..şi v-am acoperit cu pătura de cal
şi-am plâns de mila melcilor din deal
ciudat rosteai, cu vocea-ţi clară:
\”Câtă tristeţe mov
într-un pahar cu apă chioară\” ..
(două stanţe dadaiste)
Pe Yigru Zeltil îl întâlnim pretudindeni. Si măcar dacă am ştii cine e. Este aici şi dincolo, ascuns după norii poeziei. El se hrăneşte cu ambrozia avangardei, este o vietate multipodă ce scurmă biblioteci şi colecţii, un constructor şi un traducător de texte, ar fi putut fi desenat de Brauner pe canvasul abstractului ca un general al hărţoagelor descompuse de eoni şi de praful uitării. La numai 17 ani YZ este deja un expert, un analist, un vraci al vorbelor şi un improvizator de geniu. L-am cunoscut în timp de război, stând amândoi pe gardul unui labirint, nepoţi ai întâmplării, angoasele mele se potriveau bine cu versul său ce se cerea înghiţit, digerat, rescris, metamorfic regurgitat dintr-un alt cotlon al minţii. Iată un prim contact, un mirabil joc de şah pe o tablă fără limite, fără durată :
fără durată
ochiul tău e o imensă portavoce
ochiul tău va şopti avioanelor şi ele vor rămâne în aer
vulcanii îşi vor opri neliniştea îndată ce tu le vei spune
şi păsările plutesc fără să dea din aripi
fără durată imensele patefoane ale florilor se vor opri
munţii uită de riduri şi se apucă de balet
respiraţia ta va concentra toate necazurile lumii ca o trezorerie (YZ)
Profeţii de razboi, pe o temă fără durată
Ochiul soldatului e un imens megafon
comandantul strigă avioanelor să ramână în aer
femeile vor opri lactaţia în clipa în care li se va cere
păsările vor survola graniţa cu aripile închise
patefoanele vor scârţăi în gol de 33 de ori pe minut
balerine stresate de plieuri se vor întinde ca vela în vânt
respiraţia noastră va şuiera prin necazurile lumii
cu inconvenienţa unei nunţi amânate
Jesus va muri fără glorie, pe o canapea.. (R)
Energia şi prolificul lui YZ electrizează. Apare o inevitabilă nevoie de intâlnire, iată fragmente dintr-un mesaj netrimes lui YZ:
Această afecţiune a dumneavoastra pentru avangardă m-a transformat (dupa cum se simte) într-un obiect, în timp ce eu mă realizez ca subiect visceral
ce capătă forma subtilă a unei epistole care se naşte miraculos, singură:
\”Dragă YZ, trebuie să ne întâlnim la Constanţa sau la Tel Aviv, în scopul unui interviu despre activitatea ta fenomenală. Timpul e scurt, eliptic de insuficient,
dar vom transfigura realul în discuţie metafizică, pe care o fixăm neapărat într-o locaţie care să dea spre una din mări, mai ales clipocit de valuri. \” (R)
YZ răspunde:
\”ebonett în demi-furtun\”
apele culorilor merg oare cu liftul
ciupercilor roz care vin să se cazeze în păr le spun că nu-i hotel
şi pe frânghie stă la înălţime îngerul relaxat ce suge cu paiul
covorul grădinărit al unui vierme de apă
şi lichidul din pahar rezonează cu orchestra din copac
(10 iunie 2009)
Rameau:
Care este motivul pentru care îţi place avangarda? Şi altii ca tine au descoperit-o in diverse perioade. Zicea Nicolae Tzone: \”Traducând pe Tzara (Vingt cent poèmes-1918) am fost fascinat de libertatea versului, efectele miraculoase prin simplele schimbări de frazare, ori prin absenţa oricărui semn de punctuaţie. Textul exploda pur şi simplu printr-o rocadă bizară a cuvintelor\” . Care este lista ta de preferinţe, YZ?
Yigru Zeltil:
Mai bine spus, motivul pentru care mă obsedează avangarda, pentru că \”obsesie\” e cuvântul potrivit. Obsesia asta a mea a început abia toamna trecută, dar a luat repede amploare. Înainte de asta, m-am hotărât să-mi diversific lecturile şi, astfel, am citit multe versuri simboliste (Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, dar şi Macedonski, Minulescu, Bacovia…), iar pe la sfârşitul verii deja încercasem Ion Vinea şi Gellu Naum. A mai fost nevoie de câteva luni până să pun mâna pe cărţi de Stephan Roll sau Virgil Teodorescu, dar, încetul cu încetul, mi s-a dezvoltat apetitul pentru avangardă într-atât de mult încât m-am hotărât prin decembrie, cred, să fac un site dedicat exclusiv avangardei.
Până acum, am strâns foarte multe informaţii pe acel site, dar niciodată nu m-am gândit serios de ce să fac asta. Găsesc cumva plăcere în activitatea în sine de inventariere (nu mi-am putut explica acest lucru), dar, oricum, motivul principal este faptul că îmi plac avangardiştii. Scrierile lor par să nu-şi piardă nicicând farmecul lor \”convulsiv\”, prospeţimea aceea a unei viziuni a noului, au un soi de halou în jurul lor.
Par a fi milioane de ani-lumină distanţă între searbăda literatură de la şcoală (ce-i drept, acum pot spune că îmi plac unele poezii de Blaga, de Ion Barbu, de Nichita, dar încă nu pot suferi romanele acelea \”halzaciene\”, cum prefer să le spun) şi literatura avangardistă, care, ce-i drept, rămâne literatură, dar în sfera aceea a literaturii care îmi place, plină de poezie şi teribilisme. Iar să spun autorii mei preferaţi din sfera avangardei, nici n-aş putea: aş putea totuşi să menţionez că printre cei mai nepreferaţi se numără Bogza sau veşnic prefăcutul Virgil Teodorescu…
Oh, şi am uitat să menţionez că, dintre pictorii avangardişti, am o slăbiciune pentru Joan Miró. Îmi plac mulţi dintre ei, inclusiv Picasso, Arp sau chiar şi Dali, deşi am sentimente mixte în ceea ce priveşte Dali… Deşi poate n-are la fel de multe tablouri memorabile ca Dali, Victor Brauner e şi el demn de apreciat. Ar mai fi şi alţi pictori români foarte talentaţi precum Jacques Herold, Jean David, Hedda Sterne, Michonze sau Paul Păun şi Dolfi Trost care sunt şi scriitori… În afară de suprarealişti, îmi mai plac Yves Klein, puţin Andy Warhol, dar nu îmi prea place Jackson Pollock… Ar mai fi Matisse, plus câţiva pictori din Congo pe care i-am descoperit recent şi care au nişte picturi foarte frumoase, colorate strident…
Rameau:
În lumea digitală, crezi că mai e nevoie de poezie? Mallarme ne-a învăţat că lumea există ca să sfârşească într-o carte. Dar cartea de tip Guttemberg dispare, se dizolvă.
Cine mai citeşte şi de ce?
YZ:
De ce nu ar fi nevoie? În curând, cred că va fi o reîntoarcere masivă la poezie. Chiar dacă se spune că tinerii nu mai bagă în seamă literatura, tot tinerii sunt baza. Ei au mult timp liber, ştiu să se descurce cu tehnologiile digitale şi, câteodată, le mai place
să citească un Nichita Stănescu sau un Cărtărescu sau un Păunescu…
Scuze pentru răspunsurile astea de 0,5 lei, nu mă cuprind stările poetice întotdeauna…
Rameau:
şi totuşi am un exemplu al inspiraţiei tale imediate, un rondo dadaist metro-nostalgic pe care îl găsim frunzărind netul…
poemul (III)
\”plictiseala tăia copacii
în mod evident aşteptam câinii să ne facă felul
dar eu şi cu mătuşa mea gonflabilă
eram deasupra lor
şi oricum degeaba încearcă ei
să se atingă de aura mea albastră mecanică
după amurg când gândul ne duce iar la tristan tzara
şi la traducerea pe care n-o vom găsi niciodată într-o bibliotecă
dar în pahar sirenele în pioneze
încercau
doar încercau
să ne desprindă de atmosfera mlaştinilor potabile
de lângă blocurile nou construite
în care bunica tânără este nevoită să leviteze
fiindcă podeaua apartamentului deja a căzut
şi oricum avea nevoie de un miros de peşte
aşa că ne-am dus la plaja de ciment
unde valurile făceau în faţa cerşetorilor mâncaţi de fericire
un spectacol grotesc \”
Apoi ne-a delectat cu traduceri, vitale încercări de mirare. Curgeau la grămadă, poeţi francezi care mai de care, texte cu un iz suprarealist. Am ales câteva exemple pe care YZ le comenta cu fervoarea unui Alladin modern:
<< Iată o poezie de Blaise Cendrars, un scriitor francez care pe de o parte a influenţat Zona lui Apollinaire (!!!), şi pe de altă parte a scris nişte proze autobiografice în care sunt multe detalii (posibil) fictive... >>
\”Perforări\”
Evadate pe mare
Căderi de apă
Arbori păroşi înspumaţi
Frunze grele lucioase de cauciuc
Lustruială a soarelui
Strălucire
N-am ascultat dialogul aprins dintre prietenii mei care îşi
împărtăşesc ştirile mai mult decât ce am adus din Paris
Pe cele două faţete ale apropiatului tren
sau atunci pe cealaltă parte a văii izolate
Pădurea este aici şi mă priveşte şi mă nelinişteşte şi mă îmbracă
precum masca unei mumii
Eu nu privesc
Umbra unui ochi
<< Iată un text de celebrul André Breton, din păcate atât de ignorat de traducătorii noştri românaşi. N-oi fi eu traducătorul peştelui regal, dar cred că această traducere aproximativă merge... Am ales să traduc titlul drept Ochi de purpură, dar revin la alegerea mea, deoarece, în original, titlul este Ochi de zinzolină, deşi puţini cunosc cuvântul zinzolină care este numele unei culori apropiate, dar nu identice, de purpură... A, şi vă provoc să ghiciţi de ce am ales să traduc tocmai această poezie... >>
Ochi de zinzolină
Prea albă micuţa babiloniană ochii ei de zinzolină
Ombilicul ei prins cu o piatră de aceeaşi culoare
Când ca o fereastră cu canaturi peste o grădină nocturnă deschide
Mâna lui Jacqueline X
Ce pernicioasă eşti la capătul acelei mâini
Ochi de dincolo de timp veşnicie jilavă
Floare ce ar putea fi numită reticenţa profetului
Ce este făcută din prezentul trecutului viitorului
Eu cânt unica lumină a coincidenţei
Bucuria de a fi gârbovit de fabricantul superior de îngheţată deasupra marii rozacee
Minunatele infiltraţii ce le-ai remarcat într-o bună zi că au făcut podeaua în formă de con
Importanţa unor incidente stranii dar insignifiante la prima vedere
Şi darul lor de vertiginoasă apropiere finală de sine
Eu cânt orizontul tău fatal
Tu care tresari imperceptibil în mâna iubirii mele
Între perdelele vieţii
Şi cortina inimii
Ochi de zinzolină
YZ
E momentul să ne tragem sufletul, să căutăm o cafea , este o zi cu plin soare, poetul invită cu bonomie spre falezele gândului:
diurnă
orele lucidităţii zac moarte pe farfurie ornate cu frişcă
spiritele cântă la neon
vânzătoarele au freon de frigider la spate
în linguriţa mea fac baie suedeză
în pahar privesc ca în marea adâncă
şopteşte cineva din pahar vino mai aproape
Rameau:
serile fierbinţi declanşează elan dionisiac cititorului, sedus de lectură, ecoul răspunde cu sonorul cuibărit în baia de cuvinte:
\”Bunica ta, această Erendiră a caravanelor tactile..
vegetal ascunsă în baia de cuvinte, declamând verbale victorii
asupra unui nepot dezlanţuit, devorat de plecări recursive
cruciade solubile, cu cafeaua pripită în geantă,
despletit de dorinţa de a etala fractalul şi papionul de miere,
amintind galant clark gable primăvară pe plantaţia de varză
kub translucid, apa trasă de neîntâmplări
apoi, revenind la balul mascat cu frenezie în păr
după dansuri subverse, frivole, vă auzeam
sub duş improvizând rime hipnotice
mimând tropot de bivoli latenţi..\”
(Rameau – un comentariu pentru Yigru peReţeaua literară )
Rameau:
Am o întrebare de duzină care pe mine m-ar enerva. Ce cărţi ai lua pe o insulă pustie? Cum vezi literatura română peste 20 de ani?
YZ:
Gellu Naum – \”Despre identic şi felurit\”, Tristan Tzara – \”Douăzeci şi cinci de poeme\”, Ilarie Voronca – \”Ulise. Brăţara nopţilor\”, Stephan Roll – \”Ospăţul de aur\” şi poate şi Arthur Rimbaud – orice ediţie care conţin \”Iluminaţiile\”.
Peste 20 de ani, poate că scena va fi plină de nume cu stiluri foarte diferite, de o diversitate şi mai mare decât azi, dar, cel mai probabil, va reveni în forţă poezia metafizică… Aşa simt eu, că o să se sature unii şi alţii de poezia această urbană, stradală care este astăzi la fel de răspândită sau chiar mai răspândită decât a fost pastorala acum o sută de ani…
Rameau:
E timpul să ne luăm rămas bun. Despre evoluţie şi proiecte de viitor vom discuta cu proxima ocazie. Acum te rog să improvizezi \”instinctiv\” un scurt mesaj către cititori…
YZ:
Le-aş recomanda cititorilor să se încarce tot mai mult cu energie pozitivă şi să se încreadă în puterea poeziei de a fi transcendentală, cu toată tentaţia de a spune că viaţa e o continuă elegie, cu toată tentaţia perfidă de a pune mai presus o mizeră poetică de
spleen neîntrerupt decât un cocktail în mijlocul soarelui de jazz tropical.
Să nu ocolim ceea ce ne dă voie bună pentru că aşa ne spune un critic care apreciază doar bocetele unui suflet sinucigaş! Intuiţia e primul cuvânt…
Multă iubire şi spontaneitate! \”