Când Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, superiori pe linie de partid, o trag de urechi pe dna Andronescu în chestiunea Universităţii „Spiru Haret”, mi se pare că în fine se săvârşeşte la lumina zilei o reparaţie istorică: Aurelian Bondrea, şef de cadre la Ministerul Învăţământului sub Ceauşescu, este scos de la ananghie de clasa politică la a cărei formare intelectuală a contribuit, direct şi indirect, atâţia ani de zile.
Fapt unic în UE, un partid cere pe faţă ca aplicarea legii – deci nu vreo decizie de management ministerial sau de oportunitate, cum ar fi întocmirea unui buget sau un plan de reformă, ci simpla aplicare a regulamentelor existente, unde nu prea ai ce discuta – să treacă prin filtru politic. Ţuţări culturali ai cuplului cu patru clase, ofiţeri de miliţie reciclaţi în jurişti, academicieni care au aplaudat-o pe Leana în Aulă şi fosile de la Catedra de Economie Politică a ASE – toţi şi-au unit zilele astea vocile şi încing telefoanele pentru a opri amestecul autorităţii în afacerile interne ale Universităţii private „Spiru Haret”, care emite cam jumătate din diplomele de licenţă ale României (şi ar dori să ajungă la 2/3, conform propriei strategii). Stai fără cuvinte şi te uiţi cum la Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice este profesor plin nimeni altul decât Adrian Păunescu, acompaniat de fostul culturnic din anii ’80, Ion Dodu Bălan, secretar ştiinţific la Litere.
Colegii lor de idei protocroniste s-au refugiat la Istorie (PRM-istul Constantin Buchet, Ioan Scurtu), unde sunt conduşi de decanul Gheorghe Onişoru, cândva tânără speranţă politică, basculată către tabăra sulfuroasă cu tot cu funcţia de preşedinte CNSAS. O poziţie cu probleme, se vede, pentru că îl regăsim aici ca profesor şi pe Corneliu Turianu, traseist politic ce şi-a încheiat cariera la PD, de unde a fost trimis să blocheze alegerea lui Ticu Dumitrescu în fruntea instituţiei pe care se bătuse două decenii s-o creeze. O sumă de personaje clarobscure, dar bine conectate şi eficace din culise, suprapun lista de cadre a Universităţii SH peste cea a secretarilor de stat şi consilierilor prezidenţiali din era glaciară Iliescu-Văcăroiu. Ia ascultaţi numele următoare, care sună ca nişte gemete de dinozauri de sub stratul de permafrost: Mihai Golu (Cultură), Ioan Gâf Deac (Industrii), Ioan Condor (Curtea de Conturi
), Gheorghe Uglean (Curtea Supremă), Costică Voicu (şeful Poliţiei), Ioan Opriş (tot Cultură), Rodica Stănoiu (inutil de precizat), Gheorghe Răboacă (senator din defunctul Partid Socialist al Muncii). N-ar fi păcat ca jumătate dintre studenţii ţării să piardă şansa de a studia cu asemenea lumini ale culturii şi ştiinţei?
Pentru un mai strâns management al instituţiei, care a luat proporţii impresionante, dl rector-preşedinte Aurelian Bondrea i-a adus ca prorectori pe Aurelian A. Bondrea, nimeni altul decât fiul său, ca şi pe doamna Emilia Bondrea (vă las să ghiciţi). Aşa cum prorectorul Ioan Gâf Deac l-a adus în subordinea sa pe Ioan I. Gâf Deac, aşijderea un tânăr promiţător, şef de filială în partidul lui Becali şi candidat la Primăria Sectorului 4.
Suportul politic pentru această universitate nu se rezumă însă la amintita rezervaţie de fosile (bună şi asta, că prietenia cu Iliescu nu strică). Din generaţiile mai noi, există o falangă liberală pentru sprijin parlamentar (Norica Nicolai, Dan Radu Ruşanu); una voiculesciană la categoria onoare (medicii Irinel Popescu şi Ioan Pop de Popa, specialişti reputaţi, cu singura problemă că SH nu are facultate de medicină umană, ci doar veterinară); şi o conexiune cu zona mâloasă apărare-servicii, asigurată de generalul în rezervă Vasile-Ozunu, din organizaţia PDL sector 6, fost şef al Colegiului Naţional de Apărare în perioada când treceau pe acolo să-şi ia diploma dl Cocoş şi dna Udrea.
Odată realizată această abilă triangulare politică, mai departe schema în paşi succesivi e simplă: (1) şcolarizezi repede şi fără jenă sute de mii de studenţi, în special în sistemul apă-deploaie numit învăţământ la distanţă; (2) mergi pe burtă câţiva ani, până apucă ei să intre în profesii, inclusiv în guvern, administraţie publică, practică judiciară sau învăţământ; (3) când apare scandalul, te piteşti în spatele acestei mase cointeresate să le fie lăsate diplomele în pace. Dat fiind numărul celor vizaţi, nu putem, nu-i aşa, să tăiem cu toporul, trebuie “să se găsească o soluţie”. Cu alte cuvinte, rahatul devine bici care pocneşte dacă ai avut grijă să-l faci destul de mare.
În esenţă, asta a declarat ieri purtătorul de cuvânt al PSD, dl Duvăz, la intrarea în şedinţa de coaliţie: că trebuie găsită “o soluţie politică” în cazul „Spiru Haret”, fără să lovim prea tare în bieţii absolvenţi, care sunt doar nişte victime. E de discutat dacă-i chiar aşa, şi dacă nişte adulţi care se vor jurişti sau economişti n-au relizat nicio clipă că nu-i normal ca o universitate să funcţioneze ca o tiparniţă cu fise: bagi banul, iese diploma. Dar hai să zicem că-i aşa, iar ei sunt victimele. Întrebarea e: victimele cui? Păi, victimele colegilor de partid, de parlament şi de stat ai dlui Duvăz, persoane care ţin umbrela acestui Caritas de diplome şi încasează bani grei de pe urma sa, împăunându-se cu titluri universitare pe care nu le merită. Ei, iar nu studenţii-cotizanţi, sunt primii interesaţi să le fie lăsată în pace jucărica.