Înţeles doar de la jumătate, prăvălit pe spate în grădina casei, presimt că de la jumătatea acestui poem am să înnebunesc. Mă pregătesc să umplu golul, rămas nerăsfoit, dintre tîmplă şi diavol. Doar de la jumătatea acestui poem am să îmbrac cămaşa de forţă şi am să muşc din fructul nebuniei mele, din fructul nebuniei […]
Grea-i această metaforă, grea ca o maşină de război, grea şi ameninţătoare… Mă tocmesc la marginea ei, îi ascut colţii ― o remuşcare ce se rupe din vis. Părăsesc ca pe o soră umbra pe care am scris deja prima jumătate a poemului. Izbesc poarta de lemn a icoanei şi iau cu mine tonul înalt […]
Cînd umbra mea va moşi alte umbre, cînd nesfîrşitul meu poem nu-şi va primeni disperarea, adînc, în pămînt, voi scuipa sîmburii iluziei, şi, împovărînd primăvara cu o altfel de înmugurire, abia atunci el nu va putea fi povestit sau explicat… Asta e sigur. Aş putea lua înfăţişarea unui zeu decadent…, dar cîtă spaimă aş produce-atunci, […]
Femeie, ridică-te, şi hai să dăm jos acest carnaval de pe cruce! Aşează-ţi cheia lîngă păcatul meu, dezbracă-ţi rochia lungă şi arunc-o, smulge-ţi din vis deochiul! Nu te ruşina să-mi arăţi urmele de fiară ale rusaliilor de pe sînii tăi ridică-te, femeie!, a sosit vremea… A sosit timpul ca omul să-şi găsească în om sfînta […]
Împleticit între realitate şi vis, trag după mine noile buletine de ştiri. Tot mai mulţi dintre cunoscuţii mei neagă că au colaborat în tinereţe cu Hristos. Tot mai mulţi îşi smulg limbile şi le duc la detectorul de minciuni. Înseninez cerurile din lăuntrul meu numai prin porunci militare. Inima-mi tînără nu mai răspunde la apelul […]
Uneori, sora-şefă a acestui azil îmi dă voie să-mi rezem tîmpla de sînul ei stîng şi rotund precum un pîntece de păianjen, astfel încep călătoriile mele prin marile monetării ale lunii, strălucitoarea şi plina de ea, luna cu cap de copil. Astfel restitui eu cerului nemaisfîrşita-i singurătate. Aş putea da în vileag formula chimică după […]
