Author: Irina Lucia Mihalca

Cerul s-a înnegrit de atâtea deziluzii, / frunzele nu mai zboară, timpul / s-a plictisit de sine, de tine, de mine… / Prea obosit să mai strigi, singur şi pustiu eşti…

O stea se stinge în preludiul nopţii. / Scuturându-şi aripile, în crengile salciei, / o pasăre îşi cântă ultimul cântec. / Tot ce nu i-a putut spune va afla pe celălalt mal…

Ard clipe la temelia templelor, / urnind lespedea simţi / vaierul lanţurilor. / Mai departe de soare, / insula virgină / apărută din mare / (cu fiori pătrunzi în ea)…

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea, / la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă. / Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor, / drept plată, ultimele nouă secunde!…

Sub un cer incert, ascult cum cântă tăcerea / – “încă o zi a mai trecut fără tine” / cu voce slabă mă chemi. / Desprins uşor din adâncuri, în noi e cuvântul, / în zborul lui spre inimile noastre…

A înţelege e ca şi când ai fi stăpânul jocului, copilul candid ce trece prin gânduri ca o umbră de sânge. Sunt gândurile unui tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginat care-şi regăsea o plimbare uitată pe străduţe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul şi esenţa lui. Poate vreo carte, vreun premiu să-i ofere acest mirabil context?…

Bizar şi ireal, în timp, / poate fi volatil / să asculţi zbuciumul mării / cum se loveşte de stânci şi maluri.

Nelinişte marină… Valuri peste valuri! / Prin fiecare vers ni se conturează călătoria, / oglindă de ape nemărginite, / secunde galopante încăpăţânate să treacă / într-un ritm incredibil.

Ce paradis sans limites / Acel paradis fără de margini

Oglinda de la capătul drumului

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

de întrebări, de răspunsuri.

Mereu ai trăit cu sentimentul

că ceva îţi lipseşte,

Crezi că te opreşti la timp,

chiar dacă

simţi că dincolo de viaţă mai este ceva…

Priveşti o hartă a Egiptului înainte de nisipuri,

trebuie să schimbi totul sau nimic,

să laşi

ca dorinţa minţii să-ţi fie şi dorinţa inimii.

Poate că nu este, încă, prea târziu,

chiar dacă,

crezi că, te simţi golit interior…

Laşi lacrima să-ţi umezească obrazul,

ridici vălul lui Isis, pătrunzi în oraşul invizibil,

înaintezi,

pe acordurile lui Bach, “Arta Fugii”,

– o infinită rugăciune –

Ca-ntr-o peliculă, ţi se perindă

un imens palimpsest, imagini în oglindă,

întâlniri, peisaje, emoţii, trăiri,

turcoazul plăcerilor, simţiri de împlinire,

– încă o picătură în pânza freatică –

gânduri, abrupte tăceri, canoane, ziduri,

eliberări care nu duc nicăieri,

Sfârşitul

poate să coincidă sau nu cu începutul.

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

– unica vibraţie –

acel sunet viu, pur, pentru care,

ca-ntr-un puzzle,

ne fragmentăm epopeea trăirilor,

în pulsaţii-legământ care

ne răvăşesc gândurile, crezurile,

ne bulversează simţurile, inima, sufletul.

Fugi, mereu fugi,

fugi, chiar dacă, ştii bine,

că la capătul drumului te vei regăsi…

Niciodată un singur răspuns

Frumuseţea este în noi, chiar dacă
nu vedem asta,
Oamenii vând, doar, iluzii,
noi şi noi iluzii, îndatorându-se,
Nu realizează esenţa vieţii,
acel pur şi simplu,
dar încă mai putem avea momente de uimire!

Esenţa este separarea de materie,
Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –
Aminteşte-ţi! Niciodată
nu este un singur răspuns, niciodată
nu vei găsi singur răspunsul!

Orice obiect luminos lasă o umbră,
Un lup este în tine,
un lup ce poate devora mielul,
în orice moment – o viitoare gaură neagră –
o ordine care satură haosul
de aştri
şi de ceruri reproduse,
doar dansul îi menţine-n echilibru,
asemeni viorii în care
sunt închise
cântecele ce-şi aşteaptă trezirea.

Omul şi-a terminat zborul –
Dureros, şi totuşi, de om
depinde re învătarea zborului,
acolo unde timpul s-a oprit,
mereu un izvor va trudi din greu,
mereu un copil va visa lumea,
un cer dintr-un nor,
un munte dintr-o piatră,
o mare dintr-un ochi de apă,
grădini de aur dintr-o floare.

Prin fire invizibile, adevărul
ne leagă pe toţi
şi-o imensă suferinţă din iubire.

Să căutăm
vapoarele înnămolite la mal
ce-şi aşteaptă ploile uitării noastre
spre-a reveni în larg
sau să aducem marea mai aproape de ele?

În memoria pietrei, o poveste …

Poţi privi în oglindă cerul şi pământul,
Aici-acolo, oare, nu suntem tot noi pe aceeaşi pagină?
Desculţă bucuria păşeşte pe durerea intensă.

Floarea vietii…

Chemând o păpădie …

Castelul de nisip al unui vis