Se spune, deseori pe bună dreptate, că a vorbi despre tine însuţi este semn de mediocritate. Cu riscul de a mi se pune această etichetă, îmi voi permite o scurtă remarcă, la începutul celor ce vor urma. Cei care mă cunosc, fie personal, fie din cele scrise în cadrul activităţii mele gazetăreşti de-a lungul vieţii mele israeliene, ştiu bine că grija pentru adevărul celor afirmate…
Acum două zile, faţă de ora la care scriu aceste rânduri, vestea a căzut ca o lovitură de trăsnet în acea zi înăbuşitoare de iunie: una din colegele de serviciu m-a sunat să mă anunţe că… „s-a dus Sonia”! Prima mea reacţie a fost, desigur, una de revoltă: nu, Sonia nuuuuu! Asta nu era posibil!Ştiam bine că scriitoarea şi una din marile mele prietene Sonia Palty suferea de vreun an şi mai bine…
Stările de fapt de care ne ocupăm de astă-dată există, practic, în orice democraţie, nu numai în statul considerat „singura democraţie din Orientul Mijlociu”, adică Israelul. Dar în stricta actualitate israeliană, adică în crâncena bătălie (pardon, campanie) electorală, ceea ce mai mulţi analişti au numit „fenomene secundare” ale democraţiei se manifestă cu o acuitate foarte greu suportabilă şi uneori imposibil… de acceptat!…
Mai bine nu mi-ai presăra / în aşternuturi imaginare / petale de trandafir / bănuite şi din plin dovedite…
În urmă cu vreo doi ani a apărut o carte prin care principalul călău al evreimii din România este dovedit ca un adevărat… salvator al evreilor din ţara noastră natală, evrei pe care i-ar fi „smuls” realmente din angrenajul maşinii infernale a Holocaustului european, anume mareşalul Ion Antonescu! „Istoricul” care şi-a permis această glorificare a mareşalului, făcând-o, ce-i drept cu un diletantism monumental într-ale ştiinţei istoriei, este, după cum se ştie…
Decizia Curţii Constituţionale din România (CCR) din 12 noiembrie 2014 a stârnit o mare indignare şi o sfântă revoltă în rândurile ierarihiei bisericeşti ortodoxe din România.
Conform respectivei decizii, religia va rămâne în şcolile de toate nivelurile o disciplină facultativă, urmând însă ca elevii…
O încrâncenată sarabandă a defăimărilor a început nu de ieri, de-alaltăieri, în presa scrisă şi electronică românească, la foarte scurt timp după marile răsturnări din 1989. Cuvântul de ordine, ridicat la rangul de axiomă, prin definiţie nedemonstrabilă şi inatacabilă: „Acum e voie”! …
Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU a numit o comisie pentru investigarea crimelor de război (cu precădere ale Israelului), din cadrul acţiunii de apărare numită „Stâncă neclintită”, declanşată de Zahal…
Ceea ce părea în urmă cu vreo câţiva ani o „formă particulară” a antisemitismului, adică antisionismul, a devenit acum un sinonim aproape perfect al acestuia din urmă, şi asta pentru simplul motiv că lexicologia nu vrea să existe sinonime… perfecte! La ora când scriu aceste rânduri, titlul de campion al acestui tsunami de otravă pare să-l deţină Franţa, urmată îndeaproape de Marea Britanie şi concurată „la mustaţă” de Germania şi de Italia…
Când lovitura morţii, această imposibilitate a tuturor posibilităţilor a mai lăsat un uşor răgaz al consternării, am ajuns la întrebarea pe care şi-a pus-o omenirea în urmă cu mai multe decenii, întrebare ce şi-a dovedit până astăzi un răspuns destul de înceţoşat: „cum a fost posibil”? …
Ar putea să pară cam ciudat, dar ceea ce-mi doresc acum cu toată raţiunea, dar şi cu tot sufletul, este ca aceste rânduri să-şi fi pierdut actualitatea în ziua când vor ajunge sub privirile cititorilor noştri. Cred că este uşor de înţeles că mă refer la situaţia dramatică în care se află acum întreg poporul lui Israel, şi nu numai din ţara noastră. După cum se ştie, trei tineri, între 16 şi 19 ani, au fost răpiţi acum aproape două săptămâni…
până acum vreo opt ani, în ţările europene cu manifestările antisemite, populaţia evreiască se mai… obişnuise, indiferent de „poziţia politică”. Dar în aceşti ultimi ani, parcă o dată la trei-patru ani, situaţia devine dramatică, soldată cu atentate, cu crime pe fond rasist, de parcă s-ar încerca să se „amintească” comunităţilor evreieşti…
Ultimele două săptămâni au fost pentru Israel cele mai încordate. Dar din cât se pare, nu numai pentru Israel, sau pentru „cealaltă parte” implicată, palestinienii, dar şi pentru părţile… interesate în obţinerea unui acord-cadru. Acestea din urmă, cu precădere Uniunea Europeană…
Shulamit Aloni a părăsit această lume la vârsta de 85 de ani. De mulţi ani, de când s-a retras din politică, nu s-a mai auzit aproape nimic despre fostul leader al mişcării Meretz…
Acum două săptămâni întreg Israelul era tulburat la vestea trecerii în eternitate a celui care a fost Ariel Sharon, considerat una din cele mai marcante şi mai influente personalităţi israeliene. În coloanele presei scrise, ca şi pe ecranele sau pe undele presei electronice, s-a vorbit despre marele om…
Pe la jumătatea anului 2010, după incidentul flotilei Mavi Marmara, cînd conducerea Turciei dădea rău de tot din mâini şi din picioare, zbierînd mai-mai să fărîme tot ce se cheamă mass-media internaţională că va trimite în judecată Israelul pentru „crime de război”…
În pofida speranţelor – serioase? – ale Occidentului, privitoare la schimbarea poziţiei Teheranului, preşedintele Hassan Rohani, întrebat dacă intenţionează să desfiinţeze instalaţiile şi utilajele nucleare de pe teritoriul său, a dat un răspuns categoric: „în proporţie de 100% – nu”.
Se pare că Mister Kerry aducea la consfătuiri, în bagajele domniei sale, o serie de antecedente despre care s-a discutat (şi „consfătuit”) mai puţin în ultimele luni. A ieşit la iveală faptul că Statele Unite au început reducerea sancţiunilor împotriva Iranului cu mai multe luni înaintea consfătuirilor…
Ce să cauţi tu pe drumul / încolăcit pe sub bolta crengilor / electrizate de simfonia frunzarelor / cafenii sau roşii-flacără
Ştiu, şi de astă-dată se vor găsi destui compatrioţi care să se arate de-a dreptul contrariaţi faţă de rândurile care urmează. Inutil să repet calificativele cu care am fost gratulată ori de câte ori m-am exprimat pe tema pe care realitatea mă obligă s-o reiau încă o dată…
Exact când în Egipt demonstraţiile “Fraţilor Musulmani”, organizaţia islamistă care nu se resemna să piardă puterea, erau soldate cu zeci de morţi în confruntarea cu armata, pe când în Siria regimul îşi ucidea compatrioţii cu arma chimică, cine credeţi că era “protagonistul” acelui raport, respectiv ţinta blamărilor incluse acolo?
Pentru Rodica, Spania reprezintă fericire, relaxare, flamenco şi puţină tequila. Îţii dorim o vacanţă superbă.
Despre toate aceste secte, cea mai cunoscută, anume faimoşii Neturei Karta, chiar şi (sau mai ales) în Statele Unite, am avut surpriza să aflăm că au ales o delegație care să participe, în Iran, la o conferință organizată de fostul preşedinte al Republicii Islamice, Mahmud Ahmadinedjad.
Când îmi doreşti „noapte bună” / cuvintele îţi sună a batjocură / şi nu-mi mai rămâne atunci / altă alegere,
“Nu alegem în ce mediu social şi intelectual ne naştem”, menţionează distinsul politolog Vladimir Tismăneanu în “Cuvânt înainte” al acestei fascinante cărţi. Această primă confesiune din nenumăratele întâlnite în carte a fost utilizată cu rea credinţă de către mulţi lupi în piele de oaie, stalinişti înveteraţi, fanatici ai comunismului
Plumburiul norilor / a rostogolit sfera incandescentă / străpungând dunga albastră / a mării unită cu cerul / peste care se răsucește
mantia de catifea a nopții
Faceţi cunoştinţă: Marc Lefèvre a fost ani de-a rândul purtătorul de cuvânt al mişcării de extremă stângă „La Paix maintenant” din Franţa, care se revendică drept fermă susţinătoare a organizaţiei israeliene „Shalom ahshav”, de orientare similară.
În celebrul cartier ultrareligios ierusalimitean Mea Shearim, un soldat care venise să-şi vadă familia (în primul rând bunicul şi bunica) şi să profite de permisie pentru a se dedica studiului Torei sub îndrumarea unchiului său, a fost atacat de câteva zeci de ultrareligioşi, printre care şi copii care încă nu sunt bar-mitzva, nelipsind mult ca tânărul să fie linşat de-a binelea!
Fie şi ultima, dar totuşi / speranţa moare, strivită / călcată-n picioare / cu ţintele prejudecăţilor / sfărâmată, zidită / printre pietrele neîncrederii…
… se apropie votarea în Parlament a propunerii pentru „Legea recrutării”, preconizând ca până în anul 2017, să devină absolut obligatorie recrutarea în armată a elevilor de ieshiva, cu rare exepţii de scutire de serviciul militar.
N-ai decât să te cufunzi în negura / vreunui suflet-nepereche, maculat / de vorbele-auzite mereu de la alţii / fără vreo palidă, lamentabilă urmă
“Distinsa artistă”, prin arta ei “pură” nu se ruşinează desigur, iar “distinsul” muzeu, teoretic un lăcaş de cultură, nu se ruşinează nici atât, să-şi dea mâna şi să facă cea mai grosolană propagandă pentru proslăvirea terorismului.
Încă de-acum două luni, au început tot mai insistent, după cum numesc cercurile militare, “să picure rachete” în regiunea de sud a ţării. Adică, să explodeze câte o racheta Kassam, apoi încă una, după vreo una-două zile, într-altă şi altă aşezare din regiune, manifestând, se pare, o adevărată “slăbiciune” pentru zona Neghevului.
Ştirile din presa scrisă şi electronică au avut drept „cap de afiş” grupul numit aici „Femeile de la Zidul Plângerii”, de confesiune iudaică adepte ale ritului reformist, care veniseră să se roage acolo înfăşurate în câte un talith (şal pentru rugăciune), accesoriu rezervat în religia iudaică de rit ortodox şi de rit conservator numai bărbaţilor…
Dar într-o clipă grea, precum blestemul // te-ai strecurat cu paşi felini, subţiri // să-mi prăvăleşti în drum stânca de sare, // ce-ascunde duhul stinselor iubiri.
În interviurile acordate spre sfârşitul săptămânii trecute, Yair Lapid afirma, în fraze meşteşugite că „singurul lucru pe care nu şi-l poate permite clasa de mijloc este prăbuşirea economiei israeliene”, asumându-şi ca pe o înaltă misiune social-civică-politică să „o scoată din mocirlă”…
Fapt este că cerceii aveau toate culorile – mai mult imposibile decât posibile – ale sticlei, foilor de tablă, firicelelor de plastic şi a tot ce poate fi mai netrebuitor şi…
Cartea, considerată de către sistemul israelian de securitate drept „sursă a activităţilor „tag mehir” (etichetă de preţ) a determinat, după cum spuneam, arestarea rabinilor Shapira şi Elitzur la izbucnirea afacerii, ca şi sistarea, în prezent, a virării de fonduri ieshivei pe care o conduceau…
M-am dus să caut, chemată de sunete, şi culorile. Aveam mintea plină de imaginile vreunei copile triste, cu părul până la mijloc, rămasă aşa, copilă, de vreo patru veacuri încoace, sau de mâinile hieratice care vorbesc prin încremenirea degetelor, sau de lecţia de senzualitate a portretului unei ducese…
După cum ştim, în cea de a treia decadă a lunii martie, de la aeroportul internaţional israelian Ben Gurion, chiar înaintea plecării preşedintelui Barack Obama spre Iordania, a avut loc o surprinzătoare – sau nu tocmai – convorbire între primul ministru Beniamin Netaniahu şi omologul său turc, Recep Tayif Erdogan.
De ce a durat totuşi atât de mult, dat fiind că termenul tradiţional acordat primului ministru al ţării în vederea alcătuirii unui guvern a fost – şi ar fi trebuit să fie – şi acum 30 de zile, dar a fost nevoie ca preşedintele Statului, Shimon Peres, să acorde o prelungire de încă 15?…
Chiar în ediţia trecută a acestei publicaţii, unul din comentatorii care au ceva de spus şi… ştiu ce spun, îmi reproşa într-un ecou în replică faptul că nu reuşisem să demonstrez decât „influenţa lui Ion Coja pe internet, dar nu şi influenţa efectivă asupra tineretului din România”.
Există viaţă şi fără tine / există cântece pe care / nu le caut dar ele-ntotdeauna / mă găsesc nechemate…
există poveşti în care
tu nu-ţi afli locul
Cel de al doilea scandal, poate de mai mici proporţii – „asigurate” şi de tendinţele de minimalizare ale autorităţilor româneşti de resort – a fost incidentul din săptămâna trecută, cu prilejul unui eveniment cultural al organizaţiei non-guvernamentale „Accept”, la Muzeul Ţăranului Român. De acest al doilea scandal de-a dreptul simptomatic vom încerca să ne ocupăm în cele ce urmează.
Este vorba de contactele neliniştitoare ale primului-ministru împreună cu echipa cu care colaborează la alcătuierea guvernului pe de o parte, iar pe de alta, factorii de natură să favorizeze – sau să torpileze – demersurile în vederea realizării unei conduceri optime – în măsura posibilului – pentru marea masă a compatrioţilor noştri.
Spre deosebire de alcătuirea mai multor guverne precedente, în actuala configuraţie a tratativelor privitoare la stabilirea coaliţiei, se pare că cel mai rău şi mai rău, la fel ca în campania electorală, se agită… Shas-ul, care îşi vede acum pusă sub un mare semn de întrebare participarea – şi ponderea sa – la guvern…
Tu nu poţi face altceva // nu poţi atinge // fiinţa mea sferă de foc // rostogolită pe poteci nemaiumblate
Cei fără de care se spune că nu poate exista coaliţie guvernamentală în Israel (şi din nefericire, pe bună dreptate), au lăsat să se adune la marele bal mare al campaniei electorale, anunţate şi prezentate de maeştrii de ceremonii-consilieri de campanie, partidele şi blocurile electorale precum Likud-Beiteinu cu liderii lor, primul-ministru Beniamin Netaniahu şi Avigdor Liberman, precum şi cam fragilul bloc de stânga-centru, alcătuit din triada Yehimovici-Lapid-Livni, cu propriile suite (pardon, partide).
Pentru nimeni nu este un secret că Abbas a întreprins acest demers – reţineţi – unilateral, cu o deplină „binecuvântare” a organizaţiei teroriste din Gaza, Hamas, în speţă a conducătorilor politici ai acesteia, Ismail Hania şi Haled Mashal. Mai mult, ca parte din „victoria” operaţiunii israeliene „Pilon de apărare”, cei doi au considerat şi un simulacru de împăcare cu Autoritatea Palestiniană…
Cea mai insistentă dintre aceste întrebări a fost – şi mai este – cât o să dureze această linişte! A fost avansată cu precădere de locuitorii în mare măsură frustraţi şi dezamăgiţi ai greu-încercatelor localităţi din sudul ţării.
De astă dată, era serios rău! Din sfert în sfert de oră, numărul răniţilor, comunicat la televiziune, creştea! Nu, nu erau victime mortale, iar dintre răniţi, trei erau în stare gravă, spre nivel mediu…
După cum s-a exprimat Ehud Barak, ministrul israelian al apărării, aproape că nu se mai poate vorbi de spatele frontului, fiindcă întreg Israelul este acum un front propriu-zis, cu şase milioane de combatanţi. În încercarea de a completa această aparentă metaforă, s-ar putea spune fără emfază, cred, că în prima linie a acestui front comun se află (şi nu numai de vreo cinci zile încoace), un milion de locuitori din regiunea de sud a Israelului.
N-am să ştiu niciodată când am început să iubesc acest oraş fascinant, cald şi, aşa cum spunea o cântăreaţă într-un interviu, oraşul care „nu te-ntreabă nimic, niciodată, ci doar îţi spune ¡Hola!”, de cum păşeşti pe străzile sale resimţind, cine ştie de ce, gustul de… acasă.
Pentru prima oară, am ales să ajung la Madrid în mijlocul toamnei, adică pe la jumătatea lunii trecute, fiindcă experienţa fostelor mele – nu puţine – escapade madrilene, m-a învăţat că este preferabil să evit puhoiul de turişti din lunile verii şi ale toamnei timpurii.
Netaniahu şi-a exprimat convingerea că în acest fel va putea determina legiferarea unui buget cu toată răspunderea, evitând astfel deterioarea economică progresivă, specifică statelor europene. Totodată, el şi-a „reamintit” obligaţia, ca prim-ministru, de a „pune interesul naţional mai presus de orice”,
Dacă într-un recent articol mi-am propus – şi am respectat – tratarea predării religiei în şcolile româneşti de stat numai sub aspect psihologic, a fost poate fiindcă mai multe persoane – confraţi de breaslă, dar nu numai, din ţara în care trăiesc de trei decenii încoace, au încercat să mă convingă să renunţ la abordarea acestei teme, cu argumente în aparenţă de soliditatea betonului.
Am aflat din presa scrisă şi electronică românească la care am acces despre deficienţele predării acestui obiect, a cărui obligativitate este inclusă şi în planul de învăţământ (cu caracter de lege), încă din anul 1995.
Cine dintre noi nu are amintiri din trecutul comunist al existenţei sale, care revin pe neaşteptate în actualitate, fără să le fi chemat nimeni, printr-un soi de asociaţii determinate de sechelele afective ale acelei epoci, mai ales dacă are o vârstă a cărei primă cifră ar fi cam… de la 4 în sus? Teribilele poveşti pe care le auzeam despre temuta instituţie pre nume „Securitate” ni se păreau incredibile, până când deveneam noi înşine câte un personaj (secundar, în cel mai bun caz şi principal – în cel mai rău), al vreunei astfel de poveşti.
…doar acum vreo două săptămâni, Avi Dichter a decis să se retragă definitiv din fracţiunea Kadima, al cărei lider este Shaul Mofaz, printr-o stranie… coincidenţă cu propunerea lui Netaniahu şi a lui Barak de a prelua portofoliul de ministru pentru chestiuni referitoare la spatele frontului!
Au urmat zile grele pentru prim-ministrul Netaniahu: desigur, obișnuitele amenințări ale partidelor politice ultrareligioase-extremiste de dreapta, cum că vor părăsi coaliția și, mai mult, că vor face uz de întreaga lor putere de influență (și nu este de disprețuit!), pentru a determina căderea guvernului.
În ultimele trei săptămâni, „restructurările” conducerii Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc continuă să fie comentate în presa scrisă și electronică din România și nu numai. Vladimir Tismăneanu continuă să fie atacat în presa românească, în publicații în care nu credeam că totuși dezinformarea și calomnierea fac parte din aresenalul clasic de discreditare a unei personalități, de îndată ce o nouă conducere a guvernului înțelege să-și justifice înlocuirile.
Haz de necazul “epocii de aur”, la Iaşi.
Am urmărit cu mult interes demonstrațiile din săptămânile trecute, din România. Îngrijorarea mea, cu privire la acest popor exasperat de starea în care l-a adus actualul guvern mi-a conturat ceea ce veți citi mai jos. Rareori mi-am permis să scriu despre România, fiindcă, aflându-mă de trei decenii în Israel, nu am putut urmări îndeaproape tot ce se petrece acolo. Mai exact, plecată fiind de la jumătatea anului 1982, știam destule despre ultimii ani ai „epocii de aur”, fiindcă îi simțisem eu însămi „binefacerile”, în prima sa perioadă.
