Fotbalul a ajuns ceva mult mai important decît atîtea alte lucruri începînd cu el însuși. Iar Cupa Mondială e un exces cuprinzător care lasă în urmă o lume deformată. Luni dimineață, a doua zi după ce lua sfîrșit Cupa Mondială 2018 din Rusia, lumea avea o figură modificată ca după o revoluție inexplicabilă…
Oare de ce au ripostat statele membre ale Uniunii Europene tocmai după atacul pe teritoriu britanic asupra unui fost spion rus? Primul răspuns trimite la chestiuni de drept internațional și suveranitate națională. Și nu explică prea mult. Un gînd nerostit dar, probabil, răspîndit spune că, în fond, Rusia, s-a răfuit cu un fost cetățean rus care a trădat și că asta e greu dar nu imposibil de înțeles…
Încă o dată, presa scrisă, televiziunea, site-urile și radiourile vest-europene și americane au un singur glas și o singură temă. E vorba tot despre alegerile prezidențiale pierdute de stînga în Statele Unite dar, de data asta, cauza e escrocheria pe net. Asta nu înseamnă că alegerile n-au fost decise de intervenția misterioasă a Rusiei. Dar înseamnă că tabloul se lărgește cu încă o “fraudă sinistră”.
După ultimele presupuneri întemeiate, Edward Snowden e departe de casă, undeva în Rusia și se simte destul de bine! Date încă mai certe spun că răposatul Kim Philby s-a simțit cît de cît bine, la Moscova, vreme de 25 de ani, între 1963 și 1988, anul morții. Se mai poate spune că amîndoi au fost spioni…
Nu e bine. Orice s-ar spune, se întîmplă prea multe lucruri deodată și toate împing în aceeași direcție: răsturnarea lumii așa cum o mai cunoaștem încă. Sau, poate, asistăm la efortul onest prin care cei mai luminați dintre noi încearcă să ajute victimele cruzimii și răutății umane. Din păcate, am trecut de această bănuială inocentă…
O lume întreagă a întîmpinat cu uimire, ba chiar cu oroare, decizia Statelor Unite de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Mediile de informare și academice, politicienii și experții în diverse lucruri au reacționat cu o unanimitate copleșitoare, deși nu au reușit să își argumenteze împotrivirea mai departe de „nu face bine zonei”…
Să le tăiem banii! este o propunere de pedeapsă care vine mănușă mai degrabă vreunui stat sau administrații de zbiri decît distinsului aparat al Uniunii Europene. Dar vremurile se schimbă și măștile cad. Uniunea Europeană se apropie cu pași mici dar grăbiți de hotărîri de neimaginat altădată. Pedeapsa cu tăierea fondurilor este tot mai des invocată de persoane și organisme UE…
Degradarea nu se repară, ci naște degradare înfășurată în farsă. Locul acestui blestem fără greș e istoria și, mai precis, politica statelor care au acceptat și trăit prea mult în umilința robiei. Cine nu crede asta sau are impresia că istoria s-a oprit în loc pentru a face loc bunelor purtări, are la dispoziție cazul Zimbabwe…
Povestea cunoscută sub numele de Brexit și-a pierdut demult interesul și înțelesul pentru omul de rînd, ceea ce este un alt fel de a spune pentru omul de bun simț. Logica a ținut pasul pînă la un punct. Se știa că Marea Britanie este o națiune altfel, adică o insulă vitală pentru istoria Europei, dar și diferită de Europa și normele de viață pe Continent…
Comunismul împlinește un secol de crime și minciună fără să fi pierdut mare lucru din aură și seducție. O cercetare publicată acum mai puțin de o lună de un mare institut de sondaj american spune că jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism și nu în societăți capitaliste…
De îndată ce rezistența forțelor ISIS a fost învinsă în Siria, la Raqqa (fostă așa-zisă capitală a așa-zisului califat islamic) Ministerul rus a ținut să intervină și să se remarce în mod deosebit cu o interpretare uluitoare. Declarația Ministerului acuză forțele siriene sprijinite de americani de distrugerea orașului Raqqa, după modelul care a dus la distrugerea orașului german Dresda, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Comparația e de-a dreptul stupidă…
Un stat ca Republica Moldova pornește, obligatoriu, bolnav. Adică fără bani. Nu există motiv pentru care Moldova să scape vreodată de problema veniturilor. Țara e mică, populația e plecată prin țări și economii mai mari, producția de valori și capital se reduce la artizanatul viticol, plus ce mai pică. Însă permanența bolii e agravată de sărăcia mentală a liderilor…
Ce e Europa? Europa e ce e aici, la noi acasă și prin vecini – va răspunde multă lume urmînd bunul simț și obișnuința. Alții, convinși de informațiile și de politica ultimilor 20-25 de ani, vor spune că Europa e Uniunea Europeană. În ambele cazuri, răspunsurile nu mai au legătură cu realitatea…
Un singur șef de stat străin a acceptat invitația la ceremoniile care au marcat Ziua Victoriei la Moscova: Igor Dodon, șef de stat al Republicii Moldova. Dacă și-a dorit așa ceva, Igor Dodon a reușit, în sfîrșit, să se facă remarcat. Dorința e de înțeles…
Și totuși, unde e logica? Și unde bunul simț? Oricîtă politețe poate înghiți cineva, apare un moment în care răbdarea nu-și mai are locul. Așadar: unde sînt demonstrațiile spontane, indignate și pure împotriva crimelor săvîrșite de regimul Assad? Unde au avut loc marile marșuri ale militanților civili după gazarea populației civile în Siria?…
Nu putea trece prea mult timp fără să se audă obișnuita arie a moralității în interpretarea stîngii. De data asta, pe tema lipsei de suflet a celor ce plîng victimele terorismului în Occident, dar n-au timp de victimele terorismului în Rusia sau în părți încă mai îndepărtate ale lumii. Observația degajă un parfum clasic de hărnicie propagandistică…
Marți seara, Primul Ministru Britanic Theresa May a semnat scrisoarea care anunță autoritățile Uniunii Europene că despărțirea a început. Fotografia oficială ne-o arată pe Theresa May, așezată la masa în jurul căreia au loc ședințele cabinetului britanic, semnînd scrisoarea. Alături, drapelul britanic. Deasupra, privirile celui dintîi Prim Ministru Britanic…
Europa cu două viteze înseamnă nu una ci două Europe. Una pentru statele de soi, alta pentru statele incapabile. Iar asta înseamnă, mai departe, că statele lăsate în urmă nu mai sînt egalele statelor din grupul conducător. Evident, grupul codașelor este compus, în principal din statele est-europene…
Există cu adevărat „fake news” – știrile false despre care se vorbește neîntrerupt și din ce în ce mai grav după ce stînga americană a pierdut alegerile prezidențiale, în noimebrie 2016? Există! Și prima fake news e chiar fake news. Știrea despre știrile false e falsă. Nu e complicat. Discuția a apărut doar după isprava mult hulită a lui David Trump și e menită să explice eșecul taberei adverse…
Însumînd, este clar că problema relației Statele Unite-Europa de Est este reală și în curs de renegociere. Însă direcția acestei relații nu e, cum sugerează mulți comentatori, pecetluită de fascinația Președintelui Trump în fața lui Vladimir Putin. Știm prea puțin, iar cînd vom afla mai mult s-ar putea să avem o surpriză…
Într-un fel, mandatul lui Trump a luat, deja, sfârșit, pentru că el nici n-a existat vreodată. Efectul verbal și vizual al acestei anomalii e spectacolul mediatic uluitor la care asistăm. Dată fiind supremația partizanilor stângii în mediile de informare și academice, spectacolul public este, în mod garantat, o cruciadă fără limite, prizonieri și nuanțe împotriva lui Trump…
Nu mai există decernare de premii la care cel ce a luat locul doi să nu declare din răsputeri că se bucură de victoria altcuiva…
Valul generat de mutațiile seismice înregistrate în Marea Britanie și Statele Unite (Brexit + Trump) a produs rapid consecințe în cele mai diverse spații. A apărut, chiar, impresia că națiuni și societăți de tot felul așteptau demult ocazia și s-au pus în mișcare de îndată ce aceasta a apărut…
Mai puțin dezbătută, dar calomniată temeinic, e problema votului popular la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Așa cum se știe, Donald Trump a cîștigat alegerile și va deveni Președinte, deși a pierdut votul popular. Mai exact, Donald Trump e Președinte pentru că a cîștigat categoric voturile așa numiţilor “mari electori”…
Victoria lui Donald Trump, noul Președinte al Statelor Unite, urma să pună capăt tuturor disputelor feroce care au marcat campania electorală. Nu e și nu va fi așa. Conflictul abia începe, dar despre asta va fi mult de gîndit și scris (în această ordine) de acum înainte…
Cu posibila excepție a pasionaților de istorie, puțină lume a auzit de Valonia. După ce splendoarea evului mediu creștin s-a stins și după ce oțelăriile și minele s-au închis la sfîrșitul secolului XX, Valonia a intrat în conservare și anonimat. Un ținut de limbă franceză, așezat pe toată partea de sud a Belgiei în care trăiesc în jur 3,5 milioane de oameni și cam atît…
Premiul Nobel pentru literatură este, dintotdeauna, o ciudățenie, un act arbitrar și arareori o distincție meritată. Și nici n-are cum să fie altfel. În fond, nimeni nu poate stabili anual cine e cel mai bun scriitor al lumii. Barierele lingvistice și culturale sînt enorme. Nici proza, nici teatrul, nici poezia nu pot fi cîntărite și măsurate, așa cum pot fi cernute și comparate operele științifice ale fizicienilor, chimiștilor sau medicilor…
Nu este nevoie decît de un efort minim de cunoaștere pentru a aduce adevărul istoric în percepția care dă imaginea Estului. Și de incă un lucru, din păcate infinit mai dificil: de curajul de a ține cont de adevăr, chiar împotriva propriilor convingeri politice și a propriilor frustrări…
De o vreme, referendumurile organizate de guverne sînt date peste cap de cetățeni iritați. Nu într-un loc anume ci peste tot acolo unde guvernele mai au curajul sau sînt nevoite să organizeze referendumuri. Cazul cel mai discutat e Marea Britanie. În iunie, după luni de campanie guvernamentală pro-UE, cetățenii britanici au răspuns votînd ieșirea Marii Britanii din UE…
Știrile și schimbările se succed cu o viteză aproape ridicolă. În fiecare zi, un torent de informații curge spre un public dezorientat care e, mai degrabă, victimă decît beneficiar. Aproape oricine încearcă să se lămurească asupra mersului lucrurilor va fi izbit și respins de un zid de teorii, interpretări și analize care acoperă orice pagină de ziar, de net sau ecran TV…
După despărţirea de Marea Britanie, a venit despărţirea de bun simţ. Nu o dată ci de nenumărate ori. Aproape n-a trecut zi după referendumul care a scos, pe 23 iunie, Marea Britanie din UE fără o trăznaie lansată, de bună voie, de politicieni sau ziarişti, fie ei partizani ai despărţirii, fie ai revenirii în Uniunea Europeană…
Ca de obicei, summit-urile NATO sînt însoţite de o literatură savantă care caută să explice de ce situaţia e mai complexă ca niciodată şi de ce numai măsurile recomandate de cutare analist sau centru de cercetări pot salva lumea. Publicul larg înţelege că e ceva important la mijloc, dar nu e dator şi nici nu poate pricepe savantlîcul strategico-militar în care se scaldă specialiştii…
A fost nevoie de cîteva zile bune pentru ca mobilurile şi configuraţia acestui grup să fie bine înțelese. Cînd lucrurile s-au clarificat, şocul a fost enorm. Mai întîi şi mai întîi, drojdia rusă nu e chiar civilă şi de capul ei. Ruşii care au provocat violenţe au făcut-o cu priceperea unui grup bine antrenat. Mascaţi şi organizaţi strict, cu tactici anti-poliţie bine puse la punct, sutele de huligani ruşi au conturul tipic al unui grup paramilitar. E limpede că furia rusă nu e rodul întîmplării…
După zeci de ani de refuz arogant, cineva a rostit adevărul despre Europa. Vorbind în Luxemburg, la o întîlnire a liderilor dreptei, Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a denunţat în modul cel mai clar iluzia vinovată a Europei Unite. Tusk e un personaj cheie în sistem şi asta a făcut intervenţia lui cu atît mai surprinzătoare. Însă cuvintele lui Tusk erau aşteptate de multă vreme şi, de altfel, s-ar putea ca ele să fi venit prea tîrziu…
Totul a început în săptămînile şi lunile din intervalul mai-august 1966. Preşedintele Mao, liderul comunist absolut al Chinei, a publicat cîtea articole-manifest, într-un stil bizar care avea, poate, menirea, să sugereze rostirile unui zeu. O serie de formulări lapidare, uneori vagi, alteori poetice, anunţau că a venit ora bătăliei cu duşmanul din interiorul Partidului Comunist. Zicerile lui Mao explicau că duşmanul este oricine şi peste tot…
În teoria antisemiţilor stîngii, Israelul e un asupritor înverşunat al palestinienilor. Astfel, armata israeliană ucide la întîmplare civili, femei şi copii în teritoriile palestiniene pe care le invadează şi terorizează ori de cîte ori îşi doresc aşa ceva. Povestea spune mai departe că ororile israeliene se ţin lanţ tocmai pentru că Israelul şi evreii se bucură de protecţia ascunsă a cercurilor politice şi financiare de la cel mai înalt nivel, din toată lumea. În acest fel a fi anti-israelian e totuna cu a fi umanist şi progresist…
Comisia Europeană a anunţat două măsuri cu care crede că pune punct crizei migranţilor. Mai întîi, elimnarea vizelor pentru cetăţenii turci care vor să intre în Europa. Apoi, sancţiuni împotriva statelor care refuză să preia cota de migranţi care le revine. Aceste state vor plăti amenzi, sau despăgubiri sau, cu formula Comisiei Europene, „vor fi solidare în alt fel”. După cîte se pare, asta înseamnă 250.000 de euro pe cap de migrant refuzat..
Înţelesul marelui accident nuclear de la Cernobîl e, în primul rînd, uman şi politic. Statul sovietic şi-a arătat, încă o dată, adevărata faţă. Prima măsură a statului sovietic a fost să ascundă existenţa accidentului. Populaţia a fost evacuată din zonă abia după primele 24 de ore. Mii de oameni au purtat sau poartă încă semne de degenerare. Generaţia născută din ei are o rată oribilă de malformaţii…
Pînă la alegerea noului Preşedinte al Statelor Unite mai sînt zece luni, cîteva mii de mitinguri, zeci de confruntări electorale de parcurs, cine ştie cîte campanii de presă, şi dreptul la surprize de care restul lumii nu va ezita să se folosească. Cu toate astea, cîteva lucruri sînt deja aşezate şi, din această poziţie, vorbesc despre lucruri noi…
După o absenţă de exact 70 de ani, publicul german are la dispoziţie un volum dinamită – întruparea interdicţiei supreme. Nici mai mult nici mai puţin decît Mein Kampf, cartea în care Adolf Hitler şi-a adunat ideile, amintirile şi proiectele. În ultimii 70 de ani, cartea n-a mai fost publicată. Deţinătorul drepturilor legale, landul Bavaria, a refuzat să o facă, fireşte sub presiunea implicaţiilor morale pe care o astfel de decizie le implică…
O dereglare de neînţeles pare să cuprindă mase mari de tineri care fug nemulţumiţi de lumea lor şi caută locuri cît mai îndepărtate. Mai mult decît atît, noii călători caută experienţa radicală, emoţia extremă sau – cum cred cei mai mulţi – trăirea autentică. În consecinţă, unii sfidează jungla…
Numai cine nu vrea nu înţelege că Europa e, de la un cap la altul, presată de un enorm val de migraţie. Ce se întîmplă acum la frontierele Europei nu e un episod accidental. Situaţia e explozivă nu numai pentru că masele de refugiaţi vor fi greu de absorbit, ci şi pentru că înţelegerea crizei refugiaţilor a alunecat deja în domeniul ideologiei şi al interpretărilor radicale…
Acum 30 de ani, în ziua de 11 martie 1985, Mihail Gorbaciov era ales Secretar General al Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Pentru cine a uitat sau nu cunoaşte înţelesul nomenclatorului comunist, Gorbaciov devenea şeful Partidului Comunist şi cel mai puternic om al Uniunii Sovietice…
Nu e tocmai uşor de spus şi nici foarte plăcut. La începutul anilor ’40, silite de asaltul nazist care ameninţa să înghită Europa, marile state occidentale au fost nevoite să facă o alianţă cu statul sovietic. Alianţa a fost, practic, singura cale de a opri alunecare în barbarie. Cei doi monştri totalitari, Germania şi Japonia, au fost distruşi militar. Numai că…
Ceva e nefiresc în comportamentul liderilor vest-europeni faţă de Rusia şi faţă de asaltul rusesc asupra Ucrainei. Un soi de stînjeneală, amestecată cu nepricepere şi lipsă de autoritate fac din întîlnirile faţă în faţă ale occidentalilor cu Vladimir Putin ocazii pline de neînţelegeri…
Adevărat, Grecia condusă de Syriza a transformat un dezastru într-un instrument de şantaj. Sub declaraţiile deseori rezonabile sau inteligente ale noii echipe de la Atena se ascunde, constant, ameninţarea cu demolarea colectivă: dacă ne lăsaţi să cădem, vă luăm cu noi! Argumentele umane ajută Grecia, o societate lovită dur de datorii, şomaj şi lipsă de înţelegere din afară. Însă Grecia e, măcar în parte, victima propriei nesăbuinţe…
Ţara ruinelor auguste a devenit o ruină economică şi e gata să transforme Europa într-o ruină istorică. Cu observaţia că Europa însăşi e coautoare a dramei care i-ar putea fi fatală. Apariţia unui nou guvern grec, după alegerile cîştigate de Mişcarea Syriza, nu promitea, totuşi, un şoc de asemenea proporţii…
În noua morală publică, lucrurile stau simplu şi brutal: dincolo de orice judecată, Israelul trebuie să fie vinovat, iar a declara Israelul vinovat dincolo de orice judecată e o îndatorire civică şi un test care separă sufletele mari de minţile perverse. Totul începe de la întrebarea care, rostită sau nu, apasă şi forţează cu o putere nemăsurată: cum să nu fie vinovaţi cei care ucid copii nevinovaţi?…
