umărul stâng privea calm deşertul destinului… tăcerea se colora cu strofa cilindrică, gura aluneca în dor de fântână…. misterul număra spiriduşii-minut, brăţările-poveşti ale Mihaelei Rădulescu şi cercurile din irisul dromaderului alb, alergările nostalgice spre limpezimea Psalmului 1.
m-aş fi înclinat pe fărâma noastră de filozofie, să simt cum mă leagă buzele tale de primăvară, să respir nichitiana mirare a diagonalei din „aha”, pe care se adună visele buchetelor de ghiocei… şi-aş fi ascultat la nesfârşit şoaptele spiralei, presimţirile ei dulci, chitări de aer, parisienne walkways.
tu ai plecat să împarţi efervescenţa ministerială a păcălelii, eu… am plecat spre iarna inimii, ştiind că începutul a fost, de fapt, sfârşitul, iar linguriţa s-a topit înainte să ajungă la ora de geometrie sentimentală, să vadă imaginea cristalelor de zahăr… sub microscopul cu lumină polarizată…
3-5 martie 2010, 15:45