caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Cercetarea comunismului în România (II)

de (7-3-2010)

Memoria e un fragment din binele comun al unei naţiuni, care se împotriveşte amneziei colective.

Dimensiunea sa profilactică se împotriveşte banalizării şi bagatelizării experienţei totalitare, sesizează ambiguităţi le nostalgiei, combate mistificările deliberate şi se opune negaţionismului.

Ca şi în cazul Holocaustului, crimele împotriva umanităţii comise de regimurile comuniste sunt imprescriptibile şi trebuie cunoscute, urmărite în justiţie, pedepsite. Victimele trebuie onorate, inclusiv prin compensaţii, ca şi în cazul supravieţuitorilor crimelor naziste. Pledez, şi nu doar eu, pentru sincronizare teoretică, metodologică şi analitică, pentru coerenţa conceptuală, pentru multidisciplinaritatea şi polivalenţa investigaţiilor: de la sociologie, economie şi istorie, la politologie, filosofie, teologie, critica ideologiilor şi antropologie.

Este necesară aplicarea recomandărilor din Raportul Final al CPADCR: pe plan ştiinţific, juridic, educaţional şi prin memorializare. Este esenţială implementarea unui proiect insti tuţional deschis colaborării constante cu Memorialul Sighet, cu CNSAS, cu Arhivele Naţionale, cu institutele Academiei, cu toţi cei care lucrează în spiritul a ceea ce Monica Lovinescu a înţeles prin etica neuitării.

Este fundamental ca acest demers să fie lipsit de sectarisme resentimentare şi ostil oricărui amatorism demagogic. Singurul lucru cu adevărat important este continuarea consecventă a demersulul de investigare onestă a dictaturii comuniste din România şi a con secinţelor sale.

Cercetătorii din cadrul IICCRMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi al Memoriei Exilului Românesc) au realizat proiecte excelente. Am fost, de la bun început, membru al Consiliului de Onoare al INMER. Am subliniat fără ezitare meritele IICCR. Dar trebuie să mergem mai departe, trebuie să extindem obiectivele, capacităţile şi ariile de cercetare pornind de la structura instituţională deja existentă.

Am urmărit cu tristeţe modul în care dl Marius Oprea a decis să distorsioneze în ultimele săptămâni realitatea relaţiilor dintre IICCR şi Comisia Consultativă Prezidenţială. Cu deosebire deprimant este că oameni pe care îi respect au intrat într-un joc în care calomnia, insinuarea şi insulta brutală s-au intersectat cu mania persecuţiei dusă la extrem.

În ultimele săptămâni, un domeniu care ar fi trebuit să fie unul al conlucrării sincere şi al colaborării interinstituţionale a suferit o personalizare absurdă şi nejustificabilă. Este timpul să discutăm idei, nu persoane, proiecte, nu fixaţii, valori, nu interese individuale. Este nevoie de o abordare sistematică şi comparativă a instituţiilor comunismului românesc.

Trebuie să investigăm acest fenomen din perspectiva dimensiunilor sale economice, ideologice, organizaţionale, propagandistice, represive, legal- juridice, sociale, cotidiene. Nu trebuie să uităm şi problema opoziţiei, rezistenţei, disidenţei, a memoriei şi a nostalgiei comunismului. În plus, cum s-a insistat în Raportul Final, cred că abordarea trebuie să includă minorităţile naţionale şi cultele în anii comunismului.

Este un lucru ce trebuie rostit răspicat: dictatura comunistă nu i-a afectat doar pe etnicii români. Comunismul a fost, spre a relua termenul sociologului Georges Gurvitch, un fenomen social total şi totalizant. A fost o religie politică, o gnoză revoluţionarmesianică, o „partocraţie ideocratică” (Martin Malia), o enormă minciună, un set de tehnici teroriste, un atentat la demnitatea u mană, dar şi o promisiune emancipatoare.

Între cele mai grave consecinţe ale comunismului au fost obliterarea memoriei, ocultarea dimensiunii subiective, şi lichidarea moralităţii tradiţionale. Studierea comunismului aşadar nu poate fi redusă la o singură perspectivă fără riscul major de a pierde pe drum autenticitatea situaţiilor explorate, tragismul suferinţelor trăite de atâtea milioane de oameni „condamnaţi la fericire”.

Aşadar, un institut de cercetare a comunismului în România, gândit în direcţiile precizate mai sus, ar avea doar de beneficiat desfăşurându-şi activitatea în spiritul unei viziuni ştiinţifice moderne asupra comunismului şi a consecinţelor sale (inclusiv crimele din perioada Revoluţiei ori mineriadele), cu o fundamentare deopotrivă empirică şi teoretică, conectată la marile dezbateri din comunitatea intelectuală internaţională.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.208.105