caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Caii… pictorilor

de (23-9-2012)

Calul a fost din totdeauna unul din animalele preferate ale pictorilor. Poate pentru că e graţios, inteligent, poate din cauză că a însoţit omul în toate activităţile sale paşnice sau nu… În scenele de luptă, apare ca un personaj principal. E nelipsit din tablourile consacrate eroilor victorioşi, dar e frecvent şi în scenele rurale sau de întreceri pe hipodrom.

Expresioniştii germani au văzut calul în culori nefireşti, nenaturale. Până şi Paul Gauguin şi-a întitulat unul din tablouri “Calul alb”, dar i-a dat în final o nuanţă verzuie, ceea ce l-a făcut pe cel care comandase lucrarea s-o refuze…

Paul GauguinFranz Marc a pictat un cal albastru, plasându-l într-un peisaj galben roşu, cea ce conferă profunzime imaginii.

Franz MarcDe Chirico a pictat nişte armăsari semeţi, pe care i-a botezat antici, conferindu-le prestanţă metafizică şi mister.

Giorgio de ChiricoLa Nahum Gutman calul apare adesea încălecat de om sau înhămat la o trăsură. De fiecare dată, animalul e tratat cu respect şi se scoate în evidenţă nobleţea sa, într-un timp când nu bolidul mecanic ocupa primul loc. La cursele de cai, pe hipodrom sau în zilele de sărbătoare, vedem calul din nou ca prieten şi tovarăş al omului, făcând parcă corp comun în încercarea de a ocupa un loc fruntaş în întrecere.

Nahum GutmanŞtefan Luchian are frumoase tablouri cu călăreţi,

Ştefan Luchiancu nimic mai prejos decât numeroasele scene ale lui Degas consacrate echitaţiei.

DegasPegasus, calul senator al împăratului Caligula, calul lui Făt Frumos din basmele româneşti, caii lui Jonathan Swift în Aventurile lui Gulliver, Rosinanta lui Don Quichotte în opera lui Cervantes şi atâţia alţii sunt tot atâtea ipostaze în care imaginaţia oamenilor a fost stimulate de acest animal fabulos.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Georgia O’Keeffe, mama modernismului american.

Born near Sun Prairie, Wisconsin, O'Keeffe first came to the attention of the New York art community in 1916, several...

Închide
3.145.153.143