Author: Vladimir Tismăneanu

Secolul XX a fost unul al fanatismelor ideologice, al utopiilor redemptive și al pasiunilor colectiviste. Una din cărțile la care țin în chip deosebit este Cum am devenit huligan de Mihail Sebastian. Apariția în 1935 a acelei cărți, ca ripostă la controversele generate de incendiara prefață a profesorului Nae Ionescu la romanul De două mii de ani (1934), o tentativă de justificare logică a antisemitismului teologic…

Liberalismul nu este doar o doctrină, ci și un program politic, economic, social și moral, asociat cu ascensiunea individului civic în epoca modernă. Mai simplu spus, liberalismul implică drept condiție sine qua non respectarea drepturilor individului ca reazem al comunității…

Spre deosebire de alţi conducători comunişti şi de atâţia revoluţionari de salon, Guevara şi-a luat în serios convingerile, plătind în final cu preţul vieţii pentru ele. Din acest punct de vedere, există o similitudine între destinul său şi cel al Rosei Luxemburg. I-a detestat pe comuniştii pro-sovietici, care la rândul lor, nu au mişcat un deget să-l susţină în suicidara expediţie boliviană…

Volumul profesoarei Karen Dawisha despre originile și întemeierea regimului Putin este unul devastator, colosal de informat și menit să ofere un probatoriu irefutabil privind natura mafiotică a simulacrului de stat care este Rusia astăzi…

Întemeiat pe idei, comunismul a pierit prin idei. Cărțile de analiză a comunismului datorate lui Milovan Djilas au jucat un rol crucial în demistificarea acestui sistem în ultimele decenii ale veacului XX. Postulând supremația ideologiei, autocrația leninistă nu putea rezista demascării ipocriziei sale lăuntrice. De la “Noua clasă”, publicată la mijlocul anilor ’50, trecând prin “Convorbiri cu Stalin”…

În memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008), luptător exemplar pentru adevăr, democrație și libertate… Amintirile pot fi adeseori incomode. Luminează prea multe schelete din dulap, sunt prea mulți cei care nu au niciun interes „să răscolim trecutul”. În anii din urmă, m-am cam obișnuit cu aceste false argumente. Le consider inconsistente tocmai pentru că înțeleg care le sunt resorturile, cine se ferește de trecut și de ce…

Propaganda antifascistă a fost de fapt un vehicul pentru manipularea idealismului celor care detestau, din varii rațiuni, barbaria dictaturilor de extremă dreapta. Una din marile înșelătorii urzite de propaganda „Stalinternului” era prezentarea URSS drept bastion al „umanismului antifascist”. La acest joc ignobil și-au adus contribuția mulți scriitori și artiști…

Ceea ce s-a petrecut în Spania, prin rivalitatea disperată și adeseori absurdă a diverșilor actori politici, fiecare cu propria sa agendă, fiecare cu propria sa iresponsabilitate, a fost crearea unei structuri de oportunitate pentru scenarii dictatoriale de tip fascistoid sau stalinoid…

Aniversăm în aceste luni 80 de ani de la începutul Războiului Civil din Spania, considerat de mulți intelectuali de stânga drept un moment crucial în istoria politică și morală a secolului XX. Mitul maniheist care opune o tabără ce se situa categoric de partea progresului și alta iremediabil obscurantistă, este din ce în ce mai disputat. Nu mai vorbesc despre glorificarea Brigăzilor Internaționale, despre care astăzi știm că au fost, în mare măsură, instrumentul Cominternului, creat cu scopul principal de a controla armata republicană.

O carte care lămureşte pentru prima oară câteva momente cruciale din ascensiunea la putere a lui Vladimir Putin. Vladimir Putin este copilul culturii politice sovietice. Mai precis, al viziunii KGB asupra puterii, valorilor şi idealurilor sovietice. Născut în Leningradul postbelic, a crescut asimilând sovietismul şi nu a mai nutrit niciodată dubii legate de legitimitatea partocraţiei bolşevice…

Există vesti pe care când le afli rămâi împietrit. Aşa am primit anunţul privind maladia Regelui Mihai şi decizia de retragere din viaţa publică. Se încheie acum un ciclu politic românesc. Să spun din capul locului că Regele Mihai este ultimul dintre conducătorii coaliţiei antifasciste care mai este în viaţă…

Am dorit mereu să scriu despre una din cele mai stranii afaceri politice din România lui Gheorghiu-Dej, aşa-zisul atac din 1959 asupra Băncii Naţionale. Am avut ocazia să citesc la CNSAS documente fascinante legate de ancheta care a dus la proces şi la sentinţele de condamnare la moarte. Este limpede că avem de-a face cu o afacere politică, deci că scenariul „marelui jaf” este subordonat unui mega-scenariu menit să demonstreze lipsa de loialitate a unui grup de intelectuali proveniţi, fără excepţie, din mediul ilegaliştilor evrei…

Decembrie 1989, Ceauşescu revenea de la Teheran. Noiembrie 2015, Ponta revine din Mexic. Niciunul, nici altul, n-a priceput nimic. Unul a plătit cu viaţă, altul, iată, plăteşte măcar prin demisie şi prin de-doctorizare. Pentru că, nu mă îndoiesc, va urmă o reluare a subiectului înmormântat pe căi scandaloase de către oamenii plagiatorului. Acum câteva zile am scris…

Iată că s-a ajuns unde trebuia să se ajungă de mult timp: fostul preşedinte Ion Iliescu şi aghiotantul său devotat, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, se confruntă cu acuzaţia de participare şi chiar de instigare la crime împotriva umanităţii. Cei care au promovat minciuna, turpitudinea şi violenta, cei care au uzurpat puterea…

Ceea ce s-a petrecut în timpul dictaturii Khmerilor Roşii în Cambodgia între 1975 şi 1979 depăşeşte imaginaţia, ţine de acea non-reprezentabilitate care este asociată cu Holocaustul şi cu paginile cele mai înspăimântătoare legate de Gulag. Nu a fost vorba doar de un infern al sadismului, de delirul unui grup de maniaci, ci de resentimentul social, justificat ideologic, devenit politică exterminista…

Pe 25 februarie anul acesta ar fi împlinit 90 de ani. E mare păcat că prea puţini ne mai amintim. Există oare o stradă cu numele sau la Bucureşti ori în vreun alt oraş din România? Mi-e teamă că nu. De ce oare, domnule Sorin Oprescu? Va răspund eu: Pentru că nu ştim să ne respectăm propria istorie. Pentru că o desfigurăm şi o batjocorim.

Vladimir Putin a devenit campionul global al barocului comunisto-fascist. În aceste zile, la hotelul “Holiday Inn” din Sankt Petersburg, sub patronajulul partidului “Rodina” de orientare putinistă, are loc ceea ce antifrastic se numeşte “Forumul Conservator”. Sunt prezenţi reprezentanţii unor formaţiuni extremiste, neo-naziste, nostalgicii “Ordinii Europene” proclamate de Hitler…

Există un mit politic al Ialtei conform căruia, în februarie 1945, ar fi avut loc o mare trădare a Estului de către Vest. Spun că este un mit politic pentru că se întemeiază mai mult pe percepţii discutabile şi mai puţin pe evidenţe documentare incontestabile. În fapt, în acel moment, Armata Roşie se afla de-acum în România şi Polonia, mişcările comuniste…

Acum 50 de ani, pe 14 octombrie 1964, Plenara CC al PCUS a decis pensionarea primului secretar al CC al PCUS, preşedintele Consiliului de Miniştri al URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov, din “motive de sănătate”. În fruntea PCUS era promovat Leonid Brejnev…

Umblă zvon că Victor Ponta se pregăteşte pentru o vizită la Washington. Mă îndoiesc că va fi una în care ultimele sale isprăvi pe linia de-democratizării României să fie ignorate. Mai ales că de data aceasta Victor Ponta nu a minţit…

Pe 20 iulie s-au împlinit 70 de ani de la naşterea lui Adrian Păunescu, iniţial un poet de real talent care a devenit principala voce şi cel mai zelos artizan al cultului lui Nicolae Ceauşescu, hagiograful incontinent al “Epocii de Aur”, una dintre cele mai sinistre perioade din istoria României.

Profesorul britanic Orlando Figes este autorul unor cărţi excelente de istorie a Rusiei. Am citit acum un volum bazat pe corespondenţa, purtată vreme de peste opt ani, între doi foşti colegi, înainte de război, la Facultatea de Fizică a Universităţii din Moscova. Erau colegi de grupă, s-a născut între ei o iubire ce avea să străpungă zidul totalitar menit să distrugă sentimentele umane

Putinismul nu este o revenire integrală la stalinism, nu este întemeiat pe universalizarea terorii, nu-şi propune transformarea condiţiei umane. Dar acest nou tip de dictatură menţine în structurile sale ideatice şi instituţionale cultul liderului suprem, îngheaţă şi mistifică memoria, transformă partidele în entităţi derizorii, subminează dreptul la protest, piratizeaza resursele economice şi conferă poliţiei secrete puteri de neimaginat într-un stat democratic. Tot mai însingurat, tot mai suspicios, tot mai irascibil, Vladimir Puţin aminteşte de Stalin în ultimii săi ani de viaţa.

Uitam prea repede cine au fost adevaratii responsabili ai terorii ideologice, psihologice si sociale din Romania comunizata. Se sterg cu buretele amneziei variile implicatii, complicitati, initiative criminale, campaniile distructive impotriva spiritului democratic, umilirea celor care refuzau sa ingenuncheze, persecutarea celor care indrazneau sa nu se prostitueze. Nonagenarul activist Nestor Ignat, fostul student al lui Nae Ionescu la Universitatea din Bucuresti convertit in ideolog al stangii leniniste, a fost vreme de decenii unul dintre acesti supremi politruci, un “indrumator” inflexibil si neiertator, iar o evaluare a biografiei sale care ignora ori minimalizeaza acest lucru devine de fapt o mistificare. Despre acest lucru este vorba in articolul de mai jos scris impreuna cu istoricul Cristian Vasile.

Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu apartin aceleiasi generatii politice, au impartasit visuri, mituri, iluzii proprii utopiei leniniste. La ora actuala, cei doi fosti lideri simbolizeaza ipostaze extrem de diferite ale relatiei cu mostenirile comunismului: primul s-a despartit de lumea in care s-a format de o maniera sincera si irevocabila, a permis si a incurajat pluralismul. Al doilea a ramas legat prin mii de fire de traditia exclusivista, conspirationista, ultra-centralista, anti-democratica si intoleranta a bolsevismului.

Muzeul imaginar al comunismului este un bestiarium, o colectie de chipuri incremenite in obsesiile constrangatoare ale unei religii seculare degradate. Slavenka Drakulic, cunoscuta scriitoare croata care traieste in Suedia, ne invita sa vizitam acest muzeu in compania unor animale care ne pot spune lucruri insolite, insa cat se poate de revelatoare despre experimentele practicate de comunisti. Absurdul sistemului este descoperit (devoalat, demascat, demistificat) prin ochii fiintelor necuvantatoare, dar extrem de lucide.

Rar mi-a fost sa constat atata marginire intelectuala precum in cazul celor care exulta in aceste zile spunand: “Vezi, pana si Michnik i-a zis lui Liiceanu ca este mensevic!” Ca si cum mensevismul ar fi pacatul suprem, un fel de patologie politica, numele unei maladii rusinoase ori al unui un virus misterios. Daca acesti oameni l-ar fi citit pe Kolakowski, daca ar fi deschis cartea lui Andre Liebich aparuta la Cluj in traducere romaneasca (“Spre un alt tarm”), ar fi stiut ca mensevicii au fost cei care s-au opus constant totalitarismului bolsevic. In fapt, in anii 20, mensevicii au fost cei care au forjat acest concept observand similitudinile socante dintre fascismul lui Mussolini si experimentul terorist-utopic din URSS.

Ceea ce prevedeam zilele trecute se intampla sub ochii nostri: in 1997, Adrian Paunescu il anexa fraudulos pe Adam Michnik propriilor interese, astazi, in Adevarul, dl. Dinu Patriciu face acelasi lucru fara sa ii pese ce-ar spune fostul dizident polonez despre aceasta uzurpare simbolica. Ce mai conteaza biografia si opera lui Michnik, importanta este valoarea sa intrebuintare hic et nunc…

Primul lucru care trebuie spus despre revolutia egipteana este ca a fost, pana in prezent, predominant non-violenta. In acest sens, ea se inrudeste cu cea din Tunisia, cu cele “colorate” din Ucraina, Liban si Georgia, dar mai ales cu cele care au demolat edificiile leniniste din Europa de Est si Centrala. Fundamentul acestei revolutii pare sa fi fost auto-imputernicirea civica (self-empowerment), deci, simplu spus, resurectia societatii civile (nu intamplator, conceptul insusi de “societate civila”a fost recent interzis in China!) Revolutia egipteana insemana recucerirea suveranitatii populare. Vom vedea cat de adanc si pentru cat timp…

Resentimentul este o stare de spirit, o macinare launtrica necontenita, o gelozie abisala si o invidie nascuta din constiinta marginalitatii. Nu e vorba aici despre constiinta nefericita din Fenomenologia spiritului de Hegel, despre o negativitate ce-si afla sensul intr-o neliniste creatoare. Resentimentarul nu se intreaba de ce a ajuns pe acest taram fara sanse, prefera sa-i acuze pe cei care nu-l acompaniaza in directia sterilitatii.

Cuvintele au neindoios consecinte, mai cu seama atunci cand sunt rostite de personalitati cu ambitii profetice. Cum ajung intelectuali de marca, spirite de o incontestabila subtilitate, sa imbratiseze doctrine situate la antipodul umanismului? Este problema rinocerizarii, a sacralizarii unui scop deliberat nebulos a carui atingere implica inevitabil recursul la mijloace abominabile, a orbirii voluntare, a nazuintei nesabuite spre o infaptuire a mileniului hic et nunc.

Tine ceea ce se petrece in Egipt de un nou val democratic declansat ori catalizat de eventimentele din Tunisia ori este vorba de manipularea strazii de catre varii factiuni care se lupta pentru mantaua suprema? Putem compara aceasta explozie de nemultumire anti-autoritara cu cele similare din Filipine ori din Indonezia? Avem de-a face cu o repetare a dezastruosului scenariu din Iranul revolutionar al anului 1979 cand un regim corupt si represiv a fost inlocuit cu o teocratie nu mai putin corupta si represiva, de un feroce anti-occidentalism si visceral refractara idealurilor unei modernitati deschise si pluraliste?

Jurnalist de mare calibru, distins intelectual si respectat diplomat, primul ministru de extrerne al unei Cehoslovacii devenita libera si democratica prin revolutia de catifea din noiembrie 1989, Jiri Dienstbier a fost unul din campionii Primaverii de la Praga. A incetat din viata, pe 8 ianuarie 2011, in varsta de 73 de ani

N-am facut-o pana acum, dar simt nevoia sa o spun. In 2002 am primit Premiul “Bratianu” al Partidului National Liberal. Decizia de acordare a acestei prestigioase distinctii era semnata de figuri importante ale PNL. Intre altii, Alexandru Paleologu. Nu ma indoiesc ca, daca ar fi fost intre noi, domnia sa ar fi protestat in aceste zile.

Exista momente cand a nu reactiona inseamna sa te injosesti. Din ratiuni pe care le-am explicat in articolul despre “Samanismul peronist”, privesc alianta dintre actualul PNL si PC drept o capitulare a lui Crin Antonescu si a colegilor sai in raport cu un partid-televiziune cu certe radacini si afinitati in zone pe care le consider responsabile pentru dezastrul tarii in veacul douazeci si in acest veac. Mai mult, formarea iminenta a unei “Aliante de Stanga-Dreapta” care sa includa si PSD-ul condus de Victor Ponta (dar controlat si “indrumat” din umbra de Ion Iliescu) , anuleaza, din punctul meu de vedere, credibilitatea actualei conduceri PNL din perspectiva autenticelor valori liberale.

A sosit din plin momentul ca discutiile in jurul dictaturilor totalitare ale veacului al XX-lea sa iasa din amatorism, sa intre cu adevarat in zona expertizei. Este nevoie de racordarea faptelor (pe care, fireste, trebuie sa le cunoastem, sa le examinam, sa le explicam, in primul rand prin accesul neingradit la arhive, deci nu pe baza unui impresionism steril) la lumea ideilor din care s-au inspirat militantii noilor credinte. Mai mult, este nevoie de o deconstructie a substratului doctrinar si emotional, a matricii paleo-simbolice (termenul a fost propus de Alvin W. Gouldner) a ideologiilor radicalismului universalist ori particularist.

Rostirea adevarului este singura cale de salvare cand este vorba de crime impotriva umanitatii. Am primit astazi cateva mesaje legate de recenta decizie a Comisiei Europene de a respinge propunerea ministrilor de externe dintr-o serie de state est si central europene legata de condamnarea negationismului privind crimele genocidare comuniste, ca si in cazul fascismului. A-l glorifica pe Stalin este la fel de obscen ca si a-l ridica in slavi pe Hitler. A perora despre “grandoarea istorica a bolsevismului” este la fel de scandalos ca si a scrie despre “grandoarea istorica a national-socialismului”. Falsul umanism leninist se intemeia pe diabolizarea unor intregi categorii sociale osandite la exterminare. A nu recunoaste acest lucru acum, cand probele istorice s-au adunat dincolo de orice indoiala rationala, tine de o auto-indusa orbire.

Tocmai s-a incheiat o discutie la BBC World Service unde am participat impreuna cu istoricul Anthony Beevor, autorul, intre alte lucrari, al cartii “Stalingrad” si cu Dr Efraim Zuroff de la Centrul Simon Wiesenthal. Subiectul a fost respingerea de catre Comisia Europeana a cererii unui numar de ministri de externe din Europa de Est si Centrala, intre care si ministrul de externe al Romaniei, de a se interzice negarea crimelor comuniste, tot astfel cum este interzia in multe tari negarea crimelor naziste.

Pe drept cuvant, Adam Michnik a numit regimul Lukasenko “bonapartism cu chip colhoznic”. Sa recapitulam: Vestul si-a facut iluzii ca, promitandu-i ultimului dictator din Europa un pachet financiar ispititor, acesta isi va inmuia optiunile represive si va tolera tranzitia spre o democratie reala. Nici vorba de asa ceva: Lukasenko s-a distrat ingaduind participarea opozitiei la alegeri, a falsificat aceste alegeri, a folosit canalele de informare (in acest caz, de dezinformare) pentru a mentine atmosfera encomiastica, de pseudo-entuziasm, si pentru a-si demoniza adversarii.

Au trecut patru ani de la acea sesiune, unica in istoria Parlamentelor Romaniei, din 18 decembrie 2006, moment deopotriva sublim si penibil, inaltator si degradant. Sublim, pentru ca, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, intr-un gest fara precedent in lumea post-comunista, presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist, pe intre parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal. Penibil, pentru ca de la Ion Iliescu la C. V. Tudor, de la “Antelene” lui Dan Voiculescu la “Ziua” lui Rosca Rosca Stanescu, de la cate un politolog ori istoric ofuscat la fostul poet de curte al dictaturii, Adrian Paunescu, intreaga artilerie grea a gemetelor, imprecatiilor si istericalelor patriotard-comuniste s-a mobilizat spre a boicota aceasta condamnare.

Exista intr-adevar o nostalgie a timpurilor comuniste? Exista riscul ca aventurieri demagogici sa urce pe creasta valului de frustrari populare si sa primejduiasca intreg edificiul democratic? Sunt castigurile pluralismului reversibile? Ne putem astepta la avansul unor miscari de tip peronist? Am incercat sa raspund la aceste intrebari in interviul dat jurnalistei Melania Cincea de la publicatia bisaptamanala timisoreana Timpolis (numarul de joi, 16 decembrie 2010).

Memoriile sale il arata ca pe un diplomat atent la nuante, cu un fin simt psihologic. Mie mi s-a parut deschis, cu un seducator simt al umorului, un fel de auto-ironie care dadea sansa interlocutorului sa se simta egalul acestui formidabil intelectual si diplomat. A trecut in lumea celor drepti un om intelept, onest si curajos.

A vrut cumva Ion Iliescu sa-l gratieze pe Ceausescu, sa-l mentina in viata pe fostul sau mentor si protector? Ori, mai degraba, a fost el adevaratul autor (din umbra) al dublei executii din 25 decembrie 1989? Cum si de catre cine a fost numit “Tribunalul Exceptional”? De ce a fost condamnat la moarte nu doar tiranul sociopat, dar si sotia sa (nu mai putin deranjata psihic)? A fost vorba de decizii pripite, impuse de Silviu Brucan (cum a sugerat, nu o data, Virgil Magureanu)? Ce rol a avut Victor (“Victoras”) Stanculescu? De unde, din ce tenebre a aparut geologul misticoid Gelu Voican-Voiculescu, care fusesera legaturile sale cu Securitatea? Cum de i s-a incredintat supravegherea executiei lui Nicolae si a Elenei Ceausescu?

La 1 Decembrie 1918 s-a nascut un stat definit prin respectul pentru lege, minoritati, proprietate si caracaterul sacru al peroanei umane. Evident, un stat imperfect (dar, cu exceptia funestelor utopii totalitare exista oare vreun regim politic “perfect”?) Am avut prilejul, in luna martie 1992, sa vorbesc la New York invitat de Fundatia “Iuliu Maniu”. Am explorat atunci tema relatiei dintre Basarabia, Romania si Europa, unitatea intrinesca si de atatea ori periclitat a pamanturilor romanesti.

Ma gandeam in aceste zile ce-ar fi spus, ce-ar fi scris Monica Lovinescu in momentul glorificarii postume a sicofantului suprem al dictaturii comuniste din Romania. Nu ma indoiesc ca, in spiritul est-eticii, consecventa cu propriile valori, ar fi pretuit in cel mai inalt grad articolul lui Mircea Cartarescu publicat in Evenimentul zilei vinerea trecuta.

In ultima luna am primit, pe adresa universitatii unde predau (University of Maryland at College Park) doua scrisori de amenintare cu moartea.

Ion Iliescu este indignat. Nu de carnavalul rusinii pus la cale de moguliziuni, ci de faptul ca nu cedam cu totii santajului propagandistic pe cat de ieftin, pe atat de riscant. Asadar, Iliescu ataca in acelasi stil de boxeur ideologic pentru care a devenit faimos inca din anii 50.

Atunci cand si-a inceput cariera poetica si jurnalistica, in a doua jumatate a anilor 60, Adrian Paunescu se visa un Evgheni Evtusenko, un bard antistalinist al Romaniei. Il sustinea pe Ceausescu cu fervoare, dar stia sa simuleze (ori poate ca era sincer pe atunci) un fel de prospetime a viziunii poetice, un simt al justitiei si o indignare clocotiroare in raport cu meschinariile birocratiei culturale.

Vestea inevitabila, vestea de care ma temeam, a sosit: vineri, 6 august 2010, s-a stins din viata la numai 62 de ani Tony Judt, istoricul care a intruchipat exemplar vocatia intelectualului public.

Daca Nicolae Ceausescu ar candida la alegerile prezidentiale avandu-i contracandidati pe presedintii partidelor politice din Romania, adica Emil Boc, Victor Ponta, Crin Antonescu si Marian Sarbu, 41% dintre romani l-ar vota, potrivit unui sondaj IRES dat publicitatii luni.

Ceea ce s-a petrecut in decembrie 1989 a fost un tiranicid ordonat si organizat de o junta ce se pretindea revolutionara. Nu a fost un proces legal, ci a fost un simulacru de justitie. Nu am sa uit vreodata tonul agresiv al avocatului, ecou direct al proceselor-spectacol staliniste. Transmisa (partial) la televiziune, caseta cu procesul si executia sotilor Ceausescu a facut parte din pedagogia demonologica a noii puteri. Chiar si asa, nu am inteles niciodata cum a fost justitificata executarea sumara a Elenei Ceausescu (omorarea unei femei din ratiuni politice tine de o barbarie greu de conceput pe care o mai practicasera, dupa al II-lea razboi mondial, Klement Gottwald in Cehoslovacia si Enver Hoxha in Albania).

Am vazut ieri filmul lui Andrei Ujica “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”. Trei ore in care am stat cu ochii tinta la ecranul computerului. Trei ore de revenire intr-un trecut plin de amintiri, nelinisti, sperante, de la acele scene din martie 1965, sumbre ca si domnia celui care murise la nici 64 de ani, primul secretar al CC al PMR, presedintele Consiliului de Stat, Gh. Gheorghiu-Dej, la clipa finala, cand Ceausescu se adreseaza sfidator si dispretuitor acuzatorilor sai, in decembrie 1989: “Voi raspunde doar in fata Marii Adunari Nationale!”

Crimele împotriva umanităţii sunt, trebuie să fie, imprescriptibile. În raport cu ele nu vom greşi niciodată prin surplus, prin exces de memorie. Ori prin revendicarea justiţiei reparatorii. Pe marginea unui articol de opinie pe care l-am publicat în „Evenimentul zilei” despre genocidul armean, apărut pe 26 aprilie, unii cititori mi-au reproşat că nu vorbesc despre […]

Scriu aceste rânduri înmărmurit, şocat, încercând să găsesc cuvinte pentru ceea ce simt, ce simţim. Doliul Poloniei democratice este şi al României democratice. Este imposibil să nu te ducă gândul spre un simbolism tragic. Monte Cassino, macii cei roşii, \”Gândirea captivă\” de Czeslaw Milosz, poemele lui Zbygniew Herbert, răscoala Gheottoului, insurecţia din Varşovia, filmele lui […]

Editura Curtea Veche a lansat, în luna martie a acestui an, volumul doi, „Vârsta de aur”, al trilogiei lui Leszek Kolakowski „Principalele curente ale marxismului. Colectivul de traducători a fost coordonat de Tereza Brânduşa Palade, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În prefaţă, mă ocup de semnificaţia istorică a bolşevismului şi de […]

Votarea Legii Lustraţiei va fi o încercare revelatoare pentru clasa politica din România la două decenii de la prăbuşirea oficială a regimului comunist. Vor cădea măştile. Există momente în istorie când timpul se accelerează. Este ceea ce se petrece acum în România. După ani de zile de torpoare, de boicotare, sabotare şi sfidare a revendicărilor […]

Marxismul este unul dintre cele mai importante mituri politice maniheiste ale istoriei contemporane. Este un discurs fundamental al modernităţii care contrapune aşazisele forţe ale reacţiunii, barbarismului şi declinului celor care reprezintă progresul istoric. Marxismul promite salvarea prin intermediul distrugerii unui sistem perceput ca fiind bazat pe dominaţie, exploatare şi alienare. În această viziune, proletariatul este […]

La 70 de ani, Virgil Nemoianu este autorul unei opere impunătoare, originală ca arhitectură ideatică, deschizătoare de punţi spirituale, ostilă prejudecăţilor reducţioniste şi miopiilor tabuizante. Primordialismul îngust, misticismele gregare, patimile nebuloase îi repugnă acestui cărturar umanist şcolit în cea mai curată tradiţie a spiritului central- european. Patriot demn şi cetă ţean al lumii, profesorul Nemoianu […]

Memoria e un fragment din binele comun al unei naţiuni, care se împotriveşte amneziei colective. Dimensiunea sa profilactică se împotriveşte banalizării şi bagatelizării experienţei totalitare, sesizează ambiguităţi le nostalgiei, combate mistificările deliberate şi se opune negaţionismului. Ca şi în cazul Holocaustului, crimele împotriva umanităţii comise de regimurile comuniste sunt imprescriptibile şi trebuie cunoscute, urmărite în […]

Este momentul să ne concentrăm pe ceea ce înseamnă reclădirea şi focalizarea investigării comunismului în România. De ce este important acest lucru? Pentru că s-a dovedit că abordarea unidimensională a unei asemenea activităţi conduce la rezultate ne concludente şi la atitudini partizane. A sosit clipa să lăsăm deoparte manifestările teatral victimizatoare şi să gândim un […]

Datorită vremii din capitala americană, am avut timp în ultimele zile să citesc şi să recitesc cărţi pe care le preţuiesc în chip deosebit, unele mai vechi, altele nou-apărute. Le amintesc aici şi le recomand celor care sunt interesaţi de felul cum văd eu canonul libertăţii. La Curtea Veche, publicat în 2001, dar total nealterat […]

Mă întreb cine este mai înstrăinat de realitate – Mircea Geoană sau Ion Iliescu? Primul, cu ale sale viziuni despre forţele paranormale, al doilea, patronul său din umbră, recidivând pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi trădat un Stalin ori un Ceauşescu? Ambii par să fie ostaticii unor năluciri, dispuşi să ignore evidenţele empirice […]

Slavoj Žižek – promotor al neo-bolșevismului Oricât ar părea de straniu, mitologiile stângiste renasc, ca şi cum revoluţiile din 1989 nu ar fi avut loc. Oricât ar părea de straniu, mitologiile stângiste renasc, ca şi cum revoluţiile din 1989 nu ar fi avut loc. Ni se servesc lecţii despre „prăbuşirea iminentă” a capitalismului, despre globalizare, […]

Nu este niciodată prea târziu pentru înfăptuirea justiţiei. A celei morale, ca şi a celei reparatorii, menită să rectifice cele mai şocante şi revoltătoare stări de fapt ce ţin de moştenirile unui regim, declarat oficial, de preşedintele României, drept ilegitim şi criminal. Justiţia postdictatorială include sancţiunile criminale, sancţiunile non-criminale şi pe cele morale. Petiţia iniţiată […]

Tinerii intelectuali români formaţi după 1989 au avut şansa unei istorii, în fond, privilegiate. În pofida greutăţilor adeseori exasperante din perioada tranziţiei, ei au crescut protejaţi de trauma totalitară şi departe de ecoul teribil al celor două războaie mondiale. Au cunoscut din cărţi şi din povestiri frământările, chinurile, polemicile şi chiar abdicările premergătorilor. În ultimele […]

Intelectualul critic Liu Xiaobo a fost condamnat de Craciun (2009) la 11 ani inchisoare doar pentru ca a initiat Charta 08, un document menit sa sustina drepturile civice in China. Condamnarea dizidentului in contextul aniversarii a douazeci de ani de la Caderea Zidului Berlinului a indignat lumea libera. Lideri marcanti ai opozitiei est-europene, intre care […]

Când se vorbeşte despre «trădarea intelectualilor», se uită adeseori că au existat intelectuali care nu au trădat. În urmă cu cinci decenii, la 4 ianuarie 1960, înceta din viaţă, într-un tragic şi absurd accident de automobil, Albert Camus. Îmi revine în memorie o frază a autorului “Omului revoltat”, de fapt un principiu director menit să […]

Regimul Ceauşescu, expresia paroxistică şi cea mai agresivă a naţional stalinismului în Europa (fenomenul supravieţuieşte încă în Coreea de Nord), a fost răsturnat de o revoltă spontană anticomunistă. Întrucât această revoltă a dus la prăbuşirea instituţiilor statului totalitar comunist, inclusiv a partidului monopolist, cu a sa ideologie omniprezentă, cu aparatele propagandistice şi teroriste utilizate pentru […]

În memoria Monicăi Lovinescu, a lui Virgil Ierunca şi a lui Constantin Ticu Dumitrescu, membri ai Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România. Acum trei ani, pe 18 decembrie 2006, Traian Băsescu rostea în faţa camerelor reunite ale parlamentului un discurs ce avea să despartă apele în cultura politică a României postcomuniste. Pe […]

Dintre cei trei copii ai cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, Valentin a fost cel mai decent. Am însă câteva probleme cu ceea ce spune el în interviul din Irish Times, reluat pe Hotnews. Dintre cei trei copii ai cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, Valentin a fost cel mai decent. Este fizician şi am auzit despre […]

Nimeni nu îşi savurează înfrângerea, deci nu trebuie să-i fie luată în nume de rău lui Mircea Geoana starea de descumpanită irascibilitate, probabil debutul unei nevroze, pe care o manifestă tot mai acut. Puţin stoicism, o anumită detaşare autoironică nu i-ar dăuna fostului ambasador la Washington: nu începe şi nu se termină lumea cu alegerile […]

Victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale e un moment crucial în istoria postcomunistă a României, a Europei Centrale şi de Est. În săptămâna care a precedat al doilea tur de scrutin, am scris pe blogul meu zilnic două sau trei articole. Selectez aici fragmente pe care le consider semnificative. În pofida cascadei de minciuni, […]

În perioada 9-10 noiembrie a avut loc în Washington DC conferinţa «The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History», organizată de Institutul Cultural Român şi University of Maryland – College Park (Government and Politics Department), în colaborare cu Woodrow Wilson International Center for Scholars, Edmund Walsh School of Foreign […]

Scriu aceste rânduri la Boston, unde am participat la convenţia anuală a Association for the Advancement of Slavic Studies”. Cu această ocazie am lansat volumul „Stalinism Revisited. The Establishment of Communist Regimes in Eastern and Central Europe” (CEU Press, 2009), rezultatul conferinţei pe care am organizat-o în Washington D.C. la sfârşitul lunii noiembrie 2007. Cu […]

Întrucât în revista ACUM a apărut un ecou care conținea o apologie a ideologului comunist Silviu Brucan, iar autorul acestei apologii a menționat în același ecou numele distinsului nostru colaborator Vladimir Tismăneanu, publicăm aici articolul scris de acesta la moartea “oracolului de la Dămăroaia” în revista “22”, articol în care demască rolul malefic al acestui […]

Puţine texte au formulat mai direct, mai limpede ori chiar mai brutal natura violentă a ideocraţiei bolşevice, dispreţul total al leninismului în raport cu orice formă de legalitate, deci cu însăşi ideea de Rechtsstaat, decât pamfletul lui Lev Troţki, „Terorism şi comunism”. În volumul al II-lea din trilogia sa Principalele curente ale marxismului (în curs […]

Încetarea din viaţă a lui Irving Kristol a readus în dezbaterea intelectuală tema neoconservatorismului. Am scris pe larg pe acest subiect. Am fost eu însumi vreme de peste 10 ani „contributing editor” al revistei ORBIS (A Journal of World Affairs), publicată la Philadelphia de Foreign Policy Research Institute. Am publicat în ORBIS numeroase articole şi […]

ÎMPOTRIVA AMNEZIEI. Publicul interesat de studierea regimului comunist din România poate consulta acum documente inedite privind nomenclatura în inventarul Secţiei Organizatorice – „Dosare-Anexe” (1950-1989) din cadrul Fondului C.C. al P.C.R. la Sala de studiu a Arhivelor Naţionale ale României şi on-line. Una din recomandările Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste a fost […]

Colonelul Hugo Chavez iubeşte Rusia lui Vladimir Putin. A mers acolo recent pentru a opta oară, a ţinut înfocate discursuri anti-americane, a comparat Statele Unite cu un fioros şarpe boa care înghite fiinţe mici şi inocente. Sunt obsesii bine cunoscute, parte indestructibilă a unei structuri culturale întemeiată pe o mistuitoare manie a persecuţiei. Nu doar […]

Ni se rescriu vieţile, ni se pun pe umeri lucruri nemaiauzite, suntem acuzaţi de câte în lună şi în stele. Nu trece zi să nu se adauge o pagină penibilă la campaniile împotriva celor care nu vor să participe la demonizarea unui preşedinte care nu s-a prefăcut că face, ci chiar a făcut ceva, şi […]

A încetat din viaţă Marek Edelman, la vârsta de 90 de ani, ultimul supravieţuitor al insurecţiei ghetoului din Varşovia. Viaţa acestui personaj legendar s-a intersectat tragic cu catastrofa Holocaustului şi cu totalitarismul comunist. Pe data de 19 aprile 1943, Edelman a fost unul dintre liderii celor 220 de luptători din ghetoul varşovian care au deschis […]

A încetat din viaţă Irving Kristol, gânditor social original, fondator al curentului neoconservator, fost editor al revistelor «Encounter» şi «Public Interest», figură de vârf a ceea ce s-a numit cercul intelectualilor din New York”. Kristol a acţionat ca un intelectual public, s-a implicat în marile controverse, uneori le-a declanşat. Era un idealist sceptic, un gânditor […]

Pe 12 mai 2009, Agnes Heller, Hannah Arendt Professor of Political Philosophy la New School University, laureată a Premiului “Hannah Arendt” oferit de oraşul Bremen şi membră a Academiei Maghiare de Ştiinţe, vocea cea mai influentă a Şcolii de la Budapesta de filosofie socială şi morală, fosta asistentă a lui Georg Lukacs, a împlinit 80 […]

În 1938, procurorul Andrei Vîşinski îşi încheia unul dintre rechizitoriile urii cu cuvintele: „Câinii turbaţi să fie împuşcaţi până la unul!”. La fel urla procurorul nazist Roland Freisler cerând executarea celor implicaţi în complotul împotriva lui Hitler ori a fraţilor Scholl. Oricine îndrăznea să se îndoiască de omniscienţa liderului devenea automat o „viperă lubrică” (expresia […]

Au trecut aşadar şapte decenii de la Pactul Molotov – Ribbentrop, premisa declanşării, la 1 septembrie 1939, a celui de-al II-lea Război Mondial. Nu a fost vorba atunci de un simplu calcul tactic din partea lui Stalin, ci de o strategie a complicităţii cu cealaltă putere totalitară (Germania hitleristă) interesată în distrugerea lumii liberal-conservator-burgheze. Pactul […]

Atunci când suntem agresaţi de atâtea ştiri deprimante, atunci când ajungem la disperare văzând cum nimicnicia morală prosperă, atunci când nihilismul renaşte sub ochii noştri (dar a murit el oare vreodată în toţi aceşti ani dominaţi de năluciri ideologice?), atunci când hienele, lichelele, canaliile şi delatorii, îmbătaţi de ură, predică furibund de la pseudo-amvonul Cetăţii, […]

Da, ne facem vinovaţi de toleranţă, de deschidere spre dialog, de incapacitate de a osândi pe cineva pentru erori trecute pe care şi le-a asumat. Da! Avem o atracţie spre beznă şi îngenunchere. Suntem, vorba monumentului de verticalitate Cornel Nistorescu, o şleahtă de „limbăieşi”, de „pupini”. Oameni fără operă, plagiatori de duzină, indivizi cu trecut […]

Papa Benedict al XVI-lea a declarat în data de 9 august 2009 că lagărele de concentrare naziste au fost „simbolurile iadului pe pământ”. El a afirmat că „lagărele de concentrare naziste, la fel ca alte lagăre de concentrare, trebuie să fie considerate simboluri ale răului extrem, ale iadului care se deschide pe pământ când omul […]

Este dezolantă neputinţa dlui Constantinescu de a se menţine în postura sobră potrivită celui care a ocupat cândva cea mai înaltă funcţie a statului român. Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a ajuns favoritul televiziunilor care şi-au făcut o prioritate din atacul asupra intelectualilor care nu suferă de băsescofobie acută, acuzaţi (trist autoportret!) că ar […]

Să încep cu începutul, deci cu anii ’70. Aflasem, evident, ca atâţia alţi membri ai generaţiei mele, despre cel intrat cumva în mit după plecarea sa din ţară în anii ’70. Citisem febril Zaharias Lichter, auzisem povestiri despre Matei de la Alexandru Ivasiuc şi Tita Chiper. L-am ascultat participând, de câteva ori, la mesele rotunde […]

Naeionescianismul a fost o viziune totalitară despre fenomenele politice, etice şi religioase, iar tânărul Sebastian a sprijinit această perspectivă antipluralistă. Am citit pe nerăsuflate noua carte a profesoarei de istoria filosofiei, poetei şi eseistei Marta Petreu pe tema tinereţii intelectuale a lui Mihail Sebastian. Intitulată „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”, cartea […]

În ultimii 20 de ani, cazul paradigmatic de \”worst case scenario\” în Europa de Est, de dezagregare a democraţiei sub presiunea etnocraţiei, este desigur fosta Iugoslavie. În acest caz, am fost martorii a ceea ce am numit acum câţiva ani „sindromul Belgrad”, de populism prin care politici expansionist-militariste şi nationalism demagogic au fost folosite pentru […]

\”Sărbătorim în această săptămână centenarul Constantin Noica (sâmbătă, 25 iulie).\” Doresc să marchez acest moment simbolic, examinând două cărţi apărute în 2009 (la Humanitas şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române), sub îngrijirea Dorei Mezdrea, care luminează complicata relaţie dintre Constantin Noica şi Securitate. Filosoful s-a aflat mereu în vizorul acelei criminale instituţii, a fost […]

Luni, 6 iulie, am fost invitat să susţin o prelegere la Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI). În articolul de faţă voi prezenta unele dintre punctele discutate cu ocazia acestui eveniment. Deşi prăbuşirea comunismului a avut cauze similare în ţările lagărului sovietic, dinamicile specifice, ritmul schimbării şi traiectoriile evolutive au fost influenţate în mod […]

Primul pas pe drumul procesului de reconstruire a societăţii în perioada post-totalitară este mărturisirea şi investigarea trecutului. Joachim Gauck, fostul comisar federal special pentru analiza dosarelor Stasi, a descris superb procesul: „răscolirea cenuşei trecutului”. El a continuat afirmând că „reconcilierea cu un astfel de trecut poate fi realizată nu doar prin jelire, ci mai ales […]

Eroziunea ideologică a fost una dintre principalele cauze ale marelui naufragiu. Putem vorbi într-adevăr despre mizeria utopiei marxiste, despre epuizarea capitalului emoţional şi simbolic pe care se întemeia sistemul minciunii, fricii, suspiciunii şi delaţiunii. În iunie 1989 se aniversează bicentenarul Revoluţiei Franceze. Cu acest prilej, principalul ideolog al gorbaciovismului, Aleksandr Iakovlev, ţine un discurs în […]

George Orwell este autorul celei mai cunoscute viziuni distopice asupra lumii viitorului, o devastatoare anatomie a universului totalitar: «O mie nouă sute optzeci şi patru». Împreună cu Arthur Koestler, George Orwell a personificat exemplar eroismul clarviziunii, curajul de a refuza şi a repudia fanatismele mitologice, narcoza ideologică. Volumul „Omagiu Cataloniei”, reeditat de Editura Polirom, deconspiră […]