Month: February 2011

Datele de observaţie indicã, pentru secolul XX, o creştere a temperaturii medii anuale de 0.3°C, la nivelul României. Creşterea temperaturii este mai pronunţatǎ în jumatatea esticǎ, unde, tendinţele seculare înregistrate ating şi 0.8°C, în timp ce, în regiunea intracarpaticã, încalzirea este în general mai redusă Analiza cantităţilor de precipitaţii înregistrate în secolul XX indicã o tendinţǎ de scadere a valorilor anuale, mai pronunţatǎ în centrul ţǎrii.

Parintele Iustin Parvu are 92 de ani. Este staretul manastirii Petru Voda de langa Piatra Neamt. Cunoscut ca unul din marii nostrii duhovnici. Pe bloguri, site-uri si intr-un apreciat “ziar”on-line circula o stire.

Pe “You tube” au fost postate doua filmulete video cu un grup de maicute cantandu-i la aniversara parintelui Iustin Parvu imnul”Sfanta tinerete legionara”.

Where were you in 1961? It was such a long time ago and many of you weren’t even born yet. But I was. And so were many others of us who answered the call to service with the US Peace Corps. Now, we are some of us grandparents, wanting to leave our own legacies to children and grandchildren. This life has given us reason to be proud.

Fiecare dintre cele patru partide politice veritabile (exclud dintre acestea UDMR-ul, grupul minorităţilor naţionale şi grupul celor care au trădat) din parlament reprezintă câte o grupare de interese personale şi câte un clan. Fiecare dintre aceste partide sunt conduse, la vedere, de către păpuşi. Fiecare dintre păpuşi are în spate cel puţin un stăpân şi un clan, de la cuvântul cărora nu se abat nici măcar cu o iotă.

In loc de Martisor un poem dedicat tuturor cititoarelor publicatiei noastre.

Cât de însetat trebuie să fii de putere ca să treci peste principiile şi normele de conduită ce ţi-au călăuzit paşii în viaţa politică şi în virtutea cărora te-ai identificat cu un partid politic. Cât de pătimaş trebuie să fii în urmărirea unui ţel, fie el şi cu o miză extremă, ca să te abaţi de la traiectoria politică pe care te-ai înscris şi care ţi-a adus atâtea satisfacţii şi recompense.

Primăvara e după colţ. Mâine e Mărţişorul, ziua primei Babe din cele nouă (numărul cojoacelor lepădate de Baba Dochia) un răstimp capricios în care vremea blândă şi însorită poate fi degrabă alungată de viscol şi ger. Acum e momentul să ne alegem o „babă” …

Pana in 1989 ponderea industriei in PIB-ul Romaniei era de 49,1%. Acum ponderea industriei este de 25% din PIB.

Agricultura avea o pondere de 16% in 1989 si de 6,5% in 2007.

Constructiile aveau inainte de 1989 un varf de 9,6 (1970) iar in 2008 ponderea era de 12%.

Pe 28 februarie Suedia comemorează 25 ani de la asasinarea, în 1986, a proeminentului și controversatului om politic Olof Palme.

cocorii mei se duc spre sud

După mesajul poruncitor a lui Filat către ministrul Economiei şi Comerţului, democratul Valeriu Lazăr (comentat aici), acuzat de complicitate la procesul de majorare “ilegală” a tarifelor la convorbirile telefonice, operate de Moldtelecom, a apărut în vizor spicherul Parlamentului, Marian Lupu.

Alegerile parlamentare din 25 februarie din Irlanda au dus la măturarea de la putere a guvernului condus de partidul Fianna Fail (FF – pronunțat “Fiona Foil” – “Ostașii destinului” în limba irlandeză), responsabil în ochii electoratului de starea de faliment în care a fost adusă economia.

Incercare de adaptare a retetelor la cerintele dietetice ale lumii contemporane, dar si la timpul disponibil.

Viata unui om in cateva cuvinte incearca sa portretizeze categoria de urmat pentru generatiile mai tinere.

Rar mi-a fost sa constat atata marginire intelectuala precum in cazul celor care exulta in aceste zile spunand: “Vezi, pana si Michnik i-a zis lui Liiceanu ca este mensevic!” Ca si cum mensevismul ar fi pacatul suprem, un fel de patologie politica, numele unei maladii rusinoase ori al unui un virus misterios. Daca acesti oameni l-ar fi citit pe Kolakowski, daca ar fi deschis cartea lui Andre Liebich aparuta la Cluj in traducere romaneasca (“Spre un alt tarm”), ar fi stiut ca mensevicii au fost cei care s-au opus constant totalitarismului bolsevic. In fapt, in anii 20, mensevicii au fost cei care au forjat acest concept observand similitudinile socante dintre fascismul lui Mussolini si experimentul terorist-utopic din URSS.

Maestrul anticipaţiei româneşti, Ion Hobana, a plecat dintre noi la 80 de ani.

Dacă pentru fiecare mărţişor pui de-o parte o frântură de 15 minute într-o pereche de mâini dibace, calculul nu este steril de emoţia investiţiei în timp şi a resurselor. Am poposit alături de aceşti entuziaşti ai Mărţişorului privindu-le trupurile uşor încovoiate de frig deasupra măsuţelor cu mărţişoare, regăsindu-mi zâmbetul printre aburii de ceai fierbinte şi căldura , mângâind o bătrână rătăcită cu un braţ de şosete de lână, oferind prilejul unui dialog şi al unui bun-rămas, plecând acasă purtând în geantă un mănunchi de vise de primăvară…

urmele de paşi se topesc sub zidul
care înconjoară piatra de mormânt.

Într-o societate de hoți impostorul și impostoarea sunt întotdeauna eleganți. Ei sunt cei mai curați hoți, dar fură suficient ca să aibă resursele să strălucească. Dar frumusețea hoților e un balon de săpun. Stilul mafiotului este admirabil doar în fotografia, surprinderea fulgurantă a mafiotului. În realitate, în viața particulară, mafiotul pute.

În numărul 561 al Observatorului cultural, a apărut articolul „Un contramodel de abordare a Holocaustului“, consacrat ultimei mele cărţi: Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente, Bucureşti, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Obiectivul recenziei lui Liviu Rotman (L.R.) este discreditarea rolului istoric jucat de şef-rabinul Alexandru Şafran în timpul celui de-al doilea război mondial şi, în acelaşi timp, afectarea reputaţiei mele de istoric. Este vorba despre o voinţă tenace de denigrare, din partea cuiva care nu a produs nici un studiu privind perioada anilor 1940-1944 şi a cărui „muncă“ actuală constă în a suscita o polemică falsă pentru a face să se vorbească despre el. Îmi propun să răspund alegaţiilor lui Rotman.

Dacă, prin absurd, un extraterestru ar dori să afle ce se întâmplă pe planeta Pământ şi (tot prin absurd) ar avea la dispoziţie ca unic mijloc de informare canalele tv româneşti, mă tem că, oricâte bune intenţii ar avea, extraterestrul nostru n-ar înţelege mare lucru. România pare, la televizor cel puţin, o insulă cu locuitori autişti, dacă nu cumva o planetă în sine. Ştirile internaţionale sunt izolate undeva la finalul jurnalelor iar când un eveniment precum mişcările de stradă din Egipt sau Libia au o amploare ce nu poate fi ignorată nici măcar în ţara aceasta suficientă sieşi, abordările nu depăşesc nivelul Poianei lui Iocan. Nimic despre context, nimic despre implicaţii. Din când în când intervin în direct corespondenţii de la faţa locului. Cei mai mulţi dintre ei îşi povestesc propriile păţanii, ne dau detalii despre hotelurile prin care dorm, despre oamenii cu care vorbesc pe stradă şi care, aproape fără excepţie, sunt prezentaţi ca fiind… vocea poporului.

„ Iarna a trecut,/
Ploaia a-ncetat,/
Flori pe câmp s-au arătat şi/
A sosit vremea cântării./
În ţarină glas de turturea se aude…” (folclor)

În Studiul introductiv autorul enumeră, pe câteva pagini, principalele decrete-legi din perioada 1941-1943, care au transformat viaţa evreilor români într-un calvar fără speranţă. Ar fi fost însă de dorit amintirea sursei bibliografice care i-a înlesnit această sugestivă listare: Evreii din România între anii 1940-1944, vol. 1, Legislaţia antievreiască, coordonat ştiinţific de Sergiu Stanciu şi alcătuit de Lya Benjamin, Editura Hasefer, Bucureşti, 1993. De asemenea, antologia cuprinde 20 de documente care au fost editate cu mulţi ani în urmă de către istoricul Jean Ancel. Cu toate acestea, în volum sursa lor este cea de arhivă…

Ameţiţi de cuvinte,

Nu luăm în serios glumele care se numesc realitate.

nu contează cât de mult ne iubim

atâta timp cât peste tot pe unde trecem rămân

semne doveditoare că nu ne urâm.

<

Cu o participare neîntreruptă de 30 de ani, România se prezintă la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim (20-25 februarie 2011) cu o bogată selecţie de carte, dar şi cu evenimente culturale de înaltă ţinută (cafenele literare, lansări, lecturi în limbile ebraică şi română).

O stradă principală din Chișinău a fost prost asfaltată în octombrie trecut și acum trebuie din nou reparată. Guvernul a interzis exporturile de grâu din această țară care odinioară era un mare furnizor de alimente pentru URSS. Un bărbat și-a ucis în bătaie nepotul de un an și jumătate lăsat în grija rudelor de mama copilului plecată la muncă în Cipru. Șoferul prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a fost filmat conducând mașina oficială (cu șeful său la bord) pe contra-sens. Acestea sunt câteva din titlurile știrilor din mass media de la Chișinău din perioada de două săptămâni cât m-am aflat acolo.

Luate separat, aceste știri nu spun neapărat totul despre această țară, dar luate împreună și mai ales coroborate cu constatările mele din discuții cu politicieni și jurnaliști de acolo, ele m-au făcut să-mi pun întrebarea din titlu.

Eu le spun adeseori acelora care tună și fulgeră împotriva Occidentului, chiar atunci când se află acolo și câștigă o pâine mai albă decât ar putea câștiga în România: nu v-a pus nimeni pistolul la tâmplă să veniți aici, dacă nu vă convine, întoreceți-vă în România. La urma urmei, românii, în marea lor majoritate, au fost disperați să adere la UE, în pofida rezervelor exprimate în unele țări membre că România nu e pregătită de aderare. Bine ar fi ca acești români să înțeleagă că primirea într-un club prevede și obligații, nu numai drepturi.

Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
la hotarul cerului

Propun un contract politic de adeziune a tuturor candidaţilor parlamentari cu electoratul lor, în care fiecare să precizeze modul în care va exercita mandatul său.

Stimate Domnule Ministru, După cum ştiţi cu siguranţă, în următoarele zile – dacă nu în următoarele ore – Hala Matache din Bucureşti ar putea fi demolată. Dacă totul va decurge conform proiectului, clădirea – monument istoric – va dispărea împreună cu un perimetru de referinţă pentru identitatea capitalei, prin formaţia, caracterul şi atmosfera sa. În cel mai bun caz, va rămâne doar imaginea faţadei reprodusă în copie, „lipită” pe o structura nouă.

Iată că presa ne semnalează o iniţiativă de repopulare cu sălbăticiuni a unor întinse zone din răsăritul şi apusul Europei, între care Carpaţii meridionali şi Delta Dunării. Rewilding Europe, proiect finanţat de Loteria Naţională Olandeză îşi propune, totodată, redesenarea unei economii rurale puternic ancorată în natură.

Adversarii legalizării confundă, de regulă, norma morală sau religioasă cu cea juridică. Nu e creştineşte să dai bani cu camătă, nici să ai relaţii sexuale în afara căsătoriei, dar e legal. Prostituţia este de peste jumătate de secol incriminată în România, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să existe sub diferite forme (nu mă refer aici la cea politică). O vedem pe străzi, în anunţurile de mică publicitate, pe internet, în stabilimente cu diverse denumiri (saloane de masaj, cluburi de noapte). Nu legalizarea ar crea fenomenul, ci invers. El produce însă, nefiind reglementat, o serie de „efecte colaterale”, cum ar fi utilizarea minorilor, traficul de carne vie, sechestrări de persoane, răpiri şi violuri, şantaje asupra clienţilor şi, nu în ultimul rând, răspândirea unor boli grave. Acestea produc mult mai mult rău decât prostituţia în sine. Legalizarea ar însemna circumscrierea în anumite limite şi crearea de premise pentru lupta împotriva fenomenelor enumerate.

Aveam sapte ani când am aflat ca cenzura comunista statea ascunsa, ca un ravas intr-o prajitura chinezeasca. “Daca mai spui la toata lumea ca iti aduc dulciuri de la fabrica, o sa ma prinda si o sa ma inchida” imi spunea ingrijorata mama, in anii 80. Nedumerita, am intrebat-o cu o cruda candoare: “Pentru cat timp?”

Pentru Moldova este un lucru obișnuit, ba chiar mai mult – o regulă de aur, ca orice zvon, necunoscută sau idee speculativă, să fie folosite de unele voci pentru a tulbura și a dezorienta opinia publică.

Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător” este ultima carte, apărută post-mortem, a decanului ilustraţiei pentru copii din România, graficianul Burschi Gruder.

Un meniu cu accente incase.

Președintele Traian Băsescu își consumă în ultima vreme o bună parte din timp și energie căutând un înlocuitor pentru prim-ministrul și liderul Partidului Democrat-Liberal (PDL), Emil Boc. Una dintre variantele menționate în presă este și aceea a unui premier neafiliat politic, un așa numit tehnocrat.

Pe Calea Victoriei, în spatele Hotelului Bulevard, s-a deschis marți, 15 februarie, un spațiu dedicat artei contemporane: LC Foundation – Contemporary Art Centre. Un spațiu mare care prin amplasamentul ultra-central are potențialul de-a aduce arta contemporană în atenția unui public divers. Expoziția care inaugurează spațiul dezvoltă o idee inițiată de patru artiști: Adrian Preda, George Anghelescu, Simona Vilău si Ștefan Ungureanu. O idee provocatoare care pornește de la întrebarea: „Dacă mâine toate lucrările tale ar arde într-un incendiu, cu excepția uneia, care ai vrea sa fie această ultimă lucrare?”

Instantanee sufleteşti din Roma

Ceea ce prevedeam zilele trecute se intampla sub ochii nostri: in 1997, Adrian Paunescu il anexa fraudulos pe Adam Michnik propriilor interese, astazi, in Adevarul, dl. Dinu Patriciu face acelasi lucru fara sa ii pese ce-ar spune fostul dizident polonez despre aceasta uzurpare simbolica. Ce mai conteaza biografia si opera lui Michnik, importanta este valoarea sa intrebuintare hic et nunc…

Pentru mine personal, revolutiile din Tunisia si Egipt ridica intrebarea daca aceste revolutii vor esua sau nu. Uneori am impresia ca majoritatea revolutiilor esueaza (revolutiile per se reusesc, insa consecintele revolutiilor sunt contra-revolutionare): fie sunt deturnate de radicali (Rusia/URSS in 1917, Iran in 1979) si duc la un fel de reinstaurare a unor regimuri la fel de nedemocratice (Animal Farm sau Kyrgyzstan dupa 2005), fie regimurile democratice sunt atat de haotice incat cetatenii ajung sa isi aminteasca cu nostalgie de vemurile pre-revolutionare (Ucraina dupa 2005, Rusia in anii 90).

As fi vrut sa scriu un poem dedicat celor ce au implinit 50 de ani de casatorie, chiar daca nu au trait tocmai bine…

Cei mai in

Volumul lui Carol Iancu oferă o imagine distorsionată prin minimalizare despre una dintre cele mai tensionate etape din istoria evreilor din România.

În toamna anului 2010, Editura Hasefer a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a lansat o campanie de promovare a volumului dedicat memoriei lui Alexandru Şafran. Încă din vară, am exprimat autorului unele îndoieli privind alegerea titlului şi i-am adresat rugămintea de a-l schimba. Astăzi, cartea cu formularea inadecvată a titlului se află în librării. Dacă ar fi fost numai un titlu, nu aş fi aşternut aceste rânduri. Este o simplă diversitate de opinii, iar consecinţele se vor vedea în timp. Neîmplinirile cărţii sunt însă şi altele, ele depăşind formula Şoahului neterminat.

Presa din România de azi îngăduie exprimarea de opinii divergente; în acest sens, articolul dlui Liviu Rotman despre ultima carte a profesorului Iancu este bine-venit („Un contramodel de abordare a Holocaustului“, în Observator cultural, nr. 561, din 4 februarie 2011). Nu e de mirare că dnii Rotman şi Iancu au viziuni fundamental diferite asupra istoriei evreilor români din generaţia născută în perioada interbelică.

Printr-o maiastra rasucire tema zilelor trecute dar si viitoare este PDL.

Rasturnari “spectaculoase” de situatii, azi in caruta maine in teleguta….

Azi prim ministru politic, maine unul tehnocrat….

Toate si totul se invarte in jurul banului…

Caldă vara peste noi ca un tainic fiord

tata-i plecat într-o bibliotecă din Nord

De cateva zile un zvon, semnale, surse dau ca sigure demisia prim ministrului Emil Boc. Mai marii PDL si se pare ca si Presedintele Basescu au ajuns la concluzia ca este mai profitabil pentru guvernare sa avem un prim ministru care sa nu fie si Presedintele PDL. Decuplarea celor doua functii cu alte cuvinte.In aceasta situatie Emil Boc demisioneaza si va candida numai pentru postul de presedinte al PDL.

Este cea mai proasta solutie dintre cele posibile.

Atat pentru PDL cat si pentru Romania. Mai degraba enumerarea este inversa: Romania si PDL.

În 1956 Brâncuși lasă statului francez, prin testament, atelierele sale situate în Impasse Ronsin nr.11, împreună cu tot ceea ce se va afla în interiorul lor în ziua morții sale: sculpturi, schițe, mobilier, unelte, biblioteca, colecția sa de discuri. Aceasta are loc în urma refuzului acceptării lucrărilor artistului de către guvernul României care, în 1951 îl considera pe Brâncuși un reprezentat al „formalismului burghez cosmopolit”, iar arta sa decadentă.

Membrii „Clubului Discuţiilor Interesante”, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, România, s-au întrunit recent, într-o nouă şedinţă pentru a discuta despre tăcere. Subiectul a fost propus de către inginerul, scriitorul şi jurnalistul reşiţean Anton Georgescu, care a fost inspirat în alegerea sa de prea multele dezbateri în care toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă. De aceea Anton Georgescu a şi pledat în eseul său nu numai pentru arta tăcerii, ci şi pentru exerciţii de ascultare.
La dezbateri au fost prezenţi numai trei membri ai clubului, respectiv: poetul Iacob Roman (iniţiatorul Clubului de pe lângă Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin), inginerul Anton Georgescu şi profesorul de matematică Ion Vida, ceea ce ne determină să remarcăm că înţelepţii nu sunt mulţi (cel puţin la Reşiţa).

Strămoşii Cristinei Popa au părăsit Armenia natală cu opt secole în urmă ( după cucerirea statului si devastarea renumitei capitale Ani, cea cu 1000 de biserici). După secole de pribegie, în 1672 s-au stabilit în Transilvania, unde au întemeiat mai multe oraşe, cel mai renumit fiin Armenopolis (Gherla de astazi). Încă din adolescenţă a fost mânată de dorinţa de a cunoaşte limba şi istoria strămoşilor ei. A beneficiat de o bursă în Armenia, prilej cu care a făcut o călătorie şi în străvechea regiune Arţah, cunoscută sub denumirea modernă de Nagorno Karabagh) care purta urmele recentului conflict armat. Peste câţiva ani s-a întors în Arţah, pentru a-şi uni destinul cu Armen şi a se dedica activităţii civice.

Ar fi trebuit probabil sa fie un fel de revansa, venita un anotimp mai tarziu, dupa intransigenta abraziva a Herthei Muller. Ar fi trebuit poate sa arate ca exista o experienta comuna a negocierii cu istoria recenta in estul european fost comunist. N-a fost asa si nu pentru ca opiniile lui Adam Michnik, invitatul de aseara al ”Conferintelor Ateneului”, seamana cu cele ale doamnei Muller (din contra chiar).

Candelabrele s-au stins dintr-odată.

Ultimele imagini de pe retină au încremenit

Ca o matrice de flori de ghiaţă

Pe o fereastră spre întuneric, spre frig.

viaţa mea în Basarabia, începeam descriptiv

respiră un aer de temniţă abandonată

stăm aici şi hrănim (nu supără pe nimeni pluralul)

o ceremonie exotică neîntreruptă

subvenţionăm dezastrul

Primul lucru care trebuie spus despre revolutia egipteana este ca a fost, pana in prezent, predominant non-violenta. In acest sens, ea se inrudeste cu cea din Tunisia, cu cele “colorate” din Ucraina, Liban si Georgia, dar mai ales cu cele care au demolat edificiile leniniste din Europa de Est si Centrala. Fundamentul acestei revolutii pare sa fi fost auto-imputernicirea civica (self-empowerment), deci, simplu spus, resurectia societatii civile (nu intamplator, conceptul insusi de “societate civila”a fost recent interzis in China!) Revolutia egipteana insemana recucerirea suveranitatii populare. Vom vedea cat de adanc si pentru cat timp…

Eutanasia este o problema complexa si dureroasa, care trebue rezolvata prin legalizarea ei, in conditii care sa previna orice derapaj.

Președintele Partidului Comuniștilor (PCRM), Vladimir Voronin, a lansat cu câtva timp în urmă o găselniță: deputații săi ar fi dispuși să voteze un candidat “apolitic” la președinția Republicii Moldova.

Aşa am ajuns să consider a îţi aduce în atenţie, stimate cititor, subiectul valorilor. Când nimic nu pare să mai meargă, există un ultim refugiu al spiritului omenesc, în valori: acele lucruri care sunt mai preţioase decât regularitatea pâinii cea de toate zilele, decât modernismul ţoalei pe care o purtăm, decât marca maşinii conduse ori bunurile de folosinţă cotidiană, inclusiv acoperişul sub care dormim.

Resentimentul este o stare de spirit, o macinare launtrica necontenita, o gelozie abisala si o invidie nascuta din constiinta marginalitatii. Nu e vorba aici despre constiinta nefericita din Fenomenologia spiritului de Hegel, despre o negativitate ce-si afla sensul intr-o neliniste creatoare. Resentimentarul nu se intreaba de ce a ajuns pe acest taram fara sanse, prefera sa-i acuze pe cei care nu-l acompaniaza in directia sterilitatii.

În disputa iscatǎ de recalcularea pensiilor militarilor s-a adus în spaţiul public o argu-mentaţie halucinantǎ. Cǎ Guvernul a gafat din nou, nu-i nici o îndoialǎ: întâi a vor-bit despre „pensii nesimţiteø, apoi a promis cǎ niciun fost militar nu-şi va vedea pensia diminuatǎ (în afara celor de peste 3.000 lei), dupǎ care au început sǎ aparǎ fluturaşii cu sumele diminuate, pentru ca într-un final provizoriu sǎ se emitǎ o hotǎrâre de guvern care nu lǎmureşte nimic, dar amânǎ discuţia.

După o perioadă de abordări ironice şi aprecieri pline de sarcasm, acceptabile pentru un legislativ care pretinde a fi perfect democratic, parlamentarii moldoveni au început să aplice metode mai brutale pentru a-şi exterioriza “simpatiile” unul faţă de celălalt. Altercaţia din parlament dintre deputații Grigore Petrenco (Partidul Comuniștilor – PCRM) şi Grigore Belostecinic (Partidul Liberal Democrat – PLD) demonstrează în practică păşirea într-o fază nouă de relaţii “reci” dintre exponenţii partidelor de la guvernare şi cei din opoziţie. Cauzele sunt multiple, dar cea mai credibilă este atingerea apogeului în manifestarea antipatiilor dintre cele două tabere politice – PCRM şi AIE-2, ceea ce în mod neemijlocit influenţează tot spectrul de relaţii dintre formaţiuni în cadrul Parlamentului, până la la cel mai particular nivel.

În Transnistria este foarte greu să afli ce cred cu adevărat oamenii, pentru că teama de autorități este omni-prezentă. De pildă, vorbind despre condamnarea la termene foarte lungi de închisoare a jurnalistului independent Eduard Vardanean și a vameșului moldovean Ilie Cazacu sub acuzația de dezvăluire de secrete de stat și respectiv spionaj spionaj, mi-a fost foarte greu să obțin de la interlocutori o poziție diferită față de aceea oficială.

Istoriografia capitolului românesc al Holocaustului a apărut cu o anume întîrziere. Acest fapt s-a produs din varii motive, atît de ordin conceptual – în primul rînd, al refuzului prelungit al asumării istoriei recente, inclusiv din partea unui număr important de cercetători –, dar şi de ordin metodologic, şi anume al dificultăţii de a ajunge la surse arhivistice: deschiderea totală a arhivelor româneşti a fost tîrzie şi în etape.

14 februarie este ziua Sf.Valentin-protectorul îndrăgostiţilor.

Aflată într-un conflict aproape perpetuu în ultimii 20 de ani cu Republica Moldova, regiunea separatistă nistreană – “Republica Moldovenească Nistreană” (RMN) – a reușit să-și stabilească o anume identitate separată și tinde tot mai mult la o integrare cu Federația Rusă. Chiar dacă nerecunoscută pe plan internațional, RMN își vede cu consecvență de drumul propriu, iar influența în această regiune a autorităților de la Chișinău este practic redusă la zero.

Tarile occidentale s-au raliat declaratiilor americane, somindu-l pe Mubarak sa demisioneze, invocind respectarea drepturilor cetatenesti si solicitind instaurarea unei societati democratice. In doar citeva zile, aliatul care asigura o stabilitate politica in Orientul Mijlociu a fost abandonat.
Ne aflam intr-o situatie asemanatoare ascensiunii extremismului musulman in Iran dupa abdicarea Sahului in 1979, abandonat de Carter.