Eşecul ultimei încercări de a edifica o structură statală care să dea corolarul politic sintezei etnice şi agregărilor sociale cristalizate la Pragurile Niprului marca restaurarea deplină a unităţii tuturor Rusiilor, revendicată ca titlu de legitimitate de toţi succesorii lui Vladimir cel Sfânt şi Aleksandr Nevski şi transpusă în fapt odată cu victoria decisivă asupra Suediei lui Carol al XII-lea, leaderul protestantismului militant european şi exponentul în durată lungă al seriei de competitori hanseatici şi scandinavi. Revenirea la istoria comună nu a restaurat dialogul, fie el şi episodic, între puterea centrală şi supuşi sau larga autonomie regională prin care s-a definit Rusia Kieveană.
Noul Imperiu edificat prin legislaţia reformismului petrin îmbina autoritatea nelimitată a ţarului postulată de tradiţia veliko-rusă moscovită şi preluarea superficială a instituţiilor statului modern în paradigmele Despotismului Luminat, materializate într-un mai strict control asupra teritoriilor şi oamenilor, exercitat prin intermediul unei birocraţii obediente. Acest nou curs politic nu a adus modificări imediate pentru locuitorii Ucrainei, înafara redistribuirii de bunuri funciare şi oficii în favoarea celor care îşi dovediseră loialitatea pe durata Războiului Nordic. Eşecul Rusiei în campania antiotomană din 1711,, eveniment cu reverberaţii şi în istoria noastră graţie demersului diplomatic şi militar iniţiat de Dimitrie Cantemir, nu a modificat situaţia, chiar dacă prezenţa unui contingent de cazaci rebeli la Tighina punea în cauză, cel puţin teoretic, autoritatea ţarului asupra hetmanatului. Noile priorităţi ale politicii externe ruse, decise de acum din noua capitală de la Sankt Petersburg au lăsat în plan secund evoluţiile din sud-vestul imperiului, hatmanii numiţi de ţar şi confirmaţi de adunările locale fiind aleşi din rândul localnicilor care se distinseseră în serviciul statului, dar atribuţiile lor se restrâng progresiv în favoarea funcţionarilor imperiali.
Existenţa unor hatmani în exil a creat o vulnerabilitate în plus, leaderii oficiali aflându-se sub o dublă presiune între suspiciunile de trădare ale autorităţilor şi încercările de a salva ceea ce mai rămăsese din libertăţile cazacilor zaporojeni. Înafara competiţiei între etatism şi autonomie, elita ucraineană şi-a adus aportul intelectual la dezbaterile teologice şi politice din Rusia începutului de secol XVIII, autorii formaţi la Academia Metropolitană din Kiev, care propaga modelul iezuit de educaţie concurându-i pe adepţii paradigmelor pietiste luterane. Efectele fenomenului care ar putea părea o recădere a Ucrainei în captivitate au fost contrabalansate în parte de îmbunătăţirea climatului de securitate pentru locuitori, prezenţa militară rusă dovedindu-se descurajantă pentru expediţiile prădalnice ale tătarilor şi pentru acţiunile de brigandaj. Resursele Ucrainei au jucat un rol semnificativ în atingerea obiectivelor ruse de politică externă la Marea Neagră şi în criza de succesiune la tronul Poloniei, iar ultimul dintre hatmanii săi, Kiril Razumovski, a participat activ la lovitura de stat care a adus-o la putere pe ţarina Ecaterina a II-a (1762-1796).
Diplomaţie, război şi pace
Un loc comun al scrisului istoric rus, frecventat în egală măsură de autorii interesaţi de Iluminism pledează pentru existenţa unor continuităţi între politicile petrine şi reformismul mai tern ca impact asupra mentalului colectiv, dar mai sistematic, ale nepoatei sale prin alianţă. Ideea şi-a avut originea în demersul de propagandă iniţiat de principesa germană căsătorită cu Petru al III-lea, în virtutea unui dublu interes, acela de a reafirma legitimitatea contestabilă a ascensiunii sale la putere prin conectarea, fie şi simbolică, cu o figură emblematică a istoriei ruse recente, dar şi nevoia de popularitate în rândurile opiniei instruite a Europei Luminilor, fascinată de geniul ţarului reformator. Dacă această descendenţă reformistă se susţine parţial prin reluarea ofensivei statului în relaţie cu elita şi baza socială, în ceea ce priveşte politica externă avem de-a face cu o redefinire a priorităţilor.
Ţarina şi colaboratorii săi au optat, în contextul noului echilibru de putere din zona baltică după Războiul de Şapte Ani, pentru activizarea direcţiilor de expansiune ale Moscovei, Polonia şi Marea Neagră. Pentru Ucraina, devenită placă turnantă a acestor iniţiative, impactul s-a tradus printr-o mai activă implicare a statului în viaţa locuitorilor, fenomen culminând cu desfiinţarea hetmanatului şi generalizarea neoiobăgiei. Chiar dacă noile măsuri au provocat o serie de tensiuni sociale, regiunea a beneficiat de pe urma interesului etatic de a valorifica vastele sale resurse şi a primit un însemnat aport de colonişti germani, sârbi şi români refugiaţi din posesiunile otomane şi comunităţi evreieşti expuse represaliilor în Polonia catolică. Aportul de resursă umană avea să transforme noile gubernii, alături de cele de pe Volga, în marile grânare ale Rusiei şi Europei, statut pe care îl vor disputa cu Principatele Române după deschiderea Gurilor Dunării şi îl vor pierde progresiv în condiţiile războiului civil şi ale experimentelor sovietice. Istoria politică a regiunii este marcată de două evenimente de însemnătate decisivă pentru formarea identităţii naţionale moderne a ucrainenilor.
Prima împărţire a Poloniei din 1772 a însemnat nu doar încorporarea Rusiei Albe în posesiunile ţarinei, dar şi anexarea actualului teritoriu al Galiţiei de către Monarhia Habsburgică, în temeiul apartenenţei sale la moştenirea Ungariei medievale. Faliile existente deja între vestul şi estul Ucrainei erau augmentate de apartenenţa politică diferită şi, chiar dacă faptul nu a avut urmări pozitive pentru progresul economic şi pentru bunăstarea noilor supuşi austrieci, noile autorităţi şi-au demonstrat capacitatea de a genera mutaţii şi raporturi de forţe de natură să anuleze potenţialul de rezistenţă al societăţii în raport cu puterea. Beneficiara noii situaţii a fost biserica unită, care şi-a asigurat suportul oficialităţilor şi a venit în întâmpinarea exigenţelor spirituale ale unei părţi a locuitorilor, devenind o marcă a specificului confesional regional.
În plan social, Casa de Austria a aplicat aceleaşi politici ca şi în Transilvania sau în posesiunile din Balcani, încurajând rivalităţile dintre forţele sociale şi comunităţile etnice, în aşa fel încât spiritului corporativ al aristocraţilor polonezi să li se poată opune loialismul ţăranilor ruteni, capacitaţi de apelurile clericilor, echilibru care a făcut ca apartenenţa etatică a regiunii să nu fie pusă în cauză pe durata unui secol şi jumătate. Politicile Habsburgilor s-au dovedit precursoare ale celor sovietice şi dintr-un alt punct de vedere, anexarea părţii de nord a Moldovei în 1775 asigura premisele unei relaţii complicate între ruteni şi români, fiecare posesori ai unei tradiţii politice proprii. La confiniile sud-estice ale Ucrainei, centralismul ţarist a operat lichidarea deplină a autonomiei comunitare de care se bucurau cazacii de la Sici, deportaţi sau reduşi la condiţia servilă prin acţiuni militare de amploare.
Măsurile de forţă au generat reacţii neanticipate de autorităţi, o parte a zaporojenilor refugiindu-se în posesiunile otomane şi ameninţând astfel realizarea proiectelor expansioniste spre sud. Oficialităţile de la Sankt Petersburg au dovedit suficientă flexibilitate pentru a iniţia o nouă politică în relaţie cu aceşti interlocutori deprinşi cu exerciţiul libertăţii şi au iniţiat o nouă structură instituţională. Sub inspiraţia fraţilor Pavlo şi Antim Holovati, foştii locuitori de la Sici erau colonizaţi în Kuban, unde o nouă comunitate căzăcească era organizată în jurul centrului de la Ekaterinodar. Beneficiile asigurate de stat şi relaţiile informale intracomunitare au determinat revenirea unei mari părţi a refugiaţilor, prea puţin mulţumiţi cu situaţia precarădin sudul Dunării, iar potenţialul militar al cazacilor din Kuban şi din Stavropol s-a dovedit esenţial în războiul ruso-turc din 1787-1792, la finele căruia Rusiei i se recunoştea încorporarea Crimeii, anexată graţie fidelizării unei facţiuni a tătarilor din regiune, şi a teritoriilor dintre Bug şi Nistru.
Atingerea unor frontiere naturale şi seria de revoluţii şi restauraţii pe care Franţa napoleoniană, competiţia cu Marea Britanie şi ascensiunea Germaniei le-au provocat la nivelul relaţiilor internaţionale au făcut ca Ucraina să devină tot mai mult obiectul politicii interne a Imperiului Rusiei, parcurgând acelaşi proces de modernizare incompletă ale cărei eşecuri se vor evidenţia de fiecare dată când Rusia se va angaja în conflicte militare de anvergură, de la Războiul Crimeii la conflictul cu Japonia din 1904-1905. Studiile demografice au remarcat creşterea semnificativă a populaţiei, iar existenţa unor resurse carbonifere au determinat un început de industrializare în estul ţării, cu apariţia implicită a unui proletariat tentat de ideile revoluţionare ale vremii. Elita ucraineană de origine zaporojeană s-a integrat parţial în nobilimea rusă, iar unii din exponenţii săi precum mareşalul Paskevici s-au ilustrat în campaniile militare purtate în Caucaz, Ţările Române şi Asia Centrală. Această elită educată la universităţi occidentale replica afinităţile inteligentsiei ruse, asumând idei reformiste de inspiraţie conservatoare, idealuri liberale şi democratice şi entuziasm pentru cultura naţională ucraineană resuscitate de lirica lui Taras Şevcenko.
Aceleaşi idei au servit ca punct de plecare pentru o serie de organizaţii ale naţionaliştilor ucraineni, angajaţi în acţiuni de subversiune împotriva statului, socotit o expresie a dominaţiei veliko-ruse. Naţionaliştii ucraineni s-au aflat în aceeaşi opoziţie cu statul ca şi viitorii lor inamici bolşevici şi anarhişti sau rebelii caucazieni, iar această similitudine de tratament a favorizat predilecţia pentru sectarism intern şi utilizarea violenţelor de masă sau a terorismului individual ca instrumente politice. Confruntarea cu Austro-Ungaria pentru dominaţia Europei de Sud-Est a antrenat efecte şi în relaţie cu supuşii ucraineni ai celor două imperii, ruşii încercând să stimuleze dimensiunea panslavistă a tradiţiilor comune, iar Galiţia a devenit refugiul predilect pentru insurgenţii ucraineni ameninţaţi cu deportarea în Siberia. Creuzetul de speculaţii ideologice, parteneriate externe şi experienţe personale prelimina convulsiile pe care războiul şi revoluţia urmau să le declanşeze.
Noile Ruine şi întoarcerea la Rusia Sovietică
Începutul Primului Război Mondial făcea din Ucraina teatrul principal de operaţiuni militare de pe Frontul de Est, unde ofensiva rusă a generalului Brusilov îi alunga pe austrieci din Galiţia, devenită zonă de refugiu pentru militarii români şi ruteni care părăseau forţele Triplei Alianţe, animaţi de solidarităţi naţionale transfrontaliere. Prelungirea ostilităţilor şi izbucnirea Revoluţiei din Februarie, dar mai ales opţiunile liberale şi federaliste care păreau că se vor impune ca soluţii de reorganizare a Rusiei au imprimat o evoluţie specifică evenimentelor din regiunile locuite de ucraineni. Dezorganizarea armatei ruse şi revoluţia bolşevică au transformat Germania în singurul interlocutor viabil pentru forţele conservatoare ucrainene, iar ocuparea ţării în 1918 şi încheierea păcii de la Brest-Litovsk a fost însoţită de o reorganizare a statului în forma provizorie a hetmanatului, condus de generalul Pavlo Skoropaski, promotorul unei politici de apropiere faţă de mişcările anticomuniste ruse.
Germania nu a putut suplini ineficienţa cronică a administraţiei ruse din aceste teritorii, iar resursele lor nu au servit necesităţile germane de război. Capitularea de la Compiegne, din noiembrie 1918 însemna şi sfârşitul administraţiei moderate din Ucraina, supusă deja unei triple presiuni, a naţionaliştilor lui Simon Petliura, a Gărzilor Roşii organizate în zonele industriale şi susţinute din Rusia Sovietică şi a revoltei anarhiste conduse de Nestor Mahno. Această din urmă mişcare merită o menţiune deosebită datorită suportului social de care s-a bucurat în sud-estul Ucrainei şi a eclectismului ideologic care aminteşte de evenimente mai recente.
Leaderul aşa-numitei Armate de Eliberare a Ucrainei amalgama idei naţionaliste materializate prin acte de exterminare a unor comunităţi germane şi evreieşti, forme de egalitarism tradiţional şi teze anarhiste rezultate din interpretarea teoriilor lui Bakunin şi Kropotkin. Nestor Mahno a imprimat forţelor sale o anume disciplină a luptei de guerilă care i-a asigurat capacitatea de a-i combate cu succes pe ocupanţii germani, forţele guvernamentale şi naţionaliste, şi chiar unităţi ale armatei generalului Denikin. Mahnoviştii au rămas celebri prin tacticile lor de luptă în care taceanka, făcută cunoscută de cinematografia sovietică, a deţinut un rol esenţial. Colaborarea temporară a lui Mahno cu bolşevicii ucrainieni şi refacerea Poloniei a pus forţele naţionaliste în situaţia unei noi alegeri între ruşi şi polonezi, iar opţiunea pentru cei dintâi s-a făcut cu preţul renunţării la Galiţia, încorporată de Polonia mareşalului Pilsudski în urma războiului cu Uniunea Sovietică. Armistiţiul însemna sacrificarea hetmanatului lui Petliura şi un nou val de exilaţi, iar lichidarea opoziţiei interne oferea Armatei Roşii ocazia de a pune capăt rezistenţei din Crimeea a generalului Vranghel şi experimentului mahnovist.
Ucraina devastată de război şi divizată de pasiunile sectariste revenea în cadrele lumii ruse, de această dată în paradigmele socialismului ştiinţific, pentru a experimenta colectivizarea forţată, exterminarea în masă prin înfometare şi noile revolte, represalii şi deportări pe durata şi la finele celui de-al Doilea Război mondial.
Cum a evoluat compozitie etnica in Crimea:
http://www.businessinsider.com/crimea-demographics-chart-2014-3
S-a anuntat asteptatul rezultat al plebiscitului din Crimea in care votanii au exprimat dorinta independentei si anexarea la Federatia Rusa.
Ce ne invata acesta:
– Forta este singurul argument valabil!
Cei care fac referinta la ratiune, diplomatie, criterii istorice, culturale, religioase sau sociale si de structura de populatie se inseala si mint.
– Forta sfinteste scopul si creaza situatia de fapt.
Evenimentele sunt o copie la nivel minuscul a comunizarii Europei de Est.
Blindatele aduc soldati, se infliltreaza cu aparat propagandistic si de securitate si se manipuleaza opinia publica interna si externa si se convige populatia prin impletirea unor mijloace simple si urne si bnuletine transparente si se asigura o numarare „corecta”.
Intre timp occidentul se da de ceasul mortii si schiteaza gesturi pacifiste si de convigere pasnica a Rusiei.
In fond nimeni nu a fost socat si nu a incercat sa faca ceva ca sa impiedice comunizarea Europei de Este si trecerea in scalvie a zeci de milioane de oameni.
Asa si azi nimanui nu ii pasa de cifra infima de 2.000.000 de locuitori ai Crimeiei. Ceea ce pasa lumii este ajungerea la o situatie strategica stabila pina la urmatorul dezechilibru.
Cine cistiga din aceast comflict:
– China, Iranul si poate Syria
Syria cistiga intrucit Rusia isi va afirma determinarea de a nu mai ceda.
Teheranul cistiga intrucit vede presiunea aupra lui sa scada.
China este marele cistigator. Dupa ce Partidul Comunist Chinez a cistigat razboiul rece, prin acest conflict reuseste sa cistige o mare usurare.
Atit Rusia cit si America si Europa sunt ocupate cu Situatia din Ucraina. Fiecare cent pe care partile in comflict il investesc in aceasta afacere este un cent sau miliard inseamna miliarde care nu se investesc pentru contracararea Chinei. Conflictul in legatura cu Ucraina inseamna o mare pierdere pentru economiile Rusiei si occidentului care se vor dezorganiza si mai mult.
Aparent Rusia vrea sa se deschida pentru lumea care o vrea si doreste sa recruteze personal bine calificat si sa-l folosesca pentru dinamizarea economiei. In acest scop se face propaganda limbei ruse si legilatiei interne privitoare la emigratie.
In fapt Rusia este prea dependenta de vinzarile de energie si metale si econimia ei pierde din suflu tocmai din cauza problemelor structurale de personal de organizare scadere a competitivitatii. Europa este prea dependenta de eneria rusa si conflicutul ar putea sa scada competivitatea produselor in raport cu cele chinezesti. In acest timp din Etiopia si America e Sud si de la Neapole trecind prin Pireu si Agigea chinezii isi pun amprenta extinderii. Chinezii vor sa cistige prin razboi la care nu participa dar deja sunt al doilea concurent la fonsduri de inarmare.
Fiecare miliard investiti in conflicutul din Ucraina inseamna impozite si mai mari in Europa si America taieri de cheltuieli din alte domenii si scadere economica.
Cu sigurnata teoria conform careia mondializarea si intrecerea in domeniul economic garanteaza pacea eterna este o iluzie si cauza decaderii Americi si Europei.
Nimic nu garanteaza pacea decit forta, iar America si Europa si apoi Rusia sunt in panta descendenta si vor fi depasite de tarile emergente car enu exceleaza la capitolul democratie ci contrariul.
Cine va putea sa impiedice o tara emergenta sau putere nucleara sa casapeasca investitori si firmele straine si sa le treaca in proprietate intregului popor ?
In fond nationalizarea este o fapta legala recunoscuta si propovaduita si de CEDO.
Sa dorim naionalizare placuta investitorilor de peste mari. Ei sunt cauza slabirii Americii si Europei si ridicarea altor economii bazate pe sclavie.
Iată un alt articol interesant : http://www.businessinsider.com/russia-ukraine-and-crimea-asymmetric-wars-2014-3
The least-bad course for Kiev is painfully to accept that, for now, Crimea is lost, in fact though not in law. That means negotiating a peaceful exit for those besieged Ukrainian servicemen. And for the Tatars, a put-upon Crimean minority loth to live under Russian rule (having been deported en masse by Stalin in 1944), it means securing as much protection as Ukraine and its allies can muster. After that, Ukraine’s priorities should be to stage free elections in what remains of the country, install a legitimate national government, revamp the economy and create durable democratic institutions.
Read more: http://www.businessinsider.com/russia-ukraine-and-crimea-asymmetric-wars-2014-3#ixzz2wAKDmb19
Nu vad decat o solutie radicala si imediata pentru blocarea militarismului lui Putin, si anume primirea imediata si neconditionata a Ucrainei in NATO !!
@Sfartz Pincu
> Nu vad decat o solutie radicala si imediata pentru blocarea militarismului lui Putin, si anume
> primirea imediata si neconditionata a Ucrainei in NATO !!
Da, dar atunci NATO trebuie să arate că militarii ei sunt gata să moară pentru Ucraina, iar Putin să-i şi creadă…
Şi de fapt… nici asta n-ar ajunge, deoarece Putin ar fi gata să sacrifice oricâţi militari de-ai săi „Pentru Măreţia Rusiei”, iar NATO – nu.
Occidentul trebuie să regândească profund întreaga sa politică, să re-considere Rusia ca un potenţial adversar şi să redevină o forţă de temut.
Dar pentru asta trebuie o nouă generaţie de politicieni: Obama nu e Churchill, şi nici alţii nu sunt… Poate Merkel? Din nou Germania „fascistă” contra Rusiei? când de fapt fascistă este Rusia, iar Germania este relativ liberală şi democrată…
Opinia mea este ca Ucraina (gata,m-am invatat minte:nu mai scriu Ukraina cel putin aici) devenind membra in NATO v-a crea o situatie inacceptabila pentru Rusia, indiferent de atitudine samavolnica a lui Putin.
Realitatea puterii economice, politice, militare si mai ales geo-strategice a Rusiei TREBUE respectata, chiar daca politica actuala sau viitoare place sau nu .
Orice comparative cu perioada intre cele 2 razboaie mondiale, fie ea cat de, aparent, evidenta, nu poate schimba realitatea imensitati puteri Rusiei.
Si ar mai fi inca altceva:
Cei care insista la implicarea USA in orice situatie international critica nu fac decat sa accepte ca O ALTA putere mondiala de aceasi magnitudine ca Rusia… ar trebui sa intervina, e.g. intrarea Ukcrainei in NATO, pentru a rezolva o asemenea situatie.
O asemenea situatie nu ar face decat sa accepte principiul unui supra puteri.
Would that be a fairer outcome?
Shto va scitaete, druzia?
Evoluția situației din Ucraina, reacțiile – foarte diferite, atitudinile…. arată cît de fragilă și de naivă este lumea, în opoziție cu cei care știu ce vor.
Faptul că în Crimeea am avut periodice și mari modificări etnice, așa cum a fost în multe regiuni ale fostei URSS, dar nu numai acolo – știm. Invocarea tătarilor ca populație majoritară și sugerarea (sau cum să-i spun?) că tătarii ar fi cei „îndreptățiți” să decidă soarta Crimeii arată mult haos intelectual sau jocul de-a vacanța gîndirii.
Cel mai nociv lucru care l-a făcut Occidentul este să inoculeze ucrainenilor ideea că țin cu ei și că, într-un fel, Occidentul s-ar sacrifica pt Ucraina. Occidentul nu e capabil să se sacrifice pt sine și pt viitorul său, darmite pt Ucraina.
Eu am avut și am rețineri majore față de noua clasă politică ucraineană, ca să folosesc un clișeu curent. Ucraina moștenește cele mai dificil de rezolvat chestiuni teritoriale ale fostei URSS, deoarece, după al doilea război mondial, a anexat multe teritorii învecinate din estul Poloniei, estul Slovaciei, nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, în plus și neașteptatul cadou, Crimeea. Dar… timeo Danaos dona ferentes „mi-e teamă de Danai, mai ales atunci cînd aduc cadouri”.
Crimeea era, de facto, o zonă rusească, așa cum arată rezultatul referendumului, așa este și Transnistria. Pe ecrane am văzut, la Moscova și în Crimeea, ruși fericiți, ruși mîndri de nația lor, tineri și bătrîni, la unison își arată fericirea. Fețele lor radiază, Putin cîștigă simpatie și acolo unde nu se aștepta.
Pe acest fond de fericire rusească, declarațiile occidentalilor par fie meschine, fie inepte, fie de-a dreptul ilogice. În mod evident, fiecare vorbește electoratului său și fiecare pe limba lui. Liderii politici occidentali mizează pe faptul că occidentali au un soi de aversiune primară față de ruși, ca atare orice discurs anti-rusesc este, automat, și „patriotic”. Este o atitudine care, de-a lungul secolelor, s-a arătat falimentară pt Occident, numai că istoriei îi place să se repete.
Din fericire, aceste discursuri sînt evident făcute să fie numai discursuri. Impunerea de sancțiuni Rusiei ar însemna o recesiune rapidă și acută pt Germania și, implicit, pt tot Occidentul, tras în jos de singura mare putere economică din zonă. Ca atare, discursul dnei Merkel este doar un discurs. Tot din fericire, toți analiștii serioși pe care i-am citit și văzut, inclusiv cel din linkul indicat de dl Leibovici, arată, în unanimitate, că toate acestea sînt bla-bla.
Am însă o temere: deși aceste discursuri nu vor însemna nimic, am senzația că Occidentul nu are, de fapt, un plan de joc pe tema Ucrainei. Lucrurile se vor precipita. Nu sînt deloc sigur că, la alegerile din vară, vor cîștiga forțele „democratice”, actualmente interimare. Ce faci dacă, în perspectivă, vor organiza referendum și alte zone din estul Ucrainei, preponderent rusofone și rusofile?
Liderii ucraineni sînt pregătiți să se analizeze lucid și matur? Sînt conștienți de faptul că o Ucraină democratică nu poate fi o Ucraină imperialistă? Da, știu, e greu pt un politician să admită pierderi teritoriale, dar istoria ne-a arătat că acest este jocul, unul cîștigă, altul pierde. Singura carte cîștigătoare a Ucrainei este să piardă teritorii, dar să cîștige prosperitate, demnitate și respect. Vor fi liderii ucraineni capabili să înțeleagă acest lucru?
> Ucraina … devenind membra in NATO v-a crea o situatie inacceptabila pentru Rusia, indiferent de
> atitudine samavolnica a lui Putin.
Unei ţari cu un regim fascistoid nu trebuie să i se recunoască vreun interes legitim
@ Дружище Waldman !
Lectia cu toleranta fata de agresori este bine invatata si nu trebuie repetata! Un agresor nu stie decat de frica. Ii raspund si Domnulu Alex. Leibovici cu aceasta ocazie: Putin trebuie sa vada hotararea NATO de a intra in Ucraina, si nu neaparat intrarea efectiva!
Altfel, rusii au „frati” de sange incepand cu Transnistria, mai departe cu Basarabia, apoi Bulgaria, Serbia, Slovacia, posibil si Ungaria daca li se promite Ardealul si o republica federativa ungara mare,mare de tot!
Nu trebue,neaparat, sa se considere ca Putin (de la …rusescu ‘puti’=putere)nu ar fi calculat maniera in care se desfasoara aceste evenimente – inclusive penibilitatea ca la Soci,akana de Crimea, continua sa aibe loc Olimpiada de iarna,cu singura actiune de protest al unui reprezentat solitary al Ucrainei la deschidere/inchidere.In rest,totul a decurs normal – a la olimpiada de la Berlin 1936.
Care membru al NATO v-a arunca prima piatra spre Rusia?
Germania? UK? Frantza? n-ashi prea crede.
Va place sau nu,singura maniera de a rezolva aceasta situatie ar fi,dupa umula mea parare,de a se obtine minimum de agravare a situatie intre Rusia si Ucraina.
EU v-a trebui sa cheltuiasca cateva averi pentru a adduce Ucraina ceva mai aporape de nivelul economic at Uniunii Europene si asta daca in cusrsul acestui effort nu vor dispare cel putin jumate din fonduri ezact la fel cum,de exemplu, au disparut Euroii pe shseaua Oradea Mare- Valea Lui Mihai, e.g. cam vreo EUR20.000/km…
Cred că episodul Crimeea și, posibil, altele care vor veni, arată tuturor cît se poate de clar că Europa trebuie să fie unită, puternică, solidară. Unde sînt cei care propovăduiau pe aici spargerea Europei în stătulețe mici și mărunte, revenirea la monede naționale? Ați amuțit? Tăceți? De ce? Arătați-vă tăria demonstrației, veniți și spuneți cum stă treaba, că mai deunăzi mă luați în tărbacă precum că nu știu, că nu mă pricep, că sînt naiv etc.
Dacă n-am avea în față o situație aproape tragică aș putea să mă bucur, să fac cu sîc din Isarlîk.
P.S. Mai deunăzi, întrebați la referendum cum e cu libertatea de mișcare, un pic peste jumate dintre elvețieni, la muche, au zis stop mișcării. Vai, ce frumos! Democratic. Îi informez, dacă nu știu deja, că atunci cînd va veni Ivan și la va bate la ușă, nu-i va întreba dacă îl primesc, va năvăli, se va trînti în pat și îi va informa frumos că e la el acasă și că are dreptul să stea acolo cîteva secole. Să văd atunci ce referendum frumos vor organiza elvețienii.
@Sorin Paliga
Deci „a, v-am spus eu!!”. Păi să vedem dacă chiar aţi spus ceva relevant pentru problema în cauză.
Puteţi să-mi arătaţi, pentru început, unde aţi scris dv. că Europa trebuie să fie „unită, puternică, solidară” în aşa fel încât să se poată apăra de agresivitatea Rusiei putiniste?
Vă întrebasem în ce domenii şi cât de unită trebuie să fie Europa. Nu-mi aduc aminte să fi spus dv. că Europa trebuie să fie unită şi pe plan militar, şi anume într-o măsură mai mare decât este realizată prin NATO. De fapt n-aţi răspuns de loc la întrebarea mea. Dar poate este numai memoria mea slabă… Altfel spus, aştept citatele.
Aproximativ aceeaşi discuţie am avut-o acum vreo două săptămâni („Moscova face jocurile…”, http://acum.tv/articol/70125/) .
Am avut acolo schimbul următor:
S.P.: am scris… că NUMAI o Europă unită poate opri avansul Rusiei spre vest
A.L.: Cum ar fi putut opri, şi cât de unită ar fi trebuit să fie pentru asta? Dar vă rog concret: diplomatic? economic? militar? altceva? M-ar bucura să aud de o metodă credibilă, adică una de care Putin să se teamă. Apoi: unită – cum? În ce domenii? Un stat unic? Altceva? (V-am mai întrebat, dar n-aţi dorit să precizaţi…)
Aţi optat să nu răspundeţi…
Aşa că vă returnez întrebarea:
> Ați amuțit? Tăceți? De ce? Arătați-vă tăria demonstrației, veniți și spuneți
> cum stă treaba…
După ce răspundţi, trec şi la P.S.-ul dv. al cărui logică n-o sesizez
@AlLeibovici.
Ei, vedeți cum sînteți?! Cîrcotaș. Păi sigur că nu am scris expressis verbis ceva contra Rusiei ori a lui Putin, dar veți fi de acord că sistematic și împotriva tuturor atacurilor am spus clar și răspicat că numai o Europă unită e soluția, nu disoluția în state mici? Eu știu că acuma dați înapoi și dv. și alții care văd că tac mîlc. Dar, cum spuneam, orice rău spre bine: situația actuală va conslida, sper, Europa.
Și fiindcă tot văd că aveți pasiunea polemicii cu mine, puteți fi așa amabil să faceți copy-paste după cele scrise de mine în care spun altfel și altceva decît ce spun acuma? Și faceți și copy-paste după ce spuneați dv. și alții despre Europa, despre EU, despre solidaritate și despre alte alea. Fiți liniștit, nu mă dau bătut așa ușor și nu vă faceți iluzia că, dacă sînteți moderator, mă intimidați.
Așadar, găsiți cele scrise de mine să zicem în urmă cu 6 luni pe tema Europei și a UE și să vedem…
Obiceiul dv. de a întoarce cîrcotaș frazele nu mai ține… Și, fiindcă veni vorba de socoteli, aștept de cîteva luni un răspuns la afirmația aia cu cei care au mulți copii, eu am trei și vă ceream o explicație despre o afirmație a dv. Ia să vedem…
Și încă ceva, dle Leibovici: dacă v-ați propus cumva să mă bateți la prognoze politice ați pornit pe un drum pe care veți pierde. Asta dacă acceptați să și pierdeți, nu să șmecheriți vorbele după cum vă convine.
Cu ultimul dv. mesaj chiar m-ați enervat prin lipsa totală de deontologie profesională. Sper că nu mă credeți chiar așa de idiot încît să nu văd lucruri simple.
@Sorin Paliga
> nu vă faceţi iluzia că, dacă sînteţi moderator, mă intimidaţi
> Obiceiul dv. de a întoarce cîrcotaş frazele nu mai ţine…
> şmecheriţi vorbele după cum vă convine.
> lipsa totală de deontologie profesională
Faptul că aceste patru acuzaţii, resp. procese de intenţie nu au fost suprimate din comentariul dv. şi nu aţi fost atenţionat, a fost o eroare de moderare.
Eu nu răspund comentatorilor care proferează acuzaţii fără dovezi; atâta timp cât sunt fără dovezi, sunt insulte. Regulamentul interzice să insultaţi interlocutorii. Să nu credeţi că dacă interlocutorul este şi moderator, puteţi profita de conflictul de interese al acestuia (parte şi judecător) şi să vi se treacă cu vederea încălcările. Nu este o intimidare, este o reamintire a regulilor.
Aveţi însă posibilitatea să re-postaţi o versiune revizuită, decentă a comentariului.
Acum apropo de Ukraina, bato [bat-o] vina, ce mi-e ucrainenii ce mi-e rusii, toti o voda i zemnila [zemlia]. Din punct de vedere istoric Kievul a fost Mati Rosyia [Rossia], de acolo se trag toti muscalii. Antropoligic, cultural/religios originea e relativ una, cu mici diferente tribale originale.
Crimea [Crimeea] a fost de la inceput simburele discordiiilor [discordiilor] geo-politce. O intrare de la sud si sud-est a hoardelor migratoare si pradatoare. Khazari (!!!!) cu povestea iudaizarii (a se ignora Koestler), tatarii, turcii si chiar Albionul, toti cu ochii pe ea.
Razboinicii dialectali [dialectal] putin diferiti organizati in hatmanate au tinut piept mai vinjos pericolului respectiv, in timp ce la nord fratii la fel de blonzi/ochi albastrii tineau pieptul lor invaziilor scandinave. Oricum o intoarcem tot la pozitionari de forta ajungem. „Trezirea” nationala de tip Kirilenko a cistigat „glas” dupa secole de „Fara Glas”, pretinzind ca r [ar] fi doaua [doua] natii DIAMETRAL opuse. Oleaca de inlfluenta para-catolica a creeat [creat] in unii chiar falsa notiune de distinctie a identitatii. Prin anii 1938-39 un anumit N.S. Hrusciov raporta lunar modesat [modest] cifra de numai 20 mii ucraineni exterminati ca cota obligatorie ceruta de Papasha. Transhumantzele de sorginte „pura” rusa catre puncte startegice, porturi mare calda, recte Crimea [Crimeea], au avut precis menirea ca, in cazul in care se ajunge la vreo criza, sa zicem prin 2014, cetatenii locali sa fie absolut justificati in a cere electoral a fi parte din acea Mati Rusia. Calcul perect [perfect] executat si ca exercitiu si ca,,,,concluzie.
Ce are USA si chiar NATO de a face cu o afacere sine qua non Kieviana Rusa !! NICEVO!!! E ca si cum Moscova s-ar baga in vreo doleanta Texana de scindare de USA.
Rusia de azi, adica URSS de ieri NU vrea sa fie parte din Nato. Ca s-a pierdut o intrega coasta Baltica si una tot de Mare neagra gruzina catre NATO astea ar trebuii – conform Rusiei/URSS or cea mai ramas din ea – sa fie un HVATYET categoric.
Nu degeaba Baden [Biden?] a declarat ca orice ALTA extindere, aparte din Crimea [Crimeea], a Rusiei catre orice alta regiune va fi tratata serios. Crimea [Crimeea], altminteri, a fost abandonata Rusiei as of the other day si orice analogie cu Suddetenland [Sudetenland] e sub ridicol, rizibil si, categoric incalca Regulamentu [Regulamentul] lui Acum !!! [Mod.: vă avertizez să renunţaţi la sarcasme.]
va urma…
Mod.: sunt încă greşeli, deşi se vede un progres.
Recitind articolul,am sesizat,printre altele, predilectia autorului pentru desemnarea monarhiei Habsburgice in maniera Iberica, ca,,,Casa de Austria.
In ceace priveste,insa,monarhia ruseasca, ea era deja de sorginte germana,inca inainte de Ekaterina,iar prezenta colonistilor germani in Rusia dateaza,bineinteles, de pe vremea lui Petru cel mare.
Cat despre reraltiile Rusiaei cu Tarile Romane,probabil ar fi demn de mentionat pasajul Pacii de la Berlin,de dupa Razboiu de Independenta,la care Romania NU a fost invitata,cu toate ca Regili Carol I fusese,de fapt,comandantu suprem al armatelor ruso-romane in razboiu cu pricina.
Deosebit de interesant este si pasajul autorului referitor la Razboiul Civil,mai ales contributia armatei tatucului Mahno.Mentionez aici ca asasinul lui Petliura,
un evreu ucrainean era un anarchist,fost membru al diviziei evreesti din armata lui Mahno – o ‘ciudatenie’ politica al acelor vremuri.
In legatura cu efectivul… efectiv al glorioasei armate ucrainene, doresc sa mentionez un recent articol aparut in The Wall Street Jurnal si preluat de catre ziarul ‘The Australian’ de pe data de azi, 26 martie 2014 (care 26 martie este, intaplator si ‘Ziua Apicultorului din judetele Mehedinti si Teleorman), in care articol se mentioneaza, printre altele ca, citez ‘potrivit autoritatilor locale, Ucraina are un efectv militar de 140.000 INSA DOAR 6.000 DINTRE EFECTIVUL DE TRUPE SUNT PREGATITE DE LUPTA (ca armament – nota mea).
Acest articol deosebit de interesant, cu titlul ‘Kiev’s battle to revive a depleted military’, poate fi gasit/citit per adresa http://www.theaustralian.com.au/theworld [sau http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424052702303949704579457591983371478 /Mod.]