caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Secundele mele



 

Aşteptând furtuna

de (28-8-2011)

Tocmai mă obişnuisem cu ideea că am uitat de uraganele din Florida, însă roata furtunilor, a înverşunării lui Okeanos, nu are frontiere.

Fenomene naturale neobişnuite deschid noi întrebări la care nu mai găsim răspunsuri.

Azi m-am prezentat la serviciu, ca în oricare altă zi.

În supermarket clienţii se îmbulzesc cumpărând provizii de apă, conserve, pâine, baterii de parcă s-ar anunţa sfârşitul lumii.

New York-ul se pregateste de uragan

New York-ul se pregateste de uragan

Mi-am amintit de zilele petrecute la ţară, fără curent electric, de neajunsurile unui cătun pierdut pe hartă.

Mi-am amintit de zilele în care se lua curentul, la cele două ore emisiuni tv şi la atâtea altele.

Panica domneşte şi chiar grozăvia câtorva rânduri azvârlite în apa mass-mediei.

Sunt la câteva mile de Washington DC, în presa românească se scrie că am rămas fără curent.

La ora actuală, unda de şoc a furtunii nu a ajuns încă aici.

Adriana, văruţa din Tel Aviv, se află în  concediu în  New York. Ironia destinului să fugi de atentatele din Israel şi să te afli în  plină evacuare în  Manhattan.

Vorbim la telefon.

Îmi amintesc că fiul meu, în  copilărie, colecţiona lanterne precum bunicul lui. Pe la sfârşitul anilor ’90 în,  Montreal, o iarnă cumplită a lăsat metropola fără curent electric câteva zile.

Sebastian şi-a etalat lanternele, ca pe nişte trofee rare.

Nu vă spun cât de mult a bucurat lumina aceea…

Revenind de la serviciu, am parcat maşina într-un loc ferit de eventualii copaci doborâţi de furtuna.

Am găsit în  portbagaj o lanternă păstrată de peste doi ani, gândindu-mă că îmi va fi de folos cândva.

Câteva sticle cu apă plată, fructe şi o lanternă. Zâmbesc şi mi-aş dori să pot picta aceasta natura moartă.

Rafalele de vânt se înteţesc, va fi multă ploaie.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
REGIMUL DE SLĂBIRE

- Mi-aduc aminte că, în urmă cu mai mulţi ani, am urmat un regim de slăbire, numit şi de alimentare...

Închide
18.116.89.70