Author: Dorel Schor

Moda feminină nu-i frumoasă. Dovadă că se schimbă tot timpul… // S-a reparat gardul, s-au pus flori… Acum e o plăcere să mergi la cimitir! // Nu numai babele se piaptănă când ţara arde. // Dacă dintr-o sută, unul te ascultă, n-ai vorbit degeaba…

Sunt uneori copleşit de amintiri, mărturiseşte prietenul nostru Alberto. Când eram mai tineri, toate evenimentele aveau alte dimensiuni, şi cele bune şi cele rele. Unele chestii am vrea să le uităm, dar uite că nu se poate. În fond avem nevoie de amintiri, dacă ar fi numai pentru comparaţie, sau pentru a povesti copiilor cum era pe vremuri…

În urmă cu circa două săptămâni, lui reb Fisel Ianchel Mendelovici din Pardes Moshe i s-a întâmplat ceva extraordinar: dimineața, imediat înainte de rugăciune, pe când își clătea mâinile cu apă stătută peste noapte, a simțit așa, că o adiere pe față, ca și când ar fi avut o piele fină și gingașă, ca de fată mare—

Domnule, n-aş putea spune că horoscopul e un lucru serios şi că are o bază ştiinţifică. Dar de două ori în viaţă mi s-a întâmplat ca previziunile horoscopului să se potrivească atât de bine cu situaţia, încât o perioadă am crezut în ele…

Mi s-a relatat o situaţie care cică s-ar fi întâmplat mai de mult în Germania, dar putea foarte bine să se petreacă oriunde. De pildă, în Brazilia sau Argentina, în Marea Britanie sau Olanda, în Spania sau Franţa…

“E un om cult, vorbeşte mai multe limbi materne” // Prostipendada societăţii… cu o mulţime de personulităţi. // “Dacă voi nu mă vreţi, eu mă vreau”. // Din păcate, Istoria o scriu cei care nu ştiu s-o citească…

Orice caz fără precedent, crează un precedent. // Cele mai mari moşteniri le primesc tot bogaţii… // Cine nu ştie să facă nimic e gata să facă orice…

Nu există oameni absolut nevinovaţi. // Educaţia este o luptă cu natura umană… // Decât un prost cu iniţiativă, mai bine un deştept fără…

Nu veni la mine cu o rămurică de măslin… Vino cu măsline! // Insuccesul te lasă fără prieteni, dar şi fără duşmani. // Ca să te ridici, ai nevoie de aripi… Sau de coate. // Ce s-ar face amintirile maturităţii fără păcatele tinereţii!? …

Tudor Banuş este arhitect ca formaţie şi este fiul poetei Maria Banuş. Considerat un artist internaţional datorită creaţiei sale deosebite şi numeroaselor colaborări la reviste de mare prestigiu, el este pictor, gravor şi ilustrator, sculptor şi grafician…

Simon Şeinerovici era un mincinos atât de grozav încât reuşise de câteva ori să mă ducă de nas şi pe mine. De acea hotărâsem să-i aplic o lecţie. M-am frământat multă vreme ca să găsesc o modalitate eficientă şi, până la urmă, am decis că cel mai nimerit lucru e să lucrez cu instrumentele lui…

O minte luminată nu lasă nici trupul în întuneric. // Am cumpărat sare de Himalaya formată acum 250 milioane de ani, dar expiră în august. Ce ghinion! (i). // E nudist… Mai rar atâtea vorbe goale la un loc… // Am crezut că e un îngrăşământ, dar când colo e un gunoi. …

În urmă cu aproximativ un an, a intrat şeful în biroul meu şi m-a surprins tăind frunze la câini… Ce faci? m-a întrebat cu severitate. Era clar că nu aveam de ales, aşa că am răspuns sincer: Tai frunze la câini…

Omul fără duşmani e ca o bancă fără bani. // Soarele e antiseptic… // Cutare a devenit om cinstit, după cum se vede din avion. // Lumea seamănă cu un ospiciu unde pacienţii decid ce să facă…

Am citit zilele trecute un articol interesant despre cafea.

Cafeaua este de mai multe feluri în funcţie de soi, de provenienţă, de preparare şi de alte o mulţime de criterii. Nu ştiam… Eu am aflat prima dată de diversitatea felurilor de cafea pe când eram un student tânăr…

M-am înscris la un club sportiv renumit care se cheamă Swift… Cum mi-a venit ideia? Păi… In primul rând pentru că toată lumea face sport. În al doilea rând pentru că absolut toţi marii specialişti în menţinerea sănătăţii sunt de părere că trebuie să mâncăm sănătos, să renunţăm la fumat şi să facem exerciţii fizice. Şi in al treilea rând, de fapt motivul principal, din cauză că aşa a hotărât soţia mea…

Lucrurile s-au desfăşurat cam aşa: luni dimineaţa, madam Brodiciche din Odesa l-a trimis pe soţul ei să cumpere câteva articole strict necesare pentru gospodărie, printre care o legătură de pătrunjel proaspăt. În acest scop i-a pregătit şi o listă pe care, printre altele, a notat foarte vizibil “pătrunjel proaspăt”…

Astăzi mi s-a întâmplat ceva interesant, spuse Haim Nasgâtaşvili. Eram în autobuz şi lângă mine s-a aşezat un domn elegant, într-un costum bleumarin, cu cravată portocalie şi şosete în carouri. Chiar mă gândeam de ce călătoreşte cu autobuzul un domn atât de bine îmbrăcat…!? Îl privesc discret, ca să nu se prindă, şi deodată ce văd? Omul era deschis la pantaloni…

Nu am fost prea încântat când am primit misiunea de a ţine un ciclu de conferinţe pe teme electorale. Din trei motive: mie nu imi plac conferinţele, nu îmi plac ciclurile şi nu-mi place politica. In plus, fusesem repartizat la o instituţie medicală deosebită pentru care nu aveam nici cea mai mică atracţie. Nu aveam însă nici de ales, fiind o acţiune de voluntariat…

Domnul F., persoană cunoscută la bursă, om cu posibilităţi materiale respectabile şi investiţii grase în terenuri şi construcţii, s-a recăsătorit în urmă circa doi ani cu o femeie având exact 24 de ani mai puţin. Dar cum şi el este încă verde, are de la această a doua soţie un bebeluş de câteva luni…

Vine unul la mine acasă, neanunţat. – Eram în drum, zice, de la nord la sud şi mi-am adus aminte că stai aproape şi ce mi-am spus? Hai să te văd, că doar am fost colegi de şcoală. Îţi aminteşti? – Nu! îi tai eu entuziasmul. Nu-mi amintesc…

Era o dimineaţă oarecare. Leopold Gurnişt se gândi că ar fi cazul să rezolve câteva mici probleme şi-şi făcu o scurtă listă. Înghiţi micul dejun suplimentat de nevastă-sa Matilda cu obişnuitele reproşuri şi observaţii cotidiene şi se grăbi spre staţia de autobuz. Aici o întâlni pe Amalia, vecina, elegantă şi bine dispusă…

Cineva mi-a reproşat că scriu tot felul de poveşti aproape necunoscute, în timp ce chestii absolut celebre, cum ar fi basmul cu Scufiţa Roşie, le las mai la urmă. Ceea ce nu e adevărat. Eu am încercat să fac publică întâmplarea cu fetiţa asta simpatică şi cu lupul, dar am fost mereu întrerupt de diferite persoane. A fost odată o fetiţă care se numea Scufiţa Roşie…, am început eu…

Are un umor absolut deosebit, de acea nu-i deloc observat… // Dumnezeu ne ţine în palmă, dar foarte des aplaudă. // Unul e coadă de topor, altul e coadă de lopată…

* Celui care are i se mai dă.

Pe Boris Israelovici îl cunoaşte toată lumea… Evident, mă refer la oamenii din blocul nostru, unde este preşedintele comitetului de administraţie, de vecinii din blocurile vecine, ba chiar şi de cei din cartier. E cunoscut la banca din colţul străzii, la tutungerie, la băcănie ca şi la chioşcul unde se vând ziare…

Cartea “Şarpele şi cupa” a avut o presă bună, era inspirată din viaţa şi munca unui tânăr medic şi de acea titlul ei sugera cunoscutul simbol al medicinii. Imi amintesc că un tovarăş cu muncă de răspundere m-a luat de-o parte şi mi-a spus: “E foarte clar că titlul cărţi e cu cheie, adică cu schepsis. Se înţelege că şarpele e duşmanul de clasă… Dar cupa? Ce ai vrut să spui cu cupa?”…

În vagonul restaurant pe ruta internaţională Chişinău-Kiev toate locurile sunt ocupate. Drumul e lung, timpul nu contează, meniul e standard, muştarul iute…

Ospătarul priveşte plictisit la muştele de pe geamuri sau se strecoară clătindu-se printre mesele ocupate de două categorii de clienţi. O parte sunt localnici, îi recunoşti după hainele cenuşii, după feţele obosite, după sandviciurile aduse de acasă în hârtie de ziar…

Ca să nu uit nimic, îmi fac dimineaţa o listă cu tot ce îmi planific pentru ziua respectivă, ce trebuie ă cumpăr, cui trebuie să telefonez, corespondenţa şi alte chestii… Problema este că…

Menaşe m-a chemat în apartamentul lui, a închis uşa, a răsucit cheia în broască şi mi-a spus cu voce gravă: Rozica o să lipsească vreo două ore, s-a dus la coafor. Băiatul e şi el plecat, la un film. Şi te-am chemat special pe tine pentru că vreau să discutăm o problemă gravă, strict confidenţială…
M-am încruntat ca orice om serios şi am întrebat despre ce e vorba.

Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrenţuiţi atârnând pe firele de telegraf, mă indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiţii, îl apucă o tristeţe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziţia e totală, să te mai miri că unii scriu versuri, că alţii vor să se sinucidă sau iau o poziţie somnolentă în parlament…

Vreau să vă povestesc o întâmplare care este strict autentică, aşa că personal nu am nici un merit şi nici o vină dacă cumva aţi mai auzit-o sau dacă vi se pare cumva exagerată. Cu ceva timp în urmă, mi s-a adresat un domn mai în vârstă…

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui “Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era…

Lizica Kleider, fetiţa prietenei mele Bertha, care are restaurant vizavi de bancă… Şi ce crezi… Crezi poate că nu s-a făcut partida pentru că ea nu a vrut. Ai să râzi, el n-a mai vrut. Derbedeul ăsta, mincinosul ăsta patentat, escrocul ăsta sentimental s-a răzgândit. Ce vremuri am ajuns să trăim! Ca lui Simon Şeinerovici, care cine ştie cine a fost bunicul lui…

De când a revenit din China, domnul Oiţerman povesteşte mereu întâmplări chinezeşti. Ieri, de pildă, ne-a întrebat fără nici o legătură: – Ceai chinezesc aţi băut vreodată? – Auzi vorbă, am protestat noi, păi ceai chinezesc bem zilnic, nu!? – Nu, ne-a contrazis Oiţerman care probabil atât aştepta. Voi beţi ceaiul pe care chinezii îl vând în Europa…

Prima dată am vizitat Londra într-o vară, când lira sterlină slăbise teribil în comparaţie cu dolarul american şi din cauza aceasta nu găseai o cameră liberă în toată metropola. Americanii, pentru care devenise totul ieftin şi convenabil, erau aproape mai numeroşi decât arabii şi indienii.

S-a întîmplat mai demult să primim invitații la două nunți. Era vorba de niște rude, nu chiar de gradul unu sau doi. Fapt este că o nuntă era din partea familiei mele și cealaltă din partea rudelor soției. Era cazul să ne ducem ca să nu fie discuții și chiar așa am decis…

Doamna Iliescu se afla în părculeţul de lângă casă cu cel mai mic dintre moştenitori, când simţi deodată nevoia imperioasă de a se duce într-un loc intim, unde se spune că şi regii sau mă rog, preşedinţii, merg pe jos. Se uită disperată în jur, căutând cu privirea o figură cunoscută, căruia să-i încredințeze copilul pentru cele câteva minute trebuincioase. Salvarea sosi în persoana lui Haim Nasgâtaşvili…

De obicei, cam către seara, familia Iliescu iese la plimbare cu copiii cei mici. Cel mai potrivit loc, ferit de automobile şi de alte pericole, este părculeţul de lângă blocul nostru, cu un mic teren de joacă, cu bănci şi câţiva copaci bătrâni. Pentru copii şi pentru pensionari e grozav. Numai că iată ce s-a întâmplat zilele astea…

Domnule, aş avea o rugăminte… Tot scrii matale la ziar, te-aş ruga să scrii şi despre o nuntă, ar fi foarte interesant. Aşa o nuntă la care am fost eu alaltăieri încă nu am văzut, cu toate că am mai fost în viaţa mea la câteva nunţi… – Să vă fie de bine. Şi ce v-a impresionat?

Nu am cuvinte să-l descriu. Adică am, dar mi-e ruşine. // Degeaba ştii să faci dacă nu faci cum trebuie. // L-am subestimat, e mult mai prost decât credeam. // Box populi ! …

Eu am dreptate întotdeauna. Uneori mi se dă, alteori îmi iau singur. // Dacă nu poţi face ceva, foarte probabil că poţi face altceva. // Bunul simţ nu costă mai nimic… // Aparenţele înşeală… Dar parcă numai aparenţele!?…

– Ştii la ce m-am gândit? m-a întrebat într-o dimineaţă soţia. Tocmai încercam să mă trezesc, aşa că am răspuns foarte sincer: – Habar n-am… – M-am gândit, a continuat ea imperturbabil, că a venit momentul să ne cumpărăm un un super-frigider american, cu reostat şi termostat…

Multă vreme, îmi spune Menaşe, mi-am bătut capul cum să fac să intru în legătură cu Rozica la ora prânzului. – In ce problemă? Şi de ce tocmai la ora prânzului? – În problema prânzului, răspunde logic Menaşe. Ea termină serviciul la ora patru. Eu, pentru că mă întorc după amiază la slujbă, sunt acasă pe la unu. Şi trebuie să pregătesc masa pentru copii. E adevărat că Rozica găteşte, totul e în frigider, dar poate îmi spui tu în care oală se află supa, ce să dau la felul doi, dacă trebuie să încălzesc compotul şi aşa mai departe…

– Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado? – La cât? întreb eu politicos. – Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii… Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois…

Sunt şi cazuri atipice, când un hoţ mic fură de la un hoţ mare… // L-au convins să vină la lucru, dar nu să şi lucreze. // Dacă stai mult pe lângă copii, întinereşti. Uneori chiar mai mult decât crezi. // Prostia şi răutatea se învaţă uşor…

Nu de mult am primit o scrisoare foarte măgulitoare de la un cititor. “Apreciez mult schiţele dumitale umoristice, scria el, care mă fac să zâmbesc şi chiar să râd uneori şi care sunt scrise corect gramatical. Toate mi-au plăcut în afară de una, în care faci aluzie la un tip care a avansat în serviciu pe bază de pile, cea ce după părerea mea nu e adevărat…”

Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…

Domnul Oiţerman despădureşte ziarul cu gesturi leneşe şi-mi arată un articolaş: “A escrocat un milion”.
– Tipul ăsta care a escrocat un milion o să scape destul de ieftin, mă informează el. Avocatul lui a reuşit să demonstreze în instanţă că n-a făcut-o cu intenţie. Clientul lui suferea încă din copilărie de nişte complexe…

Nu de mult am primit o scrisoare foarte măgulitoare de la un cititor.
“Apreciez mult schiţele dumitale umoristice, scria el, care mă fac să zâmbesc şi chiar să râd uneori şi care sunt scrise corect gramatical. Toate mi-au plăcut în afară de una, în care faci aluzie la un tip care a avansat în serviciu pe bază de pile, cea ce după părerea mea nu e adevărat…

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse…

E o zi posomorâtă. Cerul parţial acoperit, averse de ploaie posibile, nici cald, nici rece, adică cum e mai rău… Nici autobuzul, care de obicei apare din cinci în cinci minute, nu ştim ce dracu are… Şi lumea e obosită, flămândă, ieşită de la lucru.
– Cel puţin, când vii acasă, te aşteaptă nevasta cu masa pusă?

In urma cu mai mulți ani, un pescar islandez a câștigat marele premiu la tragerea de Crăciun a loteriei naționale. Omul, de obicei, nu obișnuia să-şi încerce în acest fel norocul, dar s-a întâmplat ca băcanul din satul lui să nu aibă bani mărunți la acea ora de dimineață şi, în loc de rest, i-a propus să ia un loz…

Alaltăieri după amiază cineva a sunat la uşa mea. În pragul ei se afla un omuleţ atât de inofensiv după înfăţişare, încât nu am ezitat nici o clipă şi l-am poftit înăuntru. “Misiunea mea nu este din cele mai plăcute, a început el. Sunt delegat de Banca de Ajutor Reciproc să verific situaţia împrumuturilor nerambursate la timp”…

Urmărind o emisiune sportivă la televizor, Menașe a exclamat la un moment dat: formidabil ce serviciu puternic are acest Federer! Soția sa, care spăla vasele în bucătărie, l-a pus la punct imediat prin ușa întredeschisă: Numai că-i invidiezi pe alții…

Simon Șeinerovici era deja cunoscut ca un mare mincinos. Din cauza asta a avut o seamă de succese, dar tot de aici i s-a tras și drama vieții lui. Printre cele câteva minciuni mai deosebite, lansate numai în scop practic și nicidecum de dragul de a minți, Simon se distingea în câteva capitole: profesional, intelectual, sentimental și material. Voi încerca să rezum romanul său…

Mi s-a povestit o întâmplare din vremurile trecute, cu un căruțaș (respectiv șef de utilaj) care avea un ucenic talentat. Băiatul s-a dovedit foarte destoinic, a devenit calfă și, înainte de a deveni independent, adică tot șef (de utilaj), a trebuit să treacă, cum se obișnuiește, o probă de absolvire…

Vrei să pui degetul pe rană? Spală-ţi mai întâi mâinile. // Dacă uiţi, nu te necăji. Uită şi treaba asta. // Avocaţii au întotdeauna dreptate? Asta nu cred nici ei. // Ca să-i poţi pupa în fund pe cei de sus e nevoie să te urci pe soclul lor…

Mă întâlnesc cu o cunoştinţă, unul Marcu… Arată destul de bine, e aproximativ elegant şi, când îl întreb ce mai face, îmi comunică cu un entuziasm moderat: Am decis să mă însor, dar nu m-am hotărât…!

Eu am dreptate întotdeauna. Uneori mi se dă, alteori îmi iau singur. // Dacă nu poţi face ceva, foarte probabil că poţi face altceva. // Bunul simţ nu costă mai nimic…

Boris Israelovici şi Fernando sunt astăzi oaspeţii mei. Stăm de vorbă la o ceaşcă de cafea şi un păhărel de coniac şi punem lumea la cale. La început discuţia se învârteşte în jurul lumii noastre de oameni obişnuiţi, dar din vorbă în vorbă ajungem la un subiect profund nebărbătesc: moda feminină…

Irmiahu era un om modest, avea o slujbă modestă şi ducea o viaţă modestă, cu o nevastă modestă, în modestul nostru cartier. Adică aşa ca mine sau ca dumneata şi atâţia alţii. Până într-o zi când a primit o moştenire din Belgia sau din America de sud, treaba nu are nici o importanţă pentru că nu monedă sau hârtii de valoare a primit…

Zilele trecute am primit vizita inopinată a doamnei Gurnişt. – Am venit la dumneata, mi-a spus ea, în legătură cu bărbatul meu! Ce părere ai, m-a întrebat ea direct, despre bărbatul meu? – Foarte bună, vai de mine, ce părere aş putea să am?!…

… Îmi amintesc de o colegă foarte frumoasă, curtată de mulţi, care se numea Ina. Nu ar fi fost nimic, nu-i aşa, dar numele de familie era Scarlat şi când o strigau la catalog, sau la examene, mă rog, undeva oficial, se auzea scarlatina…

Telefonul sună insistent, prelung şi obraznic, dar vocea care se aude în continuare este plăcută, feminină şi aparţine unei persoane care, în mod evident, nu are nici un motiv să se grăbească: – Alooo, casa doctor Cutare?…

La uşă a sunat madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri. – Vă rog să mă scuzaţi, ne-a spus ea, dar am venit în legătură cu o acţiune filantropică. Noi, doamnele din bloc, ne-am gândit să-l însurăm pe băiatul cel mare al familiei Gurnişt…

Mă întâlnesc în lift cu doamna Brodiciche care locuieşte la etajul unu. – E o catastrofă! îmi spune ea nervoasă. De două săptămâni şi mai bine ascensorul nu opreşte la etajul meu. – Nu!? spun respectuos. Cum se poate?…

– Îţi mai aminteşti de Schwartzercopf?
– Unul sportiv, înalt, atletic, care mergea cu plete?
– Exact, ăla care mergea cu plete de parcă era Tarzan. Zicea că până nu strânge milionul nu se tunde, exact aşa ca Fidel Castro.

Zilele trecute, Menaşe a primit vizita unui personaj important, un tip cu alură de avocat, îmbrăcat după ultima modă şi pieptănat după moda din 1900.
– Domnule Menaşe, s-a exprimat personajul, vin la dumneata într-o chestiune pe care, dacă-mi permiteţi să iau loc, o voi considera deosebit de importantă şi de actuală.

Miercuri seara, imediat după programul de ştiri de la televizor, Matilda Gurnişt simţi că în apartament e cam răcoare şi se hotărî să scoată plapuma de puf spre folosinţă. Numai că, după atâtea luni cât aşteptase înghesuită într-un compartiment al şifonierului, plapuma avea un miros de “stătut”, prinsese iz de naftalină şi de dracu’ mai ştie ce…

Mai zilele trecute l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată… Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă…

În urmă cu aproximativ cincisprezece ani, un fost vecin, unul Iancu, contabil autorizat, a adormit în timp ce se uită la emisiunea de ştiri de la televizor. Era un sfârşit de săptămâna, a două zi era liber, aşa că nu l-au deranjat, l-au lăsat să se odihnească. Numai că el a continuat să doarmă şi a două zi şi după aia…

Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia…

Luni dimineaţa, în jurul orei zece, doamna Gurnişt îi relată vecinei sale, madam Brodiciche care se întorcea de la cumpărături:
– N-ai să mă crezi, dar Leopold mai stă la ora asta în pat!
– E bolnav? se interesă amabilă madam Brodiciche.
– Nu are nici pe dracu, preciză doamna Gurnişt.

Azi dimineaţa devreme, pentru că mă grăbeam foarte, am luat un taxi. Trebuia să ajung repede acasă, uitasem ceva esenţial. Şoferul s-a prins imediat că mă tot uit la ceas şi, când am ajuns, a încercat să mă taxeze în plus. Dar cu mine nu putea să-i meargă. Cunoşteam tariful. Aşa că i-am dat o hârtie de o sută şi i-am spus: “Dă-mi repede restul, că n-am timp”…

În noaptea de vineri spre sâmbătă, cam pe la ora două şi jumătate, Leopold şi Matilda Gurnişt încă nu reuşiseră să adoarmă. Priveau neputincioşi la lustra din plafon care se clătina blând, lucru curios de altfel pentru că petrecerea avea loc la etajul de dedesubt, de unde venea o muzică sincopată, uneori duioasă, dar mereu fortisimo…

unt dezolat, îi spun cu tristeţe domnului Ghezuntertoit. În ultima vreme, deşi am avut referinţe foarte serioase şi speranţe mari, mi s-au respins cererile de admitere în câteva cluburi absolut exclusive…

– Numai dentist să nu fii, spune amărât Kleinergrois, dentistul, adresându-se lui Boris Israelovici Glazpapier. – Nu? Şi de ce, mă rog? se miră fals acesta. Îţi plâng copiii de foame? Ori trebuie să lucrezi în schimburi şi-ţi întârzie autobuzul? Ori familia nu vrea să aibe nici o legătură cu dumneata pentru că ţi-ai ales o meserie ruşinoasă?…

Madam Gurnişt tocmai era antrenată într-o discuţie cu Pnina Brodiciche din Odesa despre noutăţile politice şi meteorologice actuale, când pe lângă ele trecu Amalia, englezoaica de la etajul patru, într-un complet bluză – pantaloni de culoare indigo.
– Ia te uită, făcu ochii mari doamna Gurnişt. Nu mai există alte culori decât indigo! …

Ţara arde… Şi? Parcă numai baba se piaptănă? / Interesant este că orice găsesc numai în ultimul loc în care caut. / Adevărul nu are nevoie de reclamă. Dar nu-i strică… / Un miracol nu se produce de două ori. Dovadă că eu sunt unic! (int)…

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decât ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei…

Ce-i hărnicia? Să mai lucrezi când programul se termină peste o oră. // Nimeni nu te compromite mai bine decât o faci tu singur. // Unii nu au citit nici o carte de la Gutenberg încoace…

Nu de mult, m-am întors dintr-o expediţie în Himalaya. Reuşisem o mică performanţă urcând pe toate cele paisprezece vârfuri de peste 8.000 de metri ale acestui uriaş sistem muntos. Bineînţeles, mă mândream cu escaladarea dificilului Chomolugma, dar…

Sunt unii care mă bârfesc… Problema e că spun adevărul. // Prost nu e cel care cere şi nici cel care primeşte fără să ceară… // Intenţionam să îl respect… Nu mi-a reuşit! // Optimistul e un pesimist neinformat…

– Muncim prea mult, îmi spune Menaşe. Ne extenuăm…
– Mie îmi spui? îi răspund aprobativ. Întreabă-mă câte zile de concediu am avut în ultimii trei ani… Nici una! Nici măcar după amiezile nu pot să mă odihnesc. Sunt în urmă cu somnul, cu odihna, cu lectura, cu sportul. Mă simt total epuizat…

Degeaba ai dreptate, dacă n-ai noroc. // Muştele vin la rahat, dar le place şi ciocolata… // Prietenul adevărat îţi iartă până şi succesele. // Îţi poţi iubi ţara fără să iubeşti guvernul. Ca în cazul soţiei şi a soacrei…

Am un vecin, nu-l cunosc prea bine, s-a mutat la noi în bloc în urmă cu doi sau trei sau patru ani şi locuieşte, dacă nu mă înşel, la etajul unu, trei sau patru, în orice caz cam pe acolo. Om cumsecade, liniştit, dovadă că nici nu ştiu prea multe despre el. În urmă cu câteva săptămâni, omul a sunat la uşa noastră…

Bine că ai venit, îmi spune Menaşe bucuros. Am o problemă şi nu mă descurc deloc. // – Ce fel de problemă? // – O problemă adevărată, o problemă de matematică de clasa a patra primară… // – Păi, ce?! Ai început să-ţi pregăteşti doctoratul?…

Oamenii sunt la fel de răi în toată lumea, dar nu la fel de proşti. // Când dreptatea e ridicată foarte sus, nu e de mirare că nu ajungi la ea. // Dacă tu nu înţelegi ceva nu înseamnă că totul este de neînţeles…

Acum că am ieşit la pensie, îmi aduc aminte cu mare placere de întâlnirile cu foştii mei colegi de facultate, mai ales că ne revedem cam o dată la zece ani în oraşul în care am obţinut diploma de medic. Surprizele nu lipsesc, ba chiar sunt destule ca să avem ce discuta timp de un deceniu. De pildă Mihalache, care era un student, cum să spun, nu cine ştie ce, a ajuns conferenţiar…

Dacă ai ajuns în poziţii înalte, normal că se văd dedesubturile. / Să sperăm că hotărârea asta definitivă nu va ţine prea mult. / Raţiunea omului îşi are rădăcinile în stomac (citat). / Salariu umflat de ploaie…

Unii “scriitori” au scris mai mult decât au citit. // Prostia e sferică. Nu ai de unde s-o apuci. // Oamenii sunt de două categorii: unii care se cred de neînlocuit şi alţii care îi înlocuiesc. // Capătul pământului e în noi (Bianca Marcovici)…

Sunt unii care cred în horoscop şi în toate prostiile astea… Eu nu dau un ban pe previziuni, dar de citit le citesc, mai ales în autobuz, in drum spre casă, că doar nu am ce face altceva. Aşa că mă uit, ia să vedem ce scrie la zodia leului. Profesional – o săptămână de succes, şefii vă apreciază. Nu vă lansaţi în cheltuieli inutile. Sentimental-romantic – un telefon şi o vizită din străinătate vă vor face fericitul beneficiar al…

În horoscopul soţiei scrie că va primi nişte bani. I-am dat imediat… // De mort vorbeşti numai de bine sau taci. Şi de şef, la fel. // Bărbaţii visează la femeia perfectă. Şi ce fac când se trezesc? // Bravo, te-ai întrecut pe tine… Că pe altul, n-ai nici o şansă…

Numai cu bună voinţă nu se face primăvară. // Cine te aduce la sapă de lemn îţi ia, până la urmă, şi sapa. // Totul e clar ca iaurtul… // Dacă nu ai văzut şi nu ai auzit, e preferabil să taci deocamdată…

În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu când a alunecat pe trepte şi a rămas lat. Nu era nimeni aproape, cu excepţia lui Leopold Gurnişt, care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze…

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să călătoriţi cu avionul şi să aveţi locul alături de un grec din Australia. Mie mi s-a întâmplat şi vă rog să mă credeţi că e o experienţă interesantă, instructivă şi plăcută. Aveam locul într-o formaţie de trei fotolii înguste, în aşa fel că în stânga se afla soţia mea şi culoarul, iar in dreapta domnul Costas Papaghianis din Australia şi fereastra ovală…

Nu tot ce e logic în teorie este valabil în practică. // Învăţăm să mergem cu mult înainte de a ne alege drumul. // Dacă nu te scuzai, nici n-aş fi ştiut că ai greşit… // Degeaba arunci mărgăritare în troacă. Nu ai nişte dovleci?…