Am văzut-o o singură dată pe Lida Burihovici Havas. Anul trecut, într-o după amiază de septembrie. Era o femeie delicată şi fragilă, cu trupul în suferinţă, mânată de combustia voinţei neclintite de a povesti, de a mărturisi.
Mi-a relatat grozăviile trăite în ghetoul de la Ismail şi în lagărele de la Domanovka, Bogdanovka şi Golta , învingând violenţa acceselor de tuse care îi întrerupeau şirul vorbelor. Se oprea, bea câteva înghiţituri de lapte şi apoi continua, cu tenacitatea celei care are de îndeplinit o îndatorire sacră. „Am datoria să spun prin ce am trecut, pentru că sunt prea multe voci care neagă Holocaustul din România” mi-a spus ea, atunci când am rugat-o să ne oprim, să nu-şi mai tortureze trupul firav scuturat de tuse şi sufletul zbuciumat de amintirile cumplite. „Nu am dreptul să tac, pentru că trebuie să se afle…
Lida Burihovici s-a născut în 1921, într-o familie înstărită din Galaţi (bunicul ei adusese un pian de la Viena pentru fiicele sale), unde a locuit până la începutul războiului, când s-au mutat la Ismail, oraşul de origine al tatălui ei.
Calvarul Lidei a început în vara anului 1941, mai întâi în ghetoul din Ismail şi apoi în lagărele din Transnistria. Într-un răstimp de câteva luni şi-a pierdut tatăl şi soţul (se măritase cu primul ei iubit, care a părăsit Galaţiul ca s-o însoţească în Basarabia), iar apoi i-a fost dat să înfrunte foamea, umilinţa, tortura, boala şi agonia, să treacă prin încercări înfiorătoare, la limita incredibilului pentru oamenii zilelor noastre.
Suferinţele şi umilinţele îndurate au stigmatizat-o zeci de ani de zile şi au determinat-o să treacă sub tăcere însuşi faptul că a fost deportată în Transnistria (mai ales că acest episod al istoriei era ocultat şi de regimul comunist).
Groaza i se cuibărise atât de adânc în suflet, încât după mulţi ani de la încheierea războiului, când lucra deja la Institutul de Statistică, întâlnindu-l întâmplător pe stradă pe unul dintre torţionarii ei din lagărul de la Golta (îmbrăcat în uniformă de ofiţer superior), s-a refugiat într-un gang şi a rămas acolo, până târziu în noapte, de teamă să nu fie recunoscută…Nu i-a trecut măcar prin gând, să se ducă şi să-l denunţe pe criminalul acela…
La anii bătrâneţii, după pierderea celui de al doilea soţ, Lida Burihovici s-a căsătorit cu Gheorghe Havas, inginer chimist, supravieţuitor de la Auschwitz, iar după 1990 a început să-şi aştearnă pe hârtie memoriile despre lagărele din Transnistria. O parte din ele a lăsat-o în grija preşedintelui Asociaţiei Evreilor Români Victime ale Holocaustului, cu rugămintea de a le publica postum. Totuşi, la un moment dat a simţit un imblod imperios să relateze despre cele suferite, în ciuda efortului epuizant fizic şi psihic pentru fiinţa ei fragilă. Nădăjduia că vorbele ei întrupate din durere ar putea stăvili şuvoiul din ce în ce mai insistent al negaţionismului.
Am ascultat şi am înregistrat depoziţia ei încercând, măcar în orele vizitei mele, să preiau ceva din povara supliciului pe care o purta în suflet, de mai bine de o jumătate de veac. Cele auzite mă marcaseră atât de mult, încât lacrimile îmi şiroiau pe obraji. La sfârşitul întrevederii Lida m-a îmbrăţişat ocrotitoare şi m-a condus până în faţa blocului, aşteptând taxiul împreună cu mine. Ne-am luat rămas bun, în speranţa reîntâlnirii.
Femeia firavă, trecută de 85 de ani – frumoasa şi puternica Lida, a cărei tinereţe fusese spulberată de iadul lagărelor din Transnistria – mi-a rămas în minte ca o candelă nutrită de combustibilul memoriei. În noaptea de 30 către 31 iulie 2011 flăcăruia ei plăpândă a încetat să lumineze. Fie-i memoria binecuvântată!
Revista Acum a publicat memoriile Lidei Burihovici Havas în patru episoade şi pot fi accesate la adresele
http://www.acum.tv/articol/18062/
http://www.acum.tv/articol/18373/
http://www.acum.tv/articol/18664/
http://www.acum.tv/articol/18895/
Se sting, rand pe rand luminitele care mai licaresc numai ca sa ne transmita stafeta celor din a doua generatie de supravietuitori ai Holcaust-ul poporului evreu.
Draga mea, Andrea, iti multumim pentru ca ai preluat aceasta sarcina si o duci mai departe cu atata hotarare cuplata cu talentul, sensibilitatea si delicatetea care te caracterizeaza.
Cati ca tine?
Lida, asa cum o stiu de 49 de ani, pe cand eu aveam 5, iar fiul sau Sorin avea 10-12, a fost o adevarata lumina in viata mea, la bine si la greu.
De la Lida am invatat sa lupt si sa nu renunt cu nici un chip la nimic din ce mi-am propus.
Lida m-a invatat gustul dulce al literelor si al spatiilor goale dintre cuvinte.
Lida a foct una dintre persoanele foarte dragi mie, de la care am invatat cum sa iubesc neamul din care fac parte, pamantul in care sunt ingropati stramosii, sa respect „omul” si nu conditia financiara.
Lida m-a invatat sa simt legatura cu Divinitatea, prin ruga adresata celor plecati, cei ce fac legatura dintre noi cei vii si cei plecati.
Am fost privilegiata de soarta sa port acelas nume cu fiul sau, si de aici legaturile noaste sufletecti pecetluite de o dragoste neconditionata, dragoste ce o voi purta neatinsa si nealterata pana la marea reantalnire.
Drum bun Lida, spre locul tau din Rai, caci asa cum spuneai, Iadul l-ai cunoscut pe pamant.
In bunatatea ta sunt sigura ca vei lumina drumurile multora si aici pe pamant si spre lucul tau din Rai unde ne vei astepta.
Odihna buna in rugaciunile tale, ce le vei face pentru binele nostru.
Ma voi uita spre cer si sunt sigura ca lumina sufletului tau imi va lumina viata.
Sorina
Pentru George Hida
Intr-adevar m-am straduit sa adun cat mai multe marturii, atat in calitate de redactor TVR, cat si in cea de colaborator in programul Surviviors of the Shoah; cat priveste marturiile publicate in revista Acum, ele sunt rodul unui efort colectiv. Interviul cu Lida Burihovici(z.l.) l-am realizat la sugestia lui Petru Clej si Vlad Solomon, intentia noastra conjugandu-se si cu propunerea lui Liviu Beris, presedintele Asociatiei Supravietuitorilor Holocaustului din Romania care, chiar in dimineata zilei in care aveam programata intalnirea, mi-a sugerat sa fac neaparat un interviu si cu… Lida Burihovici Havas (fie-i memoria binecuvantata). Sper ca aceste marturii sa influenteze perceptia Holocaustului in Romania.
Fie-i memoria binecuvântată יהי זכרו ברוך
Mi-am dorit intotdeauna ca Lida sa fie nemuritoare.Am incercat sa-i ofer tot ce este mai frumos in viata asta si am fost alaturi de ea pina in ultima clipa a vietii ei.Ii multumesc ca a existat.
Te iubesc si imi este tare dor de tine.
Luiza
Draga Andrea,
Felul tau de a reda memoriile Dnei Lida Burihovici, m-a facut sa ma simt aproape de ea si parca o cunosteam, personal.
Rolul tau de a scrie despre Holocaustul din Romania, este important pentru acum si mai ales pentru viitor.
Multumesc pentru toate articolele tale.
wanda
Regret mult plecarea dintre cei vii a distinsei doamne Lida, pe care am avut privilegiul s-o cunosc indeaproape in ultimii ani. Era o femeie la care simplitatea, modestia, curajul, recunostinta pentru cel mai mic gest sau lucru, dar si feminitatea si simtul umorului – incredibil si de admirat la o asemenea virsta -, alcatuiau impreuna o prezenta placuta, fascinanta. Am fost in repetate rinduri impresionata pina la lacrimi de cele pe care le-am aflat despre chinurile din lagar prin care a trecut, dar in acelasi timp in permanenta nedumerita de ce niciodata n-a spus macar un cuvint rau despre vreunul dintre tortionari; o lectie speciala din care se poate invata mult.
Multumim, Andreea Ghita, pentru articolele facute cu sufletul.
Odihneste-te in pace, cu Dumnezeu, draga mea dna Lida, nu te voi uita.
D.ZEU SO IARTA,TOATA FAMILIA TE GINDESTE CU RESPECT,ZL
BUIU SRULOVICI,FAM BURIHOVICI DIN ISRAEL,FAM BLAUSTEIN DIN ISRAEL,FAM GREENBERGER SA GANDESC LA TINE ESTI UN EXEMPLU PENTRU TOTI,LIBERTATEA ESTE CEA MAI MARE VALOARE.ACUM IESTI LIBERA,LINGA SCUMPUL TAU COPIL SI BARABAT,ASA A VRUT D.ZEU.ZIHRONAM LE BRAHA
Regret sincer suferintele d-nei Burihovici, cu atat mai mult cu cat au fost provocate si de unii romani.
Totusi, suferinta ei nu a fost singulara: cred ca aceeasi frustrare o au si parintii copiilor cazuti in Mineriade si Revolutie, cand vad calaii ranjind nestingheriti la televizor, acceasi frustrare o au si cei care-au trecut prin mainile unor anchetatori ca Tudor Stanica si care afla cum securistii scapa de justitie…
Din pacate secolul XX a fost traumatizant pentru intreaga Romanie si intreaga Europa: romani deportati si ucisi de rusi, evrei deportati si ucisi de nemti si romani, milioane de femei germane violate de rusi si polonezi…
Si este pacat cand pierdem o memorie vie: fie ca ea se cheama Lida Burihovici sau Vasile Paraschiv, ca se cheama Arsenie Papacioc sau Gavrila Ogoranu. Dumnezeu sa-i odihneasca!
Domnule neolegionar Dan Petre, care în trecut ați minimalizat Holocaustul din România, care e legătura cu Lidia Burihovici Havas de vă simţiţi nevoit să-l menţionați în acest comentariu pe legionarul Gavrilă Ogoranu sau pe apologetul Mișcării Legionare Arsenie Papacioc? Vă irită așa de tare menționarea unei victime a unui genocid comis de regimul Antonescu și negat sau necunoscut de atâția români încât pomeniți alături, tam-nesam, o victimă a Holocaustului și membru al unei mișcări furibund antisemite? De ce faceți propagandă legionară, fie și ascunsă?