Cuvintele care stigmatizează indică faptul că valoarea socială a acestor oameni este mai mică decât a grupului care-i numeşte în acest fel. Se creează astfel un stereotip negative, menit să oblitereze frica de Celălalt, care este, de fapt, explicaţia stigmatizărilor.
În 1938, înainte de instalarea la conducerea ţării a guvernului condus de Octavian Goga şi Alexandru C. Cuza, România avea 8.767 de medici, dintre care 4.386 (50%) erau români, 3.104 (35,4%) evrei, 569 (6,5%) germani, 387 (4,4%) unguri şi 321 (3,7%) de alte naţionalităţi.
Natalitatea în România – şi vorbim, de fapt, de o situaţie valabilă în toată lumea occidentală, specifică ţărilor dezvoltate – este în scădere de mai multă vreme, iar sporul natural naţional este negativ. Este natalitatea un fenomen care trebuie controlat – dirijat, stimulat, favorizat?
Săptămână trecută, în cadrul unei festivităţi organizate de Academia Romană, dl. Vladimir Iliescu (“prof. dr. phil., dr. h.c. mult.”) a afirmat că Holocaustul din România este o minciună. Discursul d-lui Iliescu a fost primit cu aplauze de audienţă…
De curand, profesorul universitar Radu Iftimovici, laureat al unui premiu Unesco, se arata a fi intens preocupat de ‘problema evreiesca” si si-a impartasit ideile in revista electronica condusa de Nicador Zelea-Codreanu si Nicoleta Codrin
În Pentru Legionari, C. Zelea Codreanu reaminteşte că în 1922 prioritatea mişcării antisemite pe care o anima era „Crearea la Bucureşti şi Cluj a câte unui grup din cei mai buni luptători din masa studenţească, care să lucreze în afară de directivele centrului respectiv. La Cluj şi la Bucureşti, aceste grupuri s-au constituit foarte repede. La Bucureşti, Ibrăileanu, delegatul Iaşului, a fost de un real folos. De asemeni, atitudinea dârză a lui Simionescu, conducătorul mediciniştilor, a menţinut studenţimea în spiritul cel adevărat.”
În 1928, Dr. N.C. Paulescu, profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti a publicat Degenerarea Rasei Jidăneşti.[1] Coperta conţine titlul academic al lui Paulescu, o svastică şi fotografia unei persoane identificată în text ca Ghizela Strulovici, „în etate de 25 de ani, pensionară la Ospiciul Mărcuţa”. Publicaţia fusese anunţată de profesorul Paulescu cu doi ani înainte într-un interviu acordat publicaţiei maghiare Pesti Naplo şi reprodus în ziarul Apărarea Naţională, oficiosul Ligii Apărării Naţionale Creştine, al cărei vicepreşedinte era de la înfiinţarea ei în 1923: „Eu mă ocup de mult pe bază ştiinţifică de problema rasei, doar predau fiziologia la Universitate… Problema jidovească pe punctul acesta devine de nesoluţionat, fiindcă în urma cercetărilor mele am descoperit că jidanii au un creier prost format, adică cu toţii sunt degeneraţi. Degenerarea aceasta o înţeleg aşa, că toţi jidanii sunt nebuni fără excepţie.”[2].
Metoda folosita de Nicolae Paulescu in experientele publicate in 1920 si 1921 este identica cu metoda lui Israel Kleiner, pana la materialul textil prin care acest amestec era filtrat inainte de a fi injectat intravenous la cainele depancreatizat.
În 1926 doctorul Nicolae Paulescu a primit de la Prof. Dr. I. Lupaş, Ministrul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, prin adresa cu numărul 42.371, rugămintea de a completa un chestionar în vederea „apropiatei legiferări a profilaxiei boalelor venerice” problema aceasta prezentând o importanţa primordială pentru sănătatea fizică şi morală a populaţiunii”. Ministrul cerea profesorului să ofere „toate datele ce credeţi că pot aduce o contribuţie la problema prostituţiei şi morbidităţii veneriene”. Drept răspuns, Paulescu a trimis ministrului un memoriu in care „Jidanii” sunt amintiţi în explicarea a nu mai puţin de 3 cauze ale morbidităţii veneriene distrugătoare de neam.
