Dacă în aproape orice stat al lumii existe acte de corupție (lucru vechi de când lumea, nu spun nimic nou) în România … există corupție. Pare același lucru dar nu este. Afirmația “în România există corupție” înseamnă pentru mine că acest fenomen are în România o dimensiune endemică ori, dacă doriți, dimensiunea unui cancer metastazat la aproape toate organele societății.
Am urmărit o dezbatere între membrii actuali ai acum privind corupția. Fiindcă am găsit subiectul mai mult decât oportun, am decis să mă alătur discuției propunându-va mai jos câteva rânduri – nu vreau să fiu pretențios și să le numesc “reflecții”, ar fi poate prea mult.
Pentru moment voi acceptă drept adevărată afirmația “în România există corupție” cu sensul pe care l-am indicat mai sus. Deci, rog pe comentatorii fervenți și motivați să se abțină de la îmi demonstra contrariul. Ceea ce vreau să abordez este o întrebare elementară. De unde această corupție endemică? Și… de când? Dacă e vorba de corupție, este clar, trebuie să fie vorba de politicieni: un grup de persoane cu moravuri “îndoielnice” (în marea lor majoritate, să nu generalizăm) ce ne fac pe toți de bafta… cu actele lor reprobabile de corupție. Această explicație sună simplu și, dacă lucrurile ar fi într-adevăr atât de simple, poate s-ar rezolva cumva… Problema este că fenomenul generalizat de corupție nu se limitează doar la politicieni. Ei reprezintă doar vârful icebergului.
Pentru a înțelege acest lucru, fac încă o remarcă trivială. Marea majoritate a politicienilor au fost la începutul carierei lor politice persoane de rând. Că mine, că Dvs., că mulți alții. Vreo 19 milioane astăzi fiindcă vreo trei patru au emigrat deja… Actualii politicieni au fost într-o „viață anterioară” medici, cadre didactice, ingineri, maiștri. Unii au avut chiar și profesii oarecum mai “liberale” sau „exotice”: prezentatori TV (Dna Firea), bișnițari (Dl. Becali cel cu oile și cu frică de Dumnezeu, nu vărul sau “mafiotul”), poeți (Păunescu), poeți închipuiți fără un dram de talent (Vadim Tudor) etc. Alții, fără absolut nici o meserie declarată pentru simplul motiv că nu le-a plăcut școală și nu au învățat să conjuge verbul “a fi” până la patruzeci de ani – Marian Vanghelie, acum într-o odihnă bine meritată după o carieră politică fulminantă.
Hmm… deci dacă politicienii printre care mișună marii corupți provin din “popor”… întrebarea următoare este când s-au “îndulcit” ei la borcanul cu… dulceață? Imediat după începerea carierei politice? Un pic după… dar cât de după? Și cum au învățat “tainele” acestui ne-lăudabil mod de viață? Această este întrebarea… Dacă înțelegem când s-a metastazat problema, putem încerca un tratament (sperăm nu unul paliativ): chemoterapie, radio terapie, intervenție chirurgicală, tratament naturist cu ciuboțica cucului sau, dacă nimic nu merge, măcar o moliftă a Sfântului Vasile și câteva acatiste…
Teza mea este că ingredientele principale ei le-au “deprins” în sânul societății. Cu mult înainte de a deveni politicieni. Simt că întind prea mult coarda și îmi voi atrage critici vehemente… Dar asta este. Deci, nu este vorba doar de vârful aisbergului – politicienii. Politicienii nu sunt ființe extraterestre teleportate la București și prin împrejurimi de klingonieni: ei sunt “reprezentanții” noștri. Matematic vorbind, ei reprezintă o clasa de echivalentă ce descrie în mod statistic moravurile maselor în același mod în care fracția 1/2 este același lucru cu 2/4, cu 3/6 cu 4/8 etc. (în algebră, se spune că 1/2 este o clasa de echivalentă)
Politicienii cristalizează la nivelul cel mai înalt al piramidei sociale ceva ce marea majoritate a “alegătorului” are deja grefat în fibră lui internă de mulți ani… (încă o dată, afirmația este una statistică). Astfel se explică că vin unii, pleacă alții dar faptele de corupție rămân și se perpetuează. Deci, mă tem că problema este mult mai profundă, problema suntem (statistic vorbind) NOI.
Dare care NOI? Cei de astăzi, cei de ieri, cei de alaltăieri? Pe “noi” cei de astăzi nu îi mai cunosc în mod direct – am părăsit România în 1998. Dar îi cunosc foarte bine pe NOI cei de dinainte de 1998… Deci să vorbim despre “NOI”. În anii 1997- 1998 eram profesor de liceu. Un sfert dintre părinții copiilor din clasa veneau după ore să “discute” cu mine. Adică, știți, D-le Profesor, față mea dă la Drept, poate o lăsați mai ușor cu probabilitățile … și eu am să fiu “atent” cu Dvs.
Mai păstrez încă un carnețel cu numele/profesia tuturor ofertanților: doar un singur consilier local proaspăt privatizat, în rest medici, ingineri, chiar și simpli muncitori. Toți aveau o ofertă pentru mine…
Între 1993 și 1997 eram student… Ce vremuri, tinerele vlăstare ale țării, speranța țării! Doar că tot aproximativ o treime din aceste fragede vlăstare erau deja buruieni în toată regulă: copiau cu nerușinare la examene (bineînțeles, se organiza un “protocol” cu țigări și cafea pentru ca profesorul să fie “înțelegător”). Profesorii universitari aveau în proporție de 90 % lista de prețuri: examen de semestru de analiză matematică – 200 de dolari (americani), examen de an – 500 de dolari etc. Pentru amuzament personal, am compilat în anii studenției un carnețel și cu prețurile fiecărui “dascăl”…
Nici acești profesori nu erau “politicieni”… La medic mita era la ordinea zilei. La popa, la fel. Până și la un amărât ghișeu la prefectură se venea cu “atenția”… Era aceștia … Politicieni? Nu. Nici pe departe…
Dar să lăsăm în urmă perioada de “ieri” post 1989… Și să mai facem un salt în timp: înainte de 1989… Există sau nu corupție în rândul maselor? Cred că știți cu toții răspunsul…Tot ce putea fi “săltat” dintr-o fabrică se “saltă”, după care se schimba cu alte produse săltate de alții dar tot inexistente pe piață… Adică funcționa trocul: ciordeai trei rulmenți, îi schimbai pe un kil de cașcaval tot ciordit și el. Iar despre muncă… Știți zicala: “Timpul trece, leafă merge, noi cu drag muncim”. Deci iată că nici înainte de 1989 marea masă a populației nu a fost ferită de cancerul corupției… Deci nici în perioada comunistă nu stăteam prea bine la capitolul moralitate colectivă… Poate mai înainte? Poate perioada interbelică? Nici vorba. Scandalurile de corupție de la curtea lui Carol al doilea și mita mascată în pierdere la poker cu Ausschnitt, Malaxa, Urdăreanu etc. erau cunoscute de toată lumea… Și iată cum din dezamăgire în dezamăgire ne apropriem de zorii Statului Român… Să ne întoarcem la … “Republica de la Ploiești”, la anii lui Caragiale…? Tot corupție. Și tot generalizată. Și pornea tot de jos în sus nu de sus în jos…
Mi-am epuizat analiză…OK. Am sărit perioada fanariotă… Dorește cineva dovezi că acea societate era coruptă până în măduva? Ca să nu lungesc prea mult articolul, va propun să vizionați filmul Aferim de Radu Jude…
Înainte de perioada fanariotă, lucrurile devin mult mai puțin clare din lipsa de dovezi istorice suficiente… Oricum, indicii există… Tronurile se “cumpărau” de la Înalta Poartă, cuvinte precum “bacșiș”, “peșcheș” și-au făcut intrarea în limba română. Iar domnitorii se schimbau probabil cu cea mai mare frecvența în Europa… Scrierile lui Miron Costin evocă în mod repetitiv trădare, cele ale lui Cantemir evocă în termeni de loc flatanţi un popor iliterat, guraliv, băutor și inconsecvent… Deși îndepărtată, această istorie apare “glorioasă” doar în filmele lui Sergiu Nicolaescu…