Author: Daniel Uncu

Avem exact politicienii pe care îi merităm. Avem exact realitatea pe care am acceptat, prin defetism, resemnare şi indiferenţă civică, să o avem! Politicienii sunt corupţi, laşi, mincinoşi, dezinteresaţi, sfidători? Aşa este! Dar, până la urmă, de unde vin aceşti politicieni? De pe ce planetă…

O democraţie nu se poate construi în absenţa moralei. De aceea, România nu este, de fapt, o democraţie. Simulacrul democratic autohton s-a ridicat în istorie sprijinindu-se pe o lovitură de stat, mascată de o revoluţie, s-a consolidat, apoi, prin crimele mineriadei din 13-15 iunie 1990 – care au înăbuşit în sânge tentaţiile libertăţii…

Trebuie să observ ceva. Un lucru grav! Anume, un aplomb scabros cu care o grămadă de cetăţeni tânjesc după sânge proaspăt, după vendetă, după victime. Fără nuanţe şi fără nici un fel de remuşcări. Mă întreb dacă nu cumva asistăm la o alunecare nedorită spre un nou tip de iacobinism. Un iacobinism popular, neinstituţionalizat în mod necesar! Un iacobinism de tip modern care nu poate decât să distrugă logica democratică, nicidecum să o consolideze…

Ethos-ul rusesc joacă un rol extrem de important în configurarea discursului politic al lui Putin. Apetenţa pentru paternalism a poporului rus nu poate fi diminuată decât printr-un capitalism autentic şi susceptibil a produce bunăstare sustenabilă, printr-o democraţie funcţională de tip liberal şi printr-o nouă poveste despre gloria şi puterea Rusiei…

Vladimir Putin îşi joacă ultimele cărţi ale îndelungatei şi controversatei sale domnii. Aşa cum scriam recent, asistăm la un delir cu final aşteptat. Dar modul în care ar putea să se producă acest final este mai mult decât posibil să se cantoneze în buna tradiţie moscovită, în care rufele se spală doar în familie…

În ce capitală europeană, liderii opoziţiei politice sunt asasinaţi în plină stradă, în anul de graţie 2015? La Londra? La Paris? La Berlin? La Madrid? Cumva, la Bruxelles? La Bucureşti? La Praga? La Varşovia? Nu! Nicidecum! La Moscova! Asta, dacă presupunem că Moscova este o capitală Europeană…!

în condiţiile pericolelor geostrategice cu care se confruntă România – din perspectiva conflictului din Ucraina şi a tendinţelor Greciei şi Ungariei de apropiere de Moscova – SRI va trebui să îşi asume rapid şi eficace (!) misiunea de a dejuca acţiunile spionajului rus şi maghiar pe teritoriul ţării. Conlucrarea informativă cu serviciile secrete ale ţărilor membre NATO care… nu au afinităţi pro-moscovite devine crucială şi deloc lipsită de complicaţii…

opinia publică poate fi mofturoasă, imprevizibilă şi extrem de impresionabilă. Iar unele sentinţe date “spre rupere de gură” ar putea să transforme simpatia publică de care se bucură pe bună dreptate actuala ofensivă împotriva corupţiei, într-o reticenţă vecină cu dezaprobarea. Şi, cum preşedintele Johannis nu are de partea sa – din motive constituţionale şi pragmatice – alte instituţii decât DNA…

Întreaga logică geopolitică în regiune va consacră îngheţarea unui conflict care va consfinţi un nou tip de relaţie între UE şi Rusia. Vladimir Putin îşi vede confirmat, parţial, status quo-ul în arealul de influenţă istorică al defunctei Uniuni Sovietice, în timp ce Occidentul european se mulţumeşte cu evitarea, să sperăm (!), a unui război…

Conferinţă pentru Securitate de la Munchen s-a desfăşurat într-o atmosfera înspăimântătoare de neîncredere şi acuze reciproce între Moscova pe de o parte şi SUA şi UE, pe de altă. O tulburătoare mostră de îngheţare a cooperării dintre Rusia şi Occident, cooperare care a debutat acum 25 de ani. Sfârşitul idilei pare înfiorător de aproape, dacă este să luăm în considerare atmosfera şi replicile dure de la Munchen…

Ceea ce vedem în aceste zile nu este, sub nici o formă, o confruntare între “bine” şi “rău”, între moral şi imoral, între legal şi ilegal, între democratic şi anti-democratic. Nicidecum! Am face o sinistră şi impardonabilă greşeală să credem aşa ceva! Asistăm doar la o confruntare între un grup de interese şi un alt grup de interese…

… riscul alunecării României către un prezidenţialism autoritar, indus nu de persoana preşedintelui, ci de chiar preferinţele cetăţenilor (!), nu poate fi ignorat. Iar dezvoltarea conflictului ruso-ucrainean de la graniţa de nord-est a României intensifică acest risc pe măsură ce provocările cauzate de proximitatea unui război ar putea presupune concentrarea actului de decizie politică şi militară într-un spaţiu de autoritate cât mai restrâns…

Am tot fost interpelat pe contul meu de Facebook, cât şi în mod direct, nevirtual, în legătură cu părerea mea despre clasarea Dosarului Flota şi, pe cale de consecinţă, despre ieşirea din cauză a fostului preşedinte Traian Băsescu, despre ofensiva istorică a DNA îndreptată împotriva corupţiei la nivel de vârf, despre arestări, anchete şi sentinţe. Ce cred, aşadar…?

Că cei de la “Charlie Hebdo” ofensau prin caricaturi este de netăgăduit. Că unele caricaturi erau de-a dreptul imbecile este iarăşi de netăgăduit. Că aceste imbecilităţi fac parte din libertatea presei pe care Occidentul înţelege să o susţină este iarăşi cât se poate de clar. Acelaşi săptămânal a publicat de-a lungul timpului zeci de caricaturi la fel de ofensatoare la adresa Bisericii catolice…

Nu suntem în stare să alegem valorile şi principiile sănătoase, morale, etice. Nu mai suntem în stare să le identificăm şi cu atât mai puţin să le exersăm. Dacă, însă, le identificăm din când în când, le ignorăm cu aplomb. Suntem blestemaţi la ubicuitate morală. Suntem meschini şi egoişti. Ne-am baricadat în spatele redutelor personale…

Robert Turcescu a fost locotonent-colonel al unuia dintre serviciile secrete din România. A ieşit public şi a făcut această mărturisire. S-a autodeconspirat, în cel mai clar mod posibil, încălcând legea. Legea care îl obligă să nu se deconspire. A publicat pe propriul blog şi documentele presupus edificatoare în acest sens…

Talonata de agresiunea Rusiei in Ucraina, Europa se da de ceasul mortii si intensifica retorica bombastica… exact pana acolo unde Franta poate pierde bani frumosi de pe urma unei aventuale anulari a contractului de asistenta in domeniul naval pe care il are cu Rusia si exact pana acolo unde…

De aproape un sfert de secol, România nu are un proiect de ţară. Nici un partid sau alianţă de partide post-decembriste ajunsă la putere nu a gândit, nu a propus şi, pe cale de consecinţă, nu a implementat vreun proiect propriu în jurul căruia poporul român să îşi adune energiile

Există o certă apetenţă pentru admiraţia faţă de derbedei. O morbidă stare de interes – ce parcurge halucinant de rapid drumul de la toleranţă la simpatie jenată şi, apoi, la fascinaţie deşănţată – face ravagii în piaţă. Într-un colţ prăfuit din Ferentari sau în prime-time, în Parlament sau în sala de clasă…

Cele două voci pe care se cânta aria oprobiului în speţa ukraineana dăunează grav şi noii puteri de la Kiev, aflată între ciocan şi nicovală. Confruntată cu intervenţia armata a Federaţiei Ruse, pe de o parte şi cu problema populaţiei rusofile pe de alta…

Eu nu cred în lacrimile Occidentului vărsate pentru Ukraina! Cele câteva zeci de miliarde de euro promise noii puteri de la Kiev sunt iluzorii şi ineficiente pe termen imediat. Şi, până una-altă, există doar în declaraţii…!

Antonescu a înţeles! Tardiv şi destul de stângaci… A înţeles că îşi joacă viitorul politic şi pe cel al liberalilor dacă mai rămâne în cârdăşie cu PSD, într-o guvernare cu reflexe avortone. Prin ieşirea din cărdăşia cu socialiştii domnului Ponta şi aducerea în prim plan a primarului de la Sibiu…

Trebuie să recunosc că protestul din Piaţă Universităţii împotriva “aranjamentului” de la Roşia Montană m-a făcut să mă emoţionez. Cel puţin în primele zile… Am identificat cu o certă naivitate entuziastă aceeaşi dorinţa de exprimare revoltată împotriva a ceea ce este identificabil că profund incorect, ca şi dorinţa pe care am trăit-o şi exprimat-o, în aceeaşi Piaţă a Universităţii, între 1990 şi 1992.

În ultimii aproape 20 de ani, legătura de cauzalitate dintre democraţie şi bunăstare – considerată ca fiind indiscutabilă prin însăşi evidenţa istorică a prăbuşirii comunismului în 1989 – a fost pusă la grea încercare de sisteme politice de tip autocratic care au produs şi produc bunăstare. Liderii plutonului sunt, fără doar şi poate, Rusia şi China care demonstrează cu prisosinţă că nu neapărat democraţia în sensul occidental

Psihologia maselor are o capacitate înspăimântătoare de a se proteja pe sine de exerciţii incomode, inconfortabile. Căci este inconfortabil – moralmente vorbind – să aduci osanale comunismului, aşa cum este la fel de incomod să aplauzi eroii anti-comunişti. De ce?

Clasa politică autohtonă suferă de un extrem de periculos deficit de legitimitate. Un deficit acumulat, atât din cauza calităţii cel puţin îndoielnice a personalităţilor politice care au făcut şi mai fac deliciul mass media, cât mai ales din cauza inexistenţei unor principii de guvernare – transpartinice, imparţiale si de bună calitate – pe baza cărora statul român să îşi construiască instituţii de guvernământ imparţiale, funcţionale şi mult mai puţin vulnerabile la corupţie.

Din nefericire, întregul sistem de gândire şi acţiune politică a ratat ruşinos, în ultimii 22 de ani, întâlnirea cu bunăstarea cetăţeanului român. Începând cu formarea educativă defectuoasă a tinerilor şi terminând cu lichelismul politicienilor, întreaga societate pare a se fi orientat către facil, superficial…

Romania trebuie, mai intai, respectata pentru ca, mai apoi, sa poata fi guvernata! In caz contrar, marasmul politic, economic, social si moral se va perpetua halucinant. Caci, intr-o tara in care democratia este batjocorita de o clasa politica nevrednica, sfidatoare si suficienta, crizele nu tin de fapt de interesele cetateanului, ci de incrancenarile gastilor ce se afla alternativ la putere si in Opozitie. Miza? Controlul resurselor Statului. Cetateanul devine in acest context o cantitate neglijabila. Pe cat de simplu, pe atat de dezastruos…

Avem un premier desemnat. O echipa si un prim ministru care, fie vorba intre noi, arata deocamdata destul de bine… – fete relativ noi, cu ceva mai multa stiinta de carte si ceva mai multa subtirime relationala decat precedentii. La prima vedere vorbind, ministrii proaspat propusi “dau mai bine pe ecran” decat Boc & Co. Fara doar si poate. Vom vedea, insa, in zilele urmatoare si cu ce program se va prezenta dl. Ungureanu….

Democratia nu are ca sistem de aparare decat… democratia insasi! De aceea este si vulnerabila. Sau, altfel spus, vulnerablitatea ei este invers proportionala cu nivelele de civism si educatie democratica ale fiecarui individ in parte. O atare educatie se face greu, in cateva generatii. In plus, este imperios necesara existenta unei vointe politice autentice in […]

Imi este, inca o data, evident – pentru a cata oara? – ca politica in Romania nu are nici un fel de tangenta cu doctrinele partidelor si cu programele acestora. Cu atat mai putin, cu principiile etice sau valorile morale. Credeti-ma, nu sunt un naiv. Etica politica, oricum, nu are nici o tagenta cu, sa […]

Nu sunt un fan al lui Traian Basescu! Si, in general eu nu sunt si nu am fost vreodata fan al vreunei persoane, fie ea privata sau publica. Vorbiti-mi, da, despre principii si valori si devin brusc atent. Indiferent daca atentia mi se cantoneaza in a polemiza sau a imbratisa. De fapt, atunci cand democrat-liberalii […]

M-am saturat de prosti, de ticalosi, de spagari, de puturosi, de prost-crescuti, de incompetenti! M-am saturat inclusiv de mine pentru ca ii tolerez! M-am obisnuit cu ei asa cum te obisnuiesti cu noxele – mai intai te sufoca, apoi te revolta, dupa care inveti sa respiri in mediul ala otravit! Ce trist… M-am saturat sa […]

Romania nu este un Stat de drept. Romania este doar un conglomerat de interese obscure, alimentate de gasti politice si sustinute de grupuri de oameni de afaceri. Nu este o noutate pentru nimeni. Nimic inedit, am putea spune. Inedite sunt doar gesturile ultimative, ca cel al lui Teodor Maries. Inedite si pline de un dramatism […]

Nu ma voi referi aici la angoasele existentiale ale stangii pesediste si cu atat mai putin la vreo crispare morala (?) a partidului lui Ion Iliescu, in contextual coalitiei guvernamentale cu PDL. In treacat fie spus, PSD – printre enorm de multe alte pacate – nu si-a asumat nici pana acum absolut nimic din atrocitatile mineriadelor si cu atat mai putin din vina iliesciana legata de evenimentele din decembrie ‘89. Si, nici electoratul sau nu da semne ca ar exersa vrea criza moral-istorica in acest sens. De aceea, orice incursiune analitica referitoare la PSD se loveste iremediabil de zidul imoralitatii politice a partidului iliescian devenind, pe cale de consecinta, o incercare lipsita de sens. Este ca si cum as incerca sa descopar valentele etice si morale ale vietii de filantrop a sefului Cartelului de la Medellin…

Uneori, analistii si comentatorii politici incearca sa descopere motivatii si intelesuri inteligente, logice si inedite ale anumitor miscari politice. O intreprindere meritorie si, de multe ori, incitanta. Alteori, vai, doar o veritabila si lamentabila pierdere de vreme. Si, asta nu pentru ca scenariile, supozitiile si argumentele presupuse nu ar beneficia de privilegiul inteligentei analistilor ci, […]