Din Singapore şi până în Langkawi, o mică insulă malaysiană la graniţa dintre Malaysia şi Tailanda, înconjurată de Marea Andaman, zbor cu un avion al companiei Air Asia. Un zbor low cost în condiţii excelente, într-un avion confortabil şi spaţios. În timpul călătoriei, verific rutele de zbor ale companiei. Anul viitor, când va veni vremea unei noi tentative de a descoperi Asia, voi evita cu siguranţă Air India, dar voi călători bucuros cu Air Asia. Chiar şi aici e uşor observabilă distanţa între Asia şi India. Deşi ambele companii sunt „air”, cu una dintre ele, cea indiană, nu aş mai merge nici măcar la sol, de la un terminal la altul, presupunând că acest lucru ar fi posibil.
Confortabilul avion low cost al companiei Air Asia
Ajung în Malaysia pe la ora prânzului. Căldura din această ţară nu e atât de greu de suportat ca cea din Singapore. Deşi cred că temperaturile nu sunt cu mult diferite, umiditatea face diferenţa. Langkawi are un aeroport mic, destul de cochet şi extrem de funcţional. Formalităţile decurg eficient şi relativ repede. În Langkawi am senzaţia pe care mi s-a spus că o încerci adesea în Finlanda. Pare că toate locurile de muncă ce implică legătura directă cu publicul sunt ocupate de femei. Malaysia este un stat islamic moderat, monarhie constituţională. Purtând tradiţionala burka, femeile funcţionari la aeroport sau vânzătoare în multele magazine ce se întind în dreapta şi în stânga străzii principale din Langkawi îşi fac treaba cu profesionalism. Pentru privitorul nefamiliarizat cu tradiţiile unui stat islamic, peisajul poate fi, totuşi, considerat exotic. Nu găsesc aici agresivitatea comercianţilor din ChinaTown sau pe cea din cartierul indian din Singapore.
Strada in Langkawi
Hotelul e un fel de pensiune. Recepţia arată debusolant. În spatele unor hârtii aranjate alandala pe un birou nu foarte curat, un tânăr mă convinge că două zile pe insulă nu sunt suficiente. Îmi dă exemplul nu ştiu cărui turist care a venit acolo pentru o săptămână şi a rămas câteva luni. Exemplul nu are cum să mă influenţeze în vreun fel din cel puţin două motive. 1. Îmi aduce aminte de Hans Castorp, personajul lui Tomas Mann din Muntele vrăjit, cel care, plecat să-şi viziteze un văr la sanatoriu, sfârşeşte prin a rămâne acolo ani de zile. 2. Cred că intuiesc tipologia turistului care, călătorind în jurul lumii, nu are niciun fel de plan şi rămâne într-un loc care îi place pe termen nedeterminat. Nu mă încadrez profilului.
Pentru a ajunge în cameră, trebuie să fac vreo câţiva paşi pe o mică alee acoperită de liane. În stânga şi în dreapta aleii se află camerele. În faţă se găseşte o mică bucătărie unde turiştii sunt liberi să meargă pentru a-şi pregăti o gustare frugală: ouă, pâine, ceva legume… Nu aveam să folosesc bucătăria pentru că în scurt timp aveam să descopăr un loc unde se poate mânca bine şi relativ ieftin. Camera e curată, micuţă şi zugrăvită într-un verde destul de ostentativ.
Hotelul-pensiune din Langkawi
La cinci minute de mers pe jos, plaja… Dacă cineva m-ar pune să aşez într-o anumită ordine ierarhică, să zicem, cele două plaje, cea din Sentosa şi cea de aici, din Langkawi, nu ştiu exact pentru care aş opta. Apa e curată şi caldă, plaja, nu foarte extinsă, are un nisip fin iar palmierii asigură umbra necesară în orele când soarele arde îngrozitor de tare. O terasă amplasată chiar pe plajă, cu muzică în surdină, completează peisajul. Mâncarea, excelentă. Pentru mine cel puţin… Pot alege din meniu mâncare mediteraneană, faţă de care cred că am dezvoltat o dependenţă după atâta vreme de stat în India. O bucătărie familiară, fără amestecuri exotice între dulce şi sărat, fără mirodenii cu gusturi şi mirosuri imposibil de definit pentru unul ca mine (un neofit european, adică!), fără sosuri extravagante care sunt servite odată cu friptura, dar pe care am tentaţia să le pun pe pâine cu puţin unt la micul dejun şi să le mănânc cu o cană de ceai în faţă. E, totuşi, straniu că mâncarea (nu cea românească, pentru că nu sunt convins că există aşa ceva!) îmi lipseşte cel mai mult în Asia!
Marea Andaman
Terasa-restaurant
După zile întregi de bătut la pas Singapore şi Sentosa, e de înţeles că aleg să nu mă mişc de pe plajă decât seara, pentru a vizita o parte din insulă. Mănânc într-un restaurant recomandat de Lonely Planet, însă cu totul întâmplător. Locul arată decent, are câteva mese în aer liber şi un meniu ce pare apetisant. După două sticle mici de Perrier (apă, nu şampanie!) băute pe nerăsuflate, lumea se vede altfel. În legătură cu apa, ar fi de notat, ca o constantă, că atât în India cât şi în Singapore şi Malaysia, nu pot găsi apă minerală carbogazoasă. În magazine şi în cele mai multe dintre restaurante, prin apă minerală se înţelege exclusiv apă plată. E doar un aspect exotic, altfel nu mă pot plânge. Am, oricum, senzaţia că la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, apa plată rece e o opţiune mult mai confortabilă.
Cu excepţia plajei, insula pare lipsită de atracţii. Seamănă cu o mică staţiune românească. Mă refer, desigur, doar la partea ei, să zicem, comercială. Magazine cu suveniruri unul lângă celălalt, câteva hoteluri şi restaurante, toate înşiruite de-a lungul unei singure străzi principale.
Până undeva pe la miezul nopţii, aşezat pe şezlong, la umbra unui castan enorm, stau pe plajă, la câţiva metri de valurile Mării Andaman. Se apropie o furtună. Terasa oricum se va închide în jurul orei douăsprezece. În cele câteva ore, totuşi, cu briza mării suflând relativ puternic, reuşesc oarecum să scap de plăcuta oboseală (plăcută, dar totuşi oboseală!) din ultimele zile. Vacanţa a ajuns la jumătate. Cumva, am senzaţia că am văzut şi am înţeles enorm de multe lucruri într-un interval de timp subiectiv care a depăşit cu mult ca durată timpul obiectiv… Mă aşteptam la asta.
Pentru mine există două moduri de a-ţi petrece o vacanţă. Mai mult sau mai puţin într-un singur loc, un soi de centru în jurul căruia te învârţi, dar la care revii periodic, de regulă un hotel lângă o plajă sau, dacă se poate, de ce nu, un all inclusive şi vacanţa în care baţi oraşele la pas, încerci metrourile sau alte mijloacele de transport în comun, nu dormi mai mult de 2-3 zile în acelaşi loc etc. Dacă în primul caz îţi reîncarci bateriile stabilindu-ţi o rutină reconfortantă (piscină, plajă, o carte bună etc) în cel de-al doilea caz marele avantaj e că niciodată nu ştii către ce pleci. Vei întâlni întotdeauna locuri noi, vei dormi în mereu alte hoteluri, vei trăi experienţe multiple într-un timp scurt. E, desigur, obositor şi câteodată derutant, dar merită să alternezi cele două tipuri de a-ţi petrece vacanţa. Căci, în definitiv a călători nu se reduce la a asigura un confort relativ minţii şi trupului (şi asta e important!), ci şi a le hrăni cu experienţe din alte spaţii pentru ca în felul acesta provincialismul inevitabil, intoleranţele de tot felul să dispară în spatele înţelegerii că vieţuieşti într-o lume extrem de complexă şi complicată, în care devine din ce în ce mai greu să defineşti cu exactitate centrul şi periferia.
A doua zi către seară, mă îmbarc într-un avion al companiei Air Asia cu destinaţia Kuala Lumpur. E, de altfel, destinaţia finală a acestei călătorii. După relaxarea în peisajul calm (de lume atemporală) al insulei Langkawi, e timpul pentru explorarea unei jungle urbane.