Boris Israelovici Gazpapier, preşedintele comitetului de bloc, ne explică:
– Un om bine educat, adică un cetăţean cu un minimum de bun simţ, ştie foarte bine că dacă organizează o seară distractivă în apartamentul lui, asta îi va deranja pe vecinii de dedesubt să doarmă. Este un gest elementar de a suna la uşa respectivilor cu două, trei zile înainte de eveniment şi de a-i invita frumos să participe la petrecere.
– Foarte bine, intervine domnul Ghezuntertoit, numai că muzica la tonuri înalte, chiotele şi râsetele se propagă multidimensional şi sferic. Încât, cu toată bunăvoinţa, şi vecinul de sus va avea o noapte albă.
– Dar ce-aţi crezut? zâmbeşte Boris. Că n-am ştiut? Am ştiut de la început că o să ridicaţi problema. Eu personal, imediat după ce îl poftesc pe vecinul de jos, fac acelaşi lucru şi cu vecinul de sus. Habar nu aveţi cu câtă satisfacţie este primită invitaţia mea, mai ales de doamna…
Am intrat în joc, aproape fără să vreau:
– Şi ce faci cu vecinul din dreapta? El are practic un perete comun cu dumneata. Salonul lui şi salonul dumitale sunt despărţite de o palmă de beton. Pe el nu-l deranjează muzica, bancurile, câte unul care se îmbată şi face scandal?
– Ba bine că nu! acceptă Boris Israelovici. Nici nu m-am gândit să petrec fără vecinul din dreapta. După ce îi poftesc pe cel de jos şi pe cel de sus, îl rog pe vecinul din dreapta să-mi facă onoarea în ziua cutare, la ora cutare. Iar dânsul se simte onorat şi vine…
Mi-am permis să intervin din nou:
– Probabil ştii că apartamentul matale are un perete comun cu bucătăria vecinului din stânga. Nu vreau să intru în detalii arhitectonice, dar…
– Nici nu e nevoie, răspunde Boris. Dacă vrei să ştii, imediat după ce îl invit pe vecinul din dreapta, mă prezint la vecinul din stânga…Şi pentru ca să nu se nască interpretări pe bază de discriminare îl invit şi pe vecinul care stă pe diagonală cu toate că nu am nimic comun cu el, adică nici un perete.
– De sus, de jos, din dreapta, din stânga…, înregistrează delicat domnul Ghezuntertoit. Nu vreau deloc să fiu ironic, dar cum tot salonul dumitale are trei metri pe şase, se pune problema unde mai intră şi ceilalţi musafiri după ce au venit cei cinci vecini cu soţiile?!
S-a lăsat un moment de tăcere penibilă.
– Cu alte cuvinte, unde naiba mai intră şi alţii dacă vecinii se aşează pe toate scaunele? M-am gândit şi la asta. Nici nu-i mai invit pe alţii. Doar se spune că un vecin bun e mai aproape decât o rudă sau un amic. Ca să nu mai pomenesc de faptul că nici un locatar n-ar îndrăzni să vină la mine, care sunt preşedintele comitetului de bloc, fără să plătească taxa pe luna respectivă. Pe când o rudă sau un amic…