În urmă prăbuşirii comunismului, liderii politici din Statele Unite şi din Europa Occidentală au fost obligaţi să elaboreze o nouă strategie faţă de ţările din Europa Est-centrală şi faţă de republicile independente desprinse din fosta Uniune Sovietică. Ideea expansiunii alianţei militare NATO şi a Uniunii Europene în spaţiul fost-comunist a provocat dispute înverşunate…
IRAK: BILANȚUL UNUI RĂZBOI NEINSPIRAT
Retragerea trupelor americane din Irak, completata la 18 decembrie 2011, reprezinta nu numai sfarsitul aparent al unui razboi declansat acum 8 ani si jumatate de „coalitia” condusa de SUA dar si o concluzie dezolanta a unui conflict armat scontat cu peste 130.000 de victime, doua milioane de refugiati, resentimente antiamericane persistente si consecinte defavorabile de lunga durata. Invazia Irakului in 2003 a fost „oficial” justificata in baza unor pretexte neverosimile.
REVOLUTIILE ARABE SI TRANZITIA SPRE DEMOCRATIE
Trecand direct de la colonialism la autoritarism, cetatenii statelor arabe nu au participat in trecut la procesul de guvernare. Diferiti presedinti, regi, sultani si emiri s-au perindat la putere fara sa fie „alesi” de un electorat reprezentativ. Autocrati militari precum Nasser si Sadat in Egipt, Gaddafi in Libia, Saddam in Irak, Saleh inYemen si Bashir in Siria au preluat puterea prin lovitura de stat. Opiniile, aspiratiile si preferintele populatiilor arabe au fost frecvent ignorate de guvernanti. In relatiile cu „supusii”, tiranii nealesi au fost opresivi, brutali si necrutatori cu oponentii regimului. Unii dictatori arabi au pactizat cu exponenti si servicii secrete din strainatate fara sa tina cont de interesele, nazuintele si preferintele publicului autohton.
RETRAGEREA TUPELOR AMERICANE DIN AFGANISTAN
Se pare ca Obama a realizat ca oricat de „defavorabila” pare sa fie retragerea trupelor americane din Afganistan, incercarea de a prelungi si poate de a permanetiza prezenta militarilor americani in Afganistan nu poate decat sa agraveze situatia existenta care oricum nu este sustenabila. Idea ca in urma aplanarii razboiului care a durat 10 ani, Statele Unite si Afganistanul vor ramane parteneri, aliati si „prieteni” in viitor si ca guvernul de la Kabul va oferi americanilor utilizarea indefinita a instalatiilor militare existente, a fost discreditata
Zece ani de război în Afganistan
S-au implinit zece ani de cand trupele NATO au invadat Afganistanul, au alungat liderii talibani si au instituit ocupatia militara. Pentru Statele Unite, razboiul din Afganistan a durat mai mult decat oricare alt razboi din trecut. Sondaje recente de opinie din America au indicat ca doua treimi din americani considera ca razboiul din Afganistan nu merita sa fie continuat. Trei sferturi din americani spera ca presedintele Barak Obama va ordona o reducere substantiala a trupelor SUA din Afganistan incepand din vara anului 2011 si va transfera responsabilitatea pentru securitate guvernului afgan in 2012, asa cum a promis in 2009.
DACA NU EȘTI PREZENT LA MASA NEGOCIATORILOR, PROBABIL EȘTI PE MENIU
Marile puteri ale lumii au fost si raman suspicioase unele fata de altele. Ele jongleaza pentru putere, dominatie si acces la resurse naturale. Vizandu-se ca potentiali dusmani, marile puteri existente au relatii bazate pe neincredere, vigilenta si insecuritate. Inevitabil, noi centre de putere se creaza, aliante se destrama si se reasambleaza. Frecvent, puterile emergente sunt revizioniste: nu accepta „ordinea” precedenta la organizarea careia care nu au participat, se considera „nerespectate” de puterile existente si aspira sa schimbe ordinea mondiala intr-o forma care sa reflecte noul lor statut.
CONSECINȚELE RĂZBOIULUI DIN IRAK
Inainte de a fi ales presedinte al Statelor Unite, Barak Obama a promis ca, daca va castiga alegerile, va conclude razboiul „neinspirat” din Irak. In 2010, el a ordonat retragerea trupelor combatante americane din Irak. Astfel, la sfarsitul lunii august, din 150.000 de militari americani au mai ramas in Irak numai 50.000.
Declinul dominatiei americane
…
Vizele de intrare in Statele Unite se obtin din ce in ce mai greu. In trecut, mii de savanti, cercetatori si studenti straini veneau in America sa invete, sa se specializeze si sa faca cercetari. Multi dintre ei au ramas in SUA si au contribuit enorm la proeminenta tarii in stiinte, tehnologie si medicina. In ultimii zece ani, multi au renuntat sa mai vina in America din cauza degradarii la care sunt supusi in procesul de obtinere a vizelor…
Oferte politice si interese divergente
In februarie 2009, noul presedinte american Barak Obama a oferit Moscovei o „resetare” a relatiilor dintre Statele Unite si Federatia Rusa prin care a semnalat ca este dipus sa accepte aranjamente discrete cu acomodari politice reciproce care sa serveasca intersele nationale ale ambelor puteri. In pricipiu, daca Rusia contribuie activ la abolirea programului de nuclearizare […]
Ofensiva Rusiei in Europa de Est
Ambitiile Moscovei de a-si reconstitui dominatia in Europa de Est au continuat sa obsedeze elita politica din Rusia. Demnitari civili si militari ai Federatiei Ruse etaleaza din ce in ce mai strident pretentiile Rusiei de a-si reface influenta predominanta in „vecinatate”. Evocand „fraternitatea” din perioada sovietica, Moscova a lansat o ofensiva viguroasa de a delegitima […]
SECURITATEA ENERGETICA A EUROPEI
Proiectul gazoductului Nabucco a fost conceput la Viena in 2002 cu intentia de a crea un traseu alternativ pentru aprovizionarea Europei cu gaze naturale din bazinul Marii Caspice si din Orientul Mijlociu. Demararea proiectului a fost amanata repetitiv pana in iulie 2009 cand reprezentantii statelor implicate in tranzit au semnat, la Ankara, un acord pentru […]
Declinul elanului pentru jihad
Protagonistii islamici ai Razboiului Sfant („jihad”) impotriva „necredinciosilor” occidentali, considerati a fi agresivi, hrapareti si haini, pretind ca musulmanii trebuie sa se apere utilizand orice metode inclusiv violenta extrema impotriva civililor ca sa-si realizeze obiectivele de a elimina influenta neislamica „straina”, de a indeparta de la putere tiranii cu tendinte seculare inlocuindu-i cu lideri fundamentalisti […]
Tatonari intre Casa Alba si Kremlin
Inainte de a fi ales presedinte al Statelor Unite, ca si in discursul sau de la inaugurare, Barak Obama a afirmat ca intentioneaza sa restabileasca relatii detensionate in strainatate, sa ofere fostilor adversari „toleranta”, „dialog constructiv” si „cooperare” si sa incurajeze tratative personale intre liderii tarilor importante pentru asigurarea ordinei mondiale. Criza economico-financiara din 2008-2009, […]
Noile Periferii ale NATO si UE
In urma prabusirii comunismului, liderii politici din Statele Unite si din Europa Occidentala au fost obligati sa elaboreze o noua strategie fata de tarile din Europa Est-centrala si fata de republicile independente desprinse din fosta Uniune Sovietica. Ideea expansiunii aliantei militare NATO si a Uniunii Europene in spatiul fost-comunist a provocat dispute inversunate in capitalele […]
Cooperare si securitate in regiunea Marii Negre
Pentru statele din spaţiul vechiului Pont Euxin, reunite în Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN), a cărei preşedinţie este exercitată în prezent de către România, anul 2006 a început prin două momente contradictorii: o “mini-criză a gazului”, determinată de decizia Gazprom de a majora preţurile la livrările de gaz metan către Ucraina şi […]