Author: Mircea Kivu

“Salvaţi POSDRU de incompetenţǎ”. POSDRU înseamnǎ Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane.

Dupǎ ce se pare cǎ a fost refuzat de Dan Diaconescu, George Becali ne-a anunţat cǎ a primit acceptul PNL şi cǎ va candida din partea acestora pentru un mandat de parlamentar.

Socoteala PNL este cǎ procentele partidului cumpǎrat de latifundiar de la Viorel Lis în urmǎ cu câţiva ani se vor adǎuga celor ale USL şi cǎ “rǎzboinicul luminii” ar putea rupe ceva din voturile partidului lui Dan Diaconescu.

Parlamentul ar trebui să fie locul în care se iniţiază, se discută şi se adoptă legi. Recentul raport al Institutului pentru Politici Publice („Sinteza activităţii parlamentarilor în mandatul 2008 – 2012″) ne spune şi dovedeşte cu cifre că, în ultima legislatură, calitatea îndeplinirii acestei funcţii a fost drastic redusă.

Îmi propun să vorbesc despre o obşte sătească, o formă de comunitate a cărei origine se pierde în începuturile epocii medievale. În aceste comunităţi, principala resursă economică – pădurea – este proprietatea indivizibilă a întregii comunităţi. O întâlnim mai ales în Vrancea, dar şi în Bucovina sau Banat, sub diferite denumiri (composesorate, păduri grănicereşti, comune politice). Şcoala românească de sociologie (îndeosebi prin Henri H. Stahl) a întreprins studii extinse asupra acestui fenomen…

În sondajele din lunile martie şi aprilie diferenţele dintre intenţia de vot pentru PPDD şi PDL erau minime, uneori chiar favorabile primului (inclusiv în cele efectuate de CSOP). A urmat războiul total dintre USL şi PDL, declanşat prin instalarea Guvernului Ponta şi ajuns la apogeu o dată cu tentativa de demitere a preşedintelui Băsescu. Acum, fostul partid de guvernământ are un avans înaintea PPDD de vreo 10 puncte. Explicaţia e simplă: atenţia publicului fusese acaparată de cele două blocuri, un partid despre care nu se discută pierde.

Un sistem electoral care, vrând sǎ descurajeze participarea la alegeri a formaţiunilor “nesemnificative”, favorizeazǎ intrarea pe uşa din dos a Parlamentului reprezentanţilor unor partide cu electorat fictiv, care nu se ştie pe cine reprezintǎ, legate prin interese netransparente de partidele “mari”. Am mai spus, legile sunt fǎcute de cei care sunt în interiorul sistemului parlamentar, în interesul lor imediat şi exclusiv. Poate cǎ ar fi cazul ca, în campania electoralǎ, sǎ cerem candidaţilor angajamente ferme privind shimbarea acestei stǎri de fapt.

Noua Republică, mişcarea fondată de Mihai Neamţu, promitea să răspundă acestor aşteptări – dacă nu în totalitate, măcar ale celor cu sensibilităţi de dreapta.

Avem douǎ cifre certe: la localele din iunie, 4,5 milioane de voturi pentru listele USL la consiliile judeţene. La referendum, 7,5 milioane de votanţi pentru demiterea lui Traian Bǎsescu. Dacǎ la alegerile parlamentare s-ar prezenta 11 milioane de alegǎtori (cifra maximǎ înregistratǎ în ultimii 4 ani), voturile tuturor nemulţumilor de actualul Preşedinte ar reprezenta procentajul uriaş de 68%.

Mărturisesc că nu am fost niciodată un fan al Zilei Femeii. Probabil că mi se trage din şcoală, când ne buluceam să ducem flori „tovarăşei”, prilej cu care am băgat de seamă că unii colegi strecurau, pe lângă bucheţelul de ghiocei, pacheţele an de an mai consistente. Nu am fost nici fan al florilor cumpărate „la comun” de colegii de serviciu pentru ca nici una dintre colege să nu rămână „nebăgată în seamă”. Mi s-a părut întotdeauna că e un fel de celebrare a iubirii de masă, concept derivat din antipaticul „cultură de masă”.

Ni s-a tot spus că actualul Guvern îşi propune modernizarea statului. Asta înseamnă, cel puţin prin prisma acţiunilor de până acum, scăderea în volum a aparatului administrativ şi stabilirea unui sistem coerent de retribuire a bugetarilor. Cât de coerent şi, mai ales, cât de stimulant pentru performanţă este sistemul introdus prin noua Lege a salarizării rămâne de discutat.

Adversarii legalizării confundă, de regulă, norma morală sau religioasă cu cea juridică. Nu e creştineşte să dai bani cu camătă, nici să ai relaţii sexuale în afara căsătoriei, dar e legal. Prostituţia este de peste jumătate de secol incriminată în România, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să existe sub diferite forme (nu mă refer aici la cea politică). O vedem pe străzi, în anunţurile de mică publicitate, pe internet, în stabilimente cu diverse denumiri (saloane de masaj, cluburi de noapte). Nu legalizarea ar crea fenomenul, ci invers. El produce însă, nefiind reglementat, o serie de „efecte colaterale”, cum ar fi utilizarea minorilor, traficul de carne vie, sechestrări de persoane, răpiri şi violuri, şantaje asupra clienţilor şi, nu în ultimul rând, răspândirea unor boli grave. Acestea produc mult mai mult rău decât prostituţia în sine. Legalizarea ar însemna circumscrierea în anumite limite şi crearea de premise pentru lupta împotriva fenomenelor enumerate.

În disputa iscatǎ de recalcularea pensiilor militarilor s-a adus în spaţiul public o argu-mentaţie halucinantǎ. Cǎ Guvernul a gafat din nou, nu-i nici o îndoialǎ: întâi a vor-bit despre „pensii nesimţiteø, apoi a promis cǎ niciun fost militar nu-şi va vedea pensia diminuatǎ (în afara celor de peste 3.000 lei), dupǎ care au început sǎ aparǎ fluturaşii cu sumele diminuate, pentru ca într-un final provizoriu sǎ se emitǎ o hotǎrâre de guvern care nu lǎmureşte nimic, dar amânǎ discuţia.

Casa Naţională de Sănătate este, după cum se ştie, organizaţia care administrează banii (nu puţini) pe care sunt obligaţi să-i plătească toţi salariaţii şi cea mai mare parte a pensionarilor pentru a avea parte de asistenţă medicală „gratuită”. Ghilimelele sunt necesare pentru a fi evident că, pentru cei 2.500 lei pe care îi plăteşte anual un angajat cu salariu mediu (10,7% din venitul brut), ceea ce primeşte în schimb este, de regulă, extrem de scump.

Relaţia cetăţeanului cu statul, cea de contribuabil, este în principiu una similară cu cea dintre un plătitor şi un furnizor de servicii. Eu plătesc cât îmi cere, în schimb el furnizându-mi ordine publică, condiţii favorabile desfăşurării activităţii economice, asistenţă medicală, acces la justiţie etc. Când furnizorul de servicii este privat, el face, de regulă dar şi în fapt, tot ce-i stă în putinţă ca eu să pot plăti cât mai uşor. Asiguratorii sunt în stare să vină şi acasă, furnizorii de telefonie mobilă au contracte cu toate băncile mari, astfel încât să nu trebuiască să mă deplasez mai mult de 5 minute (asta dacă nu am chef să plătesc prin internet), şi exemplele pot continua. Că odată ce ţi-au luat bănuţii, unii dintre ei se poartă ca-n codru, e altă istorie.

2010 a fost, pentru statele Uniunii Europene, Anul internaţional pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Pentru a verifica în ce măsură această declaraţie a avut efecte sau a rămas la nivel de principii, Directoratul general pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitatea de şanse al UE a efectuat, în cadrul Eurobarometrului, două sondaje de opinie în ţările membre, unul în urmă cu un an, altul în această toamnă (septembrie).

Cel de-al doilea sondaj de opinie realizat de CSOP pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc confirmă rezultatele primei cercetări, din august. Şocul ar consta în faptul că nostalgicii comunismului nu mai constituie o minoritate excentrică, precum în anii ’90, ci tind a forma o opinie dominantă.

Liu Xiaobo este laureatul din anul acesta al Premiului Nobel pentru Pace. Pentru că a cerut ca în ţara lui, Republica Populară Chineză, să fie organizate alegeri libere, să existe separaţia puterilor statului şi, în general, a militat pentru ideea de libertate, regimul comunist de la Beijing l-a condamnat la 11 ani de închisoare, pentru „răspândirea de mesaje subversive” (sintagmă cunoscută în România, în urmă cu nu aşa multă vreme).

Hotărât lucru, la Ministerul Muncii s-a cuibărit un virus care-i face pe titulari să vorbească înainte de a gândi. Predecesorul titular avea şi el năravul de a arunca „baloane de încercare”, dezminţite ulterior de ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului, ceea ce până la urmă l-a costat funcţia.

Ultimul sondaj CCSB, realizat la începutul acestei luni, nu aduce multe veşti noi, ci mai degrabǎ le confirmǎ pe cele vechi: Neîncrederea în Preşedinte şi prim-ministru sunt cvasi-generale, partidul de guvernǎmânt este cotat cu mai puţin de jumǎtate din voturile cu care a venit la putere, iar pesimismul a cuprins aproape întreaga populaţie.

Scriam în aceastǎ paginǎ, în urmǎ cu puţine sǎptǎmâni, cǎ din moment ce în parlament deciziile se iau aproape exclusiv pe baza aritmeticii majoritǎţii (nu în sensul în care dacǎ unii deţin 60% din mandate şi ceilalţi – 40%, patru decizii din zece sunt favorabile minoritǎţii, ci în sensul în care majoritatea îşi impune inflexibil punctul de vedere), o bunǎ parte din banii publici cheltuiţi în aceastǎ instituţie sunt curatǎ risipǎ. Evoluţii recente mǎ fac sǎ cred cǎ am fost prea optimist. Nu numai cǎ parlamentul nu mai este locul în care legile se dezbat (Encyclopedia Britannica ne spune cǎ etimologia cuvântului ar sta în francezul “parler” – a vorbi), dar nici mǎcar locul în care se legifereazǎ.

Că românii o duc acum prost, ştiam şi înaintea citirii acestui raport de cercetare. Vestea cea mai proastǎ este cǎ nici nu se aşteaptǎ la ceva mai bun, nici mǎcar pe termen mediu. Economiştii ne spun cǎ existǎ o componentǎ psihologicǎ a crizei, care o alimenteazǎ – într-un anume sens, chiar o provoacǎ. Este teza susţinutǎ – dupǎ Keynes – de cǎtre laureatul Nobel, George A. Akerlof, împreunǎ cu Robert J. Shiller, în cartea “Spirite animale. Despre felul în care psihologia umană influenţează economia şi ce înseamnă asta pentru capitalismul global” (2009). Le dau dreptate, pentru cǎ în economie e vorba în primul rând despre oameni.

Din punct de ve dere al sondajelor privind viaţa politică, ne aflăm într-un moment deosebit. În primele 6 luni ale anului, sondajele pri vind intenţia de vot au fost cvasiabsente. Singurul sondaj publicat a fost cel al CURS (fe bruarie), în care situaţia prin cipalelor partide era, în linii mari, neschimbată faţă de ale gerile din toamna anului 2008: PDL – 35%, PSD – 35%, PNL – 18%.

Habar n-am dacă frunza cu pricina este originală şi nu cred că am elementele necesare pentru a judeca dacă „Explore the Carpathian Garden” este cel mai potrivit slogan de campanie. Am însă dubii că scandalul iscat în jurul noului logo va adăuga imaginii României alt atribut decât cel de tărâm al matrapazlâcurilor.