caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Homosexuali celebri: 9. Pindar Jocurile olimpice si homosexualitatea

de (28-2-2010)
DiscobolulDiscobolul

Probabil ca lucrul cel mai fascinant pentru omul modern cand priveste istoria antica greceasca il constituie subiectul jocurilor Olimpice.

Pentru ca este pana azi singurul aspect la care civilizatia noastra a revenit!

Aceasta traditie a jocurilor olimpice se credea ca a durat timp de circa 12 secole, incepand cu 800 de ani inaintea erei noastre si durand pana in anul 394 al erei noastre, cand imparatul crestin Teodosie a considerat ca aceste jocuri sunt necrestinesti, promoveaza „pacatele” si deci trebuie interzise.Tot atunci a avut loc si un cutremur devastator care i-a intarit, se pare, convingerile. Pana acum un an, aceasta era istoria oficiala a jocurilor olimpice.

Dar in ultimii cativa ani (si mai ales in anul trecut!) s-au gasit in Olympia ramasite arheologice care atesta in mod clar faptul ca, in ciuda edictului imparatului Teodosie si a cutremurelor, jocurile olimpice au continuat si fara aprobarea lui pentru o vreme. De fapt trebuie sa prelungim perioada cand au avut loc cu inca 120 de ani. Astfel institutia Jocurilor Olimpice s-a dovedit a fi cu mult mai durabila decat imperiul roman si decat imperiul crestin al lui Constantin!

O intreaga echipa de arheologi germani a scos la iveala urmele acestui trecut nebanuit. Si ceva mai mult, unele lucruri total necunoscute in trecut: olimpicii aveau si un club al lor, la fel ca si olimpicii de azi!

Si mai aveau (aviz celor care nu dau importanta igienei WC-urilor de azi macar la obiectivele turistice!) de asemenea, o serie de latrine foarte igienice!

„Latrinele igienice” (desi pare a fi un oximoron, adica o contradictie in termeni, totusi nu este) au foat intalnite pentru prima data in istorie la latini. Intrucat in Roma antica exista mai multa apa curenta decat chiar in Roma secolului al XIX-lea, datorita apeductelor romane, ideea latrinelor curate, cu apa curenta a prins aripi si s-a completat cu atasarea de bureti, pe langa apeductele deschise cu apa curata venita din munti, bureti utilizati in locul hartiei igienice da azi. Buretii respectivi erau legati cu sfoara ca sa nu se piarda sau sa fie aruncati, si erau apoi spalati cu apa de utilizatori. In plus, stim ca erau schimbati in mod frecvent dupa starea in care au fost gasiti. Sa recunoastem ca a fost un urias pas inainte, daca ne gandim ca nici in zilele noastre nu gasim WC-uri curate la multe monumente istorice de la noi.

1. Homosexualitatea și jocurile olimpice

Aceasta este noua ideie a istoricilor moderni!
De unde pana de curand aceasta ideie ar fi parut eretica, astazi o gasim aproape in toate sursele istorice moderne. Ba chiar as spune ca a ajuns sa fie excesiva!
Cum adica?
Sa vedem.

Din istoria Greciei Antice stim ca la inceputurile jocurilor olimpice, din anul 776 i.e.n., sportivii erau „imbracati”, adica purtau esarfe care le acopereau nuditatea. Conform traditiei grecesti, imediat dupa inceperea traditiei jocurilor olimpice, un sportiv din Megara si-a indepartat orice urma de imbracaminte in cursul unui exercitiu de alergari si a castigat cursa. De atunci toti sportivii au facut la fel. Sigur ca jocurile olimpice, cel putin din momentul adoptarii nuditatrii masculine ca regula generala, au fost legate de homosexualitate. Dar nu vad de ce traditia bine cunoscuta nu ar fi corecta. Asocierea homosexualitatii la nuditate nu era necesar sa se faca la nivel „declarativ”. Pur si simplu un incident putea servi ca start al unei traditii care urma oricum sa inceapa.

Tuturor sportivilor invingatori la jocuri li se facea cate o statuie, pentru a fi onorati pentru eternitate. In momentul cuceririi politice a Greciei Antice de catre crestini, in Olimpia exista o padure intreaga de statui de baieti si barbati (nuduri), care a fost distrusa cu ciomegele de catre „zelotii iubirii”, cum le spunea profesorul G. Campbell crestinilor, care cu fortza de distrugere a neofitilor la crestinism au distrus atat de multe obiecte de arta care le aminteau de vechea civilizatie greceasca! Si acestia au fost greci, dar erau „zombificati” de noua religie! Uriasa lor forta de distrugere a lasat in zilele noastre numai urme ale unei civilizatii apuse. Si totusi, aproape din nimic, Pierre de Coubertin a reusit in secolul al XIX-lea sa reinoade traditia istorica.
Sa nu uitam de asemenea un amanunt amuzant: sportivii care erau prinsi ca au trisat in antichitate erau pusi sa plateasca amenzi usturatoare, care erau utilizate pentru finantzarea unor constructii noi necesare jocurilor olimpice. Dreapta pedeapsa!

2. Cauzele victoriei „zelotilor iubirii” asupra civilizatiei umane

Un istoric american s-a concentrat asupra analizarii epitafurilor din primele secole ale crestinismului in imperiul roman. Uluitor!

Constatarea lui a fost ca in timp ce „paganii” aveau epitafuri pline de jale, in care deplangeau moartea celor iubiti, stiind foarte bine ca nu ii vor mai intalni niciodata (iar pe atunci majoritatea oamenilor mureau tineri), crestinii, in numar din ce in ce mai mare (cresterea numarului crestinilor era chiar exploziva), mureau fericiti!
Evident ca ei se asteptau sa aterizeze dupa moarte in bratele lui Isus Cristos, ceea ce ii facea sa moara cu zambetul pe buze!

Este clar acum de ce partida jucata intre cultura Greciei Antice (mult superioara crestinismului) si noua religie a fost transata in favoarea crestinismului: din cauza ca lumea antica traia in inter-regnum: in timp ce majoritatea oamenilor au ajuns sa se indoiasca de puterea zeilor vechi ai Greciei, crestinismul era in curs de instalare, promitzand „marea cu sarea” pentru „lumea viitoare”.

Acesta a fost momentul in care poetul Palladas a scris ca „noi grecii suntem de acum morti si ingropati”.

[Trebuie sa precizez ca acesta este un citat din E.M. Cioran. Eu nu am gasit in Antologia Palatina poezia respectiva, dar nici nu am cautat prea mult in aceasta imensa culegere de poezii antice.] Astfel ca nu trebuie sa ne mire zelul destructiv al crestinilor in exterminarea urmelor civilizatiei grecesti!

Cat despre justificarea faptului ca in mod evident civilizatia greaca era superioara balbaielilor „culturii” crestine, acest lucru era perfect justificabil la crestini. Doar toti stiau ce a spus zeul lor Isus Cristos: „si cei din urma vor fi cei dintai”!

Dar sa revin la subiectul jocurilor olimpice. Unele reguli si legi par de-a dreptul fantasmagorice. Fecioarele (amintesc ca traditia greceasca era ca toti barbatii sa se casatoreasca oricand dupa varsta de 30 de ani cu fecioare, nu cu „femei experimentate”) erau foarte bine primite la spectacolul sexual prin excelenta al masurarii fortei si agilitatii tinerilor goi de pe stadioane. In schimb femeile casatorite nu aveau voie sa participe ca spectatoare, sub amenintarea pedepsei cu moartea!

Explicatia data de istoricii moderni este evident de natura logica: fecioarele trebuiau sa stie pe ce lume traiesc si sa-si aleaga barbatii cu mare atentie (atat cat puteau ele sa aleaga!) pe cand femeile casatorite trebuiau sa se multumeasca sa aiba acasa pe cine l-au ales! Orice comparatie (si se puteau face comparatii din belsug, evident, la vederea acelor tineri fantastici care invingeau la jocurile olimpice!) putea fi coroziva pentru ordinea sociala din Grecia! Mai ales ca tinerii respectivi mai erau „vanati” si de barbati!

4. Ofrandele pentru zei (jertfele) aduse la olimpiade

Toate popoarele antichitatii au simtit nevoia sa incerce sa plateasca in mod echitabil zeii pentru faptul ca le-au oferit nemaipomenitul dar al vietii. Sigur ca modul in care diverse popoare s-au recompensat pentru acest dar a fost diferit.

De exemplu vechii fenicieni si evrei erau foarte infricosati de zeii lor si nu au trisat deloc, oferind ce aveau ei mai bun si mai valoros: cei mai reusiti copii ai lor! Copiii handicapati nu erau demni de a fi folositi ca jertfe la fenicieni si evrei, ca ar fi fost „necinstit”. Nu poti sa incerci sa trisezi zeitatile, ca se razbuna!

Este un fapt istoric bine stabilit ca vechii evrei practicau sacrificiile umane; de altfel „incidentul” cu „tatal” caruia dumnezeu YHWH ii cere sa isi sacrifice fiul dar se razgandeste in ultimul minut, pretinzand ca numai „i-a incercat credinta” este o relicva a acelor timpuri. Cat despre fenicieni, ei aveau traditia sa inroseasca in foc un zeu metalic cu o gaura in el si sa introduca pe cel mai reusit fiu al lor in acea gaura ca sa se faca scrum in cinstea zeilor.

Si grecii din antichitate faceau in mod masiv jertfe, dar intr-un mod oarecum diferit: la fiecare ocazie a jocurilor olimpice ei sacrificau un numar fix de animale pentru zeii lor: cate 100 (una suta) boi. Dupa care ei separau carnea pe care o mancau toti participantii, de coarne, dinti, copite, pe care le ofereau cu multa larghetze zeilor lor, arzandu-le si facandu-le scrum in cinstea lor.

Banuiesc ca ei stiau precis ca devreme ce zeii lor sunt foarte puternici, ei vor avea si forta necesara sa roada si sa manance ceea ce oamenii nu pot manca!

Precizare: astazi stim, din fizica moderna, ca Universul este „un joc de suma nula”. Nu datoram nimanui nimic, pentru ca suntem datorati exclusiv „nimicului”. Din punct de vedere cuantic „nimicul este instabil”. Dar pana de curand nimeni nu stia asta! Energia totala a Universului este cu precizie chiar zero!

5. Arta poetica a olimpiadelor

Fie ca se refera la olimpiade, fie ca se refera la jocurile corintice, istmice sau nemeiene, sau la alte concursuri, grecii erau foarte avizi de poezie.

Cel mai renumit poet grec al antichitatii a fost Pindar, care a scris multe poeme inchinate mai ales sportivilor invingatori. Dar Pindar nu era ca Socrate: el nu scria poezii pe gratis!

Puteau fi baietii respectivi oricat de frumosi, ca ii punea sa plateasca!

Iar familiile acelor baieti plateau cu placere, numai sa-si vada odraslele iubite eternizate si in versuri, nu numai in statui!

Poate ca sportivul Cleandros din Egina, invingator la Pancration (un sport infernal!) a avut parte de cel mai frumos poem facut la comanda!

Insa vreau sa citez aici nu poemul dedicat lui, ci o scurta poezie dedicata lui Theoxenos din Tenedos, tanarul iubit de Pindar (evident ca aceasta poezie nu a fost facuta pe bani!)

Ioan Alexandru a tradus cu talent poemele lui Pindar dar nu am acum la indemana cartea lui, asa ca incerc sa redau doar ideea centrala, fara sa tin cont de subtilitatile poetice:

„Inima a mea, este adevarat ca rodul iubirilor trebuie cules in plina tineretze, la timpul potrivit…dar cine a vazut stralucirea lui Theoxenos, scanteierea ochilor lui si nu a fost cuprins de dor, de valul dorintelor, inseamna ca are o inima neagra, de fier inegrit de o flacara neagra care ingheata, fie ca s-a inrobit el insusi banilor fie ca a fost inrobit de farmecele femeiesti; il tine Afrodita in necinste, zeitza cu freamatul de pleoape unduios…Dar eu ma topesc ca si ceara de albine atinsa de razele soarelui cand vad trupurile tinerilor. Iar in Theoxenos, fiul lui Hagesilas, farmecul si gratia si-au facut locuinta”.

Evident ca sentimentul de iubire exprimat de Pindar nu este artificial, ci autentic!

(va urma)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Erik Brewer: (28-2-2010 la 00:00)

    Anton,
    De ce GW a inchis blogul lui pe wordpress, tu stii?

    Apropo, legat de blogul lui, mai tii ideea ca e bine sa nu fie pedepsiti criminale pentru crimele lor?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.137.159