Month: January 2018

Uncategorized

De ce nu l-am intervievat pe Arthur Koestler

Numai cei de vârsta mea mai știu ce a însemnat Arthur Koestler pentru generația noastră. Am întâlnit pentru prima oară numele lui în 1968 la o bază militară israeliană ”de undeva din sud”, pe coperta unei cărți pe care o citea un soldat. Cartea se numea ”Le Zero et l’Infini” (Întuneric la amiază). ”E bună?” am întrebat. ”Foarte”, veni răspunsul. ..

Uncategorized

Creanga Shiraz

La ceas reavăn de zori de ziuă Glasul, cu timbrul său grav și sonor, mi-a străpătruns iarăși somnul, rostind: ”Definiție definitivă a crengii shiraz”. M-am trezit și am așternut aceste cuvinte pe hârtie. Din ilogica propoziție m-a frapat inițial ultimul cuvânt, căruia i-am receptat perfect grafia…

Uncategorized

România: Un guvern de genul neutru

România ridică la granițele ei administrative propria Cortină de fier cam ponosită de repetate furturi de fier și materiale refolosibile. Comisia Europeană i-a avertizat pe români să nu se mai joace cu justiția. Este o declarație comună a greilor comisiei, Jean Claude Juncker și Frans Timmermans. Aceștia afirmă că evoluția discuțiilor pe marginea schimbărilor din justiție îi pune pe gânduri…

Uncategorized

Adio fanatism și pe curînd!

Nu e bine. Orice s-ar spune, se întîmplă prea multe lucruri deodată și toate împing în aceeași direcție: răsturnarea lumii așa cum o mai cunoaștem încă. Sau, poate, asistăm la efortul onest prin care cei mai luminați dintre noi încearcă să ajute victimele cruzimii și răutății umane. Din păcate, am trecut de această bănuială inocentă…

Uncategorized

Confortul lui Iohannis și calitățile Vioricăi Dăncilă

Președintele Klaus Iohannis s-a justificat în scurta declarație de acceptare a Vioricăi Dăncilă ca prim-ministră desemnată, că nu a avut altă soluție, fiindcă decizia lui trebuie să fie conformă cu Legea Fundamentală și cu hotărârile Curții Constituționale. „Argumentul cel mai puternic este aritmetica parlamentară”, a spus Iohannis, adăugând că PSD dispune de majoritatea necesară formării noului guvern…

Uncategorized

Srul (sau un alt Tevie)

Nu se mai știe când și nici unde s-a născut. Dar cred că s-a născut în jurul anului 1895. Îl chema Israel, toți îi spuneau Srul, iar soția lui, Sara era născută la Odessa. Între ei vorbeau idiș, dar se certau în ucraineană, deci cred că și el era originar din Ucraina. Sau Polonia. Sau Basarabia. Sau cine mai știe, pentru că granițele din acea regiune erau atunci cum nu se poate mai elastice…

Uncategorized

Anecdote adevărate

Cartea “Şarpele şi cupa” a avut o presă bună, era inspirată din viaţa şi munca unui tânăr medic şi de acea titlul ei sugera cunoscutul simbol al medicinii. Imi amintesc că un tovarăş cu muncă de răspundere m-a luat de-o parte şi mi-a spus: “E foarte clar că titlul cărţi e cu cheie, adică cu schepsis. Se înţelege că şarpele e duşmanul de clasă… Dar cupa? Ce ai vrut să spui cu cupa?”…

Uncategorized

Am văzut ţigani fericiţi

În vagonul restaurant pe ruta internaţională Chişinău-Kiev toate locurile sunt ocupate. Drumul e lung, timpul nu contează, meniul e standard, muştarul iute…

Ospătarul priveşte plictisit la muştele de pe geamuri sau se strecoară clătindu-se printre mesele ocupate de două categorii de clienţi. O parte sunt localnici, îi recunoşti după hainele cenuşii, după feţele obosite, după sandviciurile aduse de acasă în hârtie de ziar…

Uncategorized

Autonomia și spânzurătoarea: ce câștigă România?

De multă vreme, în comunicarea politică din România nu s-au mai folosit figuri de stil care sugerează suprimarea unei comunități sau a unei persoane. Premierul Mihai Tudose, îmboldit fiind să-și spună punctul de vedere cu privire la recenta Rezoluție a celor trei formațiuni maghiare despre păstrarea obiectivului autonomiei, a reacționat neașteptat: „nu poate fi vorba despre o autonomie a Ținutului Secuiesc” a precizat premierul român, adăugând că „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag”

Uncategorized

Cristi Danileţ: „Degeaba schimbăm legile, dacă oamenii sunt la fel – răi, corupți, incompetenți”

Justiția moldoveană a beneficiat de o asistență financiară considerabilă din partea UE pentru a se reforma și pentru a deveni mai accesibilă și mai corectă în raport cu cetățenii. Modernizarea acestui domeniu întârzie însă. Pentru ca Republica Moldova să aibă o justiție independentă și corectă, este nevoie de curățirea propriului sistem, crede judecătorul român Cristi Danileț…

Uncategorized

Charlie Hebdo și dușmanii din interior ai societății deschise

În urmă cu exact trei ani, pe 7 ianuarie 2015, avea loc masacrul de la Charlie Hebdo. În loc de empatie cu victimele de la Charlie Hebdo, mulți s-au discalificat atunci moral, inclusiv docți comentatori de la noi, criticând morții și făcându-se complicii unei abominable crime împotriva spiritului pe care ei pretind că îl reprezintă. În toată magma de mizerii morale și ignoranță agresivă recitate prin mass media în România după tragedia de la Charlie Hebdo, am citit stupefiat și mâhnit texte în care se cerea public instaurarea cenzurii și încredințarea ei unor „specialiști”…

Uncategorized

Strict confidenţial

Menaşe m-a chemat în apartamentul lui, a închis uşa, a răsucit cheia în broască şi mi-a spus cu voce gravă: Rozica o să lipsească vreo două ore, s-a dus la coafor. Băiatul e şi el plecat, la un film. Şi te-am chemat special pe tine pentru că vreau să discutăm o problemă gravă, strict confidenţială…
M-am încruntat ca orice om serios şi am întrebat despre ce e vorba.

Uncategorized

Apă de ploaie

Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrenţuiţi atârnând pe firele de telegraf, mă indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiţii, îl apucă o tristeţe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziţia e totală, să te mai miri că unii scriu versuri, că alţii vor să se sinucidă sau iau o poziţie somnolentă în parlament…

Uncategorized

Medicină militară

Vreau să vă povestesc o întâmplare care este strict autentică, aşa că personal nu am nici un merit şi nici o vină dacă cumva aţi mai auzit-o sau dacă vi se pare cumva exagerată. Cu ceva timp în urmă, mi s-a adresat un domn mai în vârstă…

Back To Top