Într-un fel, Cambogia va rămâne pentru mine legată de povestea lui Sok supravieţuitorul, prizonier şi martor al unei lumi care zeci de ani a fost sfâşiată în lupte de gherilă, tragedii şi cruzime, crime în masă, lagăre de reeducare, de muncă, sau de exterminare.

În autobuz vizualizez harta lumii. Văd oraşul de provincie în care m-am născut şi am trăit nouăsprezece ani (undeva în sudul ţării), văd oraşul unde mi-am petrecut încă unsprezece ani (undeva în Transilvania) şi apoi mă întreb cum de pot considera acasă un spaţiu care aparţine unui alt continent, unei alte lumi. În mod normal, aşa ceva nu poate fi înţeles şi nici explicat credibil.. Cu toate astea, senzaţia e vie, clară, de netăgăduit…

Din considerente de securitate şi strategice, Israelul şi Turcia au decis să rezolve conflictul care durează de aproape trei ani şi să reia colaborarea. “Împăcarea” a avut loc în urma demersurilor SUA şi implicării preşedintelui Obama…

Cum analizează noua generaţia de ziarişti societatea cehă? Aş propune spre analiză un text relevant şi contextului actual. M-aş opri, de exemplu, la articolul lui Petr Schnur din 16 nov. 2009 cu titlul “Stînga şi Europa”…

UE şi ai FMI au decis acum două zile că cea mai bună metodă de redresare economică în cazuil Ciprului este finanţarea deficitului extern prin confiscarea unor cote părţi din depozitele bancare gestionate de bancile cu capital autohton sau străin din Cipru.

Multe sunt căile Domnului, dar nu puţine sunt şi modalităţile de exprimare ale creatorilor pământeni; mă refer la artiştii plastici care abordează stiluri şi modalităţi fără număr. De la pictura figurativă clasică, la expresionismul abstract,…

Plouă torenţial. E însă prea târziu să contramandăm maşina care ne va duce în junglă pentru a prinde apusul soarelui pe colinele care înconjoară templele din Angkor. Soarele dispăruse de mult după perdele tropicale de apă care acopereau câmpurile de orez…

De ce a durat totuşi atât de mult, dat fiind că termenul tradiţional acordat primului ministru al ţării în vederea alcătuirii unui guvern a fost – şi ar fi trebuit să fie – şi acum 30 de zile, dar a fost nevoie ca preşedintele Statului, Shimon Peres, să acorde o prelungire de încă 15?…

Amintim că Ministerul Educaţiei a anunţat recent că enciclopedia „Viaţa sexuală” a fost donată de o asociaţie din România, iar aceasta se dă cu împrumut elevilor din clasele liceale şi nu copiilor sub 16 ani.

Două materii s-au lipit de mine ca scaiul: literatura clasică şi matematica. Literatura, pentru că bibliotecile ofereau căldură şi linişte, puţinul confort de care mă puteam bucura în contrast cu frigul şi întunericul din beciul în care locuiam. Matematica, pentru că era un instrument util “activităţilor” mele de procurare a hranei.

Romania si Bulgaria raman in continuare Cenusareasa Europei, desi acestea ar trebui sa stea la aceeasi masa.

După ce ai dăruit tot, viaţa renaşte… precum un mister, // Primeşti lumina chiar aici, foarte jos. // Chiar şi din noroi ies la iveală Ideile-Copii, mai emoţionante…

Filmul românesc “poziţia copilului” a obţinut două premii la Festivalul de la Berlin Deşi ar fi meritat pentru excepţionala sa performanţă, Luminiţei Gheorghiu nu i s-a decernat premiul pentru interpretare.

Trecem politicos, neutri,

Parcă ne-am teme unul de celălalt.

Câinii, nu.

Este adevărat: criza din 2008 s-a datorat şi băncilor care au acordat împrumuturi nejustificate, şi unor produse financiare opace, şi speculaţiei nesăbuite la diferite nivele. Toate acestea s-au mai întâmplat, dar n-au dus la o criză, deoarece sunt doar o parte relativ minoră din cauze. Cauzele majore se află în realitate altundeva…

O reteta vegetariana, dar si posibil acompaniament la friptura.

Există atâtea proverbe înţelepte. Cum dracu nu le aplică nimeni? // Bârfa trebuie întărită cu dovezi palpabile (Andrei Bacalu) // “Nu numai că nu-mi lipseşte o doagă, dar eu am una în plus”.

Hârtia are un mare viitor!

“Casa Bianca”, Marisa Sannia, 1968

Ceea ce numim într-un fel simplist pomană nu ţine de religie. De milenii cinstirea celui plecat dintre noi cu bucate şi un pahar de vin constituie o tradiţie, un timp de readucere între noi amintirea celor dragi.

Da, chiar, pentru ce plătim impozite statului, şi încă destul de mult? Un prim răspuns ar fi că le plătim pentru că suntem obligaţi, deoarece în caz contrar ne paşte executarea silită, poprirea, pe scurt pedeapsa severă a legii, ajutată de mâna puternică a poliţiei. În mod normal, când plătim ceva cuiva, o facem în schimbul unei mărfi sau a unui serviciu

Prin primăvara lui 1978, era frumos şi cald afară, mă plimbam cu un bun amic de facultate prin zona străzilor Pictor Verona-Pitar Moş. Vorbim de una, de alta. Brusc, mă întreabă: „Sorine, în ce ţară vrei să emigrezi?”. Eu, ţin minte, am rămas – cum se spune – interzis: niciodată anterior nu vorbisem despre aşa ceva.

Departe de sunet, plecat din cuvânt / Alerg uitarea printre pleoape, / Picături de bucurie sfântă, alunecare în abis a distanţei…

Chiar în ediţia trecută a acestei publicaţii, unul din comentatorii care au ceva de spus şi… ştiu ce spun, îmi reproşa într-un ecou în replică faptul că nu reuşisem să demonstrez decât „influenţa lui Ion Coja pe internet, dar nu şi influenţa efectivă asupra tineretului din România”.

Rezultatele ultimelor cercetări legate de Holocaust au arătat că numărul lagărelor şi ghetourilor organizate de Germania nazistă în toată Europa, inclusiv teritoriul german, a fost de peste 40.000, comparativ cu cifra avansată de 7000 la terminarea războiului

Adriana Moscicki se enumera ca o poeta autentica si asteptam ca numele ei sa devina o permanenta in publicatia noastra.

Sunt momente când aş fi preferat să fi fost mută!

Există viaţă şi fără tine / există cântece pe care / nu le caut dar ele-ntotdeauna / mă găsesc nechemate…

există poveşti în care

tu nu-ţi afli locul

Nenea Sergiu şi-a făcut timp cu chiu cu vai să meargă la frizer, în cartierul lui din Stockholm, Fridhemsplan, cu cele mai multe frizerii pe hectarul pătrat. La fel ca şi doamna Rozmari, i-ar place să fie dichisit. Dar la cei cincizeci plus ai lui se duce cu fereală la frizer. La 30-50 euro o tunsoare, se teme să n-ajungă la sapă de lemn.

Am locuit în corturile Crucii Roşii aproape o lună din cauza aglomerării liniilor de cale ferată Rostov-Baku. Dinspre Rostov veneau trenuri pline cu utilaje, echipamente şi specialişti germani, prizonieri ai ruşilor, iar spre Rostov circulau trenuri cu echipament militar şi unităţi de luptă, şi anume tocmai pe traseul de care noi aveam nevoie să ne întoarcem la Chişinău!

E, uneori, amuzant să te trezeşti dimineaţa în nordul oraşului, înconjurat de străzi inundate, oameni care dorm în mijlocul drumului şi copii care se joacă goi prin gunoaie, iar mai apoi să mergi spre seară în sud, unde vei fi înconjurat de tineri strălucitori. De câteva ori, în traficul infernal din Delhi, cu vaci, cai, elefanţi, ricşe, motociclete, autobuze şi maşini, împărţind aceeaşi şosea plină de gropi, am văzut câteva Ferrari. Şoferii, mai de fiecare dată tineri cu imenşi ochelari de soare, îşi conduceau bolizii cu o viteză medie de 25-30 de km pe oră. Şi asta e o parte a Indiei. Statistic vorbind, e o Indie marginală. Alte lucruri sunt cu mult mai vizibile aici.

Florinel Enache, soldatul român triplu amputat ca urmare a exploziei unei mine în Afghanistan, primeşte vizita preşedintelui Barack Obama….

Ţi-ai pierdut răbdarea? Rişti să n-o mai găseşti. / Ţi-ai pierdut răbdarea? Rişti să n-o mai găseşti. / S-a clasat primul într-un concurs de împrejurări. / La un pahar de vin îl tragem de curea şi pe Dumnezeu…

Este acceptabil să faci un drum dus şi întors, dacă urmezi calea unui vis viu, chiar dacă este un vis înşelător, dintre acelea cu care ne hrănim cu toţii. Eu mă gândesc mai ales, cu adâncă durere în suflet, la ultimele drumuri făcute, fără nici o şansa de întoarcere, pentru acei oameni care mor nevinovaţi, în războaie, în camerele de gazare, de foame, de frig, de ura altor, era să zic “oameni”, dar mai bine, va las pe voi să le daţi un nume mai potrivit…

Am aproape 55 // şi nu ştiu ce vreau să fiu. // Dar ştiu ce vreau să nu fiu!

Pe 2 martie 1989 Liviu Cornel Babeş, electrician şi pictor amator, îşi dădea foc pe pârtia de schi Bradu de la Poiana Braşov. Purta un mesaj simplu dar cutremurător – Stop Mörder! Braşov = Auschwitz! În acelaşi an, România ar fi avut şansa să treacă printr-o revoluţie…

Soarele va răsări înaintea sfârşitului. // Chiciurile se vor topi. // Se vor prelinge zâmbind, // Lacrimi calde pe obrazul de lumină al zilei.

Ce paradis sans limites / Acel paradis fără de margini

O poză alb-negru. O femeie tânără, cu mâinile în poală, aşezată cuminte pe o piatră de râu. Poartă o cămaşă lungă, brodată de mâinile mamei sau ale bunicii, cu flori poate sângerii şi galbene pe platcă.

Levantul încărunţit de solitudine firavă,

Loc de cântec, înmiresmat de tămâia nervurilor fine,

De la început, pictoriţă doreşte să precizeze că nu are pregătire formală în domeniu şi a învăţat meşteşugul în circa un an de zile în cadrul unor cursuri predate de specialişti. Se dovedeşte încă o dată că ceea ce contează este rezultatul. Şi rezultatul este că tablourile Marlenei sunt puţin altfel decât cele ale majorităţii neprofesioniştilor, ea incercandu-şi pensulele mai puţin în pictură figurativă clasică…

Exasperantă este această cutumă indiană de a nu respecta niciodată orele stabilite de comun acord. Şedinţele la Universitate au ceva din blazarea, rutina şi plictiseala oricăror astfel de întâlniri, la care se adaugă obiceiul de a întârzia şi incredibilul talent al profesorilor indieni de a vorbi ore în şir, fără a spune nimic concret, fără a lua vreo decizie. După primele două-trei ore, le ascult doar vocile, şiruri întregi de cuvinte englezeşti care încetează dintr-o dată să aibă vreun sens. Am evitat cât de mult am putut aceste şedinţe. La început a fost uşor: adresa mea de mail nu se afla, încă, în baza de date a Departamentului şi mă foloseam de faptul că nu fusesem informat oficial. După o vreme, inevitabilul s-a produs: adresa mea electronică a ajuns în baza de date şi nicio scuză nu îmi mai e de folos. Cel puţin pentru moment.

Astăzi, duminică 3 martie, a fost zi de referendum. Erau supuse votului cetăţenilor trei subiecte independente: o modificare a Constituţiei care să ducă la limitarea remunerărilor persoanelor din conducerea firmelor cotate la bursă, altul – tot o modificare a Constituţiei, şi anume cu o prevedere pentru “a permite familiilor să reconcilieze viaţa de familie cu un serviciu remunerat”…

Serviciul datoriei a depăşit cu 12,2% (!) valoarea totală a exporturilor, ceea ce , din câte ştiu, nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria României. Din acest motiv, cred că ar fi deosebit de utilă o clasificare a competitivităţii exporturilor realizate la nivelul fiecărui judeţ şi a municipiului Bucureşti.

Magda s-a întors acasă contaminată de energia şi perpetua beţie a libertăţii, în care trăia Alma. Şi în mesajele lor îşi completau şi tălmăceau experienţele, fiecare cu firea de răzvrătită, dar altfel, unic: Magda, cu mai mult curaj, mai aproape de ea însăşi, iar Alma – cu mai multă apropiere de tot ce-i omenesc, de tot ce-i pasiune cuminţită şi contrariată, din cele petrecute cu prietena ei.

Am placerea sa va reproduc retete ale apropiatilor mei.

“Caruso” de Lucio Dalla, cântă Maria Cristina Crăciun (11 ani)

O traducere a unei supe italiene: minestra maritata, în engleză wedding soup (supă de nuntă) a creat idea că aceasta este destinată unei celebrări nupţiale. De fapt e vorba de căsătoria (măritişul) ingredientelor în supă

Cum depinde capacitatea de a economisi de limba vorbită

In ultimele zile am decis sa dedic cateva pagini catorva persoane dragi din viata mea, intr-un serial Cartea cu ingeri !

Nu te mai comporta de parcă ţi-ai lua rămas bun de la toţi şi de la toate. Cu mine, să ştii că nu-ţi merge! Înainte de orice, ai să-ţi iei nepotul peferat şi ai să vii la mine, în primăvară. Nimic nu se sfârşeşte când vrei tu şi cum vrei tu!…

Februarie se apropie de sfarsit. Nu insa si iarna cea lunga…

Doamna Rozmari, doamnă cu studii – pune cratime cîte trebuie, nu exagerează cu mulţi “i” la sfîrşit sau cu “decît” – zboară de Paşti în oraşul natal. Nu zboară, vorba vine, ia avionul. La cei 50 trecuţi, cu bugetul cam subţire, s-a programat la Doamna Flori, coafeza ei de-o viaţă.

Coborârea în sine.

E tot mai întuneric în jur.

Nu mai e nimeni.

Care sunt motivele reale ale lu[ărilor de poziţie şi declaraţiilor Budapestei, legate de arborarea steagului secuiesc.

”S-a născut un bebeluş” s-a spus în deschiderea conferinţei, cu referire la Centrul de Studii Israelien, care a fost lansat odată cu această conferinţă, organizată de SNSPA din Bucureşti, intitulată ”Contemporary Issues in Israeli Politics and Society”.

Când încerc să-m aduc aminte de chipul mamei, nu reuşesc decât să-mi imaginez un chip de pe o fotografie, dar când mă gândesc la mama mea, sunt cuprins de o senzaţie greu de exprimat, un fel de ”strângere de inimă”, care îmi cuprinde tot corpul, ca un văl călduros, de regret.

Doctorul Paulo Ubiratan (zis şi Bulă) de la Spitalul Porto Alegre (nu vă grăbiţi să-l găsiţi pe hartă…), într-un interviu acordat televiziunii locale a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna …

Cel de al doilea scandal, poate de mai mici proporţii – „asigurate” şi de tendinţele de minimalizare ale autorităţilor româneşti de resort – a fost incidentul din săptămâna trecută, cu prilejul unui eveniment cultural al organizaţiei non-guvernamentale „Accept”, la Muzeul Ţăranului Român. De acest al doilea scandal de-a dreptul simptomatic vom încerca să ne ocupăm în cele ce urmează.

Avem o discuţie realmente incitantă cu proprietarul Guest House-ului. India văzută de el e chiar mai deprimantă decât India mea (iar eu sunt, deja, considerat un ultra-cinic atunci când e vorba despre ţara aceasta). Lângă el se află o tânără daneză, V., care îşi face iluzii în legătură cu un posibil mariaj. V. a început să călătorească cu un an în urmă în jurul mapamondului şi s-a oprit în India, unde, zice şi (mai grav!) crede ea, şi-a găsit… adevărata dragoste. Cât despre indian, el e deja un om matur şi rutinat care are cu totul şi cu totul alte gânduri decât acelea legate de întemeierea unei familii. Mergem în camerele noastre pe la 4 dimineaţa, complet bulversaţi. Tot ceea ce încercaserăm să interpretăm în cheie optimistă fusese imediat deconstruit de interlocutorul nostru; ceea ce rămâne e un gust amar, imposibil de înlocuit. Poate doar un somn bun mai ajută la ceva… deşi, pare insuficient.

După publicarea articolului despre reforma administrativă, mai exact despre lipsa reformei administrative, mi s-au pus cîteva întrebări, mi s-au cerut nişte precizări, am convenit că am folosit incorect termenul „disfuncţie”, era vorba – de fapt – despre cauze ori despre probleme care pot genera disfuncţii. Articolul cu pricina a fost mult discutat, chiar (foarte) recent, zilele trecute…

Mor Karbasi, Koby Israelite: Blues from elsewhere

La 14 februarie, în Aula mare a Academiei Române, în prezenţa conducerii acestui for, cu prilejul unei lansări de carte, prof. Vladimir Iliescu, Universitatea din Aachen (Germania), a afirmat: “În România au fost persecuţii împotriva evreilor…. 100 până la 120.000 de evrei au murit, dar nu a fost Holocaust…

Săptămână trecută, în cadrul unei festivităţi organizate de Academia Romană, dl. Vladimir Iliescu (“prof. dr. phil., dr. h.c. mult.”) a afirmat că Holocaustul din România este o minciună. Discursul d-lui Iliescu a fost primit cu aplauze de audienţă…

Societatea israeliană se confruntă de mai multe zile cu un scandal de proporţii care pune sub semnul întrebării mai multe aspecte ale democraţiei israeliene, inclusiv cel al libertăţii presei. Problema amintită este legată de cazul aşa numitului “deţinut X”…

Duo Artemiev – Trapèze

Eram în liceu când am sărutat cu foc prima fată din viaţa mea. // Veneam de la un ceai şi exact ca în cântecele romantice am condus-o până “în poartă”.

…am făcut repede o captură de ecran parţială a articolului, de teamă ca nu cumva duşmanii României, aflând de apariţia lui să trântească vreun blestem sau vreo vrăjitorie asupra ziarului care şi-a permis să aducă în atenţia opiniei publice preocupările atât de remarcabile ale Academiei Militare. Iat-o mai jos.

Iată un sfat politicos şi o rugăminte pentru toate instituţiile şi organismele de presă care confecţionează eroi, propunând nume de străzi, de şcoli, statui şi alte simboluri memoriale: documentaţi-vă foarte atent înainte, trimiteţi adrese la instituţiile deţinătoare de arhivă, întrebaţi specialiştii, vedeţi ce spune legea şi, în cazul instituţiilor, supuneţi orice propunere dezbaterii publice…

Un amic de al meu, administratorul unor birouri, a găsit într-un depozit câteva maşini de scris date la casare. Erau încă în stare excelentă, deşi erau fabricate în perioadă interbelică. I-am plătit o ladă de bere şi două pachete de ţigări Kent, şi m-am ales cu două maşini de scris marca Erika. Să ai propria-ţi maşină de scris în acele timpuri, să mai fii şi aspirant la statutul de poet, îmi umpleau viaţa de bucurie.

Cruzimea omului faţă de om nu o poate egala, în zilele noastre, pe cea a omului faţă de animale!

Acum trei ani cineva, un mare iubitor de animale care creşte în gospodăria sa de la ţară, şapte câini, un măgar, o pisică, două capre, mi-a trimis un filmuleţ despre un chinez impasibil, cu o ţigară în colţul gurii şi care, în timp ce vorbea cu un alt chinez…

Cu tata nu am mai stat de vorbă de atâta timp! // De câte ori îl apelez, îmi răspunde un robot plictisit: // „Încercaţi degeaba, raiul a fost izolat, s-au deconectat. // Vă rugăm să reveniţi când se va topi zăpada în Olimp…

Astăzi, în Curtea de Apel Bălţi, a mai avut loc un incident silimar celui din 22 ianuarie, când câţiva cetăţeni ai municipiului Bălţi au agresat reprezentanţii Centrului de Informaţii „GENDERDOC-M”, participanţi în dosarul către Consiliul Municipal Bălţi.

Filmul documentar “Prigoana din Basarabia” este o trecere în istorie a tragediei şi suferinţei prin care au trecut circa 3 mii de victime de entie romă din Basarabia. Au fost exliaţi în lagărele şi ghetourile din Transnistria în vara anului 1942 şi doar jumătate s-au întors acasă.

Ziua de 14 februarie e ziua indragostitilor. Sfantul Valentin este un descendent al lui Cupidon si in ciuda exagerarilor, a kitch-urilor de tot felul nu dauneaza cu nimic sa infrumusetam luna februarie cu putina dragoste, cu voie buna. Seara de dragoste nu poate exista fara un pahar de vin, fara o cina alaturi de persoana draga. E timpul ca si barbatii sa surprinda iubitele cu masa pregatita. Un gand bun si multa bucurie de Sfantul Valentin – Chiftele pesto in sos de tomate…

Joi 7 februarie 2013, s-a lansat “la apă” noua ambarcaţiune-vehicol al amintirilor pe care ni le împărtăşeşte cu mare har Radu-Ilarion Munteanu. La Librăria Mihail Sadoveanu – un loc care se dedică acestui gen de eveniment specific, cu mult profesionalism şi plăcere de găzduire.

Este vorba de contactele neliniştitoare ale primului-ministru împreună cu echipa cu care colaborează la alcătuierea guvernului pe de o parte, iar pe de alta, factorii de natură să favorizeze – sau să torpileze – demersurile în vederea realizării unei conduceri optime – în măsura posibilului – pentru marea masă a compatrioţilor noştri.

Sigur că dialogul este forma cea mai inteligentă, cea mai urbană, cea mai decentă pe care gândurile şi convingerile noastre o pot avea. Însă, n-ar trebui să ne iluzionăm la gândul că el poate fi purtat oricum, în orice condiţii şi dincolo de orice limită. Bunăoară, în schiţa Căldură mare…, a lui Caragiale, avem un dialog suprarealist între un Domn şi un Fecior, ambii îndeplinind, formal şi minimal, regulile tehnice ale realizării unui dialog; unul întreabă, celălalt ascultă şi, mai apoi, răspunde. Ambii stăpânesc acelaşi cod lingvistic, par a înţelege în acelaşi sens semnificaţiile cuvintelor pe care le folosesc. Cu toate astea, rezultatul e unul catastrofal. Dincolo de comic, aş citit această situaţie de comunicare în următoarea cheie: fiecare dintre cei doi participanţi la dialog are o agendă proprie. Până acum, nimic nefiresc. Orice dialog porneşte de la agenda proprie a fiecăruia dintre participanţii la el. Însă, în acest caz, cele două agende sunt atât de diferite, încât ele nu se pot întâlni într-un punct comun, fractura este atât de mare, încât dialogul încetează să mai fie dialog, transformându-se în sumă de monologuri.

Se spune că faţă de India nu poţi avea sentimente neutre. Ori iubeşti ţara aceasta cu tot ceea ce îţi oferă ea, ori o deteşti integral, cu toate incongruenţele şi ipocriziile ei. Personal, nu cred că poţi iubi o ţară, oricare ar fi aceasta, pentru simplul motiv că sentimentul în discuţie nu e făcut pentru a fi resimţit faţă de entităţi abstracte şi eterogene. Dacă, însă, ar fi să accept această aproape sentinţă (doar de dragul discuţiei), nu văd ce ar fi de iubit într-o ţară în care până şi cel mai mic gest se transformă într-o luptă surdă cu un sistem excesiv birocratic şi, mai ales, excesiv corupt.

Firma Novartis, cu sediul la Basel, Elveţia, este unul din cele mai mari concerne farmaceutice din lume (este al doilea după firma Pfizer). Novartis a fost creat acum peste 15 ani prin fuziunea a două firme cunoscute: Ciba-Geigy şi Sandoz. Dar iată problema: directorul ei are un salariu prea mare…

Poezia, tentatia scrisului sunt marca unei preocupari alese, devin exercitiu spirtual versus
incendierea spiritului prin ternul vietii superficiale, al societatii de consum.

“Noapte bună, Săgetătorule sau Dragoste într-o saună finlandeză, în Munţii Atlas, în beciurile poliţiei din Constanţa, într-un budoar pe malul Senei, în casbachul din Casablanca, pe brazdele unui câmp etc…” Toate acestea în Noapte bună, Săgetătorule

Busolă n-avem; la ce-ar folosi? // Plutim în haos, tragem de timp, // Să treacă, să cădem în profund.

Oglinda de la capătul drumului

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

de întrebări, de răspunsuri.

Mereu ai trăit cu sentimentul

că ceva îţi lipseşte,

Crezi că te opreşti la timp,

chiar dacă

simţi că dincolo de viaţă mai este ceva…

Priveşti o hartă a Egiptului înainte de nisipuri,

trebuie să schimbi totul sau nimic,

să laşi

ca dorinţa minţii să-ţi fie şi dorinţa inimii.

Poate că nu este, încă, prea târziu,

chiar dacă,

crezi că, te simţi golit interior…

Laşi lacrima să-ţi umezească obrazul,

ridici vălul lui Isis, pătrunzi în oraşul invizibil,

înaintezi,

pe acordurile lui Bach, “Arta Fugii”,

– o infinită rugăciune –

Ca-ntr-o peliculă, ţi se perindă

un imens palimpsest, imagini în oglindă,

întâlniri, peisaje, emoţii, trăiri,

turcoazul plăcerilor, simţiri de împlinire,

– încă o picătură în pânza freatică –

gânduri, abrupte tăceri, canoane, ziduri,

eliberări care nu duc nicăieri,

Sfârşitul

poate să coincidă sau nu cu începutul.

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

– unica vibraţie –

acel sunet viu, pur, pentru care,

ca-ntr-un puzzle,

ne fragmentăm epopeea trăirilor,

în pulsaţii-legământ care

ne răvăşesc gândurile, crezurile,

ne bulversează simţurile, inima, sufletul.

Fugi, mereu fugi,

fugi, chiar dacă, ştii bine,

că la capătul drumului te vei regăsi…

Niciodată un singur răspuns

Frumuseţea este în noi, chiar dacă
nu vedem asta,
Oamenii vând, doar, iluzii,
noi şi noi iluzii, îndatorându-se,
Nu realizează esenţa vieţii,
acel pur şi simplu,
dar încă mai putem avea momente de uimire!

Esenţa este separarea de materie,
Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –
Aminteşte-ţi! Niciodată
nu este un singur răspuns, niciodată
nu vei găsi singur răspunsul!

Orice obiect luminos lasă o umbră,
Un lup este în tine,
un lup ce poate devora mielul,
în orice moment – o viitoare gaură neagră –
o ordine care satură haosul
de aştri
şi de ceruri reproduse,
doar dansul îi menţine-n echilibru,
asemeni viorii în care
sunt închise
cântecele ce-şi aşteaptă trezirea.

Omul şi-a terminat zborul –
Dureros, şi totuşi, de om
depinde re învătarea zborului,
acolo unde timpul s-a oprit,
mereu un izvor va trudi din greu,
mereu un copil va visa lumea,
un cer dintr-un nor,
un munte dintr-o piatră,
o mare dintr-un ochi de apă,
grădini de aur dintr-o floare.

Prin fire invizibile, adevărul
ne leagă pe toţi
şi-o imensă suferinţă din iubire.

Să căutăm
vapoarele înnămolite la mal
ce-şi aşteaptă ploile uitării noastre
spre-a reveni în larg
sau să aducem marea mai aproape de ele?

MOTTO: “Întâlnim uneori oameni perfect străini care încep să ne intereseze de la prima vedere, absolut brusc, pe neaşteptate, fără ca un cuvânt să fi fost rostit între noi” (Dostoievski).

Indiferent dacă a câştigat sau a pierdut la masă de joc, oaspetele trebuie să plece mulţumit şi convins că la anu trebue să revină. Trecând prin babilonia mai tuturor stilurilor arhitectonice – secesiune vieneză, veneţiană, renaştere, baroc, neoclasic, sau pe la construcţiile de ultima oră ale postmodernismului cu monorailul, urcând sau coborând cu escalatoare, elevatoare şi ascensoare ultrarapide eşti transportat confortabil şi în viteză la barurile alese…

Un intermezzo de februarie

Spre deosebire de alcătuirea mai multor guverne precedente, în actuala configuraţie a tratativelor privitoare la stabilirea coaliţiei, se pare că cel mai rău şi mai rău, la fel ca în campania electorală, se agită… Shas-ul, care îşi vede acum pusă sub un mare semn de întrebare participarea – şi ponderea sa – la guvern…

În India, mijloacele de transport reflectă însăşi organizarea socială a statului. Ca şi prin Europa fostă comunistă, dar mult mai accentuat, mijlocul de transport pe care îl alegi reflectă un status social personal. Pentru indienii săraci, există autobuzul. În Delhi, cu cinci rupii se poate beneficia de serviciile unui asemenea mijloc de transport. Fără uşi, cu pasageri circulând pe scara de intrare în vehicul, autobuzul opreşte, uneori, în mijlocul străzii. Traficul se blochează, pasagerii şi, nu de puţine ori, chiar şoferul mai schimbă o vorbă cu trecătorii; apoi, mormanul de fiare vechi se pune în mişcare, greoi, către următoarea destinaţie. Evit autobuzul… mirosurile din interior sunt aproape de nesuportat. Alternativa ar fi ricşa (cu varianta ei mai sofisticată, auto-ricşa). Ricşa e o bicicletă ce cară după sine un soi de ataş unde se pot instala de la doi până la patru-cinci pasageri. Este primul mijloc de transport pe care îl încerc în India. Senzaţia e una stranie.

Astăzi există o nouă artă bazată pe tehnologia avansată a secolului în care trăim, a cărei cea mai clară expresie o găsim în folosirea pretutindeni şi oricând a ordinatorului şi mai ales a telefoanelor mobile. Arta pentru “high-tech” este arta care ne înconjoară pe toţi în prezent, este aspectul obiectelor utilitare, pentru care consumatorul a devenit din ce în ce mai pretenţios.

Am primit o invitaţie la vernisajul expoziţiei de pictură a doctorului Marcel Pincu, găzduită de Casa de Cultură din localitatea Nesher. Expoziţia este intitulată “Lumea fermecată a oamenilor” şi titlul se justifică cu mare parte din exponate, dar nu lipsesc lucrările care surprind lumea obişnuită, cotidiană, aşa cum o ştim bine, cu părţile ei bune şi mai puţin bune…

Unii oameni nu suferă niciodată. E foarte grav. // E cerşetor pe cont propriu… // Nostalgia după un trecut care nu a existat niciodată…

În perioada 20-21 februarie 2013, Centrul de Studii Israeliene (CSIs) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în colaborare cu Ambasada Statului Israel în România organizează conferinţa inaugurală a Centrului: „Teme actuale în politica şi societatea israeliană”. Evenimentul se va desfăşura la sediul SNSPA…

Tu nu poţi face altceva // nu poţi atinge // fiinţa mea sferă de foc // rostogolită pe poteci nemaiumblate

Am crescut, m-am schimbat, // M-am ridicat în picioare. // Sunt om acum. // Aștept confruntările următoare.

“Îi cunosc personal pe toţi cinci. Toţi au avut legături cu Europa Liberă. Cu unii am şi lucrat. Trei dintre ei, foşti deţinuţi politici sau urmaşi ai vechii boierimi, aveau motive să nu fie de partea Securităţii. Pentru serviciile lor au fost remuneraţi şi au avut privilegiul de a călători în Vest”.