Continuare. Partea I-a v. aici.
Abstract. Evul Mediu reprezintă apogeul istoriei vechii Taurida, în contrast cu evoluția regiunilor din proximitatea sa nordică și estică. Dacă stingerea dinastiei Macedonene marca intrarea Imperiului Bizantin în etapa unei istorii defensive, în care doar interesele divergente ale competitorilor și caracterul specific al succesiunii la tron care asigura ascensiunea unor leaderi capabili au prelungit existența acestui continuator al ideii imperiale până la jumătatea secolului al XV-lea, iar Rusia Kieveană evolua asemenea statelor slave și scandinave spre o confederație de centre regionale angajate în competiție pentru controlul formal al Kievului, Crimeea a capitalizat beneficiile conferite de deschiderea maritimă, restabilind contactele cu dinamica lume a republicilor italiene, dar și proximitatea stepelor care procurau resursa umană esențială pentru stabilitatea statelor Orientului Apropiat. Succesiunea de restaurații și crize din acest din urmă areal avea să genereze în preajma căderii Constantinopolului prima structură politică avându-și centrul de greutate în peninsulă și care a devenit unul din factorii de prim ordin în raportul de forțe din estul Europei.
Între clanurile turcice și coloniile genoveze
Succesul integrării rușilor în ordinea lumii creștine guvernate spiritual de patriarhul ecumenic de Constantinopol și nominal de împăratul bizantin nu a însemnat stabilirea unui condominium ruso-bizantin în Crimeea, în succesiunea vechii pax chazarica. Chiar dacă succesorii lui Vladimir cel Sfânt nu s-au confruntat cu răscoale păgâne de amploarea celor pe care istoricii le-au consemnat în Ungaria contemporană(1), opțiunile personale și practicile succesorale ale slavilor și varegilor au prilejuit izbucnirea unor lupte dinastice în mijlocul cărora și-a aflat originea cultul sfinților naționali ai rușilor, cnezii Boris și Gleb(2), dar și primele episoade ale seriei de conflicte cu polonezii, motivate de sprijinul acordat de noul rege Boleslav Hrobri (992-1025) ginerelui său Yaropolk. Stepele din proximitatea nordică a Crimeii devin teatrul migrațiilor succesive a clanurilor turcice, în care pecenegii sunt înlocuiți la începutul secolului al XII-lea de uzi, care preced cariera spectaculară a cumanilor în istoria Europei Centru-Orientale și a Orientului Apropiat.
Din acest punct de vedere, Crimeea este conectată cu evoluțiile din spațiul extra-carpatic, în care structurile instituționale menționate de cronistica vremii și puse de istorici în legătură cu populația autohtonă sunt antrenate în relații specifice cu centrele de putere de la nordul Mării Negre. Acestea din urmă nu s-au dovedit superioare celor edificate de populațiile primului val al migrațiilor(3), concluzie demonstrată de faptul că înfrângerea militară coincide cu dispariția din istorie. Astfel ultima mențiune a pecenegilor în sursele bizantine este marea lor incursiune în themele bizantine din sudul Dunării, încheiată cu înfrângerea de la Lebunion, eveniment care va însemna consolidarea dinastiei Komnenos la conducerea Imperiului Bizantin(4).
Apariția cumanilor și osmoza între autoritatea hanului, adunările tribale și inițiativele autonome ale unor clanuri s-a dovedit mai durabilă decât precedentele, iar frecventa lor implicare în litigiile dintre cnezii ruși, dinaștii maghiari și pretendenții bizantini au inspirat inițiativele misionare ale Sfântului Scaun, inițiate prin intermediul ordinelor mendicante, dominicanii și franciscanii stabiliți în Ungaria, iar odată cu succesul Cruciadei a IV-a, sub auspiciile unei episcopii sufragane a scaunului primațial de Strigoniu (Esztergom). În aceste circumstanțe, nordul Crimeii devine baza de putere greu accesibilă a Cumaniei Albe și implicit punctul de plecare a unor raiduri în teritoriile cnezatelor din sud-vestul Rusiei, iar zona litorală împărtășește destinul Bizanțului, de la prosperitatea economică datorată ultimilor împărați macedoneni la criza provocată de instabilitatea politică și primele semne ale decadenței, odată cu apariția turcilor selgiucizi care în urma victoriei de la Mantzikert devin un factor de presiune asupra posesiunilor bizantine din Anatolia și înființarea statelor cruciate în primele decenii ale secolului al XI-lea.
O mai bună cunoaștere a realităților bizantine datorită contactelor generate de mobilitatea sporită a populației Occidentului medieval ca urmare a cruciadelor(5) a însemnat și aprecierea oportunităților pe care vulnerabilitățile imperiului grecilor le puteau oferi unei lumi care regăsea disponibilitățile spre expansiune și competiție. Cercetările medieviste au privilegiat analiza faliilor confesionale și mai recent a conflictelor etnice generate de încercările Sfântului Scaun de a reface unitatea Christianitas în paradigma propriei ecleziologii, dar de o însemnătate comparabilă măcar pentru invalidarea prejudecăților legate de Evul Mediu sunt concesiile pe care deținătorii puterii din lumea bizantină sunt nevoiți să le facă în raport cu promotorii economiei de schimb. Una din sursele stabilității de care s-a bucurat imperiul în primele șapte secole ale existenței sale au fost politicile sale economice constând în controlul strict al statului asupra activităților comerciale și a monopolului pe care l-a impus asupra relațiilor comerciale cu Orientul.
Ascensiunea republicilor italiene, mai ales a Veneției și Genovei, crea premizele competiției pe o piață în expansiune, iar în această concurență trebuie identificată motivația suportului acordat cruciaților. Porturile bizantine tentau comunitățile de comercianți și bancherii italieni, iar dificultățile financiare i-au obligat pe dinaștii bizantini să inaugureze o politică mai flexibilă în raport cu acestea din urmă. Porturile din Crimeea devin astfel obiectul predilect al interesului genovezilor, care în contextul dezagregării puterii bizantine sub loviturile cruciaților latini în 1204 vor transforma portul Caffa în centrul unor activități în egală măsură politice și lucrative. Un alt eveniment semnificativ pentru echilibrul politic din regiune a constat în secesiunea regiunilor din nordul Asiei Mici, unde nepoții lui Andronic Komnenos (1183-1185), figură care a inspirat criticile cronicarilor bizantini și entuziasmul trubadurilor, Alexios și David Komnenos, vor forma așa-numitul Imperiu al Trebizondei, cu sprijinul militar al mătușii lor materne, regina Tamar a Georgiei, interesată în apariția unui stat-tampon care să separeu posesiunile sale de sultanatul selgiucid.
Existența acestui stat care a înglobat parțial Crimeea a urmat coordonate similare cu restul succesorilor Bizanțului(6) și chiar dacă precaritatea poziției geografice și a resurselor economice l-a împiedicat să ia parte la lupta pentru Constantinopol, suveranii săi s-au considerat deținătorii legitimi ai demnității imperiale, numindu-se în documentele proprii Megas Komnenos. Menținerea acestei fragmentări jurisdicționale a fost favorizată indirect de apariția mongolilor în așa-numita Deșt-I-Kipciak, care prin sedentarizarea parțială în regiunile de uscat ale Crimeii odată cu victoria asupra coaliției ruso-cumane de la Kalka, îi vor conferi caracteristicile etnice pe care le-a păstrat până când intervenția brutală a statului totalitar le va modifica prin represiune organizată(7). Integrarea regiunii în ulusul care a revenit descendenților lui Djuci, cel mai vârstnic dintre fiii lui Ghinghiz-Han, a însemnat începutul unei perioade de înflorire economică și expansiune demografică, fapt atestat de cercetările arheologice și de relatările călătorilor arabi și italieni. Resorturile acestei prosperități au constat într-un mix de circumstanțe politice și geografice.
Noile raporturi de forțe stabilite odată cu instituționalizarea diviziunilor din lumea mongolă au presupus stabilirea unei alianțe a Hanatului Hoardei de Aur cu sultanatul mameluc al Egiptului, fondată pe ostilitatea comună față de Ilhanizii descendenți ai hanului Hulagu, dar mai ales pe interdependența funcțională. Specificul economic și nevoia de resurse militare ale Egiptului(8) impuneau apelul la resurse umane procurate prin comerțul cu prizonieri obținuți în urma campaniilor militare ale Hoardei și tranzacționați prin intermediul coloniilor genoveze. Crimea devine astfel placa turnantă a unor activități extrem de prospere, dacă nu tocmai onorabile, chiar pentru standardele morale ale vremii, dar această evoluție va fi afectată de criza structurală pe care a cunoscut-o extremitatea apuseană a ulusului Djucid.
Hanatul Crimeii și supraviețuirea la un nou zenit
Descompunerea relativ rapidă a unei forțe socotită de exponenții elitei intelectuale europene drept o amenințare la adresa existenței Christianitas continuă să genereze controverse istoriografice, autorii interesați căutând explicații în cutumele care guvernau conduita clanurilor mongole, în incompatibilitățile create între elementele sedentarizate și promotorii nomadismului tradițional sau în structura etnică a populațiilor translatate în stepele ponto-caspice. Efectele acestor falii s-au materializat în izbucnirea unor conflicte endemice între așa-numita Hoardă Albă și cea Neagră, ultima controlând și Crimeea și aflată din 1360 sub conducerea efectivă a emirului Mamai, în degradarea puterii hanului la poziția de instrument politic în mâinile unor conducători militari și în abandonarea toleranței față de activitățile economice ale comercianților genovezi(9).
Izbucnirea unor conflicte între foștii aliați a prilejuit reintrarea Crimeii în istoria rușilor, aici găsindu-și sfârșitul emirul Mamai, primul leader mongol care pare să fi conștientizat riscurile generate de consolidarea puterii Marelui Cnezat al Moscovei, refugiat la Soldaia în urma înfrângerii suferite în fața hanului Toktamiîș. Succesiunea ulterioară a evenimentelor sugerează un joc de sumă 0, în care victoria rușilor de la Kulikovo este urmată de restabilirea unității Hoardei de Aur și un confuz asediu al Moscovei, Hoarda fiind destructurată la rândul ei de campaniile lui Timur Lenk din 1391 și 1395(10), iar ultima încercare de refacere a unității vechiului ulus sub conducerea emirului Edigu se sfârșește prin secesiunea definitivă a hoardelor aflate în regiunile frontaliere. Geografia intervine și de această dată în destinul Peninsulei Crimeea, mai puțin expusă raidurilor din stepele răsăritene în comparație cu centrele de pe Volga și cu un acces mai facil la resursele dinamismului economic, odată cu intrarea Mării Negre sub controlul unui nou actor cu ambiții imperiale, statul sultanilor otomani din Asia Mică.
Cucerirea Constantinopolului este urmată de asumarea unei active politici de expansiune în Marea Neagră, pe durata căreia sunt ocupate Caffa genoveză și Mangupul, precum și Imperiul Trebizondei care căutase în apropierea de Uzun Hassan o cale de salvare printr-o alianță dinastică, rămasă în amintirea posterității prin aceea că protagoniștii au fost antecesorii șahului Ismail I, fondatorul Iranului safavid. Stabilirea autorității otomane în zona litorală a Crimeii a favorizat stabilizarea politică și în zonele nordice ale peninsulei, unde unul din numeroșii descendenți ai dinastiei Ghinghiz-hanide, Hadji Ghirai, va fonda așa-numitul Hanat al Crimeii, aflat inițial în alianță cu Polonia-Lituania și cu Moldova lui Ștefan cel Mare. Momentul-cheie în stabilizarea acestei structuri supraviețuitoare a puterii mongole a fost domnia fiului acestuia Mengli Ghirai, primul han care acceptă suzeranitatea sultanului otoman.
La jumătatea secolului al XV-lea, Crimeea își regăsea vechea stabilitate sub auspiciile celor două forțe care-și împărțeau guvernarea mării și a stepei, unite de solidarități pragmatice și confesionale.
Va urma…
Referinţe
1. Pentru detalii, vezi Engel Pal, The Realm of Saint Stephen. A History of Medieval Hungary, 895-1526, London-New York, 2000, p. 53-61.
2. Vassily Kliucevski, History of Russia, vol. I, London, 1911, p.32-36.
3. Pentru relațiile între migratori și autohtoni pe durata primului val al migrațiilor, vezi Lucien Musset, Les Migrations. Le premier assaut, Paris, 1972, p. 103-112.
4. Vezi Ana Comnena, Alexiada, trad. Maria Marinescu, note de Nicolae Șerban-Tanașoca, vol. I, Editura Minerva, București, 1977, p. 192-196. Autoarea bizantină îi menționează printre participanții la incursiunile din Balcani și pe Daci, dar aceștia pot fi cu greu identificați cu românii, câtă vreme cariera acestora din urmă în rândul strămoșilor inventați de autorii națiunilor europene concurează doar mitul originii troiene a francezilor.
5. Pentru detalii, vezi Jaques Le Goff, La civilisation de l’Occident medieval, Paris, Fayard, 1964, p. 32-37.
6. Pentru detalii, vezi Stephen Runciman, Căderea Constantinopolului, București, 1992, p. 29-41.
7. Pentru perspectiva rușilor asupra bătăliei de la Kalka (1223), vezi The Chronics of Novgorod, 1016-1471, Royal Historical Society, London, 1914, p. 228-231.
8. Pentru importanța captivilor cumani în succesele militare ale Egiptului mameluc, vezi Victor Spinei, Marile migrații în estul și sud-estul Europei, secolele IX-XIII, Iași, 1999, p. 147-153.
9. Pentru o analiză documentată referitoare la politica economică a Hoardei de Aur, vezi Virgil Gogâltan, Mongolii și Marea Neagră, București, 1998, p. 112-126.
10. A. Iakubovski, B. Grekov, Hoarda de Aur și decăderea ei, București, 1959, p. 189-194.
Am o nelămurire. Aţi scris în comentariile din prima parte: „Vin tătarii!!!” şi vorbiţi în articol despre mongoli.
Când am citit despre istoria Rusiei, îmi amintesc că se vorbea în ea deseori despre invadatori şi cuceritori mongoli.
În şcoală, la istoria României, am aflat despre hoardele tătarilor, care pustiau periodic zonele dunărene.
Este vorba despre acelaşi popor, cunoscut sub două nume diferite? În caz afirmativ, de unde vine această diferenţă?
Interesanta intrebare ! Ea rezoneaza cu tangenta mongoloida nu numai cu tatarii, ci si cu multe popoare din Uniunea Europeana de azi, care daca ar fi sa fie trimisi „acasa” – la origini – ar creste densitatea populatiei din Siberia si Mongolia de azi !
Până ce o să primiţi un răspuns profesionist şi competent de la Distinsul si Stimabilul autor, Domnul Soporan, îmi permit să observ că doar din punct de vedere rasial există o legătură între mongolii originari din Asia proto-chineză, dar geneza populaţiei tătare, ca şi a puzderiei de populaţii cu ochi îngustaţi(!), începând cu triburile din Siberia Nordica îndepărtată şi până în Ungaria, Estonia şi Finlanda, au origini derivate din grupele etnice de bazą: mongolă, bulgară şi tiurcă. În speţă, formarea populaţiilor tătare este disputată chiar între specialişti ca având origine bulgară (Bulgaria Voljana – de pe Volga), dar majoritatea o atribuie ramurii tiurce. Este doar o părere personală, pentru că în realitate origini „pure” nu prea există, categoriile sunt stabilite arbitrar, în funcţie de ce perioada de etnogeneză se ia în consideraţie, din cauza că oricând se poate pune la îndoială originea unui popor prin extinderea perioadei de timp care se ia în consideraţie asupra originilor… Înseşi baza rasială -„mongolă”- o pun chinezii la îndoială, prin pretenţiile lor asupra dreptului teritorial asupra Siberiei – de la Amur până la polul nord !
Din considerentele de amator de istorie care sunt, sugerez ideea că dreptul teritorial revendicat pe principii etnico-teritoriale nu are o baza naturală, baza naturală trebuind sa fie absurditatea pretentiei omului planetar in general asupra bucătii d epamant pe care s-a asezat! Exista un singur pămănt – Terra, si o singură natiune – OMUL.
Răspund cu plăcere ultimelor observații ale cititorilor!
În primul rând, în legătură cu întrebarea domnului Sfartz, precizez că mă refeream la Olga (Helga), văduva cneazului Igor și cea care a inițiat prima tentativă de convertire a rușilor. Cariera extraordinară a acestei suverane este unul din argumentele aduse pentru susținerea teoriei originii scandinave a elitei sociale ruse, pe care cu siguranță o cunoașteți mai bine decât mine.
În ceea ce privește observația domnului Manta, tătarii sunt la origine unul din componentele familiei de clanuri reunite sub etnonimul mongol, mai cunoscuți pentru națiunile europene datorită participării lor la invazia din 1240. Componenta mongolă inițială a cunoscut transformări de proporții pe durata celor câteva secole care au urmat sedentarizării lor în stepele ponto-caspice, mișcarea lor antrenând clanuri turcice și iraniene, iar sedentarizarea parțială a implicat toată gama de relații cu comunitățile slave, românești și maghiare din proximitate. Unii istorici apreciază că în cazul tătarilor avem de-a face cu un fenomen similar cu cel al bulgarilor, în sensul asimilării tătarilor în masa populației cumane, cu supraviețuirea etnonimului inițial, dar mobilitatea specifică lumii stepelor impietează asupra acurateței unor observații făcute cu ajutorul geneticii. În legătură cu cumanii, merită menționat faptul că hanii acestora au contractat căsătorii cu principese arpadiene, iar prin intermediul acestora s-au conectat cu majoritatea dinastiilor europene ale vremii.
O ultimă observație în legătură cu remarca lui [despre?/Mod.] Vladimir, este puțin probabil ca informația legată de cercetarea inițiată asupra confesiunilor națiunilor vecine să fie adevărată, evenimentele aveau loc totuși în secolul al X-lea. Veselia rușilor este un loc comun în cadrul propagandei antiruse, dar astfel de referiri putem găsi la fiecare națiune, în legătură cu inamicii săi. Francezii utilizează calificative similare în legătură cu englezii, germanii îi tratează la fel pe polonezi după Grunwald etc. Totuși, fiecare națiune are procentul său de „veseli”, de creatori și de asceți.
@Florian Dumitru Soporan
Scrieţi:
> Veselia rușilor este un loc comun în cadrul propagandei antiruse
Faceţi referire la ce a scris Sfartz Pincu aici http://acum.tv/articol/78581/#comment-164564
Citez:
>> raspunsul cneazului Vladimir dat cererii de islamizare a Rusieí: „Rusia se veseleste prin a bea” !!
Da, desigur, afirmaţia despre pasiunea pentru băutură a ruşilor a devenit un clişeu. Numai că citatul adus de dl. Sfartz este dintr-un vechi letopiseţ rus, „Cronica timpurilor trecute” (Povest’ vremennâh let), datat circa 1115. Dacă este aşa, atunci ce numiţi dumneavoastră „propagandă antirusă” este chiar de origine rusă şi este veche de aproape un mileniu… Nu este o recentă ticluire a oficinelor de peste ocean…
Să revenim. Din păcate, în spatele clişeului se află o tristă realitate, cu grave repercursiuni sociale şi demografice, mai grave decăt la alte popoare, respectiv culturi, „băutoare”, ca să zic aşa. Această tristă realitate nu va dispare prin incantaţii „propagandă antirusă, propagandă antirusă” !!
Am citit recent despe o tendinţă apărută de 10-20 de ani: numeroase rusoaice preferă să-şi ia bărbaţi chinezi, deoarece aceştia nu beau, nu-şi bat nevestele, sunt mult mai fideli şi mai muncitori. De fapt fenomenul nu este o noutate absolută: înainte de 1990 (dar poate încă şi acuma) erau căutaţi, din aceleaşi motive, şi bărbaţii evrei…
@Florian Dumitru Soporan
Mulţumesc pentru răspuns.
> În ceea ce privește observația domnului Manta, tătarii sunt la origine unul din componentele familiei de clanuri reunite sub etnonimul mongol, mai cunoscuți pentru națiunile europene datorită participării lor la invazia din 1240.
Wikipedia în engleză confirmă spusele dv.: The terms Tatars or Tartars are applied to nomadic Mongolic peoples who, themselves, were conquered by Mongols and incorporated into their horde. They were mainly composed of Kipchaks-Cuman people.
Aş dori să aflu ce părere aveţi despre afirmaţia din Wikipedia în limba română:
„O diferență fundamentală dintre mongoli și tătari constă azi în religiile diferite pe care aceștia le-au îmbrățișat: în timp ce mongolii practică budismul de orientare lamaistă, tatarii sunt musulmani suniți”.
@Sfartz Pincu
> din linkul indicat de Dvs. am retinut ceva fundamental …
Nu-mi vine să-mi cred ochilor !!! Tocmai dv. să vă referiţi la Wikipedia ???
😉 😉 😉
Stiti juramantul dat de martori: „… adevarul si TOT adevarul…”. Wiki spune adevarul !
@Sfartz Pincu
> Wiki spune adevarul !
Ei, asta nu-i chiar aşa… Lucrurile sunt ceva mai complicate şi, ca şi cu orice surse, se recomandă prudenţă…
@ Victor Manta
Citatul din Wiki, invocat mai sus de Dvs.-este o absurditate !
Criteriul credintei religioase nu are cu nimic deaface cu etnia. De exemplu la uzbeci regasiti credinciosi: musulmani, crestini, si…evreį! In Romania sunt 18 culte oficiale si toti canta la petrecerị: „Noi suntem romani…”!
@Sfartz Pincu
>Citatul din Wiki, invocat mai sus de Dvs.-este o absurditate ! Criteriul credintei religioase nu are cu nimic deaface cu etnia.
Să revedem citatul respectiv.
„O diferență fundamentală dintre mongoli și tătari constă azi în religiile diferite pe care aceștia le-au îmbrățișat: în timp ce mongolii practică budismul de orientare lamaistă, tatarii sunt musulmani suniți”.
Nu ştiu dacă este adevărat, şi din acest motiv am întrebat, dar nu mi se pare absurd. Poate fi un simplu fapt.
> In Romania sunt 18 culte oficiale si toti canta la petrecerị: „Noi suntem romani…”!
Poate că la „Cântarea României”! 🙂
În legătură cu diferențele dintre tătari și mongoli, în accepțiunea de actuali locuitori ai Mongoliei sau aceea de mongoli rămași în teritoriile de origine, afirmația este adevărată, aceștia din urmă fiind în majoritate budiști. Pe de altă parte, ca orice afirmație conținută de o enciclopedie, aceasta se situează la nivel general, având meritul de a oferi cititorului un punct de plecare în studiul unei probleme.
Opțiunile religioase ale mongolilor în secolul al XIII-lea și interferențele etno-lingvistice pe care mișcarea lor le-a generat constituie o temă de actualitate pentru istoriografie și nu numai pentru ea, iar o dovadă în acest sens este dată de evoluția comunității hazara din centrul Afganistanului, cu evidente origini mongole și de confesiune musulmană șiită, fapt care i-a transformat pe membri săi în țintele unor acte de represiune din partea puterii paștune sunite.
Totuși, atât tătarii suniți cât și mongolii budiști au păstrat o serie de tradiții ținând de vechile culte șamaniste, mai ales în regiunile slab populate și mai puțin conectate cu puterea politică. Vă sunt cunoscute probabil legendele contemporane despre șamanii mongoli care îi inspirau pe unii conducători sovietici, iar vrăjitoarele tătare inspirau spaima cuceritorilor ruși ai Kazanului și Astrahanului.
În ceea ce-i privește pe tătari, islamizarea Hoardei de Aur s-a produs în condițiile aprofundării contactelor cu Egiptul, dar aceasta nu a cunoscut dimensiunea militantă pe care o găsim la turcii din Orientul Apropiat. Situația este oarecum asemănătoare cu religiozitatea comunităților nord-caucaziene, care s-au radicalizat abia în condițiile în care o administrație modernă punea în cauză funcționarea relațiilor intra-comunitare.
În altă ordine de idei, relația între etnie și confesiune diferă azi de preliminariile sale antice, medievale și moderne, când opțiunile comunitare primau în raport cu cele personale, iar în cazul majorității națiunilor s-au identificat manifestări ale așa-numitei naționalizări a credinței.
@Florian Dumitru Soporan
Mulţumesc pentru lămuriri, d-le Soporan.
@Sfartz Pincu
Constat că citatul din Wiki, menţionat mai sus de mine, NU este o absurditate! Cred că este cazul ca dv. să redefiniţi definiţia proprie a absurdităţii.
@ Florian Dumitru Soporan
A iniţia nu înseamnă şi a introduce. Olga a iniţiat creştinarea Ruşilor, dar nu a reuşit! Abia peste 50 de ani – aprox. anul 998 – cneazul Vladimir a creştinat întreagăa Rusie, şi devine în realitate Vladimir Sviatoslavici, Vladimir cel Sfânt al slavilor (sau e posibilă şi traducerea „Vladimir cel Sfânt şi Slăviť”).
El este considerat ca adevaratul intemeietor al imperiului creştin rusesc.
Este interesant că înainte de creştinare, ruşii se credeau urmaşii direcţi ai unui Dumnezeu cu trei capete, respectiv un cap=realitatea materială (явь), alt cap – lumea de dincolo, de dupa moarte, cea ireala, efemeră (навь), şi al treilea cap, de fapt cel mai important – dreptul-dreptatea (правь). Diferenţa faţă de monoteism şi politeism constă în faptul că noi, prin credinţăa noastră (cei care cred -desigur !), considerăm că suntem creaţia lui Dumnezeu, iar în credinţă veche a ruşilor, cea a Dreptului (правь), ei erau neamuri cu Dumnezeul lor, urmasii lui directi!
Cea mai frumoasă legendă provenind de pe timpul cneazului Oleg (descrisă în versuri de Puşkin) este despre întâlnirea, in una din incursiunile lui, cu un prezicător – care erau la mare cinste în credinţa Dumnezeului cu trei capete, si care îi prezice lui Oleg că va muri din cauza calului sau mult iubit. Oleg, de frica prezicerii, îşi ia rămas bun de la calul său, dispune să fie bine îngrijit, şi ia alt cal, cu care pleacaă la luptă. După mulţi ani revine acasă, la Kiev, şi întreabă: „Ce mai face calul meu multiubit?”. I se răspunde că a murit acel cal. Oleg, întristat, se duce la locul unde erau oasele acelui cal, şi punând piciorul pe scheletul calului, spune:”Mincinos de prezicător, uite calul a murit, dar eu încă trăiesc!”. În acel moment, din capul calului iese o viperă şi-l muscă pe Oleg de picior, Oleg moare, prezicerea s-a îndeplinit ! Urmează o pomenire fastuoasă la care, în vârful dealului, spune Puskin, prăznuiesc şi Igor cu Olga !
Igor, soţul lui Olga, a luptat în drujina lui Oleg, şi este cel care preia puterea după moartea lui Oleg. După uciderea lui Igor de către un trib barbar, drevlenii (numele lor provine din cuvântul „derevo”=copac, trăiau în pădurile de pe malul drept al Niprului), Olga s-a răzbunat de trei ori, ucigând de două ori trimişii drevlenilor – să facă pace, şi în final i-a lichidat în masă !
Ca fapt divers, neavând legătură cu date istorice riguroase.
@Sfarț Pincu
Crimeea are un trecut cunoscut de grecii antici, apoi au venit mai multe populații, apoi a fost cucerirea mongolă, în sec XIII-XIV, apoi a început disputa – tătarii (mongoli) – otomanii – rușii, care s-a încheiat, abia în sec. XIX, cu ocupația rusă, după Războiul Crimeii, la care au participat Franța, Anglia ce sprijineau Turcia, rușii fiind victorioși.
Ucraina ca stat nu a stăpânit Crimeea, decât ca un cadou din partea lui Hrușciov. Crimeea poate fi independentă sau poate fi a rușilor, cum este acum. Ucraina chiar nu a făcut nimic pentru a stăpâni Crimeea. Este opinia mea, nu numai a lui Putin.
Dl. BMM scrie:
> Ucraina ca stat nu a stăpânit Crimeea, decât ca un cadou din partea lui Hrușciov
Ucraina ca stat a stăpânit Crimeea din primul moment al existenţei sale, adică din august 1991.
Povestea cu „cadoul” făcut de Hruşciov nu este decât un basm (acest basm este propagat în prezent cu multă îndârjire de propaganda – interesată – a Federaţiei Ruse).
Pentru Ucraina (adică Republica Sovietică Socialistă Ucraineană), „cadoul” era unul otrăvit, deoarece în momentul respectiv (1954) Crimeea era, chiar după 10 ani de la încheierea războiului, în ruine, şi anume într-o măsură mai mare ca alte regiuni din RSFS Rusă de care aparţinea. Urma ca situaţia să fie remediată, ceea ce necesita enorme investiţii, în particular în refacerea sistemelor de irigaţii. Cum RSS Ucraineană stătea ceva mai bine decât RSFS Rusă cu lichidarea urmărilor războiului, Crimeea a fost pasată Ucrainei, ca să-i revină ei să facă acele investiţii grele.
De altfel, contrarar aceleeaşi propagande interesate, transferul Crimeii între cele două republici ale URSS a fost făcut cu tot dichisul şi cu respectarea scrupuloasă a tuturor procedurilor prevăzute de Constituţiile respective – a URSS, a RSS Ucraineană şi a RSFS Ruse. Bineînţeles că, în realitate, URSS era puternic centralizat sub egida PCUS, aşa că acele 15-16 „republici” erau în mare măsură fictive. Dar, în fine, regulile sunt reguli, iar acestea au fost respectate. Contrar argumetării putiniste, care, probabil în lipsă de argumente mai bune, trebuie să recurgă la minciuni.
Cu privire la rolul personal al lui Hruşciov. În 1954 Hruşciov nu era încă atotputernicul Secretar General, cum a devenit el la începutul anilor ’60, ci era contestat şi era în conflict cu alţi „tovarăşi”, în particular cu Malenkov. Transferul Crimeii n-a fost, şi nici nu putea fi în acel moment, o decizie personală a lui Hruşciov, ci o decizie consensuală în cadrul conducerii de vârf.
Trebuie să mai amintesc faptul că integritatea teritorială a statului ucrainean a fost garantată în decembrie 1994 de „Memorandumul de la Budapesta”. Acesta prevedea dezarmarea nucleară a tânărului stat ucrainean în schimbul garantării, de către Statele Unite, Rusia (!!) şi Marea Britanie, a integrităţii teritoriale a Ucrainei.
La descompunerea URSS, Ucraina poseda 35% din tot arsenalul nuclear al URSS, care, în urma semnării Memorandumului, a fost transportat din Ucraina în… Rusia !!! Evenimentele din 2014 au arătat că Ucraina a renunţat la singura garanţie reală pe care o avea – arma nucleară -, în schimbul unei hârtii care s-a dovedit a fi fără valoare, deoarece garAnţii – SUA, Marea Britanie, Franţa şi China – au înghiţit găluşca, aşa cum se aştepta şi Putin 🙁
> Ucraina chiar nu a făcut nimic pentru a stăpâni Crimeea. Este opinia mea, nu numai a lui Putin.
După opinia dv. (şi a lui Putin), ce ar fi trebuit să facă Ucraina „pentru a stăpâni Crimeea”, dar n-a făcut?
@Moderator
[Din partea Moderatorului: răspundeţi la un comentariu de-al meu care NU l-am scris în calitate de moderator, aşa că nu se justifică adresarea „@Moderator”; comentariile scris de mine ca moderator sunt marcate ca atare]
Ucraina și Bielorusia sunt state artificiale, ele au fost sute de ani fie sub stăpânire poloneză, fie rusă, am fost la Kiev și la Minsk în anii dinaintea imploziei URSS – se vorbea pe stradă, în oficii, numai rusă. Ele erau prezente ca membre la ONU doar pentru a vota ce dorea Moscova. Ne facem că nu mai știm istoria? Arsenalul nuclear al Ucrainei a fost creat prin efortul tuturor țărilor membre ale URSS. Faptul că l-a cedat a fost un gest de înțelepciune, doar nu o să credeți, d. Leibovici că Ucraina ar începe un război nuclear cu Federația Rusă. Cine ar visa o asemenea nebunie? Ce ar fi ca Mexicul să ceară New Mexico sau alte foste teritorii ale sale dinainte de a fi cedate SUA? Propaganda antirusă și antiamericană sunt la fel de pernicioase și rău- mirositoare. Să nu privim doar dintr-o parte că ni se strâmbă ceafa.
@Boris M. Marian
> Ucraina și Bielorusia sunt state artificiale, ele au fost sute de ani fie sub stăpânire poloneză, fie rusă […]
TOATE statele din Europa (şi din toată lumea) sunt, într-o privinţă sau alta, artificiale. De exemplu, mai toate regiunile au fost, în decursul timpului, sub multe stăpâniri, şi nu numai două, ci mult mai multe stăpâniri.
La lista statelor „artificiale” rezultate din destrămarea URSS aţi uitat Kazahstanul: nu este bine, deoarece tovarăşul Putin a declarat că artificiale sunt Ucraina, Bielorusia, dar şi Kazahstanul, deoarece… nu au fost nicicând state independente, şi atunci, după el, acestea n-ar trebui să aibă drept la independenţă.
Dar cu un asemenea „argument”, peste 80% din statele actuale (vreo 200 la număr), nu au drept la independenţă. Dar acest „argument” este valabil şi pentru Rusia actuală, deoarece aceasta n-a fost niciodată independentă în graniţele ei actuale 🙂 🙂 🙂
> la Kiev și la Minsk … se vorbea pe stradă, în oficii, numai rusă
Unde am trăit eu în Ucraina, în oraşe mai mici şi la sate, se vorbea şi ucraineana, şi româna, şi maghiara şi câte şi mai câte ciudăţenii.
Apropo de artificialitatea statelor: rar a existat sau există un stat mai „artificial” decât URSS (şi, anterior, Imperiul Rus, şi Federaţia Rusă actuală). Din punctul de vedere al limbilor (şi etniilor): vreo 20 de limbi principale ca număr de vorbitori (corespunzătoare republicilor respective), vreo 30 secundare, vreo 40 şi mai mărunte. Mai toate erau destul de concentrate teritorial. Acolo unde diferitele regiuni lingvistice sunt limitrofe cu alte state, limbile respective se vorbeau şi în acele state, pe adâncimi de zeci, dacă nu sute, de kilometri. Deci iată, graniţele statale nu corespund, şi nici nu pot să corespundă, cu graniţele lingvistice, pentru simplul motiv că graniţe lingvistice nete nu există, ele sunt difuze.
> Arsenalul nuclear al Ucrainei a fost creat prin efortul tuturor țărilor membre ale URSS
Şi atunci de ce să revină acesta numai Rusiei? Apoi: Nu numai la arsenalul nuclear au contribuit toate „republicile”, ci şi la mai toate fabricile şi uzinele, hidro- şi termocentralele, şi la mai toate celelalte construcţii, industriale, civile şi militare.
La dezmembrarea URSS, în 1990-91, înţelegerea a fost că:
– fiecare fostă republică unională devine independentă exact în graniţele (administrative) pe care le avea înainte, şi că
– fiecare păstrează tot ce era pe teritoriul ei, inclusiv instalaţiile militare şi armamentul, inclusiv cel nuclear.
Mai târziu, în 1994, trei din statele pe teritoriul cărora se afla arsenalul nuclear fost sovietic, anume Bielorusia, Ucraina şi Kazahstanul, au decis să renunţe la arsenalul lor nuclear (era al lor în virtutea înţelegerilor încheiate în 1990-91!), să-l transfere în mod gratuit Rusiei, doar în schimbul unei promisiuni scrise că aceasta recunoaşte pe veci independenţa şi integritatea teritorială a acelor trei state în graniţele lor de atunci (Memorandumul de la Budapesta, de care am mai vorbit, dar de care preferaţi să nu ştiţi).
> Ne facem că nu mai știm istoria?
După cum se vede, dv. sunteţi cel care vă prefaceţi că nu ştiţi istoria… dar cred că de fapt chiar n-o ştiaţi. Ei bine, acuma o ştiţi.
> Faptul că [Ucraina] a cedat [arsenalul său nuclear] a fost un gest de înțelepciune, doar nu o să credeți, d. Leibovici că Ucraina ar începe un război nuclear cu Federația Rusă.
Eu nu cred că Ucraina ar fi început (început!) un război nuclear contra Rusiei. Dar am motive să cred că dacă Ucraina ar fi rămas putere nucleară, Rusia ar fi fost mult mai reţinută în a ataca Ucraina, în a-i smulge şi anexa o bucată, în a provoca şi susţine cu trupe şi armament greu un separatism în estul Ucrainei (ar mai fi vrut mult mai mult, dar n-a mers). Desigur, un arsenal nuclear, pentru a fi cu adevărat disuasiv, trebuie să fie credibil, adică bine întreţinut, iar conducătorii să fie suficient de hotărâţi şi să nu se lase speriaţi…
> Ce ar fi ca Mexicul să ceară New Mexico sau alte foste teritorii ale sale dinainte de a fi cedate SUA?
Care este analogia, şi argumentul, aici?? Doar Ucraina (nenucleară) n-a cerut Rusiei (ţară nucleară) nici un teritoriu !! Aşa că nu înţeleg… Probabil nici dv., dar aşa aţi auzit dv. acest argument (ca şi celelalte) şi îl reproduceţi ca atare. Ei bine, de data asta n-a ţinut!
> Propaganda antirusă și antiamericană sunt la fel de pernicioase și rău- mirositoare
Nimic din ce am spus eu nu este propagandă anti-rusă.
> Să nu privim doar dintr-o parte că ni se strâmbă ceafa.
Dintre noi doi, sfatul acesta este relevant numai pentru dv.
În rezumat: niciuna din afirmaţiile şi observaţiile dv. nu rezistă nici măcar unei critici simple, bazate pe fapte accesibile oricui. Asta dacă nu preferă să bage capul în nisip…
@ Alex Leibovici
Dacă dumneata cunoști URSS trăind într-un orășel mă îndoiesc că te poți exprima asupra unui stat gigantic, cum a fost URSS, moștenitor al unui imperiu țarist. Unii ar dori dezmembrarea acestui gigant în mici stătulețe, cu șansa de a fi dominate da o Uniune Europeană rapace. Nu este istoria atât de proastă. Rusia s-a format, ca și China, SUA, prin dorința de a deveni mare putere, altfel pe glob am avea numai triburi ca pe vremea erei primitive. Mongolii nu au creat nimic, arabii s-a divizat în numeroase state arabe, imperiul britanic s-a fărâmițat pentru că nu au știut să stabilizeze un imperiu colonial cu state la zeci de mii de km. Asta este istoria. Măreția Rusiei este o realizare a lui Petru I și Ekaterinei II.Cine vrea să dărâme Rusia poate avea soarta lui Napoleon sau Hitler. Punct și să nu facem pe democrații, că nu ne crede nimeni.
@Boris M. Marian
> Dacă dumneata cunoști URSS trăind într-un orășel mă îndoiesc că te poți exprima asupra unui stat gigantic […]
Care fapte citate de mine şi care concluzii le contestaţi? Şi cu ce argumente?
@ Alex Leibovici
SUA au tot interesul ca Federația Rusă să se dezmembreze, cele două state fiind în conflict permanent de interese. Rusia nu duce o politică fair față de Israel, susținând forțe ostile acestui stat. Dar nici politica SUA nu este kusher. Dumneata ești net orientat spre politica americană. Nu este rău, dar exagerezi apreciind că Ucraina și Bielorusia ( Belarus) ar fi state normale, cu o istorie independentă de istoria Rusiei. Să nu uităm că cel mai mare număr de colaboratori cu Hitler și cu SS-ul în anii Holocaustului au provenit din Ucraina, Belarus, apoi țările baltice. De aceea eu păstrez simpatia pentru Rusia ca stat și cultură. Asta am vrut să spun. Restul sunt vorbe și protocoale fără obiect.
Domnul Alex.Leibovici are dreptate, în analiza de mai sus, asupra genezei statelor şi în speţă asupra URSS şi Federaţiei Ruse. Un stat nu este decât o formaţiune administrativ-teritorială, pe teritoriul căruia pot coexistă „n”- etnii. Nu există în toată lumea măcar un singur stat „pur” naţional, pe teritoriul căruia să trăiască o singură etnie, şi chiar dacă ar fi o singură etnie, nu există nicăieri vreo etnie ea înseşi de puritate rasială unică ! Lumea este un amalgam, şi aşa este bine şi normal, ca o consecinţă a evoluţiei umanităţii.
Pretenţia de puritate etnică ascunde de fapt dorinţa de dominaţie asupra altor etnii, aşa cum s-a întâmplat cu Germania nazistă.
Nazismul dorea o dominaţie – prin clamarea superiorităţii rasei germane – dar ce puritate mai era şi asta, când şi ei s-au format la începuturi din câteva popoare barbare !
Practic nazismul urmarea instaurarea unei societăţi neo-scalvagiste, cu ei – stăpâni de sclavi, celelalte naţiuni – ca sclavi, ca Untermenschen.
Şi ce legătură este între existenţa cuiva într-un orăşel mic sau întrun oraş mai mare şi cunoaşterea istoriei? Dacă eu am trăit în cinci zone din URSS, de la Chişinău până în Iakutia, pot pare avea pretenţia că prin asta ştiu mai multă istorie decât Dvs. Domnule Marian, sub pretextul că aţi trăit în mai puţine regiuni? Sau decât un istoric care a trait toată viaţă între patru pereţi ai unui cabinet?
Nu sunt de acord cu punctul de vedere asupra renunţării la scutul nuclear al statelor care l-au avut ! Cunoscând istoria, acele state nu trebuiau să aibe încredere într-un tratat cu Rusia care, afectată fiind in spiritul ei imperial prin destrămarea imperiului sovietic, nu ar fi renunţat de-adevaratelea la dorinţa de refacere. Şi Ucraina ar fi putut măcar doar să activeze rachetele cu armament nuclear în momentul când au apărut oamenii „verzişori” în Crimeea !
Naţionalismul exacerbat face prostii. Şi în Ucraina, naţionalismul exacerbat funcţionează, la fel ca în Ungaria, sau in România – de exemplu.
@ Sfarț Pincu
Sunt de acord cu Dvs., naționalismul exacerbat nu poate fi de bun augur nicăieri, nici în Rusia, Ucraina, Orientul Apropiat, etc. Mulțumesc pentru intervenție.
PS. Sunt născut în nordul Caucazului, am vizitat nu numai orașe mari, am fost în țările baltice, în Bașkiria, în Krimeea, Caucaz (ca turist) deci am cam bătut zone diverse ale fostei URSS. Nu mă laud că pot cunoaște ce se întâmplă azi acolo.
@Boris M. Marian
> PS. Sunt născut în nordul Caucazului, am vizitat nu numai orașe mari, am fost în țările baltice, în Bașkiria, în Krimeea, Caucaz (ca turist) deci am cam bătut zone diverse ale fostei URSS.
Să adaug ce ne-aţi spus înainte, că aţi fost la Gori să vizitaţi casa memorială unde s-a născut Djugaşvili-Stalin. Nu cred că au ajuns mulţi din România pe acolo, ceea ce face lucrul interesant.
> Nu mă laud că pot cunoaște ce se întâmplă azi acolo.
Este de presupus însă că aţi rămas cu amintiri de neuitat, pe care aştept să le împărtăşiţi cândva cititorilor lui ACUM, ceea ce ar justifica de ce le menţionaţi.
@ V. MANTA
Niște impresii – scoaterea tov. STALIN din MAUZOLEU i-a supărat pe mulți foști combatanți în RM, în PIAȚA ROȘIE s-au adunat sute de moscoviți care îl înjurau în gura mare pe NICHITA. Alt moment – criza din Cuba a panicat populația, studenții se temeau că-i ia la recrutare. Mai departe – asasinarea lui Kennedy nu a produs nicio impresie. Nici căderea lui Hrușciov, în 1964 nu a trezit regrete, dimpotrivă, Nichita nu era iubit pentru logoreea sa și antistalinismul care în URSS nu este agreat nici azi. Moartea lui Dej a impresionat doar pe ambasadorul român sau împuternicitul ( nu mai țin minte) care a izbucnit în lacrimi la ambasadă. Antisemitismul în URSS era discret, oficial era respins, dar antisionismul exista și există.
@Boris M. Marian
> Niște impresii …
Mi se par demne de a fi relatate.
> .. scoaterea tov. STALIN din MAUZOLEU i-a supărat pe mulți foști combatanți în RM, în PIAȚA ROȘIE s-au adunat sute de moscoviți care îl înjurau în gura mare pe NICHITA.
Aţi fost martor ocular sau cunoaşteţi vreo sursă accesibilă care să confirme cele afirmate de dv.? Eu am văzut pe web că: „народных волнений не последовало”, adică nu au urmat tulburări de masă.
Constat oricum că amintirile nu sunt din „… țările baltice, în Bașkiria, în Krimeea, Caucaz …”, despre care ne-aţi spus înainte că le-aţi vizitat.
@ V. Manta
[…/Mod.] ce spun eu că s-a petrecut în Piața Roșie este văzut de mine, narodnyh volnenii nu au fost eu nu am spus asta, am spus că foști combatanți au venit și au strigat că Stalin trebuie lăsat în Mauzoleu. În Bașkiria era sărăcie lucie, se găsea doar ghiveci de vinete și votcă, în Krimeea erau mulți turiști, în Caucaz am fost oprit de o patrulă KGB pentru că deviasem pe un traseu interzis, datr s0au purtat frumos, nu m-au arestat, eram cu un coleg ungur.Mai povestim.
@ V. Manta
Țările baltice , capitalele se deosebeau mult de alte orașe ale URSS, curățenie, arhitectură, Tallin, Riga, la Vilnius nu am fost, oameni civilizați, unii mi-au spus pe șoptite că nu-i iubesc pe ruși, dar vorbeau o rusă perfectă. Oricum zona nu face parte din sfera de influență rusă, este clar. În schimb la Leningrad – S. Petersburg( actual) veneau finlandezi să se îmbete cu votcă, la ei alcoolul fiind prohibit pe atunci. Erau beți, dar nu agresivi.
Pana si VEF-ul (fabricat la Vilnius!) se deosebea prin calitatea sa exceptionala (in anii 60) fata de cele fabricate in alte Republici Sovietice !
@Boris M. Marian
> … scoaterea tov. STALIN din MAUZOLEU i-a supărat pe mulți foști combatanți în RM, în PIAȚA ROȘIE s-au adunat sute de moscoviți care îl înjurau în gura mare pe NICHITA.
> … ce spun eu că s-a petrecut în Piața Roșie este văzut de mine, narodnyh volnenii nu au fost eu nu am spus asta, am spus că foști combatanți au venit și au strigat că Stalin trebuie lăsat în Mauzoleu.
Sursele în limba rusă de pe web nu pomenesc nimic despre vreun protest a unor „sute de moscoviți”, legat de scoaterea lui Stalin din mauzoleul pe care îl împărţea cu Lenin.
Am aflat că transferul cadavrului către zidul Kremlinului s-a făcut seara-noaptea, iar Piaţa Roşie a fost închisă (înconjurată de trupe), sub pretextul sărbătoririi ce se apropia a puciului bolşevic din 1917.
Foarte puţini foşti combatanţi ar mai putea fi în viaţă acum, ceea ce face mărturia dv. foarte preţioasă. Aţi putea să vă amintiţi de exemplu:
– Ziua, orele (durata) protestului
– De unde au venit protestatarii şi cum s-au dispersat?
– Purtau cumva pancarte? Ce strigau?
– Cum aţi determinat că erau foşti combatanţi?
– Era Piaţa Roşie păzită în vreun fel?
– Aţi avut cumva curajul/inspiraţia să faceţi fotografii?
– Ce v-a îndemnat să vă duceţi în Piaţa Roşie în acea zi?
Plus orice altceva de care vă amintiţi.
Cu mulţumiri anticipate din partea tuturor celor interesaţi în istoria URSS.
@ V. Manta
Cu plăcere, deși au trecut aproape 56 de ani. Eu am dorit să studiez în URSS din pură curiozitate, experiența a fost formidabilă. Am făcut doi ani la Poli, apoi în octombrie 1961 am aterizat la Moscova. Visul meu era să văd Piața Roșie. Data , cred , era 30 octombrie , nu noiembrie, cum am scris mai sus, era ora prânzului, eu nu știam despre Plenara ce hotărâse scoaterea cadavrului îmbălsămat al lui Stalin. Am intrat în Piață, erau sute de oameni, nu era o agitație foarte mare, dar oamenii
murmurau,unii strigau,eu știam rusa din familie și de la școală. Am vorbit cu unii, cu alții, este sigur că umblau destui agenți în civil, pentru că milițieni erau în număr obișnuit, nu se pregătea nicio acțiune specială. Cel cu care vorbeam, și alții, mi-au spus că au luptat în al doilea RM sub steagul lui Stalin, cu numele lui Stalin.Nu existau pancarte, protestul era spontan, mulți țineau PRAVDA și o fluturau nervoși. Credeți că oficialitățile ar fi scris ceva despre protest? Ulterior am aflat de la colegi, studenți că în multe orașe s-a manifestat dar în număr nu foarte mare. Lumea știa că orice acțiune colectivă se poate termina prost, am văzut cu altă ocazie cum tot în Piața Roșie un cetățean care striga ceva a dispărut într-o dubă și a fost dus imediat în curtea Kremlinului, unde nu se putea intra liber decât în zilele de week-end.Scoaterea lui Stalin din Mausoleu a fost un gest tipic hrușciovist, el a căutat să salveze cultul lui Lenin, altfel trebuiau scoși amândoi din Mausoleu, dar nici Putin nu are încă acest curaj.Generația de după război s-a sinchisit mai puțin de Stalin și Lenin. La Gori, unde am fost cu mare curiozitate, era casa muzeu a iubitului călău, nu era nici un vizitator în vara lui 1963, muzeul funcționa, casa era protejată de o supraconstrucție, in camere era curățenie, circa cinci camere, am citit și ceva versuri ale tânărului Djugașvili la 16 ani, ceva cu primăvara și dragostea. Mai povestim.
@Boris M. Marian
> Cu plăcere, deși au trecut aproape 56 de ani.
Vă mulţumesc pentru efortul de aducere aminte.
> Cel cu care vorbeam, și alții, mi-au spus că au luptat în al doilea RM sub steagul lui Stalin, cu numele lui Stalin.
Cu argumente asemănătoare vin la manifestaţii şi urmaşii acestora.
> Scoaterea lui Stalin din Mausoleu a fost un gest tipic hrușciovist, el a căutat să salveze cultul lui Lenin, altfel trebuiau scoși amândoi din Mausoleu, …
Hruşciov acea nevoie în continuare de un idol comunist pentru poporul sovietic. De exemplu imnul URSS a fost modificat în consecinţă, devenind: „Noi suntem credincioși cauzei lui Lenin și a Partidului”. În locul „Partidului” înainte era: „şi a lui Stalin”.
> … dar nici Putin nu are încă acest curaj.
La Putin nu cred că este o chestiune de curaj, ci una de convingere. Pentru el Stalin este probabil prea compromis, dar Lenin, ale cărui fapte s-au uitat, este cel care a pus bazele „marelui” stat numit URSS, drept care merită să dăinuie, atât el cât şi mauzoleul. Şi cine ştie, poate visează să ocupe cândva în el locul lăsat vacant de cadavrul lui Stalin.
Cum suntem la capitolul „istorie”, sper că se va găsi cineva, cândva, care să adune toate statuile lui Lenin care mai există în Rusia şi să le arunce din elicopter, într-un gest simbolic, peste clădirea mauzoleului. Ce rămâne din tot să fie adunat, iar peste praful rămas să treacă maşinile de stropit şi curăţat străzile din Moscova.
Ar fi repetarea a ceea ce s-a făcut bine după ce au „defilat” prizonierii germani la parada Victoriei din 1945, în Piaţa Roşie, şi ar sublinia faptul că Lenin şi ai săi au fost cei mai mari duşmani ai propriului lor popor.
Cum ziceţi, mai povestim.
Hrisciov era doar în aparenţă un conducător curajos. În vara anului 1962, Hruşciov cu o delegaţie sovietică mare, ne-a vizitat la Oneşti, cu care ocazie s-a fabricat „primul” balot de cauciuc sintetic cu ajutorul URSS, după un procedeu numit procedeul Lebedev!
Vorba vine „primul”(!). Cu trei luni înainte de venirea lui Hruşciov, Combinatul a pornit cu foarte mari dificultăţi, mergea câteva zile şi se oprea dintro cauza oarecare, se înlătura cauza şi iar pornea.
În timp ce venea cu maşina decapotabilă de la Combinatul Chimic la cel de Cauciuc (cale de 7 kilometri – lanţ de instalaţii industriale), în dreptul Rafinăriei brusc s-a stârnit o ploaie de vara şi a răsunat un tunet puternic. Nu ştiu ce era în capul lui Hruşciov, dar în acel moment a leşinat, a căzut pe pernele maşinii, maşina s-a oprit, cineva din garda i-a trecut o sticluţa pe la nas, el şi-a revenit, şi după câteva minute alaiul a pornit din nou (relatarea au făcut-o colegi de ai mei din Rafinărie care erau de faţă). Eu eram la Cauciuc, chemat de şeful specialiştilor sovietici Stepanov să mă prezinte ca pe un bun prieten al URSS – care eram – pentru felul cum am colabaorat cu grupul lor de specialişti (pe atunci erau numai la noi in Combinat cam 60 de sovietici). Vizita s-a scurtat, alaiul a plecat in oras, Hrusciov a semnat in cartea de onoare a orasului, si dus a fost!
Eu cred că Hruşciov s-a gândit în acel moment că este victima unui atentat! Lângă el era Gh. Gheorghiu Dej, impasibil ca intotdeauna ca o statuie, zambea doar cand avea ocazia sa se laude cu realizarile sale, in special cu cele de la Oneşti-Borzeşti.
S-a lăudat cu această realizare şi în faţă lui Walter Ulbricht şi alui Iosip Broz Tito, pe care i-a adus la Oneşti cu ocazia vizitei lor în România ! Deci omul care mai târziu a bătut cu pantoful în masa de la ONU-era un fricos !
Şi, Domnule Manta, nu este normal, să se distrugă monumente istorice, este un gest barbar! Dacă vine momentul ca un monument să fie dezavuat, este suficient să se pună o placă memorială cu lista răutăţilor comise de persoana căreia i-să dedicat acel monument, sau, cum s-a făcut la Iaşi cu statuile regilor şi reginelor României, care au fost închise între 4 panouri din scânduri !
PS. A mai iesit un „prim” balot de cauciuc la Onesti cu ocazia pornirii liniei a doua de cauciuc sintetic intr-o instalatie romano-vest germana (!), cu ocazia primei vizite a lui Ceausescu la Onesti, la nici o luna dupa moartea lui Dej (in 1965).
@Sfartz Pincu
Vă mulţumesc pentru amintiri.
> Deci omul care mai târziu-a bătut cu pantoful în masde la ONU-era un fricos !
Nu mă mir, ca să nu mai vorbim de faptul că era şi bădăran. Diplomaţii occidentali au ieşit atunci în mod ostentativ din sală, cu batistele la nas.
> Şi- Domnule Manta, nu este normal, să se distrugă monumente istorice, este un gest barbar!
Aveţi dreptate, Domnule Sfartz, când este vorba de monumentele istorice legate de un trecut îndepărtat, oricât de sângeroase ar fi fost personajele pe care le reprezintă. Când este însă vorba de criminali dovediţi, care au făptuit orori începând cu sec. 20, lucrurile se prezintă în mod diferit.
Sper că nu regretaţi statuile desfiinţate ale lui Lenin şi Stalin, şi nici statuia ostaşului sovietic, mutată într-un loc puţin vizibil. Eu m-am bucurat când ele au dispărut din locurile prin care treceam în Bucureşti.
Regret doar perioada Dej-Ceausescu – pentru un camp profesional de munca foarte larg, dar nu regret sistemul sau de remunerare egalitarist ! Dupa revolutie (nu merita un R mare!) m-am caciulit la patroni cu 4 clase pentru a mai lucra in meserie.
Aveti dreptate, statuile criminalilor – clasificati ca atare si unanim in toata lumea, trebuie sa dispara – asa cum spune si mai bine sederul: „sa le dispara numele” !
Am dat si eu cu ciocanul in bustul unui criminal din curtea scolii dezactivate din TCR-Onesti, unde ma instalasem cu serviciul meu, si nu dupa revolutie, ci inainte de inceperea ei, in momentul cand am aflat de „sinuciderea” generalului Milea !
@Sfartz Pincu
> Regret doar perioada Dej-Ceausescu – pentru un camp profesional de munca foarte larg, dar nu regret sistemul sau de remunerare egalitarist !
Trag concluzia că dv. aţi avut ceea ce v-aţi dorit şi, îndrăznesc să spun, probabil că ceea ce aţi şi meritat.
> Dupa revolutie (nu merita un R mare!) m-am caciulit la patroni cu 4 clase pentru a mai lucra in meserie.
O meserie de care nu mai era nevoie, într-o industrie creată şi susţinută artificial prin „sistemul … de remunerare egalitarist”.
> Am dat si eu cu ciocanul in bustul unui criminal din curtea scolii …
Păi de ce, că doar acela trebuie să fi contribuit şi el la menţinerea sistemului în care v-aţi realizat profesional atât de bine?
@ V. Manta
Am fost în vizită la Combinatul de Cauciuc de la Onești, care produceA CAROM 1500 și apoi CAROM 1712, D. Șfarț știe ce sunt aceste produse, care se exportau în mai multe țări, iar industria de anvelope din România utiliza o mare parte din aceste produse nevinovate. O mare tâmpenie a fost distrugerea producției de cauciuc, nu numai Petrică Roman, dar și mulți ca el au înțeles că a deveni țară liberă înseamnă să dai cu barosul în industria și așa fragilă a României. Dacă anvelopele românești erau slăbuțe, cauciucul era la un nivel competitiv, iar coana Elena se lăuda cu patente exact în acest domeniu, deși nu știa nici formula chimică a produsului, fiind ajutată de două doamne pe care nu le numesc, fiindcă le respect. La noi s-a pornit cu două picioare stângi și acum suntem cam desculți în materie de industrie. Trăiască prostia legendară a lui Caliban.
PS. Hrușciov l-a scos pe Stalin din Mausoleu din ură personală, pentru că la mesele nocturne de la vila din afara Moscovei, Stalin îl punea pe veselul Nichita ( Mechita, în ucraineană) să joace cazaciok sub masă până cădea jos. MAI VORBIM DE CURAJ? Rar personaj mai jalnic și cu un fizic de purcel, acest călău al Ucrainei, pt. că el a coordonat masacrarea țăranilor din Ucraina în anii 30.
@Boris M. Marian
> Dacă anvelopele românești erau slăbuțe, cauciucul era la un nivel competitiv, …
De unde ştiţi acest lucru? Şi dacă cumva era, care era preţul său real de producţie, comparat cu cel din alte părţi?
> … iar coana Elena se lăuda cu patente exact în acest domeniu, …
Ăsta da argument!
> La noi s-a pornit cu două picioare stângi …
S-a tot discutat acest subiect. Ce se putea privatiza profitabil nu s-a privatizat în acest fel (drept care au dispărut şi nu au apărut noi locuri de muncă), a contribuit şi lozinca „nu ne vindem ţara”, etc., etc.
> Hrușciov l-a scos pe Stalin din Mausoleu din ură personală, pentru că la mesele nocturne de la vila …
Scrie Hruşciov asta în Memorii? Sau v-a destăinuit el asta dv. personal, sau altcuiva, că tocmai din acest motiv l-a scos pe Stalin din mausoleu, şi că poate tot de aceea a denunţat „cultul personalităţii” = crimele lui Stalin?
@ V. Manta
Mergeți pe principiul sănătos – doveriai, no proveriai- între anii 1965-1998, 33 de ani am lucrat în diverse funcții tehnice, în industria de anvelope, am scris și o carte cu un colectiv, în acest domeniu, deci știu ceva mai mult decât alții din afară- ANVELOPELE ROMÂNEȘTI NU AU FOST COMPETITIVE-abia după 1989, când Michelin a venit la Zalău și a retehnologizat fabrica de anvelope cu cord metalic a crescut calitatea producției. În ce privește cauciucul de la Onești, fabrica este un patent rusesc, după modelul celei din Sterlitomak ( Bașkiria). Fabrica de la Onești nu trebuia „terminată” , ci retehnologizată cu un minim de efort financiar. La Borzești a început producția de cauciuc poliizoprenic, patentul fiind tot rusesc, cu modificări aduse de un colectiv în care Elena academiciana nu avea decât un rol onorific, calitatea acestui cauciuc era nesatisfăcătoare , nu cred că făcea față concurenței. Nu cunosc aspectele economice, dar dispariția prin oprirea producției și valorificarea ca fier vechi a unor ramuri în industria chimică, singura industrie care era accesibilă României ( aici includ și farmaceutica), după 1989 a fost nu numai o prostie, dar și o încurajare a importului cauciucului din alte țări. Ing. Mihail Florescu, fost ministru al Ind. Chimice, apoi vice la Cons. pt. Șt. și Tehn. ( CNST) s-a ocupat personal să creeze o petrochimie destul de valoroasă. Decât nimic, mai bine refăceam ce se putea reface. Repet, prostia și corupția pe plan național și internațional a adus țara la un nivel industrial apropiat de zero. Am discut chiar cu Mihail Florescu, unul dintre puținii miniștri capabili, deci nu vorbesc din vânt. Mersi pentru răbdare. Unii au înțeles că trecerea la economia de piață se face pornind de la zero. Judecată de Gâgă. Dar totul s-a îngropat, specialiștii au plecat și a început tărăboiul furtișagurilor și politicii cerșitului. În acest sens, China s-a dovedit o țară cu oameni mai calificați. Vot i vsio.
Punctul doi – Hrușciov. Cultul personalității îi plăcea și lui Nichita, dar a înțeles că Gulag-ul nu este profitabil nici economic, nici politic. Iar distracțiile grotești de la vilele lui Stalin ( avea mai multe) au fost descrise de diverși autori după 1990, nu era nevoie să discut cu mazilitul NS Hrușciov, care a și murit cred la acea vreme. S-au făcut și filme care apoi au dispărut. Că Stalin i-a batjocorit pe subalternii săi nu era un secret, pe unii i-a măcelărit. Nu am la îndemână bibliografia, poate găsiți în NOVYI MIR, OGONIOK, ș.a. unele aspecte.
@Boris M. Marian
Aţi afirmat că „Dacă anvelopele românești erau slăbuțe, cauciucul era la un nivel competitiv”.
Am constatat privind web-ul că, in mod paradoxal, industriei de anvelope din România îi merge bine, preluată fiind de cunoscuta companie Michelin.
În schimb ceea ce ziceţi că era la nivel „competitiv” a plecat pe apa sâmbetei, sau mai precis la fier vechi. Poate că nivelul nu era totuşi chiar atât de competitiv, deoarece aflăm tot de la dv. că: „Fabrica de la Onești nu trebuia „terminată” , ci retehnologizată cu un minim de efort financiar”.
M-aş mira ca ceva să poată să fie readus (dacă a fost vreodată) la un nivelul tehnic de vârf cu un efort financiar „minim”, după ce a fost exploatat fără înnoire un timp îndelungat.
Pentru o companie mondială ca Michelin, care a găsit că merită să se implice, lucrurile au stat desigur altfel, iar rezultatele au fost pe măsură. Se poate pune întrebarea firească de ce pentru industria cauciucului nu s-a găsit „michelinul” ei, iar răspunsul, tot firesc, ar putea fi că au lipsit perspective asemănătoare pentru produsele respective. Dacă este aşa, şi cel mai probabil că acesta a fost cazul, atunci acele vestigii industriale au avut într-adevăr o valoare exprimată în tone de fier vechi.
Soarta lor nu au fost fost, de altfel, diferită de cea a industriei automobilelor din Detroit sau a industriei siderurgice din Germania, care porniseră oricum pe baze mult mai sănătoase şi nu pe heirupismul socialist.
Pentru mine este foarte clar că ideile de a implica din nou statul în asemenea „afaceri” nu înseamnă altceva decât revenirea la trecutul socialisto-comunist, cel al lui Mihail Florescu, pomenit cu atâta evlavie de cei care nu se pot desprinde cu gândurile de trecutul în care s-au simţit atât de bine d.p.d.v. profesional, şi cu siguranţă şi foarte importanţi.
…
> … distracțiile grotești de la vilele lui Stalin ( avea mai multe) au fost descrise de diverși autori după 1990, … Nu am la îndemână bibliografia, poate găsiți în NOVYI MIR, OGONIOK, ș.a. unele aspecte.
Ne-aţi povestit nişte bârfe legate de motivele „reale” ale lui Hruşciov de a-l scoate pe Stalin din Mausoleu şi îmi propuneţi mie să caut confirmări pentru ele! Nici prin cap nu-mi trece, aceasta şi deoarece explicaţiile cunoscute mi se par suficiente şi convingătoare.
@ V. Manta
Nu am de gând să lungesc o discuție fără finalitate, dacă….Informațiile Dvs. sunt la fel de valabile ca și ale mele, care am lucrat în domeniul anvelopelor, rabinul a spus – și dumneata ai dreptate. Mai interesant ar fi , dacă știe cineva, de ce majoritatea și care ramuri anume meritau menținute cu ajutor UE sau din inițiative particulare. Afirmația lui P. Roman că industria românească este o grămadă de fier vechi este de o mare nerozie. Una este să scuipi pe tablourule lui MELS (inițiale), alta este să analizezi, fără dorința de a face loc altor firme din afară, ce se poate păstra. Dacă revoluția proletară mergea pe distrugere (nici nu a fost așa, în URSS uzinele au fost repuse pe picioare), trecerea la economia de piață trebuia făcută cu capul, nu cu lozinca – jos comunismul, panarama nu ține. Iar pe Mihail Florescu, pe care îl blamați cu mare ușurință din motive de politică corectă, eu nu-l evlaviez, nu sunt un nostalgic, v-am mai spus de trei ori, nu mă credeți ca un judecător „comunist”, vă informez că avea diplomă de inginer obținută în Franța pe merit, fiind unul dintre puținii specialiști din conducerea PCR. Să nu generalizăm, anticomunismul e bun, dar nici ca sarea de bucătărie, punem peste tot un pic de sare. OK? Numărul proștilor, a spus Moisil, este constant peste tot și oriunde. Nu mă refer la Dvs., aciditatea unor replici nu ajută la o discuție obiectivă. Alles gute.
@ V. Manta
Dacă fiul lui Hrușciov mai trăiește, a plecat prin 1990 în SUA, poate îl căutați și întrebați-l despre relațiile dintre Stalin și Hrușciov. Dvs. îl considerație pe Hrușciov o personalitate sau un clovn? Domnul să-l aibă în pază , dar multe păcate a avut acest cioban ajuns șef de stat, este ca și cum Gigi B. al nostru ar ajunge dictator în R. Încerc să vin cu informații, Dvs. le numiți bârfe, atunci recitiți-l pe V. Tism., specializat în „bârfe„, veți vedea că istoria omenirii, a monarhilor și dictatorilor este 99% alcătuită din „bârfe”. Nu vorbim despre păcatele vecinului de palier, ci despre șefii unor state. De ce bagatelizați ce spun alții, iar ce spuneți Dvs. este la nivel academic? Credeți că Hrușciov era un comunist cu față umană?
@Boris M. Marian
> Dacă fiul lui Hrușciov mai trăiește, a plecat prin 1990 în SUA, poate îl căutați și întrebați-l despre relațiile dintre Stalin și Hrușciov.
Abia aştept să dau de el vreodată, pentru ca să-i cer să confirme spusele dv. …
> Încerc să vin cu informații, Dvs. le numiți bârfe, …
Că Stalin deseori s-a jucat de-a şoarecele şi pisica cu tot felul de oameni pe care i-a pus în funcţii, că pe mulţi i-a trimis în GULAG sau i-a executat, acestea sunt toate fapte istorice de necontestat.
Politica de cadre avea pentru el o importanţă primordială, drept care el îi acorda acesteia foarte mult timp. Se ştie, de exemplu, că Stalin asculta pe ascuns la telefon, pe liniile directe (declarate foarte sigure), ceea ce vorbeau colaboratorii săi şi se folosea de informaţiile primite.
Hruşciov s-a lansat pe scară largă (Congresul 20 al PCUS, raport „secret” la el, etc.) în denunţarea crimelor staliniste pentru ca să-şi salveze pielea proprie şi pe cea a tovarăşilor săi, toţi membri criminali ai clanului decedatului Stalin.
O consecinţă a fost şi scoaterea lui Stalin din mausoleu. Acesta a fost adevăratul motiv, şi nu că ar fi fost obligat de Stalin să danseze pe sub mese. Nu am nevoie de fiul lui Hruşciov pentru ca să mă lămurească mai bine asupra motivelor „destalinizării” hruşcioviene. Hruşciov a pus însă rapid capăt aşa numitei perioadă de „dezgheţ” care a urmat după dezvăluirile sale, prin aceea că a obligat trupele să tragă în mulţimile care au manifestat în provincie pentru o viaţă mai îndestulată.
Continuaţi să vedeţi un motiv mai bun pentru care a scos Hruşciov cadavrul lui Stalin din mausoleu? Dacă da, aştept să îl comunicaţi şi să îl justificaţi.
> Credeți că Hrușciov era un comunist cu față umană?
Aceasta specie este de fapt un fel de porc de câine inexistent. Comunismul nu se poate menţine decât prin constrângere, ceea ce face ca pretinsa faţă umană a lui să se metamorfozeze rapid în opusul acesteia.
@ V. Manta
De acord în întregime, povestea cu cazaciokul sub masă este o picanterie. Hrușciov era , cum spuneam călăul Ucrainei, plus, era un antisemit parșiv, susținea că a găsit la un stat major german un translator evreu, de unde ar rezulta colaborarea unor evrei cu naziștii. orice este posibil, dar când nu vorbești niciodată despre lagărele și crematoriile din sistemul concentrationar nazist, chestia cu translatorul pare o incitare directă la ură antisemită. Am avut marea plăcere să-l văd pe clovnul Nichita vorbind la circa zece metri de mine, la o întâlnire publică cu șoricelul de Walter Ulbricht, pe care îl tot strângea în brațe. Am râs , desigur, în mine. Dej îl ura mult pe chelios, se temea de el, fiind ultimul stalinist ne-recirculat din sist. socialist. Caraghios a fost bravul antistalinist alături de Fidel, înalt, hollywoodian, erau ca doi actori de comedie. Mergeau cu mașina deschisă, oamenii aplaudau cu foc. Nu de frică, de distracție, cred, se făceau glume pe șoptite și atunci, unele elaborate la Liubianka.
@ Victor Manta
Domnul Marian – spre uimirea mea – constat că ştie în amănunt problemele fabricării cauciucului sintetic de la Oneşti (şi a celui alfametil-butadienic şi a celui izoprenic), aşa că intrarea Domniei Voastre pe acest subiect, cu doar nişte informaţii culese pe Wiki, nu face decât să confirme că Va face plăcere să contraziceţi, ceea ce se poate încadra în teoria disputelor, dar cel puţin de data această Domnul Marian v-a depăşit în viteză mare şi v-a salutat de la distanţă!
Suferinţa chimiei româneşti, copiată după cea rusească (nu s-a repezit nimeni din Vest să facă o industrie de prelucrare avansată a ţiţeiului din România afară de ruşi!), a fost determinata în principal de calitatea mai slabă a distilarilor şi fracţionărilor produselor obţinute din procesele de hidrogenare şi dehidrogenare, o fracţionare care se făcea în coloane cu talere, punctul slab din lantul tehnologic, şi la noi, şi la ruşi, coloane care au ca defect principal un consum uriaş de căldură şi un randament de separare-fracţionare, hai să-i zicem cu ingaduinta – slăbuţ.
Am făcut parte dintro delegaţie tehnică trimisă în Germania, în 1974, exact pe această tema îngustă – îmbunătăţirea proceselor de distilare. (Eram în acel moment şeful serviciului de proiectre pentru toată chimia de pe Valea Trotuşului, inclusiv Combinatul de Cauciuc, şi făcusem o invenţie pe aceasta temă – brevet nr66672/74 cu titlul „Procedeu pentru separarea butadienei”, autori ing. Sfartz Pincu şi ing. Labă Mircea). În Vest, încă din anii 50, s-a renunţat la coloanele cu talere şi se lucra numai cu coloane tip Sulzer, un utilaj care funcţiona pe cu totul alt principiu decât coloanele cu talerə (nu întru în amanunte tehnice şi caracteristici specifice, dar Va asigur că cunosc la perfecţie aceste tipuri, am făcut şi o inovaţie la sistemul Sulzer).
Rezultatul acestei călătorii a fost un raport făcut de mine cu calcule tehnologice dar şi cu calcule de eficientă economică, şi trimis ministrului chimiei de atunci, Gheorghe Caranfil. La valoarea de investiţie – pentru Combinatul de Cauciuc Sintetic de cca. 3 miliarde de dolari -, am solicitat, sub semnătura Conducerii Combinatului, Director General ing. Anastasiu Valentin-conducătorul delegaţiei, suma de doar 38 milioane de dollari pentru a achiziţiona doar 8 coloane cheie tip Sulzer, suficiente pentru a ridică randamentul de separare a butanului, butenei, butadienei, metil-stirenului, stirenului şi izoprenului de la 92-93%, la 99,95%, garantat de producătorul acelor colonite,(coloanele cu talere aveau până la 60 m. înălţime, cele Sulzer – doar maximum 16m.-!!). Şi un consum de abur de încălzire de 3-4 ori mai mic !
Nu s-a aprobat nici un dollar pentru retehnologizarea solicitată, care ar fi adus acest combinat la nivelul celor din Vest, inclusiv al celor din SUA ! Era perioada când Ceauşescu strângea dollarii ca să scape de datorii! În ţară era criză de ouă, iar Ceauşescu exportă 100 de ouă pentru un dollar. În ţară erau saşi şi evrei destepţi şi meseriaşi, iar Ceauşescu îi vindea cu 5000 de dollari bucata !
Şi o ultima observaţie: Iliescu a justificat in 1990 închiderea marilor combinate sub motivul că erau consumatori mari de energie şi manoperă, şi deci erau nerentabile, iar în realitate, şi aşa – cu coloanele proaste – cota de manoperă era de doar 3.5% din valoarea producţie, iar producţia de cauciuc era rentabilă, se plăteau prime lunare grase, mergând până la 30% din salarii, iar caiciucul românesc era cumpărat până şi de renumită firmă americană Firestone !
Dacă se făcea această minoră investiţie (cine s-o facă, parveniţii politicieni de azi ??), cauciucul românesc (un material strategic pentru oricare tara), ar fi putut ajunge să fie cotat la cele mai renumite burse din lume. În Romănia postdecembristă, in loc de profit şi renume – ruine.
@Sfartz Pincu
> … dar cel puţin de data această Domnul Marian v-a depăşit în viteză mare şi v-a salutat de la distanţă!
Nu aţi sesizat că subiectul meu nu era diferenţa între cauciucul alfametil-butadienic şi cel izoprenic, diferenţă de care de altfel nu îmi pasă, aşa cum nu ne pasă la amândoi de diferenţele între diferitele genuri de amoebe.
> … nu s-a repezit nimeni din Vest să facă o industrie de prelucrare avansată a ţiţeiului din România afară de ruşi!
Ce filantropi! Credeţi cumva că ar fi fost lăsaţi alţii în acele vremuri? Şi ar fi avut şi curajul să facă investiţii într-o asemenea ţară, în care ce era al tău era şi al meu?
> … (Eram în acel moment şeful serviciului de proiectre pentru toată chimia de pe Valea Trotuşului, …
Ce vremuri frumoase, chiar de vis! Fierbea viaţa în jurul dv., ţara înflorea pe zi ce trece, iar industria grea, visul stalinist al comunismului, se realiza cu orice preţ, deoarece era legată de armament. Că oamenii nu aveau nu automobile, dar nici măcar butelii, nu era ceva de care să-i pese partidului.
> Nu s-a aprobat nici un dollar pentru retehnologizarea solicitată, care ar fi adus acest combinat la nivelul celor din Vest, inclusiv al celor din SUA !
Cum, nu vi s-au aprobat cei doar 38 milioane dolari? Cum de a fost posibil un asemenea afront şi atâta lipsă de gandire? Nu cumva s-au gandit că acuşi, acuşi capitalismul se prăbuşeşte şi se poate lua atunci totul pe gratis?
> În ţară erau saşi şi evrei destepţi şi meseriaşi, iar Ceauşescu îi vindea cu 5000 de dollari bucata !
Bănuiesc că 7.600 din aceştia, tocmai buni pentru a fi vânduţi pentru retehnologizarea propusă de dv. (care vă cred că era o idee valabilă în sine), trebuiau să fie cedaţi pentru scopuri considerate prioritare, de exemplu plata celor care lucrau în străinătate pentru „organele” româneşti, pentru luxul nomenclaturii şi securiştii „devotaţi” acesteia, etc.
Pentru a mai da o idee despre ce reprezentau în România 5000 de dolari, acesta era preţul la care statul român vindea pe valută în anii 70 un apartament nou de 3 camere situat în centrul Bucureştiului. Dacă ar fi vândut 7.600 de asemenea apartamente (un drăguţ cartier în plin centru, cu vreo 700 de bloculeţe), visul dv. ar fi devenit realitate, dar nu a fost să fie astfel. În mod vădit nu de cauciucuri şi de cotarea lor la bursă le păsa celor care aveau puterea de decizie în România comunistă, ci de altele, pe care le ştiau ei mai bine ca noi.
@Boris M. Marian
> De acord în întregime, povestea cu cazaciokul sub masă este o picanterie.
Mă puneţi la încercare, ca dl. Sfartz cu pretinsul său antiromism…
> Mergeau cu mașina deschisă (Nichita şi Fidel – vm), oamenii aplaudau cu foc. Nu de frică, de distracție, cred, se făceau glume pe șoptite și atunci, unele elaborate la Liubianka.
După ce mai aplaudau şi mai glumeau, unii dintre acei oameni entuziaşti se denunţau apoi unii pe alţii. O parte dintre denunţători erau profesionişti, o meserie care probabil că nu dispare uşor deoarece se caută.
Fiul lui Hruscev traieste in SUA. Se gaseste in Providence Rhode Island la Brown University. Se ocupa cu istorie si din cand in cand mai scrie despre tatal lui cum traia cu spaima de Stalin. Hruscev-pere era o bestie care a facut kolhozurile din Ucraina. Mai tin minte cum a batut cu pantoful pe masa La Natiunile Unite.
Are cineva o explicaţie care să stea în picioare pentru faptul că atât Svetlana, fiica lui Stalin, cât şi Serghei, fiul lui Hruşciov, copii ai comuniştilor Nr. 1 din URSS, au ales să trăiască în SUA, bunecunoscuta ţară a „exploatării sângeroase, a diavolului galben, a capitalismului feroce şi a lui KKK”?
Este simplu – America are tot interesul, sub aspect jurnalistic, iar copiii ștabilor nu au fost crescuți decât ca niște prinți, nicidecum ca propagandiști
@Boris M. Marian
>> Are cineva o explicaţie care să stea în picioare pentru faptul că atât Svetlana, fiica lui Stalin, cât şi Serghei, fiul lui Hruşciov, copii ai comuniştilor Nr. 1 din URSS, au ales să trăiască în SUA, …
> Este simplu – America are tot interesul, sub aspect jurnalistic, iar copiii ștabilor nu au fost crescuți decât ca niște prinți, nicidecum ca propagandiști
Nu înţeleg răspunsurile dv., deşi mă străduiesc.
Ce-o mai fi şi „interesul, sub aspect jurnalistic” pe care îl invocaţi? La prima impresie, ar fi că acei copii ar găsi multe jurnale de citit în USA, dar nu cred că aceasta vreţi să spuneţi.
> … iar copiii ștabilor nu au fost crescuți decât ca niște prinți, nicidecum ca propagandiști
Păi atunci la ce sunt buni acolo, în SUA, şi pentru cine?
@V: Manta
Gluma Dvs. este slăbuță( Moderatorul nu va șterge această groaznică ofensă)- interes jurnalistic înseamnă interesul jurnaliștilor, popularitatea, deci Svetlana care nu strălucea prin inteligență, a făcut tam-tam cu minorele ei mărturii, iar fiul lui Hrușciov a plecat , cred, din jenă pentru trecutul jegos al tatălui său.
@Boris M. Marian
> Gluma Dvs. este slăbuță
Nu avem acelaşi simţ al umorului. Dv. îl alimentaţi din plin pe al meu.
> ( Moderatorul nu va șterge această groaznică ofensă)-
După cum observaţi, nu a făcut-o.
> interes jurnalistic înseamnă interesul jurnaliștilor, popularitatea,
Să reluăm. Aţi scris despre plecarea celor doi copii, ai lui Stalin şi Hruşciov: „Este simplu – America are tot interesul, sub aspect jurnalistic, …”.
Cu completarea dv. rezultă că cei doi au plecat deoarece în America (probabil SUA) ei ar fi interesat presa. Cu alte cuvinte presupuneţi că ei au plecat pentru ca să fie în centrul atenţiei presei din SUA.
Imediat după aceea spuneţi însă că „fiul lui Hrușciov a plecat , cred, din jenă pentru trecutul jegos al tatălui său”. S-ar putea crede că în SUA acest trecut era privit mai pozitiv.
În consecinţă renunţ să mai sondez profunzimea şi consecvenţa celor scrise de dv. pe acest subiect.