Che Guevara şi revoluţia mondială (50 de ani de la moarte)
Spre deosebire de alţi conducători comunişti şi de atâţia revoluţionari de salon, Guevara şi-a luat în serios convingerile, plătind în final cu preţul vieţii pentru ele. Din acest punct de vedere, există o similitudine între destinul său şi cel al Rosei Luxemburg. I-a detestat pe comuniştii pro-sovietici, care la rândul lor, nu au mişcat un deget să-l susţină în suicidara expediţie boliviană. A fost în final trădat de ţăranii din munţii unde îşi făcuse baza, deci tocmai de cei pe care îşi propunea să-i elibereze, fără să-i pese dacă aceştia doreau acest gen de „dezrobire”. A fost pseudo-izbăvitorul abandonat şi trădat de cei pe care credea că venise să-i mântuiască.
Tezele guevariste despre revoluţia mondială erau impregnate de un voluntarism extrem şi de romantism politic iresponsabil. În scrisoarea trimisă reuniunii Organizaţiei Tricontinentale, Guevara proclama necesitatea de „a crea două, trei, multe Vietnamuri”. Întâlnirile din 1964 cu Tito şi cu Mao l-au dezamăgit, ambii lideri părându-i insuficient de pasionaţi de pregătirea marelui incendiu revoluţionar planetar. „Nu-l uitaţi pe acest mic condottiere al veacului al XX-lea”, le scria Guevara părinţilor săi în martie 1965, în momentul când pornea ultima şi marea sa aventură în căutarea Fetei Morgana a unei revoluţii imposibile.
A fost un mare inadaptat, unul dintre acei misfits pe care, dacă am fi hegelieni, am spune că Istoria Universală îi foloseşte atunci când îşi urmează secreta serpentină teleologică. Unul dintre poemele sale favorite era „Către Hristos” de León Felipe. Dar în faimosul „Mesaj către Organizaţia Tricontinentală” (în 1967, deci în anul morţii sale, acum cinci decenii), Che nu exalta iubirea, ci ura „ca factor al luptei, care îl împinge pe om dincolo de limitele naturale ale condiţiei umane şi îl converteşte într-o maşină de ucis eficientă, selectivă şi rece”. Acesta era drumul către Omul Nou: extazul crimei glaciale, al cruzimii de clasă, justificată ideologic. Scria cândva Aragon: „Ochii albaştri ai Revoluţiei strălucesc cu o cruzime necesară”.
Moartea lui Guevara în octombrie 1967 a marcat înfrângerea unei întregi paradigme revoluţionare bazată pe focarul insurecţional drept imaginar catalizator al unei revoluţii izbăvitoare. Pentru Che, trei erau condiţiile succesului unui asemenea foco: mobilitatea constantă, vigilenţa constantă, neîncrederea constantă. Idealizarea ţărănimii sărace drept subiect al unei revolte cataclismice, suspiciunea în raport cu ceea ce, pe urmele lui Lenin, Guevara dispreţuia drept „cretinism parlamentar”, oroarea în raport cu „filistinismul burghez”, internaţionalismul mistic, plăsmuirea unui umanism apocrif în care scopul final, presupus imaculat, justifica utilizarea celor mai crude mijloace (care puteau să-i displacă personal, dar pe care nu le-a reprobat niciodată, spre deosebire de Rosa Luxemburg), fetişizarea violenţei ca instrument al unei purificări universale, iată care sunt liniile esenţiale ale marxismului lui Guevara.
A fost cruciatul a ceea ce Octavio Paz a definit drept ateologia totalitaria. De ani de zile, fiica sa, Aleida, cutreiera lumea ţinând prelegeri despre Che. La o asemenea manifestaţie în Italia, după ce a semnat tricouri cu poza lui Guevara, a aflat că tinerii participanţi erau de fapt fascişti. „Ei nu ştiu nimic despre el”, a spus fiica lui Che. Ori poate că ştiu…
Vladimir Tismăneanu, 7 iunie 2017
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Din articol:
> A fost în final trădat de ţăranii din munţii unde îşi făcuse baza
Cuvântul potrivit este „denunţat”, deoarece aceştia nu aderaseră în prealabil la cauza lui Guevara. Chiar din contra, Guevara a avut conflicte sângeroase cu ţăranii, deoarece aceştia refuzau să-l sprijine – cu ascunzişuri, alimente, cu soldaţi.
> De ani de zile, fiica sa, Aleida, cutreiera lumea ţinând prelegeri despre Che. La o asemenea manifestaţie în Italia, după ce a semnat tricouri cu poza lui Guevara, a aflat că tinerii participanţi erau de fapt fascişti. „Ei nu ştiu nimic despre el”, a spus fiica lui Che. Ori poate că ştiu…
Nu este un simplu accident, are o cauză, şi semnificaţie, profundă.
ACUM a publicat acum câţiva ani un alt articol despre „Che” Guevara: „‘Che’ Guevara şi… UNESCO”, cu multe amănunte biografice şi evaluări. Recomand potenţialilor comentatori ai articolului de faţă să citească în prealabil acel articol, precum şi comentariile la acesta.
@ Alex. Leibovici
Cum trece timpul…Guevara a fost un anarhist, mai puțin troțkist, deci ideea de revoluție mondială ține de anarhismul său aș spune malefic. Fidel Castro nu putea să suporte asemenea individ turbulent. Curios că tinerii din Occident au fost entuziasmați de acest personaj ciudat.În URSS ar fi fost împușcat degrabă.
@Boris M. Marian
În articol scrie: „Spre deosebire de alţi conducători comunişti şi de atâţia revoluţionari de salon, Guevara şi-a luat în serios convingerile, …”.
Dv., fără nici o explicaţie, ne spuneţi că ar fi fost anarhist, plus un pic troţkist. De ce credeţi acest lucru?
> Fidel Castro nu putea să suporte asemenea individ turbulent.
Nu este oare de presupus că un călău ca Guevara nu mai avea ce face într-o Cubă care ajunsese total pe mâna criminalilor, drept care a plecat să aprindă focuri în alte părţi?
> Curios că tinerii din Occident au fost entuziasmați de acest personaj ciudat.
Câtuşi de puţin dacă aţi fi ascultat în ce credeau acei tineri.
> În URSS ar fi fost împușcat degrabă.
De călăi a fost mare nevoie şi în URSS. Doar în trecere, unii conducători comunişti au ajuns mari şi tari în perioada de început deoarece au angajat mercenari… chinezi. Totul era să-i plătească bine (ghiciţi din ce bani), inclusiv şi pentru acei dintre mercenari care între timp muriseră.
Dupa cate stiu eu, Trotki era autorul Revolutiei Permanente. Ca atare a avut conflict teoretic si practic cu Iosif Visarionovici caruia ii placea regimul bolsevic „inghetat”
@CHARLIE
> Dupa cate stiu eu, Trotki era autorul Revolutiei Permanente. Ca atare a avut conflict teoretic si practic cu Iosif Visarionovici caruia ii placea regimul bolsevic „inghetat”
Orice revoluţie, puci, etc, îşi are câştigătorii şi perdanţii din rândurile celor care au iniţiat-o şi au condus-o.
Perdanţii doresc să permanentizeze revoluţia, pentru ca să-şi recucerească poziţiile, iar ceilalţi să calmeze lucrurile, pentru a consolida locurile câştigate şi a putea profita de ce au obţinut.
Troţki a făcut parte dintre marii perdanţi, iar Stalin a avut grijă ca Troţki să-şi piardă până şi propria-i viaţă.
Nu stiu precis dar cred ca Trotzki a avut teoria lui inca inainte de a fi „detronat” si hartuit de Stalin. Trotzki a fost tradator fiindca a semnat pacea cu Nemtii, cand situtia bolsevicilor era disperata. Trotzki a fost asasiinat de catre un agent sovietic in Mexico dupa ce nu resira sa-l omoare in Turcia.
@CHARLIE
> Trotzki a fost tradator fiindca a semnat pacea cu Nemtii, cand situtia bolsevicilor era disperata
Este vorba de pacea separată între Rusia Sovietică şi Germania (Brest-Litovsk, martie 1918). Înainte de asta (ianuarie-februarie), s-a discutat la vârf:
– PENTRU semnare au fost mereu Lenin (ar fi deci el capul trădătorilor 😉 ). Şi Stalin a fost pentru.
– CONTRA au fost cei mai mulţi: Buharin, Radek, Dzerjinskii ş.a.
– Troţkii a fost ba pentru, ba contra; a venit şi cu o formulă proprie „nici pace, nici război).
Până la urmă Troţkii (Comisar pentru externe) a primit ordin să semneze pacea cu Germania, dar a tergiversat şi NU a semnat. Atunci nemţii au reluat ofensiva. Armata refuză să lupte. Conducerea bolşevică discută din nou. Troţkii demisionează. Germania dă ultimatum. Lenin ameniţă să demisioneze; Troţkii trece de partea lui Lenin. O majoritate este pentru semnarea păcii, acceptând condiţii mult mai grele ca cu 2 luni înainte.
Da, se poate spune că Troţkii este vinovat de condiţiile mai proaste (trădare?) pentru că NU a semnat la timp.
@CHARLIE
> Nu stiu precis dar cred ca Trotzki a avut teoria lui inca inainte de a fi „detronat” si hartuit de Stalin.
Primii care au avut această idee au fost chiar părinţii marxismului.
Trotki a continuat idea, adaptând-o la Rusia în esul Rezultate şi Perspective (1905) şi a definitivat-o în 1929, în cartea Revoluţia permanentă. El a părăsit ţara în 1928.
Cand a fost convenabil, tradatorul Trotki a fost declarat ca atare, chit ca imprejurarile cereau ca sa se semneze pace cu Nemtii. Sub regimul stalinist era periculos sa-l pomenesti pe Trotzki ca si de altfel mai tarziu dupa marile proces din 1936 numele lui Buharin, Kamenev etc.
Kirov a fost declarat erou si i-au facut o inmormantare „regala” desi de fapt a fost asasinat din ordinul lui Stalin. Oricine devenea un pic faimos era automatic candidat la asasinare din ordinul lui Stalin. Era o mancatorie pornita de sus ca si in mitologia greaca in care Zeus a scapat cu viata fiind ascuns de mama lui Gaia.
Nu e nimic nou sub soare zicea inteleptul rege Solomon!
@ CHARLIE
Eu știu altceva despre Troțki – el era pentru continuarea războiului cu nemții, fiind informat că Germania este în plin haos „revoluționar”. Cu greu l-a convins Lenin să cedeze Ucraina, de unde rezultă că nu era vorba de o trădare, poate că Lenin era trădător, oricum fost colaborator cu serv. secrete germane. În privința lui Guevara, Fidel era gelos pe popularitatea acestuia, cred că l-a izgonit din Cuba, putea să-i aplice și metoda stalinistă, dar nu avea „nervul” osetinului. Guevara nu a fost teoretician, deci nu se încadrează în nici un curent, era medic de meserie, argentinian de origine, aventurier pro-comunist de tip anarhist, moartea sa era inevitabilă, îi lipseau ceva șuruburi, bănuiesc, nu avea nimic dintr-un lider, ci de haiduc.