Robert Turcescu a fost locotonent-colonel al unuia dintre serviciile secrete din România. A ieşit public şi a făcut această mărturisire. S-a autodeconspirat, în cel mai clar mod posibil, încălcând legea. Legea care îl obligă să nu se deconspire. A publicat pe propriul blog şi documentele presupus edificatoare în acest sens. A ieşit în faţa camerelor de luat vederi din studioul B1TV şi a confirmat situaţia de fapt. Sau, cel puţin, asta este ceea ce am văzut cu toţii şi am înţeles cu toţii, dacă plecăm de la premiza că documentele şi declaraţiile sunt în conformitate cu realitatea calităţii (!) de ofiţer acoperit…
Cu alte cuvinte, ziaristul vehement, liderul de opinie cu vederi democratice, anti-totalitare, libertariene în spirit şi în expresie publică, ziaristul presupus imparţial, cruciatul adevărurilor incomode şi al dezvăluirilor fulminante… a minţit! A minţit ani de zile. Ne-a minţit. Şi-a minţit propriul public. Şi, cel mai dramatic, s-a minţit pe sine…! Iar noi am crezut. Şi, a crezut şi el. Noi am crezut în autenticitatile lui. Personal, încă mai vreau să cred în ele. Oamenii au crezut în vocaţia să etică şi morală. Când vorbea despre adevăr, caracter şi lege, oamenii l-au crezut… Însă el a crezut că poate să trăiască în schizofrenie fără să plătească preţul. A crezut că poate să fie Robert Turcescu – justiţiarul care lupta împotriva minciunii, delaţiunii, ticăloşiei şi a mafiei politice şi economice, iar în acelaşi timp poate fi Robert Turcescu – ofiţerul acoperit, omul constrâns să joace în funcţie de interesele unui serviciu secret şi ale mafiei ce se învârte în jurul unui serviciu secret, nu în funcţie de interesele publicului pe care, ca ziarist, trebuia să le slujească.
Ce uriaşă şi tristă amăgire, dragă Robert! Ce impardonabilă naivitate să crezi că poţi să îţi traieşti viaţa în acest mod…!
Am scris cu câteva săptămâni în urmă o analiză în care arătăm că uriaşa problema cu care se confruntă România nu este lipsa oamenilor cu CV-uri bune, a oamenilor valoroşi în meseria lor, a profesioniştilor, ci… lipsa oamenilor de caracter. Cazul Turcescu mi se pare emblematic în acest sens. Nu valoarea profesională l-a adus în această situaţie pe ziaristul Turcescu, ci pur şi simplu lipsa unui set de valori şi principii morale care să îl ancoreze în propria lui viaţă. Încântat de promisiunea statutului de ofiţer acoperit, încântat de mirajul adolescentin al James Bond-ului, de privilegiile (?) unei atare posturi, de oarece beneficii personale, informative şi, eventual, pecuniare, Turcescu a cedat. Şi a devenit, cu ceva timp un urmă, membru al unui serviciu secret. Sub acoperire. Între timp, însă, cred că omul Turcescu s-a maturizat. Iar ieşirea lui la rampă cred că îmi confirmă presupunenerea. O maturizare târzie, dar necesară.
Personal, oricât de greu mi-ar fi, sunt înclinat să îi acord circumstanţe atenunate tocmai datorită curajului de a se autodeconspira. Nu ştiu, însă, dacă el îşi va putea acordă, finalmente, asemenea circumstanţe… Nu am să întru aici în speculaţii referitoare la eventuale presiuni sau şantaje la care nu este exclus să fi fost supus, în mod direct sau indirect. Căci, indiferent ce s-a întâmplat, Robert Turcescu a avut, până la urmă, momentul de eliberare şi tăria să îşi asume mărturisirea imposturii. Şi, nu cred sub nici o formă că a mimat vreo fracţiune de secundă starea de profundă tulburare sau starea de graţie a spovedaniei publice.
Lui Robert Turcescu îi pare rău…! Iar părerea de rău vine din conştiinţa faptului că a greşit profund. Căci Robert Turcescu nu are psihologie de ticălos. Nu poate fi agent dublu. Nu poate fi ofiţer sub acoperire şi ziarist în acelaşi timp. Nu poate! De aceea l-a invocat pe Dumnezeu de atâtea ori. A crezut că poate fi ticălos. A crezut că poate sta alături de ticăloşi şi să se folosească de ei ca să acceseze adevăruri interzise pe care să le ofere publicului. A crezut că îşi va putea justitifica moral postura, în acest mod, atunci când se va uită în oglindă. S-a înşelat amarnic!
Am să închei spunând că, din punctul de vedere al jurnalistului Robert Turcescu în relaţia cu publicul, uriaşa să problema va fi de acum încolo cea pe care Nietzsche a formulat-o frust în felul următor: „Nu sunt supărat că m-ai minţit. Sunt supărat pentru că de acum încolo nu te mai pot crede”!
Personal, sunt al dracului de supărat pe tine, Robert!
Eu cred ca e teatru. Turcescu a inventat aceasta sceneta, autodesconspirarea e teatrala, documentele puse pe blogul nu sunt credibile. Turcescu vrea sa creeze agitatie media, sa pregateasca terenul pentru desconspirarea lui Ponta de catre Basescu.
Ultimii prosti in aceast teatru diversionist suntem noi, cetatenii, care in loc sa discutam despre situatia (la limia parapastiei) a Romaniei, si despre lipsa unui proiect de tara, discutam bufonerii si diversiuni irelevante.
@Ion Ionescu
> Eu cred ca e teatru … Turcescu vrea … sa pregateasca terenul pentru desconspirarea lui Ponta de catre Basescu.
Şi în ce mod (pseudo?)autodeconspirarea lui Turcescu îi facilitează lui Băsescu (eventuala) deconspirare a lui Ponta? Şi încă cu aşa un mare preţ personal pentru Turcescu?
@A.Leibovici
Şi în ce mod ..
Cum adica „in ce mod” ? Nu mai poate fi ‘imormantat’ subiectul asa cum si-ar dori si Ponta si „serviciile”, sau macar o parte importanta din ele care l-au „tradat” pe Basescu (mare lor reformator !) si deja s-au reorientat catre cel care va fi viitorul lor sef – adica V.V. Ponta. Reorientare ce poate prin ea insasi sa influenteze rezultatul alegerilor daca ele devin stranse.
Nu mai poate fi imormantat in Parlament, imormantare legal, asa cum deja a incercat Melescanu in fata comisiei parlamentare de control a „serviciilor”, comisie prezidata de senatorul PSD Sebastian Ghita, senator propietar a unui trust de propaganda PSD, si de supt contracte cu statul. Noul varan, cu aceleasi apucaturi ca si vechiul varan-senator Voiculescu.
Acum se amplifica totul, vor fi multi pusi in situatie sa minta (cu riscul de a fi dovediti mincinosi) sau sa declare lucururi ce vor amplifica si ele situatia. Basescu se pare ca nu are retineri sa arunce in aer intreg sistemul daca el considera ca „e cazul”.
@Ion Ionescu
> Cum adica “in ce mod” ? Nu mai poate fi ‘imormantat’ subiectul asa cum si-ar dori si Ponta si …
Nu văd să fi avansat în discuţie, deoarece se pune atunci întrebarea în ce mod (pseudo?)autodeconspirarea lui Turcescu face ca să „nu mai poată fi ‘îmormântată’” desconspirarea lui Ponta de către Băsescu? Şi mai introduceţi încă o premiză nedemonstrată – că Băsescu, ca să-l desconspire pe Ponta ca agent acoperit, are nevoie să se mai deconspire în prealabil şi alţii. Nici nu explicaţi de ce Turcescu a fost gata, pentru scopurile obscure pe care le invocaţi, să-şi sacrifice reputaţia, credibilitatea, deci cariera…
Dar aşa este cu purele speculaţii : pentru a le menţine măcar plauzibilitatea (căci până acum numai de plauzibilitate a fost vorba, nu de niscaiva indicii/probe/dovezi concrete), adeptul trebuie să îngrămădească ipoteze suplimentare peste ipoteze suplimentare, ca până la urmă tot de pure speculaţii să fie vorba, însă sub formă de un construct stufos şi în continuă expansiune…
Când dv. spuneţi „eu cred că…”, eu mă aştept să aveţi deja ceva indicii solide, dar până acum nu văd decât hot air.
Ar fi trebuit să vă începeţi expunerea nu cu „eu cred că…”, ci cu „mi-a trecut prin cap ipoteza că…, să văd dacă pot s-o substanţiez cât-de-cât, voi reveni dacă reuşesc.”
Reiau deci :
pe baza căror fapte/indicii/probe/dovezi – iar nu a altor speculaţii – aţi ajuns dv. la concluzia că auto-deconspirarea lui Turcescu „este teatru”, şi că Turcescu a făcut-o spre beneficiul lui Băsescu, pentru a-i permite acestuia să-l deconspire pe Ponta ca agent acoperit?
E scris frumos. Dar eu nu prea inteleg unde e problema.
Un jurnalist a fost locotonent-colonel al unuia dintre serviciile secrete. E vreo incompatibiltate?
Robert Turcescu nu e Mesia, e doar… Robert Turcescu, jurnalist.
In plus de asta, a fost o vreme o personalitate cunosctuta a României. In aceasta calitate s-a ocupat printre altele cu „salvarea României”. Dupa „dezvaluire” s-ar putea ca sa aibe probleme de compatibiltate pe segmentul asta. Nu e mare paguba. „România” e evident ca se cam codeste sa fie salvata. In plus, a trecut destula vreme de cind Turcescu incearca fara sa reuseasca. Nicio paguba deci daca nu va mai putea continua.
Cit priveste prima prezumtiva incompatibiltate. Atit jurnalist cit si locotenent-colonel sint meserii ca oricare alta.
Din punctul meu de vedere, daca verifica sursele din cel putin doua locuri si mijloceste publicului informatie adevarata, plus eventuale pareri si interpretari proprii, e OK sa continue.
Daca a savirsit ceva nelegal in calitatea lui de ofiter sau fost ofiter, e problema lui si a autoritatilor. Acelasi lucru si daca a fost activ inainte de 89.
Se stie ca pentru cei care au savirsit fapte impotriva umanitatii (in principal cei care au lucrat in aparatul de represiune) autoritatile au ales ca ei in majoritate sa nu ii supuna vreunui proces (de exemplu cazul inginerului Ursu; sau sotia primului secretar Zamfir pentru abuz si luare substantiala de mita). Era nevoie de ei in alta parte, la construirea noii societati. Drept consolare, acelei parti a societatii civile care dorea o forma de rupere ferma cu trecutul i s-au oferit consolari: de la compensatii alimentare la consolarea relativizarii culpelor si distribuirii lor cu generozitate intregii societati.
Acum ne trezim? Si cum?
A nu fi inteles gresit. Acolo unde exista incompatibilitati cu functia sau se descopera cazuri de represiuni in perioada comunista, acelea trebuie gestionate de resorturile statului (de parca acestea s-ar omori cu asa ceva).
Personal, nu vreau sa cred in varianta jocului la cacealma pentru ca, daca ar fi asa, si Turcescu a iesit la rampa mimand rolul smeritului ce isi asuma fariseismul, riscurile personale sunt mult prea mari pentru a justifica un joc in favoarea oricarei altei persoane, chiar si pentru Basescu.
Jocul la sacrificiu pe care l-ar juca Turcescu in acest caz ar fi, cel putin teoretic, extrem de costisitor pentru cariera si pozitia lui publica. Pe de o parte, a incalcat flagrant legea care ii impune sa nu se autodemaste, ceea ce il pune in postura de a fi „decapitat” si bagat la puscarie.
Dar, sa presupunem ca cineva il va cautiona in acest caz si nu va face puscarie. Pe de alta parte, insa, revenirea sa in presa dupa ce va fi fost scapat de puscarie de o anume vointa politica va fi, practic, imposibila! Va fi sfasiat de colegii de breasla iar opinia publica il va abandona. Va deveni un nimeni. Un ratat.
Sunt riscuri pe care o persoana care nu sufera de afectiuni psihiatrice grave NU si le asuma. Din cate il cunosc, Robert Turcescu nu este nici sociopat si nici paranoic. Restul sunt doar speculatii si ipoteze… O sa vedem ce sa va intampla in zilele urmatoare…
Robert Turcescu nu a fost activ inainte de 1989 in niciun serviciu secret ! Este nascut in 1975! Avea 15 ani in 1990… Sa fim seriosi! Totul s-a intamplat incepand cu 2010, la apogeul carierei sale jurnalistice. Ego-ul, trufia, minimalismul etic si imaturitatea l-au facut sa cedeze. Asta nu il face sub nici o forma mai putin vinovat!
Stiu destul de bine momentul de slabiciune si cred ca si conjunctura, dar ma abtin deocamdata sa fac afirmatii. Mai asteptam un pic…
Eu nu exclud o forma de snataj venita din zona politica vadit ostila lui Turcescu. O eventuala dezvaluire ar fi avut un efect mult mai devastator asupra lui. Cineva l-a atentionat si, ca atare, Turcescu a decis sa iasa la rampa inainte de a fi linsat. Si-a asumat postura deplorabila in care s-a aflat si a obtinut macar circumstante atenunate in fata opiniei publice.
Cam asa intuiesc ca s-au desfasurat, de fapt, lucrurile!
Incompatibilitatea este una morala! O incompatiblitate ce valoreaza ca greutate in ecuatia credibilitatii unui ziarsit cat 100 de legi incalcate de acesta!
Ministerul Apărării Naţionale (M.Ap.N.) refuză să comenteze informaţia dezvăluită de Robert Turcescu, care a mărturisit, duminică, faptul că a lucrat ca ofiţer sub acoperire.
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ministerul-apararii-nationale-dezvaluire-robert-turcescu-508010.html#ixzz3E4rPfXey
Ministerul Apărării Naţionale nu face niciun fel de comentariu pe marginea acestui subiect. M.Ap.N. aplică legile ţării şi consideră că dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei României nu sunt benefice. Dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Robert Turcescu a postat duminică pe blogul personal mai multe documente care atestă că a lucrat ca ofițer sub acoperire. Deşi o parte din mass-media a speculat că documentele nu ar fi reale, Turcescu a confirmat duminică seară veridicitatea informațiilor.
”Eu le-am pus astăzi pe blogul personal. E o mărturisire publică. În ceea ce privește documentele, sunt dispus, oricând voi fi chemat de judecători, să spun adevărul despre ceea ce știu eu despre aceste lucruri. Nu sunt postate de altcineva. Sunt lucruri pe care mi le asum: eu le-am urcat pe blog, eu am scris lucrurile acelea. Sunt documente reale”, a declarat Robert Turcescu, duminică seară, la B1 TV.
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ministerul-apararii-nationale-dezvaluire-robert-turcescu-508010.html#ixzz3E4qvSoZ6
O singură întrebare pentru Stimatul Domn Daniel Uncu. Din toată istoria prezentată în articol şi comentarii nu rezultă un singur lucru care trebuie ştiut: În folosul cui a lucrat Turcescu??
Domnul George Petrineanu are mai mult decât dreptate când spune că exersarea sub acoperire a unei activităţi în interesul ţării tale este o meserie ca oricare alta, dar, spun eu, este cu mult mau mult dacă cel împricinat o face cu devotament şi din motive patriotice!!
Am colaborat (din punct de vedere-strict tehnic!) cu colonei sub acoperire la crearea unei arme speciale în anii 70, când ruşii tatonau graniţa cu România. Atunci am avut de-a face cu patrioţi adevăraţi, aşa cum azi nici un politician nu s-ar înflăcăra pentru interesul ţării!!
Nu cumva trebuie condamnaţi acei jurnalişti care mint şi induc în eroare lumea pentru un „pumn de galbeni”, aşa cum sunt, pe faţă, hienele propagandistice ale Kremlinului şi foarte, foarte mulţi din „ziariştii” noştri?
Să avem „puţintică răbdare” stimabililor, supralicitarea unor fapte face şi ea parte dintr-un arsenal de propagandă pro-domo, şi verticalitate falsă!
@Sfartz Pincu
> În folosul cui a lucrat Turcescu??
@George
> Dar eu nu prea inteleg unde e problema.
Nici nu are importanţă pentru ce instituţie a lucrat Turcescu. Important este numai că este vorba de o instituţie de stat, că toate acestea sunt în subordinea preşedintelui / guvernului / ministerelor / parlamentului, adică a politicienilor, iar în puritatea intenţiilor politicienilor actuali multă lume din România nu are încredere, poate pe bună dreptate. De aceea nu există nicio garanţie că persoane sub acoperire (care, repet, sunt în subordinea politicienilor) fac numai ce prevede legea. Politicienii şi alţi superiori ai infiltraţilor respectivi au, în afară de Lege, şi alte loialităţi, alte obligaţii, alte interese.
Poate infiltratul strânge informaţii personale ale colegilor săi, iar acestea sunt folosite contra acestora în funcţie de înţelegerea foarte personală a ce însemnă „interesul ţării”.
Dar poate mă înşel şi în zilele noastre românii pot avea, şi au, o încredere totală în diversele „servicii” şi în politicieni… Eu nu ştiu… Ce credeţi, domnule Sfartz, se poate avea încredere în politicienii de azi?
Oare Turcescu a avut încredere în politicieni şi în toată ierarhia în care a intrat? Nu mi se pare plauzibil că un ziarist poate fi aşa naiv. Deci faptul că a făcut-o sugerează că nu este om cinstit; un om cinstit trebuie să se aigure că munca sa nu va fi folosită pentru a face rău unor oameni nevinovaţi. Sau a făcut-o sub constrângere? Probabil că Turcescu a fost/devenit conştient de asta şi de aici auto-deconspirarea; pornesc de la ideea că este sinceră, deoarece nu ştiu să existe în acest moment probe contrarii.
Tocmai de aceea reputaţia lui Turcescu de om onest – printre colegi, ziarişti, public – este compromisă. Şi pe bună dreptate. Dacă poate fi sau nu reparată de autodenunţ… nu ştiu.
@ Alex. Leibovici
Aţi promovat o incompatibilitate legată de politicieni şi subordonaţii lor. Adică dacă politicienii sunt corupţi, cei din subordinea lor trebuie si ei sa fie corupţi!?
Eu am optat pentru ideia lipsei de univocitate, atât în structura societăţilor umane, cât şi temporal – în diversele momente din evoluţia societăţilor. Acelaşi sistem de incompatibilităţi pot exista, şi există, şi la nivel individual. Acelaşi individ, poate fi şi exista cu caracteristici grupate în mod relativ, în noţiunile de „bun” şi „rău”, „patriot” şi „trădător”, „prieten” şi „duşman”. Şi în acelaşi moment de timp, şi în cadrul unei evoluţii de-a lungul vieţii sale.
A judeca pe cineva, în cazul dat-pe Turcescu, doar după câteva aspecte de aparenţă, reprezintă o lipsa de înţelepciune. Exact lipsa de înţelepciune a tuturor politicienilor,(există oare şi excepţii?) care, pentru atingerea scopurilor lor, sunt în stare să folosească orice mijloace!
Judecarea unui om în conformitate cu nişte norme mai mult sau mai puţin acceptate este o greşeală în sine. Cele mai multe norme există în justiţie-, şi ce, judecătorii nu greşesc?
Comunismul în general, şi cel din România în special, a fost rău, deci toţi politicienii care au aderat au fost răi, nu această este concluzia logică? Şi au aderat cu acte în regulă, 4.000.000 de oameni din cei 7.000.000 de oameni activi ai României. Poate cineva să infirme faptul că ideologia comunistă era văzută atât de diferit de elita comunistă şi masele mari de aderenţi formali? Ştim acum, cu siguranţă,c ă pătura celor care au fost conformi cu ideile şi comportamentul elitei erau foarte puţini.
Concluzia este: să nu ne grăbim să-l judecăm pe Turcescu, sau pe oricine altcineva căruia i s-a pus eticheta de „colaborator”, ca fiind un supus fidel al păturii politice corupte până în măduva oaselor, şi deci în mod automat să-l clasăm ca fiind de partea „neagră” a societăţii româneşti.
Faptul că Turcescu are un grad militar nu înseamnă mare lucru, oricare intelectual care a făcut facultatea a primit grade militare de-a lungul timpului, pentru că acest fapt este o cutumă a evoluţiei profesionale şi implicit a celei militare. Fratele meu, un inginer-constructor care nu ştie altceva decât unde să pună armăturile în beton şi habar nu are de politică şi sociologie, are acum grad de maior, şi a evoluat de la gradul de sublocotenent primit când a făcut armata pe „scurt”! Şi nu cunosc pe nimeni mai corect, cinstit şi loial decât fratele meu.
Şi, isi mai aduce cineva aminte de cazul de „colaboraţionist” a lui Mona Muscā, o politicianā net superioarā tuturor politicienilor români, ba chiar cu douâ clase deasupra unei Angela Merkel, pe care, dacā ar candida la preṣedinţie, eu aṣ vota-o cu ambele mâini?!!
Domnule Pincu,
morala nu este doar o parghie ce regleaza in mod natural relatia dintre ratiunea umana si instinctul uman. La un nivel superior, morala este o forma de transcendenta a spiritului catre un taram pe cat de greu definibil, pe atat de la indemana intutitiei umane. Suntem conectati intutitiv la principiile si valorile morale. Sesizam cand ceva este in afara moralei sau inlautrul ei. Simtim intr-un fel sau altul mirosul ranced al imposturii, ticalosiei, machiavelismului. Ramane doar la latitudinea noastra sa ne urmam intutitia sau nu. Caci, pana la urma, asumarea unui risc moral reprezinta o forma de manifestare a libertatii umane. Turcescu si-a luat libertatea de a fi un impostor in relatia publicul. A fost un gest asumat, facut de o persoana matura, dupa 1989 – deci, fara constrangeri dramatice situate, eventual, la limita sigurantei sale fizice. A ales sa fie un impostor!
Cat despre fratele domniei voastre, situatiile sunt complet diferite. Ma mir ca le comparati… Turcescu nu a devenit ofiter – acoperit sau nu, nu conteaza aici – ca urmare a inaintarii in grad ce survine natural stagiului militar obligatoriu, ca in cazul fratelui domniei voastre. Eu, spre exemplu, am terminat stagiul militar obligatoriu la trupe de parasutism la Buzau, in vara lui 1989. In acest acest moment, sunt cel putin capitan sau maior in virtutea studiilor si a varstei. Turcescu A ALES, insa, sa se inregimenteze intr-un serviciu secret. A ALES! Nu a fost obligat sa faca stagiul militar si, drept consecinta, a primit un grad militar. Ma mir, inca o data, ca nu sesizati covarsitoarea diferenta…! Ma rog…
Insa, asa cum am spus si in articol, oricat de greu mi-ar fi, sunt inclinat sa ii acord clementa, avand in vedere curajul de a se autodenunta. Dezgustul si dezamagirea raman…
Cat despre aderarea romanilor la Partidul Comunist Roman, aceasta a fost o chestiune de supravietuire si/sau de oportunism. Ma feresc sa spun „de oportunitate”… 🙂
In cazul meu, spre exemplu, tin minte ca eram al treilea din an in facultate ca medie si presedintele sindicatului studentilor comunisti mi-a propus sa intru in PCR. Am refuzat, declarand public faptul ca refuz sa intru in partidul care l-a aruncat in inchisoare pe tatal meu! Eram in 1989, dupa sesiunea de iarna.. Din acel moment, mi s-au trecut notele de examen in carnet, in ciuda faptului ca ma prezentam la examene si le treceam cu brio!!! Pana cand, mi s-a explicat de catre un asistent de la catedra de matematica – nu ii divulg aici numele – ca nu are rost sa mai vin la facultate…
Asadar, in speta, nu este vorba de oameni buni sau oameni rai, ci de oameni cu caracter si oameni fara caracter. Romania nu duce lipsa de oameni valorosi, cu CV-uri bune, profesionisti reali si confirmati. Romania duce o lipsa acuta de oameni de caracter! Romania este un rai al impostorilor, incepand cu impostura academica a lui Victor Ponta, impostura care introduce norma de urmat… Daca nu ar fi tragic, ar putea fi chiar comic!
P.S. Rectific: am terminat Armata la parasutism in vara lui 1988, nu ’89.
@Sfartz Pincu
Să reluăm:
Suntem în ipoteza că Turcescu s-a pus voluntar în slujba acelui serviciu acoperit de culegere de informaţie. Voi expune poziţia mea sub formă de teze. Vă rog să-mi spuneţi cu care din ele sunteţi, respectiv nu sunteţi de acord.
1. Un om onest trebuie să se asigure că munca sa în cadrul acestui gen de serviciu nu va fi folosită pentru a face rău unor oameni nevinovaţi.
2. Sarcinile pe care le îndeplineşte şi informaţiile pe care le furnizează trec din mână în mână prin acele servicii şi pot să ajungă în sferele politice.
3. S-a asigurat Turcescu că mâinile prin care trec ordinile spre el şi informaţiile pe care le furnizează sunt curate? Sunteţi de acord că ar fi trebuit?
4. Sau, mai realist, avea jurnalistul experimentat Turcescu vreun motiv să creadă că sunt într-adevăr curate acele mâini? (Sunteţi de acord că ar fi trebuit să se gândească la asta?)
5. Sigur că nu avea!
Şi atunci de ce s-a băgat?? Deci, după mine, Turcescu este vinovat de (cel puţin) o eroare de gândire, dar foarte probabil de o rătăcire de factură etică.
Vă rog să-mi spuneţi cu care cele 5 teze sunteţi, respectiv nu sunteţi de acord, şi de ce.
@ Daniel Uncu
Aţi pus degetul pe ranā! Atribuind moralitaea unui spirit uman transcendent, eventual intuiţiei umane, aţi basculat spre teza existenţei unor valori morale, fără existenţa unor noţiuni-expresii-cuvinte corespunzătoare conţinutului acestor valori!
Educaţia, instruirea sunt un auxiliar, care are efect, deci, numai dacă există în fiecare individ şi o moralitate naturală-primitivă! Adicā, exprimānd mai popular şi pe înţelesul tuturor: „Unde e – e, unde nu-i, nici Dumnezeu nu dā!”
Domnia Voastră personal aveţi din plin ambele surse ale moralei, dar a pretinde ca o majoritate a mulţimii date să fie la fel ca Dvs. este prea mult. Cred că e niţică inconsecvenţă în raţionamentul, de altfel perfect, pe care l-aţi expus mai sus. „Pe cei 4.000.000 de membri de partid să-i iertăm pentru că au făcut-o din oportunosm, spuneţi Domnia Voastră!?”
Va cer scuze, unde situaţi oportunismul? La valorile naturale, intuitive, sau la aspectele negative ale moralei, ca o suma a unor norme de comportament social? Nu cumva toleranţa faţă de oportunism ne-a adus în dezastrul moral şi material în care se bālāceşte acum România??
Norma morală fundamentală care ţine doar de existenţa „bunului simt” (bunul simt o fi un produs natural şi intuitiv?), este exprimat cel mai bine prin porunca biblică: „Să nu faci rău”. A făcut Turcescu „rău” cuiva? Această este problema, şi până când nu se va prezenţa justificat şi documentat acest aspect, să nu acuzăm!!
@ Alex. Leibovici
Sunt de acord cu cele 5 teze expuse de Domnia Voastră, la care se mai pot adāoga încă câteva, toate formând un cod de conduită morală pentru una din meseriile vechi din lume-„Spionajul”!!
Dar într-un caz concret, când este vorba de un om, fie el Turcescu sau absolut oricare individ, prioritar este razspunsul la o precepta morală, biblică sau laică, cum vrea fiecare: „A făcut rău cuiva?”.
Până nu avem un răspuns la această întrebare, nu are sens să discutăm la modul general despre cazul particular al lui Turcescu.
Am sa ii raspund mai intai domnului Pincu.
Raul facut de Turcescu este, din plecare, cel ce deriva din combinarea calitatii de ofiter acoperit cu cea de jurnalist! Din fractiunea de secunda in care esti jurnalist, te dedici adevarului si expunerii acestuia catre public. Singura ta constrangere ca jurnalist este interesul public. Punct! Combinatia dintre constrangerile ce apar din postura de ofiter al unui serviciu secret viciaza profund si iremediabil calitatea de jurnalist!
Un exemplu: jurnalistului Robert Turcescu ii cade in mana un subiect fulminant referitor la exact serviciul secret al carui ofiter acoperit este. Un subiect care, sa presupunem, dezvaluie incalcari flagrante ale legii si/sau ale interesului national. Ca ofiter al serviciului secret in cauza nu are sub nici o forma voie sa dezvaluie nimic despre acest lucru. Ca ziarist are obligatia profesionala si morala fata de interesul public sa dezvaluie tot ceea ce stie si, in plus, sa porneasca si o investigatie pe aceasta tema! Aici intervine impostura!
Va mai dau un exemplu mai putin extrem: intr-o dezbatere televizata, se discuta despre un subiect care, aparent, nu are tangente ce sericiile secrete sau cu subiecte ce ar putea sa se incruciseze cu interese ale serviciilor secrete. Totusi, Robert Turcescu are, sa zicem, un target pentru ca una dintre persoanele chemate in studio sa poata fi racolata de serviciul secret al carui ofiter este vajnicul jurnalist. Este mai mult ca sigur ca dezbaterea va fi condusa in asa fel incat sa ofere „carlige” pentru o viitoare posibila racolare.
Mai doriti exemple? Sa presupunem ca Robert Turcescu este cel care mediaza dialogul dintre doi candidati la Presedintie in runda finala a confruntarii „1 la 1”, serviciul secret al carui ofiter este are interese ca unul dintre candidati sa „iasa mai bine” din confruntarea directa cu celalt? Jurnalistul-ofiter acoperit va coduce dezbaterea in consecinta…!
Asadar, problema nu este ce rau a facut Turcescu din postura de ofiter al unui serviciu secret. E problema lui de constiinta. Problema este ca jurnalistul-ofiter acoperit este in permanenta o parghie a interesului serviciului secret in cauza si nicidecum una a dezvaluirii adevarului in slujba interesului public.
Raul este definit de manipularea opiniei publice, de partinirea vadita in exercitiul calitatii de jurnalist, de minciuna prin omisiune in situatii date, de impostura. Un asemenea personaj nu are ce sa mai caute in breasla jurnalistilor! Caci, ceea ce este vorbeste atat de tare, incat nimeni nu mai aude ceea ce spune…!
Asadar, dle Pincu, DA! Robert Turcescu ne-a facut rau tuturor. Tuturor celor care am crezut in autenticitatea exercitiului sau jusitiar cu vocatie moralizatoare. Tuturor celor care aveau nevoie sa creada intr-un lider de opinie dedicat ADEVARULUI. Tuturor celor care s-ai identificat cu postura sa de jurnalist.
Turcescu nu a fost niciodata aplaudat de public pentru calitatea de ofiter acoperit, rating-ul emisiunilor sale nu au fost nidioata legat de impostura dublei identitati. NU! Turcescu a fost aplaudat exclusiv (!) pentru discursul si exercitiul jurnalistic, pentru calitatea sa de jurnalist ce oferea iluzia unei vocatii impartiale si dedicate binelui general! Cand colo, „binele general” era, de fapt, un bine indus si alterat de interesele mereu vii ale serviciului secret in slujba caruia s-a aflat tot timpul…! Deh…
Si, inca ceva, dle Pincu.
Cred ca nu m-am facut inteles. Oportunismul celor 4.000.000-7.000.000 de membri de partid intra in categoria unui minimalism etic specific poporului roman. Da, este ceva negativ. Acest oportunism nenorocit a facut ca Romania sa aibe parte de cel mai odios si represiv regim politic din cadrul lagarului ex-sovietic.
Sub nici o forma nu m-am refeit la iertare. In perioada in care la noi doar cativa indivizi aveau fibra morala sa isi ridice glasul impotriva sistemului, in timp ce poporul tacea, in Polonia „Solidaritatea” facea furori. Si, nu uitati, generalul Jarujelsky conducea cu o mana de fier, inclusiv prin decretarea legii martiale, in Polonia…! Sa va amintesc de Cehia? De Ungaria? De Yugoslavia, chiar…?
La noi, romanul a gasit solutia sa „ii fie bine”. S-a dat cu cei care detin puterea, ca sa poate avea oarece privilegii: un serviciu, o carnita, o masinuta, o prima, un cocediu la mare prin Sindicat… In rest nu l-au interesat nici asasinatele politice, nici inchisorile, nimic…! Romanii tin cu totdinadinsul sa demonstreze ca nu au principii si valori morale, ci doar interese si instinct de supravieturie… In rest, suntem minunati, simpatici, plini de diplome universitare si ne dorim in continuare sa fim un popor de asistati… ca sa ne fie „bine”…
Ma opresc aici. Caci, pana la urma, totul incepe si se sfarseste cu caracterul acestui popor, asa cum am aratat. Problema romanilor este lipsa de caracter. Iar la acest capitol, cazul Turcescu este emblematic.
Dle Leibovici,
tezele sunt de bun simt. Raspunsul la intrebarea „de ce s-a bagat?” nu tine de ratiune. Ci, de emotii! Am explicat in analiza publicata. Trufia desantata, ego-ul nemarginit si, finalmenete, infantilismul iresponsabil l-au impins sa faca pasul… Ego-ul. Robert este un munte de trufie – unul dintre cele mai mari pacate Biblice! Pur si simplu!
@ Daniel Uncu
Analiza Domniei Voastre asupra verticalităţii necesare unui jurnalist este perfectă – cu condiţia să trăim şi intro realitate corespunzator de perfectă! Şi ar fi o excelentă lecţie la Facultatea de jurnalistică.
Dar eu mi-am petrecut foarte mulţi, mulţi ani, intro realitate cu valorile morale întoarse pe dos – de cei puternici, fie că era vorba de legionari, fascişti, comisari sovietici, gardieni din lagăre, birocraţi de toate felurile şi nivelurile, politicieni, oportunişti, şefi de bande de tâlhari şi hoţi, într-un cuvânt, mi s-a ascuţit intuiţia de a depista răul adevărat, real şi cotidian, intro asemenea măsură încât morala şi moralitatea, aşa cum sunt văzute de Dvs., mi se pare un vis frumos, dar şi o utopie valabilă şi pertinentă încă mulţi ani de acum încolo!!
Nu s-au făcut statistici asupra conformismului oamenilor publici cu normele morale despre care vorbiţi şi scrieţi. Să luăm un exemplu doar din zona media. Câte degete sunt necesare ca să băgaţi mâna în foc pentru un anume numār de jurnaliştii realmente verticali, şi nu oportunişti ai momentului? Şi care este masa critică a unui numeric de oameni verticali, ca aceştia să şi poată schimba ceva?
Uitaţi-Va la emisiunile lui Nichita Mihalkov, un om de o verticalitate neîndoielnică (până acum!), ce emisiuni face pe postul tv RTR-Planeta, şi atunci o să va convingeţi că Turcescu este un miel nou născut.
În media românească, dacă am vorbi doar de felul cum oamenii din acest domeniu prezintă realitatea, ne-am lovi numai de oglinzi cu defecte optice, care prezintă „realitaea” aşa cum le dictează interesele personale, şi foarte rar apare şansa să găseşti o oglindă de tip veneţian, care, nici ea nu reflectă o imagine reală decât cu un randament subunitar.
Dacă Turcescu nu s-ar fi autodeconspirat, care credeţi că ar fi fost calificativele obţinute de activitatea sa publică, în diversele pâturi sociale din România?
Nikita Mihalkov este un putinist convins, monarhit si prin convingeri si fapte, un „bulldog” gata sa muste la prima asmutare.
http://www.youtube.com/watch?v=PejhUFWcxLg
Tot ceea ce spuneti este valabil si atat de trist, dle Pincu. Tocmai de aceea, intransigenta mea cred ca este cu atat mai necesara. Cu atat mai logica. Eu am privilegiul de a vorbi de pe o pozitie a jurnalistului care este impicat in fenomenul mass media de aproape 25 de ani. Dupa cum probabil ca stiti, nu am stat undeva intr-un turn de fildes.Am exersat aceasta profesie senzationala atat din postura de simplu redcator cat si din diverse functii de conducere, sub diverse conduceri patronale si sub diverse influenete politice. Uneori, enorme…! Am fost si corespodent de razboi pe doaua teatre de conflict: Transnistria si Yugoslavia. Tocmai de aceea, asa cum eu am reusit sa imi pastrez verticalitatea si busola in relatia cu meseria de jurnalist, tot asa STIU ca, oricine isi propune cu adevarat sa se dedice interesului public si nu INTERESELOR PERSONALE (!!!), o poate face fara nici un fel de problema. Ca, este greu? Categoric…! Ca, isi va face mult mai multi dusmani, decat prieteni? Absolut…! Cum spuneam, este doar o chestiune de alegere morala. Atat. De aceea, discursul meu nu este unul care sa se adreseze doar studentilor la Jurnalism… Este unul cat se poate de pragmatic si izvoraste din experienta personala. Tine de caracterul fiecaruia.
@Daniel Uncu
Cred că am asentimentul celor care citesc cele scrise de Domnia Voastră în rândurile de mai sus, a celor care doresc binele acestei ţări năpădite de buruieni, repetând un pasaj din Geneza I.28:”Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul”…
Va multumesc, dle Pincu! Doamne ajuta!
@Sfartz Pincu
> cele 5 teze … formând un cod de conduită morală [pentru meseria de spionaj]
Cele 5 teze constituie un raţionament sub formă de puncte, care să justifice concluzia (p care o reproduc mai jos). Nu este un cod de conduită morală.
Iar dacă, aşa cum scrieţi, sunteţi de acord cu toate cele 5 puncte, atunci trebuie să fiţi de acord cu rezumatul acestor cinci puncte, care este
„Turcescu este vinovat (cel puţin) de eroare de gândire, dar foarte probabil şi de o rătăcire de factură etică”
Am citit cu interes afirmaţia dv. că răspunderea morală a lui Turcescu este angajată (pusă în discuţie) numai dacă „a făcut rău cuiva”, adică dacă există vreo victimă concretă, identificabilă a acţiunilor sale. Este o întrebare foarte interesantă, la care a trebuit să mă gândesc; nu chiar 20 de ore cât s-au scurs de când aţi formulat-o, dar totuşi mai mult de 3 minute 😉
Mai întâi o observaţie secundară: noi nu ştim în acest moment dacă există sau nu asemenea victime concrete ale activităţii lui Turcescu, dacă înformaţiile pe care eventual le-a furnizat au fost folosite de cineva din ierarhia profesională (de spionaj) sau politică. Şi poate nu se va afla niciodată: chiar persoana/persoanel concrete lezate nu vor şti de unde li se trage „ghinionul”.
Dar esenţial este altceva : indiferent dacă activităţii lui Turcescu în slujba serviciului secret respectiv au avut sau nu victime concrete, Turcescu este vinovat de transgresiune etică (sau cel puţin o eroare gravă de gândire) prin aceea că a luat decizia să accepte funcţia de informator.
Motivul este că Turcescu dat mână liberă unor organisme de informaţii şi unor politicieni să folosească cum vor ei informaţiile pe care le furnizează, ştiind foarte bine (Turcescu) că aceste entităţi sunt pline de oameni corupţi. De asemenea s-a obligat să execute fără să crâcnească (aşa este în armată!!) toate misiunile ce îi vor fi încredinţate de aceste organisme obscure şi corupte.
Şi acuma, domnule Sfartz, gândiţivă dacă dumneavoastră personal aţi acepta un asemenea rol – astăzi, ţinând cont de tot ce ştiţi, credeţi, şi NU ştiţi despre asemenea organisme. Desigur, ele vor încerca să vă ameţească cu „patriotismul”, cu „interesul ţării”, „interesul superior(!) al ţării” şi alte asemenea, dar toate aceste noţiuni vor fi definite de EI şi nu vor coincide probabil cu ce gândiţi dv.
Veţi accepta?
(Interesant ar fi de ştiut şi cu ce argumente vor încerca soţia şi fiica dv. să vă disuadeze 🙂 )
@Alex. Leibovici
Eu am convingerea că în fiecare om există în aceiaşi măsură şi binele şi răul. Dacă cineva mi-ar spune: „Cutare om este de o bunătate totală şi nemăsurată”, eu i-aş răspunde că „are de-a face cu un idiot sau un tâmpit!”. Dacă cineva mi-ar spune că : „cutare om este de o răutate totală şi nemăsurată”, eu i-aşi răspunde „Eşti un idiot şi/sau un tâmpit!”
Pentru judecarea cuiva, a acţiunilor sale „negative” (convenţional!!), este nevoie de multă înţelepciune, experienţă de viaţă şi un spirit analitic multidisciplinar. Nu întâmplător la începuturile societăţilor umane prioritatea judecării era oferită-bătrânilor.
Judecând în mod obiectiv, ideia expusă de Domnul Daniel Uncu, „că elementul natural, intuitiv, genetic – aş adaogă eu – este prioritar în ceeace este numit conţinutul moralei şi moralităţii” este fundamentală pentru calitatea unor judecaţi privitoare la calificarea cuiva sau a faptelor sale că sunt sau nu morale.
Datorită activităţii mele profesionale, apreciate de cei care au înţeles-o sau doar au auzit de la alţii (un sistem de apreciere superficial, identic ca valoare cu cel prin care pacientii apreciaza pe doctori cā sunt „buni” sau rai”!), am fost solicitat în lungi perioade de timp să fac expertize în diferite evenimente în care erau implicaţi oameni şi elemente tehnico-tehnologice. În acea perioada, atât procuratura cât şi organele securităţii, la diferite nivele şi grade militare, mă solicitau ca expert. Ei bine, din peste 60 de expertize pentru procuratura nu a fost decât un singur caz în care un om a fost definit că fiind vinovat, dar şi acela era unul care era deja mort!
Analizele mele erau bine justificate din punct de vedere tehnico-ştiinţific, dar înclinarea mea naturală era întotdeauna orientată pe ideia ca cineva să nu sufere, în special în situaţiile specifice acelor vremuri, când se cāuta cu orice preţ un vinovat! Cazul cu locotenentul de poliţie Caranfil este bine cunoscut în Oneşti, în special în cartierul numit „satul catolic”, unde acest poliţist era o sperietoare şi un zbir, în asemenea măsură, încât până la urmă un şofer de camion din acea zona a trecut cu maşina peste el.
Securitatea era prima care trebuia să se pronunţe în orice accident din industria chimică onesteana, şi din nou aceştia apelau la părerea mea, în primâ instanţâ, măcar pentru motivul că ei nu aveau nicio idee despre cele întâmplate! Niciun făptaş real sau colateral implicat în vreun accident (în chimie, accidentele sunt de o gravitate deosebită!), nu a fost condamnat, pentru că eu găseam o motivaţie de natură pur tehnică pentru cauza accidentului, chiar în situaţiile când un anume individ avea o vină în producerea unui accident. De ce? Pentrucă eu consideram, şi consider şi acum, că simţul vinovăţiei, este o pedeapsa suficientă pentru cel care recunoaşte în sinea lui acest lucru, şi pentru că pedepsele aplicate de „sistem” sunt întotdeauna excesive!!
Sunt de condamnat faptele bazate pe reavoinţă şi lipsa de moralitate, dar şi graba în a judecă pe cineva doar pentru a satisface nişte principii teoretice asupra moralei şi moralităţii.
@Sfartz Pincu
Vă rog totuşi să răspundeţi la întrebarea pe care v-am pus-o către sfârşitul comentariului meu.
( Nu comentez acum ultimul dv. comentariu deoarece nu vreau să ne împrăştiem, să ajungem să fugim după mai mulţi iepuri dintro-dată. Dar voi reveni negreşit! )
@ Alex. Leibovici
Întrebarea Dvs. cu caracter prezumtiv ar cere un răspuns, pe care desigur îl aşteptaţi să fie în conformitate cu punctul Dvs. de vedere asupra activităţilor din cadrul serviciilor secrete!
Ei bine, o să Va dezamăgesc! Da, aş acceptă cu plăcere, şi aş considera o onoare deosebită să-mi servesc ţara, pentru că ştiu că nu voi face rău cuiva, sau un rău în general niciodată. Până şi breaslă medicilor, care umblă cu instrumente mortale, jură „SĂ NU FACĂ RĂU!”
Iar copii mei nu i-am educat şi crescut pe baza unor precepte morale scolastice, ci pe baza exemplului pe care le-am dat cum să te comporţi cu toţi oamenii, inclusiv cu cei care au greşit, şi şi-au însuşi organic acest comportament, văzând recunostiinta celor cu care am avut de-a face dealungul anilor cu mine.
Stirlitz a fost spion, colonel în serviciile secrete ruseşti (se poate oare ceva mai rău decât NKVD şi celelalte organe secrete ale Moscovei?), şi a fost considerat erou.
Colonelul român Dumitrescu, cel mai bun specialist român în spionaj, condamnat pe nedrept după revoluţie, a fost (nu ştiu dacă mai este în viaţă) un om de onoare şi un erou român veritabil.
Oamenii care lucrează în Mossad sunt oameni de mare valoare pentru poporul evreu.
Dacă nu mă trădează de tot memoria, acum câţiva ani mi se pare că am auzit la una din înaintările în grad a militarilor şi numele lui Turcescu!! Deci deocamdată nimic nou.
Savanţii care au lucrat la armele de distrugere în masă sunt eroi pentru naţiunea lor, deşi au făcut un rău, la superlativ!!
Din nou spun, nu este bine să ne grăbim să acuzăm în nici un fel, fie pe baza unor principii (mie îmi vine să sar din scaun când aud că cineva are „principii!”), fie pe baza de prezumţii, fie chiar pe baza unor dovezi, care ar trebui să fie irefutabile.
Să nu uităm că în fiecare din noi sunt două persoane distincte: una este materială, inclusiv cu comportamentul nostru impulsiv, şi care ia decizii rele sau bune în funcţie de un moment dat, şi altă este persoană – conştiinţa noastră, care deţine şi conţine (trebuie să deţină şi să conţină!) elementele reale de morală umană şi umanistă, si care constituie controlul nostru intern si suprem!
PS. De ceva timp observ cum comentariile mele deranjează pe cineva din redacţie, pentrucă nu sunt afişate în rubrica de „comentarii recente”. Doar să mi se spună, pe faţă, şi… vorba lui Topârceanu: „Îmi iau geamandanul – şi plec!”. Oricum, din motive de sanatate, ar trebui sa fac acest lucru.
Domnule Sfartz, Standartenführerul Max Otto von Stierlitz, fiind in Rusia Maxim Maximovici Isaiev a fost un mare „erou”. Insa numele sau adevarat era Vsevolod Vladimirovici Vladimirov – http://en.wikipedia.org/wiki/Stierlitz
E o persoana care nu a existat, a fost creat de catre scriitorul Iulian Semionov.
Dupa toate actele lui de eroism, este furat de NKVD din America Latina si adus intr-un beci de la Lubianka. Din ordinul personal al lui Stalin, sotia si fiul lui Stierlitz sunt impuscati, el fiind lasat sa putrezeasca in celula. A iesit de acolo dupa moartea lui Stalin, cu dintii si renichii desbatuti. Cam asa a multumit Patria Sovietica eroul sau. Asa a dorit autorul.
Insa „poporului” i-a placut un asemenea „erou” si a creat un folklor adevarat „Stierlitzian”.
Mai ales, cand versiunea alb neagra a filmului „17 clipe ale primaverii” a fost colorata utilizand tehnologiile moderne: http://www.youtube.com/watch?v=c8dX-A4h2DU
@Sfartz Pincu
> De ceva timp observ cum comentariile mele deranjează pe cineva din redacţie, pentrucă nu sunt
> afişate în rubrica de “comentarii recente” …
Rubrica “Ecouri recente” este automată: la un articol dat, apare autorul acelui comentariu (aprobat) care are data cea mai recentă de postare.
Eu nu pot influenţa asta. Dacă cineva postează după ce postaţi dv. şi ambele sunt aprobate, atunci apare numele acelui “cineva”. Bineînţeles dacă se face un refresh al paginii în browser.
Deci : descrieţi-mi simptomele – ce faceţi dv., ce vedeţi, şi la ce vă aşteptaţi şi nu se întâmplă.
Toate cele au o explicaţie naturală, nu este nevoie să invocaţi – de la început, fără cercetare prealabilă – întervenţii rău-intenţionate. De sit mă ocup (practic) numai eu, aşa că acuzaţiile de manipulare mă ating pe mine 🙁
Ar fi un mare pacat daca domnul Sfartz nu ar mai scrie articole si comentarii pe paginile acum.tv. Sunt pline de omenie si intelepciune!
Deosebit de interesante comentariile la acest subiect.
Opinia mea este ca Dl.Daniel Uncu are perfecta dreptate.
Din pacate Dl.Sfartz insista sa atribue caracterul uman al unuei personae ‘produse’ cu putin inainte de ‘revolutia-de-la-decemvtie-1989’caracteristicele ‘omului nou a societati socialiste'(citat din cuvantarili Toarasului intre 1965- si 18 Decemvrie 1989.
Ceace NU se mai accepta in societatea romaneasca acutala este o personalitate tipica societiati de dinainte ‘revolutiei’.
Cat de abosurd ar fi ca ‘omul’ Robert Turcescu – agent MAI de dupa ‘revolutie’- sa fie acceptat de catre societatea care face eforturi reale de aproape 25 de ani sa se debaraseze de ……cei 4 milioane de carnete de Partid?(nu-I nevoe sa mentionez care partid,caci nu era decat unu).
Caracrerul lui Robert Turcescu apartine societati de care Romania de astazi incearca sa se debaraseze de cirxa 25 de ani.
Atentie! Dl. Alexandru Leibovici este inima acestei publicati! Fara dl. Leibovici, ar ramine Stefan Maier, Rodica Grindea si cu mine, pt a ne ocupa de ACUM. Nu cred ca am putea face fata noi trei. 🙁
Redactia (Dl Maier, Dna Grindea si cu mine), este indatorata dlui Leibovici, for A JOB WELL DONE!!!
@Alex.Leibovici
Personal, eu prefer polemica, din care, cel puţin mie mi se pare că rezultă mai bine realitaea – aşa cum este ea percepută din mai multe unghiuri de vedere – decât prezentările de tip statistico-informativ!
De aceea, când scriu un comentariu, mă interesează în primul rând un răspuns! Şi de unde aflu cel mai repede răspunsul, răspunsurile şi comentariile altor participanţi la discuţii?
Din rubrica! „Ecouri recente” !
Nu mă interesează să-mi văd numele afişat, de aceea chiar aş propune ca rubrica aceasta să fie doar o lista ascunsă sub un titlu de genul „Comentarii”, dar care să conţină în totalitate ultimele intervenţii!!
Tot respectul şi aprecierea pentru colectivul de redacţie, în special pentru cel care este „кореннои” de baza, Domnul Alex.Leibovici, spre deosebire de ceilalţi cai dintr-o „troica” care sunt „пристяжные”=alăturaţi (nu-i nici o aluzie, dar „troica” rusească este unica formaţie din lume în care calul de baza aleargă la trap, iar ceilalţi alăturaţii aleargă în galop!), rezultatul fiind că se obţine cel mai mare randament şi cea mai mare viteză! Ceeace şi obţine echipa de redacţie de la „ACUM”.
@Nicolae Waldmann
Nu Vā supăraţi, dar cred că faceţi o mică confuzie între realitate şi dorinţe!
Aţi scris: „Ceace NU se mai acceptă în societatea românească actuală este o personalitate tipică societiati de dinainte ‘revoluţiei’.” !??
Cine nu acceptă? Toată şleahta din conducere care este mai coruptă, mai falsă, mai trădătoare a intereselor ţării? Populaţia majoritară care, pentru un chil de zahăr sau o găleată din plastic, votează şi-i menţine la putere pe acei ticăloşi?
Singură speranţa reală intro schimbare pozitivă ar fi că cei 2,5 milioane de români din străinătate să vină măcar o singură dată acasă, în ziua votului, şi să-i māture de la putere pe „intransigenţii” calificaţi de Domnia Voastră că nu mai „acceptă”!!
Dintre miile de participanţi la media românească de astăzi, singurul Turcescu, este „vândut”?
Ete na acoperit Turcelu … Poa basist sub acoperire „deondologica” ….
In rest „rezervist” neinstruit „miluit” cu un grad de ofiter superior (nu costa nimic.. ) bun la nimic (dfdv al apararii)
Si care s-a sacrificat ptr Presedinte (basescu). Care Nutzu a zis ceva nebulos cu posibilitatea unui „acoperit” insa nu a mai zis nimic. Si cum nu a „percutat” nimeni iar „deondologii” (sub acoperire!!) nu au „livrat” prompt „demascarile” corespunzatoare … ei ei avea dom Prezidelu o mica problema de „credibiliate”.
Asa ca Turcelu a fost rugat sa se „desconspire” .. si el soldat disciplinat s-a „desconspirat” …
A rezervist neinstruit cu grade … Se mai practica… De ex o doamna doctor, sefa de sectie a fost f mirata cand a fost chemata la „comisariat” ptr a clarifica „situatia militara” …. (era prin 1973) Si s-a lamurit : in caz de necesitate (rezbel) dna in cauza devenea .. locotent-colonel sef de spital. Adica tot doctor ramanea da cu grad ca la o adica cererea medicului sa fie interpetata ca ordin al colonelului … Insa Turcelu … Turcelu la ce o fi bun? (adica mergea sa il faca si fruntas!! Sef de rubrica…)
Domnu Ghiţă Bizonu confirmă ceeace lumea se face că a uitat!! Turcelu, cum spune Dumnealui, chiar a primit, în mod public, fără perdea de fum, fără „servicii secretoase”, gradul de colonel militar! Pentru ce? Pentru informarea publicului, la cât de bun e Băsescu!! Deci toată tevatură cu „acoperirea – descoperirea” a fost un bleuf, aşa că putem să-l încadram din nou pe Turcescu în bravele rânduri de jurnalist cu limba lungă!
Mulţumesc Ghiţă, intrasem la paranghelie că pierdusem memoria unor fapte recente şi intenţionat uitate de amatorii de senzaţii tari!!
Stimate Dl.Sfartz Pincu,
Imi permit sa nu fiu deacord cu viziunea Dvs. asupra ceace se considera,pe buna dreptate Romania viitorului.
Nu ma refer nici la generatia Dvs. si nici la generatia mea – deci cea urmatoare generatiei Dvs – ci la tanara generatie,acea generatie care deabea isi incepe drumul professional in viatza.
Dvs. v-a referiti,in mod sigur, la sechelele societaiti trecute si accentuez pe cuvantul trecute – fie ei parlamntarii sau milionarii instantanei de asatzi,plamaditi din aluatul Romaniei de ieri.
Chiar daca randurile mele de mai sus v-I se par naïve, istoria umanitati n-e demonsteaza ca nici o societate nu poate supravietui propriei putreziciuni.
Eu v-a urez viatza lunga,pentru a apuca sa traiti SHI intr-o asemnea societate romaneasca.
p.s.: randurile de mai sus sunt trimise,insa, din Sydney…..
Şi MApN tace, pentru că ştie săracul (la propriu!) că are în platā mai mulţi generali şi colonei decât „răcani” instruiţi !!
Sa-mi fie iertata ignoranta, stimati domni. Nu vizionez acest post de TV numit B1TV
Am auzit de el doar prin ianuarie 2014, cand in studiou, „jurnalistul” Radu Banciu a injosit, ca un marlan ordinar, toata populatia Republicii Moldova, studentii si mai ales studentele basarabene, care isi fac studiile in Romania. Am inteles ca e un studiou de nivel de mahalagiu si nu am mai cautat alte dovezi. De aceea nu prea cunosc istoria cu Turcescu. Poate din aceasta cauza mi se pare „o furtuna intr-un pahar cu apa” cazul cu un alt „jurnalist” de la acest pretins post TV, care a declarat ceva. Si nu astept morala din partea acestui studiou. Dar repet, nu sunt familiar cu tema.
http://www.youtube.com/watch?v=bK6hiI1XDLY
Am mai intalnit si inainte asemenea murdarie, pe internet. Nu inteleg, insa, de unde vine o asemenea ura. La tv ruseasca nu am vazut niciodata asa ceva despre R.Moldova. Cunosc o multime de studenti basarabeni, care si-au facut studiile in Franta, Germania, Romania, dar care s-au atarnat serios de studii. Personal am fost un timp student in Germania, am intalnit oameni din toate tarile lumii, dar nu am vazut asa ceva, ma refer la ceea ce spune Banciu.
@Sfartz Pincu
> … de unde aflu cel mai repede răspunsul… Din rubrica “Ecouri recente” … aş propune ca rubrica aceasta să fie…
Nu am înţles cum doriţi să funcţioneze rubrica „Ecouri recente”.
Dar să facem un pas înapoi. Aţi acuzat redacţia că ar manipula această rubrică cu scopul să nu apară comentariile dumneavoastră.
V-am explicat cum funcţionează această rubrică, v-am explicat că este automată, pre-programată, fără intervenţie umană (nici nu cred că ar fi posibilă vreo intervenţie) şi că aşa a funcţionat dintotdeauna.
Dar nu ştiu dacă mai credeţi sau nu că cineva din redacţie ar fi manipulat acea rubrică.
@ Alex. Leibovici
Dacă rubrica respectivă este automată, înseamnă că nu funcţionează bine!
In ultimele 2-3 săptămâni am scris vreo 20 de comentarii, şi de obicei a doua zi mă uit să văd dacă cineva mi-a răspuns sau comentat comentariul (scuzaţi comento-fonia!).
Habar nu aveam cine face parte din redacţie în afara de Dvs., Domnul Maier şi Doamna Lucaciu. Va cer sincer scuze dacă cumva v-am jignit cu prezumţia mea că rubrica „ultimele comentarii” ar fi rezultatul unei selecţii făcute de mâna omului. Programului automat de selecţie nu-i cer scuze pentru că, aşa cum am spus, îmi place polemica şi nu-mi place să vorbesc în „vânt” sau la „pereţi”, de unde şi reacţia mea pripită!!
Şi îmi place, ca şi celorlalţi cititori, să aflu, să afle, ORICARE comentariu nou apărut, pentru că toate sunt interesante. De aceea cred că trebuie refăcut sistemul de promovare a apariţiei tuturor intervenţiilor din fiecare zi calendaristică. Dacă se poate – bine, dacă nu, nu-i bai (o altă „nu”-fonie!).
@Sfartz Pincu
> Va cer sincer scuze dacă cumva v-am jignit cu prezumţia mea că…
Am şi uitat. Să trecem peste asta 🙂
> Dacă rubrica respectivă este automată, înseamnă că nu funcţionează bine!
Funcţionează conform specificaţiilor.
> In ultimele 2-3 săptămâni am scris vreo 20 de comentarii, şi de obicei a doua zi mă uit să văd dacă cineva
> mi-a răspuns sau comentat comentariul
Domnule Sfartz, la rubrica „Ecouri recente” aveţi lista de 10 articole la care s-au primit răspunsuri. Cele 10 linkuri vă dau acces direct la cel mai recent comentariu la acele 10 articole. Mergeţi la ultimul comentariu la articolul care vă interesează şi examinaţi-l pe acesta, precum şi cele anterioare, şi veţi vedea dacă, cine şi ce v-a răspuns. În felul acesta nu vă scapă niciun cometariu. Deci nu sunteţi în situaţia să vorbiţi în vânt sau la pereţi 🙂
Mai există o altă cale – să vă „abonaţi” la înştiinţări automate prin email: când cineva postează un comentariu la articolul respectiv, dv. primiţi un email conţinând: titlul articolului, autorul comentariului, conţinutul comentariului.
Pentru „abonare” la un articol: sub fereastra de comentarii există opţiunea
„Trimite notificări prin email despre apariția noilor comentarii. Va puteti abona si fara sa comentati.”
pe care o puteţi activa. Însă… din motive necunoscute mie, opţiunea nu apare la toată lumea: la mine apare numai când nu sunt logat (autentificat).
Ideea cu înşiruirea, sub „Ecouri Recente” a linkurilor la toate comentariile din ultimele 24 de ora are problema că lista poate fi foarte lungă, sau să acopere o perioadă prea scurtă – depunzând de intensitatea activitatăţii.
OK! Nici la mine nu apare fraza cu „abonează-te…”, dar este prezent un îndemn de: „Abonează-te!” imediat sub rubrica Sondaje!
Metoda cu mersul pe linia rubricii cu „Ecouri recente” este tocmai miezul problemei pe care am sesizat-o! Nu apăream în ea, şi deci nu aveam să mă aştept la răspunsuri!!
(aici aş pune şi eu un zâmbăreţ galben-dar nu ştiu de unde să-l iau!).
> (aici aş pune şi eu un zâmbăreţ galben-dar nu ştiu de unde să-l iau!).”
Este foarte simplu: tastati „doua puncte” apoi „paranteza rotunda”. Tastati : si apoi ) si nu lasati interval intre ele 🙂 🙂
@Sfartz Pincu
> Nici la mine nu apare fraza cu “abonează-te…”
Încercaţi să vă deautentificaţi, să mergeţi la articolul în cauză, şi veţi vedea jos opţiunea. Dacă nu reuşiţi, vă pot abona eu, trebuie numai să-mi spuneţi la ce articole.
> este prezent un îndemn de: “Abonează-te!” imediat sub rubrica Sondaje!
Acesta este pentru „buletinul” pe care îl trimitem din când în când, sub formă de mail, şi care conţine titlurile ediţiei curente de la acea dată. Ultimul are linia de subiect „[Semnal ACUM] Editia 1 septembrie 2014„. Am verificat, dv. trebuie să-l fi primit pentru că sunteţi pe lista de distribuţie.
> Metoda cu mersul pe linia rubricii cu “Ecouri recente” este tocmai miezul problemei pe care am sesizat-o!
> Nu apăream în ea, şi deci nu aveam să mă aştept la răspunsuri!!
Concluzia dv. este greşită. La un articol dat, la “Ecouri recente” apare numai linkul la ultimul comentariu. De aceea, dacă nu aţi văzut linkul la comentariul dv., înseamnă că între momentul în care l-aţi trimis şi momentul în care aţi consultat rubrica “Ecouri recente”, altcineva a postat şi el un comentariu la acel articol.
> aş pune şi eu un zâmbăreţ galben-dar nu ştiu de unde să-l iau!
Rezervorul de zâmbărici pentru luna septembrie s-a epuizat‼ 🙂
Nu, glumesc, zâmbăriciul nu se ia de nicăieri, îl compuneţi chiar dv. din caractere speciale astfel
: – )
(două_puncte liniuţă paranteză_închisă), dar fără pauze între ele.
Sistemul recunoaşte secvenţa de caractere speciale şi o înlocuieşte cu o anumită imagine. Vedeţi şi aici
ol. 🙂 !
@Sfartz Pincu
După un ocol prin „problemele” rubricii „Ecouri Recente”, revin la subiectul aspectelor etice ale colaborării cu diferitele servicii statale de securitate în România de azi.
Partea I
Aţi scris în acest comentariu:
> Da, aş acceptă cu plăcere, şi aş considera o onoare deosebită să-mi servesc ţara [în cadrul Serviciilor], pentru că
> ştiu că nu voi face rău cuiva, sau un rău în general niciodată.
Dar, domnule Sfartz, am explicat de câteva ori că, în contextul de care vorbim (serviciile de Securitate din România de astăzi), deşi dv. personal aveţi cele mai bune şi morale intenţii, nu va mai depinde de dumneavoastră cum vor fi folosite rezultatele activităţii dv. Sau, ca minim, nu veţi avea absolut niciun control şi nicio garanţie că activităţile depuse de dv. la ordinul ierarhiei, precum şi datele furnizate acestei ierarhii, „nu vor face rău cuiva”, aşa cum doriţi.
Vă amintesc că Serviciile de care vorbim sunt organizate militar, ierarhic, cu supunere obligatorie, intrarea în care este relativ uşoară, dar ieşirea… mai puţin 🙂
Cineva (nu spui cine, persoană importantă… 😉 ) scria aici acum două zile:
Dar, domnule Sfartz, aceştia vor constitui ierarhia căreia îi veţi datora ascultare şi pe mâna căreia veţi pune la dispoziţie informaţiile pe care le-aţi cules. Dată fiind această opinie pe care chiar dv. o aveţi despre politicieni şi „populaţia majoritară” (în care intră şi ierarhia securistă!!), nu aveţi niciun motiv să credeţi că aceştia „nu vor face nimănui niciun rău” – şi anume cu concursul dumneavoastră, dumneavoastră care nu voiaţi decât binele! Ce discrepanţă între dorinţe şi realitate, ce decepţie v-ar aştepta!! Şi ar fi fost perfect previzibilă!!
Deci eu cred că aţi avea toate motivele să vă mai temperaţi „plăcerea şi onoarea deosebită”, pentru că veţi servi nu ţara, ci pe „ticăloasa şleahtă de conducere” şi „populaţia majoritară” ticăloşită.
Sau credeţi că veţi putea să vă selecţionaţi toată ierarhia de superiori pentru care veţi lucra, şi pe superiorii acestora – care sunt politicienii – şi asta pentru totdeauna ???
Mai departe. Consideraţi drept mari patrioţi pe marii spioni sovietici. Sunteţi în eroare. În mare eroare. Dar despre asta poate altă dată, după comentariul dv. În afară de asta mai avem multe subiecte de tratat, tot subiecte de etică.
Dar eu chiar ca nu inteleg, ce au serviciile secrete cu etica. Unde s-a vazut ca serviciile secrete sa se sprijine pe etica?
Imi amintesc ca cu vreo 25 de ani in urma am ramas uimit cand citisem in Biblie despre Iosua si luarea Ierihonului. Probabil ca e cea mai veche istorie despre spioni de pe aceasta planeta, ajunsa pana astazi la noi. Iosua a trimis doua iscoade in cetatea Ierihonului, sa iscodeasca si sa aduca informatii despre starea de lucruri in cetate. Cei doi, intrand in cetate, au gasit o femeie desfranata, care i-a primit, ascuns, ajutat. Apoi, dupa ce cetatea a fost luata de catre razboinicii evrei, toata populatia a fost macelarita, pana si animalele, cu exceptia acelei femei desfranate, careia i s-a daruit viata si permisul de a trai printre evrei. Istoria este veche de mii de ani, insa pare ca e o istorie clasica cu spionii de astazi. Imi amintesc ca imediat mi-a aparut intrebarea: Cum de Domnul Dumnezeul cel Mare al lui Isac, Avram si Iacov actioneaza la fel ca si Genghiz han? Unde este dreptatea?
Nu cred ca acei din serviciile secrete au ceva cu etica. Spionii, barbati si femei, actioneaza prin toate metodele; ei cauta locul „in cetate” care este mai vulnerabil: setea de putere, de bani, sexul, minciuna, tradarea, etc si actioneaza. De aia in istoria biblica iscoadele au mers la o femeie decazuta si nu la un om cinstit.
Prin anii 70 ai secolului trecut aparuse chiar si o comedie pe aceasta tema:
„Le grand blond avec une chaussure noire” cu renumitul actor francez Pierre Richard
http://www.youtube.com/watch?v=uexGhKoG4WM
@Alexandru Grosu
> Dar eu chiar ca nu inteleg, ce au serviciile secrete cu etica…
> … Nu cred ca acei din serviciile secrete au ceva cu etica…
> … iscoadele au mers la o femeie decazuta si nu la un om cinstit.
Nu ştiu dacă aceste observaţii le faceţi în legătură cu comentariul meu de mai sus, dar am eu o întrebare:
Nu mi-e clar dacă mesajul dv. este :
– că oamenii cinstiţi, cei care nu vor să facă rău nimănui, n-au ce căuta în asemenea servicii?
– că asemenea servicii nici nu caută oameni cinstiţi?
Probabil ca ar fi trebuit sa scriu „om moral”, „om virtuos” in loc de „om cinstit”. Cinstiti pot fi si criminalii, care nu-si mint victima, cand o omoara.
Un agent al serviciului secret nu poate fi o „mironositsa”, asta am vrut sa spun.
Cum putem spune ca „un agent nu face rau nimanui”, daca activeaza pentru cineva impotriva cuiva. Acelui „cuiva” oricum ii face rau.
Aceste servicii nici nu cauta oameni virtuosi- probabil asa este mai corect.
Lucrurile se incurcā rău de tot când este vorba de situaţii şi definiţii la modul „general”. La modul „general”, orice este posibil, câmpul de observaţie este imens, şi poţi să găseşti în el elementele necesare unei anume demonstraţii, într-un sens sau în cel contrar.
Noi am început cu un caz particular, şi l-am abandonat pe bietul Turcescu, care s-a încurcat singur atât de rău, încât se pare că nu mai are scăpare de oprobiul public, meritat sau nu.
Eu nu înţeleg de ce, Domnilor Alex. Leibovici si Alex. Grosu, consideraţi că în mod automat oamenii care lucrează pentru serviciile secrete, sunt răi, imorali, etc., şi că, tot în mod automat, fac rău altcuiva!!
Dacă spionii îşi servesc ţara împotriva unor duşmani întradevăr răi, acei duşmani trebuie să fie consideraţi victime? Dacă oamenii Mossadului îşi fac datoria şi-i deconspirā pe terorişti, ei comit acte imorale, necinstite? Nu mai există o delimitare între buni şi răi, între ai noştri şi ai voştri? Cum te poţi lupta cu duşmanii ţării dacă nu ai oameni devotaţi şi corecţi în serviciile secrete?
Desigur, în orice domeniu există oameni din toate categoriile morale, şi în servicile secrete – la fel. Dar apriori, putem spune ca Meleşcanu şi Maior sunt oameni răi?
@Alexandru Grosu
> Probabil ca ar fi trebuit sa scriu “om moral”, “om virtuos” in loc de “om cinstit”. Cinstiti pot fi si
> criminalii, care nu-si mint victima, cand o omoara.
Sensul cuvântului „cinstit” nu se reduce la „cineva care nu minte” (puteţi consulta DEX), aşa că nu ar fi fost nevoie să scrieţi “om moral”, “om virtuos”, onest, corect, etc. Dar, dacă insistaţi, reformulez întrebarea, în speranţa că veţi răspunde:
—–
Nu mi-e clar dacă mesajul dv. este :
– că oamenii morali, virtuoşi, oneşti, corecţi, cei care, ca dl. Sfartz, nu vor să facă rău nimănui, n-au ce căuta în asemenea servicii?
– şi/sau că asemenea servicii nici nu caută oameni morali, virtuoşi, oneşti, corecţi?
—–
Bine, raspund:
„oamenii morali, virtuoşi, oneşti, corecţi, cei care, ca dl. Sfartz, nu vor să facă rău nimănui, n-au ce căuta în asemenea servicii”.
Si al doilea raspuns:
„Cred ca asemenea servicii nici nu caută oameni morali, virtuoşi, oneşti, corecţi!”
Eu il inteleg perfect pe domnul Sfartz, dlui este inspirat de romantica istoriilor patriotice despre cavalerii fara frica si repros, care fara sa ezite si-au consacrat viata idealurilor Patriei. Totul este frumos la nivel de romantica, insa realitatea este alta!!! Cu cinstea si onoarea nu se opereaza in asemenea organizatii.
Profesionismul, capacitatea de a analiza, de a aduna material compromitsator, de a putea santaja, speria, corupe si minti, ucide(in caz de necesitate), sunt acolo cerute. Si desigur sa fie motivati material pentru a face ceea ce fac. Acei cinstiti si corecti sunt desconspirati in trei miscari.
Cei care practica profesia de calau nu pot fi numiti criminali, rai, ne-onesti. Dar nu fiecare practica asemenea profesie…
@Sfartz Pincu
> Eu nu înţeleg de ce… consideraţi că în mod automat oamenii care lucrează pentru serviciile secrete,
> sunt răi, imorali, etc., şi că, tot în mod automat, fac rău altcuiva!!
Eu nu asta am spus, şi regret că, deşi am repetat de cel puţin două ori, dv. continuaţi să-mi atribuiţi această afirmaţie.
Eu am spus că, dată fiind opinia dv. despre politicienii şi, în general, despre nivelul onestităţii în România de astăzi, este absurd să credeţi că vă va fi posibil să vă asiguraţi că eventuala dv. activitate în cadrul „serviciilor” nu va face rău nimănui.
Eu personal, în asemenea circumstanţe concrete (adică dacă aş avea opinia pe care o aveţi dv. despre politicienii şi, în general, despre nivelul onestităţii din România de astăzi), aş fi mult mai prudent.
Ca să subliniez teza mea, voi răspunde şi la:
> apriori, putem spune ca Meleşcanu şi Maior sunt oameni răi?
„Apriori” înseamnă aici „fără a-i cunoaşte mai îndeaproape”. Da, fără a-i cunoaşte mai îndeaproape, nu puteţi spune că sunt oameni răi, ar fi nedrept. Dar pentru condiţia pe care o puneţi – de a nu face rău nimănui – acesta nu este suficient!
Pentru ca, angajându-vă în această structură, să puteţi fi sigur că „nu veţi face un rău nimănui”, trebuie să ştiţi, să aveţi certitudinea, că aceştia sunt oameni de o cinte şi de o probitate ireproşabilă. Mai trebuie să aveţi convingerea fondată că concepţia lor despre ce constituie „interes naţional superior” coincide cu a dumneavoastră. Şi mai trebuie să ştiţi acelaşi lucru despre TOŢI superiorii şi subordonaţii acestor doi!!!
Oare vi se pare plauzibil că veţi ajunge la această convingere? Din opinia pe care o aveţi despre politicienii şi, în general, despre nivelul onestităţii în România de astăzi, rezultă că nu aveţi cum să ajungeţi la această concluzie. Dar atunci, dacă aş fi eu în locul dv., şi din simpla prudenţă, m-aş ţine departe de acele structuri.
Acuma… dacă aveţi ceva de obiectat, vă rog să atacaţi argumentele mele de mai sus. Generalităţile – Mossadul, Stierlitz, eroicii spioni sovietici – nu au prea mult de-a face aici. Poate voi reveni la ei într-un context puţin diferit.
@Alexandru Grosu
> oamenii morali, virtuoşi, oneşti, corecţi, cei care, ca dl. Sfartz, nu vor să facă rău nimănui, n-au ce căuta
> în asemenea servicii”…
> Cred ca asemenea servicii nici nu caută oameni morali, virtuoşi, oneşti, corecţi!
Sunt de acord cu dv. dacă este vorba de serviciile din România actuală şi dacă dl. Sfartz are dreptate în felul în care descrie clasa politică şi nivelul onestităţii din ţară.
Eu nu m-am exprimat în sensul că colaborarea cu toate serviciile de acest fel, din toate ţările şi în toate timpurile, trebuie automat evitată. Trebuie văzut de la caz la caz; există şi gradaţii.
> „Sunt de acord cu dv. dacă este vorba de serviciile din România actuală şi dacă dl. Sfartz are dreptate
> în felul în care descrie clasa politică şi nivelul onestităţii din ţară.”
Da, ete vorba de serviciile din Romania, R.Moldova, Federatia Rusa si multe-multe alte tari.
Cred ca domnul Sfartz descrie foarte corect clasa politica a Romaniei. Este exact la fel ca si clasa politica din R.Moldova. Acolo unde este saracie, sunt mai mari posibilitatile ce corupere a alegatorului, care voteaza niste criminali la alegeri. Cine isi poate permite sa cumpere alegatorii? Numai acei care au facut bani murdari. De exemplu SIS-ul – serviciul de informare a R.Moldova – se ocupa exclusiv numai de acumularea materialelor care pot aduce folos unui sau altui oligarh criminal. In timp ce „omuletii verzi” ai lui Putin misuna prin Gagauzia ca furnicile.
Vreau doar sa va intreb: De ce sunteti de acord doar daca este vorba numai de serviciile din Romania?
Dar alte tari, ce, sunt curate ca heruvimii si serafimii? Apar mereu scandaluri legate de spionaj.
Imi amintesc ca chiar in vara trecuta Germania a depistat spioni americani, pe care i-a „rugat frumos sa paraseasca tara”.
Intre SUA si Rusia se produce uneori chiar schimb de spioni demascati. Poate ca va aduceti aminte de istoria cu Anna Chapman.
@Alexandru Grosu
> De ce sunteti de acord doar daca este vorba numai de serviciile din Romania?
N-aţi citit atent, n-am scris „doar dacă”.
Am scris :
>> Eu nu m-am exprimat în sensul că colaborarea cu toate serviciile de acest fel, din toate ţările şi în toate timpurile,
>> trebuie automat evitată.
Şi am mai scris: „Trebuie văzut de la caz la caz”
Iar despre RO m-am exprimat că colaborarea trebuie evitată bazându-mă nu pe propria ştiinţă, ci pe afirmaţiile despre România ale d-lui Sfartz. Mai precis, am spus că dacă dânsul doreşte ca faptele sale să fie consistente cu vorbele sale, cu ceea ce crede dânsul despre România, atunci ar fi logic, după mine, să evite colaborarea cu serviciile româneşti.
Tot aşa, dacă dv. doriţi ca faptele dv. să fie consistente cu vorbele, adică cu ceea ce credeţi dv. despre „R.Moldova, Federatia Rusa si multe-multe alte tari”, atunci ar trebui să evitaţi colaborarea cu serviciile respective.
@Sfartz Pincu
Nu ştiu dacă aţi încercat să vă abonaţi la comentariile acestui articol. În orice caz nu eraţi abonat şi atunci v-am abonat eu.
Scrieţi-mi dacă doriţi să vă dezabonez.
@Alex. Leibovici
Mulţumesc, abia m-am obişnuit să mă abonez, oriunde se solicita acest lucru 🙂 !
La subiect – trebuie admis un fapt cert: în orice gen de activitate, există oameni buni şi oameni răi, în orice gen de activitate, acelaşi individ poate avea momente şi atitudini bune sau rele. Poate cineva, să demonstreze că, statistic vorbind, procentul de oameni răi este mai mare în activitatea clerului, de exemplu, decât a unui serviciu de securitate? Se face undeva o selecţie a celor răi pe criterii psiho-emoţionale, pentru un serviciu considerat apriori că are nevoie de oameni răi sau, şi invers, selecţionarea de oameni buni, pe aceleaşi criterii psiho-ştiinţifice pentru servicii sociale, unde este nevoie de oameni buni?
Dacă Revoluţia din Decembrie 1989 este un eveniment pozitiv, cum de participarea securităţii a fost mai activă şi mai benefică decât a armatei sau a societăţii civile, pentru că acestea din urmă sunt vopsite mai în „rose”?
Şi ce rău putea face un serviciu de securitate dacă nu ar fi avut o susţinere masivă din partea procentullui ridicat de turnători făcând parte din societatea civilă?
Pot eu să consider că un anume ofiţer de securitate din Oneşti, care a venit la mine după program să-mi spună cine sunt cei 5(cinci!) oameni din serviciul meu de proiectare care dădeau sistematic note de informare despre fiecare pas al meu – la securitate, oameni pe care-i considerăm loiali şi dincolo de orice bănuiala, că era un om rău? Pe de altă parte, un coleg al acelui securist, un colonel cu mintea obtuză şi o înfăţişare care te făcea să te treacă fiori prin spate numai când îl vedeai, aduna cu sârg notele informative întrun dosar mai voluminos decât un roman-fluviu. Deci măcar 50% la 50% oameni buni-oameni răi! Şi mai cunosc o pereche de securişti, foşti colegi la Şcoala de Arte şi Meserii din Iaşi, ajunşi amândoi colonei, din care unul mi-a rămas prieten bun şi m-a ajutat sincer în câteva situaţii dificile, iar celălat era atât de rău încât a trebuit să-şi schimbe numele ca să scape de urmărirea şi ura victimelor sale.
Şi factorul de timp-moment-stare de spirit, atât de schimbător pentru fiecare din noi, nu trebuie luat in seama cand judecām pe cineva?!
Sfartz Pincu
> Se face undeva o selecţie a celor răi pe criterii psiho-emoţionale, pentru un
> serviciu considerat apriori că are nevoie de oameni răi sau, şi invers,
> selecţionarea de oameni buni, pe aceleaşi criterii psiho-ştiinţifice pentru
> servicii sociale, unde este nevoie de oameni buni?
Continuind pe linia interbarilor dumvavoastra (retorice), umila mea parere este ca intr-un stat democratic oricarei profesii din nomenclatorul profesiilor trebuie sa i se aplice prezumtia ca e onorabila pina la declararea ei ca ilegala.
Repet, nu cred ca unui profesii sau profesionist i se aplica criteriul de „moralitate”. Aplicarea acesteia, ca si pretinderea ei la un individ, se face in alte sfere sociale decit cea profesionala.
La fel se poate spune despre „prestigiu”. Exista „prestigiu profesional”, cu unele trasaturi generale si altele specifice meseriei respective. Avem dreptul sa pretindem ca un profesionist sa aibe acest prestigiu. Si exista un prestigiu social, pe care persoana il manifesta in alte situatii ale vietii lui decit cea profesionala.
Un profesionist (fie el si jurnalist) compromis social poate sa posede inca un prestigiu profesional nestirbit.
Restrictiile asupra unui profesionist de a alege si o a doua meserie paralel sint minime si tin de bunul simt. As zice totusi si aici ca mult mai des apar incompatibilitati intre caracterul unei profesii si antecedentele personale ale unui individ (dar nu orice antecedente). De exemplu, la gradinitele suedeze se evita angajarea unor lucratori care au comis delicte asupra unor copii – o logica simpla si de bun simt.
Exista profesii in care unul si acelasi individ detine seturi de informatii pe care are obligatia (prin contractul de angajare) sa le mentina separate. Un medic de exemplu nu are dreptul sa povesteasca unui alt pacient despre herpesul domnului T. Un inginer livreaza unul si acelasi produs cu adaptari confidentiale specifice fiecarui dintre clientii sai. El se angajeaza prin contract sa respecte confidentialitatea. Nu i-a trecut nimanui prin cap sa pretinda constructia unei fabrici separate pentru fiecare dintre clienti pentru acelasi produs. Se accepta ca fiind suficient de sigur sistemul prin care specialistii se ingrijesc ei singuri de confidentialitate. In cazul unei incalcari, exista prevederi contractuale, legi etc. Dar pina la descoperirea unei incalcari se aplica prezumtia de nevinovatie si onorabilitate.
A nu fi inteles gresit. Autorul articolului scrie de pe o pozitie speciala fata de cel in cauza, diferita decit cea pe care publicul obisnuit, inclusiv subsemnatul, o are. Din punctul meu de vedere, ma simt obligat si nevoit sa aplic prezumtia de nevinovatie si onorabilitate atit unui angajat al unui serviciu al statului cit si unuia din mass media. Chiar si in cazul in care e vorba de aceeasi persoana. Ma bazez pe functionarea statului ca situatiile de acest tip sa nu degenereze. Iar daca in realitate se intimpla totusi asa, consider ca avem o problema in primul rind cu statul care nu e capabil sa gestioneze acceptabil situatiile respective.
Parerea mea este ca intr-un stat democratic, cu o democratie bine inradacinata in societate, cu un spirit social bine definit si cu responsabilitati ale statului bone definite, activitatea de informator nu isi are locul.
Pentru a argumenta acest punct de vedere, doresc sa dau ca exemplu nivelul civic ajuns in societatile democratice avansate in care nu numai ca nu exista informatori de genul D-lui Robert Turcerscu, insa o asemnea activitate ca cea depusa de Robert Turcescu este nu numai ilegala, insa de neconceput.
Ceace, insa, exista sunt agentiile de politie care activiaza in toate domeniile – activitate care trebue sa fie sanctionata (in modul pozitiv) de catre justitie.
Prezenta unui informator in mijlocul unei intreprinderi, institutii, unversitati sau asociatii de orice fel este de neconceput intr-o societate democratica avansata.
Din aceasta cauza Robert Turcescu s-a auto demascat – deoarece shi-a dat seama ca societatea Romaneasca de astazi nu mai accepta genul acesta de ‘activitate’.
O cu toata alta situatie o au spionii de profesie, in imensa lor majoritate fiind persoanele care lucreaza in diplomatie – indifferent in diplomatia carui stat, caci adevaratul scop al diplomatiei a fost intotdeuna acumularea si traficul de informati internationale.
@George Petrineanu
Imi place expresia formulata de Domnia Voastra:
> „Continuānd pe linia intrebārilor dumvavoastra (retorice), umila mea parere este cā intr-un stat democratic oricarei profesii din nomenclatorul profesiilor trebuie sa i se aplice prezumtia ca e onorabila pina la declararea ei ca ilegala.” !
Deci, in consecinta, Romania este un stat democratic, pentru ca a declarat activitatea Securitatii ca fiind ilegala, si toti colaboratorii ei pot fi urmariti in justitie!
In ceeace priveste definitia Dvs că:
> … in practicarea unei profesii, nu are ce cauta notiunea de ” moralitate“…
nu sunt de acord, mācar pentru cā putem inlocui „moralitatea” cu expresia de „bun simţ”, si eu consider ca oricare profesie practicata fārā „bun simţ” este o muncā de robot. Imi aduc aminte de un articl al Dvs. in care descrieţi magistral un birocrat in spatele unui ghiseu – un exemplu de lipsa de „bun simţ”!!
@Nicolae Waldman
Stimate Domnule Waldman! Dumneavoastra comentati cum este intr-un stat democratic, noi discutam despre „democratia originala” din Romania!!
Incep sa fiu derutat (mea culpa).
Dl-l Waldman:
„activitatea de informator nu isi are locul intr-un stat democratic”
Tot ce se poate. Dar nu este prezentul articol despre „locotonent-colonel al unuia dintre serviciile secrete din România”?
Un angajat, ofiter (locotenent-colonel) in serviciile secrete nu are cum sa fie (si) informator. Deci o discutie despre calitatea informatorilor e off topic.
Informatori (intr-un stat democratic) sint acele persoane la care autoritati ca politia apeleaza pentru a primi un „pont” despre posibile actiuni ilegale (trafic de droguri etc). Nu sint specialist, am vazut si eu ca toata lumea prin filme. Dar niciodata informatorii (acestia) nu sint priviti ca imorali. Intr-o dictatura, e altceva.
D-l Sfartz:
Ma tem ca ati extrapolat intre paragrafele comentariului meu.
Eu spun ca „moralitatea” nu are sens (nu se defineste, nu ca nu ar fi necesara) in contextul definirii profesionalismului. Exista alti parametri care duc la un rezultat si mai bun. Evident, nu bunul simt. Daca prestatia unui lucrator ar depinde de gradul lui de moralitate ne-am confrunta cu o avalansa de esecuri profesionale. Paradoxal, un bun profesionist „imoral” nu e un robot. El furnizeaza prestatia profesionala, e loial angajatorului si respecta codul etic al companiei. E suficient. Nimic nu-l impiedica sa mai si „puna de la el”, dar clientii si angajatorii lui nu trebuie sa conteze pe asta.
„Bunul simt” ar fi doar un criteriu in identificarea unor eventuale incompatibiltati ale unui lucrator relativ la munca pe care o depune (nu ti se da sa lucrezi cu bani daca ai delapidat, nu ti se permite sa lucrezi pentru firma A si in acelasi timp angajat consult pentru firma B concurenta a firmei A, daca, si numai daca la firma B lucrezi exact cu elementele cu care firma B concureaza firma A, deci nu ca portar, caz in care ar trebui sa fie OK). As spune ca incompatibilitatile sint relativ rare cu atit mai mult in cazul celor care presteaza doua meserii.
D-l Uncu
Citindu-va: „Turcescu a mintit (deci cautind sa respecte legea si obligatiile contractuale fata de prezumtivul lui angajator secund)”. „Turcescu a incalcat legea deconspirindu-se (deci, spunind adevarul)”.
Cu alte cuvinte Turcescu reuseste performanta sa minta si sa spuna adevarul pe exact aceeasi problema si oricum face tot nu ne convine. Nu e o eroare in formularea asteptarilor noastre?
Este foarte probabil ca „minciuna” lui Turcescu – dupa parerea mea – sa nu fie o minciuna. El omite un adevar intr-o situatie concreta in care a) avea o obligatie sa nu-l dea in vileag si b) cei care asteptau de la el acest adevar (publicul) nu aveau niciun drept sa-i pretinda o recunoastere publica. „Adevarul” lui Turcescu e de natura privata si, dupa parerea mea, nu e de folos.
Daca in activitatea sa jurnalistica in articolele scrise ar fi publicat deliberat neadevaruri sau ar fi comis omisiuni atunci era MINCIUNA, care l-ar fi descalificat si compromis ca profesionist.
Alta posibila greseala grava (profesionala) era daca d-l Turcescu indeplinea actiuni ordonate de Serviciul Secret indreptate impotriva libertatii presei, a colegilor jurnalisti sau promovarii adevarului jurnalistic. Dar, si in acest caz, vina ar fi fost in primul rind a sefilor sai care îi ordonau misiuni ilegale. Aici ar fi putut fi necesar sa intra in functie simtul etic personal (am mentionat asta mai sus) si sa refuze insarcinarea. Dar despre asa ceva articolul nu pomeneste nimic.
Personal, dar e numai opinia mea, inclusiv dupa 25 de ani de trai intr-o democratie, ma tem cel mai mult de profesionisti care nu intrunesc niste criterii mai modeste dar esentiale pentru meseria pe care o practica (lucru bine facut, loialitate cu firma, solicitudine fata de client, respectarea legilor cu prioritate in situatia in care unele norme interne ale angajatorului contravin acestora).
Moralitate? Ce e aia, in context profesional?
E imoral un avocat care apara un criminal, actorul care il joaca pe Iuda, Regele Suediei ca a fost „prins” la femei usoare in tinerete, fosta lidera a Partidului Comunist Suedez, Gudrun Schyman care a urinat in public in holul unui cinematograf beata fiind (asta a facut, paradoxal, sa-i creasca popularitatea), un actor iubit si talentat suedez, Mikael Persbrandt, care a fost „demascat” ca consumator de droguri in timpul liber sau un sef de program de copii foarte iubit la TV Suedia care a fost suspendat tot pentru consum de droguri acasa la el?
P.S. Nu am niciun fel de simpatie (nici antipatie) pentru numitul jurnalist sau numitul serviciu românesc. Daca as fi cetatean român, recunosc, de ultimii mi-ar fi putin frica. Dar nu e vina lor, e doar spaima veche pe care o impartaseam cu multi concetateni.
@Nicolae Waldmann
Da, probabil că aveţi dreptate. Ce să caute un informator în redacţia unei publicaţii? Există oare vreo activitate legitimă (adică compatibilă cu funcţiile unui stat de drept) pe care ar putea-o exercita acolo? Care ar fi asta?
Procuratura Generală a României a respins acuzaţiile aduse lui Turcescu de Voicu şi Năstase, prin anunţul făcut public de Procurorul General al României, din seara aceasta, care a declarat că: ” Turcescu nu a adus nicio atingere serviciilor secrete din România, şi nu există alte motive pentru a fi acuzat de ceva!!”.
Era de aşteptat o asemenea decizie. Probabil că există şi o urmare căci altfel ar însemna că Turcescu s-a sacrificat degeaba!!
@Pincu Sfartz
> în orice gen de activitate, există oameni buni şi oameni răi…
Deci există şi oameni răi în ierarhia în care se va înscrie – voluntar! – informatorul.
Dar atunci, cum spuneam, informatorul nostru nu poate să aibă certitudinea că munca sa va fi folosită fără să se facă rău vreunui om nevinovat. Nu se poate şti ce poate face un om rău.
Aşa că un om care nu vrea nici în ruptul capului să se facă vreun rău unui nevinovat, trebuie să evite să furnizeze informaţii unei asemenea organizaţii. O organizaţie cu puteri foarte extinse, netransparentă, despre care, prin ipoteză, ştie că pot exista oameni răi.
Am mai scris asta de câteva ori dar tot evitaţi să abordaţi frontal aceste argumente 🙁
Dl.Petrineanu,
Dumneavoastra (STIU ca articolul in chestiune nu este despre Dvs.!) omiteti realitatea ca, indiferent de nivelul real al democratiei atins in societatea romanasca de la ’89 incoace, realitatea este ca justitia romaneasca se bazeaza, totusi, pe principiile drepturilor omului si ca atare orice cetatean al Romaniei are garantia constitutionala de a fi tratat in mod democratic de catre autoritati.
Realitatea ca Romania continua sa se afle in fruntea tarilor europene probabil celor mai corupte, coruptie extinsa si asupra justitiei, nu trebue sa permita ca principiile democratice sa fie sactificate, cel putin din punct de vedere… theoretic.
Daca se accepta ca ‘securistii si informatorii sunt peste tot si cu toate ca totul s-a schimbat in tara, toate au ramas la fel’, bineinteles ca progresul social sau de orice fel este daca nu ucis ‘in fashe’, cel putin stagnat.
Nici un cetatean al Romaniei de astazi NU AR TREBUI sa se mai inchine la idolii unei societati apuse – inclusiv unii dintre stimatii cometatori la acest subiect.
@ Nicolae Waldman
Dvs. Va daţi seama că aţi personalizat disputa şi aţi trecut la atacuri la persoană ?
Prin afirmaţia Dvs.:
„Nici un cetăţean al României de astăzi NU AR TREBUI să se mai închine la idolii unei societăţi apuse – inclusiv unii dintre stimaţii cometatori la acest subiect.”
prin acest gen de afirmatii NU Va arătaţi a fi demn de o discuţie şi analiză obiectivă, mai curând lăsaţi impresia „omului cu muscă pe căciulă”, care se apară prin contraatac la persoană!!
Dacă aveţi argumente pentru afirmaţia de mai sus, Va rog să le expuneti – imediat!
Stimate Dl.Sfatz Pincu,
Va asigur ca afirmatia mea din comentariul precedent, ca si oricare interventie a mea, nu are scopul de a ‘personaliza’ nici un subiect.
Sensul acestei afirmati este de a accentua realitatea ca in multe cazuri schimbarea unei opinii bine ‘stabilita’ in metoda de gandire al unei persoane, este greu de schimbat – si marturisesc ca in multe cazuri si eu sunt ‘vinovat’ de o asemenea atitudine.
Va asigur ca nu am avut niciodata intentia de a ‘ataca la persoana’.
Urandu-va sarbatori fericite,
Cu stima!
Nicolae Waldmann
D-le Waldmann,
Referitor la comentariul dumneavoastra, eu nu va pot contrazice cu nimic. Unele afirmatii nu le inteleg.
Dar indemnul meu ar fi sa ne limitam la subiectul articolului de fata. Fiind vorba de o persoana care era in fasa inainte de ’89, am gasit de cuviinta sa las deoparte IN ACEASTA DISCUTIE (nu pentru totdeauna) tot ce e legat de realitatile din perioada dictaturii comuniste cit si alte elemente care nu au de a face cu tema articolului (gen justitie, drepturile omului, democratie falsa, chiar si morala, dupa cum ati vazut).
Cred ca reducerea la mininum necesar de parametri si necunoscute (ale ecuatiei) ar fi un avantaj pentru toti pentru ca astfel se pot eventual trage niste concluzii si „inchide” cazul.
De aceea am eliminat si „morala” (definita ca fiind „conduita admisa și practicata într-o societate”) din toata discutia, nu pentru ca as avea ceva impotriva ei ci pentru ca sustin ca ea se regaseste in forma rafinata si mai simplu de interpetat in alte instrumente sociale. Am incercat doar o abordare tehnica, atit cit ma pricep.
Mai retineti ca in comentariile mele am evitat sa-mi expun simpatiile/antipatiile si convingerile personale. Va pot totusi spune ca personal NU am idoli pentru simplul motiv ca nu imi sint cu nimic de folos.
Pentru mine, esenta intimplarii „Turcescu” se reduce la urmatoarele:
– cit de profesionist mai poate fi cineva care este a) imoral (aici lipsa unui parametru care sa defineasca un grad de imoralitate in procente pune bete in roate discutiei) sau b) practica inca o meserie sau c) a incalcat legea.
– dreptul nostru ca in calitate de public sau clienti sa pretindem unui profesionist si alte calitati in afara acelora de profesionist (sinceritate in plan privat de exemplu). Cu alte cuvinte, un medic care in timpul liber nu acorda primul ajutor pe strada isi stirbeste profesionalismul?
La aceste puncte de mai sus eu mi-am raspuns ca jurnalistul in cauza continua sa fie OK pentru mine si ca, pentru ca nu ne cunoastem, nu sintem rude, parteneri de afaceri, colegi de club, secta, etc., eu nu am dreptul sa-i pretind mai mult decit sta in fisa postului domniei sale. In plus, mai consider ca prestigiul dumnealui profesional nu e stirbit ci eventual cel personal.
Intr-adevar, mai exista un parametru care se cheama „goodwill” (imagine in fata public, prestigiu, in fond) la care tin atit un profesionist cit si o firma. Aici ar putea intra „alte calitati” care pot fi pretinse unui profesionist. Intrebarea e cit de mult il descalificam daca profesionistul in cauza sta mai prost la acest punct. La extrema cealalta, prea multe asteptari din partea unui profesionist pot fi o forma remanenta de cult al personalitatii („idolii” de care vorbiti dumneavoastra).
Asta e tot. Ma astept deci ca in discutia de fata sa nu fiu tras in alte viltori tematice carora poate nu sint capabil sa le fac fata. Imi cer scuze daca prin comentariile mele am dat impresia ca sint pus pe gilceava cu cineva sau cu unele principii unanim recunoscute.
@ George Petrineanu
Reducerea numarului de variabile (parametri) in explicarea unor fenomene, evenimente, comportamente, etc. este un lucru periculos cāt timp nu cunoastem marimea-valoarea dependenţei funcţiei analizate de acel parametru. Sunt insā functii, cum este de exemplu, umanismul, in care acesta depinde de doar doi parametri: „”bine” – „rau”!
Exemplul perfect dat de Domnia Voastra, cu medicul profesionist care nu ar fi obligat sā acorde un prim-ajutor pe stradā in afara timpului sau de lucru, mi se pare cā intra direct in categoria „rāu”, pentru cā in jurāmāntul medicului, fācut la absolvire, se spune „sā nu faci rāu !”.
Revin la ideia de „bun simţ” pe care Dvs. o respingeţi ca nu ar fi necesar in activitaea unui profesionist, dacā notiunea de profesionist inseamna acelasi lucru pentru toata lumea, si anume ori o persoanā plātitā sa faca un serviciu bine cunoscut de acea persoanā, ori o persoana specializatā in profesia pe care o exercitā. Eu cred cā indiferent de gradul de pregātire, de gradul de cunoαştere, instruire, educaţie, profesie si indiferent de momentul de timp, in cadrul unui program platit sau in timpul liber, principiul de a face „bine”, sau macar de a nu face „rau”, este dominanta absolutā!!
Chiar daca fişa postului te obligā la un anumit comportament, ca om bine intentionat trebuie sa verifici din nou si din nou concluziile tale de profesionist, si prin prizma efectelor acelor concluzii, din punct de vedere al acelui principiu absolut.
Din proprie experienta ştiu cā oricānd poti sa mai gaseşti un parametru nou, intr-o analizā profesionistā, care sa te ajute sa nu faci rāu cuiva!!
Din analiza livretului militar al lui Turcescu rezulta ca la rubrica „profesia” scrie ca este jurnalist!! Deci tot jocul de-a ofiţerul sub acoperire nu este decat un preambul legat de o bombā cu care, cred eu, Turcescu vrea sa loveasca intrunul din candidaţii la presedinţia Romaniei. Sa trāim si vom vedea.
@ Nicolae Waldmann
Totusi, doar din curiozitate, ce sau pe cine considerati Domnia Voastra ca ar fi fost „idoli” in epoca „comunista” a Romaniei?
Din cati oameni am cunoscut, nu era nicunul care sa fi crezut in altceva decat in interesul personal, fie ca era vorba de oameni obisnuiti, secretari de partid, politisti, securisti, etc. Iar daca se mai gasea cate unul cu inclinari spre idolatrie, acela era sigur un idiot, un tampit, o fractie mult subunitara dintrun om!
Sarbatori fericite si Dvs.!!
Stimate Dl.Pincu,
Afirmatia Dvs. deosebit de sincera ,citez ‘din cati oameni am cunoscut (Dvs)’raspunde intrebari Dvs. in legatura cu totala absenta a celor care credeau in ‘iepoca de aur’.
Insa fraza ‘Iar daca se mai gasea cate unul cu inclinari spre idolatrie,etc.etc.’ este total eronata.
Au fost,Dl.Pincu sute,daca nu chiar mii de comunisti sinceri,convinsi si in marea lor majoritate personae demne de respect.
Impartasesc dispretul Dvs. fata de idolatrie,un dispretz izvorat dintr-o traditie comuna cu a Dvs. – mai ales intr-o zi ca aceasta.
Insa nu trebue sa confundati dedicatia sincera fata de o filozofie de viata al unora cu oportunismul de care au dat multi romani dovada in ‘iepoca de aur’.
Tatal me nu a fost nici idiot,nici tampit si a fost un om intreg.Nici socrul meu nu a avut defectele insirate de Dvs.
Tatal meu a devenit communist in 1929 si in 1989 avea carnetul de membru PCR no.88.
A fost activist de partid INSA in 1957 a fost epurat din ‘partid’ impreuna cu celelalte mii de membri,parese din cauza ca FIECARE dintre fusese circumcis….
Socrul meu,deasemenea, s-a alaturat partidului comunst din tinerete,a luptat in Spania si a fost intemnitat la Caransebes si Tg. Jiu,a primit si dansul posture ‘de incredere’ si ca o coincidenta,a fost si dansul ‘iepurat’ cam in acelasi timp ca tatal meu.Va asigur,Dl.Pincu ca nici socrul meu nu era nici tampit si nici idiot.
Ma mir,Dl.Pincu, ca tocmai Dvs., o persoana la o varsta respectabila, sa refuzati sa credeti ca au fost,totusi, si oameni constiti dedicati unei cause care PROMITEA o societate mai buna.
Naivitate? Poate,insa mai suntem cativa care cred ca ORICE aderenta fata de un cred facut cu RELIGIOZITATE este o gresala – din pacate in majoritatea cazurilor noi astia carfe l-e stim ‘pe toate’, gresim….
[Mod: acest comentariu al dv. l-am postat as is, cu speranţa că poate la următoarele veţi avea grijă mai mare pentru formă…]
draga Mod; imi cer scuzele de rigoare pentru greselile de gramatica si ortografie.
La 7 ianuarie 2015 voi ‘implini’ 40 de ani de cand am parasit Romania si ca atare fac eforturi sincere de adeziune la gramatica si ortigrafia limbi Romane.
Multumesc pentru intelegerea Dvs.!!!
Stimate D.Petrineanu,
la intrebarea Dvs. ‘cat de profesionist poate fi cineva …immoral?” v-a sugerez sa cercetati biografiile multor figure celebre a le instoriei – artisti,oameni de stiinta,inventatori – membri ai oricarei profesi si in mod sigur ve-ti avea cateva surpize neplacute.
Lista celebritatilor care,in viata privata au avut o ‘comportare’ total opusa principiilor lor ‘prefesionale’ este imensa si plina de surprize,in imensa lor majoritate deosebit de neplacute.
De la majoritatea imparatilor romani pina la figure celebre a le tehnici modern, lista este nesfarsita.Amintesc cateva peronalitati a istorie modern,ca de exmplu Engels – numai Karl Marx a fost mai ‘fudul’ ca filozof al unei societati proletare in care, clasa mumcitoare eta stapana pe mijlaocele de productie iar explatarea omului de catre om o anathema sociala.
In acelasi timp,Fred Engels explata clasa muncitoare intr-o maniera total lipita de decenta,ducea o viata tipica unui aristocrat englez,cu chefuri si vanatori (hunt) excentrice,explatand sexual deasemenea unele dintre muncitoarele din fabrica lui textile.Nimic in viata lui Engels nu ‘aducea’ cu ideile sale filozofice.
Henry Ford – o alta personalitate dubla; un geniu al industriei auto,un innovator al caroi contributie in domeniul sau de activitate a fost enorma.In acelasi timp acelasi Henry Ford avea si o alta obsesie; antisemitusmul.Nimeni nu a contribuit mai mult la propagarea ideilor anti-Semite in secolul XX ca Henry Ford.
Ma olpresc aici la lista contradictiilor de personalitate versus talente native sau dupa caz, insusite cu speranta ca am reusit sa argumntez cat de cat punctual meu de vedere.
D-le Waldman,
Am omis, fara intentie, sa va confirm ca sint si eu de acord cu pozitia dumneavoastra pe care o afirmati in comentariu <>.
In privinta subiectului articolului de fata, intrucit evenimentul acelei „autodemascari” s-a „dezumflat” si s-a desfiintat ca subiect de discutie, voi pune si eu punct aici comentariilor mele. Imi iau ca lectie pentru acasa ca nu am reusit sa transmit cu claritate ceeace voiam, pe linga faptul ca si daca as fi reusit sa fiu mai clar, nu era obligatoriu ca interlocutorii sa ma aprobe.
Citatul a disparut din motive tehnice (portalul nu accepta text incadrat in acolade duble „<>” :
„Nici un cetatean al Romaniei de astazi NU AR TREBUI sa se mai inchine la idolii unei societati apuse”
@ Nicolae Waldmann
În niciun moment al disputei privind activitatea din serviciile secrete sau/şi din orice sfera de activitate din perioada „comunistă” nu am pus la îndoială integritatea morală, chiar exemplară, a „adevaratilor aderenţi la ideile comunismului”.
Era vorba doar de „neofiţii”, falşii comunişti, falşii susţinători ai regimului, cei care de fapt şi în fapt au compromis idealurile frumoase în teorie (dar din păcate irealizabile în practică!) ale unei societăţi drepte, libere şi egale pentru toţi oamenii.
Cât priveşte pe puţinii oameni adevăraţi adepţi ai ideologiei comuniste, chiar dacă aş avea să le reproşez idealismul lor prea timpuriu pentru actualul nivel de dezvoltare al omenirii, nu mi-aş permite să le aduc vreo critică, deoarece respectul meu pentru aceşti oameni, „veniţi din viirorul foarte îndepărtat” al omenirii, vizează în primul rând pe un unchi de al meu care a făcut puşcărie la Doftana, pentru un alt unchi de al meu, care a plecat voluntar la război,să lupte cu fasciştii, şi a fost ucis în a două zi de front, şi pe tatăl meu, care dacă nu pleca din România la timp, ar fi fost ucis de legionari pentru activitatea lui pro-comunistă !! Probabil că nu aţi citit nimic,din amintirile mele, publicate în ACUM.
Toată dezbaterea pornită pe subiectul „Turcescu” a fost de fapt o analiză a aspectelor legate de oportunism, şi oportunişti!!
@Nicolae Waldmann
> Au fost … sute, daca nu chiar mii de comunisti sinceri, convinsi si in marea lor majoritate persoane
> demne de respect.
„Demne de respect” – pentru ce? Doar pentru că erau sinceri şi convinşi?
Iar dacă erau „sinceri şi convinşi” – credeţi că nu contează de ce lucruri anume erau convinşi cu atâta sinceritate? Vorbiţi de „dedicaţia sinceră faţă de o filozofie de viaţă”. Dar ce anume filozofie era asta? Cu atâţia oameni morţi sau cu viaţa schilodită, nici se poate vorbi de o filozofie literalmente de viaţă.
Oamenii care au adus cele mai mari nenorociri erau şi ei sinceri şi convinşi. Şi cu cât mai convinşi erau, cu atât mai mare era dezastrul pe care l-au provocat. Nu vă mai enumăr exemplele evidente… la care vă gândiţi şi dv. 🙂
Deci sinceritatea şi tăria convingerilor nu este suficientă pentru a suscita respectul.
Atunci prin ce altceva erau comuniştii aceia demni de respect? Chiar „marea majoritate”, ziceţi dv.
@ Alex. Leibovici
Este încă greu de făcut o caracterizare exhaustivă asupra tipologiei persoanelor care au pervertit o anume ideologie, să-i zicem „comunistă”, deşi forma şi conţinutul ideologiei ca atare, faţă de formă şi conţinutul aplicaţiei acelei ideologii, se regăsesc la poli opuşi!
Dacă visătorii au fost, puteau fi, persoane sincere, corecte şi bine intenţionate, nu acelaşi lucru se poate spune despre exponenţii mulţimii de oameni inculţi, necivilizaţi, grosolani, însetaţi de putere şi de abuzurile pe care le puteau comite cu aceastā putere, şi chiar le-au comis, „în numele ideologiei”.
Nu cred că Marx şi Engels au gândit comunismul ca o societate în care puterea să aparţină ignoranţilor. Aplicarea în practică a tezelor comuniste trebuia să fie dată exclusiv, pe mâna unor oameni bine instruiţi, culţi, civilizaţi şi bine intenţionaţi.
Să ne amintim de ideia de baza a lui Trotskii: „Să realizăm o societate nouă, nu CU clasa muncitoare, ci în NUMELE clasei muncitoare” !
@Sfartz Pincu
Din ce scrieţi nu am înţeles dacă sunteţi sau nu de acord cu ce scriu în comentariul meu – la care răspundeţi.
Scriam acolo că faptul de a fi sincer şi convins nu este suficient să stârnească admiraţia.
Şi puneam întrebarea ce alte eventuale virtuţi au mai avut comuniştii sinceri şi convinşi pentru ca să merite – totuşi – „respectul”, cum spune dl. Waldmann, sau „recunoaşterea integrităţii morale”, cum spuneţi dv.
Stimate Dl.Leibovici,
Respectul meu fata de sincera dedicatie al adevaratilor comunisti se refera, printre altele si la realitatea cum ca comunistii au fost aceia care au luptat impotriva nazismului si fascismului – ma refer la fascismul spaniol, caci cel italian a avut, bineinteles, o istorie separata.
Dvs., bineinteles, imi ve-ti replica cu episodul Molotov-Ribentrop si urmarile sale pina la iunie 1941, insa abuzurile si erorile stalinste nu sunt singurele ‘realizari’ ale grupurilor politice de stanga.
De asemenea, abuzurile sistemurilor comuniste prezente in Europa de est – si in alte zone geografice – intre 1945 si 1988-89 nu aduc nici un argument in favorea punctului meu de vedere.
INSA va asigur, Dl. Leibovici, ca eu am cunoscut comunisti demni de respect, respect care, pina la urma, m-a dus la concluzia de a parasi ‘paradisul’ comunist in plina floare, cu binecuvantarea parintilor mei, comunisti veterani.
Contradictie de opinie, bazata pe un opportunism evident?
Bineintles, Dl. Leibovici, si dupa cum bine stiti, nu sunt singurul ‘vlastar’ de comunisti care ajuns la o maturitate de idei usor precoce, s-a indreptat cu pasi siguri catre str. Iorga si a stat la coada la pasapoarte.
Si ce coada lunga era… Si ce ocazie sa-ti intalnesti colegi de generatie la aceuasi coada…
p.s.: au mai fost si alte cai de ‘deplasare’, ca cea luata de uni ca Volo Tismaneanu.
Il mentionez pe V.T. aici deoarece Domnia Sa este un campion al denuntari abuzirilor comunismului mondial contemporan. Cu o singura mentiune: lipsa TOTALA al oricarei mentiuni al rolului jucat de catre membrii familiei sale in drama comunismului mondial – si nici unul dintre membrii familie sale nu a fost un figurant in aceasta drama, ci mai curand un ‘actor’ principal.
Citesc o stire despre autoritatile chineze care, pentru descurajarea „decadentei”, interzic aparitia la TV, in filme etc., a personalitatilor (actori, juralisti) care au comis delicte.
Un vag deja vu 🙂
@ George Petrineanu
Perseverenţa nu-i diabolicā, este chinezească! Revoluţia „culturală” continuă! 🙂
@Sfartz Pincu
> forma şi conţinutul ideologiei [comuniste] ca atare, faţă de formă şi conţinutul aplicaţiei
> acelei ideologii, se regăsesc la poli opuşi!
> … visătorii au fost, puteau fi, persoane sincere, corecte şi bine intenţionate
> … respectul meu pentru aceşti oameni, “veniţi din viirorul foarte îndepărtat” al omenirii
Nu, domnule Sfartz, aplicarea ideologiei comuniste a fost conformă acelei ideologii: comuniştii au aplicat punct cu punct teoria.
Ce s-a dovedit a nu fi conform teoriei este rezultatul aplicării.
Cauza este faptul că teoria pornea de la premize greşite. Iată câteva din cele mai importante:
– că munca salariată este neapărat o nedreptate, o „exploatare”, o „sclavie”, că câştigul patronului este un furt
– că proprietatea privată este capul tuturor răutăţilor şi trebuie desfiinţată
– că, odată proprietatea privată desfiinţată (Marx şi Lenin admit că se va face prin violenţă fizică, dar faptul nu-i perturbă!), oamenii vor fi dispuşi să lucreze „după posibilităţi” pentru a primi în schimb „tot ce au nevoie”,
– că această disponibilitate se va perpetua peste generaţii (pe cale genetică?) şi că nimeni nu va dori în veci de exemplu să pornească o producţie inovativă împreună cu nişte asociaţi – dorinţă care va trebui reprimată, deoarece subminează bazele societăţii comuniste.
– etc.
Deci este falsă presupunerea că violenţa va fi necesară doar la început, iar că apoi totul va merge ca pe roate în vecii vecilor. Iar violenţa iniţială care s-a dovedit a fi necesară probabil că a depăşit aşteptările iniţiale, însă „prietenii omenirii” s-au adaptat şi nu au ezitat s-o amplifice după necesităţi, iar apoi s-o eternizeze.
Deci nici măcar „în viitorul foarte depărtat” oamenii cu demnitate nu vor accepta să-şi abandoneze libertatea şi să accepte ca viaţa lor să depindă de aşa zisele „posibilităţi” ale altora (sau lipsa acestora), şi nici ca „tot ce au nevoie” să fie decis prin vot „democratic” de către terţi. Şi asta în condiţiile unei inevitabile penurii.
NU este adevărat că nici conducătorii comunişti, nici populaţia n-au fost la înălţimea „nobilei idei”; ideea însăşi nu este nobilă ci criminală.
Dar tema aceasta am mai discutat-o noi de mai multe ori pe ACUM – vă rog deci mult să citiţi şi:
http://acum.tv/articol/48477/comment-page-1/#comment-24819
http://acum.tv/articol/61791/comment-page-1/#comment-33336
http://acum.tv/articol/70550/comment-page-1/#comment-56958
@Nicolae Waldmann
V-am întrebat pentru ce erau demni de respect „sute, daca nu chiar mii de comunisti sinceri, convinsi”, dat fiind că numai pentru sinceritate şi covingere nu merită apriori respect : sinceri şi convinşi au fost şi mulţi pe care veţi refuza sigur să-i priviţi cu respect.
Mi-aţi enumerat câteva merite suplimentare – lupta contra nazismului şi fascismului, inclusiv în războiul civil din Spania. Da, comuniştii au luptat contra acestora, dar nu numai ei. În schimb comuniştii au fost singurii care au luptat, de fapt, nu pentru instaurarea unei societăţi libere, democratice, etc., ci pentru instaurarea dictaturii comuniste. Ca să credeţi contrariul ar trebui să ignoraţi cu desăvârşire tot ce desigur ştiţi despre cine a mobilizat, organizat şi condus pe comunişti, inclusiv în Spania, şi cum a înlăturat pe alţi anti-frankişti, antinazişti, antifascişti.
Deci cade şi acest argument. Şi totuşi dv. vorbiţi în continuare de „comunisti demni de respect”. Repet întrebarea: ce a mai rămas de respectat? Poate o faceţi în virtutea inerţiei din tinereţe… Dar acum ştiţi mult mai multe.
Poate vă daţi seama că aceştia s-au înşelat (ca minim), deci n-au dat dovadă de suficientă inteligenţă. Este vina lor, deoarece alţii şi-au dat seama de falsitatea teoriei. Asta ca prim punct.
Al doilea punct este că cei care au devenit adulţi după 1917 – şi este cazul tuturor selor de care vorbim – au văzut şi nemaipomenita violenţă care a fost necesară în Rusia Sovietică/URSS pentru a implementa reţetele marxiste de instaurare a comunismului. Unii s-au lămurit şi s-au depărtat de comunism. Pe alţii astea nu i-au deranjat suficient şi au continuat – refuzând să creadă ceea ce vedeau sau găsind justificări falacioase.
Apoi au pus umărul la instaurarea comunismului în România. Nu puteau să nu vadă ce metode au fost necesare şi la ce scară. Poate că unii s-au lămurit şi s-au depărtat de comunism; au fost mulţi? Probabil că majoritatea au continuat – fie în aparatul de partid şi de stat, fie ca membri de partid mai mult sau mai puţini obscuri.
Apoi sălbăticiile legate de instaurarea şi menţinerea comunismului au fost confirmate oficial (de Hruşciov, cu tertipurile de rigoare desigur, în 1956). Câţi s-au depărat de PMR? Le-a fost frică? N-au vrut să piardă o situaţie călduţă? Au făcut-o „pentru copii”? Dacă au făcut-o pentru a le (a-şi) salva viaţa, au făcut bine, nu li se poate reproşa decât că au contribuit la crearea situaţiei de teroare.
TOŢI aceştia sunt cel puţin complici la „abuzurile sistemurilor comuniste” de care vorbiţi; cuvântul mai precis este „crime”.
Deci minimul(!) este că au fost stupizi şi că au cauţionat crime. Dacă spunem asta despre, de exemplu, nazişti, nu avem nicio scuză să n-o spunem despre comunişti.
Deci, domnule Waldmann, pentru ce anume mai sunt demni de respect „comunisti demni de respect”? Ce a mai rămas respectabil?
După mine, respect merită doar acei comunişti care s-au indepărtat în mod conştient de participarea activă la funcţionarea regimului. Sunt mulţi? Probabil că sunt câţiva, dar aceştia nu salvează onoarea celorlalţi…
Şi apoi, mă gândesc că, prin natura lucrurilor, copiii acestor comunişti ştiu rareori TOT ce au făcut părinţii lor…
Vă rog să citiţi şi răspunsul meu de mai sus pentru dl. Sfartz, precum şi referinţele de acolo – mai ales dacă doriţi să(-mi) răspundeţi.
Stimate Dl.Leibovici
Incep prin a va marturisi, sau mai correct, confirma, ca eu m-am nascut, am crescut, am fost educat intr-o familie de ‘vechi’ comunisti. Ambii mei parinti au devenit comunisti mult inainte de ww2. Tatal meu in 1929, mama mea in 1935.
Dvs., probabil, nu ati cunoscut multe personae cu o asemnea ‘vechime’ in ‘miscare’ ci v-ati format opinia fata de comunisti bazat pe nunumai pe expereintele Dvs. de viata insa mai ales pe adevarurile ‘dezvaluite’ de la congresul XXII PCUS – unde Hruschiov a facut cunoscutele ‘dezvaluiri’ a le criomelor comise de predecesorul sau cat si pe experientele deosebit de negative al existentei Dvs. in anii Romaniei ‘iepoci de aur’.
Va asigur, Dl. Leibovici, ca la 1929 un tanar de 20 de ani, aflat la studi la Viena NU a imbratisat ideile comunismului avand asupra sa ‘bila de cristal, prevazatoare a viitorului ci a facut-o dintr-un avant tineresc cinstit si de asemenea intr-un spirit revolutionar de mare sinceritate.
Faptul ca fiecare dintre noi allege din mozaicul vieti acele parti care corespund atitiduni noastre spirituale, nu este un secret. Subiectivitatea alegerilor facute de multi dintre noi, mai ales in anii tineretii, poate fi judecata cu mare usurinta ca fiind gresita, o judecata care insa apare DUPA trecerea anilor de ‘avant tinmeresc’. Visurile pentru un viitor mai bun, pentru o societate mai buna, etc., etc. sunt, dupa cum bine stiti, parte din ‘pacatele tinereti’. Aparatia nazismului cat si realitatea faptului ca in anii ’20 si ’30 URSS era singura tara unde ideile comunismului erau prezentate intregii lumi ca fiind o realitate, i-au convions pe cei ca parinti mei, ca visul lor catre o societate ‘mai buna’ putea fi o realitate.
Aceestea au fost unele din motivele pentru care uni din generatia parintilor mei au devenit comunisti.
Pina sa se ‘ajunga’ la dezvaluirea ‘greselilor’ savarsite de Stalin la 3 ani dupa moartea sa, au mai trecut peste 35 de ani + ww2, Dl.Leibovici.
Ori 35 de ani de indoctrinare si mai ales de adevarate lupte si sacrificii imense pentru o cauza, fie ea si una a tineretii usor naive, lasa impresi de nesters asupra oricarui individ. De acea este foarte greu de a lua viata de la capat, sau in unele cazuri, de a-i pune capat (nu cunosc decat un sigur caz de sinucidere al unui ‘vechi tovarash’ la destituirea sa in anul 1957) unui vis al tinereti. Cum altfel v-a puteti inchipui Dvs. ca perosane, in multe cazuri inteligente si foarte bine educate, s-ar fi putut angina intr-o asemnea dedicatie morala pentru intreaga lor viata.
Ceace Dvs. nu considerati este realitatea ca un tanar, ca tatal meu si nunumai dansul, la 1929 era usor de ‘impresionat’ cu noile idei a le unei societati drepte, etc., etc. si cu exemplu unor figuri devenite legendare ca Lenin, cat si cu ‘impresiile’ puternice ale ‘realitatilor’ vieti noi din URSS-ul acelor ani, ar fi putut deveni un ‘revolutionar’ dedicat. Nimic din societatea europeana a anilor ’20,’30 si prima jumatate al anilor ’40 NU a oferit comunistilor din Europa de est o viata nici comfortabila si nici macar ‘de invidiat’, deci sacrificiul tineretii acestor oamnei, sacrificiu facut in numele dedicatiei lor catre o societate mai buna, a fost un act deosebit de sincer, pentru care aceste personae merita respect. Multi dintre acestia au petrucut multi ani in inchisori si lagare de munca si, bineinteles, multi dintre ei au luptat fie in Spania, fie in URSS, si uni dintre ei fiind, dupa cum stiti, si maquisarzi.
Concluzia Dvs. referitoare la imposibilitatea ca o persoana onesta si inteligenmta sa fi acceptat ‘ororile’ comise de regimurile comuniste a le anilor ’50,’60,’70 si ’80 ignora realitatea istorica potrivit careia cel putin de la Revolutia franceza de la 1789, faptul ca orice schimbare ‘radicala’ a societati catre ‘mai bine’, este intotdeuna facuta cu sacrifice si mai ales cu ceace ceva mai tarziu s-a numit efectele de neevitat a luptei de clasa’.
Ma oprest aci inainte de a inebuni pe cineva, mai ales intr-o vineri insorita.
@ Alex. Leibovici
Argumentaţia pe care mi-o cereţi aţi oferit-o chiar Domnia Voastră! 🙂
„De la fiecare – după posibilităţi, fiecăruia – ce are nevoie!”
Şi în aplicaţia acestei idei frumoase, umane, ce au primit la aplicarea ideologiei „comuniste”?: suferinţe, foamete, frig, lagăre, întunerec, lipsa de libertăţi, un trăi de turmă!
Frumoasă ideia, mizerabilă aplicarea. Quod erat demonstrandum” 🙂
P.S. Merită tot respectul din lume cei care au visat şi au suportat atâta suferinţă. Este uşor să împărţi dreptate fiind sātul şi stānd la căldurică!
@Nicolae Waldmann
Nici acest lung comentariu al dv. nu răspunde la întrebarea mea:
>> pentru ce anume mai sunt demni de respect “comunisti demni de respect”? Ce a mai rămas respectabil?
Am arătat că convingerea, dedicaţia, sinceritatea nu sunt în sine demne de respect, respectul depinde de calitatea cauzei, deoarece aceste virtuţi se regăsesc şi la adepţii unor alte cauze totalitare, de exemplu la adepţii fascismului, nazismului şi legionarismului.
Apoi am arătat că a lupta contra fascismului şi nazismului numai pentru a le înlocui cu totalitarismul comunist – nu incită la respect deosebit, cel puţin pe mine. Lafel şi în cazul particular al Spaniei, pe care l-aţi invocat ca merit.
În continuare v-am vorbit de numeroasele ocazii pe care un om care, deşi inteligent, a aderat la comunism în anii 1925-35, le-a avut totuşi ulterior pentru a-şi revizui ataşamentul. Am amintit:
– informaţiile larg accesibile în România şi străinătate privitoare la nemaipomenita violenţă care a fost necesară în Rusia Sovietică pentru a implementa reţetele marxiste (anii 1929);
– informaţiile larg accesibile în România şi în străinătate privitoare la represiunile masive şi sălbatice din afara şi interiorul partidului comunist din rusia (anii 1920-30);
– apoi am amintit că cei care au pus umărul la instaurarea comunismului în România nu puteau să nu vadă ce metode au fost necesare şi la ce scară;
– apoi, pentru cei care considerau că ceea ce citeau în presa „burghezo-moşierească” (în anii 20-30) erau pure calomnii, şi cei care, fiind făptaşi sau cel puţin spectatori din primele rânduri, nu voiau să vadă, sau nu-i deranja violenţa, au avut cel târziu în 1956 confirmarea oficială din partea PCUS a sălbăticiilor legate de instaurarea şi menţinerea comunismului.
Au avut toate aceastea vreun efect asupra “comuniştilor demni de respect”? Poate doar asupra unui număr foarte mic, din care însă NU făceau parte cei care constituie astăzi obiectul admiraţiei dv. În orice caz dv. n-aţi cunoscut niciunul. (În schimb ştiţi de unul care s-a sinucis în 1957, dar nu pentru că a fost decepţionat de PMR, ci pentru că PMR a fost decepţionat de el şi l-a destituit!)
La toate cele de mai sus – pe care aici doar le repet – nu aţi avut nimic de comentat.
În schimb repetaţi, sub diverse forme, aceeaşi pledoarie: convingerea, dedicaţia, sinceritatea, sacrificiile sunt în sine demne de respect, indiferent de orice context. Foarte bine, dar atunci voi urmări pe viitor dacă pledoarie asta a dv. este doar una pro domo sau este un principiu pe care îl aplicaţi consecvent, adică oricare ar fi cauza respectivă.
Repet: o rătăcire intelectuală din tinereţe este scuzabilă, dar impenetrabilitatea la fapte, ignorarea lor deliberată, băgatul capului în nisiptimp de 30-40 de ani nu este. Vorbesc aici de responsabilitatea morală, nu de una penală.
Despre justificare dv. a orbiirii “comuniştilor demni de respect”, în special a orbirii lor faţă de violenţă:
vă spun numai că nu ader la teoria marxistă a revoluţiilor, teorie care dă puciul drept revoluţie.
Argumentele aduse de mine in interventia anterioara au scopul de a ‘explica’ unele dintre cauzele care au atras comunisti catre aceasta filozofie. Am explicat ca aderanta la comunism s-a petrecut intr-o perioada istorica dominata de idei extremist, fie ele comunsite, socialiste sau fasciste.
Dvs, Dl. Leibovici, va referiti la perioada urmatoare: punerea in practica a acestor principi.
Iata argumentul la care am aderat eu intotdeuna (daca va place, bine, daca nu, din fericire eu nu am posibilitatea sa-l anuntz pe Pantiusha de ‘atitudinea Dvs. lipsita de principalitate’, cu efectele binecunoscute IN ANII DE POMINA cunoscuti de noi…)
Vasazica comunisti lupta cu convingere impotriva regimului burghezo-mosieresc. Se schimba regimul, ajung comunistii la putere SI DECI teoria devine practica.
Ce este atat de greu de inteles, Dl. Leibovici?
Eu va respect inteligenta, daca nu si unele principi, insa nu cred ca nu pricepeti ca schimbarea RADICALA (evit ‘revolutionara’, deoarece ‘revolutionara’ s-ar putea sa implice si ‘superioara’) a unei societati se poate face evitand legea omletei.
Deci, odata ajunsi la o putere ABSOLUTA, comunisti au inceput sa sparga oole cu scopul de a ‘face omleta’.
Ani de teroare si de lipsa totala a drepturilor omului, distrugerea a tot ce nu corespundea ‘noi societati’, inclusive decenta umana: INTR-ADEVAR.
Exista vreo scuza fata de crimele odioase savarsite de regimurile comuniste de pretutindeni : NU exista asa ceva.
Eu insa, Dl.Leibovici, am incercat doar sa explic ‘motorul’ care a condus ratiunea celor care au dus la un sfarsit derizoriu visurile tinereti lor.
Cat despre crimele comise de regimul Stalinist, aceste crime, fiind in marea lor majoritate aduse la lumina de ‘presa burgheza’, au fost privite de ‘vechi tovarasi’ ca nimic mai mult decat propaganda reactionara.
Stupiditatea acestor realitati istorice este deosebit de bine ilustrata si de povestea sotiei lui Molotov, Polina, trimisa de Stalin la Siberia si care, eliberata in 1955-56 si intreband ‘ce mai face tovarasu Stalin?”, la vestea ca Tovarasu Stalin murise cu 2 ani inainte, a lesinat (NU de fericire) si a ramas cu sechele puternice dupa acest shoc…
Dedicatie totala cauzei? Bineinteles.
Si acesta nu este pacatul exclusive al vechilor comunisti.
P.S.: Daca va asteptati sa improsc cu noroi memoria parintilor mei, Dl. Leibovici, va propun in modul cel mai serios sa cautati ORIUNDE pe internet orice mentiune in detaliu a activitati parintilor lui Volo Tosmaneanu. Veti gasi volume scrise de Volo la adresa bete noire-ul Leonte Rautu, nimic insa despre parinti lui.
Vorba aia, Dl. Leibovici: same here
Unul din marii scriitori rusi Maxim Gorki, om, care a asteptat si a dorit revolutia ruseasca(„Buria, skoro grianet buria!”), intors in URSS din emigratie (din Italia fascista), a vizitat in 1929 lagarul de concentrare de la Solovki, situat in nordul Rusiei, loc aflat pe malul marii polare, unde timp de 10 ani, din 1923-1933 au fost tinuti detinutii politici ai URSS-ului. Desi a fost martorul ocular al tratamentului inuman al detinutilor politici aflati acolo doar pentru pareri diferite de cele oficiale comuniste, desi a intalnit chiar un fost tovaras de celula de pe timpul tarismului care i-a spus ce se intampla, desi un copil l-a rugat pe „nenea Gorki” sa vorbeasca cu el intre patru ochi si i-a spus tot adevarul despre chinurile la care erau supusi pana si copiii detinuti, si Gorki a plans in hohote auzind despre acele torturi inumane, intors la Moscova, scriitorul scrie un reportaj de lauda bolsevicilor si metodelor lor de „reeducare” a detinutilor de la Solovki. Si hotaraste sa se reintoarca in URSS cu totul.
http://journalchretien.net/182-rossiya-russia/12787-maksim-gor-kij-znal-no-ne-pisal-o-zhertvah-kommunistov?lang=fr
Au urmat o serie de articole si reportaje mincinoase despre sistemul comunist, despre detinutii de la Belomorkanal, etc. Un om si scriitor, fiind stimat si admirat de toata omenirea, mintea fara sa-i fie rusine, ca sa le faca pe plac la niste criminali.
A. Soljenitsin scrie ca baiatul de 14 ani cu care a discutat Gorki la Solovki a fost impuscat dupa plecarea scriitorului.
Comunismul este un sistem bazat pe minciuna si crima. Acest sistem criminal nu lasa loc pentru cei virtuosi si demn de respect.
Observ ca si aici sunt folosite metodele de ‘cenzura’ a le ‘capetelor limpezi’din perioada ‘iepoci de aur’ atat de dispretuite de uni,insa nu indeajuns de dispretuite pentru a nu fi folosite ‘la nevoe’ – altfel nu-mi explic refuzul de a m-I se publica interventia mea ulterioara…
Deci cine are dreptate?
@Nicolae Waldmann
> Observ ca si aici sunt folosite metodele de ‘cenzura’
Pe ce fapte şi raţionamente vă bazaţi pentru a face asemenea acuzaţii grave??
Vă informez că astăzi am făcut numai eu moderarea, aşa că orice acuzaţie de cenzură o iau foarte personal.
@Sfartz Pincu
> „De la fiecare – după posibilităţi, fiecăruia – după nevoi!”…
> … Frumoasă ideia, mizerabilă aplicarea. Quod erat demonstrandum
Regret, n-am înţeles ce aţi urmărit să demonstrat şi în ce constă demonstraţia. În afară de asta, am impresia că din comentariul meu n-aţi citit decât un paragraf, mai de la sfârşit, cel în care fac aluzie la lozinca de mai sus. Dar cu restul cum rămâne?!
Iar ideea – „De la fiecare – după posibilităţi, fiecăruia – după nevoi!” – este ea însăşi mizerabilă şi de aceea orice încercare de aplicare nu poate duce decât la eşec (sau char baie de sânge, depinde de circumstanţe). Şi asta indiferent dacă încercarea a început cu oameni voluntari sau forţaţi.
Pentru a ilustra unele din problemele acestui „ideal”, am găsit chiar pe ACUM o istorioară publicată acum aproape 9 ani: http://acum.tv/articol/4134/
@ Alex. Leibovici
Lăsând deocamdată deoparte disputa dispre calitatea ideologiilor şi/sau a oamenilor care le aplică, îmi exprim nedumerirea că povestea foarte-foarte interesantă, „Fântâna” (http://acum.tv/articol/4134/), nu a avut niciun singur ecou !! ??? Se poate explica de ce? S-a schimbat orientarea revistei, sau s-au schimbat oamenii?
La subiect. În formula „quod era demonstrandum”, nici eu, nici Dvs;, absolut nimeni nu poate fi autorul demonstraţiei şi a afirmaţiei că oamenii care au aplicat o ideologie greşită trebuiau să fie neapărat oameni răi, sau, mai bine zis, că nu puteau fi oameni buni. Aplicaţia pe această tema, făcută de-a lungul a peste 70 de ani, oriunde în lume, a demonstrat ceea ce era de demonstrat!!
Să nu încerce nimeni să-mi demonstreze că unchiul meu, Nenea Strul, care a crezut în acea ideologie intr-o măsură atât de mare încât şi-a sacrificat fără nicio ezitare viaţa pentru ea, nu era un om bun, cinstit, muncitor, iubitor şi recunoscut ca atare de toţi cei care l-au cunoscut, nemaivorbind de cei din familie. Nu-mi trebuie nicio demonstraţie, nu vreau nicio demonstraţie şi nu accept nicio demonstraţie care ar arunca vreo umbră pe memoria sa post-mortem, binemeritatā!!
Nu trebue sa luati nimic prea personal,Dl.Leibovici.
Va asigur ca habar nu aveam ca Dvs. sunteti ‘de servici’ astazi ca ‘minte limpede’la aceasta revista.
Nu are absolut nicio importanţă dacă ştiaţi sau nu cine este de servici.
Aţi adus o acuzaţie gravă – că vi s-a refuzat publicarea unui comentariu. V-am solicitat să justificaţi acuzaţia. Nu am văzut până acum nimic. Că nu ştiaţi că eu aş fi acuzatul este o justificare ridicolă – dacă era pe post de justificare.
Deci aştept.
Domnule Sfartz,
am trait doi ani in orasul german Konstanz, care este situat pe ambele maluri ale Rinului, pe locul unde Rinul curge din Marele lac Boden. Practic intra pe teritoriul Elvetiei, nu a fost bombardat in WWII de aliati din considerente sa nu supere Elvetia. De aceea a ramas asa cum a fost cu 800 de ani in urma (ma refer la orasul vechi). E o frumusete de orasel, vreo 75 mii de oameni, multa istorie, mult soare, apa. In luna Februarie, cand ceata de pe marele lac cade, apar ca o panorama Alpii Elvetieni, care parca intra in oras.
Dar nu despre aceasta doresc sa scriu acum. Numele marelui reformator al religiei crestine, magistrului Jan Hus este legat de acest oras. Magistrul Jan Hus, locuitor al Pragai, Cehia, a fost invitat la conciliul ecumenic din Konstanz (1414-1418). I s-a promis libertatea de exprimare si securitatea personala cat si dreptul de a-si expune parerea in fata membrilor conciliului. Cladirea unde a avut loc aceasta adunare istorica s-a pastrat pana astazi: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/50/Konstanz.jpg
La acest conciliu ecumenic a participat si delegatia Tarii Moldovei, condusa de Grigore Tsamblac.
Pai iata ca magistrul Hus a venit neinfricat la Konstanz din Praga, fiind convins ca ideiile sale vor fi ascultate. Realitatea a fost cruda, a fost tradat de imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana Sigismundus, arestat, incatusat, si condamnat la o moarte chinuitoare: arderea pe rug. A fost ars pe malul raului Rin. Aceasta poza arata locul unde a avut loc executia in iulie 1415 http://www.advent-verlag.de/cms/cms/upload/bildergalerie/2011-06-ASI-Konstanz/KN-Husstein-2005-05e-0347.jpg Am fost de cateva loc la aceasta piatra memoriala, ducand flori celui care nu a cedat in fata maltratarii si a torturii. A preferat sa moara decat sa se dezica de cele in ce credea.
De ce scriu toate acestea??? Parca nu are nicio legatura cu cele ce se discuta aici. Cred ca are. In ziua executiei Jan Hus a fost escortat la locul rugului. O femeie batrana a venit si ea acolo, aducand un manunchi de vreascuri pe care l-a cumparat ca sa fie buna in fata bunului Dumnezeu, adica sa faca un lucru bun, participand si ea la arderea „criminlaului si iereticului” Jan Hus. Magistrul a vazut acea batrana si a pronuntat: „O sancta simplicitas!“ (O simplitate sfanta).
Dvs, domnule Sfartz, vorbiti de oameni cinstiti si onesti care au acceptat ideile comunismului. Insa acele idei au adus sange si lacrimi omenirii. Ramane doar sa spunem ca si magistrul Jan in fata rugului „O sancta simplicitas!“. Intentiile bune au pavat drumul spre iad. Nelegiuirea a inaltat un templu al Concordiei!!!
@Sfartz Pincu
1. Articolul „Fântâna” (http://acum.tv/articol/4134/)
N-am nicio explicaţie. De bună seamă subiectul nu a interesat prea mult pe cititorii de atunci. Nici pe cei de acum, de altfel… 🙂 Orientarea revistei? Da, s-a schimbat în unele privinţe, dar nu văd cum asta poate explica lipsa de ecou de atunci.
Dar mai important este: ce părere aveţi dv. de articol? Vedeţi acum altfel idealul moral „De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”?
2. Oameni buni, oameni răi
Am încercat eu să demonstrez aşa ceva? Unde? Puteţi să ilustraţi cu citate?
Din aceste calităţi nu rezultă că ideologia pentru care s-a sacrificat este grozavă. Se ştie că, cum spunea şi domnul Grosu, drumul spre Iad este pavat cu intenţiile cele mai nobile.
Recitind despre unchiul dv. Strul (http://acum.tv/articol/64604/), văd că şi-a sacrificat fără nicio ezitare viaţa pentru comunism prin aceea că, deţinut fiind într-un lagăr de concentrare din „patria comunismului”, s-a dus voluntar pe front şi a fost ucis în luptă. O situaţie paradoxală…
Referitor la argumentele fata de ‘intentiile’ ideologice si rezultatele practice al principiilor socialiste/comuniste, iata parerea mea :
– Imensa majoritate a evreilor, fie ei fosti evrei ‘evlaviosi’ sau evrei ‘botezati’ (Marx, Lassale) care au formulat sau aderat la aceste principia au facut aceasta ca rezultat al nedreptatilor sociale la care erau expusi de secole SI evreii. Bineinteles ca secolul XIX a punctual de ‘pornire’ al a acestor idei, daca nu consideram faptul ca de fapt ‘miscarea’ masonica a fost prima care a acceptat egalitatea spiritual a majoritatilor credurilor. De aci au luat nastere majoritatea principiilor de egalitate, fie ele exprimate in revolutia Americana, fie ele exprimate in revolutiile europene de la 1835 si mai apoi 1848.
– Aderarea la aceste principii de egalitate, dincolo de apartenenta spirituala, au atras, bineinteles si un mare numar de evrei, doritori sa paraseasca traditia de ‘capul plecat sabia etc. etc’ si s-o inlocuiasca cu o societate in care egalitatea intre oameni este legea de baza a societatii (daca cele de sus vi se par simpliste sau ne necesare, imi cer scuze).
Acestea au fost motivele pentru care SI multi evrei au aderat la filozofi si miscari ‘revolutinare’ si au facut-o cu sinceritate.
– maniera in care aceste drepturi puteau fi obtinute a fost considerata in diferte feluri: in mod pasnic prin sufragiul universal – o cale lunga si plina de compromisuri; in mod radical – prin miscari revolutionare, maniera bazata, de fapt, pe practica isorica folosita de miscarile ‘revolutionare’ precedente (revolutia Americana si cea franceza de la 1789).
De aci incolo totul este istorie si cine insista ca regimurile comuniste au introdus, de exemplu, Guilotina, ignora in mod grosolan adevarurile istorice.
Robespierre a fost la fel de sangeros ca si revolutionarii de la 1917.
P.S.: in legatura cu cererea D-lui Leibovici de a elabora punctul ref. intarzierea aparitiei unei interventi de-a mea, regret impetuozitatea cu care m-am exprimat in scurta mea interventie anterioara.
@Nicolae Waldmann
> P.S.: in legatura cu cererea D-lui Leibovici de a elabora punctul ref. intarzierea aparitiei unei interventi
> de-a mea, regret impetuozitatea cu care m-am exprimat in scurta mea interventie anterioara.
Încerc să decodific în felul următor această frază „diplomatic” formulată:
Vă cereţi scuze pentru acuzaţia dv. după care unul din comentariile dv. ar fi fost cenzurat.
Dacă această decodificare nu este exactă, vă rog să reacţionaţi.
Voi reveni cu comentariu la tema noastră principală.
Este greu să defineşti apriori o ideologie dacă este bună sau nu, la un moment dat. Oricare ideologie impune şi condiţiile propice de realizare în practică.
Ideologia socialistă nu e mai rea decât cea capitalistă, numai că pentru condiţiile materiale din ţările unde s-a aplicat ea s-a dovedit „anacronică”!
Ştiu la fel de bine că toată lumea că ideologia comunistă a fost o utopie, şi că a fost chiar criminală prin modul de aplicare, din moment ce din cauza ei au murit milioane de oameni şi au suferit sute de milioane de oameni.
Cu asta subiectul acesta, cred că este epuizat 🙂
@Nicolae Waldmann
Eu am presupus că în ultimul comentariu dv. răspundeaţi la comentariul meu, dar văd că m-am înşelat.
Noi eram la subiectul dacă şi pentru ce ar merita respect comuniştii convinşi, sinceri şi dedicaţi cauzei. Ori dv. vorbiţi despre cu totul altceva: despre cauzele care au atras pe unii oameni catre comunism.
Deci de fapt comentariile dv. ocolesc (evită?) subiectul. Aţi avea, vă rog, amabilitatea să vă ţineţi de subiect?
Eu am sintetizat teza mea în felul următor: o rătăcire intelectuală din tinereţe este scuzabilă, dar impenetrabilitatea la fapte, ignorarea lor deliberată, băgatul capului în nisip timp de 30-40 de ani nu sunt scuzabile şi de aceea aceşti comunişti sincer convinşi şi dedicaţi cauzei nu sunt demni de respect.
___________________
P.S.: Desigur mă refer la respectul faţă de calitatea lor de activişti/reformatori sociali, nu la respectul pentru eventuale calităţi personale, de exemplu ca familişti. Sunt lucruri diferite şi relativ independente: putem să-i respectăm pentru una, dar nu pentru cealaltă.
PPS: cu privire la argumentul dv. că informaţiile – cel puţin în parte adevărate – din presa „burghezo-moşierească” nu erau crezute de comunişti:
– comuniştii au căzut în propria lor capcană propagandistică 🙂
– oare nu existau în RO şi ziare de informaţie, relativ ne-militante? Erau toate ca „Scânteia”?
– în 1929 apăruse cartea (Spovedania unui învins) a unui mare prieten al URSS, Panait Istrati. Acesta avea deci toate calităţile pentru a fi crezut. N-a fost. Reflex de apărare de struţ, manifestat printr-o nemaipomenită campanie de denigrare. Desigur orchestrată.
– similar: André Gide, Retour de L’U.R.S.S., 1936.
Stimate Dl.Leibovici,
Parerea mea este ca insistenta Dvs. in a primi explicatiile la in maniera in care doriti Dvs, s-ar putea ca in majoritatea cazurilor sa fiti dezamagit de realitatea ca nici unul dintre noi nu a studiat deocamdata in amanuntime ‘regurile de exprimare si justificare al punctului de vedere dupa legea ‘Leibovici’ si ca atare,indiferent cine este de caraula ca ‘minte limpede’ la ‘Acum TV’,fiecare dintre noi are,totusi, dreptul sa se exprime in maniera sa proprie,atata timp cat folseste un limbaj civilizat (si mai ales nu dracuie).
Eu consider ca am indeplinit aceasta cerinta.
Deasemenea doresc sa mentionez maniera deosebit de civilizata al argumentati D-lui Sfatz Pincu la acelasi subiect si sunt total deacord cu opinia Domniei Sale ca s-au cam epuizat argumentele ‘decente’ la acest subiect,cat si la subiectul ‘cum shi-a cerut domnu Waldmann scuze si cum ar fi cazu s-o faca’.
Revin ttusi la subiect ‘pour la bon bouche’:
-ref. ‘argumentele’ lui Panait Istrate din cartea sa ‘Spovedania unui invins’:
cum v-a puteti astepta,Dl.Leibovici,ca o un grup de personae dominate de ideile marilor invatati (?) ia comunismului Marx,Engels,Lenin si Stalin sa-si abandonat principiile citindu-l fie pe Panait Istrati sau Alexandru sahia sau ORICARE alt observatory la fel de ‘revizionist’ ca un OARECARE P.Istrati sau oricicare alt critic al ‘paradisului communist din URSS’?Oare Dvs. chiar credeti ca opiniile lui Panait Istrati puteau avea aceiasi ‘greutate’ in randul tinerilor comunsti din acea perioada?
p.s.: care a fost tirajul si deci popularitatea ‘ideologica’ al lucrarilor lui P.Istrati la 1929,Dl.Leibovici??Unde era agatzat portretul (sau dupa caz ‘protetu)’ lui P.Istrati) la meetingurile comuniste a le acelor ani?Intre mMrx si Lenin sau intre portretele lui Axel Munthe si Daphne de Morier?
Sa fim seriosi,Dl.Leibovici!
@Nicolae Waldmann
> cum v-a puteti astepta,Dl.Leibovici,ca o un grup de personae dominate de ideile marilor invatati (?) ia
> comunismului Marx,Engels,Lenin si Stalin sa-si abandonat principiile citindu-l fie pe Panait Istrati
Nu-i nimic, nici mai târziu (după 1944) n-ar fi fost prea târziu – când comuniştii noştri idealişti care au pus umărul la instaurarea comunismului în România au putut să vadă cu ochii lor proprii ce metode au fost necesare şi la ce scară.
Apoi, dacă nici asta n-a avut vreun efect, au avut cel târziu în 1956 confirmarea oficială din partea PCUS a sălbăticiilor legate de instaurarea şi menţinerea comunismului.
> insistenta Dvs. in a primi explicatiile la in maniera in care doriti Dvs, s-ar putea ca in majoritatea
> cazurilor sa fiti dezamagit
Nu, mie maniera mi-e indiferentă, dar visul meu (utopic? 🙂 ) este să mi se răspundă la obiect, nu cu divagaţii. Divagaţiile se explică fie prin aceea că interlocutorul nu a înţeles care este subiectul, fie prin aceea că nu are contraargumente. Care din astea două este cazul dv., nici nu are vreo importanţă: în ambele cazuri concluzia este că o discuţie intelectualiceşte onestă nu poate avea loc.
În altă ordine de idei: tocmai am dat peste două clipuri care mi s-au părut interesante (expuneri prezentate de Paul Hollander – poate aţi auzit) şi le recomand cititorilor:
https://www.youtube.com/watch?v=-lBMSd1V0cM
http://fora.tv/2006/06/28/Paul_Hollander
Pardon,D-l.Leibovici, sa fim seriosi:
va reamintesc ca,,,,,comunistii dupa 1944 nu prea au mai avut timp sa-l citeasca SI pe P.Istrate,fiind FOARTE ocupati in a pune in practica ceace citisera dansi timp de pest 20 de ani din lucrarile MARILOR invatati ai clasei muncitoare.
(tatal meu,mare communist in ’44, insa totusi odreasla de mic burghez,purta la mana on ceas ‘Doxa’ care ceas s-a stricat din cauza aplauzelor nesfarsite de la sedintele de partid,asociate cu strigatele ‘Stalin-Stalin’.La putin timp dupa ce ceasul a fost reparat,un grup de soldati sovetici,stationati in Cismigiu,mai intai l-au intrebat pe tata ‘katori ceas?” dupa care I-au confiscat ceasul,dupa cunoscutul ‘cantecel’ „davai ceas/davai mosie,haraso,tovarasie”
„Nu, mie maniera mi-e indiferentă, dar visul meu (utopic? 🙂 ) este să mi se răspundă la obiect, nu cu divagaţii.”
Sa intelegem ca doriti un raspuns „Da” sau „Nu”?
„Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”- spune predica de pe munte a lui Isus…
🙂 🙂
@Alexandru Grosu
> Sa intelegem ca doriti un raspuns “Da” sau “Nu”?
Nu, nu asta doresc.
Ce anume doresc rezultă clar din ce am scris; e suficient să citiţi.
Nu va suparati, domnule Leibovici. Ma simt cu „musca pe caciula”. Am scris comentarii la atatea teme „paralele” temelor articolului ca insusi ma mir cum de am „reusit”. 🙂 🙂 🙂
Dl. Leibovici,
trimiterea Dvs. la Paul Hollander (aka Hollander Pali sau dupa caz, Pali bacsi) mai ales la lectia domniei sale in fata unor studenti bulgari reprezinta un exemplu classic al diversitati istorice relative la situatia evreilor europeni.
Imposibil de adus la acelasi numitor comun experientele ‘de viata’ si reactiile aferente lor, comparand realitatile istorice a le unor societati atat de diferite ca cele a le Europei central cu realitatile istorice a le europei de est sau balcanice.
Dvs., Dl.Leibovici continuati sa uitati realitatile:
– evreii fostului imperiu austro-ungar obtinusera drepturi cetatenesti la sfarsitul secolului XIX – cu cca. 50 de ani inaintea acordari unor drepturi similar evreilor din regatul Romaniei la 1927
– evreii imperiului austro-ungar au fost inclusi in alrmata aistro ungara, care armata in timpul ww1 avea rabini de regiment – bunicul meu matern fiind unul dintre acestia
– In comparative cu cel de mai sus, evreii din Romania, in aceiasi perioada, nunumaio ca nu se bucurau de aceleasi drepturi cetatenesti ca restul populatie, insa chair atunci cand uni dintre ei s-au alturat in mod voluntar armatei Romane, jurand credinta regelui Ferdinand (care rege s-a nascut si a murit catholic, refuzand sa adopte religia poporului ‘sau’ – un gest ne discutat nicaeri in istoria Romaniei modern) si sacrificandu-si astfel viata, etc.etc.
– experientele amintite de Pali bacsi si in Ungaria anilor ’50, sub regimul communist ungar (care, dupa cum se stie, il avea in frunte pe Rakosi Matyas elftas) nu sunt caracteristice intregului ‘lagar’ (ce altfel) socialist si ca atare o discutie legata de exemplu sugerat de Dvs. trebue sa considere aceste realitati.
De data asta imi voi explica interventia de mai sus:
a)P.Hollander – evreu ashkenaz si de limba/cultura maghiara, incearca sa explice studentilor bulgari o realitate complect straina ‘publicului’,nunumai in maniera tipica ungureasca (pe care eu o cunosc f. bine,avand ambi parinti exact de aceiashi sorginte/filozofie ca Pali bacsi) un effort,dupa parerea mea, cam futil.
Evreii Bulgariei au fost in exclusivitate sefarzi,bineionteles adaptati societati balcanice,al caror caracteristici nu au avut nimic in comun cu societata austro-ungara.Aceasta,bineinteles, nu inseamna ca povestea vieti lui P.H. nu isi are relevanta sa.Insa trebue mentionat ca evrei ungariei au fost,probabil, grupul de evrei care s-au in cea mai mare masura in societatea ungireasca inconjuratoare.de aici si realitatea faptului ca Ungaria a avut,probaibil,cel mai procentaj de evrei ‘botezati’.Si cu toate ca,deasemenea, Ungaria a promulgat primele legi aintisemite dupa ww1,imediata dupa venire la putere a lui Horthy, evreii Ungariei,in imensa lor majoritate, au dat dovada de o aderanta deosebita la tot cea ce era ungueresc,laolalta cu respectarea traditioilor evreesti.
[Mod.: pentru toţi comentatorii: vă rog să acordaţi mai multă grijă aspectului comentariilor – pentru a le face mai citibile. De ex.: pauză după semnele de punctuaţie, linie goală după paragrafe. Recitiţi şi corectaţi înainte de a posta. Mulţumesc anticipat.]