Una din tacticile de succes prin care istoria vine în întâmpinarea sensibilităţilor identitare ale publicului consumator este prezentarea naţiunii şi a trecutului său ca rezultatul unor acumulări de experienţe proprii, sub auspiciile, asumate sau nu, ale Volksgeist-ului herderian, iar influenţele venite dinspre entităţile similare din proximitate sau procesele integraţioniste au un efect neglijabil sau, mai grav, unul distructiv…
Şi deodată Olga îngheţă de surpriză. Îşi duse mâna la cap şi i se puse un nod în gât. Nu mai avea căciula. Se uită în jur, o căută pe jos, nimic, dispăruse. În schimb, bărbatul din faţă avea pe cap exact căciula ei rusească. Probabil i-o luase când aţipise. O trecură transpiraţiile, de data asta de necaz şi de frică. Se uită la el fix. O namilă de om. Să-i ceară căciula înapoi? Să provoace un scandal acolo?
Ce naşte din pisică mănâncă şi cârnaţi… / Şi întrebările trebuie să probeze inteligenţa… Întrebarea e cum? / E o problemă prea simplă că să-mi bat capul cu ea.
Împărtăşesc mai jos câteva reflexii asupra felului cum suntem făcuţi să funcţionăm. Nu aştern aceste gânduri pe baza unei bibliografii şi din această cauză sunt conştient de riscul de a emite ipoteze greşite. Dar fac menţiunea aceasta de la început. De ce mai scriu totuşi? În speranţa că alţi cititori vor veni cu completări cu opinii, poate mai bine fundamentate. Textul meu este o simplă machetă de atelier…
Pictorul Zvi Tadmor ne-a părăsit discret, aşa cum a trăit… Dar numeroase sint operele sale de artă risipite prin muzeele şi galeriile din ţară şi altele, multe, ajunse peste hotare, la Paris, Londra, Amsterdam, Monaco, Berkeley…
Competenţa unui cadru tehnic se vede (dar se şi formează) cel mai bine în munca de pe un şantier. Fie că-i vorba de constructorii propriu zişi, fie că e vorba de diriginţi, proiectanţi şi chiar cadrele care urmează să exploateze obiectivele în construcţie, toţi au de învăţat câte ceva.
„Doamnă, mama-i bolnavă. // A răcit, are febră. // Tata e-n Spania la cules de banane.”
Ajuns acasă, mă întristează teribil ideea că, oricât de educat ai fi, devii, în anumite situaţii, un om eminamente dez-intelectualizat (sper să nu vă deranjeze prea tare termenul), capabil de compromisuri cel puţin jenante, doar pentru a rezolva o problemă care, în orice societate normală, ar fi ţinut de firescul relaţiei dintre individ şi stat. Sunt absolut convins că, dacă cineva mi-ar fi cerut mită pentru a obţine viza, aş fi oferit-o fără ezitare. E, aşadar, pentru mine, o victorie ce echivalează cu o înfrângere morală. Mă gândesc şi la România: un stat omniprezent, discreţionar, găseşte oricând forme perfide de a înfrânge rezistenţa individuală. Singura soluţie ar fi statul minimal, izolarea acestui colos birocratic şi limitarea interacţiunii dintre el şi individ. Îmi aduc aminte şi de frecventele discuţii cu indienii despre stat. Le înţeleg acum, şi nu doar la nivel teoretic (ca până acum!) zbaterea continuă, aproape cotidiană, pentru a-şi proteja afacerile şi interesele.
“Aceasta arată entuziasmul şi pasiunea”, a declarat Fred Sainz, un purtator de cuvant al campaniei lansate în Washington, DC.
Cele 16 grade Celsius plus revendica drepturile primaverii . Am de ales deumul dintre Parcul Subarini si Muzeul Satului alaturi de Zdreanta al meu, tovaras suparat si el pe iarna instalata ca un musafir nedorit.
Optical illusion danse
Dorina Mihaila se autoprezinta si promite sa devina un colaborator al rubricii noastre si sa ne trimita retete si momente din activitatea sa de bucatar, dar si cu o carte de bucate.
Dancing Airplane
Ivan Groznîi reprezintă un caz aproape unic sub raport istoriografic, spre deosebire de majoritatea subiectelor de istorie rusă, aici nu regăsim expresii ale cunoscutei antiteze Rusia-Europa. Seria de episoade violente, descrise cu scrupulul detaliului în cronistica rusă, poloneză sau germană, care marchează cele cinci decenii ale domniei sale…
Cunoaşterea unei limbi străine nu este o simplă dublare a numărului de cuvinte cunoscute! Există o plusvaloare imensă pentru complexitatea gândirii şi pentru înţelegerea creativă a unor noţiuni, în fondul lor. De aceea este important pentru copii să-şi însuşească cel puţin o limbă străină, fapt ce îi va plasa, aproape automat, într-o pătură socială de intelectuali de clasă superioară.
Entuziasmul e ca margarina: se topeşte… / Soţia mă tratează ca pe un Dumnezeu. Ea uită de existenţa mea, în afară de cazurile când are nevoie de mine (umor francez)…
Semenii de la etajele inferioare dorm. // Somn inocent. // Somnul e legea şi măsura laşităţii lor…
Se nasc cărţile cu noi, trăiesc cu noi, dar nu mor niciodată.
Citim şi recitim aceleaşi pagini şi ele ne sunt altfel pentru că nici noi nu mai suntem ceea ce am fost.
Sosirea primaverii ne incearca de fiecare data senzatia de intinerire.
Avem acum prilejul să participăm la un eveniment deosebit în lumea artelor plastice, mai ales că pictoriţa Liana Saxone-Horodi este bine cunoscută ca o reprezentantă de frunte a celor originari din România. Ne referim, bineînţeles la expoziţia deschisă la galeria centrală din satul artiştilor de la Ein Hod…
Păstor rămas fără oi fluier rătăcit în mizeria de pe Lipscani,
Trubadur înveşmântat în Renaştere caut clepsidra care-mi culege timpul
Din rămăşiţe rostuite după voia lor.
Apropierile culinare interculturale ne sprijina sa ne cunoastem bine si masa in acceptiunea ei straveche ar insemna pace, bucurie si multa dragoste. In jurul mesei cu bucate alese si un pahar de vin viata nu mai e nevoie de niciun alt comentariu.
Într-un fel, Cambogia va rămâne pentru mine legată de povestea lui Sok supravieţuitorul, prizonier şi martor al unei lumi care zeci de ani a fost sfâşiată în lupte de gherilă, tragedii şi cruzime, crime în masă, lagăre de reeducare, de muncă, sau de exterminare.
În autobuz vizualizez harta lumii. Văd oraşul de provincie în care m-am născut şi am trăit nouăsprezece ani (undeva în sudul ţării), văd oraşul unde mi-am petrecut încă unsprezece ani (undeva în Transilvania) şi apoi mă întreb cum de pot considera acasă un spaţiu care aparţine unui alt continent, unei alte lumi. În mod normal, aşa ceva nu poate fi înţeles şi nici explicat credibil.. Cu toate astea, senzaţia e vie, clară, de netăgăduit…
Din considerente de securitate şi strategice, Israelul şi Turcia au decis să rezolve conflictul care durează de aproape trei ani şi să reia colaborarea. “Împăcarea” a avut loc în urma demersurilor SUA şi implicării preşedintelui Obama…
Cum analizează noua generaţia de ziarişti societatea cehă? Aş propune spre analiză un text relevant şi contextului actual. M-aş opri, de exemplu, la articolul lui Petr Schnur din 16 nov. 2009 cu titlul “Stînga şi Europa”…
UE şi ai FMI au decis acum două zile că cea mai bună metodă de redresare economică în cazuil Ciprului este finanţarea deficitului extern prin confiscarea unor cote părţi din depozitele bancare gestionate de bancile cu capital autohton sau străin din Cipru.
Multe sunt căile Domnului, dar nu puţine sunt şi modalităţile de exprimare ale creatorilor pământeni; mă refer la artiştii plastici care abordează stiluri şi modalităţi fără număr. De la pictura figurativă clasică, la expresionismul abstract,…
Plouă torenţial. E însă prea târziu să contramandăm maşina care ne va duce în junglă pentru a prinde apusul soarelui pe colinele care înconjoară templele din Angkor. Soarele dispăruse de mult după perdele tropicale de apă care acopereau câmpurile de orez…
De ce a durat totuşi atât de mult, dat fiind că termenul tradiţional acordat primului ministru al ţării în vederea alcătuirii unui guvern a fost – şi ar fi trebuit să fie – şi acum 30 de zile, dar a fost nevoie ca preşedintele Statului, Shimon Peres, să acorde o prelungire de încă 15?…
Amintim că Ministerul Educaţiei a anunţat recent că enciclopedia „Viaţa sexuală” a fost donată de o asociaţie din România, iar aceasta se dă cu împrumut elevilor din clasele liceale şi nu copiilor sub 16 ani.
Două materii s-au lipit de mine ca scaiul: literatura clasică şi matematica. Literatura, pentru că bibliotecile ofereau căldură şi linişte, puţinul confort de care mă puteam bucura în contrast cu frigul şi întunericul din beciul în care locuiam. Matematica, pentru că era un instrument util “activităţilor” mele de procurare a hranei.
Romania si Bulgaria raman in continuare Cenusareasa Europei, desi acestea ar trebui sa stea la aceeasi masa.
După ce ai dăruit tot, viaţa renaşte… precum un mister, // Primeşti lumina chiar aici, foarte jos. // Chiar şi din noroi ies la iveală Ideile-Copii, mai emoţionante…
Filmul românesc “poziţia copilului” a obţinut două premii la Festivalul de la Berlin Deşi ar fi meritat pentru excepţionala sa performanţă, Luminiţei Gheorghiu nu i s-a decernat premiul pentru interpretare.
Trecem politicos, neutri,
Parcă ne-am teme unul de celălalt.
Câinii, nu.
Este adevărat: criza din 2008 s-a datorat şi băncilor care au acordat împrumuturi nejustificate, şi unor produse financiare opace, şi speculaţiei nesăbuite la diferite nivele. Toate acestea s-au mai întâmplat, dar n-au dus la o criză, deoarece sunt doar o parte relativ minoră din cauze. Cauzele majore se află în realitate altundeva…
O reteta vegetariana, dar si posibil acompaniament la friptura.
Există atâtea proverbe înţelepte. Cum dracu nu le aplică nimeni? // Bârfa trebuie întărită cu dovezi palpabile (Andrei Bacalu) // “Nu numai că nu-mi lipseşte o doagă, dar eu am una în plus”.
Hârtia are un mare viitor!
“Casa Bianca”, Marisa Sannia, 1968
Ceea ce numim într-un fel simplist pomană nu ţine de religie. De milenii cinstirea celui plecat dintre noi cu bucate şi un pahar de vin constituie o tradiţie, un timp de readucere între noi amintirea celor dragi.
Da, chiar, pentru ce plătim impozite statului, şi încă destul de mult? Un prim răspuns ar fi că le plătim pentru că suntem obligaţi, deoarece în caz contrar ne paşte executarea silită, poprirea, pe scurt pedeapsa severă a legii, ajutată de mâna puternică a poliţiei. În mod normal, când plătim ceva cuiva, o facem în schimbul unei mărfi sau a unui serviciu
Prin primăvara lui 1978, era frumos şi cald afară, mă plimbam cu un bun amic de facultate prin zona străzilor Pictor Verona-Pitar Moş. Vorbim de una, de alta. Brusc, mă întreabă: „Sorine, în ce ţară vrei să emigrezi?”. Eu, ţin minte, am rămas – cum se spune – interzis: niciodată anterior nu vorbisem despre aşa ceva.
Departe de sunet, plecat din cuvânt / Alerg uitarea printre pleoape, / Picături de bucurie sfântă, alunecare în abis a distanţei…
Chiar în ediţia trecută a acestei publicaţii, unul din comentatorii care au ceva de spus şi… ştiu ce spun, îmi reproşa într-un ecou în replică faptul că nu reuşisem să demonstrez decât „influenţa lui Ion Coja pe internet, dar nu şi influenţa efectivă asupra tineretului din România”.
Rezultatele ultimelor cercetări legate de Holocaust au arătat că numărul lagărelor şi ghetourilor organizate de Germania nazistă în toată Europa, inclusiv teritoriul german, a fost de peste 40.000, comparativ cu cifra avansată de 7000 la terminarea războiului
Adriana Moscicki se enumera ca o poeta autentica si asteptam ca numele ei sa devina o permanenta in publicatia noastra.
Sunt momente când aş fi preferat să fi fost mută!
Există viaţă şi fără tine / există cântece pe care / nu le caut dar ele-ntotdeauna / mă găsesc nechemate…
există poveşti în care
tu nu-ţi afli locul
Nenea Sergiu şi-a făcut timp cu chiu cu vai să meargă la frizer, în cartierul lui din Stockholm, Fridhemsplan, cu cele mai multe frizerii pe hectarul pătrat. La fel ca şi doamna Rozmari, i-ar place să fie dichisit. Dar la cei cincizeci plus ai lui se duce cu fereală la frizer. La 30-50 euro o tunsoare, se teme să n-ajungă la sapă de lemn.
Am locuit în corturile Crucii Roşii aproape o lună din cauza aglomerării liniilor de cale ferată Rostov-Baku. Dinspre Rostov veneau trenuri pline cu utilaje, echipamente şi specialişti germani, prizonieri ai ruşilor, iar spre Rostov circulau trenuri cu echipament militar şi unităţi de luptă, şi anume tocmai pe traseul de care noi aveam nevoie să ne întoarcem la Chişinău!
E, uneori, amuzant să te trezeşti dimineaţa în nordul oraşului, înconjurat de străzi inundate, oameni care dorm în mijlocul drumului şi copii care se joacă goi prin gunoaie, iar mai apoi să mergi spre seară în sud, unde vei fi înconjurat de tineri strălucitori. De câteva ori, în traficul infernal din Delhi, cu vaci, cai, elefanţi, ricşe, motociclete, autobuze şi maşini, împărţind aceeaşi şosea plină de gropi, am văzut câteva Ferrari. Şoferii, mai de fiecare dată tineri cu imenşi ochelari de soare, îşi conduceau bolizii cu o viteză medie de 25-30 de km pe oră. Şi asta e o parte a Indiei. Statistic vorbind, e o Indie marginală. Alte lucruri sunt cu mult mai vizibile aici.
Florinel Enache, soldatul român triplu amputat ca urmare a exploziei unei mine în Afghanistan, primeşte vizita preşedintelui Barack Obama….
Ţi-ai pierdut răbdarea? Rişti să n-o mai găseşti. / Ţi-ai pierdut răbdarea? Rişti să n-o mai găseşti. / S-a clasat primul într-un concurs de împrejurări. / La un pahar de vin îl tragem de curea şi pe Dumnezeu…
Este acceptabil să faci un drum dus şi întors, dacă urmezi calea unui vis viu, chiar dacă este un vis înşelător, dintre acelea cu care ne hrănim cu toţii. Eu mă gândesc mai ales, cu adâncă durere în suflet, la ultimele drumuri făcute, fără nici o şansa de întoarcere, pentru acei oameni care mor nevinovaţi, în războaie, în camerele de gazare, de foame, de frig, de ura altor, era să zic “oameni”, dar mai bine, va las pe voi să le daţi un nume mai potrivit…
Am aproape 55 // şi nu ştiu ce vreau să fiu. // Dar ştiu ce vreau să nu fiu!
Pe 2 martie 1989 Liviu Cornel Babeş, electrician şi pictor amator, îşi dădea foc pe pârtia de schi Bradu de la Poiana Braşov. Purta un mesaj simplu dar cutremurător – Stop Mörder! Braşov = Auschwitz! În acelaşi an, România ar fi avut şansa să treacă printr-o revoluţie…
Soarele va răsări înaintea sfârşitului. // Chiciurile se vor topi. // Se vor prelinge zâmbind, // Lacrimi calde pe obrazul de lumină al zilei.
Ce paradis sans limites / Acel paradis fără de margini
O poză alb-negru. O femeie tânără, cu mâinile în poală, aşezată cuminte pe o piatră de râu. Poartă o cămaşă lungă, brodată de mâinile mamei sau ale bunicii, cu flori poate sângerii şi galbene pe platcă.
Levantul încărunţit de solitudine firavă,
Loc de cântec, înmiresmat de tămâia nervurilor fine,
De la început, pictoriţă doreşte să precizeze că nu are pregătire formală în domeniu şi a învăţat meşteşugul în circa un an de zile în cadrul unor cursuri predate de specialişti. Se dovedeşte încă o dată că ceea ce contează este rezultatul. Şi rezultatul este că tablourile Marlenei sunt puţin altfel decât cele ale majorităţii neprofesioniştilor, ea incercandu-şi pensulele mai puţin în pictură figurativă clasică…
Exasperantă este această cutumă indiană de a nu respecta niciodată orele stabilite de comun acord. Şedinţele la Universitate au ceva din blazarea, rutina şi plictiseala oricăror astfel de întâlniri, la care se adaugă obiceiul de a întârzia şi incredibilul talent al profesorilor indieni de a vorbi ore în şir, fără a spune nimic concret, fără a lua vreo decizie. După primele două-trei ore, le ascult doar vocile, şiruri întregi de cuvinte englezeşti care încetează dintr-o dată să aibă vreun sens. Am evitat cât de mult am putut aceste şedinţe. La început a fost uşor: adresa mea de mail nu se afla, încă, în baza de date a Departamentului şi mă foloseam de faptul că nu fusesem informat oficial. După o vreme, inevitabilul s-a produs: adresa mea electronică a ajuns în baza de date şi nicio scuză nu îmi mai e de folos. Cel puţin pentru moment.
Astăzi, duminică 3 martie, a fost zi de referendum. Erau supuse votului cetăţenilor trei subiecte independente: o modificare a Constituţiei care să ducă la limitarea remunerărilor persoanelor din conducerea firmelor cotate la bursă, altul – tot o modificare a Constituţiei, şi anume cu o prevedere pentru “a permite familiilor să reconcilieze viaţa de familie cu un serviciu remunerat”…
Serviciul datoriei a depăşit cu 12,2% (!) valoarea totală a exporturilor, ceea ce , din câte ştiu, nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria României. Din acest motiv, cred că ar fi deosebit de utilă o clasificare a competitivităţii exporturilor realizate la nivelul fiecărui judeţ şi a municipiului Bucureşti.
Magda s-a întors acasă contaminată de energia şi perpetua beţie a libertăţii, în care trăia Alma. Şi în mesajele lor îşi completau şi tălmăceau experienţele, fiecare cu firea de răzvrătită, dar altfel, unic: Magda, cu mai mult curaj, mai aproape de ea însăşi, iar Alma – cu mai multă apropiere de tot ce-i omenesc, de tot ce-i pasiune cuminţită şi contrariată, din cele petrecute cu prietena ei.
Am placerea sa va reproduc retete ale apropiatilor mei.
“Caruso” de Lucio Dalla, cântă Maria Cristina Crăciun (11 ani)
