Month: August 2006

Uncategorized

Toamna

Darnica Toamnă poartă-n plete floarea-soarelui. Umblă-n sat să-i vada lumea: gura ca merele, ochii ca strugurii şi gutuile ca sanii. S-a oprit în drum să dea pomană unui tanăr chipeş: nişte mere, niste struguri şi gutui.

Uncategorized

Dictatorul

Statuia Libertăţii s-a revoltat Când m-a văzut ridicând degetul Şi arătându-le calea Unora care nu erau foarte dispuşi Să mă asculte. „Se naşte un dictator.” Am auzit-o şuierând printre dinţi Clănţănindu-şi fălcile împietrite; Iar făclia i s-a înclinat puţin. Sfătoase, valurile golfului Îi mângâiau tălpile umede Încercând s-o împace Cu glas umil: „E inocent domniţă, […]

Uncategorized

Ariciul toamnei mele

azi am vazut un arici mort în iarba toamnei mele. zacea parasit. abandonat de prieteni într-o nepasare rupta din Goya. m-am asezat lînga el în reculegere, ochiul meu privea înauntru nefericirea existentei. sa ai tepi. sa nu fii mîngaiat. sa nu te poti apropia de sotie în zilele de molima. prietena mea a fugit de […]

Uncategorized

Ghici unde mergem la cina?

Diversitatea restaurantelor din Romania evidenta odata cu deschiderea granitelor a marcat iesirea din stereotipia gastronomica si saracacioasa propusa inainte de ’89. Din pacate nu putine restaurante, din dorinta patronilor de a se imbogati in scurt timp (daca nu peste noapte, macar intr-un sezon) si din cauza neprofesionalitatii angajatilor, dezvolta o imagine negativ-generalizatoare asupra tehnicii de […]

Uncategorized

… Continuare si final – Premiul Nobel

– 1952 – Albert SCHWEITZER, muzician, filozof, teolog si medic, si-a consacrat toata viata în serviciul bolnavilor. Nascut în Alsacia germana, a decis dupa studiile în domeniul medicinii sa plece în Africa, în conditii materiale foarte dificile, unde a tratat lepra si bolile tropicale, murind la vârsta de 90 ani, în ziua de 4 Septembrie […]

Uncategorized

Punct de vedere – consecintele militare ale conflictului Hezbollah-Israel

După război, mulţi experţi şi puţini eroi; marii eroi anonimi fiind populaţia civilă atît libaneză cît şi israeliană. Astăzi foştii şi actualii generali implicaţi în problemele de informatică, strategie, tactică, discută confruntarea dintre armată regulată şi armată considerată de gherilă. (Eu personal nu consider trupele hezbollah trupe de gherilă. Singurul lucru inacceptabil pentru mine este […]

Uncategorized

Consideratii despre religie

Cînd m-am născut, în jur erau butoaie Şi popa-n ţuică m-a scăldat, Iar Dumnezău, cu vin a dat o ploaie De toţi mesenii s-au îmbătat. îmi sună în memorie cîntu din copilărie. Dar ăsta-i cîntul prietenilor, căci eu m-am născut într-o familie de evrei comunişti. De ce comunişti? asta-i povestea lor. Eu am fost catalogat, […]

Uncategorized

Omul cu mamaliga

Cineva strigă: – Auzi, merg înainti! Merg pân-acolu să văd… Inapoi nu mai mă primeşti nimini… – Di-acolu vin io, nu ie nimica-nainti! Opreşti-ti să bem ceva… Işi numără ţigările. Două. Patru. Sase. Mai are şase. – Am dat zăpada şi m-am încălzit. Am mai făcut economiie di lemni… Mai am doar disearî! – Ai […]

Uncategorized

Caanan (Utopie)

O dată cu asfinţitul, briza mării a răcorit oamenii şi vieţuitoarele. Boarea nopţii s-a lăsat peste pămîntul pîrjolit de Soarele arzător a lunii lui Cuptor. Noaptea înstelată luminată de Lună Plină, anunţă sfîrşitul şi începutul unei noi luni, şi lumi. În plină noapte, cu bubuituri de bucurie, focul de artificii, luminînd feeric coasta Mediteranei de […]

Uncategorized

Trofeul

Marele Vanator iesi la plimbarea de seara. Desigur, insotit de verii Gicuta si Ricuta, ca sa aiba cui spune, inca o data, aceleasi sufocante povesti vanatoresti. De la cabana, plecara pe drumul auto, prin padurea deasa, sporovaind si punand la cale vanatoarea de a doua zi, caci in urmatoarele ore urmau sa soseasca si restul […]

Uncategorized

Satul romanesc la ora intrarii in Uniunea Europeana

Satul romanesc, in 2006, Foto:Gh.Parascan Peste citeva luni Romania va intra in marea familie a Uniunii Europene. Cum se prezinta satele sale la ora revenirii in familia europeana? Imaginile alaturate acestui material vorbesc de la sine. Am luat la intimplare un sat oarecare din preajma Carpatilor, in drum spre Brasov (Chiojdu, sat Vera). In ultimii […]

Uncategorized

Balti bacauane 2006

Balti Bacauane, ultimul miraj! Foto: Gh. Parascan Cum se distreaza romanul zilelor noastre? Tineretul prefera spectacolele diverse, cu muzica, bere si artificii, spectacole pe care autoritatile le ofera gratuit de multe ori, in incercarea unei manipulari evidente a tinerei generatii. Aceste spectacole sunt urmarile dictaturilor baronilor locali. Ei stiu ca poporul, simplu si naiv, poate […]

Uncategorized

Panta rei

Când acum vreo trei mii de ani, Heraclit din Efes formula observaţia că totul curge şi nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu, nu cred că s-a gândit cât de mult va fi pomenit peste veacuri şi cum filozofia lui se va concentra în cuvântul de-a dreptul magic: tranziţie. Ce facem? […]

Uncategorized

Domul din Koln

Dacă ar fi să treceţi prin Koln, nu uitaţi să vizitaţi această capodoperă a Germaniei-DOMUL Locul unde acum se află Domul a fost în trecut locul unde se adunau primii creştini din Koln. Prima biserică construită în acest loc este pentru prima dată pomenită în anul 870. Această biserică, cu numai mici modificări a existat […]

Uncategorized

Se poate trage-n scriitor?…

Se spune că un păcat mărturisit, e pe jumătate iertat. După 60 de ani de luptă cu un trecut apăsător şi disimulat, eminentul romancier german Günter Crass, Premiul Nobel pentru literatură 1999, s-a decis să-şi mărturisească un „péché mignon”, entuziasmul juvenil şi blamabil pentru politica hitleristă, cum puţini sunt capabili s-o facă. O sinceritate care […]

Uncategorized

The Art Jazz Club, Bucharest

L’Art Jazz Club… Bucarest. J’ai difficile à retracer mes premiers souvenirs de ce lieu. Etait-ce déjà lors des concerts de Sorin et Ozana avant leur départ pour l’Angleterre, ou bien avec la création de la troupe Tusu? Ma mémoire flanche. Ma femme s’en souviendrait beaucoup mieux. Mais je me souviens bien du club comme il […]

Uncategorized

Amintiri din spatele frontului (6)

Si intr-o zi au venit imaginile cutremuratoare de la Qafer Qana. Din Qafer Qana s-au tras 150 de katiushe in Israel. Satenii au fost avertizati ore intregi sa paraseasca zona. La unu noaptea o bomba a lovit blocul, n-a explodat. A explodat dupa 7 ore. In adapostul subteran al blocului au murit 28 de oameni […]

Uncategorized

Noam Chomsky – un autor incomod (II)

Persoanele juridice nemuritoare domină cu uşurinţă sistemele de informare şi de formare a opiniei. Prin puterea şi forţa lor financiară acestea pot stabili limitele cadrului în care funcţionează sistemul politic; trebuie remarcat faptul că aceste modalităţi de control au devenit încă şi mai directe, fiind susţinute de decizii recente ale Curţii Supreme de Justiţie care […]

Uncategorized

Caiet documentar procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu (16)

SCRISORI DESCHISE ALE DOINEI CORNEA DIN PERIOADA DIZIDENTEI Scrisoare adresată de Doina Cornea tuturor celor care au sprijinit-o Aş vrea ca prin această scrisoare pe care am, în sfârşit, ocazia s-o fac să ajungă în Occident, să mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în timpul detenţiei noastre şi datorită cărora Radu Filipescu, fiul meu Leontin […]

Uncategorized

Sperietoarea

Cand locuiam in Bucuresti, o vecina de alaturi avea un cotoi urias cenusiu. Dar mai avea si un mic catel de rasa Yorkshire. Cei doi se intelegeau foarte bine, dar motanul ei avea prostul obicei de a se incaiera in fiecare noapte cu motanul meu cel tarcat pe care il aveam pe vremuri. Era loc […]

Uncategorized

Înţepătură

gene- cascade de policrome unde, îmbăiază sfera magică: copiii alăptaţi de lupoaică, numară spiţele timpului, pedalele sufletelor deşiră, deşiră clipe. arcuşul violoncelului le înnoadă la pălăria norului: ploaie de vară nestăvilită adapă gurile însetate ale pământului. stelele şi-au ascuns strălucirea sub umbrele. evantai de sunete celeste răneşte amfora: viaţa izvorăşte din fiecare pietricică a mozaicului. […]

Uncategorized

Art Jazz Club

Dragi cititori si internauti, Tin sa va prezint scuzele mele daca ma exprim in limba franceza. N-as reusi in limba romana. Va multumesc. L’Art Jazz Club… Bucarest. J’ai difficile à retracer mes premiers souvenirs de ce lieu. Etait-ce déjà lors des concerts de Sorin et Ozana avant leur départ pour l’Angleterre, ou bien avec la […]

Uncategorized

Cruce

„Nu e destul să ai două lemne Ca să faci o cruce!” Barba bătrânului cioplitor Arăta şi mai albă În razele dimineţii, piezişe. „Mai trebuie să ştii Să le pui laolaltă Şi îţi mai trebuie cerul, Să te ajute.” Mă simţeam ca o aşchie Sărită din bardă Şi mi-l imaginam pe colină; Dacă şi-ar întinde […]

Uncategorized

Pedepse (Liban, august-2006)

Printre dealuri şi văi sălbatice Cu iarba săracă, Printre pietrele colţuroase, Păstori care s-au întors De undeva din Biblie, De undeva de prin poveşti, De undeva din istorie, parcă. Clopotele aurii De la grumazurile oilor, caprelor, Au amuţit Cu limbile tăiate de teamă. Dumnezeu s-a-ntristat De ura şi de încrâncenările Adunate în ochii oamenilor, În […]

Uncategorized

Sfarsit de nunta (Se dedica sotiei mele, Delia)

Regina noptii si a deschis pleoapele peste lume, mesenii fredoneaza o melodie de demult,nu stiu de unde vine; muzicantii inchina un pahar, maurul si-a facut datoria, noaptea isi risipeste faldurile si danseaza ultimul dans pentru noi. So don t forget who is taking you home, dansam si noi cu noaptea parintii imbatraniti frumos deoparte a […]

Uncategorized

Cabaret cu Dictator

Se nascuse proletar Dar a trecut imediat la fapte Aparea ca un tânar ciudat transformat în femeie coapta s-apoi se opera la loc în barbat Admirat pe ascuns, traia dezolat din vise.. citea mereu, scria manifeste Macolm X, Guevarra .. Lucra pe ascuns, cheltuia tot pe arme Atipea sumar doar în zori Intra în scena: […]

Uncategorized

… premii Nobel

– PREMIUL NOBEL – a fost creat în 27 Noiembrie 1895. Industriasul si chimistul suedez Alfred NOBEL (1833-1896), a redactat testamentul sau la Paris, în care stipula ca averea realizata de el datorita Inventiei dinamitei, sa fie utilizata în scopul recompensarii binefacatorilor umanitatii în cinci domenii diferite: fizica, chimie, fiziologie si medicina, literatura si pace. […]

Uncategorized

Forta Morala

Omul din faţa mea are barba albă şi contrastează plăcut cu măsliniul feţei. Stă rezemat de spătarul scaunului, cu cotul sprijinit de cantul mesei. Nu-i desluşesc bine ochii sub umbra borului pleoştit al pălăriei. Priveşte numai în jos şi respiră rar, adânc. Dacă nu s-ar mişca dupa ritmul respiraţiei, ai jura că e o statuie […]

Uncategorized

Noam Chomsky – un autor incomod (I)

Referindu-se la democraţia din SUA, Noam Chomsky afirmă în “Necessary Illusion; Thought Control in Democratic Societies” următoarele: “Cauza socială pe care o servesc mediile poate fi echivalată …cu ceea ce scrisese James Mill în secolul XVIII despre educaţia de stat. Aceasta “trebuie să le insufle oamenilor supunerea faţă de guvern precum şi faţă de ordinea […]

Uncategorized

Minastiri nemtene 2006

“MINASTIRI NEMTENE, 2006”, Foto: Gh. Parascan Catre minastirile din nordul Moldovei calatoresc mii de masini si grupuri de excursionisti, calatori singuratici si pelerini, infometati, calugari, politicieni, bogati si saraci deopotriva. Vor sa simta deasupra crestetului, puterea unui Dumnezeu iertator si plin de daruri sufletesti, de sanatate, succes in viata si bogatii lumesti. In toate cazurile […]

Uncategorized

despre fericire (4)

NICHITA STANESCU, respirari, 106 « Tot ceea ce exista nefericit este pentru ca fericirea nu exista » Pavel Vejinov- pieirea lui AJAX, pag 27 : « poate că melancolia se asemănă întrucâtva cu iubirea?… Sau era ceva mai adânc şi mai puternic decât aceasta din urmă ? Cine ştie !…Oricum ar fi fost, dragostea era […]

Uncategorized

Mihaita invata istorie

Stau pe fotoliu şi citesc o carte. Un tânăr şi-o tânără sunt urmăriţi de nişte netrebnici. După multe peripeţii, cei doi se ascund într-o casă, la periferia unui orăşel. Mihăiţă umblă în cutia cu nasturi. – Uite ce nasture am găsit, bunico, te uiţi? – Da, îl văd, e frumos! – Da’ nu te-ai uitat, […]

Uncategorized

Orientul Apropiat dupa incidentele de granita Hezbollah-Israel

După 34 de zile de bombardamente a poziţiilor Hezbollah din Liban de către Armata Israeliană şi bombardarea teritoriului Israelian cu rachete de către Hezbollah (teritoriul aflat între graniţa comună – Nord Israeliană şi pînă la Hadera – oraş aflat cam la 90 Km de graniţă), Hotărîrea ONU a dus la încetarea ostilităţilor. În cadrul acestor […]

Uncategorized

Groparii turismului montan- cainele de la stana

13 august 2006, ora 11. Intram pe drumul pastoral de pe coastele nordice ale Muntelui Vanturis din Bucegi, drum desprins din drumul auto care urca de la Moroeni pana la Costila. Intentia noastra: sa coboram la Cascadele Vanturisului (cascada de sus). In portiunea finala, drumul coteste stanga, in coborare, si se opreste langa o casa […]

Uncategorized

Faptuitori si Complici

Cineva a colaborat candva, cumva, cu Securitatea. Adica a facut ceva rau? Pai Securitatea a lucrat in beneficiul poporului. Deci, colaboratorii au facut poporului un bine… Securitatea a folosit informatiile pentru a apara tara de inamicii dinauntrul si dinafara granitelor. Logic, furnizorii de informatii nu sunt niste turnatori ordinari, ci aparatori ai Romaniei. Securitatea a […]

Uncategorized

Amintiri din spatele frontului (5)

De fapt care e cioaca pina acum? Libanul a atacat Israelul, Israelul s-a suparat si a reactionat puternic cu aviatia bombardind puternic infrastructura teroristilor, vizind clar bunkerele subterane in care se ascunde comandamentul teroristilor. Sint bombardate puternic cartierul Dachia din sudul Beirutului, poduri si sosele. Hizballah, desi luata prin surprindere depune rezistenta si trage katiuse […]

Uncategorized

Chroniques Godoniennes 3

3 29/03/01. 13h52. Usine. Attente. Demain, dernier jour de production. Après-demain, départ pour la Belgique. En voiture. Si j’arrive assez tôt, je rencontrerai Eric (mon frère) chez Karl dans les Ardennes. Il faudrait pour cela qu’il ne pleuve pas et que je puisse arriver assez loin le samedi, afin que la route ne soit pas […]

Uncategorized

Soselele, politica si dreptul la manifestare al persoanei

Politicienii au invatat formula magica! A promite ca vor face asfaltari si autostrazi, in timpul campaniilor electorale, este de bun augur. Promisiunile aduc voturi. Aceiasi politicieni promit marea si sarea, numai sa se vada protapiti in scaunele abundentei fara limite. O data ajunsi in ele, incep sa uite subit de promisiuni. Dupa alegeri totul reintra […]

Uncategorized

“Mama, pritenei mele ii plac telenovelele!”

Canalele romanesti de televiziune sunt asaltate in ultima perioada de filme romanesti. Seara de seara mama si sora se aduna in jurul televizorului ca in jurul unui foc de tabara si privesc, pret de cateva ore, neclintite si cu rasuflarea taiata, toate telenovelele de prost-gust de pe toate programele. Bunicutele din autobuz isi impartasesc ultimele […]

Uncategorized

Caiet documentar procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu (15)

Scrisoare adresată de Doina Cornea Preşedintelui Traian Băsescu Adevar si dreptate pentru Romania Domnului Presedinte al Romaniei, Traian Basescu Domnule Presedinte, In campania electorala i-ati spus o vorba mare con¬tra¬can¬didatului dumneavoastra, anume ca poporul roman ar merita ceva mai bun decat un fost activist PCR. Atunci, pentru mine, aceasta vorba era doar o mimare de […]

Uncategorized

Un vis

Am avut un cosmar ieri noapte: Se facea ca un presedinte care lupta impotriva unui sistem ticalosit nu numai ca pastreaza pe langa sine oamenii acelui sistem, ci le da puteri si mai mari. Pentru a-si cere scuze si a acuza crimele comunismului, avea nevoie de o comisie de specialitate. Poate era mai bine daca […]

Uncategorized

Metamorfoze, castraveti si muraturi – de Michael Shafir

In mod normal, ar trebui sa ne aflam in “sezonul castravetilor”. In argoul jurnalistic, acesta este sezonul estival, in timpul caruia se scrie despre toate nimicurile, in lipsa de altceva. Nimic important nepetrecandu-se, jurnalistii sunt nevoiti, in decursul “sezonului castravetilor”, sa transforme in stire de senzatie ceea ce, alminteri, ar intra (daca ar intra) la […]

Uncategorized

Pianul

Molecule de jazz circulă libre prin venele mâinilor mele. Ele improvizează refrenul allegro moderato, al primăverii. Din urmă-n, cheia fa vin degetele tale. Sufletul tău în ceaţa nopţii mă caută. Aleargă în arpegii desfăcute pe linia continuă a bulevardului cu trotuare negre. Claxoane necruţătoare te muşcă. Lumina farurilor îţi sfâşie hainele. Într-un târziu, ochii tăi […]

Uncategorized

Codul genetic

Jug aurit, lanţ greu, Otrăvit cu păcatele nopţilor mele. Atârnă ca un blestem Ancestral Ajuns până la mine; Purtat prin sângele strămoşilor Pe care nu îi cunosc. Îi visez doar, mereu. Noaptea, când luna se-apleacă, Încerc să-l dezleg Dar mă încurc la număratul păcatelor; Al păcatelor lor Înnodate peste păcatele mele. O să încerc un […]

Uncategorized

ALBUL DIN MINE

Un bulgar de zapada dansand in palmele destinului pur mi-e gandul la tine topindu-mi viata printre degetele rasfirate spre est clopotele canta legendele primaverii amara-dulce se-ndreapta privirea spre poteca unde maine-ul poate nu mai ajunge zambesc acestei clipe de acum poate-i ultima sclipire sau prima din noii pasi a unei noi vieti. Adela-Adriana Moscu, 13 […]

Uncategorized

Mihaita si extraterestrii

– O sa-ti spun o poveste cu extraterestri! – E adevarata? – Fireste. Tot atat de adevarata cum sunt toate povestile. La povestea asta cu extraterestri ai luat parte chiar tu. – Cand? – Mai demult, o sa-ti aduci aminte, ai sa vezi… Cum se juca Mihaita la el in curte, in timp ce mama […]

Uncategorized

… ceva istorie

– În urma cu 5000 de ani a aparut la SUMER, civilizatia antica situata în partea meridionala a Mesopotamiei (Irak-ul de sud-est), socotita ca prima societate în lume calificata “civilizatia sumeriana”. Cuvântul civilizatie, /civilis/ de origine latina, însemnând cei care traiesc în orase. Într-o perioada de câteva mii de ani, stramosii nostri au descoperit în […]

Uncategorized

Jurnalul de seara

Posturile de televiziune din Romania, la orele serii ofera in jurnalele de seara cele mai importante evenimente din tara. De obicei se prezinta crimele, sinuciderile, accidentele rutiere, inmormintarile, procesele. Imagini si stiri menite a nelinisti somnul. Impresia generala este aceea de televiziune politieneasca. Romanul se afla in situatia de a inghiti zilnic doza de absurd. […]

Uncategorized

Dialog intre suflet si ratiune, in urma unei deceptii (banale)

„Inima are raţiunile sale, cu totul necunoscute raţiunii” Pascal Sufletul: – Mă simt teribil de frustrat şi am oroare de această stare. Trăiesc momente penibile, viaţa îmi apare ca o imensă galeră, lăsându-mi o senzaţie de vid interior. Raţiunea: -Toate astea-s numai emoţii, îndeobşte negative. Ia-o înaintea lor, că doar nu-i sfârşitul lumii! Sufletul : […]

Uncategorized

Economia Rep. Moldova

Recenta initiativa a Presedintelui Basescu de a propune unirea celor 2 tari sub auspiciile UE a fost trecuta sub tacere, in principal ca urmare a necunoscutelor legate de eventuale sinergii intre cele 2 economii. Pentru a face un asemenea studiu, este necesara intr-o prima faza analiza ancorarii celor 2 economii si apoi introducerea factorului UE. […]

Uncategorized

“Mama, prietenei mele ii plac telenovele!”

Canalele romanesti de televiziune sunt asaltate in ultima perioada de filme romanesti. Seara de seara mama si sora se aduna in jurul televizorului ca in jurul unui foc de tabara si privesc, pret de cateva ore, neclintite si cu rasuflarea taiata, toate telenovelele de prost-gust de pe toate programele. Bunicutele din autobuz isi impartasesc ultimele […]

Uncategorized

Despre fericire (3)

K. Mansfield – Preludiu – pag 468: «sânt eu vreodată fericită în afara momentelor când am conştiinţa că înving obstacole?“ Karl Gjellerup – Prinţul Kamanita – pag 125: “omul doreşte mereu desfătarea şi fericirea, mereu e în căutarea lor, e în rânduiala firii, şi nici nu poate fi altfel “ Lacordaire – Miere si fiere […]

Uncategorized

De ce Galatiul nu e New York?

De la o vreme incoace am inceput sa fiu mandru ca traiesc intr-un oras precum Galatiul… De ce? In primul rand pentru ca avem taxiurile vopsite in galben, la fel ca si cele din New York!!! Apropo, nu va intrebati niciodata de ce taxiurile noastre nu au fost vopsite in rosu, negru, portocaliu, gri metalizat […]

Uncategorized

Remediul blazarii: ”In intimitatea secolului 19”

In copilarie, o carte care-mi tulbura spiritul devenea o comoara pe care o ascundeam cu naivitate (“o dovada de egoism”- spunea tatal meu). Mai tarziu, in adolescenta simteam nevoia impartasirii entuziasmului. Maturitatea m-a gasit mai selectiva si discreta, dar cartea Doamnei Ioana Parvulescu a trezit in mine nevoia de a o recomanda confratilor medici. Este […]

Uncategorized

Asanarea mlastinii

Nimeni nu-şi aducea aminte când a apărut mlaştina. Cei mai mulţi spuneau că a fost dintotdeauna, că în lume nu e nici un petec de pământ fără mlaştini, iar pe la noi, sămânţa ei a încolţit din pricina condiţiilor. Au fost condiţii propice băltirii şi mlăştinizării, mai ales din cauza faunei. Noi avem o faună […]

Uncategorized

Reportaj de război-III

Cum am pierdut Israelul ————————– Dupa peste o luna de ostilitati se poate spune ca am pierdut acest razboi. Explicatii exista mult prea multe: politice, ideologice, operative. Istoricii viitoruli se vor ocupa cu analiza unui stat care nu a reusit sa desfiinteze terorismul islamic in Liban. Tehnologia, computerele, laserele, tancurile sofisticate, rachetele si toata pregatirea […]

Uncategorized

André Kertész, Trei fotografii

Prima este din 1928, Cafeneua Dome, Dimineata de iarna. Iti incepi ziua la o masa de cafenea pentru ca totul in Paris incepe la o masa de cafenea. (Irving Shaw, Paris! Paris!) Micile cafenele la cinci dimineata – ferestrele lor aburite – cafeaua firebinte in clocot. (Albert Camus, Carnete 1935-1942) A doua fotografie, masa pregatita […]

Uncategorized

Omul si Absolutul dupa doctrina Kabbalei – de Leo Schaya

Despre carte: Pentru a intelege premisele intelectuale ale Kabba lei sau ezoterismul ebraic, care sunt premise ale ezoterismului sau ale metafizicii in general, trebuie sa ne lasam patrunsi de ideea ca doctrinele sale au ca punct de plecare contemplatia spirituala, inspiratia pura sau „intuitia intelectuala” si nu activitatea autocrata a ratiunii. Cand gandirea pur logica […]

Uncategorized

Andre Kertesz, Acasa la Mondrian

Andre Kertesz, Acasa la Mondrian, 1926 M-am dus la el la atelier si am incercat din instinct sa captez in fotografii spiritul picturilor lui. Mondrian simplifica, simplifica, simplifica. Simetria atelierului imi dicta compozitia fotografiei. Avea o vaza cu o floare, numai ca floarea era artificiala. Si era vopsita de el, ca sa se potriveasca in […]

Uncategorized

Amintiri din spatele frontului (4)

Motto: The next two sentences really say it all: * If the Arabs put down their weapons today, there would be no more violence. * If the Jews put down their weapons today, there would be no more Israel. Pina ajung la ce s-a intimplat la Bint Jbail as vrea sa vorbesc putin despre cei […]

Uncategorized

O romanca din Botosani în topul personalitatilor din Italia

Miruna Căjvăneanu se situează printre primii 50 ai lunii august la ROMALIVE. NET- portalul italian al personalităţilor În august, o româncă din Botoşani, Miruna Căjvăneanu, este prezentă pentru a doua lună consecutiv în clasamentul GRADINET al sitului ROMALIVE, un adevărat “Who’s who” telematic italian. La data de 7 august ea se situează printre primii 50 […]

Uncategorized

Intamplari la Vama Stamora Moravita

– autorul a tinut sa-si pastreze anonimatul… Faptul ca am lucrat la Stamora Moravita mi-a dat posibilitatea sa-l cunosc si pe seful de punct cms Magdalin Doru. Insa nu credeam ca un sef de punct sa fie capabil sa se ocupe de afaceri cu tigari. Toate aceste lucruri le reuseste cu ajutorul oamenilor selectionati de […]

Uncategorized

Oportunitati de angajare la Asociatia Centrelor Europa

Denumirea postului: Coordonator Retea Cerinte: – Studii superioare, de preferat studii europene, economice, stiinte politice sau drept. Reprezinta avantaje cursuri si experienta in domeniul afacerilor europene, proiecte finantate de Uniunea Europeana, management de proiect, management organizational; – Minim 2 ani experienta in management de proiect si management organizational; – Bune cunostinte privind Uniunea Europeana si […]

Uncategorized

semn de carte: DUMITRU NEGOITA- “Dincolo de lumina”-

DINCOLO SAU DINCOACE DE LUMINA? DINCOLO: Implinitii, Falosii, Parfumatii, Tasnitorii cu vine groase, Tunarii, Teposii, Localizatii din jurul posibilitatilor, Meritosii, Tudosii –“cei care n-au stat vreodata la vreo coada, n-au dus un sac in spate, n-au sadit, n-au sapat” – , Ajunsii care se -ndeletnicesc cu foloase necuvenite, Mandatatii ce n-au vegheat, n-au controlat- doar […]

Uncategorized

Maimutele capucino si neocivilizatia terestra

Documentariile stiintifice despre inteligenta si traiul maimutelor capucino, arata ca aceste primate demonstreaza o foarte mare asemanare cu specia umana. Colaborarea pentru atingerea unor scopuri, folosirea uneltelor, utilizarea plantelor in scop vindicativ sau de deparazitare, organizarea tribala primitiva, completeaza o tendinta de evolutie care va ajunge cu timpul la nivelul uman. Omul nu a fost […]

Uncategorized

Armonie

Sînt în lumea altora. E linişte. Se aude ciripit de păsărele şi susur de izvoare. De undeva, dintr-un crîng nevăzut, se aud rîsete cristaline. Mă furişez prin frunziş, neîndrăznind să stric armonia grupului vesel. Stau, ascuns în mine însumi, protejat de vălul pădurii, bucurîndu-mă de bucuria altora. Am poposit aici, obosit, prigonit de restriştea unei […]

Uncategorized

Caiet documentar procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu (14)

Proiect de lege Legea lustraţiei, privind limitarea temporarã a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist Art. 1. Sunt considerate ca au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist instaurat în România […]

Uncategorized

Chroniques Godoniennes 2

16-03-01. Carioca. 13h00. Je me suis arrêté pour manger. Je ne veux pas courir constamment le ventre vide. Cela me stresse encore plus. J’ai un camion qui part ce vendredi. Tard comme d’habitude. Je dois encore passer à une usine, enlever du matos pour le charger dans le camion. Je suis bien ici, je connais […]

Uncategorized

Graunte

Iar se arunca cu graunte populatiei, ca sa aiba o tema de discutie si sa i se abata atentia de la subiecte mai importante. Ghici ghicitoarea mea, cine a fost turnator si cine nu? Dupa ’89 li s-au aruncat romanilor diferite informatii si intimitati din viata clanului Ceausescu spre devorare si toti s-au napustit curiosi […]

Uncategorized

Chasse aux sorcières…

11/08/2006. Réflexion sur la Loi de la Luxation… Et ses effets. A l’heure de la chasse aux sorcières en Roumanie, je ne sais si je dois rire ou pleurer. Le ridicule de la situation prend des proportions gargantuesques et grotesques. On chasse selon les intérêts politiques du moment, les dossiers étant, intentionnellement ou pas, mal […]

Uncategorized

COŞMARUL PETROLULUI

Toată omenirea e însetată de petrol. Ţările din OCDE (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică) sunt drogate şi dependente de aurul negru. Imensele ţări emergente, China, India, Pakistanul, Brazilia…, vor şi ele din ce în ce mai mult. Declinul producţiei mondiale de petrol este ineluctabil, majoritatea analiştilor o confirmă, coşmarul va începe înaintea anului 2010. […]

Uncategorized

Finantari nerambursabile versus subventii

Motivul pentru care a fost creata Administratia Fondului Cultural National, in septembrie 2005, a fost acela de a pune la dispozitia operatorilor culturali un instrument important de finantare a proiectelor culturale, insa nu o unica sursa de fonduri, in conditii de transparenta si competitivitate. [textul se regaseste in Ordonanta nr. 10 / 2005, sectiunea a […]

Uncategorized

“Maria pentru copii, adolescenti si tineri” – autor Maria Hozan

Info Editura Cuvant de Invatatura: Va semnalam aparitia cartii \”Maria pentru copii, adolescenti si tineri\” , autor Maria Hozan. Prin tematica abordata, \”Maria pentru copii, tineri si adolescenti\” este scrisa pentru generatiile de tineri din timpurile noastre. Este admirabil faptul ca Maria Hozan nu se opreste doar la a observa starea de declin a societatii […]

Uncategorized

O zi a speranţei

A trecut întîi o boare, în noaptea fără lună, neagră ca tăciunele. Tăcerea nopţii era curmată din cînd în cînd, de tot felul de sunete bizare, ca nişte fîlfîituri din alte lumi; între întreruperile bizare se reaşternea liniştea neagră, grea. Nevăzînd nimic, obosit de atîtea fîlfîituri am dormit; m-a trezit lumina portocalie de dinaintea răsăritului. […]

Uncategorized

De veghe în turnul cu ceas

În turnul cu ceas, Înalt cât turla unei biserici gotice, Mult peste antena De pe clădirea Şcolii de Dans, Se adună în stoluri porumbeii; La bârfă ori la taifas. Din turnul înalt văd până departe. Peste reşedinţele luxoase Încercuite cu ziduri ermetice, Peste cartierele sărace; Până la oceanul albastru. „Nu dragă, nu s-a întâmplat nimic. […]

Uncategorized

Himera

răcnet infiorător alungă stolul de corbi, impietrind clipa şi surghiunind-o in clepsidră. magul scuturat de unda de şoc a revelaţiilor religioase, pipăie urmele copitelor despicate, incrustate in tapiseria oceanului nisipos: “-da, ea este! “ coada şerpoaicei spintecă interfeţele realităţii. breşe se deschid spre lumea de dincolo-proiecţia ideală a năzuinţeleor omeneşti. impulsionată de explosive energii ale […]

Uncategorized

CHRONIQUE GODONIENNES

1 CHRONIQUES GODONIENNES Rédigées d’après les quelques notes prises et partiellement retrouvées du : 19 janvier 2001 au 7 septembre 2002. La date du 14 septembre 2002. A la veille de la naissance de ma deuxième fille, Nathalie, qui naîtra le 18 septembre à 9h17. Il est 20h00. Ces notes, prises à la main sur […]

Uncategorized

Escrocheriile de la casele de schimb valutar (2)

din partea lui Damian Popescu si a Cristinei Nedelea Stimata Redactie, Doresc sa va semnalez o situatie intrata deja in cotidian: excrocheriile de la casele de schimb valutar dublate de indolenta ANPC. Cazul pe care doresc sa vi-l semnalez esta copia la indigo a altor zeci de cazuri din tara redate si in presa scrisa. […]

Uncategorized

Scholarships Providing Greater Access to Higher Education and Career Success for Minority Students

August 7, 2006 Scholarships Providing Greater Access to Higher Education and Career Success for Minority Students Gates Millennium Scholars program shows results and receives $58 mi! llion expansion to groom next generation of public health leaders Contact: Mary Williams Gates Millennium Scholars Phone: 703.205.2041 Email: mary.williams@gmsp.org Bill & Melinda Gates Foundation Phone: 206.709.3400 Email: media@gatesfoundation.org […]

Uncategorized

Agonia bolnavilor

Imaginile de groaza intilnite pe holurile spitalelor de stat din Romania, nu prea mai au egal in Europa. Primul semn al dezastrului este imbolnavirea. De regula, cetateanul roman ajunge la doctor in ultima clipa, din lipsa efectiva de bani – atit de utili in mecanismul subteran al medicinii autohtone. Pasul al doilea este contactul cu […]

Uncategorized

Jocul prezidential, sau populismul socialist

Familia prezidentiala a invadat cu mic cu mare plaja romaneasca, facind furori printre cheflii veniti pe litoral. Dans, consumatie modesta, paznici bugetari, autografe si poze la minut, acestea sunt tot ce ne poate oferi presedintele Romaniei. De altfel este singura sansa ca Basescu sa mai pescuiasca, pacalind vigilenta romanilor de rind, ceva voturi. Un populism […]

Uncategorized

Sufletul omului

Degeaba! Absolut degeaba se straduiesc multimi de filozofi, psihologi, sau cum s-or mai chema, sa descifreze sufletul omului. Poti studia o piatra din Alfa-Centauri, poti analiza firul de par, panza de paianjen, orice, dar nu poti sti cu adevarat ce ascunde sufletul unui om. Il cataloghezi pe unul ca fiind “de treaba”, dar poate e […]

Uncategorized

– utile pentru fiecare

– Patria este norodul si nu tagma jefuitorilor (Tudor Vladimirescu). – Banul distruge toate valorile umane. În natura umana exista si persista raul. Cu cât lasam omului prea multa libertate, cu atât el devine mai impulsiv. Rolul natural al omului secolului XX-XXI este angoasa, teama de necunoscut. (Norman MAILER, scriitor american). – În societatea moderna, […]

Uncategorized

Echipe de soldati

Marele invingator al Campionatului Mondial de Fotbal e antrenorul Lippi, care a reusit rarissima performanta de a castiga un titlu mondial cu o echipa de soldati alcatuita din generali. Nici o vedeta nu a umbrit gloria Echipei, Italia a triumfat prin joc colectiv. Inainte de inceperea turneului final, presa ridica in slavi starurile ce urmau […]

Uncategorized

Vietile Maestrilor, de Baird Spalding

Despre carte: Vietile Maestrilor nu este altceva decat transcrierea unei calatorii intreprinsa in Tibet de Baird Spalding, in fruntea unei expeditii americane. Datorita extraordinarelor intamplari relatate, autorul era intrebat adesea daca aceasta carte este o fictiune sau rezultatul unei calatorii reale. Spalding raspundea intotdeauna: „Fiecare sa ia din cartea mea ceea ce este bun pentru […]

Uncategorized

Ultima tacere a tribunului Maximo

„Nimic nu-i mai rar decât un tiran care îmbătrâneşte” (proverb grec) Din iezuit, a devenit revoluţionar, ca să termine în tiran dictator, printre ultimii fideli ai comunismului marxisto – leninisto – stalinist şi, cât ar părea de bizar, toate astea la barba Statelor Unite. La 13 august Fidel Castro trebuia să-şi serbeze a 79-a aniversare, […]

Uncategorized

Norul (poveste)

Dupa ce a luat vacanta de la gradinita, Mihaita se juca mai mult singur in curtea casei lui. Iesea de multe ori la poarta sa vada daca nu trece vreun coleg cu care sa mai schimbe o vorba sau sa-i arate masinuta lui cea galbena, marca Ford, dar nu avea noroc. Plecasera toti din Bucuresti, […]

Uncategorized

CAIETELE MELE

Caietul galben: Despre fericire (II) Fanus Neagu – scaunul singuratatii – pag 80 : “dac-ar şti durerea câtă fericire josnică hrăneşte, ar împrumuta expresia bucuriei” G.B. Shaw – părinţi şi copii – “secretul de a fi nefericit constă în a avea răgazul necesar pentru a-ţi bate capul să vezi dacă eşti fericit sau nu . […]

Uncategorized

Amintiri din spatele frontului. (3)

Ii spuneam lui Hermin ca se intimpla ceva ciudat in viata mea. Imi fac datoria de ruda primitoare si ii invit pe toti sa stea la noi la Haifa, cit vor. Dar nimeni nu vrea. 🙂 Dupa ce se termina razboiul ma duc eu pe la ei, ca acum e rindul lor. 🙂 Imi ardea […]

Uncategorized

Banalitati

Am venit de la serviciu. Stau de vorba cu ai mei despre vecini, fotbal, vreme… banalitati. Vorbind, iau telecomanda TV si matur canalele, asa, a plictiseala… Pe un canal de stiri se spune ca doua firme ale liberalului Dinu Patriciu au sponsorizat rivalii de la PSD in campania electorala. Trec mai departe, cautand ceva interesant, […]

Uncategorized

Starea gri

“Am luat carticica din mana ingerului si am mancat-o; in gura mea a fost dulce ca mierea; dar, cand am mancat-o, mi s-a umplut pantecele de amaraciune. Si mi-am zis: ”Trebuie sa prorocesti din nou”… (Apocalipsa) Dulci ca mierea au fost cuvintele primarelui Adriean cand vorbea despre marea asfaltare si reparare a strazilor si a […]

Uncategorized

Muzeul sculpturilor din nisip

Cât de uşor sau poate cât de greu vă este să vă imaginaţi muzeul sculpturilor din nisip, din Apelldorm, Olanda? Muzeu unic, ce este deschis doar trei luni, după care, toată munca va lua drumul mării. Nu ştiu! Dar acest lucru, vi-l pot povesti eu. Imaginaţi-vă sculpturi imense, figurine de tot felul, animale, castele, oameni […]

Uncategorized

Despre casatorie si alte comunitati casnice (II)

GÂNDURI REFERITOARE LA NECESITATEA CONSTITUIRII INIŢIATIVEI ÎMPOTRIVA PROFANĂRII CĂSĂTORIEI Politicienii coaliţiei aflate la putere (SPD – Partidul Verzilor) au salutat sentinţa Curţii Constituţionale care a pronunţat canstituţionalitatea Legii parteneriatelor casnice, susţinând ca aceasta reprezintă o palmă răsunătoare aplicată pe obrazul Uniunii Creştine (CDU – CSU). Această afirmaţie conţine o jumătate de adevăr. Adevărul întreg este […]

Uncategorized

Jurnal cultural (7) – Iulie 2006

1. Mari români 2. Gheorghe Crăciun 3. Cărţi MARI ROMÂNI Mircea Vasilescu: “Clasamentul celor 100 de ‘mari români’ este expresiv pentru ‘cum se văd românii’, tocmai prin dezordinea lui inevitabilă, în care fotbaliştii o iau înaintea savanţilor şi dictatorii înaintea poeţilor. Alăturarea de nume are uneori un haz absurd sau un tîlc ciudat. Horia-Roman Patapievici […]

Uncategorized

Caiet documentar procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu (13)

APEL CATRE PRESEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BASESCU La 16 ani de la Proclamatia de la Timisoara care a consacrat idealurile anticomuniste ale revolutiei române din decembrie 1989, va solicitam în mod ferm sa condamnati regimul comunist din România ca nelegitim si criminal printr-o declaratie solemna în fata camerelor reunite ale Parlamentului. Aceasta solicitare a fost exprimata […]

Back To Top