Misoginismul este o formă de intoleranță – una dintre cele mai răspândite. Paradoxal, este una dintre cele mai puțin vizibile și mai puțin discutate forme de intoleranță. Probabil pentru că se consideră că face parte din normalitate, că este un loc comun. Este un fenomen acceptat social – în genere nu se protestează față de manifestările sale, în România.
N-am mai scris pe teme de gen de multă vreme. În 2004 am publicat o carte, la care am muncit câțiva ani, Politica sexelor (București, Editura Maiko). Cartea este disponibilă online[2] – fiind inclusă printre cele mai importante 10 cărți publicate în România ultimilor 20 de ani pe tema studiilor de gen. Am renunțat la a mă mai înscrie explicit în paradigma feministă și de a mă ocupa consistent de studiile de gen. În România, aceste studii se confundă cu o paradigmă feministă radicală și cred că este greșit. Consider că dacă te specializezi în studii de gen ai șansa să fii ghetto-izat în ele și izolat de mainstream-ul studiilor politice și sociale. Am un spirit liber și prefer să nu fiu constrânsă în acest fel. Emanciparea femeilor și a bărbaților, a relațiilor de gen, sunt subiecte foarte importante. Prin urmare, în ultimii ani am încercat să includ și să evidențiez dimensiunea de gen în toate cursurile pe care le predau, în conferințe și intervenții publice, precum și în scrierie mele, atunci când este cazul. Așadar, iată-mă reflectând aici pe tema misoginismului. O abordare liberă, neconstrânsă de rigori academice.
Ce anume nu tolerează misoginul? Este misoginul neapărat bărbat? Putem vorbi despre misogine? Oare misoginii au o aversiune totală față de femei? Iată câteva dintre întrebările pe care mi le pun. Fundamental, misoginul nu tolerează diferența. Misoginismul este intoleranță față de diferență, intolernață față de ființe umane care sunt diferite față de bărbați – care sunt implicit considerați a fi ”norma”, ”normalul”. În Evul Mediu european și la începutul perioadei moderne s-a dezvoltat un fenomenu intelectual, o dezbatere, care este cunoscută sub numele de La Querelle des Femmes. În centrul disputei se afla întrebarea dacă femeile sunt oameni sau nu. Orice comentariu suplimentar sau detaliu privind această întrebare pălesc în fața esenței ei. Înainte de a afla despre această dispută nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă sunt om sau nu. Dar informația despre această dispută mi-a deschis ochii privind diferențele dintre modurile noastre de a percepe lumea. Majoritatea argumentelor erau de proveniență teologică, biblică, dar ideile și argumentele produse de această dispută au avut o circulație intelectuală mai largă. Istoria atitudinii misogine, cel puțin a celei europene, este așadar îndelungată, dacă ne gândim doar la această dispută. Cultural, atitudinea s-a transmis și s-a difuzat în rândul populației laice.
Cultura s-a laicizat de-a lungul secolelor evului modern – cel puțin cea europeană. În ce privește România, după o perioadă de aproximativ 50 de ani, a socialismului, în care manifestările religioase au fost foarte limitate de politica partidului unic, în ultimii 20 de ani, rolul clerului și al învățăturii creștin-ortodoxe au crescut masiv. Și nu neapărat în interpretările cele mai liberale. Dimpotrivă: o serie de pasaje binecunoscute ale Bibliei sunt mereu și mereu interpretate ca afirmare a superiorității masculine și a inferiorității femeilor. O legitimare mai bună a unei ierarhizări de gen rigide, bărbat dominant – femeie supusă, nici că se poate!
Relativ recent, am avut prilejul de a urmări în mass media o dispută practică, într-unul din orașele Israelului, pe tema acceptării / neacceptării femeilor în autobuze, pe aceeași parte a străzii și, în general, în spațiul public. Ea intervenea ca urmare a afirmării unor atitudini tradiționaliste a unui tip de comunitate fundamentalistă, care perpetuează o segregare de roluri din timpuri imemoriale, învăluite și ele într-o legitimitate de ordin religios. Vorbim și aici, de instituții și de interpretări dogmatice, fără legătură cu Dumnezeu sau cu sentimentul credinței.
Atitudini misogine întâlnim nu doar la margine de Europă, ci în multe locuri de pe glob, inclusiv în țările pe care le considerăm civilizate. În mare parte dintre aceste locuri, s-a dezvoltat așa-numita political correctness (corectitudine politică) – ca fenomen standard de contracarare a manifestărilor misogine, discriminatorii la adresa femeilor dar și a altor grupuri minoritare. Uneori poate că această corectitudine politică nu este cel mai bun răspuns, dar prezența sa în societate indică preocuparea pentru contracararea misoginismului și a altor forme de intoleranță față de diferențe. Consider că societatea în care trăim majoritatea celor care citesc acest articol este o ”societate deschisă”, care chestionează asumpții, care acceptă modificările de roluri, mobilități și diferențe. Sau poate că le acceptă doar în aparență?!
Să luăm de pildă diferențele (statistice) dintre plata femeilor și cea a bărbaților, în favoarea ultimilor, la nivelul fiecărui stat din lume – chiar și a celor mai avansate civilizațional. Această diferență indică faptul că societatea se bazează pe presupoziția tacită că bărbații sunt principalii aducători de venituri în familii. Explicația referitoare la gradul de inteligență sau de pregătire nu rezistă criticilor. În România de azi, la fel ca în alte state ale lumii, procentele femeilor cu studii superioare sunt mai mari decât procentele bărbaților absolvenți, în mai multe domenii. Varietatea domeniilor în care femeile sunt calificate și în care au competențe înalte este uimitoare. Argumentul că femeile sunt mai puțin dotate intelectual este demult desuet. Azi avem și dovezi practice privind calitățile femeilor, nu doar logice.
Acum mai bine de un secol, Sofia Nădejde, intelectuală socialistă proeminentă, îl înfrunta pe magistrul Titu Maiorescu, în privința problemei ”creierelor femeilor” – chestiune la ordinea zilei prin presa sfârșitului de secol XIX, nu doar în România dar și în alte țări europene. Ideea larg răspândită și acceptată era că femeile sunt mai puțin inteligente decât bărbații iar greutatea creierelor lor este responsabilă pentru această ”deficiență”. Sofia Nădejde a adus însă argumente potrivnice. (a) Oare nu ar trebui să calculam proporția greutății creierelor față de greutatea corpurilor femeilor, respectiv a bărbaților?! (b) Dacă inteligența este funcția materiei cenușii, atunci nu ar trebui luată în considerare greutatea materiei cenușii și nu a creierelor?! (c) Oare nu ar trebui luată în calcul calitatea materiei cenușii și nu doar cantitatea ei?! (d) Dacă am lua în considerare faptul că pe parcursul mileniilor creierul uman a devenit mai ușor, oare aceasta nu ar însemna că creierul femeilor este mai evoluat, fiind mai ușor?! Nădejde mai are și alte argumente, dar cele menționate sunt suficient de puternice pentru a contracara o viziune asupra superiorității masculine bazate pe mărimea creierului. Aș adăuga că există argumente pertinente care pot contracara și o viziune a superiorității masculine bazate pe forță sau pe putere fizică, dar ele nu își au locul aici.
Este posibil, ca în numele acestui rol al bărbatului de principal aducător de venit în casă, asumat și acceptat tacit în mai toate societățile contemporane, misoginismul să se afirme ca formă ideologică a acestei ”superiorități sociale”. Este posibil să fie o formă de afirmare a dominației unei structuri sociale și de relaționare de putere în care masculinul este valorizat mai mult decât femininul, în care calitățile tradițional asociate bărbaților sunt apreciate mai mult decât trăsăturile tradițional asociate femeilor. Misoginismul intervine atunci când această ”superioritate socială” de rol se transpune în valorizări ierarhice, în intoleranță și discriminare.
Misoginismul este o ”atitudine culturală a urii față de femei pentru simplul fapt că sunt femei” (Allan G. Johnson, 2000). Este legat de sentimentul de superioritate inculcat multor bărbați și femei în familie, în diferite medii culturale, în societate în general. Acest sentiment este dublat de atitudini de dispreț, de neglijare, de înjosire, de nedreptățire a colegelor, de neîncredere în calitățile femeilor întâlnite în experiența cotidiană, și chiar a rudelor de gen feminin.
Aș vrea să mă refer la un exemplu de atitudine misogină trăită de mine. Acum mai bine de 10 ani am candidat pentru un post la una din agențiile locale ale ONU. Știam că salariul pentru respectiva poziție era de 1000 de dolari (valuta folosită atunci cel mai mult). După interviul în urma căruia am fost selectată pentru post (de către o comisie condusă de ambasadoarea de atunci, doamna Leueen Miller) am fost invitată de domnul care urma să-mi fie șef să discutăm despre post. A avut loc o negociere a salariului, în care dumnealui nu voia în ruptul capului să-mi ofere mai mult de 700 de dolari. Am considerat că trebuie să mă lupt pentru salariul meu, astfel încât nu am cedat. La un moment dat, domnul X (viitorul șef) îmi spune: ”lăsați că o să vă căsătoriți și o să vă rotunjiți atunci veniturile”. Ce să înțeleg de aici?! Că era musai să mă mărit ca să-mi fie recunoscută valoarea muncii?! Dacă eram bărbat presupun că nu ar fi venit cu acest argument. Să înțeleg că datorită faptului că sunt femeie trebuia să cedez și să accept mai puțin pentru aceeași muncă?! Finalul poveștii a fost următorul: am cerut audiență la doamna ambasadoare, i-am explicat dificultatea programului și am obținut 900 de dolari salariu. Dar gustul amar și efortul făcut pentru a-mi obține dreptul nu le-am uitat. Concurența pentru posturi, pentru salarii, pentru poziții în ierarhiile de putere, contribuie la intensificarea atitudinilor misogine. Diversele probleme de ordin psihologic acumulate în familie, sau în cercul celor apropiați, de către cei care se află în poziții de decizie economică, politică, managerială – majoritar bărbați în multe domenii – pot să-și găsească reflectarea în atitudini misogine.
Misoginismul practicat de mulți bărbați ia adesea forme foarte subtile. Deunăzi, citeam un articol de blog, foarte inspirat de altfel, în care se scrie așa: ”Fii deci puternic, nu slab și nu babă. Sunt destule babe pe lumea asta. Nu le înmulți numărul.”[3] ”Babă” este evident folosit depreciativ și peiorativ – se presupune implicit că o femeie în vârstă este slabă, neputincioasă, nefolositoare, nici măcar sieși. (Autorul nu știe câ multe comunități rurale subzistă în temeiul muncii neremunerate a femeilor în vârstă, de pildă.) Am stat să mă întreb de ce a folosit termenul ”babă” și nu ”moș” și singura explicație pe care o am este o ascunsă atitudine misogină.
Un exemplu mai puțin subtil de misoginism și cu implicații asupra accesului la puterea politică a unui mare grup de cetățeni este cel al poziției luate de președintele României în 2010, difuzat la televiziune și ulterior în presa scrisă, privind faptul că este exclus ca la următoarele alegeri prezidențiale să candideze și să câștige o femeie.[4] Poate că președintele Băsescu să fi avut dreptate în ce privește lipsa de disponibilitate a electoratului român de a vota o femeie președintă (o altă dovadă a misoginismului!) sau în ce privește precaritatea experienței politice a posibilelor candidate (Elena Udrea, invocată chiar de președinte). Problema este că în momentul în care președintele rostește un asemenea verdict, el setează o normă, indică direcția în care ar trebui să se îndrepte lucrurile. În ultimă instanță, influențează atitudini și practici politice. Cineva ar putea obiecta și ar putea spune: dar lui Băsescu îi plac femeile, este de notorietate acest lucru. Atenție! Una este ca bărbaților să le placă femeile, să fie atrase de ele și să acționeze ca atare și cu totul alta este să aibă atitudini misogine și discriminatoare față de femei. Există mulți bărbați care sunt și afemeiați și misogini în același timp! Exemplul împăratului Napoleon Bonaparte este notoriu.
Deci misoginismul se combină perfect cu felul de a fi afemeiat, de a iubi ”femeia” în genere (și nu neapărat o femeie în particular). În acest sens, misogonismul se combină foarte bine cu gustul pentru pornografie, pentru femei în ipostaza exclusivă de obiect sexual, de obiect de folosit și de aruncat după aceea. Iată, de pildă, găsim în românește site-ul www.misogin.ro, pe care putem vedea o adevărată galerie de femei dezbrăcate, alături de reguli și rețete privind cum să nu devii dependent de farmecele feminine. Site-ul este un fel de site soft porn. Femeia este văzută ca o capcană și o sursă de dependență nocivă dar și ca sursă de plăcere, de care bărbatul se poate dispensa după ce o folosește. Iar acest lucru este considerat implicit a fi moral, a fi normalitatea atitudinală.
Misoginismul nu este un fenomen care să atingă exclusiv bărbații. Există multe femei misogine, care au internalizat ura de sine, ura față de genul feminin, considerându-l inferior, mai puțin valoros, mai puțin important. Aici am putea include de pildă pe acele femei care tind să nu voteze cu candidați femei, neavând încredere în calitățile lor și menținându-și poziția potrivit căreia ”tot bărbații sunt conducători mai buni.” Sigur, e mai greu să identifici misoginismul practicat de femei decât cel practicat de bărbați. Se știe, femeile sunt uneori foarte dure la adresa altor femei din motive de competiție, concurență, gelozie, orgoliu și mult mai puțin despre el. Consider că este important să identificăm ipostazele în care se manifestă – întrucât este un fenomen mult mai răspândit decât ceea ce ne oferă aparența. Deprecierea de sine, sentimentul inferiorității – cultivat de atitudinile misogine din societate – contribuie la perpetuarea fenomenului misogin și la îmbrățișarea lui de către femeile însele.
Fenomenul misoginismului dobândește dimensiuni noi odată cu multiplicarea feminităților în societate. Perioada deosebit de dinamică în care trăim este însoțită de o asemenea diversificare și multiplicare de roluri asumate de către femei, de afirmare a feminității lor. Tentația urii față de femei poate crește, în aceste circumstanțe. Cu atât mai mult cu cât femeile intră pe teritorii până nu demult aflate în exclusivitatea bărbaților. Misoginismul nu poate fi interzis prin lege – este greu să-l surprinzi dacă nu ești atent, este dificil să-l cuantifici, și prin urmare să-l normezi și sancționezi. El vizează sentimente, resentimente, atitudini, și în ultimă instanță capacitatea/incapacitatea de a accepta diversitatea ființelor umane, de a empatiza cu ele, cu poziția lor familială, socială, și de a le iubi.
[2] http://www.fragen.nu/aletta/fragen/SNSP-9738670632.pdf#search=country:%22Romania%22
[3] http://turambarr.blogspot.com/2010/04/aleatorii-principiile-curg.html
[4] Se poate viziona, citi la http://www.antena3.ro/politica/traian-basescu-elena-udrea-nu-va-fi-presedinte-poate-teodor-baconschi-111288.html
Citez: „Cartea este disponibilă online – fiind inclusă printre cele mai importante 10 cărți publicate în România ultimilor 20 de ani pe tema studiilor de gen.”
Nu credeți că mai multă modestie v-ar prinde bine?
Aveți vreun comentariu de substanță de făcut pe marginea acestui articol, domnule Cristea, sau vă irită că o femeie spune acest lucru?
Domnule Cristea, eu m-am gandit ca cititorul ar dori sa stie cine scrie acest articol si mai ales contextul in care scrie. Desigur ca ma mandresc cu cartea. Credeti ca ar trebui sa ma rusinez? Am oferit link-ul gratuit. O puteti citi si sunt deschisa la discutii. Opiniile mele s-au mai schimbat intre timp, dar problemele raman aceleasi.
A propos de exemplul dv. Nu mai stiu cine spunea, si avea dreptate, ca singura autoritate care mai functioneaza astazi in relatiile dintre oameni este cea administrativa.
Excelent articolul, d-nă Liliana Popescu. Desigur, dl. Cristea, unul din anteriorii comentatori, s-a simțit direct vizat, remarca d-sale lăsând să se citească în context: „Eh, minte de femeie”!, nemeritând un alt răspuns decât „dar ce n-ai da d-ta, d-le Cristea, să ai o astfel de… minte”?
Aș adăuga că misoginismul a apărut odată (sau poate chiar anterior), cu marile doctrine religioase. Iar restricțiile impuse de toate acestea par să-mi dea dreptate. Fiindcă discriminarea despre care amintiți în articol, cu privire la ultimele tulburări la care am avut dreptul aici în Israel, par să reducă femeia la un exclusiv „obiect sexual”, căruia n-a lipsit mult să i se ofere conotații negative, mergînd pînă la… demonizare, dar și la… esclavizare, și nu numai în Evul Mediu. Chiar acum urmăresc pe canalul internațional spaniol un serial extraordinar, „Iubind în vremuri tulburi”, serial care nu cred să aibă ceva comun cu mult-disprețuitul gen al telenovelei. Acțiunea se desfășoară pe fundalul social-istoric al dictaturii lui Franco. Am aflat acolo multe lucruri pe care nu le știam. Începând cu faptul că Biserica Catolică, puternică forță politică în acea epocă, își impusese o legislație cu tentă religioasă pentru care noțiunea de „misogină” este prea palidă. De exemlu, neexistând divorț, o femeie denunțată pentru adulter de soțul ei risca o grea condamnare cu închisoarea, dar legea nu era valabilă și pentru bărbații adulteri; o femeie nu putea obține pașaportul în vederea unei călătorii în străintătate, nici nu putea fi angajată într-un loc de muncă, decât cu consimțământul scris al soțului sau, dacă nu era căsătorită, cu cel al unui tutore masculin.
De aici – și disprețul (mai mare decât până atunci) pentru femeia devenită „babă”. Am citit undeva că de fapt, orice om moare cu mult înainte (chiar cu ani) ca bătăile inimii sale să se oprească: din clipa în care încetează să se mai simtă util semenilor, pentru care se percepe ca o povară. Desigur, dacă cea de „obiect” este unica utilitate conferită de misogini femeii, atunci… la ce-ar mai fi bună când devine… „babă”? Eu pot să vă spun că de-abia aștept să reperez cartea dv. pe internet și s-o citesc. Mi-am propus să renunț la atitudinea mea „defetistă” în privința luptei cu prejudecățile și cu mentalitățile, inclusiv contra celor încetățenite de secole. iar dacă cineva îmi va atribui vreo tentă de „feminism radical”, este problema sa personală! Cred că nici o lovitură, dacă ești un „bun strateg”, nu este de prisos, chiar și împotriva misoginismului, mentalitatea obtuză care denotă în primul rând o foarte îndoielnică… bărbăție (spiritual vorbind, cel puțin!), și mai ales o teribilă nesiguranță de sine, de lipsă a unui sens în viață. Iar pe cei care se vor năpusti cu comentatriile de genul celui de mai sus, îi previn că și eu sunt înarmată!
Stimata doamna Popescu, scrieti ca „diferențele (statistice) dintre plata femeilor și cea a bărbaților … indică faptul că societatea se bazează pe presupoziția tacită că bărbații sunt principalii aducători de venituri în familii”.
Concluzia dv. este pripita. Este adevarat ca ipoteza misoginismului este plauzubila, dar mai sunt si alte ipoteze, mai putin sinistre, care sa fie compatibile cu constatarea statistica. Ar fi bine de aplicat si acestei probleme chemare dv. de a „chestiona asumptii”. In aceasta idee, va recomand articolul economistului si sociologului Thomas Sowell „The Grand Fallacy: Equating Male-Female Differences in Salary with Discrimination”: http://townhall.com/columnists/thomassowell/2004/07/22/the_grand_fallacy
Va rog sa acordati atentie *argumentelor* inainte de a-i respinge concluziile.
In general, il recomand cititorilor lui ACUM, cu multa caldura, pe acest autor, ale carui articole le gasiti pe situl http://www.townhall.com, precum si pe un alt autor, tot un economist, Walter Williams.
Eu, nefiind un intelectual, asa cum am afirmat in repetate randuri, am o experienta practica a misoginismului: violenta conjugala, cu care am contact prin intermediul faptuitorilor si victimelor, pentru care sunt translator, in fiecare saptamana, la Londra.
nu am nevoie sa fiu considerata egala nimanui pentru ca stiu ca uneori sunt mai superioara orcarei creaturi je suis comme je sius est suficiente
Superior nu are grad de comparatie. Ori esti ori nu esti superior, nu exista „mai superior”.
„cojocaru” îmi aduce aminte de personajul caragialesc Mița Baston.
Doamna Rodica Grindea,
Ma bucura mult ecoul dumneavoastra entuziast. Si eu am avut reactii similare cand am intrat in contact cu idei emancipatoare, acum mai multi ani, in Marea Britanie. As fi vrut sa stiu mai multe despre feminism si in perioada de trista si chiar groaznica amintire, dar profesorii mei nu stiau ce sa-mi recomande sa citesc. Nici nu cred ca as fi gasit multe de citit pe tema aceasta in Romania inainte de 89. In orice caz, daca reusiti sa gasiti, eu va recomand o carte a doamnei Gisela Bock, o nemtoaica, care a scris despre istoria femeilor in Europa. De fapt, sunt multe carti foarte interesante pe piata. Naomi Wolf este una din autoarele mele preferate – The Beauty Myth sau Fire with Fire – sunt carti excelente, care nu victimizeaza femeile, dar nici nu le considera superioare. Mi-ar face placere sa ne mai conversam – oricand. Nu stiu care este politica jurnalului Acum.tv in ce priveste impartasirea adreselor de email. Eu vi l-as da cu mare placere.
Stimate domnule Alex L.
Va multumesc pentru comentariu. Intr-adevar, cauzele misoginismului sunt mai complexe. Va multumesc pentru recomandarea de lectura facuta. Nu cunosteam acest autor – Thomas Sowell. Voi citi articolul de care-mi spuneti. Diferentele de salarizare exista – femeile castiga mai putin – de multe ori pentru aceeasi munca. Statisticile nu mint, datele spun ceva. Este adevarat, pe de alta parte ca societatea este organizata in familii si comunitati si ca in multe cazuri (majoritate poate, nu stiu exact) veniturile aduse in casa de barbati sunt cheltuite pentru toti membrii familiei. Aici as veni si eu cu o recomandare de lectura: Amartya Sen (laureat Nobel pentru economie)- care a scris mult pe tema modului in care se impart atat muncile cat si veniturile in familii. Va las pe dumneavoastra sa-i descoperiti concluziile.
Liliana, observi notele, predominant de 1 care ți-au fost acordate. Provin de la adrese de IP false, majoritatea.
Stimata doamna Popescu,
Va multumesc pentru recomandarea de lectura Amartya Sen. Ati putea insa sa-mi recomandati o lucrare, mai degraba un articol decat o carte, care sa rezume opiniile sale? Am putea eventual sa le discutam.
M-ar bucura sa comentati argumentele lui Sowell.
Daca subiectul feminism va mai intereseaza si nu aveti nimic impotriva sa dati peste opinii contrare opiniilor dv., dar pe care autorii incearca sa le argumenteze rational, va recomand sa aruncati o privire la adresa http://www.capitalismmagazine.com/culture/feminism/ .
In alta ordine de idei: sunt surprins de note, si as fi foarte curios sa stiu motivele respective. Ar fi interesant daca cei in cauza le-ar explica; eu v-am notat prost, dar macar am explicat. Ar fi o greseala sa conchideti, fara vreo analiza, ca misoginismul este cauza.
Domnule Alex ,
Am spus-o de multe ori dar trebuie sa repetam periodic si nu e nici o suparare in asta: notele proaste insotite de argumente si dialog sunt bine venite. Ele sunt cele care fac diferenta intre platitudini si subiecte controversate din care invatam cate ceva. Deranjeaza doar utilizatorii care folosesc servere de anonimizare la adapostul carora dau note proaste. E un pic de munca pentru noi ca sa evitam pe viitor acest gen de interactie cu oameni care au opinii dar le este rusine cu ele sau nici macar nu sunt de acord cu ele. Aceasta chestiune este in curs – dar pana si acest incident ne va fi util, fiindca vom invata ceva nou. Vom informa cat mai bine cititorii ACUM cand masurile de protejare impotriva acestui fenomen se vor putea lua, conceptual si tehnic.
Stimate domnule Maier,
Solutia standard, adoptata de multe situri, este de a permite numai celor inregistrati sa posteze si sa dea note, iar inregistrarea sa includa verificarea adresei electronice. O asemenea solutie ar fi, cred, benefica pentru ACUM. O solutie mai radicala ar fi introducerea unui software de forum.
Si, daca tot suntem deja off topic: ma gandesc ca rubrica „Ecouri recente” ar putea deveni si mai utila daca ar cuprinde nu doar ultimele cinci ecouri, ci mai multe, poate 10, si/sau daca ar cuprinde, pentru un articol dat, numai link-ul ultimul ecou.
Stimati scriitori/cititori/comentatori
Pe unde am lucrat, din Romania comunista pina in Canada si SUA, nu am intilnit situatia unei femei platite mai putin doar pentru ca este femeie. Nu afirm, insa, ca situatia este inexistenta. Cred totusi ca, in epoca actuala, discriminarea pe baza de sex este foarte mult redusa.
In orice caz, trebuie sa lamurim conceptul: “pentru aceeasi munca”. Eu cred ca acest concept nu exista de fapt. Sau nu poate fi cuantificat. Doi oameni, angajati pe functii egale, cu aceeasi fisa a postului, vor presta munci diferite. Aceasta deoarece calitatea muncii depinde de caracteristicile individuale ale angajatului. Deci doi manageri angajati pe aceesi pozitie, cu aceleasi “job description” nu presteaza “munca egala”. Unul poate sa fie corect si sa execute intocmai dispozitiile sefului, celalalt are idei, cunoaste oameni importanti in pozitii de decizie, aduce clienti, etc. Este clar ca al doilea o sa cistige mai mult.
Primul poate sa vina si sa spuna: “Este nedrept. Noi prestam aceasi munca. Priviti fisa postului”. Directorul companiei insa stie ca valoarea muncii celui de-al doilea pentru companie este mult superioara si o recompenseaza corespunzator. Chiar daca functile sint egale.
In epoca moderna, directorii de companii sint intersati in primul rind de profitul pe care il realizeaza de pe urma angajatilor, fie ei femei sau barbati. Vor angaja o femeie pe salariu mare in detimentul unui barbat daca se conving ca femeia respectiva este mai buna pentru job.
Domnule Marius Popescu, sunt sigura ca dumneavoastra nu aveti cum sa va intalniti cu astfel de cazuri de discriminare, intrucat sunteti barbat. Va ramane doar sa credeti sau sa nu credeti ceea ce va relateaza persoane de gen feminin care au trecut prin asemenea experiente – la fel cum ati crede sau nu o persoana de etnie roma ca a fost refuzata sau ca i s-a dat un salariu mai mic pentru o munca similara cu o persoana de etnie romana. Eu v-am expus in articol experienta mea.
Domnule Alex,
Articolul la care m-ati trimis e o capcana. Zice asa autorul: ”women have avoided jobs that demand such long hours of work, or so much travel, that it would make taking care of their children virtually impossible.” Pai problema responsabilitatii pentru cresterea si educarea copiilor este o parte a problemelor cu serviciul pe care le au femeile.
Mai jos scrie ”The most blatant fact about male-female differences is often ignored by those on the hunt for discrimination: Women have babies.”
Numai femeile au copii? Barbatii unde sunt in acest peisaj? Dumneavoastra considerati ca doar femeile au copii? Cu cine ii fac? Barbatii nu au copii? Nu au responsabilitati in acest sens?
Articolul lui Amartya Sen promis il gasiti la: http://www.wider.unu.edu/publications/working-papers/previous/en_GB/wp-18/
Liliana, numarul de accesari, iritarea abia voalata a criticilor tai, notele de 1 aplicate de tot felul de lasi, aprecierile pozitive la comentariile negative la adresa articolului tau si cele negative la comentariile pozitive arata ca ai atins un punct nevralgic. Te rog sa continui pe aceasta cale.
Binevenit acest articol, draga Liliana. Sunt multe de comentat pe marginea acestui subiect fierbinte si de actualitate.
Citind despre experienta ta din 2010, ma intrebam daca dl „sef” care te-a intervievat si care a facut acea remarca inteligenta nu era cumva roman? Si stii de ce, pentru ca am observat ca si in Canada, tara mea adoptiva de 16 ani, misoginismul il intalnesc mai ales in comunitatea romaneasca. Asa dupa cum ai relatat, dna ambasadoare (provenind dintr-o societate in care political correctness-ul este aplicat in viata de zi cu zi) ti-a oferit salariul cuvenit pentru munca pe care urma sa o prestezi.
De-a lungul anilor am avut si eu parte de experiente personale determinate de aceasta atitudine de intoleranta fata de femei. Cea mai elocventa a avut loc in Romania anilor 1992, cand fiind proaspat absolventa de facultate, angajata la o firma particulara, la cateva luni mi s-a propus de catre directorul/proprietarul firmei pozitia de director economic. Nu imi venea sa cred ceea ce auzeam. Stiam ca voi face fata, eram capabila, ambitioasa, dar….parca totul se petrecea prea repede. Am acceptat cu bucurie, am intrat in atributii inca de a doua zi, dar directorul a insistat sa fie mereu alaturi de mine, sa ma „invete” atributiile noului rol. Si asta, pana intr-o seara, cand mi-a oferit si o masina de servici in schimbul….da, ati ghicit….cu mana pe genunchiul meu, a incercat sa „ia” inapoi ceea ce in mintea lui reprezenta pretul acestui rol de director „oferit”. Misoginism? Desigur. De a doua zi m-am intors la rolul initial de economist, iar in cateva luni am plecat la o alta firma. Gust amar, dezamagire, sau doar o simpla lectie de viata legata de Romania in care ma simteam deja tot mai nedorita si mai stingherita?
Peste trei ani eram deja in Canada, o tara in care „political correctness” este nu doar o notiune, dar un concept aflat deja la baza societatii.
Lucrez de 15 ani intr-o companie mare, canadiana, unde salariile sunt bine definite, pe nivele. Nu am intalnit in toti acesti ani, in aceasta companie, in interactia mea zilnica cu colegii, furnizorii, clientii, nici un exemplu de misoginism.
Sunt multe de spus pe aceasta tema. Iti multumesc pentru deschiderea acestui subiect in paginile lui ACUM.
d-na Popescu,
unde am putea vedea inegalitatile de venit in viata de zi cu zi? Din moment ce ele apar in statistici (care statistici?), de ce nu se vad atit de usor cu ochiul liber. E foarte usor sa vezi discriminarea si marginalizarea tiganilor, dar eu nu am vazut nici o situatie in care o femeie e platita mai prost decit un barbat pt aceeasi munca. Lucrez la scoala si colegele mele au acelasi salariu (sau mai mare, in functie de vechime). Ia un judecator sau un procuror mai multi bani decit colegele lor in acelais post cu aceeasi vechime la aceeasi instanta? Aveti impresia ca un patron e gata sa dea mai multi bani unui barbat care e mai putin productiv decit unei femei care lucreaza mai mult si mai bine – doar pt ca primul e barbat? Eu am foarte mari indoieli. Unde se produce discriminarea aia?
As mai dori ca analize complexe ca ale dumneavoastra sa-si mai puna si alte intrebari. Eu am citeva sugestii: cite femei lucreaza la rampa de gunoaie, direct acolo (nu la serviciul administrativ), cite femei ati vazut pe camioanele firmelor de salubritate care manevreaza noaptea tomberoane, cite femei ati vazut dind cu picamerul in asfalt, cite femei ati vazut lucrind in constructii, cite femei lucreaza pe tractor la firmele care fac agricultura; apoi sa socotiti numarul femeilor care fac munca de birou (la finainte nu am vazut decit un barbat din vreo 20 de angajati cu ocazia vizielor mele pe la institutia respectiva), numarul magistratilor femei, numarul cadrelor didactice femei (sint prof la scoala si barbatii sint intr-o minoritate flagranta). Aaaa, la scoala barbatii au exlusivitate pe urmatoarele domenii: portar, paznic de noapte, mecanic de intretinere. Oare cite femei si-ar dori aceste joburi? Astept raspunsuri!
Sper ca fanul de mai sus, d-l Clej, sa ma scuteasca de comentariile insinuante. Eu am pus niste intrebari si astept raspunsuri de la un specilist in problema; va rog nu ma trimitei la bibliografie ca sint ocupat.
Domnule Borza, astea sunt răspunsurile unui misogin rudimentar. Luați de pildă acest raport al Adunării parlamentare a Consiliului Europei despre discriminarea femeilor la locul de muncă:
http://assembly.coe.int/documents/workingdocs/doc05/edoc10484.htm
Dacă sunteți ocupat nu mai cereți pe un ton de bodegă replici de bodegă. Și nu mai practicați sportul național românesc: vorbitul după ureche.
Domnul Marcel Borza asteapta „raspunsuri”, fiindca este „ocupat” si nu are timp sa citeasca (ca sa nu mai spun ca cititul dauneaza atat ochilor cat si grobianismuliui). Clasic: „Miorita lae, lae bucalae…” (Doamne ce ma infior de cat de frumos suna!)
Sa ii raspundem atunci „infiorati”…”de pe un picior de plai, de pe o gura de rai”.
(1) „Aveti impresia ca un patron e gata sa dea mai multi bani unui barbat care e mai putin productiv decit unei femei care lucreaza mai mult si mai bine – doar pt ca primul e barbat? Eu am foarte mari indoieli. Unde se produce discriminarea aia?”
Doamna Cristina Dobrin v-a raspuns deja la intrebare. Chiar asa, dumneavoastra chiar ocupat fiind mai si … cititi ceva sau …scrieti doar? Discriminarea se produce in momentul in care, desi profesionist si posesor al unei diplome egale cu cele ale masculilor „puternici”…te trezesti cu o „mana pe picior” si cu o invitatie „Pisi, tu vrei sa ai noroc in viata? – vezi ca il gasesti mai jos!”. Ca veni vorba….dumneavoastra puneti mana pe picior colegelor dumneavoastra „cu aceeasi vechime” (haideti, nu fiti modest ori suntem misogini pana la capat ori nu mai suntem!)sau…”vechimea” lor le-a scos deja din circuitul marlaniei mioritice facandu-le in final persoane respectabile si nediscriminabile?
(2) „cite femei lucreaza la rampa de gunoaie, direct acolo (nu la serviciul administrativ), cite femei ati vazut pe camioanele firmelor de salubritate care manevreaza noaptea tomberoane, cite femei ati vazut dind cu picamerul in asfalt, cite femei ati vazut lucrind in constructii, cite femei lucreaza pe tractor la firmele care fac agricultura; apoi sa socotiti numarul femeilor care fac munca de birou (la finainte nu am vazut decit un barbat din vreo 20 de angajati cu ocazia vizielor mele pe la institutia respectiva), numarul magistratilor femei, numarul cadrelor didactice femei (sint prof la scoala si barbatii sint intr-o minoritate flagranta).”
Va pot da exemplifica situatia unei tari normale, unde dumneavoastra nu ati putea posta ecouri si probabil ca ati fi holtei pana la…pensie.
– la rampa de gunuaoie am vazut cam tot atatea femei cat si barbati. Nu „genul” ii aduce in aceasta situatie ci nivelul de educatie si… de multe ori nesansa.
– echipajele de politie/jandarmerie snt mixte: o femeie, un barbat. De dumneavoastra in mod special cred ca politista s-ar ocupa si …ar face-o la fel de bine precum colegul sau.
– o femeie tocmai da cu picamerul in asfalt in fata casei mele. Si pe cuvant ca ma deranjeaza zgomotul, dar nu am ce face. „Femeia” isi face datoria, este in exercitiul functiunii. Exact ca un „barbat”.
– „constructii”…biroul meu a fost renovat recent de o femeie tanara, dvs ati numi-o „fatuca”. Sunt fericit cu noul birou si…nici prin cap nu mi-a trecut sa ii „amintesc” cumva ca este femeie (de exemplu printr-un „avans” sau vreo aluzie). M-am limitat la: Je vous remercie! Vous („vous” merge cam la fel si pentru „barbati puternici si superiori” si pentru „femei slabe”) avez vraiment faite du bon boulot! Bon fin de journee. Probabil ca ma considerati idiot (femeia era foarte frumoasa), eu ma consider doar normal.
(3) „Eu am pus niste intrebari si astept raspunsuri de la un specilist in problema; va rog nu ma trimitei la bibliografie ca sint ocupat.”
Bun…ati primit cateva raspunsuri. La bibliografie promit sa nu va trimit fiindca stiu ca cititul este „mai grele” decat lovitul tastaturii, pardon scrisul. Da’…am si eu doua intrebari, inainte de a incheia:
[a] Nu…cumva sunteti „cadru didactic”? Atunci…pe bune ca e nasoala treaba! Fiinca faceti educatie si Romania va ramane pentru inca vreo cateva decenii o tara frumoasa, „aleasa de Dzeu” dar in general…greu (pana la imposibil) de locuit.
[b] Stiti ca …8 Martie se apropie cu pasi repezi? Ati cumparat un martisor pentru „inferioara iubita”? Daca nu, trebuie sa va grabiti, dar stati asa, am o idee. Ii puteti oferi drept martisor ecoul dvs. de mai sus. Ce spuneti de idee? Mda…ramane de vazut cum il veti impacheta.
Ceea ce sugereaza ecoul d-lui Marcel Borza este o gandire rudimentara bazata pe ideea ca doar un tampit poate sa spuna ca un barbat si o femeie sunt la fel. Trebuie dezbracati amandoi si se vede diferenta flagranta, nu-i asa?
Exemplele date de dumnealui nicidecum nu dovedesc ca n-ar exista misoginism. Ati vazut cumva d-le Borza intrecere intre halterofile. Ce ziceti,ati putea ridica niste greutati macar la jumatate valoare fata de ele,si la categorii de greutate proprie mult mai mici decat a dvs.Tot asa si cu muncile grele, am vazut exemple destule.
Misoginismul incepe in alta parte,si ca sa va dati seama unde,eu propun sa raspundeti dv. la urmatoarea intrebare. Nu mie, nici revistei Acum, asa doar pentru constiinta dumneavoastra. Presupunand ca aveti puterea de decizie in domeniile amintite de dv., si se prezinta un barbat si o femeie la angajare. Niciunul nu are vechime in domeniul respectiv. Daca e liber un singur post,pe care dintre ei il alegeti?
Sau daca fiica dv. (presupunand ca aveti) buna la stiinte exacte si nehotarata la terminarea liceului intre inginerie in constructii si profesor de matematica, in ce directie o indrumati?
Stimate Dle Kovacs Jozsef,
Desi intru totul de acord cu mesajul ecoului Dvs si eleganta demonstratiei, indraznesc totusi sa va spun ca cei ca Dl Borza sunt „imuni” in fata argumentelor, decentei, bunului simt. Dl. Borza face parte din categoria grobienilor care stiu intotdeauna mai bine „ce si cum” indiferent de calitatea/consistenta argumentelor. Ei in general „nu au timp” sa citeasca, dar au timp sa scrie.
Si in plus…este cadru didactic. Adica „se ocupa” de educatia generatiilor viitoare. Nu sunt o persoana religioasa, dar parca imi vine sa spun…”Sa ne fereasca Dzeu”!
Napoleon Bonaparte este intr-adevar un exemplu notoriu de misogin si afemeiat (two in one). Doua din „cugetarile” care ii apartin sunt:
” Femeia este doar o fabrica de copii.”
” Fiecare femeie este o tarfa, in afara de mama si sora mea, dar sa nu uitam ca si ele sunt femei”.
Trebuie sa ne luptam pentru sanse egale si promovarea competentei in asa fel incat angajatorii sa nu mai prefere intre o femeie competenta si un barbat incompetent pe cel din urma. De asemenea trebuie sa fim foarte atenti sa nu deschidem usa spre incompetenta prin discriminarea pozitiva — o femeie incompetenta dar femeie deci trebuie aleasa- NU!
Interesanta ar fi analiza misoginismului prezent in religia ortodoxa.
Cateva experiente personale care m-au rascolit, m-au dezamagit si mi-au deschis ochii si mintea, toate datorate catorva”porunci” ale religiei ortodoxe:
– femeia nu are voie sa intre in biserica in perioada ciclului menstrual
– femeii care a dat nastere unui copil trebuie sa i se faca „molifta de 8 zile” prin care lehuza este „curatata”…oare de ce? Femeia aduce pe lume o minune si atunci tot ea trebuie „curatata”?
– femeia care a nascut (lehuza) nu are voie sa intre in biserica timp de 40 de zile dupa ce a dat nastere unei minuni pamantesti, nu are voie sa „umble in lume”, pana cand este din nou curatita de „molifta de 40 de zile”.
Am nascut doi copii: un baiat si o fata.
La botezul baiatului, preotul l-a plimbat prin altar, la botezul fetei, aceasta nu a fost plimbata prin altar, ci doar inchinata la icoanele din fata altarului.
Cum credeti ca m-am simtit eu, ca mama in toate aceste instante?
Si exemplele sunt sigura ca pot continua….
Vai si vai, Cristina! Dintr-o cutie a Pandorei in alta! Asta cu misoginismul religiei trebuie neaparat tratata, ca subiect cu dedicatie pentru cei care se considera si fundamentalisti religiosi si inocenti in acelasi timp.
Stimată doamnă Popescu,
Vă mulţumesc pentru comentariu. Spuneţi că v-am întins o capcană cu articolul lui Sowell. Nu vreau să fac speculaţii cu privire la ce aţi dorit să spuneţi prin asta şi deci vă rog să detailaţi.
Comentaţi două din argumentele pe care le aduce autorul pentru a arată că diferenţele de salariu nu sunt neapărat rezultatul discriminării, ci pot reflecta realităţi obiective.
Primul argument pe care îl comentaţi este afirmaţia/constatarea autorului că femeile tind să evite joburi care le restrâng capacitatea de a se ocupa de copii, de exemplu cele care implică multe deplasări, ore suplimentare, orar neregulat, etc. Obiecţiunea dv. este, în esenţa, că femeile ar trebui să fie uşurate de povară asta. Aveţi dreptate, ar trebui, dar salariul se fixează pe ce este, pe situaţia din prezent, oricât ar fi ea de deplorabilă, şi nu pe ce va fi – poate – în viitor.
Al doilea argument: Sowell spune că diferenţă cea mai flagrantă între femei şi bărbaţi este că „Women have babies”. Obiecţia dumneavoastră este: „Numai femeile au copii? … Bărbaţii … nu au responsabilităţi în acest sens?”.
Şi aici avem un malentendu. Este adevărat că traducerea literală a lui „Women have babies” este, cum scrieţi, „Femeile au copii”, dar în context înseamnă „femeile nasc copii”. Sowell enumara drept consecinţe întreruperi în carieră şi chiar alegerea prealabilă a acelor cariere pentru care întreruperile sunt mai puţin dăunătoare. Cu cea mai mare bunăvoinţă, perioada de dinaite (poate chiar câteva luni) şi de după naştere, nu sunt perioade de cea mai mare productivitate.
Deci: femeile sunt cele care sunt însărcinate şi nasc, iar de copii se ocupă, statistic mult mai mult, femeile, ceea ce poate fi regretabil şi nedrept, dar este o *realitate* de care şefii serviciilor de personal – în majoritate femei aici în Elveţia – trebuie să ţină cont. Sunt cazuri (cunosc personal) în care bărbatul este cel care se ocupă de copii de la un moment dat încolo, iar femeia lucrează.
Socot deci că obiecţiunile dv. la cele două argumente ale lui Sowell se bazează pe malentendus şi că deci nu aţi reuşit (deocamdată?) să le demontaţi. Sowell mai prezintă şi numeroase alte consideraţii – puteţi să încercaţi să le contestaţi.
Cum comentariul meu este deja destul de lung, renunţ să comentez pentru moment alte afirmaţii din comentariul dv. din 20-2-2012 la 12:04. Vreau numai să vă mulţumesc pentru referinţa Amartya Sen, care nu este chiar carte, ci „doar” o voluminoasă broşură de peste 40 de pagini 🙂 O s-o citesc, dar nu cred că vom putea s-o discutăm aici, ci mai degrabă pe un forum de discuţii, unde acestea nu trebuie să fie legate de un anumit articol.
@Cristina Dobrin
Iată câteva soluţii:
– încercaţi să găsiţi un preot care să facă exact ce-i cereţi (poate este mai greu, dar nu imposibil 😉 )
– vă căutaţi o altă religie decât cea creştin-ortodoxă (am prieteni care au făcut-o)
– renunţaţi la serviciile bisericeşti, de orice gen şi nuanţă (eu aşa am făcut)
Astea sunt soluţii care pot fi adoptate ultra- sau relativ rapid, fără a aştepta reformarea din interior a BOR.
Şi apoi, stimată doamnă, nu numai biserica, ci şi religia însăşi este opţională.
Domnule Alex L.
Citind „reteta” pe care tocmai ati prescris-o Dnei Dobrin (ce imi aminteste foarte mult de o veche reteta ce mi s-a prescris: daca nu iti place pleaca, si lasa gura!) si, incapabil fiind sa o accept, propun o alternativa.
„– încercaţi să găsiţi un preot care să facă exact ce-i cereţi (poate este mai greu, dar nu imposibil )”
Preotii care nu inteleg diferenta dintre 1300 si 2012 si care nu invata limbajul modern al tolerantei, sa isi gaseasca alti enoriasi. Folosind masina timpului, calatorind inapoi in 1300, cu tot cu Mercedesul „din dotare”.
„- vă căutaţi o altă religie decât cea creştin-ortodoxă (am prieteni care au făcut-o)”
Pai…cum ati vedea dumneavoastra dambovitenii si ialomitenii …budisti? Nu, religia trebuie sa faca fata lumii moderne, sa raspunda provocarilor acesteia, nu invers. Oamenii trebuie sa accepte religia, nu religia (biserica) oamenii. Deci, daca vor sa isi continue businessul milenar, trebuie sa isi adjusteze discursul, sa isi regleze ceasul pe 2012. Nu invers.
Papa Ioan Paul II se pare ca a inteles perfect problema si a facut deja cativa primi pasi, considerati „inacceptabili” cu cateva decenii inainte.
„– renunţaţi la serviciile bisericeşti, de orice gen şi nuanţă (eu aşa am făcut)”
Nu, nici asta nu as face, presupunand prin absurd ca as avea nevoie de aceste servicii. Serviciile trebuie sa se adapteze „consumatorului de divinitate” si nu invers. Fiindca parte din banii nostri „se scurg” in aceasta directie (stim cu totii ca „iubirea intru domnul” se plateste bine).
Incheiati scriind …
„Şi apoi, stimată doamnă, nu numai biserica, ci şi religia însăşi este opţională.”
Religia in spatiul nostru pravoslavnic este optionala si… nu prea. Fiindca fie credincios, fie ateu, cu greu ii poti ignora influenta asupra vietii cotidiene, asupra taxelor etc. Religia o fi optionala, dar Mercedesul Arhimandritului este „obligatoriu”, chiar, cine l-o fi platind (si…a avut de ales)?. Deci religia de care vorbim in contextul acestui subiect nu este nici „optionala”, nici usor de „abstractizat” si/sau ignorat. Cel putin nu in societatea la care ne referim aici. Nu inca, sper.
Domnule Burghelea,
Dv. spuneţi, în esenţă, că slujitorii biserici sunt cei care trebuie să se adapteze veacului şi cerinţelor clienţilor. Cu veacul nu ştiu, dar cu privire la adaptarea la cerinţele clientului v-am răspuns înainte chiar de aţi fi formulat sugestia:
>>> Astea sunt soluţii care pot fi adoptate ultra- sau relativ rapid, fără a aştepta reformarea din interior a BOR <<<
Şi nu, soluţiile mele nu sunt de tipul "dacă nu îţi place pleacă, şi lasă gură!", ci de tipul "iată câteva soluţii rapide, iar dacă nu, încearcă să schimbi BOR". Sau vi se pare realist că BOR se va schimba la timp pentru următorul copil, sau nepot, al doamnei Dobrin?
D-nă Dobrin,
Orice religie consideră femeia drept o creatură inferioară. Nu știu dacă vă este cunoscut faptul că în iudaism, într-una din rugăciunile de dimineață pe care le rostește un bărbat evlavios sunt incluse și mulțumiri față de Domnul, fiindcă… nu l-a făcut femeie. Cât despre perioadele în care femeia este „impură”, (lăuzie, period), există recomandări foarte precise. Într-o oarecare măsură, aceasta vine în strânsă legătură cu unica menire recunoscută a femeii de a naște copii. În perioada elaborării acestor texte, nu era cunoscut calendarul lui Knauss, care desemnează perioadele fertile și infertile ale ciclului lunar al femeii, dar există în aceleași texte, în cadrul reglementărilor vieții conjugale, unele care permit și chiar recomandă „împreunarea” exact în perioada fertilă. După cum aceleași texte sacre, nu numai iudaice, obligă femeia la o totală supunere față de soț și chiar recomandă pedepsele corporale ale acesteia, atunci când se abate de la respectivele prescripții. În islamism, există recomandarea ca „pe femeie s-o bați de trei ori pe zi, dacă tu nu știi de ce, las’ că știe ea”. Și cu aceasta, am abordat două teme care în cadrul misoginismului ancestral, ar necesita discuții specifice: violența familială și discriminarea religioasă.
Aveam vreo 11 ani, când a apărut în românește primul volum din operele lui Cehov și am început să citesc. Până azi, îmi amintesc de „Păcătosul din Toledo”, în care un episcop definește inferioritatea femeii, decretând-o o „creatură a diavulului”, pornind de la etimologia latină (femina) a acestui cuvânt: „fe” (span.= credință), și „minus”, adică o creatură prea puțin credincioasă. De aceea, vom avea multe de spus, poate chiar în această publicație, pe aceste două teme. După cum subliniam cu alt prilej, în Israel un „laic” nu este un ateu. Așa că, știți ce fac eu? În fiecare dimineață, rostesc o rugăciune inventată de mine, în care mulțumesc Divinității că… m-a făcut femeie, fiindcă existența mea terestră este din această cauză mult mai bogată, mult mai deplină. Deși aparțineți de o altă religie, poate încercați? Și nu numai dvs.?
@Dl Borza: ”eu nu am vazut nici o situatie in care o femeie e platita mai prost decit un barbat pt aceeasi munca” imi aduce aminte de un personal caragialesc: ”daca eu nu vaz atunci nu este”. Am impresia ca articolul meu v-a trezit mai curand sentimentul de autovictimizare (victimizarea barbatilor) decat de empatie cu femeile. Sunt doua lucruri diferite.
@Dl Burghelea si Dl Kovacs – va multumesc pentru argumentele Dv – astefel, raspunsul meu a putut fi mai scurt si la obiect 🙂
@Dl Alex: in modele economice mai noi se prevede plata muncii de ingrijire prestata de femei – in ce priveste copiii, sotii, batranii – in general, alte fiinte umane. Aceasta munca a fost si este inca nevalorizata corespunzator. Ganditi-va doar cat se plateste in case de batrani sau pentru munca bonelor etc
@Cristina: de acord 🙂
@ Oana: de acord sa nu promovezi femei mai putin competente in general, dar si aici este o capcana. Daca de pilda comparam situatia femeilor cu cea a romilor – ambele categorii defavorizate secole – nu agreezi, in principiu, ca trebuie sa existe masuri reparatorii pentru a ajuta respectiva categorie sa recupereze ”gap”ul creat? Eu cred ca trebuie create anumite mecanisme, afirmative pentru categoriile acestea care au fost si sunt inca defavorizate – dar, in functie de specificul categoriei. Pentru copiii romi mi se pare ca trebuie sa existe programe speciale – mai ales ca multi dintre ei traiesc in medii familiale foarte putin propice invataturii, desi multi dintre ei sunt foarte dotati intelectual. Asa si cu femeile – mie mi se pare legitima procedura cotelor de reprezentare politica – mai ales intr-un mediu in care veniturile conteaza cand e vorba de locuri pe liste de candidati – se stie ca femeile castiga cam 75% din cat castiga barbatii (vezi de pilda Vladimir Pasti, Ultima Inegalitate).
Doamna Rodica Grindea, mi-a placut foarte mult comentariul dumneavostra ultim, la spusele dnei Dobrin. Asa e! Sa multumim zilnic Domnului ca ne-am nascut femei. Motivele, le stim noi 🙂
D-na Grindea,
In cadrul unor confesiuni protestante precum calvinismul si unitarianismul, femeile au un statut mult mai bun si pot indeplini si munci pastorale, fiind hirotonite in parohii. Eu chiar cunosc cateva sa le spunem preotese, pentru ce (vedeti?) nu exista alt cuvant, care indeobste sunt casatorite tot cu preoti si sunt respectate in comunitatile pe care le pastoresc. Am cunoscut si o rabinita de rit neolog care a avut o parohie in Viena, dar…a fost alungata de enoriasi.
D-na Popescu
Facand comparatia statutului romilor cu cel al femeilor, nu pot sa nu aduc in discutie conditia femeilor rome, care suporta o dubla discriminare. Pana la tratamentul egal, mai va. Pe de alta parte, in conditiile tratamentului egal, vom fi nevoite, probabil, sa renuntam la rasfatul de a fi neajutorate…
Doamna Liliana Popescu,
Înţeleg că vă retrageţi din discuţia cu mine; este dreptul dv., şi nu sunt surprins decât poate pentru că aţi făcut-o după numai două schimburi de argumente. Dacă mă înşel, va rog să-mi spuneţi.
Teza lui Sowell era că diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi nu pot fi atribuite automat discriminării, mai precis, cum afirmaţi, misoginismului. Eu voi interpreta retragerea dv. drept recunoaştere implicită a faptului că nu puteţi opune acestei teze nici un fel de (contra)argumente. Cred că acest fapt trebuie să va dea de gândit în primul rând dumneavoastră: eu, când un argument sau un fapt pare să contrazică convingerile mele, mă gândesc imediat că poate că aceste sunt greşite.
Repet, poate că mă înşel că aţi decis să aruncaţi prosopul, dar raspnsul dv. ultrascurt de trei rânduri şi care nu se referă în nici un fel la spusele mele, nu-mi sugerează nimic altceva.
Ma bucur ca d-na Popescu a deschis aceasta serie in publicatia Acum. Ne priveste pe toti.
Exista cam tot atatea forme de misoginism (si alte atitudini sociale similare) cate tipuri de societate si grupari sociale exista. Asta nu usureaza intelegerea si interpretarea lui. As vrea sa fac si eu o relatare candva despre experiente personale cu misoginismul din Suedia, contrapus celui romanesc.
O alta idee ar fi ca personal dau o mare importanta in prelucrarea misoginismului pasiv (din nou, si a altor atitudin sociale similare). Acesta ne parvine din tiparele culturale in care am fost crescuti (din laptele mamei?? sau doar lapte praf). Nu e intotdeauna usor de identificat si poti sa te trezesti ca in ciuda eforturilor de a te distanta de el, il practici totusi in forme mai putin daunatoare si evidente. Nu fac o pledoarie de a ,,starpi” orice germen (mort) ci de a constientiza si explica. Indivizii care manifesta forme pasive, subconstiente, sunt de presupus ca au o mare disponibilitate de a face ceva cu ele daca au sansa sa le parvina informatia necesara – nu toti sunt experti sociologi, antropologi etc.
Ar fi de discutat… si interesant. Sper ca d-na Popescu va mai reveni si cu o continuare care ii va inspira si pe altii sa scrie.
P.S. ,,Atacul cu 1 (una) steluta” este un QED, o mica demonstratie practica pentru articol.
Ma alatur lui George. Cred ca Liliana a facut foarte bine scriind despre acest subiect, care, evident, este de dezbatut. Pina acum, argumentele expuse de ea in articol mi se par suficient de valabile pentru ca aspectul social si interpersonal sa fie on spot. Go on , Liliana, ai destule de spus. Si ma bucur ca o spui pe Acum.
Doamna Rodica Grindea,
Va multumesc pentru cele scrise referitor la misoginismul regasit si promovat prin religii.
Rugaciunea pe care dvs o spuneti in fiecare dimineata, eu o spun in fiecare clipa 🙂
O zi frumoasa tuturor!
Domnule Alex, aveti libertatea de a interpreta cum doriti ceea ce scriu. Mie mi-e clar ca sunteti misogin si faceti parte din acea categorie de misogini carora oricate argumente le-as aduce raman la parerea lor initiala. Si eu am dreptul sa interpretez cum cred de cuviinta ce scriu altii, nu?! O serie de comentarii la acest articol m-au incredintat ca e mult de lucru in termeni de discutii pe teme de gen. Din pacate nu pot face tutoriale online pentru ca am mult de lucru.
Intrerupem o secunda tirul pentru a va face o marturisire. Un dialog destul de frecvent intre mine si sotia mea:
„- Ai vazut ce destept am fost?
– Cum TU ai fost destept, cand EU am zis ce e de facut?
– Da, dar eu am fost destept ca te-am ascultat!”
Cam la asta se rezuma misoginismul meu, mi se pare mie 🙂
Stefan, foarte simpatic 🙂
Multumesc domnule Petrineanu
@Liliana Popescu
„… oricâte argumente le-aş aduce rămân la părerea lor iniţială.”
Argumente? Care argumente? Sowell spune că realitatea prezentă fiind ceea ce este, este normal ca salariile oferite să ţină cont de ea, iar dv. consideraţi aceasta drept discriminare/misoginie, pentru că viitorul va fi mai luminos! Unde-i logica?
Şi tot atât de ilogic este să mă etichetaţi drept misogin doar pentru că nu sunt de acord cu opiniile dv., pe care, după cum se vede, nici nu sunteţi în stare să le argumentaţi raţional.
„…e mult de lucru in termeni de discutii pe teme de gen…”
Substituind argumetarea cu intimidarea veţi avea, într-adevăr, mult de lucru să convingeţi pe cineva … sau poate că este *singura* metodă de convingere care vă mai rămâne …
Cind am ajuns in Statele Unite, am intrat direct la facultatea de inginerie in anul doi. Universitatea mi-a recunoscut primul an care l-am inceput in Rom si l-am terminat in Italia.
M-am prezentat la prima clasa de laborator de chimie si profesorul m-a intrebat daca stiu ca acest curs este recomandat pt ingineri si chimisti. I-am spus ca stiu si ca „my major” este ingineria. S-a uitat la mine de parca am aterizat de pe o alta planeta. M-a sfatuit sa-mi schimb „major-ul” la matematica si sa devin profesoara de liceu. In anii ’66,’67 posturile de ingineri nu se prea gaseau in California (atit pt barbati cit si pt femei) si m-am decis sa ma duc la facultatea de matematica aplicata(computer
science). Acelasi discurs l-am primit si la fac de matematica, ca pt o femeie este mai bine sa fie profesoara.
De data asta nu l-am ascultat pe professor si am terminat facultatea de matematica aplicata. Dupa graduare, am lucrat pt o companie f mare si am fost platita cu 15% mai putin decit un coleg de-al meu cu aceiasi diploma de la aceiasi universitate.
What say you, AlexL? Coincidence, bad luck or discrimination?
@wanda lucaciu
„What say you, AlexL? Coincidence, bad luck or discrimination?”
No idea. Could have been one of many reasons. From the facts you present it does not follow what the reason was, and discrimination is not the only possible one. Therefore, if you maintain it was discrimination, it is up to you to prove it. Have you read about the possible *objective* economic reasons Sowell lists in his column? Couldn’t they apply to you?
Din experienta proprie:
1. Inainte de ’89 toti aveam acelasi salariu la munca si vechime egala. Eu lucram ca arhitecta intr-un atelier de proiectare unde, impreuna cu cateva colege, duceam greul. Cei cativa baieti erau menajati de sef. Saracii de ei veneau obositi la serviciu dupa cate-o noapte de chef, iar sefu-i intelegea. Alteori plecau pe sest, dimineata in jurul orei 10 la o bere si se-ntorceau dupa o ora-doua. Sefu-i intelegea. Noi, fetele, mai putin, pentru ca aveam salarii egale cu ei. Dar eram tineri, nu eram asa de egoisti ca azi, eram un colectiv unit si nu vroiam sa-i lasam sa piarda termenul de predare, asa ca-i ajutam ca sa nu fie penalizati.
2. La un moment dat s-a eliberat un loc in colectiv prin plecarea din tara a unuia din colegi. L-am intrebat pe sef daca pot sa-i prezint pentru locul ramas vacant pe o colega de-a mea de facultate, iar seful m-a-ntrebat :
-Dar un coleg n-ai ? As fi fost mai interesat, ca n-am cu cine sa merg la pescuit.
-Nu! i-am raspuns, doar pe colega asta pot sa v-o recomand, ca-mi e prietena si o cunosc ca e serioasa.
-Dar de schiat schiaza ?
-Schiaza, i-am raspuns.
-Atunci adu-o. O sa o trimitem la Cupa Drumarilor la iarna.
3.Unul din consilierii sectiei, foarte constiincios si priceput de altfel, apreciat de toata lumea, avea o sotie care, pe langa serviciul ei, il tinea in permanenta ca scos din cutie, il astepta acasa cu masa pusa, in fiecare zi, avea grija si de copil si de soacra, dar domnul consilier considera ca numai la serviciu trebuie sa munceasca, acasa nu ridica un fir de pai. Biata femeie era surmenata de atata munca, nu mai arata nici asa de bine cum o fi aratat in tinerete, ca nu avea timp si pentru ea, dar tacea, pentru ca era mandra sa fie sotia domnului consilier.
4.Dupa ’89, o prietena, inginera in electro-mecanica, ajunsese dupa 10 ani de meserie sa fie respectata pentru competenta ei si sa-si doreasca sa fie promovata. I s-a promis ca dupa terminarea proiectului pe care-l avea in lucru se va analiza situatia ei. Proiectul a fost finalizat. Un beneficiar a tinut sa-i fie prezentat proiectul de catre proiectant. Atunci, seful prietenei mele a pus-o sa-i explice unuia din colegi despre ce e vorba in proiect ca sa poata face el prezentarea, in ideea ca beneficiarul va fi mai usor de convins daca prezentarea ii va fi facuta de catre un barbat.
Ea s-a suparat asa de tare ca i s-a cerut asa ceva, ca si-a dat demisia. A emigrat in SUA, dar acolo, era mereu singura femeie din colectiv cu specializarea ei. De fiecare data cand se angaja pe un post i se dadea de lucru o parte de proiect pe care nu o putea prezenta ea singura, ci trebuia sa o explice sefului ei direct, care o prezenta mai departe. Si-a completat studiile cu un master in robotica, zona in care iarasi, nu a intalnit niciodata femei, decat la nivelul de desenator sau tehnician. Diploma nu i-a ajutat in nici un fel, pentru ca aluziile la faptul ca e femeie au continuat. Ex : „nu prea se vede ca avem o femeie in birou”, spunea cate unul luand cu un deget praful de pe vreun birou, sau cand iesea din biroul ei, colegii care discutau intre ei despre proiect se opreau si schimbau vorba, numai sa nu fie pusi in situatia de a o avea si pe ea partenera de discutie la ceva atat de barbatesc.
Dar eu povestesc lucrurile astea ca pe ceva obisnuit. Nu sunt o feminista, pentru ca tot ce au obtinut feministele a fost ca pe langa munca egala cu a barbatului la serviciu, acasa sa ramana cu aceleasi indatoriri, chiar daca au un sot bun si intelegator. Si stiu ce spun !
Mama mea a fost o femeie emancipata si a incercat mereu sa le convinga si pe altele sa-si apere drepturile. Dar cand s-a nascut fratele meu, a uitat sa-l creasca la fel cum ne-a crescut pe noi, fetele, pe care ne invata cum sa fim independente. Fratele meu, „decretel”, a fost rasfatat de ambii parinti, ca fiind singurul lor baiat si invatat de mama „sa nu planga ca fetele”, „sa plece din bucatarie ca n-are ce cauta acolo cand se gateste”, sa astepte sa i se aduca micul dejun, „ca nu stie ce sa-si ia”, etc.
Concluzia mea este ca tot femeile sunt vinovate de felul in care isi educa baietii, care, astfel sunt de fapt victime.
Dl. AlexL,
Am citit multe essays a lui Thomas Sowell si pot sa afirm ca sint de acord cu unele idiologii ale lui si nu sint de acord cu altele. In schimb, dv il considerati pe Sowell ( a conservative ideologist) ca fiind a tot stiutor cind vine la subiectul despre feminism.
I respectfully disagree with some of his theories and I cannot say I respectfully disagree with you.
@Liliana Popescu
Doamnă, eu am înţeles foarte bine *toate* mesajele dv., întrebarea este însă de ce aş mai dori să continui discuţia cu dv.? Într-adevăr:
– începeţi prin a explica ideile lui Sowell prin aceea că ar simţi nevoia să fie mai catolic decât papa, adică printr-o psiholgie de trei parale, la distanţă
– persistati să susţineţi că şefa serviciului personal trebuie să *ignore* faptul că multe femei doresc să nască copii, că de obicei ele se ocupă de aceştia, că deseori ele îşi pierd interesul pentru servici după ce au copii, etc., precum şi alţi factori care le pot face să fie mai puţin interesante pentru un employer, iar în schimb vreţi că ea să se gândească că toate acestea sunt irelevante, pentru că sunt rezultatul unor nedreptăţi.
Va rog, nu mai argumentaţi la nesfârşit că sunt nedreptăţi, pentru că, în măsură în care este adevărate şi deci deplorabil, este absolut irelevante în momentul stabilirii salariului, care, el, trebuie să reflecte ce poate să aducă întreprinderii angajatul.
Vorbiţi de „egalitate în drepturi aici şi egalitate de şanse în ce priveşte accesul la o viaţă împlinită.” De ce o întreprindere, care a creat posturi de muncă (care nu au existat înainte!), deci noi şanse de employment pentru atâta lume, trebuie să mai aibă şi *obligaţia* să asigure fiecăruia ceea ce crede acesta că ar fi pentru el „o viaţă inplinita”??
– Acuzaţia de misoginism pe care mi-aţi adus-o o explicaţi astfel: „când spun că sunteţi misogin mă refer la faptul că nu admiteţi, în mod implicit, faptul că femeile au dreptul la propria viaţă”. Cuvântul cheie este aici „în mod implicit”, care va permite să trageţi concluzii nu pe bază de indicii obiective, ci pe bază citirii gândurilor la distanţă.
Va propun dv. şi oricui altcuiva, să găsească măcar UN comentariu de-al meu de pe ACUM, unde să se vadă pretinsa mea misoginie. Recompensa este de 100 Euro. Pe bune.
„Dacă nu înţelegeţi nici acum … va trebui să mă consolez cu gândul că talentul meu pedagogic are limite.”
Nu, vă asigur că cu talentul pedagogic nu aveţi nici o problemă.
Daţi-mi, deci, măcar un motiv pentru care aş mai fi interesat să discut cu dumneavoastră, dat fiind că deturnaţi discuţia la persoană în loc de idei, schimbaţi subiectul, mă acuzaţi de păcate ruşinoase, ceea ce este – am mai spus – o formă de intimidare.
@Alex L.
Credeam ca ati inteles ultimul meu mesaj. Se pare ca nu l-ati inteles. Vi-l explic acum pe larg. Dar intai vreau sa fac o introducere.
Introducere. Domnul Sewell, pe care-l invocati ca pe unica sursa de cunoastere, face parte din minoritatea Afro-Americana. (Dupa cum multa lume stie, afro-americanii din SUA au obtinut drepturi de vot mult inainte de femeile americane.) Intrucat este minoritar, simte probabil nevoia sa fie ”mai catolic decat Papa” cum am spune noi, europenii. Pentru a obtine aprobarea majoritatii albe americane este mai corect-misogin decat altii.
Argumentul. In articolul sau, Sowell, presupune ca grija de copii este nu doar o indeletnicire cu o componenta afectiva care deriva din faptul de a fi mama ci si o obligatie economica, neplatita, pe care femeile trebuie sa si le asume (de la 1 zi a copilului pana la 2 ani, poate 7 ani, poate pana isi face copilul un rost, nu stim exact, ca nu ne spune). Barbatii nu sunt parte a acestui proces decat, eventual ca soti care castiga mai bine decat sotia (este o stare de fapt). Prin urmare, Sowell are presupozitia ascunsa in articolul lui scurt (publicat intr-o revista virtuala de mana a7-a) cum ca este normal ca femeile sa nu ia slujbe mai bine platite pentru ca ele au alta treaba acasa, neplatita. In al doilea mesaj al meu va spuneam ca exista modele economice actuale care nu mai presupun ca femeia trebuie sa isi asume cresterea copilului ca fiind un dat de nediscutat si neimpartasit cu sotii/partenerii lor. Dimpotriva, aceste modele economice arata ca munca de ingrijire – a copiilor, batranilor, a sotilor, a altor membri ai familiei – este o munca care intr-o economie de piata se plateste si se plateste scump. Femeile, dincolo de a fi mame, sunt fiinte umane si vor sa se bucure de viata si sa se realizeze profesional, la fel ca alte fiinte umane, numite barbati. Daca doriti sa cititi mai mult, va rog sa cititi capitolul ”Favorizarea structurala a barbatilor in economie”, din cartea mea, al carui link il aveti in textul articolului. Multa lume, printre care ma numar si eu, contesta faptul ca femeile trebuie sa se sacrifice (eventual in mod absolut, pentru ca ”asa e natural”) si pentru faptul ca au grija de cei din jur, sa-si pericliteze veniturile si cariera. Societatea trebuie sa faca un efort de a sprijini femeile care fac copii sau au si grija de alti membri ai familiei, astfel incat sa aiba drepturi egale pe piata muncii cu barbatii. Este vorbe despre egalitate in drepturi aici si egalitate de sanse in ce priveste accesul la o viata implinita.
Atunci cand spun ca sunteti misogin ma refer la faptul ca nu admiteti, in mod implicit, faptul ca femeile au dreptul la propria viata si ca nu se pot dizolva in ingrijirea altora, doar pentru ca societatea le-o prescrie prin anumite traditii.
Dar admit ca dumneavoastra probabil ca nu ati inteles ce v-am scris eu – nu ati inteles argumentul implicat in cele scrise de mine. Am crezut, in mod eronat, ca veti intelege. De aceea am fost aici mai explicita, ca sa ma asigur ca ati inteles. Daca nu intelegeti nici acum, mi-e teama ca nu mai pot face nimic in acest sens. Va trebui sa ma consolez cu gandul ca talentul meu pedagogic are limite. Nimeni nu e perfect!
@Wanda Lucaciu
În comentariul meu v-am întrebat pe ce bază excludeti alte cauze posibile ale diferentialului de salariu ce vi s-a propus şi afirmaţi că numai discriminarea poate fi cauza. V-am mai întrebat dacă nu cumva anumite raţiuni economice obiective ar fi putut să joace un rol.
Constat că în răspunsul dv. nu spuneţi nici un cuvinţel despre acestea, în schimb va concentraţi asupra persoanei lui Sowell, şi asupra persoanei mele, mai precis asupra admiraţiei mele pretins servile pentru Sowell. Acest truc pentru a deturna the debate’s focus este clasic – se numeşte the ad hominem fallacy. În româneşte are şi un nume mai vulgar: atac la persoană.
„I cannot say I respectfully disagree with you.”
Aici deveniţi agresivă, deşi nu v-am dat nici un motiv.
Doamna Tania Iancu,
Ati expus intr-un mod magistral o serie de experiente de viata si munca in care apare evident ca exista atitudini misogine in societate – si ca ele apartin nu doar barbatilor ci si femeilor. Va multumesc pentru aceste ilustrari excelente.
Eu am o intrebare insa: considerati ca doar femeile sunt de vina intrucat ele cresc baietii, dar credeti ca cresterea copiilor este o ocupatie exclusiv feminina? Sotii sau partenerii nu trebuie sa se implice si sa-si puna amprenta asupra cresterii baietilor si a copiilor in general?
Argumentul acesta ca femeile sunt de vina pentru cum isi cresc copiii contine aceasta presupozitie tacita.
Tot scormonindu-mi memoria si cautand un contra-exemplu celor prezentate pana acum, m-am pomenit amintindu-mi ca atunci cand am dat concurs pentru ocuparea postului de asistent universitar la Catedra de fizica a politehnicii clujene, ne-am prezentat patru candidati pe doua locuri (ce vremuri!) doua doamne si doi barbati. Noi doua absolvisem sectia de 5 ani (pe atunci ii spunea de cercetare) iar ei doar pe cea de patru, mediile noastre generale erau mult mai mari si primisem note mai bune la scris. Am fost si la interviu si asteptam foarte increzatoare rezultatele. Care au intarziat saptamani de zile. Toata lumea tacea malc. Intr-un final s-au afisat si reusiseram intr-adevar noi. Dupa o vreme m-am intalnit cu un fost profesor de la universitate, care fusese in comisie, si mi-a relatat ca ceilalti membri din comisie nu voisera in ruptul capului sa ne angajeze pe noi si, fiind mai bune, au decis sa nu angajeze pe nimeni, pentru ca nu voiau femei tinere in catedra, argumentand ca „ele fac copii, stau in concedii de nastere si crestere a copiilor si nu se pricep la practica de laborator”. Intr-un tarziu, negasind motive sa nu ia pe nimeni, rezultatele noastre fiind bune, ne-au angajat. Amandoua am facut fata onorabil, dar intr-adevar colega mea a mai nascut un copil, iar eu nu excelam la partea de laborator.
Referitor la observatia ca obiceiurile misogine se transmit (si) prin educatia de acasa as face cateva constatari. Am trait in doua sisteme destul de diferite in aceasta privinta (romanesc si scandinav). Cand spun diferite ma gandesc de exemplu ca fiica mea (care vorbeste foarte bine si romaneste dar a crescut in societatea suedeza de la 8 ani) in vizitele ei in Romania i-au sarit in ochi unele tipare de ,,subordonare, dependenta” ale fetelor de varsta ei fata de grupa masculina. Aceste tipare ii erau straine. Rezultatul in cazul ei a fost ca nu a putut patrunde interfata ca sa-si faca relatii de prietenie acolo (a fost probabil reciproc).
De aici ar rezulta ca familia este marcata profund de mediul social in care exista (lucru cunoscut). Acesta, prin legaturi directe, dar si subtile, ii limiteaza libertatea optiunilor in educarea copiilor chiar daca virtual asemenea bariere nu exista.
Concluzia ar fi, dupa parerea mea, ca exista o anume neputinta pe care un individ ca membru de familie o resimte, chiar si unul dotat cu acea gena a promovarii noului. Aceasta neputinta o vad ca subtila dar suficient de profunda. Oamenii nu sunt ,,prosti” dar le e greu sa rupa niste bariere a) pe care nu le observa din cauza ca nu dispun de un model al acestora b) pentru care nu au un instrumentar adecvat si o solutie inlocuitoare in care sa fi apucat sa aibe incredere. In plus, cazul tipic este ca nu ai nici pregatirea de specialitate necesara pentru a te descurca pe cont propriu; lumea e ocupata fapt pentru care mesajul specialistilor trebuie sa fie formulat adecvat si sa existe canale eficiente (scoala, media, literatura, arta) ca sa îi parvina.
Dar tocmai despre asta e vorba cand se efectueaza studii, se scriu articole, se discuta in mass media – se construieste pas cu pas.
O precizare. Ce am scris mai sus se refera doar la formele subtile ,,soft” ale misoginismului. Pentru violenta conjugala sau discriminari vizibile in societate, chiar daca si acolo exista explicatii, nu e nicio scuza mai ales ca sunt sanctionate de lege.
@Andrea Ghiţă
Dna Ghiţă, este interesantă întâmplarea, dar nu mi-e clar care este concluzia pe care o trageţi dumneavoastră sau, altfel spus, la ce anume este acestă întâmplare un contra-exemplu. Aţi putea să explicaţi? Mulţumesc anticipat.
Doamna Liliana Popescu,
va multumesc pentru apreciere. La intrebarea dvs. va raspund ca am spus cu naduf si resemnare ca educatia pe care o dau mamele baietilor lor ar fi de vina, pentru ca toata viata am cautat un raspuns la aceasta intrebare si n-am gasit altul mai bun. Tot din proprie experienta, va spun ca m-am luptat cu parintii in permanenta, in privinta educatiei fratelui meu. Dar diferenta intre cum si-au educat baiatul si cum si-au educat fetele este enorma. Sigur ca amandoi parintii trebuie sa contribuie la educatia copilului. Si chiar contribuie, chiar atunci cand unul din ei lipseste. Copilul invata in felul acesta care va trebui sa fie comportamentul lui la maturitate. Copiii nu invata ce li se spune, ci ceea ce vad si aud singuri.
Ecoul Andreei Ghiță mi-a suscitat la rându-mi o altă amintire. În vederea evocării acesteia, mă văd nevoită să inventez un cuvânt, sper să nu fie considerat un „barbarism”, și anume noțiunea de „antimisogin”, nu ca atitudinine, ci ca personalitate umană. Este vorba de prof. M. Grindea, răspunzător direct de existența mea în astă lume. Un om extrem de apreciat profesional, de o prodigioasă cultură umanistă (el, cunoscutul chimist) și o inteligență cum rar se mai găsește astăzi, îndrăgostit de profesia și de specialitatea sa, un om care iubea oamenii, ceea ce explică faptul că era de o bunătate și o noblețe sufletească la fel de ieșite din comun. Era șeful catedrei de Finisare a produselor textile la fac. de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Iași. Pot spune fără exagerări că am crescut în această catedră. Marea majoritate a cadrelor didactice din catedră erau… femei, ceea ce i-a atras porecla de „haremul profesorului Grindea”, fără răutate și fără insinuări, fiindcă era un om de o moralitate ireproșabilă, cred că nici cu gândul n-a înșelat-o pe mama! Odată, a fost totuși întrebat cum se face că, o dată la vreo trei-patru promoții, au fost „oprite la catedră” numai absolvente, iar el a răspuns simplu: „Ce să fac eu dacă, de la o promoție la alta, studentele, la același nivel intelectual cu studenții, se dovedesc mai conștiincioase și mai serioase, iar băieții… mai golănași, astfel încât este firesc ca meritele și performanțele fetelor să fie superioare celor ale băieților”. Pentru unii, modul în care înțelegea să conducă această catedră părea oarecum… paternalist. Cunoștea toate problemele asistentelor… conferențiarelor sale, dintre care unele mi-au spus că el le-a „crescut” așa cum mă crescuse și pe mine. De aceea, le-a deprins ca atunci când au vreo problemă mai serioasă, să nu ezite să-i spună, și asta era valabil de la conferențiare până la simpatica laborantă, d-na Suciu, căreia toată lumea îi spunea „Suciuleasa”. Desigur, nu întotdeauna le putea ajuta efectiv în problemele pe care viața li le punea dinainte, dar cel puțin cele cu care am rămas în relații și după venirea în Israel, spuneau că le-a înarmat cu o armă extraordinară de confruntare cu problemele și loviturile vieții: un umor debordant, pe care s-a priceput să li-l insufle cam tuturor. Cînd vreuna din „fetele sale” venea la el cu vreo problemă, tata începea prin a face un banc pe seama acesteia, risipindu-i în primul rând încordarea (imposibil să reziști să nu râzi!), după care, dacă putea ajuta practic, bine, dacă nu, cel puțin învăța pe cea care părea „disperată” cum să se confrunte, pe ce cale, cu problema, îndrumând-o să găsească singură soluția. Le-a învățat pe acele femei, ca și pe… propria-i fiică, adică pe mine, că în afară de două excepții, Doamne-ferește pierderea unei ființe dragi, sau o boală incurabilă în care medicina se dovedește neputincioasă, nu există în viață nici un lucru atât de grav, pe seama căruia să nu poți face bancuri, prima etapă spre explorarea unei soluții! Odată, când cineva a remarcat această apropiere sufletească de „fetele sale”, tata a zis că „poate o face din interes profesional”, căci, dacă vrea ca în catedră treaba să meargă bine ,trebuie să aibă grijă ca acestea să nu se lase copleșite de necazurile și problemele de care viața nu le cruță, iar una din conferențiarele sale s-a și grăbit să remarce: „Da, da, din interes tov profesor, și ăsta-i un banc, nu-i așa”? Cele mai multe dintre ele i-au devenit colaboratoare prețioase în cercetare, cunoscute în domeniu. Și ele aveau familie, aveau copii, dar „șefu’ ” era atât de înțelegător, încât li se părea o rușine să profite de bunătatea sa. Nu mă întrebați, vă rog, cât de rară excepție a fost tata, căci nu voi ști răspunde. E doar un exemplu! Și cu optimismul meu, insuflat tot de tata, vreau să sper că nu este… unic (desigur, în sensul exemplului, căci fiecare dintre noi este unic în felul său). Ani de-a rândul, manualul de Tehnologie chimică textilă scris de tata a fost o „Biblie” pentru toți specialiștii din domeniu, fie că au rămas în România, fie că nu, și mulți îi scriau, ori i-o spuneau, dacă se revedeau. Odată, la scurt timp de la venirea părinților mei în Israel, unde tata, de aproape 80 de ani, din nefericire n-a mai trăit mai mult de un an, unul din foștii săi studenți venit să-l viziteze i-a povestit cât de mult l-a ajutat manualul în profesia pe care și-a putut-o continua și aici, iar tata i-a răspuns în stilul său: „Ei ce să facem, două lucruri mai bune am făcut și eu pe lumea asta, cartea și fata (arătând spre mine), amândouă au imperfecțiuni dar, din diferite motive, și la una și la alta, nu mai pot scoate… ediția a doua!
Domnule Alex L.
Tocmai ca nu gaseam contra-exemplul! Poate nu am fost destul de limpede, dar asta voisem sa exprim prin „m-am pomenit amintindu-mi” de povestea concursului meu. Deşi „predictiile” misoginilor s-au indeplinit, niciuna dintre noi nu a fost mai putin profesioniste decat media barbatilor din catedra.
Subiectul propus de articolul D-nei Liliana Popescu e foarte complex si aproape de nesolutionat in totalitate, cred eu, atata timp cat societatea e alcatuita din barbati si femei si nu din androizi.Dar trebuie sa semnalam, sa luam pozitie si sa luptam impotriva violentei, tratamentului inegal si dispretului fata de femeie in societate.
Apropo de diferentele de salarii in Suedia(greu de aflat individual pentru ca salariile sunt confidentiale). Am facut un copy & paste cu traducere la repezeala ca sa incerc sa ilustrez cum se sta in Suedia. In ,,gura lumii” aici se spune ca femeile primesc salariu mai mic in conditii identice pentru ca patronul conteaza pe absenta lor un numar de ani de la serviciu pentru cresterea copiilor. Este la fel de adevarat ca dreptul de concediu pentru ingrijire a copilului este egal impartit de ambii soti asa ca argumentul paleste.
Cum se estimeaza diferentele de salarii?
http://www.mi.se/jamstallt/lev3_kvm_lon.html
National Mediation Office
E diferenţa 16% sau de 5%?
Atunci când se compară salariile pe cele doua sexe este adesea menţionat că salariile femeilor sunt 16% mai mici decât cele ale bărbaţilor. Cifra provine din statisticile oficiale şi salariale se referă la diferenţa medie de salariu considerata pentru toţi bărbaţii şi toate femeile pe piaţa forţei de muncă.
Cu toate acestea, dacă vom compara barbati si femei cu aceeaşi profesie, vârstă, angajatorii, de educaţie şi de lucru, diferenţa se reduce la 5,6%.
Dacă se considera medie totală din fiecare sector separat, diferentele variaza intre 8-28%; cele mai mari se gasesc la lucratorii Autoritatilor de gospodarire judeteana (Landsting) unde salariul femeilor este cu 28% mai mic.
Cele mai mici diferenţe sunt găsite la autoritatile locale, unde salariile femeilor sunt cu doar 8% mai mici.
Pentru sectorul de stat, cifra este de 13%, iar pentru sectorul privat 14%.
Principalul motiv pentru diferenţa de remunerare mare în „Landstinget” este că bărbaţii şi femeile se plaseaza in în profesii diferite.
In mod clar, articolul a fost receptat cu foarte mult interes: 925 de vizualizari, 62 de ecouri.
Cat pe ce sa cred ca…este un semn bun. In sensul ca acceptam ca misoginismul nu-si are locul intr-o societate moderna, ca nu ne putem complace in acceptarea tacita a acestei forme de discriminare. Dar din pacate, la o privire mai atenta, statistica notelor, a ecourilor si…”concluziillor” par sa indice contrariul.
Sa aruncam o privire asupra cifrelor (rog amatorii de „dezbateri” sa inteleaga ca nu este nimic de dezbatut intr-o analiza statistica, e doar un fel de „numaratoare”, permisa in orice tara libera).
– 38 voturi, medie: 2.76 din 5. Un numar ridicat de voturi si o medie anormal de mica. Ceea ce indica natura „problematica” a articolului. Problematica pentru un anume segment al publicului, desigur (a se vedea ecoul Borza de mai sus). Deci, nu pot decat sa felicit autoarea pentru ideea de a ataca acest punct nevralgic. Personal, nu pot decat sa o rog sa continue sa scrie, sa continue sa „deranjeze” acest „segment” al audientei.
– Articolul initial a insumat 2420 de cuvinte. Nu stiu daca este putin sau mult pentru un articol ce zdruncina anumite „tabuuri masculine”. Stiu deasemenea ca numarul de cuvinte insumate de un articol si calitatea lui sunt doua lucruri complet diferite. Dar…. Ecourile insumeaza 11 588 de cuvinte (cam de 4.788 ori mai multe decat articolul initial)!. Desigur, trofeul de participare nu poate reveni decat Dlui AlexL (imi permit sa intreb echipa editoriala daca s-a gandit vreodata sa ofere premii de excelenta): 12 ecouri (din 62, deci cam a cincea parte – remarcabil nu?) insumand nu mai putin de 2103 cuvinte…adica aproape cat articolul initial.
Avand in vedere aceasta statistica record, este normal sa ne asteptam sa fi „clarificat” problema „misoginismului”.
Dar…chiar asa o fi?
Cu ce ramane un simplu cititor ca mine dupa acest „duel” al ideilor? Pai va raspund tot statistic, adica ma refer la mesajul cu care am ramas din ecourile campionului: toata lumea se inseala incepand cu autoarea care „si-a permis” sa discute indiscutabilul (inca o data vedeti cu ce note i-a fost rasplatita indrazneala si…comparati cu media notelor date celorlalte articole ). Cu o singura exceptie, desigur. Am mai inteles ca singura carte de referinta in problema misoginismului este cartea lui Sewell. Banuiti deci ca cea de-a doua parte a mesajului imi foloseste la fel de mult ca si prima….
Si ca sa fiu mai concret, va exemplific. Am intervievat doi studenti saptamana trecuta (o femeie si un barbat) pentru un post de stagiar si, desi nu pot plati decat un salariu si jumatate (in loc de doua salarii identice) i-am angajat pe amandoi. Fiindca amandoi sunt foarte buni si fiindca am nevoie de amandoi in laboratorul meu. Dar, datorita bugetului limitat, va trebui sa platesc pe unul dintre ei mai mult dect pe celalalt. Si…habar nu am ce alegere sa fac. Ma pot ajuta cumva cele 11 588 de cuvinte scrise in ecouri sa fac o alegere corecta? Dar poate campionul celor 2103 de cuvinte?
E o intrebare retorica…am decis deja. Sa imi rup trei zile din timpul meu si sa fac o cerere de finantare suplimentara. Pana va fi aprobata…m-am imprumutat din bugetul altui coleg (care accidental este o colega…si blonda pe de-asupra). Deci i-am angajat pe amandoi.
Desi decizia mea este finala, as fi curios sa va ascult recomandarile…
Aș adăuga la statistica lui Teodor Burghelea 14 comentarii, majoritatea semnate Marcel Borza, care nu au fost publicate datorită conținutului obscen, insultător sau nelegat de articol.
Draga Teo,
Dracusorul si-a bagat codita si in ecoul tau, in antepenultimul rand.
Draga Andrea, dracusorul tocmai s-a pus pe „pescuit” si in cautare de clienti, a folosit remarca din antepenultimul rand drept „delicatesa”. Sa vedem ce pica azi. Fiindca ieri, individul Borza a „muscat”, chiar bine. El si altii ca el au „tras” la undita de vreo 14 ori, dupa cum scrie Dl Petru Clej un ultimul sau ecou…
În orice caz un lucru e clar: orientarea revistei ACUM – unică în peisajul publicistic de limbă română – generează iritare majoră pentru destui indivizi.
@Andrea Ghiţă
Nu pot să comentez ce aţi scris pentru că nu v-am înţeles. Aşa că să va întreb eu ceva, dar va rog să-mi răspundeţi la obiect.
Credeţi că reticenţele pe care cei de la catedră le-au formulat astfel: „ele fac copii, stau în concedii de naştere şi creştere a copiilor şi nu se pricep la practica de laborator” au fost doar pretexte, cauza adevărată şi profundă fiind ura lor pentru femei? Sau credeţi că faptele enumerate de ei le creau în mod obiectiv dificultăţi în asigurarea continuităţii în procesul de învăţământ?
În fond, ştiţi şi dv., când on cadru didactic lipseşte câteva luni, şi nu poate neapărat face faţă unor urgenţe ale facultăţii, de exemplu să meargă cu studenţii la cartofi :-), şi mai e şi copilul câteodată bolnav, iar soţul e pe şantier, etc., atunci şeful de catedra are o problemă, iar ceilalţi colegi sunt *obligaţi* să preia ştafetă din mers, ceea ce nu e tocmai plăcut şi poate afecta negativ atmosferă între colegi, depinzând de colegi si felul muncii.
Deci, ce credeţi?
O poveste adevărată: Un prieten de-al meu avea o şcoală de limbă engleză, majoritatea învăţătoarelor erau femei, iar două din ele au rămas gravide aproape simultan, a treia după 4 luni. Firmă a ajuns în pragul falimentului, proprietarul a murit de un cancer fulgerător la plămâni, aşa că o banca a acceptat să acorde un împrumut soţiei sale care a preluat firmă. O fimă mică, cu marjă mică, este foarte susceptibila la concedii de naştere, boala unor copii, etc.
De fapt, subiectul iniţial era de fapt despre salarii, dar în situaţia pe care o descrieţi nu putea fi vorba de vreun diferenţial de salarizare, dar nu contează.
Exista multi barbati care nu sunt misogini – aceasta este vestea buna 🙂 Cred ca e un punct excelent de pornire. Replica lui Stefan, dar si interventia doamnei Grindea ma determina sa adaug: exista barbati care-si cunosc valoarea si puterea si nu au nevoie sa faca uz de practici misogine pentru a-si dovedi acest lucru – nici in societate si nici acasa. Important este ca numarul lor sa creasca spre 100%.
Ma bucur ca domnul Burghelea a fost influentat de discutiile noastre in practica domniei sale, la locul de munca. Si ii multumesc pentru statisticile complexe pe care ni le-a prezentat.
Avand in vedere interesul aratat de onoratii contributori la aceasta discutie, ma gandesc sa scriu o continuare a articolului in intervalul urmatoarelor cateva saptamani.
Stimata Doamna Liliana Popescu,
Dupa cum am scris intr-un ecou anterior, as fi foarte bucuros sa citesc si partea a doua a articolului. Nefiind nici filosof, nici sociolog si in general…doar un „cititor” de rand mi-as dori in simplismul meu sa inteleg cum pot fi explicate celebrele „bancuri” cu blonde (prin ghilimele incerc sa spun ca …le consider drept imbecilitati, nu umor) atat de populare in spatiul cultural la care ne referim de faimoasa carte a lui „Sewell” . Carte in mod sistematic recenzata de campionul ecourilor ce au urmat articolului dumneavoastra. Chiar ma astept la o explicatie „elaborata” – sper sa depasiti limita „critica” de 2103 de cuvinte. Pai…cum de ce? Deaorece a discrimina intr-un fel sau altul o persoana de sex feminin nu poate fi considerata drept discrimanare decat daca „o demostram” cu argumente conforme cartii lui Sewell (altfel e doar o chestie legata de situatia economica, de pretul petrolului, de incalzirea globala). Si, fiindca Sewell nu s-a referit in mod explicit la „pusul mainii pe picior”, care este problema? Nu poate fi „misoginism” este doar un Martisor de 8 Martie….How sweet…ain’t love great?
PS: Decizia mea de a angaja ambii stagiari cu acelasi salariu a fost luata cu cateva saptamani inainte de a va citi articolul. Sper sa nu va simtiti dezamagita, articolul dumneavoastra m-a inspirat cu adevarat in multe alte …feluri!
Deci, articolul dumneavoastra nu m-a influentat sa iau o astfel de decizie dar m-a influentat sa sprijin si mai mult (vazand actualitatea subiectului) astfel de decizii. Oricind. Si cu orice pret. Chiar daca nu am cumparat inca faimoasa carte a lui Sewell.
Al Dumneavoastra,
Amical,
Teodor I. Burghelea
Domnule Alex L.
Nu pot sa va dau raspuns la intrebarea privitoare la „ura profunda” a comisiei de concurs de la politehnica clujeana impotriva sexului…frumos (sau slab), in schimb exista prejudecata legata de antitalentul femeilor la activitatile practice si de laborator, ( nu am vazut statistici realizate in acest sens). Cred ca aceasta supozitie se putea confirma sau infirma cu o proba practica de concurs. Chestia cu facutul copiilor e mai greu de tinut sub controlul sefilor! In schimb exista o legislatie care permite suplinirea femeilor aflate in concediu de nastere sau de ingrijire a copilului.
Din cazul relatat de Dvs. deduc ca afurisitele de invatatoare care „majoritatea erau..femei”, complotasera
sa ramana gravide aproape simultan pentru a falimenta soala de limba engleza!
Domnule AlexL,
Nu cred ca s-a referit cineva aici la „ura pentru” femei ci de un set de prejudecati ce se incapataneaza sa existe iar unii se incapataneaza fie sa le nege, fie sa le ignore (daca nu vreau sa vad nu vad, si daca nu vad inseamna ca nu exista), fie sa le interpreteze (arma semantica).
Dovada clara ca aceste prejudecati exista si nu e nimic de negat sau interpretat poate fi gasita chiar si in limba romana curenta. Nu ati auzit niciodata asa zisele „bancuri cu blonde” (sau expresii precum „parcheaza masina ca o blonda”)? Daca nu, incercati acest link (netul abunda de astfel de porcarii): http://www.youtube.com/watch?v=6ey_xpn3S2U&feature=fvst
Pe mine personal, acest film nu ma amuza absolut de loc. De fapt ma irita.
V-ati pus vreodata intrebarea de ce personajele acestor „glume” sunt femei si nu barbati?
Relativ la „continuitatea procesului de invatamant”, iar nu va dau dreptate. Fiindca intamplator am contact direct cu acest proces, va pot spune ca nasterea copiilor nu il franeaza nicidecum. In sistemul in care lucrez eu se gaseste intotdeauna un suplinitor si viata merge mai departe.
Directoarea mea are doi copii, cel mai mic avand doi ani. Saptamana viitoare va fi in concediu tocami fiindca cel mic este bolnav si are nevoie de prezenta mamei. Impreuna cu cativa colegi i-am preluat sarcinile pentru saptamana viitoare (cursuri, cercetare, munca administrativa) si va garantez ca laboratorul nostru nu se va narui. Desigur, vom insista cu totii sa ne ofere cate o cafea dupa ce se intoarce din micul „concediu”.
In acest sistem lucrurile merg si mai departe (fara ca sistemul sa se naruie). Fiindca in sistemul nostru acceptam in mod tacit ca femeile nu au copii singure singurele (deci intotdeauna este implicat si un barbat in aceasta poveste, sper sa nu imi cereti sa demonstrez cu argumente aceasta afirmatie, as fi in dificultate), vinovatul cu pricina are si el dreptul legal la trei luni de concediu de paternitate. Deci, o dubla pierdere a „fortei de munca”. Si sistemul tot nu se naruie…
Si, drept demonstratie alternativa ca, in unele situatii, logica „rentabilitatii” este inacceptabila, sa ne gandim la accesul persoanelor in scaun cu rotile in autobuzele occidentale.
Pentru ca o astfel de persoana sa aiba acces la bord (acces garantat prin lege ca si concediul maternal/paternal), autobuzul poate intarzia pana la cinci minute: autobuzul „ingenuncheaza” prin depresurizarea sistemului de suspensii, soferul activeaza o rampa de urcare, dupa care coboara sa iminga pe rampa scaunul cu rotile pe care in final il ataseaza cu o centura de siguranta inainte de a reporni autobuzul. Aceeasi secventa se repeta in momentul in care persoana doreste sa coboare, dar in ordine inversa. Deci inca cinci minute „pierdute”.
Probabil ca veti spune ca un astfel de transport in comun este ineficient cauzand pierderi majore economiei. Nici vorba, in ciuda acestor detalii aparent „nerentabile”, autobuzele ajung in fiecare statie la minut. In Bucuresti cum o mai fi cu autobuzele?
Doamnă Ghiţă,
Înţeleg deci că nu aţi putut să va daţi seamă dacă şefii dv. de la catedră (cu care aţi lucrat, poate, chiar câţiva ani buni), şi-au exprimat reticenţele acelea din cauza misoginiei lor (= ură pentru femei, cf. dicţionarului meu) sau în virtutea unei reale preocupări. OK, asta este.
V-am întrebat pentru că d-na Popescu era convinsă, fără probe, că ORICE diferenţe pe care cineva le-ar putea vedea între bărbaţi şi femei în calitatea lor de potenţiali salariaţi TREBUIE să provină din misoginie ( = ură).
Am notat că două din reticenţele exprimate (cea cu copilul şi cu laboratorul) s-au adeverit, şi că cea de-a două s-a dovedit că nu era o pură prejudecată. Suntem de acord, oamenii sunt foarte diferiţi, există multe femei mai interesate şi pricepute în tehnică decât mulţi bărbaţi, precum şi femei care aleg să nu aibă copii. O realitate statistică este doar … statistică, din această nu se poate trage nici o concluzie pentru un caz concret.
Ultimul punct:
Scrieţi: „Din cazul relatat de Dvs. deduc că afurisitele de învăţătoare care ‘majoritatea erau..femei’, complotaseră să rămână gravide aproape simultan pentru a falimenta şoală de limbă engleză!”
Am recitit de mai multe ori ce am scris şi nu înţeleg DELOC cum aţi dedus ceea ce aţi dedus. Va rog să mă luminaţi.
D-le Alex L.
Exemplul dv. cu proprietarul unei școli mi se pare neconcludent pentru dezbaterea suscitată de foarte bine-venitul articol. Și aceasta, din cauza îmbolnăvirii și decesului proprietarului școlii. Dacă a fost vorba de concedii de naștere, pe care în majoritatea țărilor legislația muncii îl stabilește la 4 luni, vorbim doar de două învățătoare care au rămas însărcinate simultan, fiindcă suplinirea le putea fi asigurată, căci cea de a treia, care a rămas gravidă după alte patru luni, când a născut, se presupune că celelalte două s-ar fi întors din concediul de naștere. Ce vreau să spun, este că totuși, problema asigurării suplinirii nu mi se pare insolubilă, dar repet, se pare că ceea ce a adus școala în pragul falimentului a fost îmbolnăvrirea patronului. De aceea exemplul dv. nu mi se pare concludent (asta n-aș spune-o văduvei d-sale), ci mai curând o dramă de familie, un caz foarte puțin obișnuit, care nu se semnalează în toate afacerile independente-mici, unde totuși, salariatele – mai aduc pe lume copii, ce să-i facem! Pentru a nu mai vorbi de țările în care și soții, după dorință, pot lua concediu pentru îngrijirea copiilor. Cât despre faptul că acest fapt ar deteriora relațiile colegiale sănătoase, din nou cred că ar trebui să cădem de acord că… nu suntem de acord. Obligația de a înlocui o colegă în concediu de naștere, prin ceea ce se numea odată „suplinire colegială”, desigur creează un mic disconfort, dar nu face decât să scoată la iveală, dacă este cazul, relații care au fost problematice și fără… concediul natal al vreunei colege. Căci altfel, s-ar aplica o zicală iberică, „Azi eu pentru tine, mâine tu pentru mine”, și problema s-ar rezolva ușor!
Domnule AlexL,
Am urmarit logica ecourilor (de numarul lor debordant nu mai vorbesc) si tin sa va multumesc. Intelegand logica argumentelor dumneavoastra sunt, in final, in masura sa demontez orice „tabuu” al aritmeticii de clasa a treia. Mai exact, va pot demonstra ca 2=1 (dar ceva mai pe scurt decat punctele dvs de vedere demonstrate in ecouri).
Iata demonstratia (rog toti cititorii revistei Acum sa o pastreze confidentiala, aspir la Fields Medal):
2=1 – O demonstratie in premiera inspirata de un cititor Acum
———————————————————————————-
Fie a, b doua numere NENULE:
a=b
2. Inmultim ambii membri ai egalitatii cu a:
a^2=ab
3. Scadem b^2 din ambii membri:
a^2-b^2=ab-b^2
4. Descompunem in factori
(a-b)(a+b)=b(a-b)
5. Impartim cu (a-b)
a+b=b
6. Fiindca din egalitatea de mai sus rezulta a=b, obtinem
b+b=b
7. Grupam termenii si obtinem:
2b=b
8. Impartim cu b ambii membri ai egalitatii (va amintiti ca b este nenul?) si… obtinem…!
2=1
Et Voila!
QUOT ERAT (non) DEMONSTRANDUM
Da Dle AlexL, 2=1, cam la fel ca in ecourile pe care le-ati postat cu multa genorizitate mai sus…
PS: Tocmai observ ca ecourile dvs insumate au devenit mai lungi decat articolul initial…Ce ne facem? Fie autoarea decide sa mai scrie un articol pe aceasta tema, fie decideti dvs. sa scrieti unul…bazat pe aceste ecouri….Ce spuneti?
Doamna Grindea,
Doamna Popescu a afirmat că ori de câte ori unei femei i se oferă un salariu mai mic decât unui bărbat, acest fapt *dovedeşte* în mod automat şi de netăgăduit misoginia (adică ură pentru femei) a angajatorului. Deci, după d-na Popescu, nu poate există nici un alt motiv, şi în orice caz nici un alt motiv onorabil şi bazat pe realităţi.
Eu am argumentat că faptul că femeia este cea care naşte copii, că tot ea este cea care de obicei îi îngrijeşte (este trist, dar asta este realitatea), inclusiv când sunt bolnavi, că uneori interesul pentru profesie îi scade după naştere (urmată eventual de demise – altă pierdere pentru patron) etc., toate acestea pot avea ca rezultat o productivitate mai scăzută pe termen mai lung, fapt pe care potenţialul patron (sau patroană!) este înclinat să-l compenseze printr-un un salariu mai scăzut.
Salarul mai mic nu este neapărat propus din pură răutate, ci din necesitate economică. Această am afirmat şi nimic altceva.
Povestea mea reală cu proprietarul micii şcoli ilustra faptul că concediul de naştere *poate* fi o povară economică mare. Da, poate că prietenul meu n-a fost destul de prevăzător, sau şcoală n-a fost destul de profitabilă pentru ca să-şi poată pune deopart suficienţe rezerve, dar rezervele sunt şi ele costisitoare, cum vă poate spune orice contabil.
Deci exemplul meu este chiar *foarte* concludent, şi anume pentru teza mea de mai sus. Poate dv. aţi crezut că trebuia să fie concludent pentru altceva.
O persoană în concediu de naştere înseamnă: salariul acesteea, înseamnă a găsi un înlocuitor temporar, dar de calitate!!, înseamnă a-l instrui, înseamnă un al doilea salariu, chestii care nu sunt deloc simple. În cazul prietenului meu toate astea se înmulţeau cu 3 – trei cheltuieli şi eforturi neprevăzute, ce se succedau la scurt interval. Iar apoi poate ar fi avut copii alte angajate, sau, după un timp, tot aceleaşi, şi aşa mai departe.
Aţi înţeles complet greşit că şcoală a juns în pragul falimentului din cauza bolii şi morţii prietenului meu. Dacă citiţi mai atent, veţi observă că moartea patronului a fost un noroc, că să zic aşa, pentru că numai aşa s-a milostivit o bancă şi i-a făcut soţiei sale un împrumut ca să scoată din rahat o firmă muribundă.
Da, şi soţii ar putea luă concediu – nu de naştere, desigur, ci pentru ca să se ocupe de copil (sau copii). Se mai întâmplă, dar de obicei şi soţii au un serviciu, si o carieră care cere disponibilitate, flexibilitate şi, în special, continuitate. Şi în plus mentalitatea cu împărţirea sarcinilor este cum este, dar este o REALITATE, cu repercursiunile pe care le-am arăta. Da, ştiu că există creşe, sau baby-sitter, dar nu cresc în copaci, nu sunt gratuite, prezintă riscuri, şi nu toţi părinţii vor asemenea soluţii.
„Suplinirea colegială”: care este consolarea că scoate la iveală relaţii deja problematice? Fapt este că nu toţi colegii sunt şi prieteni între ei; un prieten poate să accepte sacrificiul încărcării duble, de dragul prieteniei, dar poate nu chiar 3-4 luni, şi poate nu chiar la fiecare doi-trei ani. Şi nici patronul nu poate acepta aşa ceva, din mai multe motive, pe care nu le mai explic.
Îmi pare rău, d-le AlexL., dar d-ta avansezi în ecoul de mai sus unele idei și presupuneri care te cam pun în postura unui eventual cercetător care și-ar măslui rezultatele experimentelor, pentru a face din ele dovezi pentru o anumită teorie novatoare pe care și-a propus s-o avanseze. „Interesul femeii scade după naștere”? Un prieten de-al meu, medic veterinar care a lucrat într-o secție de cercetări, mi-a povestit despre o colegă, care reușise să creeze nu știu ce metodă pentru înmulțirea cailor pur-sânge. S-a întîmplat ca atunci când cercetătoarea s-a internat ca să nască, să se întâmple același lucru și cu o iapă pur-sânge pe care ea o asistase și observase în timpul gestației. La vreo oră după ce s-a dat jos de pe masa de naștere, cercetătoarea a fugit realmente din spital, a sărit în mașină și s-a dus să vadă dacă iapa și mânzul sunt bine! Desigur, și acesta e un exemplu neconcludent, fiind un caz extrem, dar există multe-altele, mult mai obișnuite, privitoare la „pierderea” interesului pentru profesie.
Relațiile sănătoase nu presupun că toți salariații unui colectiv să fie prieteni, ci doar să aibă fiecare înțelegere față de ceilalți și respect pt. munca acestora. În fond, chiar și într-un colectiv care predomină salariatele femei, se poate întâmpla ca și unul dintre bărbații în minoritate numerică să fie constrâns la întreruperea activității pe un termen mai lung. Ca orice om, poate avea o problemă de sănătate, dar nu trebuie să ne menținem cu exemplele numai în acest domeniu, se pot crea o sumedenie de alte situații. Iar suplinirea colegială nu înseamnă că toate atribuițiile unuia să fie preluate de un altul, „din prietenie” ci se împart. Și pe urmă, după ce am lucrat 15 ani în învățământ, având colege de cancelarie tinere, vă pot asigura că nici nu-mi amintesc să se fi întâmplat ca vreo două-trei să intre în concediu de maternitate simultan. Ceea ce înseamnă că nici sub acest aspect, exemplul dv. nu este concludent! Fenomenul salarizării inferioare al femeilor, ca și discriminarea lor în angajare, există, desigur, dar cauzele sunt de altă natură (nu neapărat sentimentele, precum ura și disprețul față de femei). Eu însămi, nefiind nici economist, nici sociolog, n-aș îndrăzni să scriu un material care să separe și să analizeze toate aceste cauze! Poate că mai gândiți?
Domnule AlexL,
cititi si primul exemplu din comentariul meu din data de 22 feb, ca sa va lamuriti cum e cu productivitatea barbatilor, dupa criteriile dvs. aleatorii. Poate intelegeti din asta ca nu trebuie generalizat. Cum puteti stii dinainte ce probleme va avea in viitor angajatul, indiferent daca e barbat sau femeie?
Doamna Grindea,
Aţi ajuns deci să afirmaţi că exemplele pe care l-am dat sunt ‘măsluite’. Este o afirmaţie … cum să spun eu … îndrăzneaţă! Eu nu mi-aş fi permis aşa ceva privitor la exemplele dv., fără să deţin ceva indicii substanţiale. Dar să vedem:
– „Interesul femeii scade după naştere”. Eu am scris „UNEORI”, dar ce mai contează, şi m-am gândit la soţia mea, pe care, după naşterea fetiţei, n-a mai interesat-o cercetarea (chimie fizică) şi chiulea ori de câte ori putea, ceea ce se întâmpla foarte des, pentru că şeful era înţelegător. Interesul pentru profesiune nu i-a mai revenit nici după ce fetiţă s-a făcut mare. Exemplul dv. invers ar invalida afirmaţia mea numai dacă în această ar fi lipsit „uneori”.
– cuazi-falimentul şcolii de engleză. Iată un punct de pornire, dacă doriţi să va interesaţi: prietenul meu se numea Greg (Gregory) Balkan, şcoală era „The Balkan School of English” din Neuchâtel. Şcoală mai există, o găsiţi pe Internet. Tot acolo găsiţi informaţia că proprietarul a murit în anul 2000.
– „concediu de maternitate simultan”. Nu simultaneitatea este *esenţa* exemplului meu; exemplul ilustrează pregnant că, în calitatea lor de salariate, femeile au un anumit specific: statisticeste „costă” mai mult. Şi asta chiar dacă şi la bărbaţi pot există probleme specifice, de exemplu alcoolismul.
Acuma, probabil că înţelegeţi că exemplele individuale nu au rol de *argumente*, pentru că nu pot *dovedi* o teză generală, ci o pot doar *ilustra*. Aşa că dv. degeaba încercaţi să răsturnaţi exemplele, pentru că, chiar dacă aţi fi reuşit, nu v-aţi fi atins scopul. Pe de altă parte, concentrându-va asupra exemplului, aţi ignorat adevăratele argumente pe care le-am adus.
În încheiere scrieţi: „Fenomenul salarizării inferioare al femeilor, că şi discriminarea lor în angajare, există, desigur, dar cauzele sunt de altă natură (nu neapărat sentimentele, precum ură şi dispreţul fată de femei)”
Cu alte cuvinte, sunteţi de fapt de acord cu mine (şi în dezacord cu d-na Liliana Popescu) asupra esenţei tezei mele: că nu neapărat „misoginismul” este cauza eventualei salarizări inferioare a femeilor.
Deci, în final: „pupat toţi Piaţă Independenţei” 😉
Domnule Alex.L.
E clar ca salarizarea inferioara a unei femei pe un post echivalent si cu rezultate echivalente, neangajarea ei, chiar daca are performante egale cu a unui contracandidat barbat, inseamna misoginism. Inlocuiti cuvantul femeie cu „evreu”, „rom”, „de culoare” si veti diagnostica negresit „antisemitism” si „rasism”. Restul sunt elucubratiile Dvs. Cat priveste ecoul la care nu v-am raspuns…nu mai voiam sa va reprosez si faptul ca nu prea aveti simtul umorului. Ma bucur insa ca va intereseaza ce se publica in Acum si doriti sa vi se citeasca ecourile postate in Acum!
Felicitari D-le Burghelea pentru demonstratia matematica.La prima citire,neavand prea mult timp de contemplari am ramas cam afis de rezultatul demonstrat de dvs,bineinteles cu gandul ca e undeva o smecherie mai ascunsa.
Abia acum am reusit sa refac traseul demonstratiei si sa observ artificiul dvs.Dar nu dezvalui,poate nu se prind cei de la Fields Medal.
Nu stiu daca s-a prins sau nu si destinatarul, Alex L.,cred ca nu altfel n-ar incerca in continuare contra tuturor si prin orice argumente mai mult,mai putin ori de loc valabile ca domnia sa trebuie sa aiba dreptate.Chiar daca sustine ca 2=1.
Doamna Tania Iancu,
Scrieţi: „citiţi şi primul exemplu din comentariul meu din data de 22 feb, ca să va lămuriţi cum e cu productivitatea bărbaţilor, după criteriile dvs. aleatorii. Poate înţelegeţi din asta că nu trebuie generalizat.”
Din păcate nu spuneţi la ce criterii va referiţi, de ce sunt aleatorii şi unde am generalizat, dar nu-i nimic. În schimb eu am citit ce mi-aţi spus. Cu productivitatea bărbaţilor eram lămurit demult, că am lucrat 12 ani în România, în „cercetare”. Era pe vremea socialismului, când nu exista *cu adevărat* noţiunea de venituri şi cheltuieli, preţul de cost şi productivitatea nu interesă pe nimeni, pentru că nu exista cu adevărat un preţ economic, pentru că nu exista economie: totul era arbitrar şi dictat de sus, tolerat sau pedepsit în funcţie de constelaţia locală şi campaniile în curs lansate de conducerea mai mult sau mai puţin superioară.
Abia într-o economie veritabilă, adică una (mai mult sau mai puţin) liberă, toate astea devin reale şi măsurabile. Într-un asemenea environment se vede şi se simte cine ce poate, cât costă şi ce dă. Da, nu se poate şti „dinainte ce probleme va avea în viitor angajatul”, dar se poate şti că circa 75% din femei fac copii, că 10% din bărbaţi sunt beţivi şi/sau bolnavi. Cifrele sunt scoase din burtă, este mai degrabă 90% şi 5%, dar proporţia 7/1 este plauzibilă.
Că femeile au concediu de naştere de cel puţin 4 luni, de vreo 1-2 ori în viaţă este o cvasicertitudine, că bărbaţii sunt beţivi sau bolnavi este de ordinul accidentului – pentru care patronii îşi fac asigurări. Deci, în calitatea lor de angajate, femeile „costă” statistic mai mult; în plus sunt şi mai puţin flexibile şi disponibile, iar astea se pot reflectă într-un diferenţial de salarizare.
Dacă e vorba de cost, bărbații reprezintă în medie 90 % dintre infractori și 95% dintre cei condamnați la închisoare. Deci, în calitatea lor de infractori, costul bărbaților pentru societate este mult mai mare decât cel al femeilor.
Aşa este, costul pentru bărbaţi la capitolul „law and order” din budgetul statului este mult mai mare decât pentru femei. Rolul statului este însă să furnizeze acest serviciu pentru (respectiv contra) *toţi* locuitorii.
Din contră, o întreprindere comercială privată are dreptul să *aleagă* pe cine vrea să-şi cheltuiască budgetul pentru personal. Cel puţin aşa este într-o ţara care recunoaşte şi garantează, măcar parţial, the freedom of contract.
O întreprindere comercială trebuie să respecte legile privind nediscriminarea, inclusiv cele privind hărțuirea sexuală, practici încă prezente în multe dintre aceste întreprinderi.
Afirmatia mea este că există un diferenţial statistic *obiectiv* în employment costs între bărbaţi şi femei, şi deci că a spune asta nu este nici misoginie, nici dispreţ, nici discriminare. Asta-i tot. Dacă şi cum trebuie statul să decidă cine să suporte aceste costuri, este o altă temă, şi anume de politică.
S-a pomenit aici de violenta conjugala. In Marea Britanie, femeile reprezentau in 2010 7% din totalul persoanelor condamnate pentru astfel de infractiuni. Eu personal n-am intalnit niciun astfel de caz si am avut destule cazuri de violenta conjugala. Barbatii romani au inceput sa stie ca in Marea Britanie violenta conjugala e tratata cu cea mai mare asprime si atunci cei care se dedau la astfel de acte incearca uneori sa nu lase „urme” vizibile. Femeile spun ca in Romania cand reclama la politie astfel de atacuri reactia este de multe ori lenta sau complet lipsita de interes. Ii rog pe cei care maraie impotriva acestui articol sa-mi spun daca ceea ce am scris nu e adevarat, daca este lipsit de interes si daca nu e proba de misoginim profund.
A calculat cineva acest „diferential statistic” al costurilor salariale dintre barbati si femei? Si ce spune acest presupus „diferential statistic”?
Domnule AlexL, eu mi-am pierdut speranta ca veti ajunge vreodata cu cineva la vreun consens. Dumneavoastra sunteti imun in fata oricarui argument fiindca dumneavoastra insistati (de fapt „demonstrati”) ca 2=1. Acum ati adus „out of the blue” diferentialul statistic dar, desigur, fara a detalia. Eu v-am explicat ca, „statistic” vorbind, eficienta sistemului de transport in comun scade, cel putin in aparenta, atunci cand se tine cont de persoanele in scaune cu rotile. Dar este doar o aparenta. De fapt, oferind drepturi egale (si protejandu-le prin lege) fiecarei categorii de platitori de taxe (barbati, femei, minoritati etnice, invalizi, autisti etc) nu este o pierdere (in ciuda costurilor suplimentare, atunci cand este cazul) ci un mare castig. Societatea respectiva devine de fapt normala, si acesta este un castig enorm. In Canada de exemplu, acest lucru este foarte bine inteles (da, daca doriti legea canadiana nu pare sa tina cont de ultima dvs. gaselnita „diferential statistic”) astfel ca intrebarile de genul „Sunteti casatorit/casatorita” sunt interzise in timpul unui interviu pentru angajare. Si, ignorarea acestei interdictii se termina de obicei la tribunal. Cred ca trebuie sa ne oprim totusi aici. Ecourile dumneavoastra insumate au depasit deja in dimensiune articolul initial. Dar nu m-au inspirat mai mult decat articolul initial, articol cam de doua ori mai scurt si mai concis. Pentru fiecare inceput exista un sfarsit. Saptamana in cauza, de exemplu, s-a sfarsit. Si 2 nu este egal cu 1, indiferent de cat timp aveti la dispozitie pentru a scrie ecouri.
Da, diferenţa costurilor a fost şi este calculată, atât explicit cât şi implicit; nici trebuie sa fie prea complicat daca se cunosc probabilitatile respective. Este însă o chestiune tehnică, şi revin dacă întrebarea a fost într-adevăr pusă în sens tehnic. (Acesta nu este un cop-out.)
Mai important este dacă contestaţi sau nu că există diferenţe reale în costurile respective. Am recitit rapid discuţia şi am constatat că de fapt nimeni nu a contestat explicit aceasta, iar doamnă Grindea a admis chiar că „Fenomenul salarizării inferioare al femeilor … există, desigur, dar cauzele sunt … nu neapărat sentimentele, precum ură şi dispreţul fată de femei”.
Ce s-a contestat aici (vehement) este că ar fi acceptabil ca costurile să fie reflectate în salariile respective; despre această temă am spus însă că ar fi o discuţie separată.
Privitor la *calculul* costurilor, totuşi: scurt pot să spun numai că întreprinderile mai mari fac un asemenea calcul, acolo unde acest lucru este încă permis de lege. Tocmai am vorbit cu o doamnă care a lucrat la serviciul personal al unei mari întreprinderi de servicii financiare, care mi-a spus că în Elveţia aşa ceva nu se mai permite; mi-a spus şi alte câteva lucruri interesant, dar nu vreau să mă întind.
Fraza urmatoare este falsa: ”Doamna Popescu a afirmat că ori de câte ori unei femei i se oferă un salariu mai mic decât unui bărbat, acest fapt *dovedeşte* în mod automat şi de netăgăduit misoginia (adică ură pentru femei) a angajatorului.” Aceasta este o rastalmacire a domnului Alex, care dovedeste daca nu ura, atunci dispret si distantare fata de femei, intrucat sunt diferite fata de barbati si nasc copii. Domnul Alex este un ”negationist”: neaga ca exista discriminare de gen in societate si ca in domeniul muncii femeile sunt cele care fac obiectul discriminarii de cele mai multe ori.
@Liliana Popescu:
„Fraza următoare este falsă: ‘Doamna Popescu a afirmat că ori de câte ori unei femei i se oferă un salariu mai mic decât unui bărbat, acest fapt *dovedeşte* în mod automat şi de netăgăduit misoginia (adică ura pentru femei) a angajatorului.’ Această este o răstălmăcire a domnului Alex…”
Iată un extras din articolul dumneavoastră:
„Aş vrea să mă refer la un exemplu de atitudine misogină trăită de mine… dumnealui nu voia în ruptul capului să-mi ofere mai mult de 700 de dolari … Concurenţă pentru posturi, pentru salarii, pentru poziţii în ierarhiile de putere, contribuie la intensificarea atitudinilor misogine.”
Deci, înţeleg eu, atribuiţi exclusiv şi automat misoginismului faptul că acel om v-a oferit doar 700. Eu cred că afirmaţia mea pe care o citaţi spune exact acest lucru, şi deci că nu este o descriere falsă a opiniei exprimate în articol.
Dacă însă v-am înţeles greşit, regret şi vă cer scuze, dar mă bucur că sunteţi a două persoană, după doamnă Grindea, care admite că salarizarea inferioară a femeilor nu are *neapărat* ura şi dispreţul pentru femei drept cauză.
Mă opresc aici, dar dacă doriţi, pot să comentez şi celelalte puncte din mesajul dv.
Răspunsul lui AlexL (despre costuri, fără să dea nicio sursă) dovedește că a devenit un troll (dacă a fost vreodată altceva). Sau poate ceea ce englezii numesc „a pub bore”.
Domnule Alex, faceti o eroare logica: de la un exemplu dat de mine si trait de mine la a spune ca eu am facut o afirmatie generala (”Doamna Popescu a afirmat ca ori de cate ori…”) In cazul respectiv, mentionat de mine in articol, era vorba despre o atitudine misogina.
o scena simpatica dedicata tuturor participantilor la aceasta discutie virtuala: http://www.youtube.com/watch?v=9QVVKXJZg3k&feature=endscreen&NR=1 din filmul The Dictator cu Sasha Baron Cohen
Doamna Popescu,
Sa incep cu esentialul:
Eu am spus ca dv. considerati că ori de câte ori unei femei i se oferă un salariu mai mic decât unui bărbat, acest fapt dovedeşte în mod automat şi de netăgăduit misoginia angajatorului.
Din faptul ca ati contestat asta cu vehementa, eu deduc ca sunteti de parerea inversa, si anume ca diferentiale statistice de salariu pot exista si din motive ce nu tin neaparat de misoginie, dispret (sau rasism, inclusiv antisemitism, sexism, etc.)
Puteti sa confirmati ?
Aspecte secundare:
NU cred ca am facut o eroare logica in cazul la care va referiti, pentru ca fraza „lasati ca o sa va casatoriti si o sa va rotunjiti atunci veniturile” nu indica neaparat misoginia ca unica explicatie. Forma – poate, dar poate ca pur si simplu n-a vrut sa va spuna brutal ca, dupa parerea lui, nu meritati mai mult. Pe scurt, your guess is as good as mine, asa ca eroarea mea logica nu exista.
Tot secundar. Am recitit articolul si toate comentariile dv. si nu am vazut sa lasati vreo portita pentru vreo alta explicatie pentru diferentialul de salariu decat prin misoginism.
Iata inca o secventa din articolul dv., cu comentariile mele:
„Atitudini misogine întâlnim nu doar la margine de Europă …”
[Un exemplu il dati in paragraful urmator, care incepe asfel:]
„Să luăm de pildă diferențele (statistice) dintre plata femeilor și cea a bărbaților, în favoarea ultimilor …”
[Deci diferentele de salariu se datoreaza atitudinilor misogine si precizati:]
„Această diferență indică faptul că societatea se bazează pe presupoziția tacită că bărbații sunt principalii aducători de venituri în familii [forma de misoginie!] .”
Mai departe: Am recitit articolul si toate comentariile dv. si nu am vazut sa lasati deschisa vreo portita pentru vreo alta explicatie pentru diferential de salariu decat prin misoginie.
Altfel, ma bucur ca nu m-ati mai calificati de misogin, dispretuitor fata de femei si negationist 😉
V-am raspuns pe-ndelete si cam pedant, dar acesta este, in opinia mea, pretul claritatii.
Am citit articolul si ecourile, nu stiu daca se pot ”diagnostica” statistic da-urile si nu-urile… care le-am dat, concluzia mea: articolul foarte bun iar ecourile de sustinere ale punctelor din articol sunt foarte bune!
Avem barbati adevarati la care le multumesc si femei solidare argumentat cu pozitia articolului… desi azi cand l-am descoperit este 03/04/2016