Ordinul de intervenţie pentru evacuarea Pieţei Victoriei, emis de Laurenţiu Cazan, directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor legale, spun procurorii militari care investighează dosarul violențelor Jandarmeriei din 10 august. Abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals intelectual – sunt doar câteva dintre acuzațiile în dosarul violențelor de la protestul diasporei din 10 august…
Cui a folosit manipularea despre așa-zisa inculpare masivă a magistraților. Dragnea: DNA nu mai e
Liviu Dragnea a declarat, într-un interviu difuzat duminică seară de Antena 3, că este inacceptabil ca două treimi dintre judecătorii din România să aibă dosar penal, perpetuând astfel o manipulare ordinară. El s-a folosit de acest fals pentru a cânta prohodul DNA, decretând: ”DNA nu mai e”. O manipulare ordinară prin care se pune semnul egal între plângerile făcute de inculpați împotriva magistraților și anchetarea penală/inculparea magistraților. Dragnea s-a folosit de acest fals pus în mișcare de Inspecția Judiciară…
Candidatură la șefia DNA, tranșa a doua: procurorul Paula Tănase, fostă studentă a lui Toader
O primă candidatură pentru postul de procuror-şef al DNA a fost depusă marţi, fiind vorba despre procurorul Paula Tănase de la Parchetul Tribunalului Galaţi. Procurorul Paula Tănase, de la Parchetul Tribunalului Galați, a candidat şi în 2012 la conducerea DNA. Ea se bucură de articole extrem de elogioase din partea luju.ro și Antena 3…
11 jandarmi cercetați de procurori pentru încălcarea legii penale la protestul din 10 august
Manualul jandarmilor vine în ajutorul victimelor după intervenţia în forţă de la mitingul diasporei. Forţelor de ordine le este interzis să lovească oamenii în cap, să le pulverizeze gaz lacrimogen în faţă şi să dea cu bastonul fără nicun avertisment. Adică, exact ce au făcut unii dintre jandarmi la protestul din 10 august, aşa cum demonstrează şi imaginile surprinse acolo. 11 jandarmi au fost deja identificaţi de procurori şi vor fi cercetați pentru purtare abuzivă…
Ordonanța lui T. Toader privind revizuirea sentințelor ar încălca o decizie a CEDO și una a CCR
OUG de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive, despre care a vorbit Tudorel Toader, contravine unei decizii CEDO prin care România a fost deja condamnată. Pe de altă parte, CCR a stabilit deja că hotărârile judecătorești nu mai pot fi supuse unor noi căi de atac după pronunțarea lor…
Comisia Europeană avertizează România după adoptarea noului Cod penal: Nu vom ezita să luăm măsuri
La scurt timp de la adoptarea, de către majoritatea PSD-ALDE, a Codului penal, Comisia Europeană a reacționat și a avertizat că va examina textele modificat și, ca un garant al tratatelor internaționale, nu va ezita sa ia măsurile necesare pentru respectarea lor…
Zegrean: Cum a lăsat profesorul Tudorel Toader doi autodidacţi să facă cele două coduri?
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale (2010-2016), Augustin Zegrean, şi-a exprimat uimirea, miercuri, după adoptarea Codului penal, că un ministru ca Tudorel Toader, care mai este și profesor de drept penal, a lăsat ”doi autodidacți să facă Codul penal și Codul de procedură penală”…
Cine sunt beneficiarii redefinirii abuzului în serviciu alături de Dragnea și Shhaideh
Majoritatea dosarelor pe abuz în serviciu vor fi închise după ce redefinirea infracțiunii, propusă de ministrul Tudorel Toader și făcută luni, în Comisia lui Iordache, va trece de plen.
Iordache va dezincrimina abuzul în serviciu: prejudiciu nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal
Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, vrea dezincriminarea abuzului în serviciu. Iordache a spus că modificările Codului penal care vizează abuzul în serviciu vor fi dezbătute şi votate cu celeritate…
Liviu Dragnea, condamnat de Curtea Supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
Curtea Supremă a decis joi condamnarea liderul PSD Liviu Dragnea la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă. Dragnea mai are o condamnare definitivă, la doi ani cu suspendare, în dosarul Referendumului…
Curtea Supremă l-a condamnat pe fostul ministru PSD Dan Şova la 3 ani închisoare fermă pentru corupție
Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova (PSD) a fost condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Decizia este definitivă…
De ce PSD este obligat să facă referendum pentru demiterea președintelui după suspendare
>PSD intenționează să-l suspende pe președintele Iohannis printr-o hotărâre a parlamentului, pe care să o revoce ulterior, ca să nu se mai ajungă la referendumul de demitere și cât să poată da președintele interimar decretul de demitere a șefei DNA. Totul până la termenul de 21 iunie, când instanța se va pronunța în procesul lui Dragnea…
Campanie umanitară pentru doamna profesoară Adela Rogojinaru. Salvăm un profesor, salvăm generaţii!
Universitatea din Bucureşti anunţă, prin decizia Consiliului de Administraţie din data de 5 septembrie 2012, campania umanitară de strângere de fonduri pentru un membru marcant al comunităţii sale academice, doamna Adela Rogojinaru, conferenţiar doctor la Facultatea de Litere.
Despre cădere: cauză şi efect
Când m-a contactat ofiţerul SRI X, care m-a scos din sediul guvernului unde mă plictiseam în aşteptarea comunicatului de la conferinţa de presă, pentru a mă plimba la nesfârşit în jurul blocurilor (ca să nu fim interceptaţi), am crezut din nou că e o farsă.
Nu presa, ci jurnaliştii: a câta putere în stat?
Dacă vreuna din figurile publice de după 1989 îşi propunea să atragă atenţia jurnaliştilor, era suficient să facă trimitere la forţa pe care ar deţine-o presa, identificată ca a patra putere în stat. Cel mai mic şi neînsemnat dintre scribi, indiferent de statutul său în redacţie, devenea astfel membru al unei frăţii, pe cât de invizibile pe atât de încărcate de o mistică putere. Să fii identificat ca putere în stat după Parlament, Guvern şi Justiţie e lucru mare.