Sunt tentat să nu-i mai cred pe cei care ne vorbesc despre spiritul românesc căruia i se potriveşte ca o mănuşă creştinismul (de fapt, ortodoxismul), la starea în care ne aflăm noi. În „Sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei în mileniul III”, autorul Dan Puric tocmai asta vrea să demonstreze. Că în matricea sufletească a poporului român atitudinea faţă de moarte este una blândă, de resemnare şi împăcare cu moartea.
Credinţa în nemurire a dacilor, liniştea “în faţa morţii” este ştiută. Din acest punct de vedere s-ar putea spune, aşa cum sugerează şi Dan Puric, că atunci când a venit peste noi creştinismul ne-a găsit aproape pregătiţi sufleteşte. Dar a luminat creştinismul acest popor, ce a adus el bun?
Uncategorized