ACUM.TV

Evreii ultra-ortodocși din Ierusalim se ciocnesc frecvent cu poliția

La Ierusalim au avut recent loc ciocniri ]ntre evreii ultra-ortodocși și poliție pe tema nerespectării Șabatului. Istoricul Lucian Herșcovici, de la Universitatea Ebraică din capitala Israelului explică substraturile acestei dispute care s-a cronicizat.

Oricine cunoaşte Ierusalimul, ştie că el este numit Oraşul Sfânt. Sfânt pentru cele trei religii monoteiste iudaismul, creştinismul şi islamul. Mai mult, la Ierusalim locuiesc oameni care aparţin diferitelor ramuri şi grupuri din cadrul fiecărei religii monoteiste. În ceea ce priveşte evreii religioşi, practicanţi, există câteva categorii. Printre ele există şi gruparea extremistă, a evreilor ultrareligioşi (numiţi Haredim în limba ebraică, în sensul de oameni care se tem de Dumnezeu şi fac totul pentru a îndeplini toate poruncile Lui, respectiv cele 613 porunci ale Torei (respectiv, poruncile menţionate în Pentateuc). Aceşti evrei ultrareligioşi, în marea lor majoritate sunt de origine aşkenază (respectiv din familii provenite în special din Polonia, Rusia, România, Ungaria), atât Hasidim (respectiv adepţi ai unui Rabin Sfânt, numit şi Ţadik, în sensul de bun evreu), cât şi oponenţi ai hasidismului (Mitnagdim). Evrei de origine sefardă li s-au alăturat numai în ultimele generaţii, în număr redus.

Aceşti evrei ultra-religioşi locuiesc în Ereţ Israel de mai multe generaţii: unii sunt urmaşii imigranţilor veniţi la începutul secolului al XVIII-lea, alţii mult mai târziu, în secolele XIX şi XX. Ei aparţineau aşa-numitului \”Işuv iaşan\” (veche comunitate evreiască din Palestina) şi nu aşezării evreieşti moderne în această ţară. Aşezarea lor în Palestina în perioada otomana se datoreşte dorinţei lor de a îndeplini porunca divină de a locui în Ţara Poporului Evreu şi de a învăţa Tora ziua şi noaptea în această ţară. Unii dintre ei nu acceptă sionismul, nici existenţa statului Israel întemeiat de oameni, aşteptând venirea lui Mesia. Dar aceştia reprezintă un grup relativ mic; mulţi dintre ei se identifică cu partidul Agudat Israel, reprezentat şi în Parlamentul Israelian, ca şi în consiliile municipale. In secolul al XX-lea li s-au alăturat mulţi evrei veniţi din Europa răsăriteană, ca şi din America. În prezent, majoritatea acestor evrei ultrareligioşi locuiesc în oraşele Ierusalim, Bnei Berak şi Safed (Ţfat), precum şi în localitatea Netivot (în care suntmulţi evrei ultrareligioşi de origine sefardă).În privinţa evreilor ultrareligioşi proveniţi din \”vechiul işuv\”, din punct de vedere istoric, trebuie să menţionăm că izolarea lor a început în anii 70 ai secolului al XIX-lea: ei au respins curentele înnoitoare, preferând să se autoînchidă în interiorul unei comunităţi izolate.

Cosecinţele acestei autoizolări s-au resimţit dealungul istoriei, începând din anii 70 ai secolului al XIX-lea până în prezent. Îmbunătăţirea situaţiei a avut loc datorită imigranţilor care li s-au alăturat, unii dintre ei supravieţuitori ai Holocaustului, veniti în Israel după întemeierea statului. Totuşi, unii dintre urmaşii evreilor aşkenazi ultrareligioşi din vechiul işuv preferă această izolare şi acum, de exemplu cei care aparţin organizaţiei \”Neturey Karta\” (Păzitorii Zidurilor, în sensul de Zidurile Ierusalimului). Unii dintre aceştia sunt urmaşi ai unor imigranţi din Ungaria şi Transilvania, care au păstrat limba maghiară de la sfârşitul secolului al XIX-lea ca pe o limbă de familie vorbită, după câteva generaţii, alături de idiş şi de ebraică, pe care au trebuit să o adopte datorită situaţiei politice.

După părerea acestor oameni, orice act de neîndeplinire exactă a unei norme halahice (respectiv a codului de legi iudaice, bazat pe cele 613 porunci ale Torei) reprezintă un act de nesupunere faţă de Dumnezeu, de nerespectare a legii dată de El. Deoarece ideea lor este pe baza frazei biblice \”din cauza păcatelor noastre am fost alungaţi din ţară\”, ei caută nu numai să nu comită vreo abatere de la normele halahice, ci şi să opreasca pe alţi evrei de a face acest lucru în \”Ţara lui Israel\” (Ţara Sfântă\”). Credinţa lor este că o asemenea abatere va întârzia venirea lui Mesia. Această opoziţie este deosebit de puternică la Ierusalim, Oraşul Sfânt, ca şi oraşul în care locuiesc mulţi dintre ei.

Una dintre poruncile biblice principale este cea referitoare la respectarea zilei de sâmbătă, respectiv a zilei de odihnă. \”Aminteşte-ţi ziua de sâmbătă pentru sfinţenia ei\”, afirmă comandamentul biblic, adăugând că această sfinţenie trebuie respectată atât de omul liber, proprietar al casei, cât şi de soţia şi copiii acestuia, de robii lui şi de străinii care locuiesc în cetatea lui. Chestiunea respectării sfinţeniei sâmbetei (Zilei de Şabat) reprezintă una dintre problemele cele mai importante în cadrul echilibrului nou creat în relaţiile între evreii laici şi evreii religioşi la Ierusalim. Încă de la întemeierea statului Israel, în această problemă a fost stabilit un \”status-quo\”. Totuşi, uneori apar anumite nerespectări ale acestui \”status-quo\” din diferite motive legate de evoluţia socială, economică şi culturală.

Primarul Ierusalimului din perioada 1965-1994, Teddy Kollek, a acceptat punctul de vedere al evreilor ultrareligioşi, ajungând la un compromis, deşi el însuşi era nereligios. Totuşi, el a luat în consideraţie faptul că aceşti oameni reprezintă circa o treime (dacă nu şi mai mult) din populaţia evreiască a oraşului (în prezent, se pare că aproape o jumătate). Lider charismatic şi paternalist, Teddy Kollek a afirmat că el este \”părintele oraşului\” şi are atât \”un copil religios, cât şi un copil laic\”, trebuind să-i satisfacă pe amândoi. Cu toate acestea, conflicte asupra respectării (sau mai curând a profanării Şabatului, respectiv a zilei de sâmbătă) au avut loc şi în timpul lui. Problema era respectarea strictă a Şabatului în cartierul principal al evreilor ultrareligioşi, \”Meah Shearim\”, precum şi în cartierele adiacente. Uneori, atunci când aceşti evrei ultrareligioşi vedeau că Şabatul este profanat – respectiv ca interdicţia circulaţiei maşinilor în zona locuită de ei din oraş nu este respectată, că maşini circulă fără o justificare specială, respectiv necesităţi de apărare sau de sănătate – sau că unele magazine alimentare, restaurante sau cinematografe în proprietate evreiască sunt deschise sâmbătă, sau că au loc meciuri de fotbal în această \”zi sfântă\”, ei protestau. Protestul era sub forma unor demonstratii gălăgioase, uneori însoţite de aruncări de pietre asupra maşinilor care circulau sau asupra ferestrelor magazinului sau cinematografului deschis. Uneori, vizavi de demonstranţii ultrareligioşi, demonstrau şi evrei laici, împotriva acestor ultrareligioşi. Din păcate, în câteva rânduri s-a ajuns la violenţă fizică. Respectul reciproc dispăruse total. Totuşi, politica municipală de compromis dusă de Teddy Kollek s-a dovedit a fi potrivită: nerespectarea normelor halahice legate de respectarea Şabatului a fost permisă în cartierele nereligioase ale oraşului, respectarea acestor norme fiind obligatorie în cartierele religioase. Demonstraţiile violente au încetat. Primarii care au urmat după Teddy Kollek, respectiv Ehud Olmert şi rabinul Ury Lupoliansky au căutat să respecte acelaşi compromis, uneori reuşit, alteori nu. Dar una dintre consecinţe a fost că o parte a tineretului evreu laic a părăsit oraşul, voind o petrecere laică la sfârşit de săptămână.

Actualul primar al Ierusalimului, Nir Barkat, a fost ales ca evreu laic şi chiar antireligios, datorită promisiunilor lui ca va lua măsuri pentru dezvoltarea unei vieţi culturale complet laice în oraş, faţă de candidatul ultrareligios Meir Porush, aparţinând cercurilor legate de partidul ultrareligios Agudat Israel. Totuşi, după alegeri, a reuşit să ajungă la un compromis cu grupările religioase şi chiar ultrareligioase din Consiliul Municipal. Lucrurile au mers bine câteva luni, compromisul continuând. A apărut însă problema turismului în Ierusalim la sfârşit de săptămână, precum şi – a nu ştiu câta oară – problema respectării Şabatului în mod oficial în oraş, în cartierele ultrareligioase. Primarul a decis sa deschida parkingul primăriei la sfârşit de săptămână pentru cei interesaţi să viziteze oraşul sau pentru locuitorii săi laici care vor să ajungă în centrul oraşului, în cartierele arabe şi la locurile sfinte şi istorice. Dar parkingul deschis, deşi este într-un cartier laic, este alături de cartierele ultrareligioase centrale. A reapărut problema educaţiei copiilor ultrareligioşi, teama părinţilor că aceşti copii vor urma exemplul laic şi nu vor respecta prescripţiile religioase în viitor. Şi a reînceput conflictul. De data aceasta, conflictul nu a fost declanşat de rabini particulari dau de conducători ai unor grupuri hasidice, ci de personalităţi politice ultrareligioase, printre care fostul deputat în Parlament şi fostul ministru adjunct Menahem Porush, nonagenar, om ale cărui merite sunt recunoscute de mulţi israelieni laici, tatăl fostului candidat la funcţia de primar Meir Porush. Cererea evreilor haredim (ultrareligioşi) a fost închiderea parkingului. Deorece cererea nu le-a fost satisfăcută de primar, au început demonstraţiile in zilele de sâmbătă, de obicei la amiază, după terminarea rugăciunii în sinagogi şi a mesei de sâmbătă la prânz. Întrucâ demonstraţiile au fost violente de la început, poliţia a fost trimisă să menţină ordinea. Rezultatul a fost însă ciocnirea între demonstranţi şi poliţie, înregistrându-se răniţi de ambele părţi. Ca urmare, poliţia a operat arestări. Lucrul s- a repetat câteva sâmbete la rând. Singura sâmbătă in care a fost linişte, a fost cea în care parkingul respectiv (aflat atât în apropierea primăriei, cât şi a Porţii Jaffo a Oraşului Vechi) a fost închis, fiind deschis un parking alternativ, deşi în aceleaşi condiţii, cu plată. Dar primarul a decis să nu \”se supună şantajului ultrareligios\”, deci să nu facă un compromis şi să nu respecte un status-quo existent de câteva decenii. Se pare totuşi că numărul demonstranţilor a scăzut în ultima săptămână, aceştia fiind probabil obosiţi sau sceptici asupra reuşitei.

Sau sunt semne de compromis.

Ce va urma, nu ştiu. Oare se va reveni la un status-quo acceptat sau la un alt compromis acceptabil, sau se va dezvolta un conflict huliganic, în care lipsa de respect reciproc, precum şi lipsa de respect pentru tradiţia iudaică pe de o parte şi pentru cultura şi civilizaţia modernă pe de alta vor conduce la o criză a oraşului şi chiar la o criză a valorilor, ca şi la pierderea respectului faţă de om? Vor birui logica, omenia şi cultura iudaică şi cea universală, sau vor birui pumnul, insulta, ameninţarea şi grobianismul din cauza ambiţiei unei părţi sau alteia, a lipsei de respect a unei părţi faţă de cealaltă?

Aşteptăm şi sperăm în bine.

Acest articol a fost publicat duminică, 19 iulie 2009 la rubrica Perspective spirituale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.