Intrebare: presupunand, prin absurd, ca ar aparea undeva o comunitate unde fiecare individ are o constiinta minunata, munceste dupa puteri si primeste dupa nevoi, cat de stabila ar fi o astfel de comunitate? Ce se intampla cand apare un element destabilizator cat de mic, cat de slab? Exista corectie, functioneaza un sistem imunitar? Sau o astfel de comunitate este primul pas spre infern?
O poveste ramane o poveste.
Viata micii comunitati era minunata. Oamenii munceau din constiinta, aveau de toate, erau cu totii sinceri si devotati idealurilor comune. Nu existau mincinosi, hoti sau trantori. Fiecare muncea, fara zile de odihna, pentru ca muncea din placere, din dragoste fata de ceilalti. Muncea dupa puterile sale si primea dupa nevoi, din roadele muncii tuturor. Nevoile fiecaruia erau legate de viata simpla de fiecare zi, nimeni nu era pretentios, ba chiar erau apreciati cei cumpatati, modesti, generosi. Nu traiau in belsug, dar aveau tot ce le trebuia ca sa fie multumiti. Erau toti sinceri, buni la suflet si harnici, din generatie in generatie.
Intr-o buna zi, mai degraba o rea zi, s-a nascut o fetita deosebita de restul copiilor. Pe masura ce crestea, ieseau la iveala defecte uitate de generatii: lenea, infumurarea, nesinceritatea, rautatea. Cu toate acestea, cetatenii comunitatii nu intelegeau decat ca e putin capricioasa, delicata, oboseste usor, nepriceputa si mereu intelege gresit ce i se spune. Dar cum lor le placea sa munceasca, erau fericiti sa faca si treburile ei. Dupa marea petrecere campeneasca de primavara, la care toti se cherchelisera, fata cea nepriceputa a anuntat ca va avea un copil din flori. Nimeni nu-si amintea nimic care sa explice situatia, nici ea nu-si amintea, dar sarcina crestea si comunitatea se simtea responsabila. Fata cea nepriceputa facea parte din comunitate si problemele ei erau, desigur, problemele tuturor.
Au decis s-o ajute. Sa-i dea o ocupatie, in ideea ca atunci cand va cunoaste fericirea de a munci va incepe cu timpul sa indrageasca munca si sa devina folositoare. I-au dat o functie inutila, ca sa nu strice nimic. Au pus-o sa pazeasca fantana, care de altfel nici nu trebuia pazita, nimeni nu strica nimic, apa era rece, limpede si din belsug, iar oamenii luau fiecare cat avea nevoie. Sa pazeasca singura fantana a comunitatii, da, era o misiune mobilizatoare, de natura a trezi intr-un om obisnuit constiinta adormita, de natura a trezi in sufletul ei dorinta sincera de a se incadra in societate.
A fost ajutata, i s-a dat un salariu, i s-a dat o casa modesta langa fantana si pensie de ajutor pentru copil din fondurile comunitatii. In schimb, era suficient sa stea pe bancuta, sa mai ajute pe cei veniti sa ia apa, sa vada de curatenie, sa fie atenta la copiii mici care s-ar fi apropiat prea mult, sa faca si alte lucruri marunte pentru a-si merita banii. A cerut salariu mai mare si i s-a dat. A cerut etaj la casa, ca doar ii va ramane copilului, iar membrii comunitatii au muncit si i-au indeplinit dorinta. I s-a dat dupa nevoi si s-a asteptat de la ea sa munceasca dupa puterile sale.
Si asteptarea n-a fost zadarnica. Fata cea nepriceputa rupea buruienile, stergea galeata de praf dupa ce se scotea apa, vopsea fantana in fiecare zi. Oamenii erau fericiti. Banuisera la un moment dat ca fata cea nepriceputa e rea, dar acum intelegeau ca s-au inselat. Si o incurajau in munca. Ii dadeau seminte de flori, cate 2 kg pe zi, pentru ca atat cerea ea, carpe de sters galeata de praf, dar numai matase naturala, cate 10m2 pe zi, ii mai dadeau zilnic 10 kg de vopsea si 10 pensule pentru vopsit fantana, toate astea pentru ca asa cerea ea si trebuia incurajata. Stiau ca exagereaza, dar trebuia inteleasa- era tanara, nepriceputa, preocupata de copil, dar mai ales parea bine intentionata. Ce mai conta putina risipa, daca omul se incadreaza in colectiv? In fond, primea dupa nevoi si muncea dupa puterile ei.
Semintele care nu corespundeau standardelor erau vandute de fata cea nepriceputa, gospodinelor, la un pret acceptabil. Castiga si ea un ban, iar gospodinele se multumeau si cu seminte mai putin bune, din care nu cresteau cele mai drepte tulpinite. Pe nimeni nu deranja ca fata primise semintele pe gratis, ba chiar era privita cu simpatie pentru ca gaseste solutii. Nu deranja ca pe langa fantana nu era nici o floare, pentru ca nici macar o semincioara nu corespunsese inaltelor standarde de calitate pe care numai fata cea nepriceputa le cunostea. Doar gospodinele se mai mirau vazand ca florile cresc foarte frumos in gradina lor si nu prea intelegeau de ce n-ar fi facut-o si langa fantana, dar uitau repede de asta cand copilul fetei nepricepute se juca nevinovat in ulita.
Iar daca semintele nu erau suficient de bune, ce rost aveau uneltele de gradinarit? Fata cea nepriceputa, acum femeia cea nepriceputa, le vindea gospodarilor din comunitate, iar banii si-i oprea ea, pentru ca fiecaruia i se cuvine dupa nevoi, iar femeia cea nepriceputa avea multe nevoi. Crestea un copil, nu avea nici un sprijin, trebuia inteleasa.
Desi vopsea toata ziua la fantana, tot ramanea multa vopsea, pe care o vindea si isi oprea si acesti bani. Desi stergea mereu galetile de praf, tot ramanea multa matase de carpe, ceea ce incepuse sa le bucure pe femeile care puteau cumpara la pret de nimic matase naturala, adica un lux.
Cineva a intrebat-o odata de ce nu da inapoi macar o parte din banii obtinuti pe seminte, pe unelte, pe matase sau pe vopsea. Ori de ce mai cere seminte, daca nu sunt bune? Ori de ce mai cere vopsea, daca tot prisoseste? Ori de ce vrea mereu matase, care costa comunitatea bani grei si pana la urma o cumpara femeile din sat pe un pret derizoriu?. Ori de ce mai cere unelte, daca tot nu le foloseste? Deja fantana ajunsese sa coste atat de mult, incat se hotarase cresterea taxelor locale. Femeia cea nepriceputa s-a suparat, a tipat, a facut scandal, s-a plans la Marele Sfat al Comunitatii, a amenintat ca se omoara si ramane copilul orfan. Cu ce sa-si creasca ea copilul? Ea, o femeie sarmana, fara un sprijin in viata, care munceste din greu la fantana? Singura fantana a satului, ce s-ar face satul fara fantana, ce s-ar face satul fara munca ei neostoita? I s-a dat dreptate, pentru ca muncea dupa puterile ei si trebuia sa i se dea dupa nevoi, iar ea avea nevoie sa aiba dreptate.
Marele Sfat al Comunitatii a hotarat sa-l pedepseasca pe cel care ii ceruse socoteala femeii nepricepute. Nevinovatia lui era recunoscuta de toata lumea, dar era in joc soarta unei femei sarmane, nepricepute, dar cu constiinta inaintata. In plus, a-i da dreptate acelui om ar fi insemnat ca intreaga comunitate a gresit sprijinind-o pe femeia cea nepriceputa, iar comunitatea nu greseste niciodata.
Victoria i-a adus femeii nepricepute linistea de care avea nevoie. Nimeni n-a mai intrebat-o de ce profita de situatia ei ca sa se chiverniseasca. Dupa o vreme, femeia cea nepriceputa avea rochii de matase naturala, era deja bogata din vanzarea pe bani grei a uneltelor, semintelor, vopselei si matasii. Periodic, mai- marii comunitatii erau invitati la ea la masa, din pura amabilitate, fara nici o obligatie. Intamplator, se simteau bine si incepusera sa se invite si singuri. Tot intamplator, dupa ani si ani de prosperitate, femeia cea nepriceputa avea mai multi copii din flori, care lucrau toti la fantana.
Importanta apei pentru comunitate si necesitatea de a-i incadra in societate pe toti copiii ei din flori au pus-o pe femeia nepriceputa in situatia de a solicita infiintarea unor functii de mare raspundere: responsabil cu galeata, supraveghetor de lant, paznic de zi, paznic de noapte, sprijinitor de cana, responsabil cu gustul apei, responsabil cu cantarirea apei, vopsitor sef, iar pentru ea a cerut functia de Director General Resurse Hidro, cu trei Directori Adjuncti, Secretariat General, masina pentru deplasari in perimetru urban si masina de teren cu soferi titulari, soferi de rezerva si Sef Coloana Auto. Apa era o resursa atat de importanta, incat nimeni nu avea voie sa o risipeasca, nimeni nu avea voie sa puna in pericol intreaga comunitate printr-un consum exagerat si pentru asta ea, specialista in apa, avea nevoie de buni profesionisti alesi de ea, cetateni de incredere, proprii ei copii, a caror existenta e de pe acum dedicata lucrului la fantana, singura sursa de apa, ce s-ar face comunitatea fara apa?.
Femeia cea nepriceputa s-a priceput la intocmit liste cu cetatenii pe familii si grupe de varsta, s-a priceput la facut ratii la apa, la planificarea zilelor si orelor cand poate lua apa fiecare familie. Au existat proteste, dar femeia cea nepriceputa s-a priceput sa raspunda ca este in interesul tuturor sa nu vina la fantana mai des decat e necesar (avantaje de necontestat: mai mult timp liber, evitarea supraaglomerarii cailor de acces, reducerea uzurii la talpa de pantof), sa nu se stea la coada, sa stie fiecare cum sa-si dozeze cantitatea de apa in activitatile gospodaresti pentru a optimiza raportul consum/ satisfactie.
Totul era planificat, verificat, contabilizat, iar de asta se ocupau copiii femeii acum pricepute, sotii sau sotiile lor, copiii lor, nasii, socrii, soacrele… Toti erau platiti din banii comunitatii.
Planificarea se facea stiintific, riguros. Cine dorea sa se inscrie la apa se inscria mai intai in audienta la responsabilul cu planificarea, depunea o cerere insotita de acte doveditoare in copie legalizata prin care sa demonstreze numarul de membri ai familiei, data ultimei programari, cantitatea de apa consumata trimestrial, acordul responsabilului de strada si recomandare de la medic ca nu are alergie la microorganismele specifice apei din fantana. Unii au pretins ca se cer prea multe acte, dar femeia cea priceputa a rezolvat problema, infiintand chiar in casa vecina un notariat, un cabinet medical si o firma de consultanta pentru intocmirea dosarului de solicitare a programarii la apa.
S-au creat pe parcurs noi locuri de munca la Biroul Planificare Consum Hidro (obiect de activitate: liste de cereri), la Biroul Aprobare Hidrodosar (obiect de activitate: analiza posibilitatilor de aprobare a cererilor), la Serviciul de Analiza Complexa Resurse Adancime Fantana (obiect de activitate: masurarea lantului), la Sectia Tehnica de Intretinere Hidrocontainer (obiect de activitate: galeata) si la multe alte compartimente de mare utilitate, unde au fost angajate persoane cu un inalt simt civic, recomandate de femeia tot mai priceputa.
Toti cei care contribuiau la managementul resurselor de apa au fost, inca de la inceput, platiti din banul public, dar femeia cea priceputa a cerut sa se introduca o taxa pe litrul de apa, pentru a se reduce presiunea fiscala de pe umerii comunitatii. Pentru o prima etapa, s-a acceptat ca, experimental, sa nu se reduca inca bugetul alocat de comunitate, iar banii din taxa pe litrul de apa sa se constituie ca fond special la dispozitia femeii pricepute, care stia cel mai bine sa gestioneze resursele financiare. Si situatia nu s-a mai schimbat, pentru ca de fiecare data cand cineva propunea sa se ia o decizie finala, femeia cea priceputa dezlantuia scandalul, iar pe strazi manifestau spontan cetateni care o sustineau. Interesant era in timpul manifestatiei nu mai gaseai pe nimeni la locul de munca de la fantana, dar coincidenta trecea neobservata.
Oamenii incepura sa simtea lipsa apei, dar erau multumiti ca importanta resursa era gospodarita cu grija, cu exigenta si competenta. Ba mai mult, se si exporta apa, spre mandria intregii comunitati. Ciudat, oamenii erau tot mai saraci, apa se dadea pe bani grei, iar din cauza unor erori inerente pionieratului in procesarea informatica, incepura sa se formeze cozi interminabile de fericiti care obtinusera, dupa alte cozi interminabile, aprobare. Viata imbelsugata de odinioara devenise amintire. Cei tineri n-o stiau decat din povesti, cei batrani incepusera sa uite si tuturor li se parea ca viata de acum este cea normala.
Lipsa apei nu era resimtita de cei care lucrau sub o forma sau alta la fantana, condusi de femeia cea priceputa. Evident ca beneficiau de gratuitate la apa si nici nu aveau ratie. Ba chiar, se laudau la prieteni ca au destula apa sa-si spele zilnic toate animalele domestice. Cand mergeau in vizita, nu se mai oboseau sa cumpere cadouri, duceau in dar o sticla cu apa. Asa au ajuns sa devina o mica elita a comunitatii, sa fie in topul monden, sa manance gratis opt zile pe saptamana.
Nevoia i-a facut pe multi sa ceara un pic de apa peste mica ratie, sa ofere bani sau orice altceva si asa a aparut coruptia. Femeia cea priceputa a strigat „Jos coruptia!” si a infiintat o militie populara, condusa de copiii ei si familiile lor. Intr-o zi s-a raspandit zvonul ca s-a furat apa. Nimeni nu vazuse nimic, in afara de femeia cea foarte priceputa si de copiii si nepotii ei, dar nimeni nu i-a contrazis, pentru ca ei aprobau aprobarile de luat apa. Speriata, comunitatea a platit din greu un gard electrificat, instalatii de supraveghere si alarmare, ca si armament modern pentru tanara militie salvatoare.
Intreaga comunitate a rasuflat usurata cand femeia cea foarte priceputa le-a dat voie copiilor si nepotilor ei din militia populara sa verifice suspectii, sa faca dosar fiecarui cetatean, sa ancheteze orice posibil hot de apa, sa pedepseasca fara mare judecata orice presupus dusman. Comunitatea a stiut ca au fost pedepsiti si nevinovati, dar era mai bine asa, decat sa riste scaparea printre degete a dusmanului. Iar dusmani apareau mereu.
Intr-o zi, cineva a gasit apa, a descoperit, din pura intamplare, un izvor in gradina casei. Vestea cea mare s-a raspandit in toata comunitatea, de acum apa nu mai trebuia sa fie o problema! Toti veneau la el, luau apa repede si gratis, fericirea reaparuse printre oameni. Dar militia populara, supraveghetorii, aprobatorii, au navalit in curtea lui, au evacuat pe cei veniti la apa, iar pe cel care gasise izvorul l-au arestat si l-au anchetat. De ce n-a raportat organelor in drept? De ce a raspandit zvonuri? In ce scop gasise apa? Cine l-a platit? Cine l-a ajutat si de ce? Cata apa a consumat ilegal? A fost condamnat si executat cu toata familia, iar comunitatea a aflat nu exista indurare pentru complicii dusmanilor.
S-a amenajat izvorul pe banii comunitatii, a fost ingradit, supravegheat, s-au recalculat ratiile si cu toate ca existenta noii surse de apa ar fi trebuit sa conduca la cresterea ratiilor, acestea au scazut. Expertii in statistica adusi de la Directie au explicat ca media a crescut, ca numai in cazuri izolate ratia a scazut, spre binele si sanatatea fiecaruia, in acele situatii perfect justificate de datele biologice individuale si de consumul excesiv din perioada anterioara. Nimeni nu cunostea pe cineva caruia sa-i fi crescut ratia, dar erau prea preocupati sa se aseze la coada la aprobare.
Membrii comunitatii deja nu mai credeau nimic. Desigur ca femeia cea foarte priceputa era rea, lenesa, hoata, mincinoasa, dictatoare. Desigur ca toti acolitii ei erau corupti. Desigur ca omul care gasise izvorul era nevinovat, ca fusese pedepsit degeaba, iar pedepsirea intregii familii facea nedreptatea strigatoare la cer. Pe de alta parte, insa, femeia cea foarte priceputa era puternica, nu se punea nimeni contra ei! Cel care gasise izvorul nu putea mai bine sa raporteze? N-ar fi patit nimic, nici el, nici familia lui. Dar nu! S-a lacomit, a vrut apa numai pentru el, atunci de ce sa-l plangem? Isi merita soarta, ba chiar si nevasta-sa aia grasana, de unde se imbuiba ea cand toti erau saraci? Plozii aia galagiosi, sa-i regrete cineva? Ce au urmarit cand au chemat pe toti la apa, sa-i expuna anchetelor? Lasa, ca e mai liniste acum si e mai bine!
Femeia cea foarte priceputa a constatat ca lucrurile s-au miscat perfect fara ea. Ca n-a fost nevoie sa miste un deget. Chiar si-a dat seama ca ea nu l-ar fi condamnat pe amaratul care descoperise un izvor. L-ar fi mutat intr-o casa mai mare, ca sa nu comenteze, i-ar fi dat apa gratis un an, doi, si ar fi confiscat izvorul. Daca accepta, bine, daca nu, l-ar mai fi tinut sa dea niste declaratii pana i-ar fi trecut si lui prin cap ca tacerea e de aur.
Femeia cea foarte priceputa a inceput sa inteleaga ca indivizii din comunitate, tot alergand dupa aprobari, tot asteptand portia, tot rabdand de sete, tot dand spaga pentru fiecare sorbitura, tot invidiindu-i pe supraveghetori, tot tanjind dupa traiul aprobatorilor, tot luptandu-se intre ei pentru un loc la ratie, tot catand solutii viclene care sa le aduca o cana de apa in plus, s-au transformat in turma, din turma in haita, s-au inrait, au inceput sa puna la loc de cinste tocmai acele defecte pe care ea si le ascunsese o viata. Si-a dat seama ca nu mai e nevoie sa-si numeasca apropiatii in functii importante, pentru ca orice individ ales la intamplare s-ar incadra plin de satisfactie si gadilat la orgoliu, in sistem. Femeia cea rea putea fi linistita. De acum, nu mai avea nevoie sa minta.
Dar, spre norocul ei, s-a mai gandit putin. Si-a dat seama ca luptand o viata intreaga impotriva adevarului, l-a pierdut undeva, intr-un trecut imposibil de inteles azi. Si abia acum, cand lupta era castigata, si-a dat seama ca ea, tocmai ea, ramasese cel mai sincer om din comunitate, ca rautatea ei era intrecuta de a oricui. Tot traind in minciuna, tot supravietuind prin minciuna, nimeni nu mai dorea si nu mai intelegea adevarul si bunatatea, dar il toti le recunosteau instinctiv si le ucideau ca pe cel mai mari dusmani.
Pentru a duce o existenta imbelsugata fara sa munceasca, femeia cea rea nu mai avea nevoie sa minta, ajunsese acolo unde isi dorise de la inceput, se bucura de tot ce dorise de la inceput.
Dar se cutremura intelegand ca avea nevoie de minciuna pentru a supravietui, ca ea, cea mai puternica, ar fi fost zdrobita fara remuscari. Pe vremuri, avusese de ales. Putea alege adevarul si ar fi avut o viata simpla, linistita, senina, dar lipsita de bogatie si trandaveala. Putea alege minciuna, ca sa traiasca perfect exploatand buna- credinta a celorlalti. Si a ales.
Azi, nu mai putea alege. Saraca sau bogata, harnica sau trandava, sluga sau stapan, ca sa traiasca avea nevoie sa minta, asa cum oamenii au nevoie de apa.