Goa, fostă posesiune portugheză timp de mai bine de patru secole (1510 – 1961), este astăzi unul dintre cele mai vizitate locuri din India. Nu e vorba numai de turişti străini, ci şi de indieni care au toate motivele să se simtă turişti în Goa. Şi asta pentru că, într-adevăr, zona e, în multe privinţe, diferită de restul Indiei. Şi nu e vorba doar de peisaje, ci de o întreagă atmosferă, de oameni care se raportează diferit la realitate, de o întreagă cultură urbană care, în multe aspecte, evoluează pe coordonate diferite.
Diwali in Goa
Din Delhi, cea mai fiabilă soluţie de a ajunge în micul stat din vestul subcontinentului indian este un zbor de două ore şi jumătate, oricând de preferat unei călătorii cu trenul de 36 de ore. Preţurile nu sunt deloc rezonabile, dar, odată ajuns acolo, constaţi că serviciile sunt de calitate şi deloc scumpe. Actualmente, se înregistrează un aflux masiv de turişti ruşi, unii dintre ei stabilindu-se chiar în Goa. Clima ajută şi ea. Pe parcursul întregului an, temperaturile nu coboară foarte mult, neputându-se vorbi despre o iarnă în adevăratul sens al cuvântului.
Aterizez pe aeroportul din Panaji (capitala statului) la ora amiezii. E mult mai cald decât în Delhi în perioada aceasta a anului. Aeroportul, micuţ şi cochet în comparaţie cu deja giganticul Indira Gandhi, are un serviciu bine pus la punct de taxiuri pre-plătite. Primul lucru pe care îl remarc e că oamenii cu care intru în contact sunt mai puţin zgomotoşi, mai puţin invazivi. Ei nu reacţionează la sistemul de limbaje non-verbale valabil în Delhi. Limba cea mai folosită este konkani. Cu engleza, însă, te poţi descurca, ca de altfel în majoritatea oraşelor importante din India. Fără ca asta să aibă neapărat legătură cu limba vorbită în Goa, nu te poţi abţine să nu constaţi că tonul vocii este ceva mai temperat. Nu de puţine ori, în Delhi, asculţi oameni pe stradă şi nu realizezi dacă se ceartă, se bucură, comemorează sau sărbătoresc ceva. Cultura zgomotului, atât de deranjantă în capitală, e aici înlocuită de o anume discreţie a localnicilor. Discreţie politicoasă şi inteligentă. Într-o săptămână în Goa am avut mai multe conversaţii interesante decât în toţi cei doi ani petrecuţi în Delhi. Problemele delicate sunt discutate cu calm, ceea ce în Delhi e o raritate. Mândria naţională tâmpă, intolerantă, lipsită de argument, nu e în Goa atât de prezentă. E adevărat, că percepţia mea e posibil să fie afectată şi de timpul scurt petrecut aici. De fiecare dată când stai ceva mai mult într-un loc, imperfecţiunile, ridurile, incongruenţele, ipocriziile ies mai repede la iveală. Este, de altfel, capcana în care cade turistul zilelor noastre, acela care, petrecându-şi vacanţa într-un loc anume, are impresia că a înţeles tot.
Casa in stil colonial in Goa
Încă din aeroport, aşadar, schimbarea este vizibilă. Nu eşti asaltat de indieni care-şi oferă serviciile, aşa cum se întâmplă, de exemplul, în aeroportul de coşmar din Varanasi. Drumul până în capitala statului (aproximativ 30-40 de minute cu taxiul) e şi el liniştit. Nimeni nu claxonează aiurea pe străzi, traficul e cu mult mai decongestionat decât în Delhi iar peisajele au o nuanţă dominantă de verde curat, sănătos. Palmieri şi case în stil colonial se întind de o parte şi de alta a drumului.
Nu aş sfătui pe nimeni să viziteze Goa înainte de a fi văzut cel puţin alte două-trei destinaţii în India. Asta pentru că, aterizând direct în Goa din Europa, locul pare destul de insalubru şi haotic. După ce ai văzut, însă, Delhi, Agra, Jaipur sau Varanasi eşti capabil să apreciezi cum se cuvine atmosfera relaxată din Panaji. Dacă veniţi în Goa având deja în nări mirosul şi în urechi zgomotul infernal din Delhi sau Varanasi, atunci, de îndată ce ajungeţi, veţi simţi diferenţa.
Există cel puţin două lucruri pe care le-am apreciat încă din prima zi. Atitudinea faţă de consumul de alcool, în primul rând. În capitală, locurile unde se poate bea o bere sunt destul de puţine, iar preţurile, nu de puţine ori, prohibitive. E aici o doză de ipocrizie revoltătoare căci, între standardele morale pe care le invocă indienii din nord şi realitatea de zi cu zi, e o discrepanţă enormă. În Goa, însă, se poate sta liniştit pe o terasă, se poate fuma şi bea fără restricţii… Semi-prohibiţia din Delhi are ca rezultat firesc un număr îngrijorător de indivizi beţi. Am asistat la câteva nunţi aici unde nuntaşii aveau ascunse în maşini sticle de votcă din care consumau repede, la intervale regulate, atenţi ca nimeni să nu îi observe. Rezultatul nu e greu de anticipat. În Goa, însă, lucrurile stau altfel. Apoi, mâncarea mediteraneană, bogată în fructe de mare este, cu siguranţă, mult mai aproape de gusturile culinare ale europenilor.
Cazinourile organizate pe vapoare ce pot fi admirate de la o distanţă rezonabilă, plajele cu şezlonguri, atitudinea relativ relaxată faţă de consumul de droguri uşoare, casele coloniale, palmierii… toate acestea sunt semne că te afli într-o zonă care trăieşte din turism. Nu e vorba de turismul de cinci stele, ci mai degrabă de unul care se adresează tinerilor fără prea multe posibilităţi financiare. Localnicii mai în vârstă vorbesc încă portugheză iar din când în când se văd urmele unei civilizaţii creştine, încă puternică. Mănânc în stradă preparate din carne care sunt gătite în faţa mea şi pot rămâne pe terasa unui restaurant până noaptea târziu, lucru care în Delhi e aproape imposibil. Apoi muzica (deşi, evident, ne aflăm în zona lui de gustibus non est disputandum) are cel puţin o calitate imediat sesizabilă: volumul e unul rezonabil. Per ansamblu, doza de kitsch se păstrează la cote rezonabile.
Dincolo de toate acestea, însă, e interesant de observat în Goa atitudinea faţă de portughezi, foştii colonişti, şi faţă de indieni, pe care unii goani îi numesc noii colonişti. Există două tabere distincte: un grup autointitulat Freedom Fighters care protestează vehement de fiecare dată când se organizează manifestări ce implică, în vreun fel sau altul, elemente culturale portugheze şi o altă categorie care consideră că moştenirea portugheză e, de fapt, cea care asigură astăzi identitatea statului. Două tipuri de discurs, ambele vehemente câteodată, două perspective asupra unui acelaşi fapt istoric. Goa a stat sub dominaţie portugheză mai mult de patru sute de ani, iar ca parte integrantă a Indiei, doar ceva mai mult de cinci decenii… rănile sunt, aşadar, destul de noi. Rămâne de văzut cum se va raporta la toate aceste realităţi generaţia tânără.
Ceea ce reprezintă, oarecum, o pată de culoare e faptul că unii dintre militanţii anti-portughezi au încă paşapoarte portugheze la care, desigur, nu renunţă. Goa e un soi de creuzet în care se poate observa cu destulă acurateţe evoluţia unui anume tip de societate post-colonială. Spre deosebire de majoritatea teritoriilor care aparţin astăzi Indiei (foste colonii britanice), Goa a suferit un proces aparte de colonizare. Britanicii aveau de gestionat un teritoriu imens şi s-au concentrat mai degrabă pe dimensiunea economică, în vreme ce portughezii, stăpânind teritorii infinit mai mici, au acordat o atenţie sporită religiei şi promovării limbii şi culturii. Motiv pentru care astăzi în Goa, semnele civilizaţiei portugheze sunt încă foarte puternice. Întregul peisaj socio-politic e, însă, foarte complicat şi mă tem că va trebui să mă opresc aici cu observaţiile pe această temă. Altfel, riscul major e acela al simplificării. Or, pentru a înţelege întreg tabloul, e nevoie de înţelegerea amănunţită a fiecărui detaliu în parte.
În avion, în drum către Delhi, mă gândesc din nou la cât de puţine ştiu despre India şi, mai ales, la cât de diferită e această ţară. E atât de dificil să găseşti ceva relevant de spus, aplicabil întregului subcontinent şi, mai ales, e atât de greşit să judeci India privind-o dintr-un punct fix. Îmi făgăduiesc să călătoresc ceva mai frecvent către sud.