ACUM.TV

 
În cadrul programului său „Memoria lumii”, UNESCO a primit spre păstrare şi a înscris în registrul celor mai valoroase documente istorice o colecţie de documente despre viaţa şi opera lui Ernesto „Che” Guevara.

Este vorba de un număr de peste 400 de manuscrise originale, începând cu cele din adolescenţă şi tinereţe şi terminând cu „Jurnalul de campanie” din Bolivia, precum şi de peste 550 documente despre sau legate de „Che” Guevara. Propunerea de înscriere a acestei colecţii drept comori documentare ale omenirii a fost înaintată organizaţiei UNESCO de Cuba şi Bolivia.

Dar prin ce este remarcabilă această ştire, transmisă de agenţiile de presă acum câteva zile, pe 18 iulie? Cine este „Che” Guevara şi ce se presupune că este UNESCO?

UNESCO şi programul său „Memoria lumii”

UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – este o agenţie specializată a ONU, înfiinţată în noiembrie 1945. Conform Cartei sale, UNESCO are drept obiectiv „să contribuie la menţinerea păcii şi a securităţii prin strângerea colaborării între state prin intermediul educaţiei, ştiinţei şi culturii, pentru a asigura respectul universal al dreptăţii, al legilor, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale…”.

Programul „Memoria lumii” este destinat culegerii şi păstrării pentru posteritate a unor piese documentare de importanţă deosebită pentru moştenirea culturală. Ţările membre ale UNESCO pot să propună asemenea documente unui Comitet Consultativ Internaţional special format din 14 membri; acest comitet se întruneşte la fiecare doi ani pentru a discuta propunerile. Prima întrunire a avut loc în anul 1993 iar cea mai recentă – în iulie 2013.

Acest comitet se ghidează după o serie de criterii scrise şi după precedente [1],[2]. Voi reveni mai jos la aceste criterii.

„Che” Guevara

Ernesto „Che” Guevara a fost comunist. El a fost unul din foarte puţinii revoluţionari ai lui Castro care s-au declarat comunişti chiar de la începutul insurecţiei contra lui Batista. Insurecţia a fost organizată de „Mişcarea 26 iulie” („M-26”). Aceasta era o coaliţie a diferiţilor inamici ai regimului lui Batista: naţionalişti, socialişti, democraţi, comunişti. Fidel Castro, conducătorul mişcării, promovează în ierarhia acesteia în special pe comunişti. Aceasta este calea prin care Guevara a avansat şi a devenit cunoscut, inclusiv în presa internaţională a vremii. Cum mişcările comuniste din America Latină erau susţinute material, logistic şi ideologic de URSS şi anume prin KGB, „Che” a fost şi el în contact cu agenţi ai acestuia. În orice caz, Guevara studia asiduu marxism-leninismul şi era un mare admirator al lui Stalin.

Ernesto „Che” Guevara a fost un călău. A executat personal camarazi de-ai săi din gherila din Sierra Maestra, pentru diferite motive şi pretexte, de la trădare şi spionaj la „propagandă contrarevoluţionară”. Se citează 15 asemenea execuţii în anii 1957-58. De asemenea a executat ţărani din munţii Sierra Maestra care refuzau să sprijine, cu hrană sau oameni, gherila lui Castro. Admiratorii lui „Che” încearcă să contrabalanseze toate acestea cu câteva cazuri când acesta s-a arătat mărinimos.

Guevara a jucat rolul de călău (şi judecător) mai ales după venirea la putere a lui Fidel Castro şi alor săi, când a îndeplinit funcţii de conducere în guvern. Dar înainte de guvern, prima funcţie pe care şi-a ales-o şi care i-au încredinţat-o tovarăşii săi a fost cea de „comandant şi procuror suprem” al… închisorii militare din Fortul La Cabaña (situat în rada portului Havanei). Tovarăşii săi ştiau, de bună seamă, care sunt punctele sale forte şi nu s-au înşelat. Guevara a preluat această funcţie în chiar ziua în care insurgenţii au intrat în Havana, pe 2 ianuarie 1959, zi în care se sărbătoreşte şi victoria revoluţiei cubaneze. Omul potrivit la locul potrivit în momentul potrivit… Guevara urma să consolideze victoria revoluţiei cu ajutorul „justiţiei revoluţionare”, adică arbitrare şi expeditive.

El revizuia – adică respingea – recursurile la condamnările la moarte şi, deseori, tot el le executa. Nu din lipsă de personal, desigur, ci din dragoste pentru lucrul bine făcut… Se apreciază că în perioada de 5 luni cât a ocupat această funcţie, Ernesto „Che” Guevara a împuşcat personal între 159 [3] şi 550 de condamnaţi dintr-un total de circa 2.000. Represiunea a început cu demnitari ai regimului lui Batista, cu poliţişti de diferite ranguri, iar apoi a continuat cu „judecarea” şi condamnarea diverşilor „duşmani ai revoluţiei”. Şi aici admiratorii lui „Che” jură că nici un nevinovat nu a fost condamnat, încarcerat sau executat. Şi s-ar putea să aibă dreptate, dar numai dacă se redefineşte în mod corespunzător noţiunea de „vinovat”.

După acest stagiu pregătitor, Guevara a intrat în guvern, unde a deţinut funcţiile de Ministru al Industriilor – de fapt al agriculturii şi economiei în general – şi apoi al finanţelor şi director al Băncii Naţionale. Însă în aceste funcţii nu a dat rezultate tot atât de strălucite ca în cea de judecător şi călău. Într-un timp record, economia Cubei, care era printre primele trei în America Latină, a fost distrusă după reţetele marxist-leniniste, ajungând să depindă de economia Uniunii Sovietice, şi ea în cârje.

Urmează câţiva ani de activitate intensă pe tărâmul diplomaţiei internaţionale, de fapt de propagandă radicală, care a culminat cu critica URSS şi a altor ţări socialiste pentru „egoismul” lor şi pentru „complicitatea obiectivă cu ţările capitaliste” (Alger, februarie 1965). În luna martie a aceluiaşi an „Che” dispare.

Va reapare, sub numele de Ramón Benítez, în Congo (Zaïre), unde, ca specialist în operaţiile de gherilă şi însoţit de un grup de circa 120 de luptători, sprijină gherila lui Laurent-Désiré Kabila, pe care apoi îl abandonează, decepţionat de lipsa de disciplină în rândurile trupelor acestuia. La sfârşitul lui 1966 îşi oferă serviciile de consultanţă în artele gherilei organizaţiei independentiste FRELIMO din Mozambic, dar este refuzat.

Următoarea etapă – Bolivia. Identitatea sub care a intrat în ţară: Adolfo Mena González. Obiectivul: răsturnarea guvernului şi instaurarea comunismului, mai întâi în Bolivia, centrul continentului, apoi în toată America de Sud, prin contagiune. Efective: circa 60 de persoane, din care vreo 30 bolivieni şi 15 cubanezi. Denumirea grupului este, în schimb, impresionantă: Armata de eliberare naţională a Boliviei. După câteva succese iniţiale contra unor patrule ale armatei, a început degringolada. Grupurile boliviene care luptau contra guvernului i-au refuzat ajutorul, populaţia civilă şi mai ales ţăranii îi denunţau la autorităţi. Şi aici a avut conflicte cu ţăranii care refuzau să-l sprijine. În cele din urmă „Che” Guevara a fost capturat în urma unui denunţ şi împuşcat în octombrie 1967; numai 5 membri ai grupului său au reuşit să fugă în Cuba, prin Chile – cu ajutorul prietenului lui „Che” Guevara, senatorul Salvador Allende.

Astfel Bolivia s-a dovedit a fi şi ultima etapă a lui Ernesto „Che” Guevara.

Obiectivul său final era să provoace prăbuşirea capitalismului. În viziunea sa, capitalismul se sprijină exclusiv pe imperialismul Statelor Unite, iar clasa muncitoare americană nu va face revoluţie. Motivul este că capitaliştii americani exploatează, în schimb, America de Sud, Africa şi Asia, astfel încât clasa muncitoare nord-americană este doar puţin afectată de exploatare. Strategia lui Ernesto Guevara era deci să provoace revoluţii comuniste pe aceste continente, să le sustragă exploatării imperialiste a SUA. Atunci exploatarea capitalistă va apăsa asupra muncitorilor nord-americani, care vor răsturna capitalismul, capitalism care, astfel, va dispare de pe faţa pământului [4].

Exemplul multor zeci de „experimente” comuniste, toate tragice, demonstrează că în urma oricăror tentative de a înlocui regimurile (mai mult sau mai puţin) capitaliste se vor instaura inevitabil regimuri de teroare, cu dispariţia libertăţilor fundamentale, sărăcie şi, deseori, foamete. În ziua de astăzi asta ştie toată lumea… sau ar trebui să se ştie.

Programul UNESCO „Memoria Lumii” şi alegerea lui „Che” Guevara

Cum s-a ajuns deci la includerea scrierilor lui „Che” Guevara în patrimoniul documentar al omenirii? Ce criterii şi prescripţii au fost încălcate?

Răspunsul – surprinzător – este că toate regulile au fost respectate.

Să ne întoarcem deci la regulament şi să privim mai atent aceste reguli şi criterii. Ele sunt enumerate într-un document de peste 70 de pagini intitulat „Principii directoare pentru salvgardarea patrimoniului documentar” [2].

„Principiile” stabilesc că documentul trebuie să fie autentic. Apoi, acesta trebuie să fie unic şi de neînlocuit. Unicitatea trebuie să constea, printre altele, în aceea că a exercitat o influenţă majoră – „pozitivă sau negativă” (!). Mai departe se stabileşte că documentul trebuie să fie caracteristic şi evocator pentru o anumită epocă sau loc geografic, să exprime influenţa istorică a unor persoane, sau idei din domeniul politic şi ideologic. Documentul mai poate reprezenta o mare valoare ca formă şi stil.

Un principiu important este şi cel al precedentului: dacă un document a fost deja acceptat în „Memoria Lumii”, atunci şi documentele întrucâtva asemănătoare vor fi şi ele luate în consideraţie. Dar atunci de ce să nu fie inclus Mein Kampf în Patrimoniu? Doar îndeplineşte perfect toate criteriile de mai sus. (Remarcabilă este nota de subsol #19 din Principiile Directoare… [2]: din ea înţelegem că aşa zisul Jurnal al lui Hitler nu poate fi admis în Patrimoniu pentru că… este un fals. Probabil că dacă era scris de mâna lui Adolf Hitler însuşi, n-ar fi fost nici o problemă).

Nici unul din principiile şi criteriile nu este încălcat prin numirea despre care vorbim. Încălcat este principiul din Carta UNESCO despre „asigurarea respectului universal al dreptăţii, al legilor, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”, însă acest principiu nu se reflectă în nici un fel în criteriile programului „Memoria Lumii”. În plus, chiar şi acest principiu poate fi tălmăcit şi răstălmăcit în toate sensurile, în aşa fel încât să rămână literă moartă. De altfel, numai din acest motiv a şi putut pătrunde în Carta UNESCO, cartă semnată şi de Uniunea Sovietică, cu ale sale trei semnături…

Acelaşi lucru este valabil şi astăzi: într-o organizaţie universală ca UNESCO, cu aproape 200 de membri cu cele mai diferite concepţii, un document ca „Principiile Directoare…” nu poate fi decât unul de compromis, adică unul amoral. Orice încercări de a promova valori etice raţionale se lovesc de acuzaţia majorităţii că ar fi vorba de imperialism cultural, încercare de a impune valorile occidentale, etc. ONU este, prin natura sa, un focar de relativism etic şi promotor al tezei după care toate culturile sunt echivalente.

Am văzut că programul „Memoria Lumii” admite şi documente care au avut un impact major dar negativ asupra istoriei, lucru care, a priori, poate fi acceptabil. Dar nu, manuscrisele lui Ernesto Guevara nu au fost înscrise în Patrimoniu sub acest titlu. Într-adevăr, dacă citim cererea depusă din partea Cubei (condusă de Raúl Castro) şi a Boliviei (Evo Morales), dăm numai de elogii ditirambice: sinteză remarcabilă a ideilor şi acţiunilor, incarnarea unui revoluţionar organic, emanciparea deposedaţilor din toată lumea, contribuţie extraordinară, analiză profundă şi riguroasă, contribuţie umanistă şi anti-dogmatică la teoria marxistă, precursor, valoare istorică, etc., etc., etc.[5]

Parcurgând rapid lista colecţiilor documentare admise în „Memoria Lumii” din 1997 încoace [6], am mai dat peste un caz problematic, unul singur, dar semnificativ ca precedent: Marx şi Engels, Manifestul Partidului Comunist şi Capitalul, volumul I. Acestea figurează, ca şi scrierile lui „Che” Guevara, tot pe lista anului 2013 [7]. Motivarea includerii în program vorbeşte despre ele ca fiind „două dintre cele mai importante publicaţii ale sec. XIX-lea, cu impact enorm asupra dezvoltării socialismului, a comunismului şi a altor mişcări revoluţionare”, ca fiind „recunoscute în ultimii ani (!) pentru analiza lor adâncă a mecanismelor crizelor economice”. În motivare se afirmă, cu perfectă făţărnicie şi rea-credinţă, că „scrierile lui Marx şi Engels au fost deseori interpretate prea rigid şi au fost utilizate pentru a justifica represiunile şi controlul individului de către stat”.

Aceste scrieri ale lui Marx şi Engels au fost propuse de… Germania şi Olanda. Se pare că d-na A. Merkel a fost prea ocupată ca să se intereseze şi de asta, sau că n-are nici un cuvânt de spus în aceste probleme…

Oricum, candidaturile lui „Che” Guevara şi Marx-Engels au fost susţinute cu căldură de actualul Director General al UNESCO, Irina Bokova din Bulgaria [8]. Ceea ce nu este chiar aşa de straniu, dacă aruncăm o privire asupra biografiei acesteia. I. Bokova şi-a făcut masteratul în „Relaţii internaţionale” în 1976 la Moskova, apoi a lucrat la Ministerul de externe bulgar (1977-1982) ca funcţionar din nomenklatura superioară, însărcinată cu relaţiile cu ONU. De această strălucită carieră nu este străin tatăl ei, Georghi Bokov (supranumit „satrapul”), Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar şi redactor-şef al ziarului central de partid.

Înscrierea operelor lui „Che” Guevara (şi Karl Marx?) trebuie să fi provocat stupoare, deoarece UNESCO a publicat, pe 25 iulie, un „Răspuns la critici…” [9]. Răspunsul este şi el remarcabil: nu specifică includerea căror anume documente a fost criticată şi cu ce argumente, dar subliniază că „includerea unor documente nu implică intenţia de a celebra anumiţi indivizi sau de a aproba acţiuni care sunt contrare misiunii fundamentale a UNESCO de a construi pacea în minţile oamenilor (?)”. În continuare, Răspunsul încearcă să acrediteze ideea că totul nu este decât o operaţiune tehnică de conservare, dar adaugă „Obiectivele Programului nu trebuie să fie interpretate în sensul că ar sprijini vreo declaraţie sau poziţie care este contrară principiilor fundamentale şi obiectivului de a promova toleranţa şi înţelegerea reciprocă pe baza drepturilor şi a demnităţii umane”.

Eu sper deci că acest incident va duce la retragerea acestor autori din Patrimoniu, sau ca va servi cel puţin drept o lecţie pentru această organizaţie.

Referinţe

[1] Memory of the World Register, Wikipedia.

[2] UNESCO, Principii directoare pentru salvgardarea patrimoniului documentar, sec. 4.2. Pentru versiunea franceză v. aici.

[3] O listă cu numele a 159 de cubanezi împuşcaţi de „Che” Guevara personal.

[4] Transcriptul interviului acordat de Guevara reţelei ABC, martie 1964, p. 8-9.

[5] Cererea depusă de Cuba şi Bolivia la UNESCO (2012).

[6] UNESCO, Lista colecţiilor documentare admise în „Memoria Lumii”, după ani.

[7] UNESCO, Colecţia „Manifestul Partidului Comunist şi Capitalul, vol. I”

[8] UNESCO’s Grotesque Embrace of Che Guevara by C. Rosett, in The Rosett Report.

[9] UNESCO, Response to criticism raised on recent nominations on the UNESCO Memory of the World Register , 25 iulie 2013

Acest articol a fost publicat vineri, 26 iulie 2013 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.