ACUM.TV

 
În anul 1949 am învăţat acasă, la ţară, în perioada lunilor de vară din vacanţa mare, pentru examenul de admitere la facultate. Mi-am cumpărat cărţile necesare, găsite în librării, am îndrăznit chiar să-i cer cu împrumut profesorului de psihologie o lucrare de bază din acest domeniu (neexistând manuale), iar el mi-a dat-o plin de bunăvoinţă până la toamnă, urându-mi succes la examen. M-am abonat şi la revista „Contemporanul”, în care apăreau frecvent diverse articole de sinteză utile pentru mine.

Aş fi vrut însă să urmez şi cursurile pregătitoare de la Universitate -altele erau exigenţele acolo …

Şansa m-a ajutat: unchiul meu, venit în concediu de la Bucureşti, mi-a încredinţat cheia camerei pe care o deţinea cu chirie. La început am ezitat, dar el m-a încurajat. Mi-a dat toate explicaţiile necesare şi a răspuns la întrebările mele, exprimându-şi încrederea deplină că voi izbuti să mă descurc şi singur…

Sosit în Capitală, m-am interesat de cursurile de la Universitate şi, spre bucuria mea, după ce m-am înscris la examenul de admitere, am obţinut o legitimaţie provizorie la biblioteca fostei Facultăţi de Litere şi Filosofie. Când nu mergeam la cursurile pregătitoare, îmi petreceam timpul în această bibliotecă, descoperind mereu cărţi de care se vorbea în lecturile mele, apoi cursurile litografiate ale unor profesori renumiţi de la această facultate. Împărţeam timpul meu între studiul bibliografiei pentru examen şi lectura acestor cărţi, ca şi a unor cursuri care mă atrăgeau cel mai mult.

La examene m-am prezentat, ca totdeauna, cu o emoţie stăpânită, concentrându-mă asupra subiectelor ce mi-au revenit. Lucrarea scrisă la Literatura Română nu mi-a creat probleme, pentru că citisem diverse materiale mai noi, care abordaseră teme asemănătoare celei date nouă să tratăm.

Mai multe examene au fost la oral. La cel de Psihologie m-am descurcat mulţumitor, datorită şi faptului că vara am conspectat cu atenţie cartea împrumutată de la profesorul meu. Cred că la disciplina Constituţie am avut o oarecare şansă: candidata dinaintea mea la examen – intram în ordine alfabetică şi în grup – era, probabil, o orăşeancă. Ea trebuia să expună prevederile din Constituţia Republicii Populare Române – adoptată în anul precedent – privind tipurile de proprietate din ţara noastră, enumerate în acest document fundamental. Aici apărea o noutate: după sectorul privat şi cel cooperatist, era menţionat şi cel socialist. Când examinatorul a întrebat ce cuprinde acest tip de proprietate în agricultură, candidata a răspuns corect: S.M.T.-urile. Imediat a fost formulată o întrebare suplimentară:

– Ce înseamnă S.M.T. ?

Candidata era încurcată: reprodusese o prevedere din Constituţia R.P.R., dar se părea că nu înţelesese şi sensul iniţialelor menţionate acolo.

Văzând că întârzie cu răspunsul, examinatorul a sondat-o, sugerându-i unul cam fantezist:

– Săpun, Marfa, Tutun ?

Candidata a recunoscut că nu cunoaşte semnificaţia acestor iniţiale. Examinatorul m-a întrebat atunci pe mine:

– Dumneata ştii ?

Am răspuns imediat, ajutat – cred – şi de faptul că veneam dintr-o zonâ agricolă:

– Staţiuni de maşini şi tractoare, pe scurt S.M.T.

Când mi-a venit rândul să tratez un subiect la disciplina Constituţie, am fost oprit: răspunsul precedent, privind semnificaţia celor trei iniţiale, fusese de ajuns. Mi-a cerut să dezvolt doar subiectul de la altă disciplină, pe care îl primisem în scris, anume Economie politică (era un singur examinator pentru aceste două discipline): trebuia să spun tot ce ştiu despre Capitalul financiar: Am început să tratez pe larg acest subiect. După introducere, am fost oprit; examinatorul a cerut să prezint mai întâi planul răspunsului meu, pe care îl consemnasem pe o coală de hârtie. I-am expus punctele principale ale acestui plan. Părea satisfăcut; mi-a pus apoi o întrebare-cheie, care privea, într-un fel, esenţa economiei politice marxiste în problema pe care ar fi trebuit s-o tratez pe larg:

– De unde provine plusvaloarea obţinută de bancher ?

Nu mi-a fost greu să răspund; după ce, înainte de „Reforma învăţământului” din 1948, studiasem economia politică expusă de clasicii ei, în ultimul an de liceu – după reforma din 1948 – a trebuit să reluăm studiul acestei discipline: am învăţat acum Economia politică marxistă. Noua disciplină mi-a ridicat – pe parcurs – semne de întrebare privind multe probleme principale, astfel că, frământat de aceste întrebări, am sesizat deosebirile dintre ceea ce am învăţat până în 1948 şi după aceea. Am răspuns punctual:

– Plusvaloarea obţinută de bancher este o parte din plusvaloarea industriaşilor care împrumută bani de la el.

Răspunsul meu a fost apreciat de examinator, n-a trebuit să mai dezvolt nimic din planul meu.

– Bine, văd că dumneata cunoşti subiectul. Eşti liber.

După câteva zile de la examenul de admitere, s-a afişat lista cu cei admişi: pe listă era trecut şi numele meu. Dar acest examen s-a prelungit oarecum în mod neaşteptat: Ministerul Învăţământului a hotărât ca cei admişi să opteze pentru una dintre două facultăţi (despre care nu se ştiuse până atunci că ar fi separate – fuseseră despărţite de curând): Facultatea de Filosofie sau Facultatea de Psihologie-Pedagogie.

Am optat fără ezitare pentru Facultatea de Filosofie.

La începerea anului universitar, cei care nu eram din Bucureşti şi aveam nevoie de cămin şi cantină am depus acte despre starea materială a familiei, eliberate de primăria din localitatea de origine. Cererea mea a fost rezolvată favorabil, astfel că am fost repartizat la căminul studenţesc din strada Matei-Voevod, într-o cameră mare, cu 20 de paturi; alături de cămin era şi cantina.

După ce am început să ne cunoaştem între noi, studenţii din acest dormitor am luat obiceiul ca seara, înainte de culcare, să discutăm despre evenimentele mai importante ale zilei care se încheia, sau aflate de noi recent. Vorbeam, de regulă, despre câte o întâmplare de la cursuri şi seminarii, ori o carte interesantă citită de noi, despre evenimente din sfera culturii sau întâmplări ale unora dintre noi în timpul peregrinărilor prin oraş – pe la talcioc, la câte un anticar etc.

Un coleg şugubăţ ne-a arătat într-o seară cărţile dobândite de el în ziua respectivă şi ne-a mărturisit că în timp ce eu, împreună cu un alt coleg şi cu el, colindasem pe la mai mulţi anticari şi ne tocmeam în legătură cu preţul unei cărţi sau alta, colegul şugubăţ subtilizase pur şi simplu mai multe cărţi… M-am închinat, total surprins de cele relatate de el, şi, din ziua aceea, am evitat să-1 mai luăm cu noi când mergeam după cărţi.

La puţin timp de la începutul acestui prim an universitar după Reforma învăţământului, am fost mobilizaţi toţi studenţii în aula Facultăţii de Drept, unde a avut loc, într-un cadru festiv, deschiderea cursului „Bazele marxism-leninismului”. Cel care a ţinut prima prelegere a acestui curs a fost chiar secretarul cu propaganda al C.C. al P.M.R. Erau prezenţi oameni politici de frunte. mulţi miniştri şi alte personalităţi ale vremii. Am început astfel să ne familiarizăm cu Manifestul comunist şi alte lucrări ale lui Marx şi Engels, cu lucrările lui V.I. Lenin, care – aşa cum ni s-a spus „a aplicat marxismul la o nouă etapă din istoria omenirii – epoca imperialismului”, şi cu scrieri ale lui I.V. Stalin; acesta „a aplicat în mod creator marxism-leninismul la construirea societăţii socialiste în U.R.S.S. – primul stat socialist din lume'”.

Prelegeri la obiectul „Bazele marxism-leninismului” ne-au ţinut apoi diferite personalităţi ale P.M.R.: redactorul şef de la „Scânteia” – ziarul partidului -, foşti luptători în „brigăzile roşii” din Spania (unde avusese loc un război civil), emigranţi politici în U.R.S.S. din rândurile „ilegaliştilor” ş.a.

Au început şi seminariile, cu o bibliografie amplă din „clasicii marxism-leninismului” şi mai cu seamă din lucrările semnate de I.V. Stalin. După mai multe seminarii la acest obiect, câteva colege mi-au spus – aşa, între noi – că nu pot şi nici nu vor să mai citească lucrările lui Stalin cuprinse în bibliografia obligatorie pentru că sunt prea simpliste; ba, mai mult, îl simplifică până şi pe Marx …

– Chiar îl vulgarizează, am completat eu. De curând am auzit o întâmplare legată de această temă; să v-o relatez:

„Un conferenţiar trimis de partid a prezentat în faţa unor ţărani o expunere despre marxism. Unul dintre «invitaţi» a întârziat puţin la conferinţă; când a ajuns şi el, l-a întrebat în şoaptă pe vecinul său:

– Ce spune ăsta ?
– Zice că unu’ – Marx – a luat de la altu’ – Hegel – nişte sâmburi, ceva deosebit, n-am înţeles eu prea bine ce spunea; culmea e însă că nu-l critică pe ăla care a luat, ci pe cel de la care a luat…

Cei doi au continuat să asculte în linişte ce s-a mai întâmplat cu cel de la care a luat celălalt … Unul dintre ei nu şi-a putut reţine o exclamaţie şoptită:

– O … l-a răsturnat cu capul în jos !”
– Noi ştim acum că Stalin, vorbind despre dialectica lui Marx, afirma că acesta a luat de la Hegel „sâmburele raţional”, dialectica, dar a criticat idealismul său, răsturnându-1 cu capul în jos …; şi tocmai de aceea, le-am precizat eu colegelor, e necesar să-i citim lucrările, să le cunoaştem slăbiciunile, pentru a nu le judeca fără să ştim în fiecare caz despre ce este vorba ! La examen ni se vor pune întrebări mai ales din aceste lucrări. Fetele zâmbeau … Cea mai înverşunată dintre ele a replicat:
– Ei, vezi, Stalin ajunge până la caricaturizarea a ceea ce susţine şi tocmai pentru că vulgarizează totul nu putem să-1 citim ! Sperăm să avem baftă la examen, să nu ne cadă un subiect din lucrările lui…

De acelaşi autor, Nicolae Gogoneaţă, v. „Utopia Magna” partea 1-a, partea a 2-a, partea a 3-a.

Pentru datele biografice ale autorului Nicolae Gogoneaţă vezi partea 1-a.

Acest articol a fost publicat joi, 16 octombrie 2014 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.