Cad iar pe noi aceleaşi ploi de mai,
Şi ne ferim de aceleaşi picături,
Ploaia nu stă dar eu mai vreau să stai…
Săruturi ude,din flămânde guri.
.
Aceleaşi bănci şi-aceleaşi ploi în parc,
Si eu şi tu,prin ploi interioare,
Ţi-e mâna încordată ca un arc,
Şi buzele-ncuiate cu zăvoare…
.
Sunt picuri grei şi cad prelung pe pleoape,
Îngândurat îţi spun din nou:”mai stai!”
Apare curcubeul dintre ape,
Noi ne iubim prin ploile de mai.
.
Şi te intreb : « de nu vrei să mai stai,
Imi iei cu tine ploile de mai ? »
Foarte frumoase versuri. Punti melancolice si-mi aduc aminte de anii tineretii. Scrieti mai departe.
…foarte frumos…misca la inimioara… poti sorbi , co toate astea ,un elexir unic;COKTAIL ,STROPI DE PLOAIE diluata in focul dragostei , e ceva , ceva misto , de neuitat….
in pauza,dupa racorire , SE POATE RECITA IN DUO ,DACA SUNTETI IN DISPOZITIA POTRIVITA, UN RAND SAU 2 DE MINULESCU :
“in orasu in care ploua
de trei ori pe saptamana,
un batran si o batrana
-doua jucarii stricate-
merg tinandu-se de mana…”
Sau…
Iubire,
n-am crezut niciodată
că te voi iubi atât de mult.
A trebuit să treacă timp,
a trebuit să lupt, să-nfrunt,
căzut fiind, adesea-nfrânt,
spre-a mă-nălța cântând.
De câte ori am vrut
să îți vorbesc tăcând,
a trebuit chiar să mă vând,
așa, doar ca să uit că pentru-a fi,
e poate mult mai bine
atunci când nu mai sunt.
A trebuit să-ncărunțesc,
să-mbătrânesc,
Să tresar la fiecare semn ceresc
și cu uimire, să mă dumiresc
cât timp a trebuit să treacă.
Că te voi iubi atât de mult,
n-am crezut niciodată.
-Nicu Alifantis-