Author: Adriana Moscicki

şi dacă ar ninge / aş sta cu picioarele drepte, înfipte în pământ, / cu toată faţa ridicată spre tine / să sfârâie fulgii pe buzele mele şi să râd!…

Dintr-o dată se face toamnă printre bostani / şi-n tunel cum merg / din toate cotloanele foşnesc cu şoareci de câmp / şi veveriţe flămânde ce poartă obraz plin de ghindă şi nuci…

de aş fi dansatoare / aş vedea feţele lor lăbărţate şi ochii de fiară / la pândă când merg nonşalantă pe o sfoară / şi mâinile asudate strânse în buzunare…

tapiserii cu pleoape grele de lînă, săruturi roşii / de aţă mîini moi adormite în ramă / cum alergăm prin galerii chipuri rînjite în fugă / alai cu tobe şi fluier…

să-ţi povestesc despre rutina oraşului care nu doarme- / aşa i se spune oraşului de aici şi el nu deschide pleoape grele de ţiglă / doar se întinde leneş în linii albe peste cerul veşnic senin. / nici pescăruşii după somn…

te doresc într o rochie roşie, mi- ai spus, / mâinile mele o desfac de pe trupul tău şi, / aşa dezghiocată , carne în tremurare / să prind în palme …

cu nara umedă noaptea caută urma de iepure şi vulpe / întinsă toată şi neagră pe pămînt / poate chiar umbra timpului pe o bancă, miros bătrîn / medicamente, piele uscată, păr sfărîmicios…

tărîmuri la marginea lumii / oglinzi întinse de sare că nu mai ştii / unde apune şi unde răsare un soare. / aici tăcerea e stăpîna…

Gustul acela coclit cînd te trezeşti dimineaţa / (cu dinţii strepeziţi) / şi zîmbetul şade strîmb pe faţă. / te pălmuieşti cu apă, faci gargară, apa de gură e amară…

Decembrie. / apele acelea erau oglinzi de gheaţă în trecut, / copilă- treceam peste ele cu patinele, / obraji roşii şi mîini îngheţate…

Nici ţipenie pe străzi, / toată suflarea ascunsă după ferestre / şi-n canale forfot de rozătoare. / lumina moare în cîte un pătrat…

cum stau aşa cu fruntea lipită de geam, / parcă nici lacrima nu mai e aceeaşi / şi iarna mă plînge uneori prin străini. / şi apoi vin spre burg săltând…

N-am avut niciodată plete lungi / să-mi înfăşor sânii în ele şi pentru o clipă aşa / de nebunie să le mângâi, / nici nu am ţesut covoare cu pletele mele de cărbune…

Şi dacă aş merge aşa / pe dalele de piatră ale Burgului, / cu fustele suflecate / şi paşii în ritm de chitări…

M-am născut în anotimpul de frunze. / port în ochi învîrtirea lor colorată în cădere, / din vîrful pomului pînă jos pe pămînt / port în ureche oftatul aşezării lor / doar un foşnet scurt…

Şi dacă vine un ger, / mi- e teamă de el ca de moarte! / acolo sus la gura tunelului suflă vînt năpraznic şi el te cuprinde / şi te învîrte precum un vrej de fasole uscat…

Sînt zile şi nopţi cînd singură mă găsesc / în bezna tunelului şi stau precum Murakami / în fîntînă. / deasupra trec lumini şi nori / închisă în mine ca în celulă şi îngrămadită mă fac mica…

sînt zile şi nopţi cînd tunelul se umple de ceaţă lăptoasă. / nimic nu străbate de sus în jos. / pun mâinile la gură şi strig din toţi rărunchii /
apoi plîng…

las în urmă oraşul nedormit / demult voi fi plecată, / oraşul de sus veşnic pradă celui de jos / morţii se înghesuie în pereţi…

la capătul meu de tunel se cîntă Chopin / stau cu ochii închişi / trupul găurit de iubire / ocheanul e doar caleidoscop…

stau cu ochii lipiţi de ecran / tancuri şi case / mâini şi picioare împrăştiate
sînge / cerul tot arde în depărtare şi fum gros…

îţi scriu toate cuvintele nerostite / cum aş fi mingaiat obrazul tău ingrijorat în noapte / în aşteptarea mea / şi zîmbetul acela cînd aduni hainele aruncate prin cameră / şi spui -doamne ce împrăştiat!…

Devenisem paranoică, mi-era teamă să stau pînă şi în maşină lîngă un autobuz, am mers kilometrii pe jos doar din teama de a urca în autobuz. Şi de se întîmpla, verificam bine bine fizionomia celor ce mă înconjoară, rucsacurile sau genţile ce le ţineau în braţe încercînd să ghicesc de sînt terorişti cu bombe ascunse şi atunci mă cuprindea teama…

Îmi amintesc ultima ceaşcă întoarsă / mâinile femeii mergeau pe cai de zaţ / pecum în ceaslov buchisind / “te măriţi peste mari şi ţări” mi-a spus…

Râd. Două infirmiere spală maşina şefului cu furtunul şi iau în râs seriozitatea mea. În ochii lor “Bătrînul” e doar un pacient, internat, în rândul de aşteptare spre moarte, spre uitare, un pat care se va elibera… le aud spunînd “zâmbeşte dragă, poate ne face şi nouă poză!”. Trec pe lîngă ele…

Şi iată Sânzaienele toate fac roată / la gura tunelului / lumina gălbuie filtrată prin plete se lasă / miros de iarbă şi flori despletite se ndeasă în trupul lui…

Se făcea că tunelul meu se umple de aripi în noapte / stoluri întregi în plutire / catarge colorate şi zgomot de mare! / m-am trezit …

Pentru cine bate inima mea? zise omul. Hoaţo, credeam că tu eşti doar a mea! Credeam că eşti legată bine în colivia mea de oase! dar nuuuu!! Nu mai eşti a mea! zise omul şi se aşeză întristat la marginea cărării. Vântul deşertului se porni uşor precum o mângâiere…

Au înflorit portocalii. Tot aerul e otrăvit! De m-aş gândi la un “pom al vieţii”, aş alege un portocal. Întotdeauna se întâmplă ceva în ramurile lui: fructele sînt pârguite şi mor atârnate cu capul în jos.

În mâinile tale trecute petale / aromă de hârtie și ceară / ce netedă mângâiere a palmei peste trup.

L-au uitat pe cruce!, îţi spun, / sub cerul gol, / au fugit toţi. / Nici un semn cerul n-a pogorât, / trupul descărnat de viermi şi muşte…

sînt ziduri de carne şi piele şi-n ele se ascunde iubire, viaţă, vis, tristeţe şi râs nebun. Nu căuta să afli / tainele de după zid! Ele se dezgolesc doar ochiului ales! Ele se spun doar urechii aplecate-n taină!

Şi atunci când nimic nu mai necesită rostit, când visul tău dorit s-a ivit…
eu stau singur împietrit în faţă altarului şi mă rog să fii catedrala tăcerii! Sakura în gândul meu… Kyoto se lăfăie în flori de cireş. Paşii mei nu l-au călcat niciodată…

Locuiesc într-o insulă. Sau poate insula sînt eu însămi, uneori în derivă, alteori lipită de continent pînă la pierderea identităţii, alteori, dar cel mai ades, încăpăţânată în calea vântului şi valurilor, nimic nu mă mişcă din apa mea. Aşa în timp, purtată am fost fără limba şi mută. Aşa în timp am uitat poveştile altora şi cuvintele lor…

Sînt arome ce locuiesc omul pe dinăuntru. Poate se numesc amintiri. Descantate în alambicul uman, ele stau cuminţi şi limpezi în recipientul de carne. E de-ajuns un tremur şi ele fac ape, cercuri concentrice în adânc îmbrăţişate în ele însele…

Precum Li Po dintr o carafă / nostalgic poemul îşi adapă, / umbră prin lume caut straie noi…

Tu săpai aerul cu palmele / în burniţă lăsai drum limpede / ca un zid se ndesau fulgii boabe, / eu veneam din partea cealaltă a trotuarului…

Darling, / de când prin mine curg neoane, / umblu nopţile ca somnambulă! / aş zice că-i soare…

Inima mea a explodat în mii de bucăţi! De luni de zile caut să le adun într-o însăilare pe toate împreună. Leg sforicele şi bucle de sârmă, cârpesc ca un măcelar burtos cu mâinile mari păroase şi pline de sânge. Primele amintiri despre mine le am de la doi, trei ani: pulover roşu…

Se făcea că spre tine urc scări / în piatră săpate şi-n ele, / ici colo smîrcuri şi vreji suciţi / în acolade unduiţi spre stele…

Cuvintele / cum tricotează ele lumi / şi cum destramă! / poveşti schilodite agonizează

Azi am murit în oglindă! / carnea mea cîmpie sângerândă / vrej învîrtit în inima mă împunge, tu spui:…

Prin hăţiş de spini spre Mediterana am coborît / mergeam cu toiag de lemn precum spre Compostella / tu spui-eu sînt drum! / în ocru nisip soarele a scăpătat…

era întuneric şi cald / tocmai mă născusem / umed de sevă trupul… / mă împleteam pe lîngă inima ta

Din tamburină menestrelul sună / în aramă clopoţei la botină ecou, / prin zăpezi amestecate cu tină / paşi spre burg învelit în halou.

Aburi calzi ieslea ridică sfrijit / copil înfăşurat şi animal chircit / corpul firav cald încojurat / steaua mai licăre şi cerul înalt…

Nu mai am botine cu tină / crema de ghete neagră / în cutie de tablă, / nici bucată de postav de lustruit

Umflată de ceaţă ziua pluteşte cu noi / lunecaţi din perne şi ochi mijiţi mergem / iată paşi suspendaţi în aer şi dans / pui palmele pe mijlocul meu

Falduri negre se lasă peste lume / la marginea unu vis aştept / chircită pe trotuar în contemplare / în palme pline licurici curg

Despre curgerea timpului în absenţa ta, darling, / să povestesc / cum pedalez în aer / şi cuvintele se fac baloane,

Femeie / Din afară pînă-n rărunchi înnodate / şiraguri de mărgele şi toate / femeie / mecanism complicat tourbillon…

Corpul gol al adâncului se dezvăluie / oameni şi păsări se năpustesc / hulpavi prin carnea moale,

Ochii deschişi fără vadă / trupul lungit doar umbră de seară, / cresc blană deasă şi gri / sînt focă şi clown călător…

Când pleci / mor puţin pe curbura umerilor tăi / precum animalul de sacrificiu / opintit

În palmele tale cadrane solare / pleoapa umbreşte o clipă / infinită. / trecutul din oase sapă canale poroase…

Îţi spun în şoaptă darling: / visele orbilor sînt adevărate, / fluturi mor ca saruturi nedate, / priveşte…

Ascultă darling / în depărtare / caii scutură coame de mare / păsările frigului adânc în piatră

Iubite / când plouă / iau palmele tale / două / casă de carne şi oase! / Cu săruturi mici…

Uneori mă închizi afară din cap / cu porţi şi zăvoare de fier, / nu mă pot furişă de fel / să te adulmec pe urechi

Oglindă pe punte din fier şlefuit / mai joacă oval de piatră şi ochi pironit, / zâmbesc, / pe buze arse mâna trec…

În faţa cortului stau iubite / peste tăciuni aprinşi bolborosesc, / mâini de tămâie şi ierburi uscate / in clocotirea flăcării deşert.

Corpul meu gol se preumblă prin lume / doar în plex duc bilă de foc / am fente la ochi. / Mă locuiesc viziuni…

Ia de citeşte mă! / Să începi la urechi / sînt cochilii mici învârtite cu efect, / prin ele alunecă iubirea pe tobogan

Sunt cameleon, / mă îmbrac în cuvinte, mă plimb pe hârtie / Adesea captivă prin vignete / albastru şi aur mi am mânjit un pomete

Cununa de păr cu amulete / lumină de aur pe perete… / culcuş de piele întreagă mă înghite

Cu învârtire de mătasă se lasă poala zilei / languroasă… / pe străzi zac vise, / casele asudă prin ziduri poroase

Ia-mă de mâna darling, // să lunecăm în Guggenheim prin galerii! // În buchete câinii colindă

Colivie de flori peste patul zilei caprifoiul coboară, / soarel asudat în depărtări / pe coame de mare apune

Cerul se scurge gălbenuş în pustie / roiuri de muşte spirale rotesc, / copacul oftează uşor prin frunze

Descojit din cămaşă nopţii / trupul timpului pe boltă leneveşte, / crispat păleşte colţul lunii

Cu nări flămânde din trecut adulmec mirosul casei uitate, // din vârful degetelor memoria atingerii urcă în mine voluptos // valuri, valuri lovesc un zid de templu gol.

Cerul, pămîntul, / foc şi gheaţă se îndeasă, / călăreţ în manej / oglindă aprinsă în casă…

Urechi de timp se deschid / mari pâlnii, / ele picură printre lumi treceri efemere. / Umbre se proiectează pe ecrane de iarbă…

Uneori / cuvintele se întorc în mine ca răceala în oase / dureroase. / Pe străzi deşerte cu fluturi / rostogolesc amintirea zilei…

E un cuib aici căptuşit cu mii de pene,gânduri,
sechestrat înăuntru un timp .

Bunica roşeşte ceaun plin de ouă.
Dimineaţa,pe drumul bisericii,
coşuri pline se aseaza la rând,…

Intru în podul bunicii cu lumina cernută, // căldura se scurge prin pereţi // şi-mpietreşte în faguri de viespe, mută. // Bunica pune nucile la uscat pe podea // şi ele se schimbă la faţă şi-n vreme…