Kuala Lumpur
Kuala Lumpur
Kuala Lumpur… Aterizez pe aeroportul destinat zborurilor low-cost către seară. Ştiu că oraşul începe undeva pe la 60 de kilometri depărtare. Standurile de taxi oferă turiştilor mai multe opţiuni: maşini luxoase şi relativ scumpe precum şi taximetre ceva mai vechi la un preţ rezonabil. La plecarea din capitala malaysiană aveam să optez pentru un taxi luxos, acum însă, nefamiliarizat cu diferenţele, aleg varianta prudentă a economisirii banilor. O alegere deloc fericită. Maşina e destul de obosită, mirosul din interior greu de suportat… Imediat ce închid uşa taximetrului, constat că şoferul este indian. Dacă are obiceiurile celor din propria sa ţară, înseamnă că vom umbla pe tot felul de străduţe până când vom ajunge la destinaţie. Câteodată, şoferii de taxi indieni au o incredibilă abilitate de a se rătăci. Nici nu e greu de altfel în traficul anormal din Delhi.
Îi arăt adresa, şoferul dă din cap şi mă asigură că ştie drumul, însă, asigurarea lui îmi sună periculos de familiar. Goneşte cu peste 100 de kilometri pe oră. Maşina nu dă semne de descompunere şi constat că în principiu în Kuala Lumpur se circulă cu viteză. Taximetristul încearcă să întreţină o conversaţie din care nu înţeleg mare lucru. Ajunşi în oraş, bănuielile încep să se confirme. Şoferul întreabă în stânga şi în dreapta, dar în cele din urmă ajungem. Îmi oferă cartea sa de vizită pentru cazul în care aş dori să-i solicit serviciile şi la plecarea către aeroport. O aşez în buzunar şi mai apoi o las într-unul dintre sertarele camerei de hotel, moştenire pentru cine ştie ce alt aventurier pe care proasta inspiraţie l-ar face să o folosească.
Hotelul arată rezonabil. In aceeaşi seară, hotărăsc să explorez împrejurimile. Capitala malaysiană te întâmpină cu mulţimea ei de zgârie-nori, cu Turnurile Petronas care se proiectează în noapte destul de alienant. Atmosferă eminamente urbană, strivitoare într-un anume sens, cu ceva haotic iniţial imposibil de definit cu exactitate. Înţeleg mai apoi că organizarea din Singapore, geometria oraşului şi ceva din calmul locuitorilor lui lipsesc în Kuala Lumpur.
A doua zi constatarea avea să-mi fie confirmată. Ca orice capitală-metropolă, Kuala Lumpur e destul de zgomotoasă, spaţiile pentru pietoni nu sunt întotdeauna generoase, ci invadate frecvent de maşini. Parcările sunt prea puţine, motiv pentru care trotuarele devin parcări ad-hoc. Chiar şi pe străzile din centrul oraşului, se circulă cu viteze ameţitoare. Ceea ce, însă, găsesc a fi cel mai deranjant e sistemul de semafoare. Ca pieton, aştepţi la infinit culoarea verde. De cele mai multe ori, asemenea celorlalţi, traversez pe roşu. Încerc totuşi un simplu experiment: să aştept culoarea verde. După zece minute renunţ. Într-o capitală în care maşinile circulă cu viteze alarmante, bănuiesc că proasta funcţionarea a semafoarelor e cauza destul de multor accidente.
Mallurile malaysiene, ca şi cele singaporeze de altfel, sunt gigantice. Metroul, însă, e destul de lacunar proiectat. Spectaculos, nimic de zis… Îl poţi vedea circulând pe deasupra oraşului şi, odată instalat înăuntru, ai senzaţia, datorită ecartamentului îngust, că zbori pe deasupra străzilor.
Linie de metrou deasupra orasului
Între diferitele linii de metrou nu există o legătură facilă. Trebuie părăsită incinta metroului şi mers pe străzi unde numai norocul şi flerul individual te pot duce într-un interval de timp rezonabil către următoarea linie de metrou. Motiv pentru care, dacă destinaţia ta finală implică schimbarea metroului, nu îţi poţi cumpăra bilet decât până în staţia în care îl vei schimba. De acolo, Dumnezeu cu mila…
Pentru vizitarea Turnurilor Petronas, trebuie rezervate bilete în avans. Un număr redus, prestabilit, de turişti are privilegiul de a le vizita în fiecare zi. Pentru a avea o şansă, trebuie să te aşezi la coadă de pe la 6 dimineaţa. Chiar dacă aş fi cunoscut amănuntul, tot n-aş fi consimţit să fiu parte a unui sistem atât de bizar.
Kuala Lumpur. Turnurile Petronas reflectate intr-un zgarie nori
Turnurile Petronas
De-abia scăpat din comunism, am alergii violente, manifestate în diverse chipuri, de fiecare dată când trebuie să mă aşez la coadă… Nu contează pentru ce. Nu îmi rămâne, deci, altceva de făcut decât să admir Turnurile din exterior. Ele au fost construite între 1995 şi 1998. Fiecare dintre cele două turnuri, proiectat pentru a găzdui birouri, are 88 de etaje şi o înălţime de peste 450 de metri. La baza celor lor, un mall şi o serie de terase, o fântână arteziană şi un părculeţ…
Vizitez Jamek Masjid. Construită în 1905, ea e cea mai importantă moschee malaysiană. Impresionantă… În imediata apropiere, pe un spaţiu verde de dimensiuni apreciabile, pe un imens ecran se poate viziona, fără sunet, un meci de fotbal. Imaginea mi se pare demnă de reţinut. E pentru mine o metaforă a ceea ce ar trebui să fie mixtura dintre tradiţie şi modernitate în secol
Jamek Masjid
Părăsesc Kuala Lumpur cu regret. E finalul călătoriei. Până anul viitor, Asia va însemna din nou India. Apoi, la anul, poate că vor urma alte destinaţii asiatice. Cel puţin asta îmi doresc. Sunt pe deplin conştient că, odată întors în Europa, nu voi avea foarte multe şanse de a călători în partea aceasta de lume. Odată cu trecerea timpului se va instala şi un soi de comoditate care mă va duce mai degrabă către spaţii confortabile, în care realităţile îmi sunt familiare, în care nu mai trebuie să trăiesc permanent cu toate simţurile în alertă, încercând să descopăr şi să învăţ…