Author: Nicolae Muşat

Emigrat in Grecia din anul 1990. Formatie tehnica electronica si telecomunicatii. Activitate in Electronica medicala si Programare. Apolitic. Crescut in mediu multicultural. Simpatie pentru minoritati si oameni independenti care au aratat bunatate fata de semeni, deci o a filantropiei de orice origine etnica.
Uncategorized

UE: cei 4 mari erau 3, Macron și May

Întrebat de politruci care va fi poziția față de Vatican, Stalin a răspuns: Câte divizii de tancuri are Vaticanul? De atunci criterul a devenit cât de mare este arsenalul nuclear. După ieșirea Regatului Unit din UE, numai Franța va rămâne o țară cu arsenal nuclear. Germania, Italia, țările nordice și restul nu au arsenal atomic…

Uncategorized

Europa, sau problema fără soluţie

Specialiştii ar putea afirma că există multe soluţii pentru ca Europa să meargă înainte. În fapt Brexit-ul a sunat alarma în cancelariile europene şi zvonul “se poate repeta” s-a întins de la Marea Neagră la Oceanul Atlantic. Oricât am dori să minimizăm impactul Brexit-ului, acesta demonstrează eşecul Europei de a păstra un membru important.

Uncategorized

Referendum în Grecia

Duminică 5 iulie are loc în Grecia un Referendum la care electoratul va răspunde la întrebarea: “Trebuie să fie aprobat planul de accord pe care Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetrar Internaţional l-au depus la şedinţa EuroGroup din dată de 25.06.2015 şi care se constituie din două secţiuni care împreună formează o propunere generală a celor citaţi?…”

Uncategorized

EYROKALYPTO

În situaţia în care Grecia părăseşte zona euro, statul elen se prăbuşeşte din imposibilitatea administrării ţării şi a exercitării funcţiilor strategice precum, apărare, alimentare cu apă şi alimente şi sănătate…

Uncategorized

Ne unim cu Roma ?

Ultimul an a fost caracterizat de o activitate crescută a Papei care a călătorit în toată lumea în vederea susţinerii popularităţii în scădere a bisericii catolice. Cauza este progresul religiilor protestante în America Centrală şi de Sud şi a religiei islamice. Biserica “universală” este în regres în piaţa mondializată a religiilor…

Uncategorized

Benjamin Netanyahu – discurs istoric în faţa Camerelor Reunite

Be strong and resolute, neither fear nor dread them.” Acesta este mesajul hotărât al primului-ministru Israelian în discursul istoric rostit în faţa Camerelor Reunite – Congres şi Senat. Primul-ministru s-a referit la imaginea lui Moise care se află sus în faţă lui şi a repetat cuvintele rostite către cei pe care urma să-i conducă în drumul dificil în afară Egiptului…

Uncategorized

Istoricul datoriei Greciei

Datoria Greciei este rezultatul unor excese ale conducătorilor, asociaţilor acestora din exterior şi a structurilor politice nedemocratice subordonate partidelor şi altor interese. Mitul promovat de fostul partid de guvernămînt prin Th. Pangalos care afirma în parlament „împreună am mîncat!…”, a se citi banii…

Uncategorized

Programul guvernului elen

Duminică 8 Ianuarie 2015 primul ministru grec Alexis Tsipras a prezentat parlamentului planul de guvernare. În principal guvernul solicită creditorilor un împrumut care să permită acoperirea plăţilor scadente până în luna iunie. În această perioada guvernul solicită negocierea unui nou acord care să ajute Grecia să returneze împrumuturile contractate…

Uncategorized

Grecia – Guvernul Tsipra a depus jurământul

În dimineaţa zilei de luni 26 Ianuarie Alexis Tsipra, liderul Partidului Syriza care a cîştigat alegerile parlamentare anticipate asigurînd 149 de locuri din 300 cît are parlamentul, a invitat pe Panos Kamenos, liderul partidului Anel, să facă parte din guvern şi i-a oferit funcţia de ministru al apărării…

Uncategorized

Grecia căuta Preşedinte (II)

Noi evenimente ar putea să determine o schimbare a titlului în “Grecia caută direcţie”. În ziua de duminică 21.12.2014 Primul Ministru A. Samaras a transmis un apel pentru a convinge parlamentarii independenţi să aleagă un preşedinte în al doilea tur care a avut loc în dată de 22.12.2014. Candidatul a întrucât 168 voturi ceea ce înseamnă un progres important dar sub barem. Se aşteaptă o nouă intervenţie a Primului Ministru…

Uncategorized

Grecia cauta Presedinte (I)

Grecia reapare în actualitate prin votul din Parlament pentru alegerea Preşedintelui Republicii. Candidatul unic a fost Stavros Dima membru al partidului Noua Democraţie de guvernămînt. Ca în orice democraţie, votul a fost deschis, fiecare parlamentar a fost întrebat dacă este de acord cu alegerea candidatului unic.

Uncategorized

Grecia are cele mai bune alegeri din Europa

Partidul fascist este în creştere şi încă nu se ştie în ce a greşit societatea în abordarea acestei probleme majore şi combaterea extremismului unei formă distorsionate de partid cu conducători şi membrii care emit teroare şi care nu au nimic coerent în exprimare şi, mai periculos, au o acţiune criminală…

Uncategorized

Atena 2004

Cuvintele “And the winner is Athens!” au fost rostite de Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional care a anunţat alegerea oraşului care urma să găzduiască Olimpiada de Vara în anul 2004…. Ceea ce a rămas în urma jocurilor Olimpice, mândria patriotică a întregului popor, au fost construcţii lăsate în paragină, şomeri imigranţi, în majoritate albanezi, şi multe, foarte multe datorii.

Uncategorized

Plimbare prin Atena

Un bărbat cu vîrstă la începutul deceniului cinci s-a apropiat să ne vîndă creioane şi pixuri. Era unul dintre miile de localnici fără de lucru şi care vor să pună o bucată de pîine pe masa copiilor. Acesta era îmbrăcat în costum care trăda profesiunea de profesor suplinitor.

Uncategorized

Compozitorul Miki Theodorakis a fost internat in spital


Compozitorul Miki Theodorakis a fost internat in spital, in capitala elena, in seara zilei de 18.04.2011. Doctorii au considerat ca este precaut sa stea sub observatie si sa se efectueze teste medicale. In virsta de 86 de ani, controversatul compozitor si luptator antifascist in timpul celui de al doilea razboi, participant activ la toate eventimentele istorice din Grecia, a ramas activ social pina in prezent. In ultimii ani s-a desprins de curentele politice de stinga si a actionat in mod independent.

Uncategorized

Asasinat mafiot la Atena ?

Raspunsul il vom afla abia dupa finalizarea anchetei deschisa pentru a se constata cauzele, contextul si faptasii asasinatului unui ziarist combativ in virsta de 37 de ani, a carui activitate era caracterizata prin abordarea frontala, fara compromis, a afacerilor de coruptie. Publicul astepta publicarea in blocul sau si difuzarea prin postul de radio pe care il conducea, a rezultatelor unei anchete despre coruptie.

Uncategorized

De ce persistă terorismul în Grecia

Functionar al statului grec este ucis de un plic explozibil
Un angajat a buiroului politic detinut de ministru ca deputat a adus la minister cu metro un plic
Plicul nu a fost detectat de procedura de control si ajuns la asistentul ministrului a explodat.

Prezint citeva elemente ale terorismului in ultimii treizeci de ani in grecia, care are doua faze prima pina in 2003 a unei organizatii si cea prezenta de inmultire a organizatiilor care par mai profesioniste si periculose.
opredomina atacuri cu bombe.
Terorismul element cotidian in viata grecilor care il intilnesc cind merg pe strada sau la istutituiii sau policilnici care sunt golite pentru comtroale sau anihilare de bombe.

Uncategorized

Criza? Ce criză?

Criza este artificiala si atrage profitori care simt conjjuctura si incearca sa tulbure si mai mult situatia. Aceasta este parerea oamenilor de rind. Ei nu inteleg de ce trebuie sa plateasca pentru greselile altora, de ce dau bani cu galeata statului si firmelor care au generat criza cit si industriei de automobile si de ce […]

Uncategorized

Expansiune chineza in Europa de est si centrala

Timp de trei zile un capitan chinez membru al comitetului central al partidului comunist chinez, prieten al conducatorilor tarii si presedinte al unei multinationale a venit in Grecia pentru a semna contracte si a incepe expansiunea economica chineza in Europa. Chinezii au ales Grecia ca un cap de pod si inceput al expansiunii in Balcani […]

Uncategorized

Insulele din Egee – o investie rentabila

In contextul crizei din Grecia, unii politicieni si ziaristi au emis ipoteza vinzarii unor insule din Egee si a unor monumente istorice in contul datoriei externe. In practica oricine poate sa cumpere o insula in Egee. Nu este necesar un acord politic. Exista o piata si o oferta bine structurata de insule particulare. Pentru insulele […]

Uncategorized

“Era mai bine pe vremea sultanului !”

Acestea au fost cuvintele sincere ale unui locuitor din insula greaca Kastelorizo, situata la est de Rodos. Numele indica prosperitatea pe care au avut-o locuitorii in timpul ocupatiei turcesti. Reporterul revine cu intrebarea: -Adica cum “era mai bine pe vremea sultanului? Raspuns: -In timpul ocupatiei turcesti o duceam mai bine. Acest adevar a fost rostit […]

Uncategorized

Grecia feudală și păcatele Europei

Am impresia ca retraiesc evenimente din Romania dinainte de 1989 si asa pot sa reflectez si la autenticitatea evenimentelor de care imi amintesc. Situatia actuala din Grecia poate fi denumita ca haos, sau ca dezorganizare foarte bine organizata. Acestea imi aduc aminte de Congres sau de Plenara PCR in care se anuntau triumfator victorii salvatoare […]

Uncategorized

Explozie in centrul capitalei Elene

La ora 11:03 a avut loc o explozie in centrul capitalei Elene, care s-a soldat cu un deces si doi raniti.Este vorba despre una dintre cele mai dens populate regiuni din Europa, in care exista trafic de trecatori si locuinte. Explozia a ucis pe cel care avea in mina materialul. A fost omorit pe loc. […]

Uncategorized

Puterea exemplului: Nana Mouskouri

Inspirata din exemple din istorie fosta deputata in Parlamentul European pina in anul 2000 si cintareata cu puternica activitate de sprijin a democratiei in Grecia, Nana Mouskouri da un exemplu puternic de sprijin a tarii sale si doneaza pensia de parlamentar in folosul acoperirii deficitului bugetar, ca un mic gest de sprijinire a tarii si […]

Uncategorized

Masuri de austeritate in Grecia

Primul Ministru George Papandreu a anuntat o serie de masuri de austeritate care indica o schimbare in politica guvernelor elene din ultimii 36 de ani de cind tara a revenit la sistem democratic. Masurile cuprind inghetarea salariilor si reducerea drastica sporutilor salariatilor din sectorul de stat, cresterea impozitului la combustibil si cit si a limitei […]

Uncategorized

Memorie si contraste

Contradictii intre ce afirmam, ce sustinem si ce gindim a un moment dat apar si se amplifica odata cu scaderea memoriei. Peste ani revin aceleasi imagini, ginduri si sentimente fara sa se fi schimbat deloc. Ele se mostenesc si marcheaza generatii si cei care iau cunostinta. Un prieten de peste mari a spus unei cunostinte […]

Uncategorized

Explozie la Atena

Un atentat cu exlozibil a avut loc in blocul societatii de asigurari Ethiniki, membra a grupului National bank of Greece. Explozia a avut loc in seara zilei de 27 decembrie dupa orele 22:00 si a fost auzita la distanta mare chiar 10 km. Un telefon anonim a fost primit cu 15 minute inainte de explozie. […]

Uncategorized

Mos Craciun – somer sau Neo-Totalitarismul ataca

Totalitarismul este obsesia actiunii de acaparare si control in intregii societatii pina la cele mai mici detalii. Daca totalitarismul a fost practicat de o putere politica sau religioasa, neototalitarismul este practicat de puterea economica. Aceasta este cit se poate de lacoma si fara margini, dar si peste orice limita de geloasa si nu accepta o […]

Uncategorized

Schimbare de putere la Atena

Estimarile sondajelor si primele rezultate obtinute din circumscriptii in care s-au numarat intre 8 si 10 % din voturi indica o victorie a Partidului Socialist PASOK care ar putea sa cistige intre 155 pina la 159 de locuri in parlamentul unicameralde 300 de locuri. Daca initial se astepta un scor mai strins, infringerea se contureaza […]

Uncategorized

4 Octombrie – scrutin anticipat in Grecia

Scrutinul parlamentar din 4 octombrie din Grecia a fost precedat de o campanie electorala in care protagonistii au fost sefii partidelor care au fost in centrul discutiilor si au ocupat timpul de emisie al canalelor. Intr-un fel cadrelele de frunte ale partidelor au stat in umbra si s-au protejat si au pus inainte pe sefii […]

Uncategorized

Un mic partid de stânga poate decide soarta alegerilor din Grecia

Rezultatul alegerior anticipate din Grecia din data de 4 octombrie ar putea fi hotărâtă in data de 6 septembrie. Doua evenimente sunt programate in aceata data: discursul si conferinta Primului-Ministru Konstantinos Karamanlis la deschiderea expoziei economice de la Salonic si alt eveniment care ar fi trecut neopservat si anume sedinta minuscului partid de stinga SYRIZA. […]

Uncategorized

Premierul Karamanlis convoacă alegeri anticipate în Grecia

In climatul de blocaj politic si sub presiunile opozitiei premierul conservator Konstantinos Karamanlis a anuntat alegeri anticipate cu un discurs caracteristic limbii de lemn neintelese de popor. Premierul a ales calea retragerii prin lupta politica care sa duca la o infringere onorabila. Sondajele de opinie scot cistigator pe George Papandreu presedintele partidului de opozitie PASOK […]

Uncategorized

CEDO în spatele muntelui de dosare din România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului riscă să fie blocată de dosare din România O avalansa de dosare privitoare la cauze de incalcare a dreptului de proprietate in Romania tind sa se prabuseasca peste Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) instanta care risca sa se blocheze daca numarul de cerere de revendicare continua. Practic, statul roman […]

Uncategorized

Tulburari in centrul Atenei

Pe fondul crizei economice, situatia emigrantilor din Grecia divide extremele politice care incepind de sambata au organizat marsuri separate. Demonstrantii de stinga s-au strins in jurul orei 5 PM in Piata Omonia pentru a in sprijini sitatia emigrantilor, pe cind gruparile de dreapta au avut ca obiectiv protestul impotriva valului de imigranti ilegali, din care […]

Uncategorized

Steaua lui Iliescu

“Cite stele sunt pe cer Pina dimineata pier Numai ca o proasta Sade pe fabrica noatra” Pentru anii in care Ion Iliescu era la inceputul carierei de politruc inchzitor aceste cuvinte erau de ajuns pentru exmatriculare din scoala sau un loc la canal. Iliescu este un personaj istoric a carui misie nu s-a incheiat odata […]

Uncategorized

Nanofascism

Fascismul contiuna sa existe fie pe fata fie deghizat in forme ascunse gata sa rebufneasca. In fiecare zi suntem supusi la practici si exercitii fasciste aparent nevinovate peste care trecem cu vederea sau chiar ne distram. Si cu televizorul ne distram si in special cu jocurile nevinovate aparent expresie a societatii de consum dar care […]

Uncategorized

Violență zilnică la Atena

Evenimente neprevazute insotite de violenta, distrugeri schimburi de focuri si crime au loc in fiecare zi in Atena. Indiferent daca sunt vandalizate vagoane de metro, statii terminus, sau au loc hotii, incendieri da magazine bancare si au loc schimbruri de focuri intre faptasi si politisti, violenta si lipsa de siguranta cuprind toate cartierle orasului Atena […]

Uncategorized

Criza și măgarii

Zilele trecute un conducator taxi comenta situatia si evenimentele din Atena speriat de valul de violent si sub influienta actiunii concertate a unui grup de soc care a efectuat distrugeri si a pus fos la parterul unor magazine din strada reprezentativa a unui cartier select cu cafenele, banci magazine de lux. Aceasta actiune in stitul […]

Uncategorized

Razbunarea istoriei

Un rus prezice sfirsitul Statelor Unite. Preziceri similare despre Uniunea Sovietica s-au vehiculat de pe partea opusa a cortinei de fier. Previziune apocalitica despre disparitia dusmanului nu este ceva nou. In principal este o dorinta strigata cu glas tare. Cine din public poate intelege daca exista motive sa-l credem pe rus. Sigur ca numai specialisti […]

Uncategorized

Noua forma a terorismului

Șaizeci de kg de exploziv au fost gasite si neutralizate de politie in automobil capacana in fata unei banci americane situata in nordul orasului Atena. Au fost evitate victime omenesti si prin urmare este un succes in lupta impotriva terorismului. Spectrul actiunilor teroriste este foarte larg si cu obiective diferite fara sa existe un criteriu […]

Uncategorized

Destinderea anilor ’70 – greseala sau singura optiune ?

La sfirsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 un nou curent politic a impiedicat escaladarea razboiului rece. Este vorba de perioada destinderii intre supraputeri. Este meritul administratiei Nixon de a fi initiat si intretinut politica destinderii si convorbirilor pentur evitarea unor comflicte. Dupa scor exceptional in alegeri Nixon a intreprins o greseala prin implicarea in […]

Uncategorized

Mediana – O cale de mijloc

Am citit articolul domnului Stefan Maier si am concluzionat o forma cronica de solidaritate, cauzata de gindire si actiune coerent pozitiva, care pune pe ginduri pe cei care ii citesc articolele clare. In fond ce il leaga sau ce ne leaga de tara incit sa gindim si sa nu respingem o Romania Libera ? Este […]

Uncategorized

Președintele Obama ar trebui să viziteze Alaska

Fara sa cred ca providenta a intervenit pentru a da o lectie celor multi, redepunerea juramintului de catre presedintele Barack Obama este un act firesc plin de semnificatie. Cu juramintul nu se glumeste si presedintele Statelor Unite cunoastea acest lucru, nu si cel care prin autoritate constituionala avea menirea sa primeasca juramintul, a dat un […]

Uncategorized

Agricultorii greci blocheaza sosele

De la Promahonas punctul de intrare din nordul Greciei si pina in Creta agricultorii au blocat sosele autostrazi. Actiunea afecteaza puncte de frontiera, accesul la unele aerorporturi, transportul auto de marfa si persoane. Guvernul a anuntat masuri sa imbunatateasca situatia agricultorilor dar acestia afirma ca sunt numai paleative, firimituri care nu vor salva agricultura. Miscarile […]

Uncategorized

Ostaticul armator grec răscumparat de familie

P. Panagopoulos armator grec in virsta de 74 de ania fost eliberat de catre rapitor la o ora dupa miezul nopptii. Un echipaj de politie l-a gasit pe ostatic in ragiunea de vest a peninsulei Atika in raza localitatii Asporpirgos int-run parking de unde a fost transportat la postul de politie si apoi preluat de […]

Uncategorized

I don’t go to USA

Cu mai mult de doua decenii in urma radioul din Mamaia transmitea un cintec german care declara sus si tare intentia turistilor de a nu merge in vacanta in America ci sa stea in munti si sa bea traditionalul schnaps. Personal nu merg la investitura nu pentru ca nu as avea suma derizorie pentru a […]

Uncategorized

Curtea Constituțională: legea imobilelor naționalizate este constituțională

Curtea Constitutionala a decis ca modificarile legii 10 a imobilelor nationalizate sunt constitutionale. Se respinge sesizarea de necostitutionalitate depusa de presedintele Basescu. Legea, inițiată de senatorul PC Dan Voiculescu, a fost adoptata in septembrie de vechiul parlament prin votul PSD, PD-L, PRM și PC. Nu exista mari diferente fata de forma anterioara ci mai mult […]

Uncategorized

Noua rapire a unui om de afaceri grec

Armator importanta si influient a fost rapit in regiunea de sud-est a peninsulei Attika. Incidentul s-a petrecut in localitatea Kavouri la mica distanta de Atena. Plecat de la locuinta sa impreuna cu un sofer si fara escorta asa cum o facea de obicei, armatorul in virsta de 74 de ani avea ca scop ajungerea la […]

Uncategorized

Est prin Sud-est

Mirajul estului halucineaza Europa unita. Este oare aceasta directia corecta a calatoriei. Merita sa inchidem o fabrica in Irlanda si sa o mutam in Polonia sau Ucraina ? De la teutoni incoace cam toate drumurile spre est au fost intrerupte de gheata slava. Nu ar fi mai cuminte sa dam un ocolis si sa vedem […]

Uncategorized

Interes rusesc în Mediterana de Est

Incepind cu data de 3 ianuarie fortele rusesti au inceput exercitii la care participa portavionul Kuznetov, avioane de lupta Suhoi 25, 33 si elicoptere. Autoritatile elene au acordat permisiune folosirii regiunii la sud-est de Rodos pentru datele de 3,4, si 10 ianuarie si 11 iajuarie pentru regine din estul insulei Creta, spatiul aerian apartinind de […]

Uncategorized

Primul zbor cu cu ajutor umanitar catre Gaza

Doua aviane transportoare C-130 apartinind fortelor aeriene elene au decolat de pe aeroportul militar de linga Pireu cu destinatie Tel-Aviv. Avioanele au primit permisiunea de la autoritatile israeliene pentru ajutor uminitar in principal cu continut medicamente si consumabile puse la dispozitie de catre Crucea Rosie si care prin intermediul Organizatiei Internationale a Sanatatii vor fi […]

Uncategorized

Guvernul care trebuie sa reuseasca

Noul guvern heterogen este obligat sa reuseasca. Nu are alta alternativa si nici un fel de insucces nu este admisibil si nici relizari cu jumatati de masura. De modul in care acest guvern va lucra depinde starea fiecaruia dintre cetateni si viitorul tarii. Daca guvernul va esua nu mai exista alta formula de inchegare a […]

Uncategorized

Cel mai pazit pom de iarna

Trupe speciale ale politiei au pazit Bradul inaltat de primaria Atenei in Pata Constitutiei. Timpul friguros si Sarbatorile au schimbat obiceiurile celor care provoaca stricaciuni si astfel s-au inregistrat evenimente “izolate” in cartiere si mai putin in centru. Banci si magazine au suferit stricaciuni si masini distruse si alte incidente s-au mutat catre cartierele marginase […]

Uncategorized

Doua saptamini de tulburari si violenta in Grecia

Bancomat vandalizat de demonstranți la Atena Desi cu mai mica amploare dar pe alocuri la fel de violente se desfasoara manifestari de protest impotriva uciderii unui tinar de catre un politist arestat acum. Din toate comentariile cel al BBC este mai aproape ce esentialul situatiei compliate si desfasurari imprevizibile. Comentatorii trimisi in graba sa relateze […]

Uncategorized

Declarația Drepturilor Omului și (ne)aplicarea ei în România

Pe 10 decembrie s-au implinit 60 de ani de la semnarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Evenimentul a fost marcat de catre Curtea Constitutionala a Romaniei, care a judecat si aprobat constitutionalitatea modificarii Legii 10/2001 care este in fapt O noua nationalizare. Cui serverte modificarea legii 10 si aplicarea noii nationalizari? In primul rind “avanstului […]

Uncategorized

Saptamina de proteste si violente in Grecia

Dupa inmormintarea tinarului de 15 ani ucis prin impuscare de un politist au continuat protestele zi de zi. In data de 10 a avut loc greva generala. Apoi au urmat alte proteste si scene de violenta si distrugeri in intreg centrul Atenei. Persoane civile au luat partea politiei si au ajutat-o, fapt neconstitutional. Politia a […]

Uncategorized

Guvern PSD – PD-L – nimic mai periculos

Pericolul unui guvern de coalitie PSD cu PD-L consta nu numai din absurditatea acesteia ci mai ales din lasitatea si pericolul imens pe care il ascunde. Practic se propune un guvern cu doua cirme si cu doi cirmaci. Ce autoturism poate fi condus cu comanda dubla? Practic se ajunge in situatia in care un partid […]

Uncategorized

Violenta generalizata in toate centrele urbane din Grecia

Centrele urbane din Grecia sunt supuse unui val de distrugeri sitematice. Politia neputincioasa asista si numai in cazuri exceptionale mai efectueaza cite o arestare sau arunca simbolic cu lacrimogene. Centru Ateenei este in haos, zeci de cladiri sunt incendiate, scoli sunt ocupate, banci si institutii de stat distruse. Multe masini de pompieri si de politie […]

Uncategorized

Ghicitorul din Bogati

Cunosteam faptul ca PSD va obtine cele mai multe voturi asa cum am stiut ca Basescu avea sa fie ales in anul 2004 am in care PRM urma sa aiba un scor bun.Sigur ve-ti intreba cum am aflat inaintea celorlalti ? Ei bine va spunm adevarul. Am o sursa mai sigura decit cea mai vestita […]

Uncategorized

Dupa Alegeri CE ?

Dupa Alegeri CE ? Perioada se caracterizeaza prin impartirea prazii electorale. Suporterii care nu beneficieaza de nici un avantaj comenteaza rezultatul etapei din ziua precedenta si se intreaba de soarta altora, acum alesi si carora nu le mai pasa de nimeni si nimic in afara de a prinde ciolanul. Se intra in perioada de Sarbatori […]

Uncategorized

DE CE VOTEZ!

Momentul economic si social pe care il traversam ridica probleme deosebite, atat la nivel mondial, cat si la nivelul fiecarei tari. Cetatenii romani din strainatate trebuie sa infrunte obstacole importante pentru a vota, dar votul lor este important. La 30 noiembrie vom vota pentru ca: – Este ridicol sa fim nemultumiti de situatia din Romania […]

Uncategorized

Robin Hood al rafturilor din Grecia

Buletinul de stiri al canalului particular grecesc alter relateaza cu titlul “Robin al rafturilor” actiunea unui grup din cercurile anti-putere care ziua in amiaza mare au intrat in super-market si au luat alimente pe care apoi le-au dus in piata populara numita “laiki” si le-au impartit saracilor. Acesta este un gest izolat care nu se […]

Uncategorized

Ce fac atunci cind nu am cu cine vota ?

Editorialul domnului P. Clej a scris apasat cuvintul “lacomie” sursa multor lucruri bune sau rele in functie din ce unghi le privim. Ilustrii ginditori, specialistii in economice si ziaristi anunta sfirsitul capitalismului. Dar cui ii pasa de capitalism si de ideologie aita timp cit aceasta este un instrument propagandistic si nimic mai mult. Sa inteleg […]

Uncategorized

De alegeri in Romania se face pomana cu coliva altuia

In telejurnalul in data de 20.10.2008 la ora 19:00 TVR International a difuzat reportaj de pe strada Roma in care s-a prezentat executare sitita asupra unui imobil cumparat de cine alta decit de directoarea respectivului post de televiziune bastion al imaginii tarii in lume. Desi tonul introductiv al primei fraze pare obiectiv continutul este insinuat […]

Uncategorized

Giannis Kalamitsis – un crainic de radio independent

Putini isi mai aduc aminte de inceputul radioului independent din Grecia, denumit initial si pirat intrucit emitea fara aprobari cu schimbari de frecventa si la inceput de pe ambarcatiuni. Satiile stabile au fost promovate prin efortul primarului Atenei din inceputul anilor ’80, Myltiade Evert si au consacrat crainici precum Terence Quick si Giannis Kalamitsis. Spiritul […]

Uncategorized

Legea imobilelor naționalizate și marțienii comuniști

In preajma alegerilor politicienii parlamentari s-au gindit sa emita pachete de legi dedicate realegerii lor si satisfacerii clientelei politice. Politicienii urmeaza o lege nescrisa inca dar in vigoare: -pentru a fi realesi politicienii parlamentari trebuie sa nu rezolve problemele alegatorilor ci sa-i duca cu zaharelul, sa genereze si sa mentina incertitudine pina la urmatoarele alegeri. […]

Uncategorized

Dimineata la Nayplio

Locul ideal pentru a exemplifica cum a aparut in sufletul grecilor anitici conceptul de patrie este Nayplio. Pentru aceasta trebuie sa urcam pe cetatea care strajuieste orasul si sa privim jur imprejur incepind de pe mare si cimpul manos in lumina soarelui care rasare. Nu este o tara intreaga si nici o regiune este locul […]

Uncategorized

Conspirația misterioasă – Băsescu contra opozițiunea parlamentară

Relatia Basescu – Opozita Parlamentara este invelit de un val de mister de nepatruns care pe alocuri produce si suspens. Partizanii celor doua parti si mediile de informatie prezinta aceasta relatie fiind generata de o conspiratie, ori Basescu conspira impotriva opozitei parlamentare ori invers opozita parlamentara conspira impotriva lui Basescu. Fiecare are legitimitatea lui si […]

Uncategorized

Conspirația, nimic mai simplu – Muntele Athos, stânga și dreapta politică

Muntele Athos a devenit subiect de polemică între stânga și dreapta politică De cite ori avem de gasit un tap inspasitor pentru greselile noastre apelam la prima optiune la indemina “conspiratia”. In general efectuata misterios de cercuri oculte, conspiratia are si rolul de a genera vrajtoarea cea rea cauza tuturor relelor a carei disparitie ar […]

Uncategorized

Și eu am zburat cu Olympic…

Marea, Marea… Din cele mai vechi timpuri marea a fost simbolul bucuriei gasirii drumului spre casa al grecilor, consacrata in literatura antica prin cuvintul Thalatta. Marea, Marea … a fost strigatul de bucurie al celor rataciti prin locuri straine si au vazut sansa salvarii. In ultimii 50 cind lumea a inceput sa calatoareasca masiv cu […]

Uncategorized

Ce fel de alegeri vom avea?

Raspuns: ca toate alegerile din ultimii 19 ani, absurde precum sistemul politic care le organizeaza. Pentru prima data politicienii arata clar ce vor – “ciolanul”. Politica lor nu se intersecteaza cu morala si valorile democratice, merge direct la tinta chiar si cu ajutorul fratelului diabolic care ii trece puntea. Alegatorul aude din nou sirenele promisiunilor […]

Uncategorized

Politica externă americană marca Rice – inevitabilă

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din noiembrie SUA va avea o politica externa predeterminata cu sustinere bipartizana. Urmatoarea administratie va fi obligata sa continue aceasta politica. Aceasta politica se va numi Rice, dupa numele secretarului de stat, initiatoarea ei. La sfirsit de mandat bilantul este cit se poate de pozitiv. Rice a reusit sa aduca […]

Uncategorized

Invazia sovietică din Cehoslovacia și alibiul lui Ceaușescu

Ceaușescu a profitat în 1968 de intervenția sovietică în Cehoslovacia “Primavara de la Praga”, reprimata cu brutalitate de tancurile sovietice acum 40 de ani, a influentat in mod negativ o parte din “intelighentia romana neonationalista” care si-a exprimat fripturismul feroce si a intrat in partid pentru a primi rasplata sistemului totalitar. Peste timp aceeasi arivisti […]

Uncategorized

Pericolul de a pleca în vacanță

Multi dintre cei care revin din vacanta au tendita de a-si compara performata cu ceilalti cunoscuti. Astfel oamenii se insira intr-o coada in care se uita numai inainte la cei care sint la fruntea bucatelor, au avut o vacanta mai lunga, au fost in locuri exotice si au gustat din cele mai rare placeri. Pina […]

Uncategorized

Oriunde am trăi, ne merităm soarta

Și la Atena taximetriștii sunt comentatori politici amatori In timp ce la Bucuresti presedintele Romaniei participa la sedinta Consiliului Suoerior al Magistraturii de analiza a Raporului Comisie Europeene aspra justitiei, la Atena Presedintele Greciei, Carolos Papoulias tinea un discurs la receptia oferita conducatorilor politici si al institutiilor tarii si prilejuita de aniversarea a 34 de […]

Back To Top