ACUM.TV

(Text actualizat, 21 iulie 2010).

Reiau aici un articol mai vechi, scris imediat dupa anuntarea faptului ca Daniel Valentin Ceausescu locuieste la Bucuresti. O coincidenta simptomatica face ca actiunea de deshumare declansata de ginerele lui Ceausescu, doctorul Mircea Oprean, sa se petreaca la 45 de ani de la Congresul al IX-lea al PCR, moment fundamental in mitologia dictaturiii lui Nicolae Ceausescu, prezentat drept o “piatra de hotar” in istoria Romaniei.  Mircea Oprean (care a fost sotul Zoiei), Valentin Ceausescu si fiul sau Daniel-Valentin sunt rudele cele mai apropiate ale cuplului impuscat de Craciun, in 1989 (Valentin are si o fiica dintr-o a doua casatorie).

Recomand aici filmul lui Andrei Ujica “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” despre care am scris pe larg pe acest blog.  Evident ca este dreptul familiei sa-si ingroape mortii dupa regulile traditionale. Nu vad aici un conflict de tragedie antica intre cutuma privata si legea cetatii. Legea cetatii in Romania democratica nu este cea dictata de Iliescu, Roman, Stanculescu, Brucan si Magureanu, regizori si actori in farsa macabra care a reusit sa ne insele pe multi dintre noi (o spun autocritic, pentru ca, macar cateva zile, am fost si eu intre aceia care au cazut in capcana propagandistica urzita de noii diriguitori ai tarii).

Imi amintesc de o discutie cu un reputat filosof politic maghiar, Ferenc Feher, care locuia si preda pe atunci, impreuna cu sotia sa  Agnes Heller,  la New York si care compara lichidarea cuplului prezidential cu executarea lui Mussolini si a Clarei Petacci (amanta ducelui fascist).  Rezistenta democratica are dreptul sa recurga la masuri extreme, imi spunea el. Problema este ca nu disidentii reali si nici revolutionarii anticomunisti l-au lichidat pe Ceausescu, ci membrii cercului intim (generalul Victor Atanasie Stanculescu, primul adjunct al ministrului apararii, cel insarcinat de Ceausescu cu apararea cladirii CC al PCR) si personaje din rindul doi al nomenklaturii (Iliescu, Magureanu, Brucan, Roman, legat de Iliescu si Brucan  prin prietenii de familie) sau un aventurier cu vechi legaturi cu Securitatea (Voican-Voiculescu).

Ceea ce s-a petrecut in decembrie 1989 a fost un tiranicid ordonat si organizat de o junta ce se pretindea revolutionara. Nu a fost un proces legal, ci a fost un simulacru de justitie. Nu am sa uit vreodata tonul agresiv al avocatului, ecou direct al proceselor-spectacol staliniste. Transmisa (partial) la televiziune, caseta cu procesul si executia sotilor Ceausescu a facut parte din pedagogia demonologica a noii puteri.  Chiar si asa, nu am inteles niciodata cum a fost justitificata executarea sumara a Elenei Ceausescu (omorarea unei femei din ratiuni politice tine de o barbarie greu de conceput pe care o mai practicasera, dupa al II-lea razboi mondial, Klement Gottwald in Cehoslovacia si Enver Hoxha in Albania).

Cred ca elucidarea conditiilor arestarii, ale detinerii ca ostateci, ale acelei sinistre parodii judiciare si ale executiei trebuie obtinuta cat mai rapid. Asasinarea cuplului Ceausescu a devenit de fapt cimentul legitimizator al noii puteri care s-a drapat in vestmintele libertatii recastigate. Este un lucru demonstrat cu prisosinta si de onesta ancheta jurnalistica a lui Grigore Cartianu (publicata sub titlul de carte: “Sfârşitul Ceauşeştilor”).

Cuplul prezidenţial a fost lichidat in pripa pentru a fi definitiv amutit – pentru ca inavuabile complicitati sa nu iasa la iveala. Un proces autentic ar fi insemnat procesul dictaturii comuniste, iar cei instalati la putere (Iliescu, Roman, Brucan, Magureanu, Stanculescu, Voican, Barladeanu, Martian Dan) nu puteau sa imagineze, necum sa tolereze un asemenea act de autentica despartire fata de vechiul regim.  Nu am nici cea mai mica indoiala ca sentinta ar fi fost maxima, dar argumentatia juridica ar fi fost una coerenta si credibila.  Ceausescu a facut totul, vorba lui,  si “nu a precupetit niciun efort” ca sa justifice pedeapsa suprema.

Interesul pentru agonia terminala a dictaturii nu este doar unul morbid-mediatic, ci tine de necesitatea intelegerii mecanismelor tiraniei si a rolului garzii pretoriene in inlocuirea ei cu un regim pretins democratic.

Misterele post-comunismului romanesc isi afla originea in enigmele revolutiei, ale loviturii de stat si ale contrarevolutiei nomenklaturiste din decembrie 1989.

(VT, 21 iulie 2010)

Text actualizat, 27 decembrie 2009. Intre timp am publicat un mesaj pentru Valentin Ceausescu (pe acest blog, in EvZ, versiunea scurta si in Revista 22, varianta largita) in care discut Revolutia Romana, procesul cuplului dictatorial (ori mai exact spus simulacrul de proces) si alte chestiuni legate de memoria si uitarea comunismului.

Evenimentul Zilei anunta o stire intr-adevar spectaculoasa, menita sa arunce lumina asupra lumii secrete a clanului Ceausescu in anii 80 si dupa prabusirea comunismului. Stiam de existenta lui Daniel Valentin Ceausescu, l-am si pomenit in scrierile mele ca urmas apropiat, nepotul lui Nicolae si al Elenei, fiul lui Valentin cu Iordana Borila. Sora si fratele lui Valentin, Zoia si Nicu, nu au avut copii. Desi familia Ceausescu s-a opus casatoriei lui Valentin cu Iordana Borila invocind cele mai bizare argumente si a mentinut o atitudine glaciala in raport cu fiul cel mare pina la divortul de fiica lui Petre Borila, se pare ca mai ales Elena a avut o reala slabiciune pentru Daniel Valentin, trecind peste vechile animozitati, idiosincrasii si reticente. Daniel este singurul nepot al fostulului lider al PCR nascut in timp ce acesta era in viata. Copil fiind, era acceptat in resedinta de pe Bulevardul Kalinin (azi Mircea Eliade). Valentin a divortat de Iordana in 1988 si are o fiica, nascuta in 1996, cu actuala sa sotie. Scriu aceste lucruri pentru ca ele privesc istoria contemporana a Romaniei: biografiile nomenklaturii, ale familiilor din Olimpul comunist, sunt extrem de datatoare de seama pentru ce s-a intimplat de fapt in anii comunismului. Simpatiile si antipatiile dintre diversii potentati explica multe urcusuri si coborisuri, ascensiuni, denuntari si epurari, altminteri greu ori deloc inteligibile. Daca nu ajungi sa cunosti aceste relatii “la virf”, este imposibil sa scrii istoria comunismului, bijbii, te ratacesti, aproximezi, calci in strachini, dai in bobi, ghicesti in cafea, risti sa pacatuiesti impotriva adevarului. Lucrul este valabil pentru PCR, dar si pentru alte secte/partide comuniste. A se vedea cartea lui Simon Sebag Montefiore despre cercul intim al luiStalin. Nu ma indoiesc ca, educat in Statele Unite, Daniel Valentin este si el curios sa afle cit mai multe lucruri despre trecutul recent al tarii in care s-a nascut si in care traieste. Un trecut care include biografiile bunicilor si parintilor, unchilor si matusilor… Un trecut pentru care, in perspectiva liberalismului, nu este citusi de putin responsabil, pentru ca nu exista culpabilitate genetica. Poate ca un prim pas ar fi sa citeasca (in caz ca nu a facut-o pina acum) “20 de scrisori catre un prieten” de Svetlana Aliluieva…

Valentin Ceausescu si Iordana Borila au fost colegi de scoala la Liceul “Dr. Petru Groza” de pe str. Arhitect Ion Mincu (fosta scoala rusa). Iordana a terminat liceul cu un an inaintea lui Valentin (este nascuta cu un an mai devreme decit fostul ei sot) si a studiat istoria artelor. Pina la emigrare, a lucrat ca muzeograf. Taciturn, politicos si retractil, Valentin a studiat fizica in Anglia si are un doctorat in fizica nucleara. A lucrat (lucreaza) in cercetare, spre deosebire de fratii sai nu s-a implicat in politica, desi, in chip aproape ironic, a fost ales membru supleant al CC in noiembrie 1989 ultimul Congres, al XIV-lea, al PCR, si a fost privit in genere ca personaj decent, ponderat, chiar jenat de excesele cultului si de abuzurile dictaturii. Prieteniile cunoscute au fost in lumea fotbalului si a muzicii, nu intre sicofanti, valeti si slugi.

Despre Petre Borila , militant din categoria dura, am scris pe larg in Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc (trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005). Vechi cominternist, fost comisar in Brigazile Internationale din Spania, activ in aparatele militare si de informatii din URSS, a fost membru al Biroului Politic (un timp responsabil cu probleme de cadre) si vicepresedinte al Consiliului de Ministri  sub Gheorghe Gheorghiu-Dej (din al carui cerc intim a facut parte). Din cauza unei boli incurabile, dar si ca urmare a pozitiilor sale pro-sovietice si vag-critice la adresa noului lider, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceausescu (dar a ramas membru al CC, al Consiliului de Stat si “pensionar cu pensie personala”). Mama Iordanei a fost vechea ilegalista Ecaterina Abraham. O sora a Ecaterinei, Paraschiva (Piri),  a fost sotia lui Bela Breiner, secretar al CC al PCdR, mort in inchisoare, apoi a colonelului MFA Andrei Roman, fost voluntar in Spania, in Brigazile Internationale.  Ecaterina a absolvit Scoala Leninista a Cominternului, purtand in epoca pseudonimul Petrova.  In anii 50, Ecaterina  Borila a fost redactor-sef al ziarului sindicatelor, Munca.  Iordana are doi frati: Iuri (Iura),  care traieste in Elvetia si Vasile, istoric de arta si muzeograf la Bucuresti. In perioada Dej, la inceputul anilor 60, familia Borila s-a mutat de pe strada Herastrau pe Bulevardul Aviatorilor intr-o vila total renovata (de fapt fosta resedinta a lui Gheorghiu-Dej) unde se afla acum sediul PNL. Dupa aceea, s-au mutat pe strada Grigore Mora, unde Iordana si Valentin locuiau impreuna cu Petre (cit a mai trait), Ecaterina si Vasile (Vasi). Era casa in care locuise, in anii 50, Dumitru Coliu, sinistrul presedinte al Comisiei Controlui de Partid si sotia sa Olga, fosta cetateana sovietica.

Intre altele, in mediile veteranilor PCR se spunea ca principalul motiv al refuzului familiei Ceausescu de a aproba casatoria era ceea ce Elena considera “originea etnica impura” a Iordanei. Evident, principiile oficiale, “internationalismul proletar” nu permiteau spunerea pe fata a acestor lucruri. Antisemitismul era, din punct de vedere oficial o “abatere” grava de la codul leninist (desi antisemit fusese chiar Stalin).  Se gaseau diverse pretexte menite sa acopere, sa camufleze fixatiile sovine ale “celui mai iubit fiu” si al “savantei de renume mondial”. Se poate chiar spune ca, intr-un fel, Iordana si Valentin au trait pe propria piele, s-au ciocnit nemijlocit cu efectele convertirii comunismului romanesc in ceea ce numesc barocul fascisto-stalinist. O istorie trista, complicata si sumbra, asemenea regimului in care s-a petrecut. O istorie in fond similara cu acelea despre care au scris Danilo Kis si Ismail Kadare.

Moştenitorul secret al lui Ceauşescu
Liviu Iolu
Luni, 27 Aprilie 2009

După doi ani de investigaţii, “Evenimentul Zilei” vi-l prezintă astăzi, în ediţia tipărită, pe Daniel Valentin (28 de ani), cel mai misterios membru al clanului Ceauşescu. E şomer şi locuieşte în Bucureşti.

TRĂIEŞTE ASCUNS DE 20 DE ANI

Daniel Valentin Ceauşescu (28 de ani) s-a născut în Bucureşti, în 1981, şi este nepotul direct a lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. În jurul copilului lui Valentin Ceauşescu şi al Iordanei Borilă s-a păstrat un relativ mister înainte de Revoluţie şi un secret total în ultimii 20 de ani, timp în care a locuit şi a studiat în SUA.