O evadare din India, fie ea şi pentru o săptămână, este pentru mine echivalentul unei necesare reîncărcări a bateriilor. Am observat că din ce în ce mai des calific ieşirile mele în afara Indiei drept evadări, ceea ce cred că spune destul de multe despre relaţiile şi raporturile pe care le am cu această ţară cât un continent, atât de epuizantă, extenuantă şi alienantă… De data aceasta, evadarea mea e cu atât mai interesantă cu cât se petrece în interiorul aceluiaşi spaţiu, al Asiei de Sud-Est. Am auzit spunându-se de atâtea ori şi în atâtea contexte că India e o lume care aparţine doar geografic Asiei, însă bănuiesc că în forul meu interior nu am fost niciodată convins că deplasându-te puţin mai la sud-est realităţile vor fi cu totul altele. Imaginaţia mea are un defect funciar: nu-şi poate proiecta în toată splendoarea sau, după caz, mizeria lor, locuri pe care nu le-am bătut cu pasul. India de pe Discovery Chanel, India lui Eliade sau a lui Forster, India călătorilor de dinaintea mea nu are multe în comun cu India pe care o văd eu aici, secundă de secundă. Iată de ce sunt oarecum sceptic că o vizită în Singapore şi Malaysia va trece undeva în planul secund al memoriei mele afective şi olfactive (pentru o săptămână) India cu toate invazivele ei incongruenţe.
Excursia nu debutează tocmai fericit. Cu doar cincisprezece minute înainte de decolarea către Singapore, oficialii Air India ne anunţă că zborul a fost anulat din… motive tehnice. Sunt încă în India, aşa că mă repliez imediat şi înţeleg că singura speranţă pentru rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei este… scandalul. Daca te târguieşti ferm, uneori brutal, la limita vulgarului, în India obţii multe lucruri, de la o reducere la pizza până la (ştiu că sună absurd!) un discount la biletele de avion cumpărate prin agenţie. Se pare că nu sunt singurul care gândeşte astfel. Vreo 80 de pasageri, în marea lor majoritate indieni, au aceeaşi atitudine. Intuim cu toţii că problemele tehnice ale Air India ţin de numărul cam mic de pasageri pentru cursa de Singapore. În cele din urmă, după câteva ore de discuţii cu cei de la Biroul de Imigrări, suntem scoşi din aeroport şi conduşi la un hotel din apropiere. Mănânc, urc în cameră şi după câteva ore sunt sunat pentru a mă prezenta în lobby. Se găsise o soluţie pentru noi: fuseserăm redistribuiţi pe o cursă a companiei Singapore Airlines. Tot răul spre bine. Am pierdut câteva ore, dar măcar am evitat un zbor cu Air India. Sper ca şi la întoarcere compania aeriană indiană să îşi anuleze zborul.
După aproximativ 5 ore de zbor, aterizăm. Aeroportul Changi din Singapore pare unul extrem de civilizat. Însă, îmi temperez entuziasmul… Până la urmă şi Aeroportul Indira Gandhi e septic şi chiar spectaculos, însă, odată ce ai păşit în afara lui, începe coşmarul. Schimb câţiva euro în dolari singaporezi. Nu foarte mulţi pentru că ştiu că în fiecare aeroport cursul e dezavantajos. Formalităţile decurg mult mai uşor decât m-aş fi aşteptat. Îmi recuperez bagajul şi mă îndrept către ieşire. Un angajat al Aeroportului ne direcţionează către taxiurile care aşteaptă în faţa ieşirii. Maşinile arată rezonabil. Îi spun şoferului adresa hotelului şi pornim. Abia când ies din zona aeroportului realizez senzorial şi nu numai raţional că Asia nu înseamnă nicidecum India. Străzi curate, blocuri înalte de o parte şi de alta a străzilor, vegetaţie luxuriantă şi, mai presus de toate, un trafic decongestionat, relaxat.
Strada in Singapore
Zgarie nori in Singapore
Dacă stau să mă gândesc bine, nu cred că am auzit pe nimeni claxonând. Pentru câteva secunde resimt şocul sălbaticului readus în mijlocul civilizaţiei. În India şoferii opresc în mijlocul străzii ca să vorbească la telefon si nu iau mâna de pe claxon câteodată minute în şir. Tot acum realizez că poate ar fi cazul să nu mai includ India ca punct de referinţă. E la fel de absurd ca şi o comparaţie între România şi Japonia. Suntem la câteva săptămâni după cutremurul din Japonia şi îmi amintesc cât de enervat am fost zile în şir ascultând dezbaterile găzduite de canalele româneşti de televiziune în care invariabil se comparau un stat sud-est european cu o Insulă în Pacific. Aşadar, respir adânc şi mă hotărăsc să las India în urmă. Atât cât s-o putea.
Căldura e insuportabilă. Deşi nu sunt decât 33 de grade Celsius, umiditatea e extrem de ridicată. La hotel, în majoritatea camerelor geamurile nu se deschid. Explicaţia oficială e că ferestrele trebuie să rămână închise din raţiuni de securitate. Cineva sugerează un alt motiv care, la o primă vedere, mi se pare mai plauzibil: la temperatura de afara, cu geamurile deschise, aerul condiţionat ar merge încontinuu provocând hotelului pagube financiare considerabile. Cât timp fac un duş, las televizorul deschis. Pe unul dintre canalele tv singaporeze, la buletinul de ştir, undeva la finalul lui, unde sunt prezentate tot soiul de bizarerii amuzante, aud ceva despre România. Ies de sub duş la timp pentru a-l vedea pe parlamentarul român Tălmăcean (nu-mi amintesc numele lui complet şi nici nu consider că trebuie să folosesc google search pentru un astfel de ins) contorsionându-se în direct, mişcându-se spasmodic şi ridicol. Îmi trebuie câteva secunde pentru a realiza că omul îşi definea mişcările drept dans. Perfect… Singaporeza care citeşte ştirea zâmbeşte ironic. Un clovn român descreţeşte frunţile cetăţenilor şi turiştilor din Singapore. Nu e rău… nu e rău deloc.
Hotelul Fragrance Emerald in Geylang
Geylang
În Geylang, acolo unde sunt cazat, terasele rămân deschise până undeva după miezul nopţii. Beau un Tiger (bere singaporeză) pentru care plătesc destul de mult apoi încerc să mă familiarizez cu metroul. Un sistem deloc greoi. Metroul singaporez acoperă în mare toate zonele de interes turistic şi este relativ ieftin. Surprinde plăcut eleganţa oamenilor. Şi încă ceva. Dacă priveşti în jurul tău în metrou 90% dintre călători au privirea aţintită asupra vreunui gadget, în special iPhon-uri sau iPad-uri. Pentru o vreme am senzaţia unui decor de peliculă sf, senzaţie pe care încerc să o prelungesc aât cât pot. Nu îmi displace şi nici nu consider că un astfel de mod de viaţă e alienant. E pur şi simplu spiritul veacului. Cine are nostalgia lumânării de dinainte de electrificare e liber să trăiască într-o peşteră. Eu unul, însă, apreciez televiziunea, internetul şi telefonul mobil. Că unii le folosesc prost, asta e o altă poveste. Nu-mi trebuie, deci, mult timp pentru a mă simţi foarte bine în Singapore. A doua zi hotărăsc să văd panorama oraşului-stat. Cel mai potrivit loc e, desigur, Singapore Flyer, o imensă maşinărie care se roteşte şi în care, contra cost, poţi sta confortabil instalat în interiorul unei cabine de sticlă. Construit între 2005-2008, Singapore Fyer e considerată a fi cea mai înaltă construcţie de acest fel din lume (165 de metri în punctul său maxim). În cele 30 de minute petrecute deasupra oraşului constat rigoarea lui arhitectonică. De sus, totul pare a fi minuţios proiectat. Singapore trăieşte din turism, deci e de aşteptat ca el să nu-şi dezamăgească turiştii.
Deasupra orasului Singapore. Imagine panoramica din Singapore Flyer
Deasupra orasului Singapore Imagine panoramica din Singapore Flyer
Mănânc pe o terasă înconjurată de localuri cu specific asiatic, aşteptând ca ploaia să se oprească. Sunt atât de mulţumit de ceea ce văd împrejurul meu încât uit că nu sunt tocmai un adept al mâncării asiatice. Aleg ceva din meniul unui restaurant chinezesc pentru ca apoi să constat amestecul de dulce şi sărat care mă îndepărtează de regulă de bucătăria asiatică. Papilele mele gustative resimt nevoia unei mâncări familiare, a unui gust uşor de identificat. Ştiu cât de ridicol sună să mergi în Singapore şi să cauţi acolo mâncare mediteraneană…
În China Town, terase şi, desigur, chinezării de tot felul. Tarabele sunt aşezate de o parte şi de alta a străzilor iar chelneriţele chinezoaice, cu meniul în mână, încearcă să te convingă să te aşezi pentru o cină. Locul are farmecul lui, mai ales că îl vizitez seara. Pentru mine, însă, nu e cea mai bună opţiune atunci când vine vorba de mâncare. Nelipsitul orez, nelipsitele noodles… Exotic, oarecum, însă dacă mă întrebaţi pe mine, mâncarea exotică nu trebuie neapărat consumată atunci când ţi-e foame, ci mai degrabă când eşti deja sătul. E ca o degustare de vinuri. Nu deguşti niciodată vinul atunci când, de fapt, eşti atât de însetat încât ai bea imediat o jumătate de sticlă …
China Town
După o zi şi jumătate în Singapore, mă pregătesc să vizitez Insula Sentosa. Plajă pe malul Mării Chinei de Sud… Sună promiţător.