Author: Stéphane Ionesco

Uncategorized

Tresăriri în aşternut…

Tulburări în timpul somnului. Este un lucru ingrijorător sau numai o fabulă? Mai puţin deranjante ca sforăitul, tresăririle din timpul somnului pot duce la veritabile separări în dormitorul conjugal. Uneori vremelnice, dacă nu definitive, sunt resimţite de 70 % din populaţie. Îmi amintesc de suferinţele unui coleg a cărui soţie, timorată de „reflexele” lui nocturne, l-a somat cu divizarea patului comun, numai după două săptămâni de la căsătorie.

Uncategorized

Complementaritate la medicina clasică

Exasperaţi de excesul prescripţiilor medicamentoase, şi mai cu seamă a antibioticelor, părinţi micuţei Sara, prieteni de familie, s-au decis să recurgă la o medicină mai puţin agresivă, dar şi mai puţin costisitoare: „Primul nostru pediatru prescria cu prea mare uşurinţă antibiotice şi corticoide unui copil de 6 luni, astfel încât ne-am decis să ne adresăm unui pediatru homeopat…”.

Uncategorized

Mecanismele paralizante ale fricii

Modurile noastre de existenţă devin, pe zi ce trece, tot mai complicate, lăsând, pe de-o parte, ego-urile să ia proporţii îngrijorătoare, pe de-alta, să plonjeze în temeri paralizante. Ambele stări psihologice extreme sunt aproape la fel de nocive. Cu deosebirea că fobiile pun stăpânire, de cele mai multe ori, pe rezervele energetice ale individului, abandonându-l expectativelor. Motivele declanşatoare ale fricii pot fi multiple şi greu decelabile, iar ideea că le putem evacua din spirit cu una cu două, rămâne discutabilă.

Uncategorized

Un cambre insolent şi…seducător

Am cunoscut-o pe Emma, invitat de CREPS (Centrul de resurse, expresie şi performanţe sportive) de la Saint Raphael, pentru a organiza un stagiu de dans contemporan, la care participa şi Echipa naţională de gimnastică a Bulgariei, în turneu în Franţa. Deşi foarte tânără, 16 ani, şi încă sub tutela părintească, Emma, fată cu un caracter temerar, s-a hotărât să rămână în lumea occidentală, chiar dacă pe-atunci, în dictaturile de est, cei ce schimbau de lume, fără acordul autorităţilor, erau socotiţi trădători.

Uncategorized

O pasarelă între sport şi sănătate

Cifoza atacă partea superioară a coloanei vertebrale din regiunea cervicalo-dorsală. Deformaţie prin care umerii şi gâtul sunt proiectaţi înainte, în timp ce toracele se retractează, ceea ce explică de altfel şi slăbiciunea muşchilor dorsali şi abdominali. Iată aşadar, o serie de exerciţii destinate „alinierii” vertebrelor, potrivit unei scheme anatomice normale, garantând astfel funcţiunile complete ale arborelui vieţii, coloana vertebrală:

Uncategorized

“Filozofie” de plajă…

Spre amurgul lui august, plajele Coastei de Azur devin ceva mai respirabile; poţi să-ţi întinzi anatomia pe un petic mai larg de nisip, iar când te paşte vreo aţipeală subită, nu rişti să-ţi rătăceşti lăbuţele pe prosopul vecinilor. Momentul e propice meditaţiei pe fundalul sonor şi monoton al valurilor care se duc şi revin aidoma gândurilor.

Uncategorized

Mişcarea şi sportul, cheia incontestabilă a sănătăţii şi a longevităţii

În fiecare organism se produc transformări de-a lungul întregii vieţi. Costică, prieten din tinereţe, muzician de rasă, îmi spune, contrariat, la telefon. „Auzi domne, eu care până acum la 67 de ani, n-am avut nici pe dracu, să-mi găsească mie colesterolul ridicat…!” Bietul Costică, nu-şi mai amintea când fuma două pachete de Kent pe zi şi savura cu lăcomie delicioasele sarmalele pregătite de Mia, înotând în grăsime de porc, dominate de măreţia unei mămăliguţe la tuci.

Uncategorized

Periplul romilor prin urbea franceză

Domnul Valls a sărit peste obstacolul utopiilor, care îi împiedică pe colegii lui socialişti să vadă realitatea în faţă, reuşind să convingă 200 de romi să se repatrieze în schimbul sumei de 300 de euro de persoană pentru adulţi şi 150 pentru copii, plus preţul avionului. Mai mult decât atât, ministrul, pentru a se demarca de iniţiativele guvernului precedent, a cerut prefecţilor să discute cu aleşii locali şi cu asociaţiile în vederea găsirii de soluţii de cazare, cu prioritate pentru persoanele fragile, pentru copii şi femei.

Uncategorized

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ – O RECUNOAŞTERE A NOBILEI SCRIITURI FRANCOFONE

„Arta este, fără îndoială, singura formă de progres care utilizează, tot atât de bine, căile adevărului şi ale minciunii” J-M. C, Le Clézio („L’existance materielle”) Aproape nimeni de la Editura Gallimard n-a bănuit evenimentul. Cu atât mai puţin norocitul laureat Jean-Marie Gustav Le Clézio care, miraculos, se găsea la Paris timp de o escală între […]

Uncategorized

TZIPI LIVNI – UN POTENȚIAL PRIM MINISTRU ISRAELIAN NEÎNTINAT

Tzipi Livni este succesoarea lui Ehud Olmert Sub presiunile propriului său partid centrist, Kadima, Ehud Olmert are obligaţia să demisioneze, chiar fără o prea mare tragere de inimă, lăsând locul şarmantei şi inteligentei Tzipi Livni, a doua femeie Prim ministru din istoria Israelului după Golda Meir. Mulţi dubitativi admit cu greu capacităţile feminine la şefia […]

Uncategorized

“LAICISMUL POZITIV” ŞI VIZITA DE STAT A PAPEI BENEDICT XVI ÎN FRANŢA

„A fi antisemit, înseamnă a fi anticreştin” Benedict XVI Pentru prima oară invitat în Franţa de Nicolas Sarkozy, papa Benedict XVI s-a bucurat de o primire protocolară excepţională, atât în calitate de şef de Stat al Vaticanului, cât şi a celei de şef suprem al Biserici catolice, religie oficială în hexagon, amintind că Franţa laică, […]

Uncategorized

VENEŢIA 2008 – UN MEGAPOL AL ARTELOR

Bienala de la Veneţia este unică în felul ei, atât prin evantaiul larg de arte propus, cât şi prin exigenţele la care autorii trebuie să facă faţă, ştiind că indulgenţa juriilor este cvasi inexistentă. Urbe captivantă, Veneţia şi-a câştigat celebritatea mai întâi graţie faimoaselor sale canale, şerpuind printre insulele lagonului, transformate de mâna iscusită a […]

Uncategorized

UN FENOMEN DE SOCIETATE NUMIT VIAGRA

Bărbatul timpurilor moderne, a transformat actul sexual, consacrat iniţial procreaţiei şi plenitudinii emoţionale, într-o desfătare de tip atletic, creând uneori, în mod artificial, repetitivitatea, preţiosul indiciu de hiperpotenţă masculină. Cum însă stimularea excesivă a libidoului presupune cheltuieli de energie no-neglijabile, se impune şi verificarea trăiniciei organismului la eforturi supradimensionate, în funcţie e starea fizică şi […]

Uncategorized

BAGHETA LUI DANIEL BARENBOIM – O “ARMĂ” A PĂCII ÎN ORIENTUL APROPIAT

Un evreu care muncește neînctat pentru pace în Orientul Apropiat “Conflictul israelo-palestinian este un conflict uman, între două popoare profund convinse că au dreptul să vieţuiască pe aceiaşi bucată de pământ” Daniel Barenboim> La 65 de ani, Daniel Barenboim, pianist şi dirijor de geniu, dar şi infatigabil pacifist, a prezentat săptămâna trecută la Paris, (Salle […]

Uncategorized

DALAI-LAMA – CRAINIC AL ÎNŢELEPCIUNII ORIENTALE OASPETE IN FRANŢA

„Rădăcina secretă a tuturor iluziilor este ignoranţa fundamentală care dă o ideea falsă a naturii realităţii” Dalai-Lama Stranii coincidenţe! În timpul desfăşurării celei de-a 29-a olimpiade ale erei moderne, a cărei menire fundamentală este fraternizarea naţiunilor, cele trei mari puteri ale planetei, USA, Rusia şi China, se găsesc, toate, implicate în conflicte veleitare, sub pretexte […]

Uncategorized

DISPARIŢIA UNEI LEGENDE VIVANTE – ALEXANDRU SOLJENIŢÎN

Soljeninițîn este un gigant al literaturii ruse Pe 3 august s-a stins din viaţă unul dintre apostolii cei mai incisivi ai anti-sovietismului, scriitorul de origine caucaziană, Alexandru Soljeniţîn. Nu suferinţele îndurate în închisorile URSS-iste, nici lagărele de concentrare siberiene sau exilul definitiv în Kazakstan; nici confiscarea naţionalităţii şi catapultarea lui într-un exil forţat în lumea […]

Uncategorized

FEMEIA KAMIKAZE ŞI FĂGĂDUIALA FRUMUSEŢII ETERNE

Wafa Idriss a devenit prima femeie palestiniană “martir” Magistrul gândirii hamasiene, Şeikh Yassin, şi-a clădit celebritatea pe un edictat al unei fatwa (decret religios în islam) privind rolul femeii kamikaze în religia musulmană. Printre altele, o afirmaţie care m-a copleşit de oroare: „femeile care comit un atentat suicid, ucigând evrei, sunt recompensate în rai devenind […]

Uncategorized

STATELE DIN NORDUL ŞI SUDUL MEDITERANEI SUB SEMNUL ÎNŢELEGERII

Sarkozy privește către Sud Eveniment unic, reuniunea la Paris a 43 de State legate istoric sau direct de Marea Mediterană, organizată, cu o deosebită insistenţă de Preşedintele Franţei, se vrea purtătoare de speranţe de pace într-o regiune tradiţional conflictuală. Lansată în sunet de fanfară, „Uniunea Mediteraniană” va pune, se crede, bazele unei reconcilieri durabile în […]

Uncategorized

Banul care a pierdut virtutea original

“Banul te poate preface în stăpân sau slugă” (perifrază după Horaţiu) Nimeni nu se mai îndoieşte, „fobia banilor” nu există. Cei care pretind că-i detestă, o fac din snobism, dintr-un romantism întârziat de faţadă sau, evident, din lipsa lor. N-am auzit nici un partid politic cerându-le abolirea. Ba dimpotrivă, cu cât bugetele lor sunt mai […]

Uncategorized

Sarko a călcat cu stângul la cârma semestrială a Europei – nu-i bai, bărbatul e forte

Nicolas Sarkozy a preluat (temporar) cârma UE Pentru 188 de zile, Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a preluat rolul de diriginte a celor 27 de State europene, găsindu-se înaintea unui maldăr de dificultăţi. După ce Irlanda a refuzat Tratatul de la Lisabona, atât de necesar Uniunii, pe motive prea puţin convingătoare, un alt orgoliu se pune […]

Uncategorized

Milesimul Festivalului de film de la Cannes – heteroclit şi cu un palmares surprinzător

Laurent Cantet (Palme d’Or), în mijlocu tinetilor actori amatori Este incontestabil că Festivalul filmului de la Cannes se înscrie printre cele mai importante ale genului, unde parafa „control de calitate” constituie o referinţă. Faptul că, de şapte ani încoace, Hollywood-ul utilizează răsunetul de pe Croisette, în promovarea ultimelor producţii, denotă seriosul acestei instituţii verificată de […]

Uncategorized

“Strănutul” dragonului a plonjat China în stare de şoc

O serie de catastrofe demarează Anul şobolanului din astrologia chineză sub augur funest. Furtuni de zăpadă, accidente feroviare, explozii în minele de cărbune, manifestaţii violente în Tibet, inundaţii şi cutremure, toate acestea diminuând însufleţirea cu care Imperiul de Mijloc se pregăteşte de marea mesă Olimpică. Inundaţiile şi poluarea cursurilor de ape, construcţiile de barajele ce […]

Uncategorized

Cannes 2008 : “Festival pluvieux, festival heureux” – se şopteşte printre festivanţi

După câte se vorbeşte, în termeni meteorologici, al 61-lea Festival cinematografic de la Cannes, va coabita cu mila cerului, azuriu sau plumburiu. Nu pentru că pluviometria i-ar tulbura îndeplinirea (Palatul de pe Croisette fiind şi acoperit şi ceva mai sus de nivelul mării…), ci pentru că scările şi covorul roşu, atunci când musteşte, pot declanşa […]

Uncategorized

Dubla tragedie Birmană

În cazul catastrofei naturale care s-a abătut asupra Birmaniei se avansează numărul de 100.000 de victime, fără a calcula pagubele materiale frizând incredibilul. Parisul a cerut adoptarea, prin Consiliul de securitate ONU, a unei rezoluţii privind dreptul de ingerinţă, în cazul unei catastrofe naturale şi în pofida veto-ului autorităţilor birmane. „Noi am decis să acţionăm […]

Uncategorized

Aerul, care poate ucide – pe agendele de politica externa

Poluarea chimică a aerului reprezintă preţul inevitabil al activităţii umane şi, în acelaşi timp, al daunelor pe care aceasta o produce tuturor făpturilor planetei. Nimeni nu poate tăgădui nocivitatea unei parţi din nenumăratele substanţe particulare şi gazoase, deversate în atmosferă şi nici repercusiunile lor asupra organismelor vii. Fiind la originea unei importante probleme de sănătate […]

Uncategorized

“Aerul” care poate ucide – pe agendele de politica externa

Poluarea chimică a aerului reprezintă preţul inevitabil al activităţii umane şi, în acelaşi timp, al daunelor pe care aceasta o produce tuturor făpturilor planetei. Nimeni nu poate tăgădui nocivitatea unei parţi din nenumăratele substanţe particulare şi gazoase, deversate în atmosferă şi nici repercusiunile lor asupra organismelor vii. Fiind la originea unei importante probleme de sănătate […]

Uncategorized

“Leagănul umanităţii” înfometat, a înduioşat preşedintele Franţei

Legăturile Franţei cu ţările africane au vechime, menţinându-se, mai tot timpul, în condiţii favorabile, cu excepţia perioadei de decolonizare când emanciparea continentului african s-a produs într-o atmosferă de ostilitate, oarecum explicabilă. Post-colonialismul n-a procurat însă prea multe avantaje acestor populaţii prolifice. Dimpotrivă, datorită caracterului nonşalant, corupţiei şi luptelor intestine, mai puţin decât o stagnare, s-a […]

Uncategorized

Cultura frondei in scolile franceze

Organizaţi în sindicate, după modelul dascălilor, liceenii din Franţa au trecut la acţiune, adică în stradă, pentru a se răzvrăti contra reformei – atât de necesară! – preconizate de guvern în cadrul unui buget de „criză”. Ideea se trage, de altfel, de la socialişti, când, speriat de un buget exorbitant, ministrul învăţământului de pe-atunci, Claude […]

Uncategorized

Faclia care s-ar fi vrut a pacii

Olimpismul, prin definiţie simbol al păcii între naţiuni, începe, din păcate, prin violenţă bătăioasă, pentru un petic de munte, Tibetul. O violenţă generatoare de violenţă, chiar şi pentru apostolii non-violenţei, pelerinii coborâţi de pe „acoperişul planetei”, cu preţioasa intenţie de a orienta lumea occidentală, aceea a muşchilor şi a complexului de putere, spre o gândire […]

Uncategorized

Depistarea precoce a violentei

Violenţa fizică şi verbală a tinerilor, devine un fenomen îngrijorător în Franţa, dar nu numai, manifestarea ei, la o vârstă din ce în ce mai crudă, preocupă intens societatea şi forţele ei de ordine. Atât sistemului educativ şcolar actual, cât şi mediului familial, le sunt imputate lacune grave, printre cele mai remarcate fiind lipsa de […]

Uncategorized

Eutanasia, marturie de compasiune si iubire

Practica eutanasiei clandestine nu poate fi evaluată în Franţa, deoarece actul e reprimat sever de o lege neomenoasă, cert, de teama eventualelor abuzuri, a preceptelor morale şi, probabil, religioase. Nu se poate spune nici că s-ar opta în favoarea unei suferinţe atroce a individului şi a degradării lui fizice, în pofida verdictului medical definitiv de […]

Uncategorized

Viata individului in termeni economici

Pare că economia ar fi pulmonul prin care societatea modernă respiră, iar statistica, ritmul ei cardiac; umaniştii, aşa-zişii doctori ai sufletului, sunt resignaţi să-şi malaxeze teoriile sperând că, odată şi-odată, utopiile lor vor căpăta corp. Pentru moment, „înţelepciunea economică”, la care subscrie marea majoritatea guvernanţilor planetei, are raţiunile ei implacabile, iar omenirea, însetată de prosperitate, […]

Uncategorized

40 de ani de emotii dereglate

Sfârşitul secolului 19, mai exact anul 1968 a pus în scenă corpul suferind, corpul alergând capiu după juisenţă cu orice preţ, corpul hotărât să treacă peste toate tabuurile privind sexul; spiritele adoptând răzvrătirea politică violentă şi anti capitalistă, animată de Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Cohn Bendi şi de alţi agitaţi troţchişti, astăzi domesticiţi şi […]

Uncategorized

Repunerea in chestiune a Educatiei

Statisticile şi analizele privind învăţământul primar din Franţa, indică o insuficienta pregătire din primii ani de şcolaritate, îndrumările pedagogilor în sectoarele fundamentale cum ar fi lectura, scrisul sau calculele matematice, dovedindu-se deficitare. “Copiii francezi sunt ezitanţi în lectură, situându-se sub media mijlocie în comparaţie cu colegii lor din alte ţări… În timpul şcolarităţii, copiii trec […]

Uncategorized

Avantajele si inconvenientele fidelitatii

Antichitatea greacă, dedica mijlocul lui februarie amorului şi fertilităţii, căsătoriei lui Zeus cu Hera; romanii antici îi consacrau aceiaşi perioadă lui Lupercus, divinitate a fecundităţii şi Junonei, zeiţă a căsătoriei şi a cuplului în general. Potrivit istoricilor, ziua Sfinţilor Valentin, fiind trei la număr, a coincis cu 14 februarie, devenind astfel, mai întâi, sărbătoarea celibatarilor, […]

Uncategorized

“Calcaiul lui Ahile” – al presedintelui Sarkozy

O cădere brutală în sondaje a preşedintelui Nicolas Sarkozy – mai mult de 8 puncte într-o lună – stârneşte emoţii intense în sânul majorităţii prezidenţiale. După institutul de sondaj CSA-Dexia, numai 37% dintre Francezi estimează că acţiunile preşedintelui merg, mai degrabă, în bunul sens, 52% în sens invers: “trecere de la starea de graţie la […]

Uncategorized

Un adevar grait pe sleau

În timp ce magnifica noastră planetă se lasă erodată de marafeturile necugetate ale omului contemporan, al cărui psihism, la rândul lui, se lasă agresat, voit sau nu, de o largă felurime de evenimente dramatice, unde cei ce sunt şi cei ce nu mai sunt fac un singur aluat, mi-a atras atenţia un volum nostim al […]

Uncategorized

“Casatorie secreta” la Elysee?

Nu, nu-i vorba de opera comică a lui Cimarosa ci de oficierea unei presupuse căsători discrete a preşedintelui Sarkozy cu Carla Bruni, în incinta Palatului Elysée, eveniment ce le-a stârnit jurnaliştilor o veritabilă pasiune obsesivă, ocazionând acoperirea grabnică a paginilor tabloidelor. Nici jurnalele serioase, n-au rezistat tentaţiei, preluând citate, până în momentul de faţă, prea […]

Uncategorized

Pentru o laicitate toleranta si concilianta

„Secolul XXI va fi spiritual sau nu va mai fi.” Andrée Malraux De acest citat malrauxian, celebru şi arhicunoscut, s-a servit preşedintele Nicolas Sarkozy pentru a-şi defini poziţia faţă de spiritualitatea religioasă contemporană, cu prilejul urărilor de Noul An, adresat autorităţilor religioase din Franţa. Fără a tăgădui principiul de laicitate, impus de Constituţie funcţiei prezidenţiale, […]

Uncategorized

CAPCANELE DEPENDENŢEI PETROLIERE

În curând sfredelele forajelor vor traversa planeta, scotocind după ce ne-am deprins să numim „aurul negru”. Omonimia cu metalul preţios propriu-zis îmi pare improprie, cel puţin privind aspectul şi consistenţa. Unul reflectează soarele, altul tenebrele; unul rezistă eternităţii, celălalt, supus efemerului util, agonizează în deşeuri funeste, care, mai curând sau mai târziu, ne vor înăbuşi. […]

Uncategorized

Plastografia EURO-ului

Frenezia târguielilor din preajma sărbătorilor, oferă falsificatorilor de bancnote prilejul rar de a scurge stocul plăsmuit. Cu toate că biletele euro fac parte din valorile monetare cele mai securizate, se constată, în ultimul timp, o recrudescenţă a acestui gen de activitate, ale cărui victime sunt comercianţii mai puţin avizaţi, dar, nu rareori, şi marele magazine, […]

Uncategorized

Venalitate sexuala fara frontiere (2)

Definirea şi limitele prostituţiei nu sunt tocmai simplu de stabilit. În infinitudinea de situaţi, o distincţie se impune de la bun început între prostituţia liber consimţită şi aceea impusă cu de-a sila, straină oricărei tentaţii, plăceri, sau perversiuni. După unii analişti, definiţia istorică şi socio-antropologică a prostituţiei e formulată astfel: „tot exerciţiul sexualităţii feminine din […]

Uncategorized

Venalitatea sexuala fara frontiere (1)

“Totul se vinde şi se cumpără şi, cu toate acestea, totul nu poate fi vândut şi cumpărat fără a săpa bazele înseşi ale umanităţii” André Gauron Este prostituţia un rău necesar, sau un atentat insuportabil la demnitatea umană? Avocaţii libertăţilor nelimitate vor pleda, fără îndoială, cauza răului necesar, chiar dacă, lăsat la voia întâmplării, poate […]

Uncategorized

Sublimul Bejart a executat ultimul “grand-jete”: spre eternitate

„După mine, dansul este, mai întâi, un fenomen de obârşie religioasă şi implicit socială, astfel, în măsura în care rămâne un fenomen religios şi social, şi-a îndeplinit funcţiunea. Dansul e un rit sacru sau un rit uman, motiv pentru care mi-a implicat într-atât interesul şi pasiunea. În momentul când devine un simplu divertisment, încetează să […]

Uncategorized

“Dictatura” grevistilor in economia franceza

Majoritatea francezilor, estimează, cu recul, că sindicatele au adus servicii nefaste societăţii şi salariaţilor, începând din 1974, când revendicările sistematice au continuat să se amplifice, fără să se ţină seamă de starea economiei. Iar acum, când deficitul bugetar al Franţei atinge sume stupefiante – între 60 şi 64 de miliarde de euro – oportunitatea ultimelor […]

Uncategorized

Mecanismul delincventei in societatea de consum

Subiect de actualitate, preocupând intens societatea modernă, delincvenţa a devenit un inamic redutabil ce se propagă în mod accelerat pe mai toate teritoriile planetei. Diversitatea formelor prin care se manifestă, este infinită şi evolutivă. Libera circulaţie a populaţiilor şi mijloacele de transport puse la dispoziţie, îi facilitează în mare parte apariţia. Amestecul culturilor inasimilabile, convingerile […]

Uncategorized

VICTIMELE FRIGULUI AUTOMNAL

Printre cele patru victime ale frigului prematur care s-a instalat în mai multe departamente franceze, s-ar afla şi un presupus SDF (fără domiciliu fix) român, decedat prin hipotermie pe o plajă corsicană, teritoriu insular din extremul sud al Franţei. Deşi nivelul 2 al planului „marele frig” a fost activat, ceea ce ar presupune o vigilenţă […]

Uncategorized

NECESITATEA NOILOR FORME DE COOPERARE POLIŢIENEŞTI INTERNAŢIONALE

Deşi evenimentele privitoare la situaţia românilor din Italia au fost suficient de grave, presa şi mass-media din Franţa au manifestat un interes limitat, departe de proporţiile luate în peninsulă. Nu pentru că faptele romilor şi ale infractorilor români, prezenţi pe teritoriul francez, ar fi mai lejere ci, probabil, pentru a evita propagarea unei psihoze anti-româneşti […]

Uncategorized

Tentativa de rapire, sau inconstienta crasa?

Una din numeroasele asociaţii, fără scop lucrativ, existente în Franţa, s-a decis să întreprindă o veritabilă aventură de tip idealisto-umanist pe un teren minat. Ideea, mărturisită de protagonişti şi în curs de serioase verificări, a fost de a veni în ajutor populaţiilor africane dintr-o regiune, Darfur, situată între Sudan şi Ciad, unde se perpetuează de […]

Uncategorized

Cine se teme de ADN?

Una dintre cele mai importante descoperiri ale biochimiei moderne, ADN-ul (abrevierea acidului desoxyribonucleic) molecula eredităţii, a devenit, tam-nesam în Franţa, obiectul unor polemici lipsite de sens, sub pretextul că o astfel de investigaţie ar penetra, în mod abuziv, în „grădina secretă” a omului liber, smulgând organismului o sumedenie de informaţii preţioase. Ignorând voit imensele beneficii […]

Uncategorized

Divorţ prezidenţial la Elisee

Ea, Cécilia Sarkozy, a preferat, discreţiei ipocrite a primelor doamne ale Franţei, sau umbrei din spatele preşedintelui, o ruptura oficială echivalentă divorţului. Constituţia nu îngăduie Preşedintelui Franţei în funcţie divorţul la tribunal, precum oricărui muritor de rând, el însăşi reprezentând arbitrul suprem al naţiunii. Aşadar, nici un jude nu e autorizat să pronunţe verdict la […]

Uncategorized

Scalvia voinţei disproporţionate

Depresia mentală a fost răul secolului XX. Astăzi, la începutul celui de-al XXI-lea, când fenomenul îşi dezvăluie tot mai mult secretele, se vorbeşte despre emoţii dereglate, oscilante, scelerate… „Deceniul următor va fi bipolar”, anunţă Elie Hantouche, unul dintre primii psihiatrii francezi care a studiat tulburările obsesionale compulsive şi care se consacră asupra disfuncţiei extreme a […]

Uncategorized

Excizia, mutilare barbară

La 98 de ani, Rosemonde Pujol, reputată militantă a cauzei feminine, scriitoare, jurnalistă economică la France Inter şi Figaro, aduce un elogiu mişcător micului apendicul ce focalizează o mare parte a sexualităţii feminine, clitorisul, în curajosul său volum „Un petit bout de bonheur”. În acelaşi timp, pe Continentul African, leagăn al umanităţii, asistăm la perpetuarea […]

Uncategorized

DEMOGRAFIE DESCUMPĂTATĂ

Înainte vreme, copiii nu erau, la drept vorbind, nici doriţi, nici indezirabili; erau progeniturile care înlocuiau, prin anticipaţie, pierderile demografice relativ frecvente. Flagelul deceselor infantile, făcea ca jumătate din copii să moară înainte de 10 ani, spre deosebire de astăzi, când copilul a devenit fructul unei reproducţii dirijate, voite, cumpănite şi eliberate de riscul morţii, […]

Uncategorized

A FORMA CUM ŞI ÎN CE SCOP?

Una din repunerile în discuţie cele mai serioase, care va avea consecinţe nu mai puţin profunde pentru omul de mâine, este aceea a învăţământului, a formaţiei tânărului şcolar şi a studentului. Dificultatea principală provine din obiectivul însuşi, căruia nu suntem siguri de a-i găsi o definiţie satisfăcătoare, în ritmul accelerat al schimbărilor actuale. Cei cărora […]

Uncategorized

“După 11-Septembrie, noaptea a coborât pe o planetă diferită” (G.W.Bush)

Şase ani după 11-Septembrie, Statele–Unite se găsesc împotmolite în războiul de gherilă extrem de sângeros din Irak şi, concomitent, îmbarcate într-o cruciadă antiteroristă care ameninţă până şi libertăţile definind propria lor identitate. Ce se poate observa după cumplita zi a turnurilor ucigaşe şi după erupţia acestui tip de terorism inedit şi elucubrant? Până astăzi, mai […]

Uncategorized

ADIO, MAESTRO! CIAO, LUCIANO!

E morto Luciano! Modena natală îşi plânge idolul şi binefăcătorul şi, odată cu ea, durerea cuprinde întreaga planetă muzicală, dacă vocea lui divină nu s-o fi auzit şi pe alte corpuri celeste. Vremelnicia condiţiei umane nu i-a permis să-şi termine, în tihna, ultimul act al turneului de adio, în care îşi învestise ultimele forţe pământeşti. […]

Uncategorized

Progres, progres, dar în ce fel…?

Întrebarea s-ar putea pune şi în alţi termeni: ce se înţelege, mai exact, prin „progres”? Li se pot atribui respectabilul calificativ tuturor inovaţiilor folositoare sau nefaste – trecând prin găselniţele cele mai inutile şi mai extravagante – cu care ne inundă evoluţia accelerată contemporană? Sau acordăm apelaţiunii de „progres” un sens mai restrâns cum ar […]

Uncategorized

Adulterul, o supapă de securitate…?

Termenul de „adulter” are, fără îndoială, o conotaţie moralizatoare de tip religios. Nu se spune în a şasea poruncă a Decalogului: „Tu nu vei comite adulterul”? De altfel, etimologia cuvântului pare să se tragă din tendinţa individului, comiţând o eroare, de a căuta dincolo de convenţia matrimonială. Mai concret, adulterul se defineşte ca o ruptură […]

Uncategorized

Fericirea, imagine furtivă, dar… posibilă

Convingerea mea intimă este că fericirea, în globalitatea ei, aparţine sferelor idealului, deci, prin definiţie, a intangibilului. Singură declinarea ei într-o infinită succesiune de detalii, toate parfumate de acel miros al existenţei, nou şi de surexcitant în acelaşi timp, poate procura emoţiile satisfacţiei. Cea mai mare parte din aceste detalii se găsesc însă în labirintul […]

Uncategorized

Refugiul în sexualitate?

Sexualitatea şi tot ce-i gravitează în jur, au devenit un veritabil fenomen de „gândire”, un obiect de dezbateri savante, implicând etnologi, sociologi, istorici, jurişti, filozofi psihanalişti şi alte specii reflexive, cu toţii acordând actului sexual o atenţie erudită, ca să nu spun o dimensiune intelectuală. Foarte bine! N-ar trebui însă uitat că (potrivit unui proverb […]

Uncategorized

Vârsta critică şi revolta corpului la pubertate.

Acum câţiva ani, o tânără de 14 ani, fără să fi învăţat să înoate, s-a aruncat în lacul Sfântul Cassian (Sfânt de origine română) din sudul Franţei, cu o evidentă intenţie sinucigaşe. Pescuită in extremis şi condusă la Comisariatul de poliţie în plânsete şi sughiţuri, copila a fost incapabilă să dea o explicaţie raţională actului […]

Uncategorized

Iubire, sexualitate şi virtuţile extinse ale Viagrei

O bună parte din celibatari cunosc unele dificultăţi de ordin sexual atunci când încearcă să-şi constituie sau să-şi reconstituie o viaţă de cuplu. Nu rareori, cuprinşi de o panică prea puţin justificată, îşi imaginează că mecanismul libidoului nu mai funcţionează în mod normal. Eroare! Corpul a găsit calea prin care semnalează că, pentru moment, starea […]

Uncategorized

“Odă Bucuriei” şi omagiu paneuropenismului, pe Champs Elysées

„14 Iulie” este, prin excelenţă, o sărbătoare naţională franceză de obârşie revoluţionară, deci de stânga, aniversarea Căderii Bastiliei, legată indisolubil de cruda Revoluţie Franceză din 1789. După două luni de la instalarea sa în funcţia de Preşedinte, Nicolas Sarkozy a decis să se rupă de tradiţia franco-franceză şi să transforme această comemorare într-o celebrare a […]

Uncategorized

Portretul lui Gérard D., amic elveţia, narcisic şi pervers.

„Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va mai rămâne .” (Beaumarchais) Fiecare trecere prin Geneva îmi atrage obligaţia vizitei unui vechi prieten, pe cât de amuzant, pe atât de bizar în comportamentul lui relaţional, fără să disting, după atâţia ani, urma vreunei schimbări pozitive în legăturile sale cu ceilalţi. La început căzusem într-un fel de admiraţie naivă […]

Uncategorized

PS-ul francez, inspirat de conceptul britanic, constituie un „chadow cabinet

Virtualitatea politică are ceva patetic, mai cu seamă când devine pură ficţiune şi când, pe aripile inspiraţiei, congratulează ideea cu apelativul „cabinet fantomă”. E drept că această „fata morgana”, apărută în timpul traversării deşertului de către socialişti, este simptomul setei inxtingibile de putere la care râvnesc de-atât amar de vreme. Sortită „hibernării”, cel puţin până […]

Uncategorized

Reţelele ororii şi ale perversiunii, cu caracter pedofil, cuibărite pe net.

Culmea machiavelismului, organizaţia pedofilă se intitula „Kid the light of our lives” (Copiii, lumina vieţii noastre). Le-au fost necesare zece luni eficienţilor Sherlock Holmes britanici, împreună cu poliţiile din alte 31 de ţări, pentru a fixa proiectoarele pe o vastă reţea de pedofili, conectată pe internet, gata să atragă în mlaştina lor imundă, victime inocente, […]

Uncategorized

Eşecul edulcorat al Partidului Socialist Francez şi al stângii în general.

După avortul prezidenţialelor, socialiştii – PS fiind primul partid de opoziţie în Franţa – au bâjbâit în căutarea unui ţap ispăşitor, nu fără o oarecare precauţiune, pentru a evita o înfrângere de proporţii în cazul legislativelor. Şi-atunci, nu tocmai inspiraţi, s-au gândit s-arunce culpa pe jurnalişti şi pe sondaje care, după ei, ar fi influenţat […]

Uncategorized

Sondajele au grăit adevărul, Franţa preferă dreapta sarcozyană

În urma primului tur de scrutin al alegerilor legislative franceze, formula majoritate – opoziţie se găseşte, pentru moment, într-o evidentă stare de dezechilibru. Valul prezidenţial (UMP), aşa-zis „albastru”, de dreapta, s-a impus, fără drept de apel pentru socialişti, cu un număr record de deputaţi, între 383 şi 501, faţă de o opoziţie diminuată şi incapabilă […]

Uncategorized

Negresco, un nume ilustru şi mioritic pe Coasta de Azur

Fără hotelul Négresco, Promenada Englezilor din Nisa, ar fi fost privată de o parte a şarmului graţie căruia şi-a întemeiat faimoasa reputaţie turistică internaţională. Dominând „La Baie des Anges”, din celebrul său dom roz, hotelul Négresco, construcţie mitică, veghează ca un far asupra mării de aproape un secol. Numele său magic evocă o anumită artă […]

Uncategorized

Succesul obligă!

După emoţiile intense ale succesului, cineastului Cristian Mungiu, erou al „Palmei de Aur” de la Cannes 2007, i se vor oferi, desigur, şi în ţară consideraţiile mult meritate. Prin mult meritate, înţeleg nu numai felicitări şi ofrande, îmbrăţişări cordiale şi strângeri de mână sincere, dar şi aspectul material, neapărat trebuincios, care să-i asigure continuitatea creaţiei, […]

Uncategorized

Filmul lui Cristian Mungiu – Premiul cel mare la Cannes

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi-a găsit veritabila consacrare în cadrul unui Festival competitiv, a cărui celebritate a devenit de mult incontestabilă. Deja, de la proiecţia oficială, filmul lui Cristian Mungiu a lăsat o impresie excelentă, critica de specialitate fiind unanimă, atât asupra calităţii regiei, cât şi a interpretării, ceea ce îl plasa, […]

Uncategorized

Politică şi cinema…

Coincidenţa calendaristică face ca preşedintele Sarkozy să-şi inaugureaze mandatul cincinal odată cu demarajul celui de-al 60-lea Festival al Filmului de la Cannes, iar, după câteva zile, datorită fenomenului aspiraţiei, preşedintele Băsescu să-şi recupereze mandatul pierdut la partida de „poker” cu Parlamentul. Unii zic că-i de bun augur, alţii urla a pagubă, în timp ce onorabilul […]

Uncategorized

Vârsta constituie rareori un obstacol

Amicul Guy e terorizat de trecerea prea rapidă a timpului, de acumularea anilor, de încărunţirea podoabei capilare, de obrăznicia ridurilor disimulate în spatele bărbii, de rătăcirea constantă a ochelarilor, de uitarea numelui cunoştinţelor recente, de abrevierea somnului, de pofta de dulciuri, de ţiuitul urechilor, de lipsa de chef de „fie ce-ar fi” şi, mai cu […]

Uncategorized

Victoria netă a dreptei franceze, datorită lui Nicolas Sarcozy

Presa din lumea întreagă a avut ochii aţintiţi asupra alegerilor din Franţa, socotite istorice prin participarea masivă a 84% din populaţie, la fel de importantă în primul cât şi în al doilea tur de scrutin. Confruntarea televizată din 2 mai, dintre Ségolène Royal şi Nicolas Sarkozy, s-a dovedit decisivă, lăsând sondorilor jubilaţia concretizării pronosticurilor. Pe […]

Uncategorized

“Grand écart”-ul centriştilor francezi.

Modul de scrutin cu sufraj universal în două runde, impune diverse alianţe; o poziţie indiferentă faţă de celelalte formaţii politice, susceptibile de aderare la programul prezidenţial, s-ar dovedi cu totul defavorabilă viitoarei conduceri care, pentru a-şi aplica nestingherită programul, are nevoie de o majoritate, atât prezidenţială cât şi parlamentară. Franţa are deja experienţa coabitării între […]

Uncategorized

Mobilizarea excepţională a electoratului francez: 84,6 %

Toate condiţiile pentru o participare masivă la primul tur al prezidenţialele 2007 au fost întrunite: un timp admirabil pe toată întinderea exagonului; o campanie electorală extrem de activă; o dorinţă generală de a rupe cu trecutul; vârsta relativ tânără a candidaţilor, cu excepţia „redutabilului” tribun Le Pen; programe electorale diferite, dar focalizate în intenţia de […]

Uncategorized

Democraţia franceză şi dilema dinaintea urnelor

„Mai mult decât oricare altul, spiritul francez are o nevoie imperativă să înţeleagă. Concetăţenii noştri vor să ştie care sunt principiile potrivit cărora sunt guvernaţi şi spre ce viitor se vor dirija” Valéry Giscard d’Estaing În câteva zile, pe 22 aprilie, electoratul francez se va găsi în faţa urnelor primului tur de scrutin al prezidenţialelor […]

Uncategorized

Insecuritatea, carte principală în competiţia electorală franceză

În plină campanie electorală prezidenţială, capitala Franţei a prezentat din nou spectacolul dezolant al destrucţiunii, pricinuit de hoarde de devastatori, în marea lor majoritate de origine africană sau magrebină. De data aceasta totul a pornit de la simplul control al unui clandestin recidivist în incinta gării de nord din capitală, ca să se termine cu […]

Uncategorized

Excesul de publicitate şi reclamofobia

«Ni trop, ni trop peu» („nici prea-prea, nici prea puţin”). spune francezul. Fiind vorba de publicitate, tind să cred că prea plinul riscă să-i scurteze zilele. Acum doi ani marele oraşe ale României gemeau sub povara placardelor publicitare, prea puţin ingenioase, uneori agramate, „anglofonate” sau de un gust, pur şi simplu, submediocru; suspendate, agăţate, lipite […]

Uncategorized

Mecanismul Autosugestiei

O mare majoritate a psihologilor acordă virtuţi miraculoase autosugestiei, convingându-ne că această potenţialitate a mentalului este un veritabil panaceu, capabil să doboare orice obstacol. Printre „teoriile” în vogă, „Metoda Coué”, pretinde că prin repetarea dezideratelor, precum o litanie, rezultatele sunt indubitabile: „În fiecare dimineaţă la trezire şi în fiecare seară la culcare, alungiţi, cu ochii […]

Uncategorized

Relativitatea Senzatiilor

Este lesne de observat că senzaţiile nu permit o cunoaştere completă şi profundă a naturii lucrurilor ci doar revelaţia LOR aparentă. Ori, aparenţele se pot modifica prin tot felul de condiţiuni obiective şi subiective; apa, de pildă, poate părea caldă sau rece potrivit temperaturii mâinilor care o testează. Unui daltonist îi este cu neputinţă discriminarea […]

Uncategorized

Stigmatizare de buna voie

Cultura tatuajului nu mai este un tabu desacralizat de anumite personaje din trecut, reputate ca mai puţin frecventabile, cum ar fi ocnaşii, mateloţii de cursă lungă, soldaţii sau, mai târziu, o tagmă de muncitori manuali pentru care o sirenă tatuată pe tors reprezenta un semn de virilitate. De prin anii 1980, pictorii de epiderme au […]

Uncategorized

Penalizarea esecului la originea psihozelor infantile si adolescentine

Ca urmare a cultului reuşitei individuale, se exersează asupra multor copii sau adolescenţi o presiune parantală excesivă, mai cu seamă în ceea ce privesc rezultatele şcolare. Faptul poate antrena la cei fragili un dezechilibru psihologic nu lipsit de gravitate. Toxicomania, tentativa de sinucidere sau ruptura brutală cu şcoala, figurează printre reacţiile cele mai frecvente. E […]

Back To Top