Şlomo Leibovici Laiş
Preambul:
În şedinţa festivă din 24 octombrie Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai l-a distins cu titlul de Profesor Honoris Causa pe Şlomo Leibovici-Laiş, preşedintele Asociaţiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România (ACMEOR). În discursul de laudatio profesorul Michael Shafir a creionat, într-un mod original, personalitatea militantului sionist devenit mai apoi om politic şi savant. După cum a declarat profesorul Ladislau Gyémánt, decanul Facultăţii de Studii Europene, titlul de Profesor Honoris Causa i-a fost acordat lui Şlomo Leibovici-Laiş pentru contribuţia sa în domeniile istoriei evreilor din România şi al iudaismului în general, dar şi pentru sprijinul constant pe care l-a acordat, prin organizaţia ACMEOR, Institutului de Studii Iudaice „Moshe Carmilly” din cadrul Facultăţii de Studii Europene.
Interviul care urmează a fost realizat după ceremonie.
Peste 20 de evrei originari din România sunt laureaţi ai Premiului Israel
Andrea Ghiţă: Sunteţi preşedintele Asociaţiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România. Ce ne puteţi spune despre evreii israelieni originari din România ?
Şlomo Leibovici-Laiş: Primele valuri de emigranţi din România au jucat un rol important în constituirea statului evreu, dar cei din anii 1960 – 1970 – 1980 au dat Israelului o pătură de profesionişti academici, de care avea mare nevoie. Medicii, inginerii, profesorii veniţi din România au fost foarte bine cotaţi. Nu există profesie în Israel în care evreii din România să nu-şi aibă contribuţia lor. De pildă profesorul Reuven Feuerstein, care a fost distins anul trecut cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, este un inovator într-un domeniu salvator pentru omenire: redarea copiilor handicapaţi societăţii. În Statele Unite sunt două sute de institute Feuerstein, la fel cu cel care funcţionează şi la Cluj. Peste douăzeci de evrei originari din România sunt laureaţi ai Premiului Israel, cel mai important premiu pe care statul îl acordă reprezentanţilor ştiinţei, artei şi culturii.
A.G. Câţi evrei originari din România trăiesc în Israel şi ce rol pot juca în relaţiile dintre cele două popoare?
Şlomo Leibovici-Laiş: S-a vorbit aici de 400.000 de evrei originari din România. Au fost… Cimitirele sunt pline de aceşti oameni. Astăzi mai suntem cam o sută de mii de evrei născuţi în România. România a pierdut mult neacordând atenţie descendenţilor acestora, generaţiilor a doua şi a treia.
A.G.: Ce ar fi de făcut ?
Şlomo Leibovici-Laiş: Am propus de nenumărate ori, începând cu preşedintele statului şi până la miniştri care m-au vizitat. Dar degeaba, n-ai cu cine vorbi !
A.G.: Ce aţi propus?
Şlomo Leibovici-Laiş: Am propus să se facă un efort pentru a apropia generaţiile a doua şi a treia, care în perioada Ceauşescu n-a vrut să audă de România. Au fost decenii pierdute, de rupere a relaţiilor. Am propus să se organizeze excursii, cursuri de limbă, prezentări a trecutului comun. Vorbesc de partea pozitivă. Nici nu vă daţi seama cât trecut comun avem!
ACMEOR lucrează pe trei tărâmuri
A.G.: De ce era necesară înfiinţarea Asociaţiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România şi care sunt activităţile ei cele mai importante?
Şlomo Leibovici-Laiş: Două generaţii de evrei originari din România nu au avut posibilitatea de a lua contact cu nimic iudaic şi nimic sionist. Oameni cu o pregătire intelectuală superioară erau analfabeţi nu numai în ceea ce priveşte istoria evreilor în general, ci şi trecutul evreilor din România. Fiecare lucra în domeniul său fără a avea contact cu lumea iudaică. Asta a dus la necesitatea de a se crea o asociaţie care să umple acest gol. Asociaţia lucrează pe trei tărâmuri. Cel cultural care relevă tot ceea ce este important în trecutul cultural al evreilor din România prin: serile cultural-artistice, cele două biblioteci una de împrumut şi alta de consult, expoziţiile de cărţi în Israel şi în România în care prezentăm cărţile scrise de evreii originari din România, atât în Israel, cât şi în România. În 1994 am adus în România o expoziţie cu 201 titluri de cărţi în limba română apărute în Israel. Mai demult organizam excursii pentru a-i familiariza pe nou veniţi cu aşezările înfiinţate de evreii originari din România. ACMEOR a editat şi publicat cărţi în domeniu iudaisticii, dar şi cărţi de proză şi poezii. În cadrul ACMEOR funcţionează şi un centru de cercetare a trecutului evreilor din România. Dispunem de trei arhive foarte valoroase şi publicăm lucrări de cercetare precum cea despre primul cerc de tineret sionist din România sau cea despre Comitetului Democratic Evreiesc, dar şi o monografie a comunităţii mele de baştină: Botoşani.
A.G.: Din ce vă susţineţi activitatea ?
Şlomo Leibovici-Laiş: Cu asta m-aţi călcat pe bătătură. Asociaţia se zbate de la bun început cu probleme financiare. De ce ? Cu cât trece timpul generaţia celor născuţi în România se duce pe drumul celor drepţi, scăzând numărul contribuabililor. Având în vedere că activitatea noastră se desfăşoară în limba română, autorităţile israeliene nu au nici un interes să ne finanţeze, iar statul român, care a promis marea şi seara, ne-a sprijinit o singură dată cu jumătate din suma stipulată în contractul semnat prin care îşi asumase nişte obligaţii. În continuare ni se cer diverse formulare la care nu primim răspuns şi, judecând după situaţia actuală din România, nici nu cred că vom primi ceva. Dar nici comunitatea evreiască din România care are fonduri de la fundaţia Caritatea, prin preluarea unor bunuri evreieşti restituite, nu manifestă interes deosebit pentru a ne sprijini, din păcate. Din cauza acestei situaţii viitorul ACMEOR-ului e destul de nebulos. De treizeci de ani menţinem cu dinţii această instituţie ale cărei birouri sunt deschise zilnic.
Relaţiile noastre cu România ţin de partea sufletească
A.G. Ce fel de relaţii aveţi cu statul român ?
Şlomo Leibovici-Laiş: Noi suntem o asociaţie eminamente apolitică şi avem un slogan: „Politica rămâne la poartă, nu se apropie de uşă”! În ochii noştri cercetarea evreilor şi cultura nu au nimic cu politica. De aceea am primit vizita unor demnitari români, am fost primiţi aici de preşedinţi de stat, indiferent cine erau. Nu pot spune, totuşi, că politica nu ne interesează pentru că, în definitiv, relaţiile noastre cu România ţin de partea sufletească şi tot ceea ce se întâmplă interesează, ca să nu spun mai mult decât atât, dar noi nu ne amestecăm şi indiferent de regimul care domneşte în România, pentru noi e vorba de ţara în care ne-am născut.
A.G.: Totuşi nu aţi rămas indiferent faţă de situaţiile în care antisemitismul era girat de instituţiile statului.
Şlomo Leibovici-Laiş: Aţi atins un punct dureros. Nu am putut rămâne indiferenţi faţă de aceste atitudini şi am reacţionat la revenirea la suprafaţă a legionarismului, la atribuirea numelui lui Antonescu unor străzi şi ridicarea unor statui. Cel mai recent am reacţionat la Premiul Academiei acordat cărţii lui Lavric. Sorin Lavric are dreptul să scrie ce crede. Dar Academia Română, în secolul XXI, să acorde un premiu unei astfel de cărţi! Asta ne-a revoltat. De altfel, ţin să menţionez atitudinea fermă dovedită de profesorul şi publicistul Laszlo Alexandru din Cluj, faţă de aceeaşi chestiune.
A.G.: Ce se poate face pentru stăvilirea acestor tendinţe?
Şlomo Leibovici-Laiş: Se poate face mult. Toţi oamenii de omenie ar trebui să-şi ridice glasul în asemenea măsură, încât toţi aceştia care încearcă din nou să bage zâzanie interetnică să simtă că nu au loc pe scena actualităţii.
A.G.: Dar este vorba de stat, de autorităţi. Ce ar trebui să facă ele ?
Şlomo Leibovici-Laiş: Autorităţile trebuie, cel puţin, să aplice legea. Legea anti-rasială din România dă statului toate instrumentele necesare pentru ca astfel de manifestări să nu aibă loc.
„Actele vorbeşte”
A.G.: De curând v-a fost prezentată la Suceava cartea despre hasidism. Aveţi în pregătire o carte nouă ?
Şlomo Leibovici-Laiş: Când profesorul Avinoam Shafran din Geneva, fiului rabinului Alexandru Shafran, a vizitat arhiva mea personală a găsit în ea şi dosare Shafran. Şi nu vorbesc aici despre corespondenţa dintre noi, în decursul unui jubileu de ani, ci de documentele care l-au surprins şi m-a întrebat în stilul său candid: „Nu crezi că aceste documente ar trebui făcute cunoscute cercetătorilor?” Aceasta m-a provocat să fac o culegere cu un număr de documente, nu toate, pentru că e foarte costisitor. Scanarea şi prelucrarea documentelor vechi e foarte costisitoare. Operaţia de scanare s-a încheiat şi acum scriu scurte explicaţii pentru fiecare document în ebraică şi română. Probabil vor fi traduse în franceză şi engleză. Sper ca această carte să apară până la sfârşitul lui decembrie.
A.G.:Care va fi titlul ei?
Şlomo Leibovici-Laiş: Pe copertă va scrie doar atât „Actele vorbeşte”, alături de semnătura marelui rabin.
Ca de obicei, d-na Andrea Ghita, un articol interviu, deosebit. Felicitari. Doar asa descoperim istoria adevarata a noastra, a romanilor si nu ce am invatat la scoala, asta pe linga prostia si ignoranta autoritatilor statului roman din zilele noastre.
razvan, care sunt partile neadevarate ale istorie care ti-au fost predate in timpul scolii??!
Păi doamnă Andreea Talpoș, dumneavoastră vi s-a predat în școală, de pildă, ceea ce s-a scris în Raportul Comisiei Wiesel despre Holocaustul din România, publicat în 2004, sau în Raportul Comisiei Tismăneanu (din care a făcut parte și Șlomo Leibovici-Laiș) despre regimul comunist din România, publicat în 2006?
OK, Romania nu a facut nimic pentru generatiile 2 si 3 din Israel? Dar ce a facut generatia 1 din Israel pentru a-si apropia copiii si nepotii de Romania? MAI NIMIC.
Rog persoana care semneaza „Elena” sa argumenteze afirmatia catgeorica din fraza a doua din comentariul sa
u.
iar eu va rog sa argumentati contrariul.
„Elena” ar trebui sa cunoasca principiul elementar al argumentarii afirmatiilor contencioase. Asadar este de datoria sa de a face proba veritatii, nu a mea sa demonstrez contrariul (de altfel n-am facut vreo apreciere a afirmatiei si sunt dispus sa ascult argumente).
Doamna Elena,
Articolul aduce argumente care dovedesc lipsa de interes a Romaniei pentru respectivele persoane. E randul dumneavoastra sa aduceti fie argumente contrare fie sa scrieti un articol privind ignorarea, de catre „generatia 1” a crearii de legaturi cu Romania a urmasilor lor. La ACUM, cerinta este de ne argumenta afirmatiile, nu de a impune altora sa le contra-argumenteze. Intelegeti aceasta cerinta de bun simt?
pentru andreea talpos
nu stiu unde, cind si ce fel de istorie ati invatat dvs, dar cea predata intr-un liceu bucurestean de prestigiu (inclusiv clasele primare), intre ’75 si ’87 nu seamana cu ce am citit in ultimii ani. De exemplu, cind ne-au facut pionieri ne-au adus o vorbitoare care ne-a spus ca toti evreii din Romania au fost protejati de armata romana si asa au scapat de lagarele naziste. Adevarul este cu totul altul. La fel despre Casa Regala, tot. Au falsificat totul incepind de la Decebal!
De bun simt ar fi sa cititi, sa va informati, altfel ramineti la stadiul de morula, asta in cazul in care la scoala urmata de dvs. au terminat predarea alfabetului la fel de bine cum au predat istoria.
Felicitari domnului dr. Slomo Leibovici-Lais pentru primirea titlului „Profesor Honoris Causa” . Precum si felicitari Andreei pentru acest interviu.
Precum si redactiei revistei Acum, care se straduieste sa prezinte istoria Romaniei „asa cum a fost intr-adevar” (citat dupa Nicolae Iorga, din memorie), altfel decat ne-a fost servita in manualele de scoala din perioada comunista.
In alta ordine de idei, cred ca domnul dr. Slomo Leibovici-Lais are dreptate: trebuie de facut ceva pentru transmiterea limbii,culturii si istoriei romane si evreo-romane generatiei a doua si a treia a originarilor din Romania aflati in Israel. Macar acum.
Cu multe urari bune,
Lucian-Zeev Herscovici
Multumesc, Lucian.
SE pare ca ideea „pluteste in aer”. Ieri, in interviul pe care mi l-a acordat acordat (pentru emisiunea Shalom) Dan Ben Eliezer, noul ambasador al Israelului in Romania, a vorbit si despre importanta strangerii relatiilor intre geenratia a doua si a treia a israelienilor originari din Romania, precum si despre demararea unor actiuni de cunoastere reciproca a tinerelor generatii din ambele tari.