Mandatul Republicii Cehe pentru şefia Consiliului European a expirat, iar preşedinţia rotativă pentru următoarele 6 luni este transmisă Suediei. Pe parcursul preşedinţiei cehe Europa a înfruntat mai multe situaţii de criză: războiul gazelor dintre Rusia şi Ucraina, care condus la sistarea livrărilor de gaze naturale pentru o serie de state UE; tensiunile israeliano-palesteniene; acutizarea crizei mondiale economice şi repercusiunile acesteia asupra continentului european. Deşi autorităţile cehe au reuşit să asigure o acoperire mediatică a preşedinţiei în cadrul UE, eficienţa practică a acesteia este contestată de unele state membre (Franţa, Germania etc.). Concurenţa franco-cehă, pe fondul unui scepticism anti-european din partea conducerii cehe (Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus şi periodic fostul Prim-ministru ceh Marek Topolanek), au împiedicat Republica Cehă să traducă în viaţă obiectivele preşedinţiei sale europene. Totodată, deficienţele conducerii cehe la cârma UE au fost datorate retoricii agresive şi inadecvate a înalţilor oficiali cehi, care a antagonizat discuţiile în jurul neratificării de către Cehia a Tratatului de la Lisabona sau a alimentat doze mari de reticenţă din partea mai multor state europene, în special Franţa. Particularităţile negative ale preşedinţiei cehe au eclipsat în mare parte realizările obţinute de aceasta, încurajând totodată răspândirea calificativului de “cea mai proastă preşedinţie din istorie”.
Europa de Est – prioritate ratată…
Din start, Republica Cehă a promis că va atrage o atenţie mare asupra proceselor de democratizare şi euro-atlantizare a ţărilor din Europa de Est; dezvoltare a Politicii Europene de Vecinătate şi cea a Parteneriatului Estic; consolidarea relaţiilor bilaterale cu statele interesate în integrarea europeană, în special cu Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. De asemenea, în lista de sarcini trasată pentru preşedinţie Praga intenţiona să monitorizeze securitatea energetică, simplificarea regimului de vize şi integrarea economică şi comercială a regiunii est-europene. În rezultat, majoritatea obiectivelor stabilite au rămas pe foaie, focusarea având loc pe imperative conjuncturale exogene, cum ar fi soluţionarea în consecinţă a crizei energetice ruso-ucrainene. Nici această îngustare radicală a sarcinilor nu a avut însă rezultatul scontat. Astfel, trenarea angajării active şi plenare a Preşedinţiei cehe în aplanarea crizei energetice a produs efecte majore asupra securităţii energetice a Europei Centrale şi celei de Sud-Est. În timp ce asistarea insuficientă a negocierilor dintre Kiev şi Moscova a contribuit la perpetuarea crizei energetice legate de siguranţa livrărilor de gaze naturale ruseşti via teritoriul ucrainean (Actualmente, Ucraina lovită serios de criza economică mondială nu are capacităţile necesare pentru a stoca în depozitele sale volumele corespuzătoare de gaze naturale din Rusia, cruciale pentru asigurarea aprovizionării Europei.).
Cel mai elocvent „succes” atins de autorităţile cehe este lansarea Parteneriatului Estic, care întruneşte cele 6 state ex-sovietice eterogene după profil şi după profunzimea aspiraţiilor pro-europene. Oricum însă, meritul major pentru fundamentarea Parteneriatului Estic poate fi atribuit conştiincios Comisiei Europene, care a formulat conţinutul acestui program încă în 2008.
Premisele care au stat la baza prestaţiei deficitare a Republicii Cehe în calitate de Preşedinte al Consiliului European pot fi:
• Incoerenţa mesajului politic intern al autorităţilor cehe, intabilitatea politică şi consecinţele politice cauzate de acestea pe plan european (cazul Tratatului de la Lisabona şi demiterea Guvernului ceh în frunte cu Mirek Topolanek);
• „Ingerinţa” Franţei în activitatea Preşedinţiei cehe (în cazul situaţiei încordate din Orientul Apropiat);
• Politica externă încă complexă a statelor UE şi tentaţia de a acţiona pe cont propriu (cazul crizei gazelor şi vizitele particulare ale şefilor statelor membre etc.);
• Lipsa de experienţă a Republicii Cehe în calitate de factor decizinale pe plan european (Cehia se află în cadrul UE timp de 5 ani);
• Politica externă a Republicii Cehe, la fel ca şi cea ale altor state din lagărul socialist, este influenţată şi formată din diverse fobii la adresa factorilor externi (reţinerea în raport cu Rusia).
Carenţele Preşedinţiei cehe în relaţie cu RM
Necontestarea fraudării alegerilor parlamentare, suportul minim al victimelor revoltelor post-electorale şi lipsa unei reglementări eficiente a crizei politice ulterioare soldate cu anunţarea alegerilor anticipate demonstrează persistenţa anumitor probleme în ceea ce priveşte funcţionalitatea deplină a Preşedinţiei cehe a UE în vecinătatea europeană. Or, printre scopurile urmărite de Praga în relaţie cu Europa de Est se numără democratizarea. De accea, regresul democraţiei înregistrat în RM, împreună cu deficitul de relaţionare a Cehiei pe filiera bilaterală cu statele cu aspiraţii europene, Praga nu a dat dovadă de suficient „profesionalism”. Totodată, posibil în lipsa de poziţie univocă la nivelul UE, oficialii cehi au evitat să reacţioneze mai prompt şi categoric la evenimentele din Moldova.
În loc de condamnarea vehementă a acţiunilor autorităţilor moldovene, Prim-ministrul ceh Mirek Topolanek aflat în vizită la Chişinău (22 aprilie curent) a preferat să facă diverse recomandări legate de accesul opoziţiei la mass-media, instituirea unei comisii de monitorizare cu paticiparea opoziţiei şi organizaţiilor internaţionale, restabilirea relaţiilor de bunăvecinătate, precum stabilirea unui dialog politic etc.. Nici-una din aceste prevederi însă nu a fost îndeplinită de guvernarea comunistă, ceea ce a provocat indirect alegerile anticipate curente.
Spre deosebire, de situaţia din Iran, Preşedinţia ceha a exprimat o poziţie destul de reticentă faţă de RM. Anume acest comportament a încurajat o impertinenţă şi mai mareaâ a autorităţilor comuniste nu numai faţă de democraţia din RM, dar şi faţă de România şi cetăţenii acesteia. Din punct de vedere imagologic, şi Parteneriatul Estic demarat la Praga cu participarea RM a conferit o oarecare încredere regimului comunist, deoarece a fost interpretată drept reuşită expresă a comuniştilor, deşi, aceştia trebuiau să fie criticaţi apriori.
Anume aceste ezitări ale Preşedinţiei au generat confuzii politice la Chişinău, ceea ce la acel moment a favorizat în primul rând puterea centrală, decât a impulsionat democratizarea mult râvnită de Cehia pentru Europa de Est.