Nu e prima oară că oamenii care nu fac politică și dau majoritatea unei societăți ridică din umeri și spun scurt dar îngrijorați: nu mai înțeleg nimic! Probabil, multă lume își mai aduce aminte că a spus același lucru în 1989 și, apoi, în 1991 – anii în care vechiul regim comunist a căzut într-o aglomerare copleșitoare și nemaivăzută de evenimente. Tot ce părea de neconceput pînă atunci s-a petrecut de-a valma, în cîteva ore sau zile. Un val uriaș de informații, zvonuri și păreri a năvălit, atunci, din toate direcțiile asupra unui public buimăcit.
Trăim, azi, un moment asemănător. Știrile și schimbările se succed cu o viteză aproape ridicolă. În fiecare zi, un torent de informații curge spre un public dezorientat care e, mai degrabă, victimă decît beneficiar. Aproape oricine încearcă să se lămurească asupra mersului lucrurilor va fi izbit și respins de un zid de teorii, interpretări și analize care acoperă orice pagină de ziar, de net sau ecran TV.
Lucrurile erau în mișcare încă de acum cîțiva ani. Lumea a înregistrat măcar un lucru clar: ceva grav se întîmplă în Orientul Mijlociu. Apoi, după un an sau doi, totul a accelerat și a devenit de neînțeles. Recapitulînd, în doar cîteva săptămîni:
• Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, la capătul unui referendum,
• la Nisa, în Franța, 85 de oameni sînt omorîți cu un camion condus de un terorist,
• Ministrul de Interne e huiduit de mulțime la comemorarea victimelor,
• tot în Franța, sondajele spun că partidul radical condus de Marine Le Pen e pe prima poziție,
• în Turcia o lovitură de stat militară eșuează și e urmată de o contra-lovitură condusă de Președintele Erdogan care duce la arestarea sau demiterea a aporape 50’000 de persoane,
• Donald Trump cîștigă la pas competiția pentru candidatura la Președinția Statelor Unite și dă peste cap un cor uriaș de contestații,
• tot în Statele Unite, tensiunile între populația de culoare și poliție ating un nivel critic și opt polițiști sînt uciși ca răzbunare la moartea a trei persoane de culoare împușcate de poliție,
• Comitetul Internațional Olimpic e pe punctul de a exclude Rusia de la apropiatele Jocuri Olimpice de la Rio, după ce descoperă o fraudă uriașă condusă de statul rus, care participă la programe de dopaj sistematic,
• China se fixează în Pacificul de Sud și anunță că va construi instalații militare în ciuda protestelor statelor din jur.
Și dacă ar fi numai atît. Filmul se derulează atît de rapid și derutant încît evenimente majore recente, de pildă mult contestatul acord americano-iranian, sînt, pur și simplu, uitate sau puse în planul doi. Acțiunea militară camuflată prin care Rusia a anexat Crimeeea e un alt exemplu.
Pentru fiecare din aceste evenimente s-a scris, în fiecare zi, o bibliotecă. Și în fiecare zi, omul obișnuit, destinatarul presupus al acestei literaturi, s-a trezit cu aceeași uimire îngrijorată și cu aceeași întrebare pe buze: ce naiba se întîmplă?
Adevărul e că nimeni nu știe. Mai clar: nimeni nu poate ști, dar poate, în schimb, emite păreri și observații. Ceea ce nu înseamnă că publicul larg e condamnat la neștiință. Mai degrabă, publicul larg e ademenit într-o direcție sau alta, tocmai pentru că percepția și concluziile societății sînt importante și fac parte din joc. În fața acestei presiuni extreme, publicul are totuși cîteva căi de ieșire. Prima și cea mai importantă e bunul simț. Nu e o cale ușoară, pentru că bunul simț nu e o atitudine la îndemîna oricui. Bunul simț cere un efort cu totul special, o detașare de impulsurile imediate și o capacitate de a pune în balanță experiența trecută, inclusiv erorile celui ce încearcă să se dumirească. Există, totuși, cîteva puncte fixe în iureșul care împinge o lume întreagă spre derută. Cine vrea să rămînă cu picioarele pe pămînt și să nu se lase purtat de suflul evenimentleor, trebuie să pornească, pur și simplu, cu începutul. Asta înseamnă să știe că nu asistă la lucruri imposibile sau nemaivăzute. Așadar:
1) valul de evenimente și răsturnări al ultimelor luni nu e o premieră. Ultima mare răsturnare de acest s-a petrecut în anii 1989/91, a provocat aceeași confuzie și a părut la fel de aberant.
2) asta a însemnat, atunci, și înseamnă, acum, că lumea se reașează pe un contur nou, bun sau rău, dar cerut de o sumedenie de alte lucruri: crize nerezolvate și, din această pricină, mult agravate sau apariția unor puteri active și declinul unor puteri mult obosite.
3) nu există politică, istorie și societăți raționale sau sută la sută raționale. Oamenii nu s-au schimbat și participă la facerea și desfacerea lumii, mînați de pasiuni și convingeri extreme și greu sau imposibil de contracarat.
4) ceva nu merge. Mai precis, ceva nu mai merge în sînul lumii care a dat cursul istoriei în ultimii 50 de ani și al civilizației care a dat valorile societăților moderne în ultimii 200 de ani. În ambele cazuri, e vorba de forme de declin ale Occidentului.
5) nesiguranța fiecărei zile e dată de asaltul forțelor care știu, simt sau înțeleg că Occidentul e slăbit sau e incapabil să riposteze.
6) nicio formă de organizare politică sau națională nu e lipsită de recurs. Nici un stat și nici o organizație nu se pot considera de neatins și de neschimbat. Patriotismul este, adesea, o virtute care își înșeală purtătorii, așa cum cineva se poate lăsa înșelat de o prognoză meteo care anunță vreme stabilă pe veci. Prin urmare, o societate sau un stat pot fi schimbate dinăuntru sau din afară, iar o organizație își poate pierde rapid importanța.
7) valorile sacre imprimate într-o societate de religie, tradiție sau izbînda educației nu sînt garantate și neschimbătoare. Ele pot fi înlăturate sau puse pe fugă de mari curente de idei care nu trebuie să fie neapărat sprijinite de majorități ci doar impuse de voința fără egal a unei minorități. Prin urmare, nu tot ce e neconvenabil, adevărat sau în aparență convenabil și adevărat e dat și asigurat. Ce nu ne place sau nu ne convine se poate întîmpla, în timp, după o regulă pe care nu o putem întotdeauna influența.
În cele din urmă, toate aceste puncte spun un singur lucru: istoria e în mișcare. Nu pentru că, pînă acum, ar fi dormit ci pentru că, în anumite momente, mișcările din mașinărie devin vizibile și ating direct pe oricine. S-ar zice că, odată dumirit, omul de rînd nu mai are altceva de făcut decît să se dea la o parte și să asiste pasiv la mersul fericit sau nefericit al istoriei. Nu e așa, pentru că mersul istoriei e dat de suma acțiunilor și contracțiunilor umane. Orice gest și cuvînt contează. Adevărat, nu ca la un seminar impecabil organizat ci, mai degrabă, ca pe stadion sau într-o arenă plină de zgomot în care mulțimea acoperă glasurile individuale. Dar mulțimile și pasiunile trec. Uneori repede, de cele mai multe ori după ce confiscă o epocă și o duc la faliment. Asta nu avem cum să știm. Important, în aceste condiții, e să ne păstrăm mintea limpede. sau, cît de cît limpede.
Așadar, valul de informații și evenimente care se năpustesc în fiecare zi asupra noastră nu trebuie declarat mai important decît e. În fond, omul de rînd are tot dreptul să declare larma informațională parte a confuziei și nu cale de ieșit la liman. Atîția oameni care se simt dezarmați pentru că nu mai pot înțelege nimic, ar trebui să înțeleagă că, de fapt, nu sînt datori să înțeleagă fiecare detaliu și fiecare secundă. E mult mai important să priceapă ce se întîmplă în mare. Adică să ignore detaliile și să rămînă cu ochii pe principiile mari. Așa vor înțelege puțin și vor pricepe mult.
Traian Ungureanu, 22 iulie 2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.