caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Politic



 

Uluitorul, neverosimilul domn Geoană!

de (26-7-2009)

Ceea ce şochează la liderul PSD, Mircea Geoană, este faptul că se potriveşte ca nuca în perete în orice context s-ar situa ori l-ai situa, că e complet nepotrivit în orice situaţie, un fel de inadecvare globală fiind principala, dacă nu singura, însuşire a acestui om fără însuşiri.

Adus pe fondul crizei ce a urmat pierderii alegerilor din 2004 pe post de reformator al partidului, de bună seamă că n-a reformat nimic, mai mult, toţi dinozaurii şi corupţii s-au reîntors ca să prospere sub actuala guvernare. Nu doar că n-a reformat, ci a restaurat, dar, din poziţia de candidat al partidului, reuşeşte şi performanţa de a se situa cu 10-15% sub scorul PSD, cu o consecvenţă remarcabilă. Dacă te întrebi de ce l-a adus partidul în frunte, de ce l-a desemnat candidat la Preşedinţie, mă tem că răspunsul nu poate fi decât unul inspirat dintr-un banc de pe vremuri – ca să-l facă de râs!

Din păcate pentru PSD, dacă de el însuşi nu pare să-i pese şi nu înţelege că ar trebui să-i pese, dl Geoană se dovedeşte „zi de zi şi ceas de ceas, în proporţie de masă“, ca să evoc o formulă leninistă, pentru a fi în ton cu tricourile cheguevariste arborate monden de tineretul pesedist, deci dl Geoană se dovedeşte un adevărat prinţ al gafelor, gafeurul prin excelenţă într-o lume politică în care orice altă formă de excelenţă poate fi căutată precum acul în carul cu fân.

Iată, a făcut şi Ecaterina Andronescu, ministrul educației, o talentată regină a gafelor de asemenea, pe drept poreclită Abramburica încă din primul mandat, o faptă bună, poate chiar două – anularea diplomelor ilegale la „Spiru Haret“ şi somarea grupării ilegale de la „Petre Andrei“ de a intra în legalitate sub ameninţarea desfiinţării -, iar dlui Geoană, conform logicii aristotelice care îi diriguieşte viaţa, i-a sărit imediat ţandăra şi s-a zborşit la biata fiinţă a Domnului – d-na Andronescu a decis singură, nu s-a consultat cu partidul când a luat măsurile! Măi, să fie, cum observa un comentator inteligent pe un forum, asta înseamnă că dna ministru s-o fi consultat cu partidul când a încurcat subiectele la examenele naţionale, când le-a rătăcit pe cele pentru Bac, când a propus scoaterea şi chiar a scos discipline vitale pentru formarea culturii elevilor şi exersarea capacităţilor lor de gândire, discriminare, evaluare, spirit critic etc.

Când a făcut boroboaţe, s-a consultat cu partidul, când a nimerit măsuri de simplă igienă a educaţiei, nu s-a mai consultat şi e ameninţată cu demiterea ori retragerea sprijinului politic, ceea ce e acelaşi lucru. Când scriu, PSD e în fierbere. În acest caz, nu e recomandabil să evite cât poate consultarea cu partidul, să se ferească de aşa ceva ca dracul de tămâie?

Sigur, dl Geoană se întrece pe sine însuşi în gafe, e un maestru inegalabil în declaraţii făcute aşa, cam de-a-n boulea! Dar care o fi acum motivul?

I-o fi teamă să nu rămână singur pe podium? Să fie liniştit. Nu l-a văzut pe dl Năstase explicând la televizor cum trebuie procedat în cazul „Ridzi“, după ce s-a ascuns după fustele mătuşii şi ale colegilor în propriul caz? Nu l-a văzut pe preşedinte descoperind vinovăţia presei în acelaşi caz „Ridzi“? De la Cotroceni la ultima primărie comunală e plin de gafeuri. Nici unul de talia sa, dar e loc de competiţie!

Articolul a apărut inițial în Cotidianul www.cotidianul.ro

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Republica Moldova la răscruce: alegerile ultimei șanse

Electoratul din Republica Moldova votează miercuri 29 iulie pentru a doua oară în acest an în alegeri parlamentare, menite să...

Închide
18.216.156.226