Autorul, domnul Ion Ganea Argeş, azi în vârstă de 87 de ani, locuieşte în prezent la Geneva împreună cu soţia sa Laurenţia. După sfârşitul războiului, între anii 1944 şi până la desfiinţare în 1947, a fost membru la Tineretul Liberal, secţia de tineret a Partidului Naţional-Liberal. A făcut închisoare între 1959 şi 1964 pentru „uneltire”.[1] Înainte de condamnarea din 1959 a fost arestat şi interogat de nenumărate ori şi reţinut de fiecare dată de la câteva zile la câteva săptămâni. Este de meserie ceasornicar, deşi a absolvit Facultatea de filozofie. S-a refugiat în Elveţia în 1978. Din anul 1981 a fost sub „urmărire informativă” de către Securitate [2]
Mişcarea Legionară („Legiunea Arhanghelul Mihail”) a condus ţara din septembrie 1940 până în ianuarie 1941, timp în care România s-a numit „Stat Naţional-Legionar”. Legiunea avea o organizaţie de tineret numită „Frăţiile de Cruce” (FDC), care era implantată în fiecare scoală (profesională sau liceu teoretic) şi era condusă de câte un comandant care urmărea formarea elevilor în spiritul acelei ideologii speciale. În acea perioadă elevii erau înscrişi în FDC din oficiu.
Comandantul Frăţiilor de Cruce din liceul nostru din Târgovişte era „camaradul Albu”. O dată pe săptămână, după-amiezile, acesta ne ducea în pas de marş până ajungeam în afara oraşului. Aici ne punea să facem exerciţii de gimnastică şi ne preda „Cărticica Şefului de Cuib” a lui C.Z. Codreanu.
În a treia săptămână de la începutul activităţii noastre am fost îndreptaţi spre pădure, care era traversată de pârâul Ilfov, adânc de vreo 30 cm şi nu mai lat de 4 m. Eram două clase paralele, vreo 80 de elevi dintr-un total de circa 400 elevi ai cursului inferior de liceu. Când am ajuns la pârâu, toţi elevii ne-am oprit. Comanda s-a repetat: înainte marş! Elevii au pornit şi toţi au intrat în apă cu încălţămintea lor, străbătând cei 4 m, lăţimea pârâului. Am fost numai doi, eu şi colegul meu Mănescu Gheorghe, care am ieşit din rând să ne descălţăm, voind să trecem apa cu încălţămintea în mână. Acest gest al nostru a fost considerat inadmisibil şi ni s-a spus că nu merităm să mai rămânem în „Frăţiile de Cruce”. S-a făcut mult scandal pentru faptul că, fără ordin, ne-am descălţat pentru ca să trecem apa. Rezultatul a fost că am fost excluşi din „Frăţiile de Cruce”. N-am bănuit atunci ce consecinţe neaşteptate va avea, peste 15-20 de ani, acest mic act ne nesupunere.
Cu prilejul arestării mele din 1959 mi-am dat seama că printre actele din dosarul penal era unul care arăta că fusesem dat afară din „Frăţiile de Cruce” în legătură cu episodul cu traversarea apei Ilfovului. Colegii mei care au trecut încălţaţi apa au rămas în FDC până la terminarea liceului. Ei au fost condamnaţi la Tribunalul militar de la Ploieşti ca legionari. Eu n-am fost pedepsit în 1959 ca legionar, dar dacă nu aveam la dosar decizia de excludere din 1940, mi se dădeau şi mie 18 ani închisoare. Eu am avut mare noroc cu apa Ilfovului, pentru că am căpătat „numai” 7 ani închisoare. Am fost condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale” (Cod Penal 1950, art. 209 pct.2 lit.a). Colegilor mei li s-a aplicat art.209 pct.3, „participare la organizaţie de tip fascist”, pentru care se prevedeau între 15 şi 25 de ani închisoare.
În 1940 eu aveam 14 ani…
Cum a fost posibil să fie condamnaţi ca legionari cei care, fiind copii între 12 şi 18 ani, au acceptat să treacă încălţaţi apa Ilfovului? Cazul foştilor mei colegi care au primit asemenea pedepse de închisoare este doar un exemplu. Până în prezent nu s-a făcut un recensământ al tuturor foştilor deţinuţi politici ai închisorilor din România şi al motivelor pentru care au fost condamnaţi…
Cu privire la masivele arestări din timpul comunismului în România, trebuie recunoscut că totul este datorat lipsei de onestitate a tagmei judecătorilor care executau comenzile PCR-ului. Cunosc câteva cazuri, dar dau un singur caz de asemenea individ, generalul Petrescu, care niciodată n-a fost anchetat pentru asta. Locuia la Târgovişte, în vila sa în coltul străzii Drosu, vis-à-vis de fosta statuie Constantinescu, în prezent dărâmată. Nu odată l-am întâlnit în piaţa Domenii la cumpărături. Era o persoană discretă şi nu se deosebea de restul locuitorilor din jurul parcului Domenii. În Bucureşti şi în toate oraşele care aveau tribunale militare s-au găsit destui judecători militari care au găsit normal ca, fără un motiv serios, să condamne o mulţime de oameni la lungi ani de închisoare.
[1] Vezi Fişa matricolă penală, faţă şi verso
[2] Vezi Propunerea de urmărire informativă
Textul de mai sus este un fragment din lucrarea autobiografică „Cinci ani în Gulagul românesc”, în curs de publicare la Editura Vremea din Bucureşti.
O relatare care te pune pe ginduri despre vremuri in care nu era de joaca. Soarta unui individ oscila intre refuzul rational de a-ti scoate pantofii si includera uneori automata intr-o apartenenta. Vremuri gloriase, gindesc unii care, poate fara sa aibe habar, ar vrea sa le retraiasca.
Ce au comun toate aceste miscari (nu numai politice, ideologice, ci orice fel de curent mare sau mic) care, pornind de la niste deziderate si principii corecte (ne contestate de nimeni) ajung la agresiune indreptata in exterior dar si interior?
In primul rind fobia si ura fata de o posibila initiativa a unui spontana a unui individ ce le compune, atunci cind el va incerca sa faca un pas in fata abstractiunii in spatele careia apartenenta la grup il obliga sa stea.
Exista si astazi la multi visul bolnav si inconstient ca insuccesele de civilizatie ale unei societati trebuie rezolvate in primul rind prin ,,stringerea surubului” in orice directie. Acesti visatori sunt cit se poate de generosi cu ideea hiperlegislatiilor si hiperpunitiunii. Cu conditia sa nu îi priveasca si pe ei insisi. De fapt societatea româneasca nu sta rau nici astazi la capitolul asta. Daca legislatia stufoasa si pedepsele s-ar aplica ca la carte, cum viseaza unii, societatea ar intra in colaps in maxim un an. Luati ca exemplu numai haosul cauzat de interpretarea anapoda a regulilor transhumantei.
Da, este un caz paradoxal, un caz de „unde dai şi unde crapă” şi un neaşteptat „tot răul spre bine”. Asemenea lucruri sunt frecvente când se perindă la coducerea statului regimuri ce cultivă arbitrarul.
Dacă Statul Naţional-Legionar ar fi dăinuit, tânărul Ganea s-ar fi putut aştepta la ceva dificultăţi în carieră. Expulzarea legionarilor din guvern, în ianuarie 1941, a făcut ca incidentul de la râul Ilfov să fie uitat. Incidentul s-a dovedit a fi însă benefic câţiva ani mai târziu, când l-a salvat de la vreo zece ani de închisoare suplimentară!
> aceste miscari … care, pornind de la niste deziderate si principii corecte (ne contestate de nimeni)…
Corecte?! Nu, eu contest corectitudinea principiilor şi dezideratelor comuniste şi legionare.
@George Petrineanu
> O relatare care te pune pe ginduri despre vremuri in care nu era de joaca
Erau vremuri ale puterii arbitrare nu ale legii. Ambele exemple (leginaor si comunist) sunt amandoua „demonstratii de forta”, demonstratii ale arbitrariului, ale lui „Macht geht vor Recht” nu ale legii punitive. Sunt intentionate nu accidente si complicitati.
Asa se afirma puterea, prin demonstrarea capacitatii de actiona arbitrar, neingradit de vreo lege sau ratiune/argument. Iar mesajul e unul de intimidare, unul care cere supunerea completa.
Verdele si Rosul se intalnesc, in termeni matematici, in planul complex pe cercul cel mare la infinit. In termeni Daltonisti nu poti distinge intre rosu si verde: de aia fac accidente cand conduc. La fel si viata, dupa cum reiese din povestea de mai sus.
Copii care aveau 12-18 ani în 1940, aveau deja 31-37 ani în 1959, când s-au făcut condamnările, şi în acest răstimp, nu cred că toţi foştii membri ai „frăţiilor de cruce” au fost condamnaţi, măcar pentru faptul că trebuiau să fie peste 1.000.000 de procese!
Mai curând trebuie înţeles, că unii din aceşti foşti membri au mai făcut câte ceva ca să merite o condamnare, dovadă, că însuşi autorul spune că nu a fost condamnat pentrucă a fost „membru”, ci pentru altceva. Foarte mulţi foşti au intrat masiv în UTC şi PCR, şi au scăpat de pedepsele cu motivaţie stupidă !
Si dupa cum stiu eu, multi membri din aceste fratii au ucis si batut evrei, asa cum s-a intamplat cu unchiul meu de 16 ani, omorat de colegii lui de liceu, „fratii de cruce”.
Nu este bine sā generalizâm pânā la absurd. Unde sunt victime – sunt si calai. Ori am ajuns azi in situaţia în care se consideră victime si comunistii, si legionarii, si revoluţionarii !!
Trebuie considerat caz cu caz, cine este victimā si cine este câlâul, fârā nici o generalizare.
@Pincu Sfartz
> Copii care aveau 12-18 ani în 1940, aveau deja 31-37 ani în 1959, când s-au făcut condamnările
Eu înţeleg că arestările şi condamnările membrilor FDC au fost cele mai masive în anii 1948 (cf. Raportul Final CPADCP, pg. 201); arestările şi condamnările din valul 1958-1959 vizau alte categorii.
> nu cred că toţi foştii membri ai “frăţiilor de cruce” au fost condamnaţi, măcar pentru faptul că trebuiau
> să fie peste 1.000.000 de procese!
Nu contest şi nu confirm cifra membrilor FDC, sigur n-au fost condamnaţi 1 milion, dar să ştiţi că procesele nu erau individuale ci, de cele mai multe ori, pe loturi, unele foarte numeroase (de 60 pers).
>unii din aceşti foşti membri au mai făcut câte ceva ca să merite o condamnare, dovadă, că însuşi autorul
> spune că nu a fost condamnat pentrucă a fost “membru”, ci pentru altceva
Aşa este. Autorul nu a fost condamnat ca membru FDC pentru că, înţeleg eu, NU a fost membru decât vreo 3 săptămâni, după care a fost dat afară, lucru consemnat în dosarul penal din 1959. Şi nici în anii 1948-1952 nu a fost condamnat sau anchetat pentru FDC, pentru care ar fi primit 15-25 de ani.
Dacă credeţi că relatarea autorului are lacune, spuneţi-mi, mă interesează.
@ Alex.Leibovici
Numărul exact de membri ai «Frăţiilor de cruce» nu l-am găsit în nici-o sursă, dar având în vedere că cifra se poate deduce cu uşurinţă plecānd de la datele recansamantului din 1930, care stabilea cifra populaţiei din România Mare la 18.800.000 oameni, din care 72% români – adică 13.536.000 români, din care elevii reprezentau 14,2%-adică 1.822.000 persoane. În momentul aplicării Dictatului de la Viena şi a ultimatimului dat de ruşi pentru ocuparea Basarabiei, cam un sfert din aceşti elevi au ieşit din numeric, rămânând – 1.366.500 elevi în ţară. Astfel am apreciat că totalul membrilor din « Fraţii » era cca. un million, scăzând pe elevii din ciclul primar.
Întrucât toţi mambrii «frăţiilor» treceau prin «taberele» de care vorbeşte autorul, acelaşi număr de tineri făceau automat parte din «Garda de Fier» -aşa cum se afirmă în documentul : http://www.ycaar.com/cartea/Raspuns_la_intrebari_despre_Miscarea_Legionara/87-158.pdf
Este deja o altă istorie a faptelor de vinovăţie, dacă acceptăm că „Frăţiile de Cruce = Garda de Fier”.
O altă omisiune din acest articol este coincidenţă perioadei de vârf a «Frăţiilor», cu eliminarea începând cu luna Septembrie 1940 (!) a tuturor elevilor evrei din şcolile româneşti. De mantionat că până în Septembie 1940, încă mai existau elevi evrei în şcoli,dar sub controlul unui « numerus clausus ».
Cine şi cu ajutorul cui i-a prigonit pe elevii evrei, este un alt aspect deosebit de grav. Pentru mine este suficient faptul relatat de mine asupra călăilor care l-au ucis pe unchiul meu de 16 ani, ca să nu-i consider pe «fraţii de cruce», „îngeraşi nevinovaţi”, fie că au trecut desculţi, sau încălţaţi, printr-o baltă.
@Pincu Sfartz
1. Calculul dv. a numărului de membri în FDC în perioada sa maximă mi se pare foarte plauzibil; vă rog să notaţi că eu nu-l contestasem.
2. Că toţi membrii FDC erau în acelaţi timp şi membri în Garda de fier – asta n-am înţeles. Poate într-un sens figurat. În referinţa dv. n-am găsit confirmarea. Din ce am citit eu, trecerea de la FDC la Legiune era departe de a fi automată – exact aşa cum nu era nici de la UTC la PCR.
3. Vinovăţii
> Este deja o altă istorie a faptelor de vinovăţie, dacă acceptăm că “Frăţiile de Cruce = Garda de Fier”.
Nu este vinovăţia individuală??? Chiar dv. aţi scris: „Trebuie considerat caz cu caz, cine este victimā si cine este câlâul, fârā nici o generalizare.”
> nu-i consider pe «fraţii de cruce», “îngeraşi nevinovaţi”, fie că au trecut desculţi, sau încălţaţi, printr-o baltă.
Nu-i consideră nimeni pe toţi nevinovaţi, dar nici pe toţi vinovaţi. Autorul pare să creadă că însăşi apartenenţa la FDC la vărste fragede ar fi cântărit greu la stabilirea pedepselor. Dacă este sau nu adevărat, nu ştiu, dar mi se pare plauzibil.
Oricum, despre justiţia după 1944 nu ştiu să fi fost justă, decât poate din întâmplare 🙂
4. Despre lipsa din articol a menţionării eliminării din şcoli a tuturor evreilor.
Înseamnă că pe autor l-a impresionat mai mult ce i s-a întâmplat lui personal acum 70 de ani, eveniment care crede că i-a salvat viaţa, decât ce li s-a întâmplat altora. Nu e frumos, dar o foarte scurtă biografie nu este o frescă a timpului…
Pe Ion Ganea-Arges il cunosc. Este initiatorul unor actiuni prin care se dorea ancorarea tarii noastre la democratia autentica, la valorile occidentale.
Episodul pe care-l relateaza arata insa stupizenia, grotescul si arbitrariul care au dominat multe acte ale comandantilor legionari, pentru a fi apoi preluate ” cu succes” de comunisti. Vorba cantecului :
„Camarade nu fi trist,
Garda merge inainte,
Cu partidul comunist”.
Trista perioada de invrajbire intre oameni ne-a fost dat sa traim – celor de varsta mea – in secolul trecut.
@Nicolae Constantinescu
> Episodul pe care-l relateaza arata insa stupizenia, grotescul si arbitrariul care au dominat multe acte ale comandantilor legionari
Eu văd o logică foarte clară în actul comandantului, relatat de dl. Ganea.
Cu ocazia acestui articol am citit câte ceva din literatura FDC şi legionară. Unele din principalele precepte sunt disciplina, supunerea, devotament pentru şef, îndeplinirea necondiţionată a ordinelor. Cineva care face după capul lui, împotriva ordinelor, nu este un „material uman bun” pentru Legiune. Deci, după mine, comandantul legionar a făcut o „selecţie de cadre” foarte corectă – din punctul de vedere al scopurilor Legiunii.
Caracterul mai independent al d-lui Ganea s-a manifestat şi mai târziu…
Iar cântecul „Garda merge inainte, Cu Partidul Comunist” este perfect exact: P.C. i-a considerat pe legionari un material bun şi pentru ei: disciplina, supunerea, devotament pentru şef, îndeplinirea necondiţionată a ordinelor, deci uşor de fanatizat. Interesant este faptul că ideea de a atrage pe legionari a fost, pare-se, a Anei Pauker; cel puţin asta a fost una din acuzaţiile care i s-au adus când a fost dată afară (1952).
Nu toţi au „mers înainte cu P.C.”, dar mulţi au făcut-o. Din contră, P.C. n-a făcut niciodată ochi dulci fracţiunii Titel Petrescu a Partidului Social-Democrat – material prost, spirite prea independente.
Exact acelaşi lucru s-a întâmplat la începutul anilor ’30 cu naziştii şi comuniştii germani: ideologul naţional-socialist Goebbels incerca să atragă comunişti în partidul său, cu destul de mult succes, nu însă şi pe social-democraţi.
Vina colectiva atrage pedeapsa colectiva?
Probabil ca da.
Insa in cazul preluari ‘subite’ a puteri de stat in Romania de catre comunisti, realitatea a fost ca datorita numarului infim al adevaratilor comunisti, pedepsirea in masa a populati ostile noului regim nu numai ca nu a avut loc, in maniera descrisa de unii, ci a fost realizata in masa prin mijloace diferite de cele sugerate de autorul articolului in cauza.
Anchetat in anii’50 pentru activitate legionara, ca elev de liceu in perioada dictaturi legionare, ar fi fost, intr-adevar, o actiune care ar fi deposit posibilitatile unui aparat MAI fie el adus la imensitatea ‘cunoscuta’.
Ceace, insa, este bine ‘cunoscut’ este efortul depus in anii ’50 pentru ‘transformarea’ societati Romanesti, transformare care s-a vrut mai degraba si in mod paradoxal ‘benifica’ – cu toate ca existau exemple ‘demne de urmat'(?) dinspre ‘rasarit.
Parinti mei, evrei ardeleni stabiliti in Bucuresti in anii ’30 shi-au peirdut intreaga familie ramasa in Ardeal lagarelor Nylos-naziste, ceea ce insa nu face ca regimul antisemit impus in Romania anilor ’40 sa fi fost unul acceptabil din orice punct de vedere.
@ Alex. Leibovici
Sigur fac distincţie clară între vinovăţiile individuale şi cele de grup. Am susţinut acest aspect şi în articolul cu Eliade şi evreii… Vina colectivă este ideologia fascisto-legionară-ultranaţionalistă şi rasială. „Două entităţi egale cu a treia sunt egale între ele” a stat la baza afirmaţiei mele cu egalitatea între FDC şi Garda de Fier. A treia entitate au fost taberele de instruire, aceleaşi pentru tot tineretul legionarizat, şi acelaşi tineret.
@Nicolae Constantinescu
S-a uitat de rezistenţă partizanilor legionari din Munţii Făgăraş, şi lupta dintre comunişti şi aceştia !!
Era inevitabil ca o parte dintre legionari să ajungă comunişti. Dacă legionarismul a cuprins qvasi-totalitatea populaţiei, de unde să ia comuniştii material pentru a ajunge la peste 4 milioane de adepţi, din care numai membrii de partid au atins un numeric de peste 3.000.000 de membri ?? Adaogati si UTC, si sefi la sindicate…
Tot respectul pentru Domnul Ion Ganea Argeş, pentru orientarea sa, destul de rapidā, spre Tineretul Liberal din acele vremuri !!
@Sfartz Pincu
Da, membrii FDC erau îndoctrinaţi cu ideologia legionară. Eu cred însă că oamenii trebuie pedepsiţi penal numai pentru ce rău (violenţe) au făcut altora (şi anume ei personal) iar nu pentru îndoctrinarea la care au fost supuşi, şi nici măcar pentru ideologia pe care a profesează. Asta în virtutea principiului că statul nu trebuie să ţină cont şi să se bage în ce gândesc oamenii.
Asta a fost despre atitudinea statului. Persoanele private au însă tot dreptul să ţină cont de ce gândesc alţii şi să-şi ajusteze relaţiile că aceştia în mod corespunzător: să-i combată verbal, să-i ocolească/boicoteze, nu însă să-i agreseze.
> Era inevitabil ca o parte dintre legionari să ajungă comunişti. Dacă legionarismul a cuprins
> qvasi-totalitatea populaţiei, de unde să ia comuniştii material pentru a ajunge la peste
> 4 milioane de adepţi
Nu era inevitabil. Eu cred că a fost o opţiune strategică pentru ca PCR să poată beneficia de „talentele” preţioase de care am vorbit. Eu nu cred că în PCR au intrat (invitaţi; nu vorbesc de cei care au devenit comunişti fără să fi spus că au fost legionari) mai mult de câteva mii, max. zeci de mii, care este foarte puţin faţă de circa 1 milion câţi erau în jurul lui 1950.
> Tot respectul pentru Domnul Ion Ganea Argeş, pentru orientarea sa, destul de rapida, spre Tineretul Liberal din acele vremuri !!
Da, probabil că a aderat deîndată ce a fost posibil, dat fiind că între 1938 şi 1944 PNL a fost interzis („suspendat”).
Rapiditatea transformarilor economice din Romania anilor ’48-56 nu a concis, in retaliate, cu transformarile ideologice la nivelul cetateanului de rand.
Si PMR-ul era total constient de acest lucru.
Totoodata Romania nu s-a transformat in Gulagul Rusiei anilor ’20 si ’30, indiferent de realitatea unui canal Dunarea- Marea Neagra.
De ce?
Deoarece pina la urma intreaga tara a devenit pentru deceni in Gulag.
Cei carora li s-au oferit sansa de a supravietui acelui regim in conditi ceva mai acceptabile, au avut obligatia fata de instinctual de supravietuire sa faca copromisuri total acceptabile, mai ales si in primul rand pentru a satisfice conditiile umane primordiale; supravietuirea si mai ales protectia copiilor lor.
Un gest de care au fost vinovati parinti nostril si pentru care trebue sa le fim recunoscatori.
@ Alex.Leibovici
> Eu cred însă că oamenii trebuie pedepsiţi penal numai pentru ce rău (violente) au făcut altora (şi anume ei personal) iar
> nu pentru îndoctrinarea la care au fost supuşi, şi nici măcar pentru ideologia pe care a profesează…
Cu afirmaţia asta aţi ridicat o problema esenţială, şi anume a supunerii, sau dezidentei faţă de îndoctrinarea cu o anumită ideologie!!
Stimatul Domn Nicolae Waldmann a şi recunoscut în comentariul D-lui că supunerea părinţilor este o „vină”, şi că noi trebuie să le fim recunoscătoripentru aceasta supunere ?!
A te lasă îndoctrinat nu este o vină-doar pentru copii, până la majorat, dar ce ne facem cu îndoctrinarea maturilor? Doctrinele crează mentalităţi şi atitudini în mod global, dincolo de vinovăţiile personale, şi acceptarea lor de către masele largi ale populaţiei este condamnabilă, dacă nu penal, măcar prin oprobiu public. Şi condamnarea penală vine aproape automat când se produce schimbarea doctrinelor, la un moment dat.
În unele ţări schimbarea doctrinelor s-a făcut cu vărsare de sânge (la ruşi-roşii contra albilor şi albii contra roşiilor, indiferent de vinovăţiile personale), în România mai curând a funcţionat sintagma „pleacă ai noştrii, vin ai noştrii…”.
Iar procentul de dezidenţā este şi el o funcţie cu multe variabile. Nu se poate compara rezistznţa antifascistă sau anticomunistă din unele ţări, cu acceptarea aproape integrală a unei doctrine din alte ţări! Nu dau exemple, că să nu stârnesc discuţii pe „lângă” această tema.
Amicul Alex Leibovici atinge un nerv deosebit de sensibil: oare copiii au dreptul sa-si judece parinti pentru sacrificiile dansilor facute exclusive cu scopul de a-shi proteja copiii sau de multe ori pentru a oferi copiilor o sansa ‘in plus’ in viata?
Oare nu ne recunoastem fiecare dintre noi, ca parinti, in aceiasi ipostaza odata ajunsi la acelasi punct in viata?
Cine dintre noi ar avea intentia sa-si judece parinti ?
Indiferent daca ca ar fi fost comunisti convinsi, fie oportunisti, traind in acea perioada, singurul act de decenta umana al acelor vremuri a fost acela de a-ti fi protejat familia, INDIFERENT de sacrificiile morale facute de multi dintre parintii nostri.
Si eu imi mentin opinia ca in locul dansilor as fi procedat in aceeasi maniera CU MANDRIE.
Trecerea dela verde la rosu era normala in anii ’50.
Eram la Politehnica in 1949, cand se tipa cu mare „entuziasm” „Slava lui Stalin”. Inca nu se stia, sau cel putin eu nu stiam, totul despre crimele lui Stalin. Citisem in liceu cartea care circula clandestin, „Yogi and the Kommissar”. Totusi nu era suficient sa ma ingrozesc.
In calitate de evreu si fost sionist cu origina sociala „nesanatoasa” (ma rog, aveau ei doctorii lor speciali) am fost chemat la Partid, mai bine zis la UNSR, si mi s’a spus: „vrem sa fii indrumator!”. Era o forma de santaj. Indrumarea consta in a tipa mai tare strigaturi pro-staliniste. Seful indrumatorilor in balconul meu in MA (marele amfiteatru) era un individ […Mod.] care urla cel mai tare. Dupa cateva saptamani am vazut pe jurnalul de perete ca d-nul urlator (NU EU) a fost denuntat ca fost legionar!
Puteti cumpara acum niste lampi cu becuri cu LED care schimba culoare luminii trecand prin tot spectrul vizibil. Am invatat o lectie de politica de coloratura. Un an mai tarziu eram in Israel la Technion in Haifa. Cativa colegi ma luau la mishto: tu esti ala care urlai : slava lui Djugashvili! Cativa ani mai tarziu fostii legionari au fost acceptati in Partid. Eu n’am fost „confirmat” ca „Membru” in UTM. Ma rog, nici eu nu i-am confirmat pe ei…
@Sfartz Pincu
Eu n-am înţeles ce doreaţi să spuneţi în ultimul dv. comentariu
Eu am spus că nu este treaba statului cine ce crede, indiferent dacă şi de cine a fost „îndoctrinat”. Astfel, nu trebuiesc pedepsiţi penal legionarii, comuniştii, liberalii, conservatorii, credincioşii sau necredincioşii ca atare, ci numai indivizii care, indiferent din ce motive, exercită violenţe asupra altor indivizi.
Sunteţi de acord?
@Nicolae Waldmann
> Amicul Alex Leibovici atinge un nerv deosebit de sensibil: oare copiii au dreptul sa-si judece parinti
> pentru sacrificiile dansilor facute exclusive cu scopul de a-shi proteja copiii sau de multe ori pentru
> a oferi copiilor o sansa ‘in plus’ in viata?
Eu nu cred să fi ridicat problema asta, dar nu contează 🙂
La obiect: da, copii au dreptul să judece părinţii, şi să-i condamne dacă au sacrificat pe alţii pentru altceva decât să fi protejat viaţa şi libertatea copiilor lor. Viaţa şi libertatea copiilor, atât; nu şi pentru o viaţă mai bună („o sansa ‘in plus’ in viata”) pentru copiii lor.
Nenumărate crime au fost justificate cu pretextul că sunt de dragul copiilor făptaşilor, pentru copii ţării sau ai neamului, prezenţi şi viitori, şi chiar trecuţi 🙂
@Charlie
>Citisem in liceu cartea care circula clandestin, “The Yogi and the Commissar”. Totusi nu era
> suficient sa ma ingrozesc.
Sau, mai bine, „Darkness at Noon”, tot de Koestler, sau „1984” de Orwell sau măcar „Spovedania unui învins” de P. Istrati. Deşi… toate sunt scrise din p.d.v. al simpatizanţilor troţkişti sau socialişti.
@Alex
Venit in Israel am citit „The God that Failed”. In Romania n’am avut acces la 1984 dar cred ca am citit „Darkness at Noon”.
Teoria era ca Koestler fusese agent sovietic. In Spania a fost arestat de fascisti. Baftos ca a scapat cu viata.
@Charlie
> Teoria era ca Koestler fusese agent sovietic
Este chiar adevărat. În 1931 a intrat în Partidul Comunist German, în 1936-37 activează în Spania ca agent al Cominternului, în 1938 demisionează din partid.
Multă lume din Israel are un cui contra lui Koestler pentru cartea sa Al treisprezecelea trib.
@Alex
Zero et l’Infini era tot de Koestler. Este cumva Darkness at noon tradusa?
@Charlie
Da, în franceză are titlul „Le Zéro et l’Infini”
Referitor la argumentul faptelor comise de parinti cu scopul de a-si proteja sau beneficia familia, bineinteles ca m-am referit la fapte reale catre asemnea scopuri ci nu la pretexte care ar justifica, sau mai de graba nu, fapte comise cu o asemenea scuze.
Trebue sa existe o diferenta, altfel cadem in pacatul de a aduce orice fapta la acelasi numitor comun, stimate Domn Leibovici.
@Nicolae Waldmann
> bineinteles ca m-am referit la fapte reale … si nu la pretexte care ar justifica…
Eu m-am referit la amândouă.
Şi am mai subliniat că doar o viaţă mai bună (“o sansa ‘in plus’ in viata”) pentru copiii lor nu justifică sacrificarea altora. Numai salvarea vieţii şi libertăţii copiilor lor ar justifica-o.
Dl. Ganea a decedat săptămâna trecută, la Geneva, la vârsta de 91 de ani.
Fie-i ţărâna uşoară
Dl. Ganea îmi va rămâne în memorie ca un om curajos, entuziast şi inimos.
În urmă cu vreo 15 ani a avut iniţiativa să adune din diferite întreprinderi industriale elveţiene maşini-unelte folosite, dar încă în stare bună, cu care să înzestreze gratuit şcoli profesionale din România. A fost o acţiune în care am încercat să-l ajut, cunoscând nivelul înalt de dotare al industriei elveţiene şi viteza cu care se retehnologiza. Pentru România aceste echipamente reprezentau încă un vârf al tehnologiei în materie şi erau astfel foarte potrivite pentru şcolarizare.
Iniţiativa a eşuat, deoarece dl. Ganea nu a găsit sprijin la autorităţile româneşti de atunci, care preferau să aibe de-a face cu acţiuni de scară mai largă, ce implicau transferuri către ele de mijloace financiare importante.
Să se odihnească în pace!
Pana la urma spaga a triumfat!!!
@CHARLIE
> Pana la urma spaga a triumfat!!!
Mă scuzaţi, dar despre ce anume vorbiţi???